Istoria României România frumoasă Today's Memory

27 Noiembrie în istoria românilor

Foto: Pravila de la Govora


1640 – S-a încheiat de tipărit Pravila de la Govora

Denumită și Pravila mică (având în vedere dimensiunile), sau Dreptatoriu de lege,sau Pravila bisericească, reprezintă întâiul cod de legi din Țara Românească. A fost tipărită la Mânăstirea Govora de către tipografii Meletie Macedoneanul și Ștefan de la Ohrida, din ordinul domnitorului Matei Basarab și cu binecuvântarea preasfințitului arhiepiscop Theofil, mitropolitul Ungrovlahiei. Izvorul de bază al pravilei a fost versiunea în limba slavă a nomocanonului grecesc (culegere de norme juridice) al lui Jean Baptiste Cotelerius, tradus de călugărul Mihail Moxa de la Mânăstirea Bistrița. Autorul s-a inspirat și din conținutul unor pravile bisericești din țările române cum ar pravilele de la Neamț (1557), Putna (1581) și Bistrița (1618). Pravila de la Govora reprezintă prima culegere de legi juridico-canonice și civile, în limba română cu alfabet chirilic. Este un cod de legi care pedepsește încălcarea cutumelor și a tradiției românești. Practic reprezintă o sinteză de drept bizantin aplicată spațiului românesc tradițional. Pravila s-a tipărit în două ediții: una pentru Țara Românească, având prefața semnată de mitropolitul Teofil, alta pentru Ardeal, având prefața semnată de mitropolitul Ghenadie al Ardealului. Tipografia de la Govora s-a întemeiat din porunca și cu cheltuiala domnitorului Matei Basarab, fiind adusă de la Kiev de către Meletie Macedoneanul, fiind dăruită de către mitropolitul Petre Movilă. Această tipografie este a doua din Țările Române; prima a fost la Mânăstirea Dealul.

Tipărituri vechi românești: https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/08/01/pravila-de-la-govora-1640/

1764 – S-a născut Naum Râmniceanu

27 noiembrie 1764 Corbi, Argeș – 1839/1839, Cernica

Cronicar, traducător, poet și călugăr. Familia sa, din Jina Sibiului s-a refugiat la 1755, în Țara Românească pentru a scăpa de trecerea la catolicism. A fost adus la București la vârsta de 6 ani și a început să învețe românește și grecește, fiind luat în suita arhimandritului Filaret (1776) La 15 ani a fost hirotonisit diacon la Mănăstirea Hurezi. În timpul Războiului ruso-turc s-a refugiat îin Ardeal, la mănăstirile Hodoș-Bodrog și Lipova, citind și scriind mereu. A intrat în contact cu ideile naționale ale ardelenilor. În 1795 s-a întors în țară, fiind învățător privat, a devenit protosinghel (1802), iar în 1833 s-a retras la mănăstirea Cernica. Din scrierile sale: Psaltichie (1788), Abecedar greco-român, Însemnări din cartea lui Iov, Gramatică (în limba greacă), Gramatică, (grecește și românește), Al bisericeștii istorii (tom I, românește)

1784 – Răscoala țărănească condusă de Horea, Cloșca și Crișan:

După expirarea timpului de opt zile convenit între răsculați și vicecolonelul Schultz în armistițiul de la Tibru, autoritățile austriece trebuia să dea un răspuns țăranilor români, chiar dacă erau conștiente că nu le vor putea da răspunsurile așteptate. Întâlnirea trebuia totuși să aibă loc. Guvernul de la Sibiu a refuzat să discute cu răsculații, considerând nedemn de el să trateze cu românii înarmați care se ridicaseră împotriva stăpânirii și că ar da un exemplu rău altora care ar îndrăzni să se răzvrătească.

Văzând Horea, după expirarea termenului armistițiului de la Tibru, că nici o promisiune nu a fost respectată și că revendicările lor nu au primit nici un răspuns a pornit a doua ridicare la arme a iobagilor români. Horea plănuia ca, de această dată, să ridice sub arme un număr mult mai mare de iobagi, cu care să atace orașul Abrud, după care să cucerească orașele Zlatna, Aiud, Deva și toate localitățile până la Huedin.

În Zarand, a pornit operațiunile maiorul Stoianich. În aceeași zi el a mers spre Brad cu 140 grăniceri infanteriști din Regimentul I românesc de graniță, 140 grăniceri călare și 40 husari din Regimentul de Toscana. La miezul nopții a ajuns la Brad, dar românii răsculați, în număr de cca 500, conduși de Crișan, reușiseră să evacueze orașul, doar cinci rămași în urmă fiind uciși și unul capturat

1818 – S-a născut Aron Pumnul

27 noiembrie 1818, Cuciulata, Brașov – 12 ianuarie 1866, Cernăuți

Cărturar, lingvist, filolog și istoric literar, profesor al lui Mihai Eminescu, fruntaș al Revoluției de la 1848 din Transilvania. A absolvit cursuri de filozofie la Cluj în 1843, a fost numit profesor de filozofie la Blaj și în același an a fost trimis ca bursier la Institutul Sfânta Barbara din Viena, pentru a face studii teologice. În paralel cu studiile teologice, studiază filozofia, istoria și filologia. La întoarcerea de la Viena, în 1846, și-a reluat activitatea de profesor de filozofie la gimnaziul din Blaj și a devenit colaborator al lui Timotei Cipariu la întemeierea ziarelor: Organul luminărei, devenit, în 1848 Organul Națiunale, primul ziar românesc cu litere latine și Învățătorul poporului. Ca participant la Revoluția de la 1848–1849 din Transilvania, a avut un rol important în mobilizarea primei adunări populare din 18–30 aprilie, care a precedat adunarea națională din mai de pe Câmpia Libertății. Din Transilvania, prigonit de vrăjmașii săi, a fugit în Țara Românească, în acel timp ocupată de ruși, apoi, prin Moldova, a ajuns la Cernăuți, unde a fost numit profesor suplinitor de limba română la Institutul teologic, devenind totodată, prin concurs, primul profesor de limba și literatura română la liceul german din Cernăuți, unde l-a avut elev pe Eminescu; în scurt timp a reluat activitatea publicistică, în ziarul Bucovina, devenind redactorul părții românești. A alcătuit prima antologie de literatură română, Lepturariu rumînesc cules de’n scriptori rumîni, 5 volume, (1862–1865), fiind unul dintre întemeietorii istoriei literare românești, și o gramatică a limbii române, în limba germană, tipărită la Viena: Grammatik der rumänischen Sprache für Mittelschulen (1864)

1847 – Membrii Societății Studenților Români la Paris au înființat Însocierea Lazariană

Ca reacție la introducerea limbii franceze ca limbă de predare oficială în școlile din Principatele Române, asociația, numită și Societatea în vederea înființării de școale în Principate, își propunea organizarea învățământului și a educației prin cultivarea limbii române și înființarea de școli „unde tinerimea să poată lua o educație română”. Printre membrii fondatori figurau Nicolae Bălcescu, Dinu Brătianu, I.C. Brătianu și Ion Ghica

1867 – S-a născut Grigore Antipa

27 noiembrie 1867, Botoșani – 9 martie 1944, București

Naturalist, biolog, darwinist, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog și profesor universitar, membru titular (din 1910) al Academiei Române. Mulțumită fratelui său mai mare, Nicolae, care era parazitolog, a obținut o bursă regală și a făcut studii universitare la Jena (Germania), cu celebrul naturalist Ernst Haeckel, inventatorul ecologiei. Și-a continuat cercetările științifice în Franța și Italia. Din această perioadă datează un studiu al său asupra evoluției timusului la pești. S-a consacrat studierii Dunării și Mării Negre, participând la o expediție în jurul acestei mări, organizată de țările riverane și care a durat nouă luni (1893). Regele Carol I i-a pus la dispoziție, pentru această expediție, crucișătorul Elisabeta. Cu această ocazie a întreprins primele cercetări de biologie marină. A înființat Institutul Biooceanografic din Constanța, cu cele două rezervații și stațiuni de cercetări (1932). A renovat total și instalat Muzeul Național de Istorie Naturală, care acum care îi poartă numele, în actualul său locaș din București (1906) pe care l-a condus în perioada 1892–1944, și a întemeiat școala românească de hidrobiologie, ihtiologie și oceanologie. Din lucrările sale: Despre necesitatea introducerii unei pisciculturi sistematice în apele României, Fauna ihtiologică a României, Marea Neagră și ihtiologia ei.

1881 – S-a născut George Oprescu

27 noiembrie 1881, Câmpulung – 13 august 1969, București

Istoric, critic de artă, colecționar, membru de onoare (din 1948) al Academiei Române. A fost profesor al Academiei de Belle-Arte, membru corespondent al mai multor academii străine. S-a ocupat în studiile sale de pictura și grafica românească din secolul al XIX-lea, aceste scrieri constituind primele sinteze cuprinzătoare din istoriografia românească de artă: Arta țărănească la români, Pictura românească în secolul al XIX-lea, Grafica românească în secolul al XIX-lea (2 volume), Manual de istoria artei, Bisericile-cetăți ale sașilor din Ardeal, Sculptura statuară românească și monografii: Géricault (2 vol.), Nicolae Grigorescu. Bogata sa colecție de artă (picturi, sculpturi, desene și gravuri românești și străine), de aproape 10.000 de piese, având autori faimoși (Albrecht Dürer, Rembrandt, Delacroix, Courbet, Picasso, Bonington), a donat-o Academiei Române. Cele mai multe din aceste piese sunt păstrate în Muzeul de artă al Academiei Române, al cărui fondator a fost

1884 – S-a născut Vasile Voiculescu

27 noiembrie 1884, Pârscov, Buzău – 26 aprilie 1963, București

Medic, poet, prozator și dramaturg, membru titular (din 1935) al Academiei de Științe din România, membru post-mortem (din 1993) al Academiei Române. A fost preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism, fiind atras de psihopatologie și psihofizică. Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902–1903) și le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obținut în 1910. A practicat medicina la țară și a debutat în Convorbiri literare (1912). În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuță. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916), a colaborat la Flacăra, a primit Premiul Academiei pentru volumul Din țara zimbrului și alte poezii (1918). A fost timp de patru ani deținut politic în închisorile comuniste (1958–1962), condamnat din eroare judiciară alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins. A scris poezie: Pârga, Poeme cu îngeri, Veghe, proză: Șarpele Aliodor, Ultimul berevoi, Zahei orbul și dramaturgie: Duhul pământului, Demiurgul, Pribeaga

1885 – S-a născut Liviu Rebreanu

27 noiembrie 1885, Târlișua, Solnoc Dăbâca, Austro-Ungaria/Bistrița-Năsăud – 1 septembrie 1944, Valea Mare, Bistrița-Năsăud

Prozator și dramaturg, membru titular (din 1939) al Academiei Române, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”. În urma unei pregătiri militare, a devenit sublocotenent în armata austro-ungară, în Gyula, unde, pe lângă îndeletniciri cazone, a avut numeroase preocupări literare. Sub presiunea unor încurcături bănești, a fost forțat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în arest la domiciliu, s-a hotărât să se dedice literaturii. A debutat în presa românească la Sibiu, în revista Luceafărul cu nuvela Codrea (1908). În 1910 s-a stabilit la București, a debutat în revista Convorbiri critice, a scos revista Scena, împreună cu Mihail Sorbul, dedicată teatrului și muzicii. A fost director al Teatrului Național din București, președinte al Societății Scriitorilor Români. Opere: Ion, Răscoala, Pădurea Spânzuraților

O intamplare de demult – dramatizare după nuvela Cotropitorul de Liviu Rebreanu Tearu radiofonic

1885 – S-a născut Nicolae Hortolomei

27 noiembrie 1885, Huși, Iași – 3 ianuarie 1961, București

Medic chirurg, profesor universitar, membru titular (din 1948) al Academiei Române. Urmează Facultatea de Medicină la Iași, fiind extern, intern și preparator la Institutul de anatomie. În 1909 a obținut doctoratul în medicină și chirurgie cu teza Absența congenitală a tibiei, sub îndrumarea profesorului Ernest Juvara. După un scurt stagiu la circumscripția sanitară Oancea, a devenit medic secundar în clinica de boli genito-urinare, asistent în clinica de chirurgie condusă de Ernest Juvara și ulterior de Amza Jianu. A parcurs treptele ierarhiei didactice ajungând șef de lucrări, a urmat o specializare în urologie la Paris. A participat la primul război mondial, organizând spitalele de campanie din Moldova, împreună cu Iacob Iacobovici. După unirea Basarabiei cu România, a fost numit șef al secției de chirurgie în spitalul din Chișinău, a devenit profesor de chirurgie la facultatea de medicină din Iași. A abordat o chirurgie largă – abdominală, urologică, genitală și oncologică – bazată pe principii fiziologice, fiind considerat întemeietorul chirurgiei fiziologice în România. A fost director al clinicii de Chirurgie și Urologie de la Spitalul Colțea din București, profesor universitar la Facultatea de Medicină din București. A fost membru al Academiei Franceze de Chirurgie și al multor altor societăți științifice internaționale

1888 – A încetat din viață George Ioanid (1800 – 27 noiembrie 1888, București)

Profesor de greacă la Colegiul Sf. Sava din București, membru de onoare al Academiei Române

1902 – S-a născut Ioan G. Coman

27 noiembrie 1902, Dâmbroca–Scurtești/Săgeata, Buzău – 11 aprilie 1987, București

Preot ortodox, bizantinolog, profesor și un important expert în Patrologie din România. A urmat studii universitare la Facultatea de Teologie din București (1922–1926) și la Facultatea de Litere și Filosofie – Limbile clasice greacă și latină (1922–1927). 1902-1987 Ioan G. ComanA efectuat studii de specializare la Facultățile de Teologie protestantă și de Litere din Strasbourg (1927–1931), unde a obținut doctoratul în Teologie în 1931 și o diplomă în Istoria religiilor, în aceeași perioadă a urmat cursurile Facultății de Teologie catolică din Strasbourg și ale Facultăților de Teologie protestantă din Montpellier (1928) și Paris (1930–1932). Întors în țară, a obținut doctoratul la Facultatea de Litere și Filosofie din București, specialitatea Limba și Literatura elenă (1934) și apoi doctoratul la Facultatea de Teologie din București (1938). A fost asistent la catedra de Limbă și Literatură greacă de la Facultatea de Litere Filosofie, conferențiar, iar din 1944, profesor titular la catedra de Patrologie de la Facultatea de Teologie din București, până la pensionare, iar între 1954–1962, a fost rector la Institutul Teologic Universitar din București. A fost membru în Comitetul consultativ al Conferinței Bisericilor Europene și delegat la diferite sesiuni ale acestuia. A publicat sute de lucrări de patrologie, filologie și cultură clasică, istoria religiilor, ecumenism, traduceri, cuvântări, recenzii etc., cu un total de peste 9.000 de pagini, în limbile română, franceză, germană, în țară și peste hotare

1909 – S-a constituit la București Uniunea Evreilor Pământeni

Organizație care milita pentru promovarea drepturilor cetățenilor evrei și participarea acestora la viața politică din România, devenită din 1923 Uniunea Evreilor Români.

1912 – S-a născut Dina Cocea

27 noiembrie 1912, București – 28 octombrie 2008, București

Actriță de teatru și film. Fiica scriitorului N.D. Cocea și a Floricăi Mille (fiica lui Constantin Mille), sora ei a fost viitoarea actriță Tanți Cocea. Studiile de actorie le-a absolvit la Paris. Debutul teatral a avut loc tot la Paris, în anul 1934, iar debutul în România și l-a făcut la Teatrul Comedia din București, în 1935, cu piesa de teatru Adevăratul Iacob, în rolul dansatoarei Yvette, alături de George Timică. A avut o prestigioasă activitate teatrală la Teatrul Național București și Teatrul Național Radiofonic, având apariții rare, dar memorabile, pe micul sau marele ecran, a fost profesoară și decan la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Debutul în filmul românesc s-a produs în 1939, în filmul O noapte de pomină, după care au urmat apariții în filmele Neamul Șoimăreștilor, Ștefan cel Mare, Cantemir, Iancu Jianu. Începând din 1956, a reprezentat România la congrese internaționale sau la manifestările organizate de ONU și UNESCO. Între anii 1979–1989 a fost președinta Asociației Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale. A avut o prodigioasă activitate eseistică și publicistică, scriind nenumărate articole de sinteză, critică și cronică dramatică în presa de specialitate autohtonă și din străinătate. A fost distinsă cu titlul de Artist Emerit, cu Ordinul Muncii Clasa II, cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) și cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (2002)

Isabelle și pelicanul Teatru radiofonic

1913 – S-a constituit prima societate națională de navigație maritimă, România

Prima Societate Națională de Navigație Maritimă, denumită România a fost constituită la 27 noiembrie 1913, cu un capital de 10 milioane de lei, deschizându-se subscripție publică, în zilele de 29 și 30 noiembrie, pentru acoperirarea capitalului necesar. Primul președinte a fost savantul și inginerul Anghel Saligny. Noua companie a achiziționat 4 cargobot-uri fiind vorba de navele Milcovul (6500 t), Oltul (6500 t), Siretul (6600 t) și Jiul (5600 t) fiind date totodată comenzi șantierelor navale pentru încă șase nave. Însă, din cauza izbucnirii Războiului Mondial n-a mai fost construită decât nava Bistrița (6500 t). A început să funcționeze la 1 martie 1914

1913 – S-a născut Nineta Gusti

14/27 noiembrie 1913, Iași – 4 iunie 2002, Crevedia, Ilfov

Actriță de teatru și film. A copilărit la Vălenii de Munte, în casa pictorului Nicolae Tonitza. A urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din București, având-o ca profesoară pe Lucia Sturdza-Bulandra. După absolvire, a fost actriță la teatrele Armatei, „Bulandra”, „Nottara” și Teatrul de Comedie, jucând în spectacole precum Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Trei surori de Anton Cehov, Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, Omul cu mârțoaga de George Ciprian, Moș Goriot de Honoré de Balzac, Căsătoria de Nikolai Gogol, Casa cu două intrări de Pedro Calderón de la Barca, Filumena Marturano de Eduardo De Filippo, Doctor fără voie de Molière etc. A interpretat roluri și în piesele de teatru radiofonic. A debutat în cinematografie cu un rol în filmul Doi vecini (1959) regizat de Geo Saizescu, urmat de: Bădăranii, Un surâs în plină vară, Canarul și viscolul, Puterea și adevărul, Ultimul cartuș, Liliacul înflorește a doua oară, etc. A primit titlul de Artist Emerit, a fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice

Iată femeia pe care o iubesc (1981) Teatru TV

1916 – S-a născut Vinicius Grefiens

14/27 nov 1916, Amărăștii de Jos, Dolj – 7 iul 2000, București

Compozitor, profesor. A studiat la Conservatorul din București (1936–1944), fiind totodată licențiat al Facultății de Drept din București (1945). A fost profesor de teorie muzicală și pian la Liceul Militar de Muzică din București, redactor muzical la Radiodifuziunea Română, profesor de muzică la diverse licee din București, asistent, lector, conferențiar și profesor la catedra Citire de partituri la Conservatorul București. A făcut parte din jurii naționale de concursuri muzicale, a susținut conferințe, prelegeri, concerte-lecții, comunicări, emisiuni de radio și televiziune. A fost distins cu premiile Uniunii Compozitorilor (1972, 1979, 1996 – Marele Premiu), la Concursul Internațional de Muzică Corală de la Tour, Franța (1976). A scris articole, recenzii și studii în revistele Muzica, România literară, etc. A compus muzică vocal-simfonică: Broscoiul, măgarul și privighetoarea; muzică simfonică: Schiță rustică; muzică de cameră: Istorioară; muzică corală: Să cântăm de bucurie; muzică vocală: Cântec nostalgic; (1954). A scris lucrări didactice: Studii practice pentru citire în cheile corale.

Vinicius Grefiens – Lăutarească • Corul Academic Radio, dirijor Dan Mihai Goia (2013)

1918 – Ultima ședință a Sfatului Țării

La 27 noiembrie 1918 a avut loc ședința Sfatului Țării din Republica Democrată Moldovenească, în care acesta s-a autodizolvat, în urma unirii Moldovei cu patria mamă

1924 – S-a născut Nina Cassian

Renée Annie Cassian; 27 noiembrie 1924, Galați – 15 aprilie 2014, New York

Poetă, eseistă, prozatoare, traducătoare și compozitoare. A urmat cursurile Institutului Pompilian din București; A frecventat cercuri intelectuale de stânga și a intrat la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând „să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc.” A debutat, în ziarul Ecoul, sub pseudonimul Maria Veniamin, cu traduceri din Georges Rodenbach și din Christian Morgenstern și editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste La scara 1/1. A fost redactor la revistele Rampa, Urzica și profesoară la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”. În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, a început să scrie, treptat, și poezie proletcultistă. Din 1956 s-a întors la poezia autentică, a scris în paralel și literatură pentru copii, atrasă de posibilitățile estetice ale evadării în fantezie și candoare, precum și două volume de proză subiectivă, la persoana întâi. A realizat traduceri remarcabile din Shakespeare, Bertolt Brecht, Christian Morgenstern, Iannis Ritsos și Paul Celan. A publicat peste 50 de cărți de poezie, eseuri și proză. I s-a decernat în 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor din România. În 1985 a fost invitată în Statele Unite, pentru a susține un curs la New York University. După o lună a aflat de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii săi apropiați, așa că a luat hotărârea de a nu mai reveni în țară. Imediat, apartamentul său a fost confiscat, iar cărțile i-au fost interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceaușescu. Poemele sale au apărut în reviste americane, The New Yorker, Atlantic Monthly, New England Review, American Poetry Review. În ultimii 30 de ani ai vieții, poeta Nina Cassian a trăit la New York, iar proiectul major al vârstei și vieții sale a fost scrierea memoriilor, oglindă a anilor furați și dăruiți, proiect ale cărui prime două volume, Memoria ca zestre, s-au bucurat de un ecou important în țară și de numeroase cronici. Din opera sa: Dialogul vântului cu marea, Sărbători zilnice, Destinele paralele, Numărătoarea inversă, Cearta cu haosul

1926 – S-a născut Radu Alexandru Dimitrescu

27 noiembrie 1926, Ploiești – 1 iulie 2013, București

Geolog, membru titular (din 1996) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de mine și metalurgie din București (1957). A obținut titlul de doctor în geologie cu teza intitulată Studiul geologic și petrografic al regiunii dintre Gârda și Lupșa. A avut o bogată activitate de cercetător la Institutul Geologic al României și la Întreprinderea de Prospecțiuni Geologice, dar și o îndelungata carieră universitară. Și-a început activitatea didactică la Catedra de geologie a Institutului de Petrol și Gaze și la Catedra de mineralogie a Institutului de mine din București, pentru ca din 1966 să fie profesor la Catedra de geologie-mineralogie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași. Ca geolog a avut o intensă activitate de teren și laborator, contribuind la descifrarea geologiei unor zone din Munții Apuseni și Carpatii Meridionali, la elaborarea hărților geologice ale teritoriului României și la punerea in evidență a unor noi zone și formațiuni cu substanțe minerale utile. A fost autor, editor și coautor a 13 foi din Harta geologică a României, precum și a unor hărți metalogenetice. Rezultatele activității sale de cercetare au fost reflectate în numeroasele publicații la care a fost autor și coautor: cărți, studii și comunicări științifice, dintre care merită amintite: Geologia Munților Apuseni, Petrologia endogenă a teritoriului României, Mineralogia topografică a României

1928 – S-a născut Angela Ion

27 noiembrie 1928, Băișești, Suceava – 29 decembrie 2000

Istoric literar, profesor universitar. Absolventă a Facultății de Filologie a Universității din București în 1951, a urmat o carieră didactică universitară până la profesor și șef al Catedrei de Limba și Literatura Franceză a Universității București. A devenit doctor în științe filologice în 1969. A debutat editorial cu volumul Balzac (1973), publicat în limba franceză, reluat sub titlul Honore de Balzac (1974). A publicat studii și prefață referitoare la scriitorii francezi din secolul al XlX-lea. A coordonat lucrări de sinteză, precum dicționarul Scriitori francezi, Histoire de la litterature francaise (I-III). A coordonat ediția critică a operelor lui Balzac în traducere românească. A fost vicepreședintă a Societății de Științe Filologice din România (din 1977), membră (din 1970) a Groupe ď Etudes Romantiques

1929 – S-a născut Vladimir Țopa

27 noiembrie 1929, Mărcăuți, județul Hotin/Republica Moldova – 4 noiembrie 2006, București

Fizician, membru corespondent (din 1993) al Academiei Române. A absolvit în 1954 studii universitare, cu diplomă de merit, la Facultatea de Fizică-Matematică, Secția fizică, specialitatea optică și spectroscopie a Universității din București. Repartizat la Institutul de Fizică al Academiei Române (cu sediul la Măgurele), și-a început activitatea de cercetare, ca preparator, prin studiul spectrelor difuze ale moleculei de iod. În 1956, la scindarea institutului în Institutul de Fizică Atomică și Institutul de Fizică București, a optat pentru ultimul, și din acel moment până la pensionare (1998) a fost cercetător al acestui institut (care ulterior a devenit Institutul de Fizica și Tehnologia Materialelor, cu sediul pe Platforma Măgurele). În 1967 și-a susținut teza de doctorat cu teza Studiul absorbției și emisiei centrilor de culoare din halogenuri alcaline impurificate cu argint, noutate absolută pentru comunitatea științifică. Și-a continuat specializarea în Italia și Franța. Între 1977–1988 a fost șef al Laboratorului de cristale lichide și piezoelectrice. În activitatea științifică a abordat numeroase probleme: reacții fotochimice în medii lichide și solide, împrăștierea luminii de tip Mie, creșteri de cristale ionice și oxidice cu aplicații practice (scintilatori de radiații, rezonatoare și filtre electrice din materiale piezoelectrice cu unde de volum și de suprafață), centri de culoare, studii de optică și spectroscopie a corpului solid. Rezultatele activității au fost publicate în peste 120 de lucrări științifice apărute sub semnătură proprie sau în colaborare cu alți specialiști din țară și din străinătate în prestigioase reviste interne și internaționale

1929 – A încetat din viață Mihail Gașpar (12 ianuarie 1881, Gătaia, Timiș – 27 noiembrie 1929, Timișoara)

Preot, prozator, luptător pentru cauza românilor din Transilvania, deținut politic, deputat în Parlamentul de la București după Marea Unire

1931 – S-a născut Marin Ivașcu

27 noiembrie 1931, Bolintin Deal, Giurgiu – 5 octombrie 2013)

Fizician, cercetător științific. A urmat studiile universitare Facultatea de Matematică și Fizică a Universității București, iar la încheierea acestora, în 1955 și-a început o extraordinară carieră de cercetător științific în Laboratorul Ciclotron al Institutului de Fizică Atomică, în echipa de cercetare de fizică nucleară a Prof. Horia Hulubei. A dezvoltat cercetări de referință în domeniul mecanismelor de reacție, rezultatele remarcabile obținute fiind publicate în reviste internaționale prestigioase, care au deschis calea afirmării fizicii nucleare românești în lume. Teza de doctorat, elaborată sub conducerea profesorul Hulubei, Studiul imprăștierii particulelor alfa de joasă energie pe nuclee par – pare ușoare și medii (1968), cuprinde bună parte din realizările sale memorabile din acei ani. A fost unul din inițiatorii și descoperitorii fisiunii puternic asimetrice cu emisie de fragmente. A urmat în paralel o activitate didactică de peste 30 de ani. A fost membru al Consiliului Științific al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare (IUCN) de la Dubna, membru al Consiliului Societății Europene de Fizică, membru al Comitetului de Program Științific la IUCN Dubna, etc.

1939 – S-a născut Nicolae Manolescu

Nicolae Apolzan; 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea

Critic și istoric literar, cronicar literar și profesor universitar, membru titular (din 2013) al Academiei Române. În 1962 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București. În 1974 a obținut titlul de Doctor în Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din București. Teza de doctorat a stat la baza cărții sale Contradicția lui Maiorescu, o incursiune critică, un eseu biografic și psihanalitic necesar, întrucât studiile despre Maiorescu sufereau de politizarea excesivă. Are o carieră didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie din București, începută în 1963, numit profesor titular în 1990. A debutat cu cronică literară în Gazeta literară, a devenit apoi cronicar literar al României Literare, vreme de treizeci de ani, a coordonat lucrările Cenaclului de luni, la care au debutat majoritatea poeților optzeciști, până la desființarea acestuia, din rațiuni politice. Din 1990 a devenit director și editorialist al revistei România Literară. A activat și ca politician după Revoluția din 1989. Ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România (pentru al doilea mandat), director al revistei România literară, Manolescu este considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii. Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă. În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român. Volume de critică: Arca lui Noe

1940 – S-a născut Ioan Scurtu

27 noiembrie 1940, Dochia, Neamț

Istoric, pedagog, membru titular (din 1998) al Academiei Oamenilor de Știință din România. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în anul 1962, devenind doctor în istorie în 1971 cu lucrarea Istoria Partidului Țărănesc în România, publicată în 1975. A fost cadru didactic la Facultatea de Istorie, Universitatea din București între 1962–2004, apoi la Universitatea Spiru Haret și la Facultatea de Arhivistică. A fost șeful Catedrei de Istoria Românilor de la Universitatea din București, directorul general al Arhivelor Naționale ale României, directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, președintele Societății de Știinte Istorice din România, consilier al președintelui Ion Iliescu în mandatul acestuia. A publicat peste 100 de cărți, circa 220 de studii în reviste de specialitate, prefațe, studii introductive, recenzii, note bibliografice

1940 – Masacrul de la Jilava

În noaptea de 26/27 noiembrie, în închisoarea Jilava au fost împușcați, de către legionarii care trebuiau să asigure paza, 64 de deținuți politici, 5 dintre aceștia fiind foști demnitari ai regimului carlist și participanți la represiunile antilegionare (Gh. Argeșeanu, fost prim-ministru, generalul Gabriel Marinescu, fost ministru de Interne, Victor Iamandi, fost ministru de Justiție, Mihail Moruzov, șef al Serviciului Secret de Informații) și alte persoane care urmau să fie judecate pentru acțiuni antilegionare din timpul lui Carol al II–lea.

În aceeași dimineață, comando-uri de legionari i-au ridicat pe foștii demnitari Constantin Argetoianu, Gheorghe Tătărescu și Ion Gigurtu

1940 – Asasinarea politicianului țărănist Virgil Madgearu

A fost ridicat de un comando legionar pe la ora 14:00. Aflându-se la masă cu soția sa Ecaterina, șase legionari au sosit la locuința lui. Aceștia au pretextat că îl duc la Prefectura Poliției Capitalei, pentru a-i lua o declarație, și văzând că Madgearu ezită, trei dintre asasini i-au dat cuvântul de onoare de legionari că în decurs de o oră avea să se întoarcă acasă. A fost dus în pădurea Snagov și împușcat în jurul orei 15:30; un pădurar care făcea paza a văzut în punctul numit Coada Lungă că s-a oprit o mașină venind dinspre București, din care au coborât mai multe persoane, care au intrat 100 de m în adâncimea pădurii, au tras focuri de armă și apoi au plecat. În locul respectiv, pădurarul l-a găsit pe profesorul Madgearu cu fața în jos

1940 – La Strejnic, Prahova, a fost asasinat de legionari istoricul Nicolae Iorga

Nicolae Iorga a fost obligat să părăsească domiciliile din București și din Vălenii de Munte din cauza cutremurului din noiembrie 1940. S-a mutat la vila sa din Sinaia, unde a terminat Istoriologia umană. A fost ridicat de un grup de legionari, (format din Ion Tucan, secretar general al Institutului Național al Cooperației, Ștefan Cojocaru, consilier la INC, Traian Baicu, director la INC, Ștefan Iacobete, șofer INC și Tudor Dacu) în după-amiaza zilei de 27 noiembrie, și ucis lângă Strejnicu. A fost împușcat de nouă ori, cu pistoale de 7,65 mm și 6,35 mm. Membrii Gărzii de Fier îl considerau responsabil de uciderea comandantului lor, Corneliu Zelea Codreanu în timpul regimului de autoritate monarhică a regelui Carol al II-lea, când în urma unei scrisori deschise adresate de Codreanu către Iorga, acesta fiind și consilier regal, i-a intentat proces și liderul legionarilor a fost condamnat pentru calomnie. Cu toate că Iorga a adresat câteva scrisori instanței în care a cerut suspendarea procesului, procedura juridică nu a fost oprită.

Asasinarea lui Iorga este des menționată în paralel cu cea a politicianului țărănist Virgil Madgearu, răpit și omorât de legionari în aceeași noapte, și cu Masacrul de la Jilava (în care aparatul administrativ al lui Carol al II-lea a fost decimat). Aceste acte de răzbunare, puse în legătură cu descoperirea și reîngroparea rămășițelor lui Codreanu, au fost făcute de legionari din proprie inițiativă, ducând la tensiuni între ei și Antonescu

1940 – A încetat din viață Nicolae Iorga (5 iunie 1871, Botoșani – 27 noiembrie1940, Strejnic, Prahova)

Istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician. Asasinat de legionari la Strejnicu, Prahova

1940 – A încetat din viață Gheorghe Argeșanu (28 februarie 1883, Caracal – 26/27 noiembrie 1940, închisoarea Jilava)

General de armată, om politic, ministru al Apărării Naționale, președinte al Consiliului de Miniștri, asasinat de legionari la închisoarea Jilava

1940 – A încetat din viață Gabriel Marinescu (7 noiembrie 1886, Tigveni – 26/27 noiembrie 1940, închisoarea Jilava)

General și om politic, care a îndeplinit funcțiile de prefect al Poliției Capitalei, subsecretar de stat la ministerul de interne, ministru de interne și ministru al ordinii publice, asasinat de legionari la închisoarea Jilava

1940 – A încetat din viață Mihail Moruzov (16 septembrie 1887, Zebil–Sarichioi, Tulcea – 26/27 noiembrie 1940, închisoarea Jilava)

Creatorul și directorul Serviciului Secret de Informații al Armatei Române (SSI), asasinat de legionari la închisoarea Jilava

1940 – A încetat din viață Virgil Madgearu (14 decembrie 1887, Galați – 27 noiembrie 1940, pădurea Snagov)

Economist, sociolog, profesor universitar, eseist și jurnalist, fost ministru național-țărănist, asasinat de legionari, în pădurea Snagov

1947 – S-a născut Irina Petraș

27 noiembrie 1947, Chirpăr, Sibiu

Critic literar, eseistă, traducătoare și editor. Este absolventă a Facultății de Filologie din Cluj (1970) și doctor în litere din 1980. A fost profesoară, bibliograf la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, redactor-șef la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, membră și președintă a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. A debutat publicistic cu versuri în revista Luminița (1957), iar editorial cu volumul Proza lui Camil Petrescu (1981). Colaborează la revistele Steaua, Tribuna, Transilvania, Echinox, Astra, Ramuri, România literară, Ateneu, Literatorul, Contemporanul, Ideea europeană, Luceafărul, Viața Românească și în diferite volume colective și antologii

1952 – S-a dat în folosință noua clădire a Radiodifuziunii Române

La 27 noiembrie 1952 s-a dat în folosință actuala clădire a Radioului, realizată după planurile vechi ale SRR (din timpul administrației lui Vasile Ionescu), arhitecți: Tiberiu Ricci, Mihai Ricci, Leon Garcia, Jean Beral

1956 – S-a născut Mariana Simionescu

27 noiembrie, 1956, Târgu Neamț

Jucătoare de tenis. A jucat în circuitul profesionist WTA între 1973–1980, a câștigat turneul Hit Union Japan Open în 1980 (simplu), cel mai bun ranking a fost locul 7. La dublu, juca deseori cu Virginia Ruzici sau cu Florența Mihai. În 1980 s-a căsătorit cu tenismenul suedez Björn Borg, dar au divorțat în 1984

1962 – Solicitarea de transformare a Legației române în Elveția în ambasadă

Relațiile diplomatice dintre România și Confederația Elvețiană au fost stabilite la 9 mai 1911, la nivel de legație. Vasile Dumitrescu a fost numit primul ambasador al României în Elveția la 3 decembrie

1967 – S-a născut Sorin Lavric

27 noiembrie 1967, Turnu Severin

Scriitor, traducător. Este absolvent al Facultății de Medicină (1993) și al Facultății de Filosofie (1996), doctor în filosofie. După terminarea studiilor medicale a lucrat, timp de un an, ca stagiar, pentru ca mai apoi să renunțe la practica medicală. În 1997 a devenit redactor la Editura Humanitas, iar din 2003 ține cursuri semestriale la Facultatea de Filozofie București, a căror tematică este axată pe filozofia lui Constantin Noica. Din lucrările sale: Cartea de Crăciun, Ontologia lui Noica. O exegeză, Noica și mișcarea legionară

1970 – A încetat din viață Petru Comarnescu (23 noiembrie 1905, Iași – 27 noiembrie 1970, București)

Critic literar și de artă, eseist, memorialist, jurnalist cultural și cunoscut anglist, unul dintre fondatorii revistei interbelice Criterion

1972 – A încetat din viață Victor Eftimiu (24 ianuarie 1889, Boboștița, Albania – 27 noiembrie 1972, București)

Dramaturg, eseist, povestitor, scriitor și traducător, a fost director al Teatrului Național din București, al Teatrului Național și al Operei din Cluj, membru titular al Academiei Române

1973 – A încetat din viață Constantin T. Nicolau (6 februarie 1897, Bârlad – 27 noiembrie 1973, București)

Medic, membru corespondent al Academiei Române.

1979 – A încetat din viață Dona Dumitru Siminică (13 septembrie 1926, Târgoviște – 27 noiembrie 1979, București)

Solist vocal român, de etnie rromă, descendent dintr-o mare familie de instrumentiști de muzică lăutărească

1986 – A încetat din viață Cezar Lăzărescu (3 octombrie 1923, București – 27 noiembrie 1986, București)

Arhitect, urbanist, a fost responsabil pentru planul de dezvoltare al litoralului românesc, Aeroportul Otopeni, Palatul Sporturilor din București, ambasada Chinei la București, ambasada română la Beijing

1987 – A încetat din viață Nicolae Ciobanu (4 august 1931, Bălușești, Dochia, Neamț – 27 noiembrie 1987, București)

Critic și istoric literar, jurnalist, profesor

2000 – A încetat din viață Elena Cernei (1 martie 1924, Bairamcea, Basarabia – 27 noiembrie 2000, București)

Interpretă de operă, mezzo-soprană, solistă a Operei Naționale Române vreme de mai bine de 25 de ani, muzicolog, distinsă cu titlul Artistă Emerită

2017 – A încetat din viață Cristina Stamate (8 februarie 1946, București – 27 noiembrie 2017, București)

Actriță de comedie în teatru, film, televiziune, radio, a jucat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #PraviladelaGovora #NaumRamniceanu #AronPumnul #GrigoreAntipa #GeorgeOprescu #VasileVoiculescu #LiviuRebreanu #NicolaeHortolomei #IoanGComan #DinaCocea #NinetaGusti #ViniciusGrefiens #NinaCassian #RaduAlexandruDimitrescu AngelaIon #VladimirTopa #MarinIvascu #NicolaeManolescu #IoanScurtu #IrinaPetras #MarianaSimionescu #SorinLavric

0 comentarii la „27 Noiembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: