România frumoasă Today's Memory

Today’s Memory – Johnny Răducanu

Johnny Răducanu

Răducan Crețu; 1 decembrie 1931, Brăila – 19 septembrie 2011, București


 

Johnny Răducanu a fost contrabasist, pianist, compozitor, aranjor şi lider de formaţie, apreciat atât în ţară cât şi în străinătate.

S-a născut într-o familie de romi cu tradiții muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Crețul Șolcan. Și-a făcut studiile primare la Brăila, iar pe cele muzicale de pian le-a început la vârsta de cinci ani, sub îndrumarea profesoarei Giuseppina Papanti, în cadrul Societăţii Filarmonice Lyra din Brăila. În anii celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a-şi ajuta familia, Johnny Răducanu cânta la acordeon, cu prilejul unor pretreceri organizate de ofiţeri.

A studiat la Şcoala de Muzică din Cluj, pe a absolvit-o, la clasa de contrabas, în anul 1953, apoi a studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, clasa contrabas cu profesorul Iosif Prunner.

La 22 de ani, Maria Tănase – care lucrase şi cu tatăl lui, contrabasistul Costică Creţu – l-a luat în formaţia ei, tot în calitate de contrabasist, pentru concerte în Bucureşti şi în ţară.

Jazz În Țara Mea / Jazz In My Country 1976

A avut numeroase turnee peste hotare, la Moscova, la Festivalurile de muzică uşoară de la Varşovia şi Praga, la Belgrad, în Suedia, Olanda, Germania, Spania, Franţa, Grecia, Belgia, Statele Unite, sau Elveţia. Americanii, în 1987 l-au făcut membru de onoare al Academiei „Louis Armstrong” din New Orleans, SUA, fiindt supranumit de către marele jazzolog american Leonard Feather ”Mr. Jazz of Romania”.

Johnny Raducanu în concertul Duke Ellington Orchestra la București

Pe lângă domeniul muzical, Johnny Răducanu s-a remarcat și pe scena teatrului. Astfel, a susținut împreună cu Ion Caramitru spectacolul de teatru poetic Dialoguri și fantezii în jazz pe scena Teatrului Național București, dar și pe scene internaționale, cum ar fi Teatrul Moliere-Maison de la Poesie din Paris.

Dialoguri şi fantezii în jazz, cu Ion Caramitru și Johnny Răducanu

Îndrumător activ al tinerei generații, Johnny Răducanu a fost considerat un veteran al muzicii românești de jazz. A scris două volume autobiografice: Singurătatea, meseria mea, Țara lui Johnny. Din discografie: Jazz în țara mea, Confesiuni – I,II, III, Jazz Behind the Carpathians, Jazz antifanariot, Chamber Jazz Music.

Mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Johnny_R%C4%83ducanu

 

Johnny Răducanu – Octombrie song

 

***** [In English] *****

Johnny Răducanu

1st December 1931, Brăila – 19 September 2011, Bucharest

Mr. Jazz Of Romania

Johnny Răducanu (born Răducan Crețu) was a Romanian jazz pianist of Romani ethnic background, whose family has a long musical tradition dating back to the 17th century.

He started playing the double bass at the age of 19 before, switching to piano. During his musical career, some of his many collaborations outside Romania were those with Art Farmer (trumpet) and Slide Hampton (trombone), and Friedrich Gulda (piano). In 1987, Răducanu received an honorary membership in the Louis Armstrong Academy in New Orleans.

Johnny Răducanu ‎– Confesiuni (Confessions)

He was the founder of the Romanian Jazz school, and during a musical career spanning over half a century, he discovered, nurtured and trained several generations of Romanian jazz musicians. Leonard Feather called him „Mr. Jazz of Romania„. He was the President of the Romanian Jazz Federation.

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Johnny_R%C4%83ducanu

*****

 

Ludvig van Beethoven – Moon Sonata

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #JohnnyRaducanu

0 comentarii la „Today’s Memory – Johnny Răducanu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: