Istoria României România frumoasă

16 Noiembrie în istoria românilor

Foto: Voroneț – Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România


Sfântul Apostol și Evanghelist Matei

(în calendarul ortodox și greco-catolic)

Considerat, în mod tradițional, autorul Evangheliei după Matei. Simbolul apostolului este un înger. El este prăznuit de Biserică în 16 noiembrie dar și în 30 iunie împreună cu cei Doisprezece

 

Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România

Instituită prin Legea nr. 160/2013, promovează elementele noastre de patrimoniu mondial, pentru o mai bună cunoaștere a acestora, precum și locul pe care îl ocupă cultura română în cadrul valorilor culturale internaționale. De asemenea, se evidențiază necesitatea protejării și conservării acestora, oferindu-se, în același timp, și un plus de imagine la nivel internațional.

România are înscrise, pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO, opt elemente: biserici cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea; Mănăstirea Hurezi; sate cu biserici fortificate din Transilvania; cetățile dacice din Munții Orăștiei; centrul istoric Sighișoara; ansamblul bisericilor de lemn din Maramureș; situl natural Rezervația Biosferei Delta Dunării și pădurile de fag antice și primitive din Carpați și alte regiuni ale Europei (pădurile de la Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beușnița, Domogled-Valea Cernei, județul Caraș Severin; Masivul Cozia, Lotrișor, județul Vâlcea; Codrul secular Șinca, județul Brașov; Codrul secular Slătioara, județul Suceava; Groșii Țibleșului și Strâmbu Băiuț, județul Maramureș)

Mai mult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Patrimoniul_mondial_UNESCO_din_Rom%C3%A2nia

 

1364 – A încetat din viață Nicolae Alexandru (? – 16 noiembrie 1364)

Domnitor al Țării Românești (1352–1364), anterior fiind asociat la domnie de tatăl său, Basarab I, dinainte de 1343. A dus o politică de consolidare a statului și a înființat prima mitropolie a Munteniei (1359), care a stabilit clar apartenența confesională a Țării Românești la ortodoxie, actul cel mai semnificativ al domniei sale

1364 – A început domnia voievodului Vladislav I (Vlaicu-Vodă) în Țara Românească

Vladislav I (1325 – 1377), fiul lui Nicolae Alexandru și al Klárei Dobokay și frate al voievodului Radu I, a fost Domn al Țării Românești între 16 noiembrie 1364–7 iunie 1377, Ban de Severin (din 1368) și Duce de Făgăraș (din 1369). S-a îngrijit de dezvoltarea economică a țării și a întreținut relații strînse cu suveranii bulgari și sârbi, a acceptat suzeranitatea maghiară, fapt pentru care a primit ca feude Amlașul, Severinul și Făgărașul. A fost primul voievod român care a emis monedă, în preajma anului 1365

1476 – Armata moldoveană condusă de Ștefan cel Mare a cucerit Bucureștii

Politica filo-turcească a lui Laiotă Basarab, domnul Munteniei, l-a determinat pe Ștefan cel Mare să-l alunge din domnie, cu ajutorul oștilor ungurești, pentru a încredința din nou scaunul domnesc lui Vlad Țepeș. Ștefan cel Mare a pătruns în octombrie 1476 în Valahia; a pus stăpînire, la început de noiembrie, pe Tîrgoviște, iar în 11 noiembrie a atacat cetatea Bucureștilor. Voievodul ardelean, Ștefan Bathory și-a așezat și el tabăra lîngă București la 11 noiembrie, iar după cinci zile de lupte, la 16 ale lunii, cetatea li s-a predat, ajutându-l pe Vlad Țepeș să revină la domnie. Laiotă Basarab a fugit la turci, dar peste câteva săptămîni, moartea l-a ajuns pe Țepeș, iar Laiotă a rămas domn mai departe

1485 – Bătălia de la Cătlăbuga

Luptă dintre trupele lui Ștefan cel Mare și forțe ale Imperiului Otoman care apărau cetatea Chilia. Victoria a fost evidențiată în Cronica lituaniană: „deodată oastea turcească și hoarda întreagă cu mare strigăt i-a lovit pe ai noștri și trei ceasuri a fost mare bătălie, când polonii au început să intre în dezordine, să plece cu toții și i-au dus pe turci spre rezerva [moldovenilor] […] Acolo toți turcii au fost înfrânți pe capete”. Au rămas pe câmpul de luptă 8 000 de otomani și 3 000 de creștini. Armata moldoveană a fost victorioasă, dar Ștefan nu a putut continua acțiunile în vederea recuperării Chiliei

1816 – S-a născut Andrei Mureșanu

16 noiembrie 1816, Bistrița – 12 octombrie 1863, Brașov

Poet, traducător și eseist. A studiat filozofia și teologia Greco-Catolica la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brașov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură. S-a numărat printre conducătorii Revoluției din 1848, ca membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios, Din sânul maicii mele, poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar – fiind numit de Nicolae Bălcescu Marseilleza românilor. După Revoluția de la 1848, Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică și de protest social. S-a mutat le București și a devenit translator la buletinul oficial al guvernului, scriind însă și numeroase ode și imnuri pentru reprezentanții imperiali din Viena. În 1862 poeziile sale au fost adunate într-un volum, Din poeziele lui Andreiu Murășanu, premiat de ASTRA

1868 – A căzut Guvernul Nicolae Golescu

A fost un consiliu de miniștri radical, prezidat de Nicolae Golescu, care a condus țara între 1 mai–16 noiembrie 1868. În timpul său s-a adoptat mult disputata concesiune Strousberg, care a generat cel mai mare scandal politic al acestei perioade. Consorțiul prusac se obliga să construiască o cale ferată de la Roman la Vârciorova, rețea care urma să unească nordul de sudul țării și să înlesnească accesul rapid în Occident. Întreaga rețea de 914 km urma să coste 247 de milioane lei, capitalul urmând să fie procurat de Heinrich Strousberg prin obligațiuni, cu dobândă de 7,5%, garantate de statul român. Franța a intensificat presiunile asupra principelui Carol I pentru a renunța la colaborarea cu radicalii, „roșii”, bănuind că aceștia ar orienta politica externă spre Prusia; ca urmare a acestui context, primul ministru s-a retras

1868 – S-a format Guvernul Dimitrie Ghica

Consiliu de miniștri de coaliție între conservatori moderați și liberal-democrați, prezidat de Dimitrie Ghica, în perioada 16 noiembrie 1868–27 ianuarie 1870. A fost un Cabinet de nuanță moderată cu rolul de a ameliora poziția internațională a statului și de a stinge discordia din interiorul clasei politice; Mihail Kogălniceanu a fost numit ministru de Interne

1871 – S-a dat în folosință Uzina de gaz aerian de la Filaret

Proiect al arhitectului francez Paul Gottereau. Lucrările au început la 15 iunie 1870 pe terenul de la Filaret cedat de primărie și destinat construcției uzinei, sub conducerea lui A. Gottereau. Lucrările au fost mult întârziate de vremea foarte ploioasă, încât terenurile joase de la Filaret erau mereu sub apă, de războiul franco-german, de naufragiul vaporului Anna Smith, în care se încărcase material pentru instalațiile din București, etc. La 1 noiembrie 1871 pentru întâia oară gazul aerian produs la Filaret a fost trimis în conductele din oraș. A urmat o impunătoare inaugurare, iar a doua zi o dezagreabilă constatare pentru concesionară: canalizarea avea pierderi formidabile de 55% gaz! La 16 noiembrie s-au pus în exploatare curentă 785 lanterne cu gaz aerian pe străzile Capitalei

 

Ziua Trupelor de Căi Ferate și Transporturi Militare

1880 – S-au constituit primele companii de căi ferate din Armata română

O dată cu înființarea celui de-al doilea batalion de geniu s-a constituit și câte o companie de căi ferate, primele subunități de acest fel din Armata română, în cadrul Direcției a II-a din Ministerul de Război, Biroul 3 Transporturi Militare. Astfel, structurile de mișcare și transport au reprezentat de la înființarea lor un element important în asigurarea sprijinului logistic, necesar îndeplinirii misiunilor încredințate forțelor armate române. Nevoile crescânde de deplasare a trupelor și de asigurare a unor cantități apreciabile de materiale au impus redimensionarea și transformarea structurilor militare de transporturi. Aceasta s-a dezvoltat ca reacție la necesități, ajungând în perioada celui de-al doilea Război Mondial, la peste 50 de mii de oameni

 

1894 – S-a născut Nutzi Acontz

16 noiembrie 1894, Focșani – 1957, București

Pictoriță, profesoară de desen. A studiat la Școala de Belle Arte din Iași (1914) cu profesorii Constantin Artachino, Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare. După terminarea studiilor artistice, a lucrat pentru puțin timp ca profesoară de desen la Focșani și Constanța, iar din anul 1930 s-a stabilit la București și s-a dedicat exclusiv picturii. Genurile sale predilecte au fost peisajul, natura statică, florile, scenele de interior și, în mai mică măsură, portretul și compoziția figurativă. Lucrările sale se află în colecții de artă din țară și din străinătate

Biografie ilustrată: https://g1b2i3.wordpress.com/2010/11/16/nutzi-acontz-16-noiembrie-1894-19-decembrie-1957-pictori%C8%9Ba-romana/

1897 – S-a născut Ion Șahighian

16 noiembrie 1897, București – 11 martie 1965, București

Regizor și scenarist de teatru și film. După studii de artă dramatică cu C.I. Nottara la Conservatorul din București, s-a dedicat regiei de teatru sub îndrumarea lui Paul Gusty. A fost regizor la Teatrul Național din București și apoi regizor artistic la Teatrul Armatei. A realizat, mai ales la Teatrul Național, spectacole de dramaturgie clasică, bucurându-se de aportul celor mai buni interpreți din epoca interbelică. De amintit Oedip de Sofocle, Othello, Regele Lear și Richard al III-lea de Shakespeare, Pygmalion de Bernard Shaw, Hagi Tudose de Delavrancea, Fântâna Blanduziei de Alecsandri, drama Tudor Vladimirescu de N. Iorga, trilogia Din jale se întrupează Electra de Eugene O’Neill, Ruy-Blas de Victor Hugo, Tartuffe de Molière ș.a. A fost distins cu titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”. Dintre filmele regizate: Năbădăile Cleopatrei, Simfonia dragostei, State la București, O noapte de pomină

1903 – S-a născut Dumitru Stăniloae

16 noiembrie 1903, Vlădeni, Comitatul Brașov, Austro-Ungaria – 5 octombrie 1993, București

Preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor și ziarist, membru titular (din 1991) al Academiei Române. A urmat studii secundare la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov între 1914–1922, și cele superioare la Facultatea de Litere a Universității din București (doar primul an), continuând apoi cu Facultatea de Teologie din Cernăuți (1923–1927), unde a obținut și doctoratul în 1928. A fost trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la Facultățile de Teologie din Atena, Munchen și Berlin pentru a se specializa în Dogmatică și Istorie bisericească și face călătorii de studii și documentare la Paris și Belgrad. Reîntors în țară, a ocupat funcția de profesor suplinitor, apoi provizoriu și titular de Dogmatică la Academia teologică Andreiană din Sibiu, funcționând ca profesor până în 1946. Este considerat una dintre autoritățile proeminente ale teologiei europene din secolul XX și cel mai mare teolog român din acel secol; a fost închis de regimul comunist în perioada 1958–1963; în anul 2003, UNESCO a înscris în calendarul aniversărilor culturale și numele teologului român Dumitru Stăniloaie, marcând 100 de ani de la nașterea celui numit teologul dragostei creștine. Lucrări teologice: Ortodoxie și românism, Iisus Hristos sau Restaurarea omului, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Teologia dogmatică ortodoxă.

1916 – A început Bătălia pentru București (Bătălia de la Neajlov-Argeș)

Cea mai mare operațiune militară a campaniei române din 1916 din Primul Război Mondial, cu scopul apărării capitalei în fața ofensivei trupelor Puterilor Centrale, ultima încercare a armatei române comandată de generalul Prezan de a apăra Bucureștii, desfășurată între 16/29 noiembrie–20 noiembrie/3 decembrie. La sfârșitul lunii noiembrie 1916, Regatul Român se afla în plină defensivă dezordonată, fiind atacat dinspre nord și sud concomitent, de armatele germane, austro-ungare, bulgare și otomane. Dobrogea era pierdută, Oltenia ocupată, trupele inamice trecând aproape concomitent Oltul și Dunărea, în avans rapid spre București. Cu un aliat rus care mai mult se retrăgea, dar și cu aliați occidentali de la Salonic care nu se achitau de promisiunile făcute, România se afla la un pas de a fi complet înfrântă. La sfârșitul lui noiembrie și începutul lui decembrie 1916, s-a dat una dintre bătăliile considerate de mulți complet inutilă, servind cel mult la a da un răgaz populației și autorităților de a se retrage spre Moldova: Bătălia Bucureștiului. Înfruntarea, desfășurată de fapt pe un front mai larg, de la Carpați la Dunăre, a fost dusă de trei armate române: A1, A2 și armata de Dunăre, care cuprindea și trupe rusești. Planul generalului Prezan era de a ataca trupele inamice, în data de 16, generalul opinând că bătălia se va termina până în data de 18 inclusiv. Prezumția se baza doar pe speranță, nu și pe realitate – trupele erau obosite, unele unități erau reduse la jumătate, completările se făcuseră cu oameni neinstruiți și prost echipați, moralul era la pământ, corpul ofițeresc suferise pierderi și își pierduse încrederea în Marele Cartier General, armata era împrăștiată pe o suprafață mare, nu putea să se grupeze în timp util în noul dispozitiv avut în vedere, lipseau mijoacele moderne de comunicații, iar liniile existente de telefon și telegraf erau capturate sau distruse sistematic de cavaleria inamică, lipsea tehnica de luptă, de ex. mașinile blindate, de care inamicul avea în număr mare, armata română nu mai avea mobilitate. În cel mai bun caz, putem spune că Marele Cartier General și-a subestimat, în mod aberant, oponentul. De cealaltă parte, inamicul avea moralul ridicat la maxim, trupele sale de cavalerie roiau inclusiv în spatele liniilor românești, tehnica militară era îndeajuns, munițiile la fel, comandanții și corpul ofițeresc era experimentat, victoria era clară, toate avantajele fiind de partea Puterilor Centrale… Cele mai violente lupte din timpul marii operațiuni militare s-au dat la Călugăreni, 16–17 noiembrie. După un succes inițial, armata română a fost nevoită să se retragă, lăsînd Bucureștii în mîna armatelor inamice

1919 – S-a nascut Mihai Rădulescu

16 noiembrie 1919, Italia – 31 octombrie 1959, închisoarea spital Văcărești

Muzician, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, victimă a regimului comunist. A cântat în Orchestra Cinematografiei, a colaborat la Radio, autor al unor cicluri de prezentări muzicale, a colaborat cu revistele Muzica și Studii muzicologice. Arestat în septembrie 1959, împreună cu alte zeci de persoane și implicat în ceea ce s-a numit lotul Noica-Pillat – unul dintre cele mai celebre procese împotriva intelectualilor din anii ’50, un proces fabricat, cu intenția de a reduce la tăcere elita culturii care încă nu fusese distrusă și de a înspăimânta pe eventualii curajoși care nu voiau să se supună dogmelor realismului socialist și izolării față de Occident. A murit la Văcărești, în timpul anchetei, cu câteva zile înainte de a împlini 40 de ani.

1919 – A încetat din viață Maria Cuțarida-Crătunescu (10 februarie 1857, Călărași – 16 noiembrie 1919)

Medic, prima femeie medic din România, renumită pe plan internațional, militantă feministă activă, a înființat Societatea maternă, prima creșă din țară

1933 – S-a născut Petre Codreanu

16 noiembrie 1933, Dediulești, Buzău

Muzicolog, critic muzical. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din București (1955–1960) cu Gheorghe Dumitrescu, Zeno Vancea, Tudor Ciortea, George Breazul, Emilia Comișel, Alexandru Pașcanu, Anatol Vieru, Ion Vicol, etc. A fost documentarist la Uniunea Compozitorilor din București, redactor la revista Muzica, profesor la Școala de muzică nr. 5, director adjunct artistic și director la Opera Română din București, director la Teatrul de Operetă, profesor de istoria muzicii la Liceul „George Enescu”, consultant artistic la Filarmonica „George Enescu”, secretar la Comitetul Național al Muzicii. A scris studii, articole, cronici, recenzii în Muzica, Actualitatea muzicală, Teatrul, Contemporanul, Revue Roumaine, Spectacolul muzicii, Luceafărul, Flacăra, Cronica (Iași), Tribuna (Cluj Napoca), Astra (Brașov), Scânteia, El Mendo (Cuba), Sovielskaia Muzîka (Moscova) etc. A susținut concerte-lecții, comunicări, conferințe, emisiuni de radio și televiziune. A colaborat la Dicționar enciclopedic român, Enciclopedia căminului, Dicționar de termeni muzicali. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1968), Ordinul Muncii, clasa a III-a (1974), Ordinul Coroana Regelui Belgiei în grad de Comandor (1976) și Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (1993)

1935 – S-a născut Ion Gheorghe Truică

16 noiembrie 1935, Caracal, Olt – 12 ianuarie 2017

Regizor de film de animație, grafician și scenograf, scenarist, om de radio, membru al Uniunii Artiștilor Plastici (din 1968). A absolvit în 1966 Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. A lucrat la Studioul Cinematografic ANIMAFILM, unde a realizat peste 50 de filme de animație. Din 1972 este membru al Asociației Internaționale a Filmului de Animație. A participat cu lucrări de plastică în cadrul a numeroase expoziții personale, de grup, în țară și în străinătate. A primit premii la Veneția, Atena, Barcelona, Teheran, Praga, București, ultima distincție fiind Premiul pentru excelență la festivalul ANIMEST București (2008). Dintre filmele sale: Dan Năzdrăvan (1968), Vânătoarea, Cadoul, Șoaptele iernii, Prințul fericit, Pătrățel arhitectv, Ziua însângerată, Berbecii deștepți, Taraful, Nunta nunților, Obeliscul, etc.

1941 – S-a născut Neculai Constantin Munteanu

16 noiembrie 1941, Pufești, Vrancea

Jurnalist (de profesie economist) și disident anticomunist. A urmat cursurile Academiei de Studii Economice, Facultatea de Finanțe Credite, pe care le-a abandonat însă în anul patru. A debutat în Contemporanul, apoi la Televiziunea Română, la revista Cinema, la care a devenit redactor. În 1977 a încercat să trimită mai multe documente (o scrisoare de solidarizare cu Paul Goma, adresată acestuia; o scrisoare adresată lui Nicolae Ceaușescu, în care era aspru criticată situația economică și politică sub regimul comunist și nerespectarea drepturilor omului în România în lumina acordului de la Helsinki; o scrisoare adresată președintelui Statelor Unite, Jimmy Carter, în care era denunțată nerespectarea drepturilor omului în România, datate 30 martie 1977) prin Ambasada Statelor Unite la București, dar a predat plicul unui informator al Securității care l-a dus imediat la autorități. A fost arestat, anchetat, expulzat; a primit pașaport și a părăsit țara în 16 septembrie 1977. Din 1980 a fost principala voce a postului Radio Europa Liberă din München, a devenit cunoscut pentru condamnarea regimului lui Nicolae Ceaușescu în anii 1980. Contribuțiile sale radiofonice, îndeosebi în cadrul emisiunii Actualitatea românească”, au fost ascultate și apreciate ani de-a rândul de milioane de români.

1944 – S-a născut Radu Nunweiller

16 noiembrie 1944, București

Fost fotbalist și antrenor, a cunoscut consacrarea la FC Dinamo București, pentru care a jucat timp de 13 ani. A evoluat pentru echipa națională a României, pentru care a bifat 42 de meciuri, marcând două goluri. A evoluat la Campionatul Mondial din 1970

1948 – S-a născut Ion Cristoiu

16 noiembrie 1948, Găgești–Bolotești, Vrancea

Jurnalist, scriitor și analist politic. A urmat cursurile Facultății de Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, pe care a absolvit-o în 1971. A fost editor și director adjunct la Viața Studențească, editor la Scînteia tineretului, Express Magazin, director la săptămânalul Zig-Zag, și la cotidianele Evenimentul Zilei, Cotidianul, Azi, editorialist la Național, Jurnalul Național, invitat sau moderator la emisiuni TV. Din scrierile sale: Personaje de rezervă, Un pesimist la sfârșit de mileniu, Lumea văzută de un român rupt în fund, Dușmanul de clasă, de la caricatură la plutonul de execuție

1951 – A încetat din viață George Pascu (14 ianuarie 1912, Iași – 16 noiembrie 1996) Muzicolog, profesor, dirijor, compozitor, animator al vieții artistice și publicist

1979 – S-a dat în folosință, experimental, primul tronson al magistralei 1 a metroului din București

Lucrările de construcție a metroului au demarat în anul 1975. Consiliul de Stat al RSR a emis Decretul nr. 15/3 februarie 1975, prin care se înființa Întreprinderea Metroul București (IMB), care urma să fie proiectant general, antreprenor general și beneficiar al investiției. Prima linie, M1, a fost dată în folosință pe 16 noiembrie 1979, între Semănătoarea și Timpuri Noi, din 19 noiembrie 1979 în beneficiul călătorilor, iar inaugurarea oficială a avut loc o lună mai târziu, pe 19 decembrie 1979. Lungimea liniei era de 8,63 km și avea 6 stații: Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii, Timpuri Noi

1984 – A încetat din viață Laurențiu Fulga (Laurențiu Ionescu; 2 noiembrie 1916, Fulga de Jos, Prahova – 16 noiembrie 1984, București)

Autor, dramaturg, eseist, jurnalist, publicist prozator, scriitor și traducător

1986 – PF Teoctist a fost întronizat în Catedrala Patriarhală din București

Ceremonia a fost oficiată de către mitropoliții țării, Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei și Nicolae al Banatului, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului și Bulgariei, a reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante și a reprezentanților forurilor de Stat

1998 – S-a lansat publicația Ziarul Financiar

Ziarul Financiar a fost lansat la 16 noiembrie 1998 de trustul de presă Media Pro la BNR, iar Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a spus atunci: „Economie de piață nu se poate face fără ceea ce numim cultură de piață. Cred că Ziarul Financiar poate să contribuie decisiv, fiind un ziar de specialitate și profesional la comentarea corectă a informațiilor economice, la îndrumarea imparțială, neutră a jucătorilor din piață asupra evoluțiilor din economia românească

2000 – Adunarea Generală ONU a adoptat o rezoluție inițiată de România, referitoare la colaborarea dintre ONU și Organizația pentru Cooperare Economică în regiunea Mării Negre, OCEMN

2000 – A încetat din viață Laurențiu Ulici (6 mai 1943, Buzău – 16 noiembrie 2000, Făgăraș)

Critic literar, președinte al Uniunii Scriitorilor din România și om politic

2001 – Constantin Lăcătușu a început escaladarea vârfului Mount Vinson

Celebrul alpinist Constantin Lăcătușu a pornit, alături de americanul Michael Hodges, într-o expediție în Antarctica vizând escaladarea vârfului Mount Vinson (5 140m); expediția, încheiată cu succes la 10 decembrie 2001, făcea parte din proiectul numit Top 7 care avea ca scop escaladarea celor mai înalte vârfuri de pe cele șapte continente

2005 – A fost realizat primul transplant de celule stem pentru o afecțiune hepatică din România

A operat o echipă de medici de la Clinica Fundeni din București, condusă de dr. Irinel Popescu

2014 – A încetat din viață Serge Moscovici (Srul Herș Moscovici; 14 iunie 1925, Brăila – 16 noiembrie 2014, Paris)

Psiholog evreu, româno-francez, istoric al științei și unul dintre principalii teoreticieni ai ecologiei politice și ai psihologiei sociale

2016 – A încetat din viață Daniel „Didi” Prodan (23 martie 1972, Satu Mare – 16 noiembrie 2016, Voluntari)

Fotbalist care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 și la Campionatul European de Fotbal din 1996

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #AndreiMuresanu #NutziAcontz #IonSahighian #DumitruStaniloae #IonGheorgheTruică #NeculaiConstantinMunteanu #RaduNunweiller

0 comentarii la „16 Noiembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: