Istoria României România frumoasă Today's Memory

1 Decembrie în istoria românilor

Foto: Marea Adunare Națională a Românilor de la Alba Iulia


Ziua Națională a României

Sărbătorită pentru prima dată în 1990, pe baza Legii nr.10/31 iulie 1990 privind proclamarea Zilei naționale a României

 

1769 – Constantin Mavrocordat a fost capturat de ruși la Galați

Pe 16 noiembrie 1769, pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, atacul rusesc asupra Giurgiului nu a avut succes. În timpul ultimei sale domnii (în Moldova), Constantin Mavrocordat, a căzut prizonier la ruși, la Galați, pe 1 decembrie 1769 și a fost rănit de un soldat rus. A murit trei zile mai tarziu la Iași, fiind totuși înmormântat cu onorurile cuvenite unui domn

1833 – S-a născut Ștefan Nosievici

1 decembrie 1833, Boian, Bucovina – 12 noiembrie 1869

Compozitor și dirijor. A urmat teologia la Cernăuți (1853–1856) și a studiat fizică și matematici la Viena (1856–1860), devenind profesor la gimnaziile din Cernăuți și Suceava. A fost fondatorul corului Societății Filarmonice din Suceava și dirijor al corului Sol, autor al primului studiu folcloric bucovinean, Despre cântecul poporal român (1865), a compus marșul Drum bun, toba bate pe versurile lui Vasile Alecsandri, Sub o culme de cetate, toate publicate, în 1885, de Societatea Armonia

Drum bun – versuri Vasile Alecsandri, muzica Ștefan Nosievici • Corul Basileus al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași, Orchestra de Suflători a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași

 1868 – S-a născut Iancu Brezeanu

1 decembrie 1869, Fierbinți, Dâmbovița – 17 martie 1940, București

Actor, promotor al realismului în arta teatrului comic din epoca sa. A urmat Conservatorul de Artă Dramatică, a fost angajat la Teatrul Național, timp de 52 de ani. Ca să se întrețină, vara mai juca și prin vechile grădini bucureștene alături de mari actori: Grigore Manolescu, Ștefan Iulian, Aristizza Romanescu, C.I. Nottara. Jocul său îmbina comicul cu nuanțe tragice. A interpretat personaje comice din opera lui Ion Luca Caragiale: Ipingescu din O noapte furtunoasă și Cetățeanul turmentat din O scrisoare pierdută. A realizat importante creații în rolurile de compoziție: Ion din Năpasta de Caragiale, Ciubăr din Despot-Vodă de Vasile Alecsandri, Harpagon din Avarul de Molière și bufonul din Regele Lear de Shakespeare. Face parte din prima generație de interpreți ai personajelor lui Caragiale, fiind distribuit chiar de autor, în perioada când era director al Teatrului cel Mare din București. Împreună cu Aristide Demetriade, N. Soreanu, Petre Liciu și fiul său, regizorul Petre Brezeanu, a participat la realizarea filmului Independența României. În 1932 a devenit societar pe viață la Teatrul Național pentru ca trei ani mai târziu să fie sărbătorit pentru 50 de ani închinați scenei. Jucase 176 de roluri.

1872 – S-a născut Gheorghe Petrașcu

Gheorghe Petrovici; 20 noiembrie1 decembrie 1872, Tecuci, Galați – 1 mai 1949, București

Pictor, membru titular (din 1936) al Academiei Române. A urmat primele studii la Universitatea Națională de Arte București. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, a primit o bursă pentru a se perfecționa în străinătate. După un scurt timp petrecut la München, a plecat la Paris, unde s-a înscris la Academia Julian și a lucreat în atelierul lui Bouguereau (1899–1902). De la prima sa expoziție personală la Ateneul Român (1900), a fost remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea și Alexandru Vlahuță, care i-au cumpărat câte o lucrare. Fondator al unui curent caracterizat prin colorit grav, concentrat și prin forța de evocare a obiectelor și priveliștelor, prinse în mediul lor imediat. A avut numeroase expoziții personale, la Ateneul Român (1903–1923), la Căminul Artei (1926–1930), două retrospective la Sala Dalles (1936 și 1940). A participat la Bienala din Veneția (1924, 1938 și 1940); a primit Marele Premiu al Expoziției Internaționale din Barcelona (1929) și al celei din Paris (1937)

Biografie ilustrată: http://galeriidearta.blogspot.ro/2016/11/gheorghe-petrascu-20-noiembrie2.html

1875 – Ion Creangă a publicat povestea Capra cu trei iezi în Convorbiri literare

 

Ion Creangă – Capra cu Trei Iezi Teatru Radiofonic pentru Copii

1877 – Războiul de Independență al României

După căderea Plevnei și Rhovei, de la data de 1/13 decembrie 1877 trupele române s-au îndreptat spre cetatea medievală Vidin, cucerind, rând pe rând, avanposturile sale Smârdan, Tatargic, Inova, Novoselce, Belogradcic și, în final, Vidinul. În ziua de 23 ianuarie/4 februarie 1878 s-a semnat armistițiul în Războiul ruso-româno-turc. Generalul Izet-pașa s-a predat trupelor române, împreună cu cei 10.000 de ostași turci, care s-au aflat în cetatea Vidin

1879 – Deschiderea cursurilor la Facultatea de Medicină din Iași

A fost înființată la 30 septembrie 1879, când Parlamentul de atunci al Regatului României a votat bugetul și programul didactic al noii instituții. Cursul inaugural de anatomie a fost ținut la 1 decembrie 1879 de Dr. Leon Scully, restul disciplinelor studiate fiind predate în cadrul Facultății de Științe a Universității

1879 – A început să funcționeze Agenția Havas a României

Sucursala din București a agenției franceze de presă Havas, a fost prima agenție de presă care a funcționat, între 1879–1888, în România

1880 – S-a născut Vera Myller

Vera Lebedev; 1 decembrie 1880, Sankt Petersburg, Imperiul Rus – 12 decembrie 1970, Iași

Matematiciană, prima femeie profesor universitar din România. Soțul ei a fost matematicianul Alexandru Myller. Studiile superioare le-a urmat la Școala Superioară de Femei din St. Petersburg, unde a obținut licența în științe fizice și matematice în 1902, și la Universitatea din Gottingen unde a obținut titlul de doctor în matematică în 1906. A ocupat postul de asistentă la catedra de Introducere în Analiză la St. Petersburg. În 1910 a obținut docența în Analiză matematică la Universitatea din Iași, după care a ocupat postul de conferențiar la Facultatea de Științe a Universității ieșene, a devenit profesoară titulară la catedra de Algebră superioară și teoria funcțiilor la Iași. A înființat, alături de soțui ei, Seminarul Matematic din Iași (1912) și o bogată bibliotecă de specialitate

1882 – Deschiderea oficială a Bursei de valori

Deși activitatea bursieră în țara noastră a apărut din anul 1839, odată cu înființarea burselor de comerț, deschiderea oficială a Bursei de Valori București a avut loc pe 1 Decembrie 1882. Cu câteva întreruperi (Răscoala din 1907 sau Războiul Balcanic 1912-1913), Bursa de efecte, acțiuni și schimb în București s-a desfășurat până în anul 1948 când a început naționalizarea. Peste o săptămână a apărut și cota bursei. Volumul tranzacțiilor era redus, iar cota oficială a dispărut în câteva zile, deoarece samsarii, intermediarii și unele bănci preferau să lucreze în afara cotei, direct cu clienții

1884 – A încetat din viață Nicolae Dabija (15 august 1837, Huși – 1 decembrie 1884, Paris)

General și om politic, ministru de război, ministru al Lucrărilor Publice în trei mandate și ministru interimar la Finanțe

1892 – S-a născut Cezar Petrescu

1 decembrie 1892, Hodora–Cotnari, Iași – 9 martie 1961, București

Romancier, nuvelist, traducător și gazetar, membru titular (din 1955) al Academiei Române. A obținut licența în drept în anul 1915. Scriitor fecund, care, pe urmele lui Honoré de Balzac, aspira să scrie o nouă Comedie umană, numită Cronica românească a veacului XX, a fost cunoscut, totodată, ca unul dintre cei mai de seamă gazetari ai primei jumătăți a secolului trecut. A fost redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena. A fost distins cu Premiul național pentru literatură (1931) și Premiul de Stat pentru dramaturgie (1952) pentru piesa Nepoții gornistului, în colaborare cu Mihail Novicov. Opera lui Cezar Petrescu cuprinde circa 70 volume – romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică: Rodul pământului, Întunecare, Calea Victoriei, Duminica orbului, Oraș patriarhal, Noi vrem pământ, Comoara regelui Dromichet, Apostol, Baletul mecanic

Calea Victoriei Teatru radiofonic

1896 – S-a inaugurat clădirea Teatrului Național din Iași

În noaptea de 17/18 februarie 1888, în urma unui incendiu devastator, clădirea Teatrului de la Copou a fost distrusă. Actuala clădire a fost construită pe locul vechii primării în perioada 1894–1896, fiind considerată cea mai veche și cea mai frumoasă construcție de acest gen din țară. Planurile clădirii aparțin celebrilor arhitecți vienezi Fellner și Helmer, care au proiectat construcții similare din Viena, Praga, Odessa, Zürich. A fost inaugurată de primarul Nicolae Gane

1907 – George Enescu a interpretat în premieră Concertul nr. 7 pentru vioară de Mozart

Partitura a fost descoperită în 1907, fiind interpretată la Paris de George Enescu împreună cu Colonne Concert Orchestra

Wolfgang Amadeus Mozart – Violin Concerto No. 7 in D major, K. 271a/K. 271i

1912 – Adunarea de constituire a Federației Societăților Sportive din România, FSSR

A fost primul organ central de conducere și îndrumare a întregii mișcări sportive, al cărei președinte a fost regele Ferdinand I, membru fondator. Asociațiunea Cluburilor de Fotbal s-a afiliat la Comisia Centrală de Fotbal Asociație, formând Federația Societăților Sportive din România și fiind oganizată pe comisii: de atletism, fotbal, rugby, tenis de câmp, tir, gimnastică, scrimă, Comisia Societăților de Sporturi de iarnă, Comisia pentru Propagandă, Comisia Școlară, Comisia pentru amenajarea terenurilor etc.

1917 – S-a născut Ion Vanica

1 decembrie 1917, Molovata, Orhei, Basarabia –16 august 1981, București

Corist, dirijor de cor. A urmat Conservatorul din Chișinău (1936–1938), apoi Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București (1938–1943), sub îndrumarea lui Ștefan Popescu, un pionier în pedagogia artei corale românești. Și-a început activitatea în calitate de corist-artist liric în Corul Nostru, la Societatea Corală Carmen, dirijată de Ioan D. Chirescu, Corul Municipiului București, Corul Radio dirijat de D.D. Botez – director al Corului Radiodifuziunii și, mai apoi, Director Muzical al instituției. Și-a continuat studiile la Academia de Muzică Religioasă de pe lângă Patriarhia Română, unde i-a avut profesori pe Paul Constantinescu, Ion Popescu-Pasărea. A dirijat coruri de amatori: la Căminul Cultural din Ferentari, Corul de Băieți Moara Asan, Corul CAM-Belvedere. După ce i-a remarcat talentul dirijoral deosebit, D.D. Botez i-a încredințat misiunea de a înființa un cor de copii al Radiodifuziunii, care a avut prima înregistrare la 1 noiembrie 1945, iar printre membrii ansamblului se aflau Ileana Cotrubaș – viitoare mare soprană a lumii, Ștefan Bănică senior – viitor mare actor, Marin Traian – viitor mare realizator TV, sau Voicu Enăchescu – viitor dirijor de renume. Corul de Copii Radio a susținut numeroase concerte și spectacole, a cântat la Palatul Regal (1947), a avut colaborări cu Opera Română în montarea unor basme muzicale: Greierele și furnica, Bobul de mazăre, Albă ca zăpada. A, primit titlul de Artist Emerit pentru merite deosebite în muncă (1957). Ion Vanica a lăsat în urma sa, drept moștenire pentru generațiile ce au urmat, o zestre culturală absolut remarcabilă. El a reușit să creeze, să dezvolte și să împună Corul de Copii Radio pe plan național și internațional, pasiunea sa nemărginită pentru muzică fiind transmisă atâtor generații de copii, mulți dintre ei deveniți, în timp, personalități de înaltă ținută artistică

Schubert – Ave Maria (1963) • Corul de Copii Radio, Dirijor Ion Vanica

1918 – Intrarea triumfală a Suveranilor României în București

În cursul lunii noiembrie, Armata Română obținuse avansuri importante, dezarmând sau împingând trupele Puterilor Centrale, cu efectul eliberării Bucureștilor. Ca atare, România își recăpăta capitala. Alegerea zilei de 18 noiembrie/1 decembrie pentru intrarea în București a Suveranilor nu a fost o coincidență, lucrurile fiind programate încă de la Iași, împreună cu reprezentanții provinciilor istorice, fiind știut faptul că la Alba Iulia urma să se desfășoare Marea Adunare. Regele Ferdinand I, în uniformă de Mareșal al României și Regina Maria, în uniformă de colonel al Regimentului 4 Roșiori, pe care îl comanda onorific din 1915, au intrat in Bucureștiul eliberat, pe sub un arc de triumf construit din lemn pe Calea Victoriei. Călare, în fruntea armatei române și a detașamentelor franceze și engleze, perechea regală a străbătut Bucureștiul de la Gara Băneasa până la Statuia lui Mihai Viteazul de la Universitate, unde a primit defilarea trupelor. Suveranii și-au continuat deplasarea până la Mitropolie, unde a avut loc un Te Deum. La final, însoțită de torțe, procesiunea s-a încheiat la Palatul Cotroceni. Bucureștiul a fost atunci capitala României reîntregite, iar Alba Iulia, inima Transilvaniei unite

1918 – Marea Adunare Națională a Românilor de la Alba Iulia

Ca urmare a eforturilor Consiliul Național Român Central, într-o zi de duminică, la 1 decembrie 1918, a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde românii din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Ungaria și-au exprimat dorința de a se uni cu România și de a nu mai face parte din Imperiul Austro-Ungar. La Marea Adunare Națională de la Alba Iulia au participat, pe lângă delegațiile trimise din toate localitățile românești, peste 100.000 de români veniți să vadă cu ochii lor realizarea visului de veacuri a națiunii române de pe ambii versanți ai Carpaților. Acest act a avut loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei și Bucovinei au votat unirea cu România. Adunarea a fost finalizată cu Hotărârea de unire necondiționată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate de către cei 1.228 de deputați, în Sala Cazinoului din Alba Iulia a Unirii Transilvaniei cu Regatul Român.

Consilile naționale românești locale, care au activat sub conducerea Consiliul Național Român Central, și-au încetat activitatea la data de 6 februarie 1919. Consiliul Dirigent, organismul legislativ și executiv al Transilvaniei, și-a continuat activitatea până în data de 4 aprilie 1920, când a fost dizolvat de către guvernul României

1918 – S-a născut Ludmila Ghițescu

1 decembrie 1918, Volintiri, Cetatea Albă, Basarabia – 2 ianuarie 1991, Pitești

Poetă și prozatoare. A urmat studii de filologie, incomplete, la Institutul „Maxim Gorki” din București (1954–1956), cu o carieră didactică la Piatra Neamț și Pitești, inspector școlar, a avut funcții politice la nivelul județului Argeș. A fost fondatoarea Cenaclului literar „Liviu Rebreanu” din Pitești (1947). A debutat cu poezie în revista Cuget clar (1938) și editorial cu volumul A căzut o stea (1941), urmat de Așteptare. După o tăcere de un sfert de veac, a publicat volume de poezii Fîntini, Stampe fragile, Cîmpii interioare, Miez de anotimp, Vifor albastru, Între două dimineți, Arșița stelelor

1919 – A fost investit Guvernul Alexandru Vaida-Voevod (1)

Primul consiliu de miniștri de coaliție din istoria interbelică a României, a guvernat între 1 decembrie 1919–12 martie 1920. În alegerile de la începutul lunii noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, nici un partid nu a reușit să obțină majoritatea mandatelor pentru a susține un Consiliu de miniștri, astfel că se impunea formarea unei coaliții. În acest sens, pe 25 noiembrie s-a format Blocul Parlamentar. Noul guvern, alcătuit sub conducerea lui Alexandru Vaida-Voevod, vicepreședinte al PNR, având în componență și trei basarabeni: Ion Pelivan – ministru al justiției, Ion Inculeț și Pantelimon Halippa – miniștri secretari de stat. Pe 29 decembrie, Parlamentul a ratificat legile prin care se consfințea Marea Unire; iar pe 10 ianuarie 1920, primul ministru a plecat în străinătate pentru a obține recunoașterea internațională a actelor unirii, în locul său fiind desemnat Ștefan Cicio Pop

1919 – S-a înființat, la Cluj, Conservatorul de muzică și artă dramatică

Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică și-a deschis porțile la 1 decembrie 1919 și a fost inaugurat oficial la 28 martie 1920. Menirea lui a fost să asigure artiști (cântăreți, instrumentiști, actori) pentru Opera Română și pentru Teatrul Național, ca și profesori de muzică pentru școlile de toate gradele. Venerabilul compozitor, dirijor și profesor Gheorghe Dima a fost chemat la conducerea noului așezământ, deși era în vârstă de șaptezeci și doi de ani, însă Consiliul Dirigent a considerat că el a fost personalitatea cea mai calificată, cu o autoritate profesională și morală incontestabilă. Astăzi, conservatorul poartă numele Academia de Muzică „Gheorghe Dima”

1919 – Inaugurarea Teatrului Național Românesc din Cluj

Clădirea Teatrului Maghiar a trecut în patrimoniul Consiliului Dirigent Român la 14 mai 1919, fiind preluată de Onisifor Ghibu, secretar general pentru resortul Instrucțiunii și Artelor din cadrul Consiliului Dirigent Român. În același timp, Teatrul Maghiar a fost mutat în clădirea de pe strada Emil Isac, aproape de Parcul Central, în care funcționează și în prezent. Prima reprezentație în limba română în clădirea Teatrului Național din Cluj a avut loc la 14 mai 1919, iar primul spectacol al companiei de limba română din Cluj a avut loc 1 decembrie 1919. Pentru a marca un an de la Marea Unire, s-a prezentat spectacolul Se face ziuă și Poemul Unirii de Zaharia Bârsan, primul director al teatrului

1920 – Consiliul orășenesc al orașului Brașov a donat Castelul Bran Reginei Maria a României

Donația a fost ca semn de recunoștință față de contribuția Reginei Maria la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Această decizie a salvat practic viața castelului, a cărui stare de degradare, la momentul preluării de către regină, era destul de avansată. Regina a dispus restaurarea castelului și transformarea lui într-o reședință de vară, lucrările executându-se sub conducerea arhitectului șef al curții regale, Karel Liman, arhitectul ceh care lucrase și la castelele Peleș și Pelișor. Regina l-a lăsat moștenire fiicei ei, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea, care a ridicat pe un teren al castelului, între anii 1941–1942, o micuță capelă, urmând întru totul scara și modelul celei din Balcic, în care, conform cererii testamentare, a fost depusă inima reginei

1922 – S-a înființat Institutul Național de Educație Fizică (INEF)

Prima instituție de învățământ superior pentru pregătirea profesorilor de educație fizică din România și-a început cursurile la 1 decembrie 1922, la București. A fost a 10-a instituție de acest fel din lume și a 5-a din Europa. A fost organizat prin Legea pentru Educație Fizică din 15 iunie 1923, publicată în Monitorul Oficial nr. 59 din 17 iunie 1923. De-a lungul timpului a purtat nume diferite, fiind în prezent intitulat Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din Bucuresti (UNEFS)

1922 – S-a dezvelit la Satu Mare monumentul Soldatul român

Monumentul Soldatul român, azi dispărut, a fost un monument dedicat eroilor români din timpul Primului Război Mondial. Amplasat în Piața Victoriei (azi Piața Libertății), pe locul unde în zilele noastre există o troiță, monumentul, flancat de două tunuri de epocă, reprezenta un soldat român care își dezbracă tunica, simbolizând dorința fermă de eliberare de sub jugul străin, preferând sacrificiul suprem decât asuprirea. Realizarea acestei opere s-a datorat unui comitet de inițiativă condus de generalul Butunoiu, fiind executată de sculptorul Tudor

1925 – S-a născut Andrei Scrima

1 decembrie 1925, Gheorgheni, județul interbelic Ciuc – 19 august 2000, București

Teolog ortodox, arhimandrit, reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol la Conciliul Vatican II. A studiat la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității București, iar în ultimii doi ani de facultate a fost asistentul lui Anton Dumitriu, la Catedra de Logică și Istoria Filosofiei. Și-a luat licența în 1948 cu teza Logos și dialectică la Platon. În 1945, Anton Dumitriu i-a deschis drumul Mănăstirii Antim, descoperindu-i grupul de reflecție spirituală adunat în jurul lui Sandu Tudor și cunoscut sub numele de Rugul Aprins. A urmat Facultatea de Teologie (1949–1956), prezentând, drept lucrare de licență, două capitole din neterminata Antropologie apofatică, publicată postum. A stat trei ani novice, și a predat la Mănăstirea Neamț, la Seminarul Monahal Superior. A fost tuns în monahism în 1956. A fost translator al patriarhului Justinian Marina, prin intervenția căria a primit o bursă, mergând la Institutul Ecumenic de la Geneva (1956). Aici a scris Simple reflecții despre comunism, text acuzator la adresa ideologiei comuniste, publicat postum. A plecat la Muntele Athos, apoi la Benares, lucrând la doctorat. În 1960 a obținut cetățenia franceză, a devenit arhimandrit al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol și a pregătit întâlnirea istorică de la Ierusalim, dintre papa Paul al VI-lea și patriarhul Athenagoras I (1964). A fost profesor la Universitatea franceză din Beirut și arhimandrit al noii mănăstiri ortodoxe de la Deir-El-Harf, Liban. A ținut cursuri la Centrul de studii dominican Le Saulchoir (Essonne, Franța). A revenit în țară în 1990, devenind membru al Grupului de studiu al Secolului al XVII-lea, care va deveni ulterior Centrul Fundamentele Modernității Europene

1927 – S-a născut Radu Șerban

1 decembrie 1927, Caracal – 6 februarie 1984, București

Compozitor de muzică ușoară, orchestrator, pianist. A urmat Conservatorul de Muzică din București. A debutat în 1950 cu melodia Lină Cătălină, a intrat în Uniunea Compozitorilor la doar 23 de ani. A fost membru în Biroul secției de muzică ușoară a Uniunii, în secretariatul Uniunii, al Comitetului de conducere a Uniunii. A abordat genuri muzicale diverse: muzică de scenă, musical, repertoriu coral, film de scurt și lung metraj, o lucrare didactică asupra principiilor de orchestrație; desigur, muzică ușoară. Compozițiile sale se remarcă prin armonie și orchestarație. A condus redacția de muzică ușoară a Radio-ului, timp de trei ani, a fost și șef al serviciului de creație-repertoriu. Sentimentele compozitorului pot fi simțite și prin titlulurile melodiilor compuse de acesta, Orașul meu natal, Strada, A fost prietenul meu, Ilustrate cu flori de câmp, Prieten drag. A fost solicitat în jurii la festivaluri de muzică ușoară la Helsinki, Belgrad, Bratislava, Sopot; desigur, la Mamaia

Radu Șerban – Prieten drag • Pompilia Stoian

1931 – S-a născut Johnny Răducanu

Răducan Crețu; n. 1 decembrie 1931, Brăila – 19 septembrie 2011, București

Pianist, contrabasist și compozitor de jazz, aranjor și conducător de formație. S-a născut într-o familie de romi cu tradiții muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Crețul Șolcan. S-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, încă de la 19 ani. A făcut studii muzicale la Iași și Cluj, apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (clasa contrabas, 1953–1956). Îndrumător activ al tinerei generații, Johnny Răducanu a fost considerat un veteran al muzicii românești de jazz. A scris două volume autobiografice: Singurătatea, meseria mea, Țara lui Johnny. Din discografie: Jazz în țara mea, Confesiuni – I,II, III, Jazz Behind the Carpathians, Jazz antifanariot, Chamber Jazz Music. Americanii l-a numit pe Johnny Răducanu Mr. Jazz of Romania, în 1987 și l-au făcut membru de onoare al Academiei „Louis Armstrong” din New Orleans, SUA

Johnny Răducanu – Octombrie song

1934 – S-a născut Florența Albu

1 decembrie 1934, Floroaica–Vâlcelele, Călărași – 3 februarie 2000, București

Poetă. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1957. După un șomaj de 6 ani, a lucrat ca redactor la Scânteia tineretului și Viața românească. A debutat în publicistică la revista Tânărul scriitor (1955), și editorial cu volumul Fără popas (1961). Alte volume: Măști de priveghi, Arborele vieții, Petrecere cu iarbă, Himera nisipurilor, Roata lumii, Euri posibile, Zidul martor, jurnal ținut în secret între 1970–1990, Aurolac

1934 – S-a născut Ștefan Radof

1 decembrie 1934, Buftea, Ilfov – 28 martie 2012, București

Actor de teatru, film, radio și televiziune, scenarist, publicist și poet, membru al Uniunii Scriitorilor, al UNITER și al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR). A absolvit în 1952 Școala Medie de Comerț Exterior, fiind repartizat ca funcționar al BNR Ploiești, filiala Puchenii Moșneni. În 1953 a fost arestat de Securitate, judecat și condamnat de Tribunalul Militar Teritorial 2 la cinci ani muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat, familia a înaintat recurs, care a fost aprobat. Deși amnistiat, și-a satisfăcut stagiul militar la o unitate de construcții a DGSM, a încercat să devină student la Institutul de Teatru, dar după trei săptămâni a fost descoperit dosarul său, iar el exmatriculat. În 1960 a fost admis la Institutul de Teatru, prin garanția politică a maestrului Radu Beligan și a rectorului facultății, maestrul Costache Antoniu a cărui clasă a absolvit-o în 1964. Și-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamț, din anul 1965 devenind actor al Teatrului „Nottara”. A interpretat peste 60 de roluri în teatru și în film. A fost conferențiar la Academia de Teatru și Film și profesor la Academia de Artă și Universitatea Hyperion. A publicat volume de versuri: Casca de foc, Statui în iarbă, Efectul de seră. A jucat în filme ca: Diminețile unui băiat cuminte, Pădurea de fagi, Începutul adevărului (Oglinda)

Five O’Clock de I.L. Caragiale

1934 – S-a născut Platon Pardău

1 decembrie 1934, Vatra Dornei, Suceava)

Prozator și poet. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Cluj în 1958. A fost, pe rând, profesor de franceză și rusă, director al Casei de Cultură din Vatra Dornei, redactor la ziarul Zori noi din Suceava, director al Casei Regionale a Creației Populare Suceava, președintele Comitetului de Cultură și Artă al regiunii Suceava, redactor-șef al ziarului Zori noi, lector la Casa de Film nr. 4 din București. A debutat cu poezii în Tribuna (1956), colaborând ulterior și la Gazeta literară, România literară, Luceafărul, Steaua, Convorbiri literare, etc. Prima lui carte a fost Arbori de rezonanță, apărută în 1963 și urmată de alte numeroase volume de versuri, printre care Vânătoare interzisă, Pasărea vine la noapte, Planete albastre, etc.

1936 – A fost inaugurat Arcul de Triumf din București

Împreună cu Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, cu Mausoleul de la Mărășești, cu Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman, Mausoleul din Parcul Carol și cu Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, Arcul de Triumf se numără printre monumentele care comemorează participarea României la Primul Război Mondial de partea Aliaților, la finalul căruia aproape toate teritoriile locuite de români s-au găsit pentru prima dată reunite la un loc. Operă a arhitectului Petre Antonescu, monumentul are înălțimea de 27 m. Printre artiștii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea și Costin Petrescu, toți nume cunoscute în perioada interbelică. Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a prințului moștenitor Mihai, a membrilor guvernului României și a numeroși invitați de onoare din țară și din străinătate

1948 – Decretul nr. 358/2 decembrie 1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic

Publicat în Buletinul Oficial nr. 281/2 decembrie 1948 a repezentat practic, desființarea cultului greco-catolic:

Art. 1 „În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din decretul Nr. 177 din 1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 „Averea mobila și imobilă aparținînd organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua în primire imediat. […]”

1949 – S-a înființat Orchestra de muzică populară Radio, OMPR

A fost una din primele orchestre de stat de muzică populară, destinată înregistrărilor de studio. Înainte de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, compozitorul Tiberiu Brediceanu dorea să înființeze o mică orchestră populară la Radio București, care să stea la dispoziția rapsozilor populari pentru acompaniament sau să interpreteze muzică populară instrumentală, și al cărei dirijor să fie Ion Luca-Bănățeanu. Acest lucru nu s-a putut întâmpla atunci, din cauza războiului, dar la 1 decembrie 1949 s-a înființat Orchestra de muzică populară Radio, fondator, dirijor și prim-solist violonist fiind Ion Luca-Bănățeanu, care în luna aprilie a aceluiași an fusese membru fondator al Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folklor. Orchestra de atunci se compunea din 12 instrumentiști, între care: Traian Lăscuț-Făgărășanu – clarinetist, Iosif Milu și Ion Murgu – taragotiști, Iosif Cocoș – țambalist, Moise Belmustață, Nelu Stan, Stan Simion-Bănățeanu și Aladar Arpad – violoniști și violiști, Marcel Budală – acordeonist

Ion Luca-Bănățeanu dirijând Orchestra de muzică populară Radio

1960 – A încetat din viață Ion Vasilescu (4 noiembrie 1903, București – 1 decembrie 1960, București)

Compozitor de muzică ușoară, de cameră, de scenă și de film, dirijor la Teatrul Național din Craiova și la teatrele de revistă din București, profesor de muzică

1963 – România și Marea Britanie au ridicat legațiile la nivel de ambasadă

După ce, în 1941 Marea Britanie a rupt relațiile diplomatice cu România, reprezentantul politic la București al Marii Britanii, J.H. Le Rougetel, a remis Ministerului român al Afacerilor Externe, la 5 februarie 1946, o notă prin care a comunicat că guvernul britanic a fost gata să recunoască guvernul român și să stabilească relații diplomatice, la nivel de reprezentanță politică. În 1947, reprezentanțele politice au fost transformate în legații, iar în 1963, legațiile au fost ridicate la nivel de ambasadă

1968 – A încetat din viață Nicolae Bretan (25 martie 1887, Năsăud – 1 decembrie 1968, Cluj)

Compozitor, bariton și regizor de operă, a fost prim-bariton al Operei din Bratislava, regizor la Opera Maghiară din Cluj și director al Operei Române din Cluj

1977 – A încetat din viață Petre Constantinescu-Iași (25 noiembrie 1892, Iași – 1 decembrie 1977, București)

Istoric și om politic comunist, membru titular al Academiei Române

1981 – A încetat din viață Petre Botezatu (27 februarie 1911, Dorohoi – 1 decembrie 1981, Iași)

Logician, membru post-mortem al Academiei Române

1995 – A început să emită un nou canal al televiziunii naționale, TVR Internațional

Destinat tuturor românilor din diasporă, a fost înființat la 1 decembrie 1995. La început emitea doar pentru Europa, Nordul Africii și Orientul Apropiat. În prezent programele sale sunt difuzate în America de Nord și de Sud, Europa, Nordul Africii, Orientul Apropiat, Australia,Noua Zeelandă și Asia

1995 – A emis pentru prima dată postul de televiziune Pro TV

Canal de televiziune privat comercial din România, din seria de televiziuni Media Pro. Lansarea oficială a postului a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au participat oameni politici români, precum și investitori din Statele Unite

1997 – A încetat din viață Ștefan-Marius Milcu (15 august 1903, Craiova – 1 decembrie 1997, București)

Medic, biolog, politician și antropolog, membru titular al Academiei Române, considerat, alături de Constantin I. Parhon, creatorul școlii românești de endocrinologie

2000 – A încetat din viață Florin Gabriel Mărculescu (5 august 1940 – 1 decembrie 2000) Jurnalist, editorialist la România liberă, Cotidianul lui Ion Rațiu, Telegraf din Constanța, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și al Alianței Civice

2006 – Banca Națională a României a anunțat emisia unei noi bancnote cu o valoare de 200 lei noi

 

Are ca imagini chipul poetului Lucian Blaga și Gânditorul de la Hamangia, fiind pusă în circulație la 1 decembrie 2006, după înlocuirea vechilor însemne monetare

 

2008 – A încetat din viață Aurel Vernescu (23 ianuarie 1939 – 1 decembrie 2008, Bucuresti)

Caiacist, dublu laureat cu bronz la Olimpiadă, de trei ori portdrapelul României la Jocurile Olimpice

2011 – A încetat din viață Andrei Blaier (16 mai 1933, București – 1 decembrie 2011, București)

Regizor și scenarist de film artistic și documentar

2012 – A încetat din viață Dumitru Călugăru (5 octombrie 1949, Drăgoieni, Gorj – 1 decembrie 2012, Târgu Jiu)

Cineast, a realizat peste 100 de filme de scurt metraj și documentare, fondatorul Cineclubului “Constantin Brâncuși”

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #MareaAdunareNationala #StefanNosievici #IancuBrezeanu #GheorghePetrascu #Capracutreiiezi #VeraMyller #CezarPetrescu #IonVanica #LudmilaGhitescu #AndreiScrima #RaduSerban #JohnnyRaducanu #FlorentaAlbu #StefanRadof #PlatonPardau

0 comentarii la „1 Decembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: