Istoria României România frumoasă Today's Memory

6 Decembrie în istoria românilor

Foto: Inaugurarea noului local al Școlii Superioare de Război


 

Sfântul Nicolae

Sărbătorit în calendarul creștin-ortodox, romano-catolic, greco-catolic, lutheran, anglican

Pictură de Gheorghe Tattarescu

Sfântul Nicolae din Mira (în mod tradițional: 15 martie 270 – 6 decembrie 343), cunoscut și sub numele de Nicolae de Bari, a fost un episcop creștin timpuriu al orașului maritim antic grecesc Mira din Asia Mică, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de Jos și Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici

 

1835 – S-a născut Nicolae Kalinderu

6 decembrie 1835, București – 16 aprilie 1902, Ciulnița, Argeș

Medic, profesor universitar, membru corespondent (din 1890) al Academiei Române. Începând din 1853, a studiat în Franța, la Facultatea de Medicină din Paris, fiind influențat de medicina experimentală a lui Claude Bernard și de teoria bacteriologică a lui Louis Pasteur. În 1863, în urma unul concurs, a fost admis ca intern al Spitalelor din Paris. A lucrat ca intern și extern în spitalele din Paris și a devenit membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. După ce și-a susținut teza de doctorat la Paris, a revenit în România, unde a devenit medic primar de boli interne la Spitalul Colentina, șef de serviciu la Spitalul Brâncovenesc, unul dintre fondatorii orientării anatomo-clinice și fiziopatologice în medicina românească internă; împreună cu Victor Babeș a inițiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul și epidemiologia leprei. În timpul războiului de independență a condus ambulanțele de la Turnu Măgurele fiind numit în 1878 șef al diviziei I medicale de la Spitalul Brâncovenesc. În 1887, Nicolae Kalinderu a fost numit profesor în cadrul Facultății de Medicină din București. Din lucrările sale: Memoriu asupra leprei în România, Despre cosmetice, Tubercolosa în raport cu unele profesiuni, Influenza unor maladii ale cordului asupra desvoltărei tuberculosei

1852 – S-a născut Roman Ciorogariu

Romul Nicolae; 6 decembrie 1852, Pecica, Arad – 21 ianuarie 1936, Oradea

Episcop, ziarist, membru de onoare (din 1921) al Academiei Române și deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. În 1873 s-a înscris la Academia de Drept din Oradea, a petrecut însă mai mult timp în casa primpretorului David Nicoară din Aletea, ca institutor particular și cancelist. În toamna anului 1874 a început serviciul militar, făcând stagiul de voluntar în faimosul regimentul românesc de infanterie Nr. 50 din Alba-Iulia. În anul următor a fost admis la Institutul teologic din Arad. După finalizarea cursurilor teologice (1877), Consistoriul Diecezan din Arad i-a oferit o bursă pentru a se specializa ca profesor de teologie la Universitatea din Lipsca (Leipzig), cu specializarea Pedagogie și Psihologie. După finalizarea cursurilor universitare, s-a întors la Arad. A fost profesor la Institutul de Teologie, director al Seminarului Teologic, apoi vicar eparhial de Oradea, iar din 1920 a devenit primul episcop ortodox de Oradea. A susținut construirea localurilor Preparandiei și Institutului Teologic din Arad, a contribuit la demersurile în vederea înființării Academiei Teologice din Oradea, a Societății pentru femei Altarul, a Școlii de Cântăreți din Oradea, a unei tipografii pentru cărți bisericești și a ziarului Tribuna poporului. A fost editor al ziarului Tribuna și redactor al revistei Biserica și școala. A fost distins cu Coroana României și Marea cruce cu cordon, oferite de regele Ferdinand I, titlul Cavaler al Însemnului Onorific pentru Merit, Comandor al Vulturului Românesc, ordinul Steaua României

1864 – Prima sesiune a Corpului Ponderator

Prin plebiscitul din 23 mai/4 iunie–26 mai/7 iunie 1864 s-a propus introducerea Corpului Ponderator, redenumit ulterior Senat, ca o a doua cameră a Parlamentului și alcătuit din membri de drept – capi ai bisericii și ai unor autorități publice – și din membri numiți de domnitor – reprezentați ai județelor și înalți funcționari ai statului. A fost instituit prin promulgarea Statutului dezvoltător al Convenției de la Paris din 3/15 iulie 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, conform unui sistem parlamentar bicameral. După cinci luni, la 6 decembrie 1864, întemeietorul bicameralismului românesc, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, deschidea cea dintâi ședință a primei sesiuni parlamentare din prima legislatură a Senatului, adresând mesajul tronului, în care preciza că misiunea noii instituții este să evite „ciocniri între puterile statului, să mențină aceste puteri în echilibru și să nu aducă nici o atingere Pactului fundamental și libertăților publice ale României”.

1864 – S-a născut Nicodim Munteanu

Nicolae Munteanu; 6 decembrie 1864, Pipirig, Neamț – 27 februarie 1948, București

Al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939–1948), membru de onoare (din 1918) al Academiei Române. În 1890 a absolvit Seminarul Veniamin din Iași, iar în 1895 Academia duhovnicească din Kiev, fiind tuns în monahism la mănăstirea Neamț, sub numele de Nicodim și hirotonit ierodiacon la Iași în 1894. A fost hirotonisit ieromonah (preot călugăr), numit mare ecleziarh și predicator al catedralei mitropolitane din Iași, ridicat la rangul de arhimandrit (1898) și apoi a preluat funcția de vicar administrativ. Între 1903–1909, a funcționat la Galați ca director al Seminarului Sf. Andrei și tot în același interval de timp a publicat primele sale predici, în volumele Cuvântări liturghice, Călăuza creștinului în Biserică. În 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei, unde a tipărit Biblia ilustrată și a tradus 24 cărți din Vechiul Testament, pentru ediția sinodală a Bibliei din 1936. Textul acestei Biblii va sta la baza edițiilor Bibliei din anii 1968, 1975 și 1982. În urma morții patriarhului Miron Cristea în anul 1939, a fost chemat ca patriarh al României

1879 – Agenția diplomatică română din Roma a fost ridicată la rangul de legație

În 1873 s-a deschis prima agenție diplomatică română la Roma, devenită apoi Reprezentanța Diplomatică a României în Regatul Italiei prin Legea din 2/14 februarie 1879. La 24 noiembrie/6 decembrie 1879, Italia a recunoscut independența României și l-a numit pe contele Giuseppe Tornielli-Brusati di Vergan în calitate de Trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la București; în răspuns, la 3/15 februarie 1890, România l-a numit pe Nicolae Kretzulescu ca Trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Roma

1881 – S-a întemeiat Societatea Politehnică din România

Prima Societate trainică de ingineri și tehnicieni români – Societatea Politehnică, s-a constituit la 6/18 decembrie 1881, la ora 10.00, în sala de așteptare a clasei I din Gara de Nord, sub președintia colonelului ing. Ștefan Fălcoianu, director general al Căilor Ferate Române, care studiase la Paris ingineria și Școala de Stat Major. La ședinta inaugurală au participat 34 de membri, care l-au desemnat ca președinte pe inginerul-inspector general Dimitrie Frunză, fostul director al construcției liniei ferate Buzău–Mărășești

1885 – S-a născut Tina Barbu

Aretina Rusavețeanu; 6 decembrie 1885 – 21 martie 1949

Actriță de teatru. La 16 ani era slujnică la un conac, fiind descoperită de omul politic liberal Vasile Morțun care i-a facilitat intrarea la Conservator; ulterior acesta a susținut-o pentru a-și continua studiile teatrale la Paris. A fost angajată de Al. Davila la Teatrul Național din București, având o carieră scurtă (1908–1913). După căsătoria cu moșierul și omul politic liberal Constantin Rușavețeanu, a abandonat cariera teatrală și s-a retras la conacul moșiei de la Rușavățu, Buzău. A fost una dintre cele 8.528 de victime ale decretului 83 pentru „lichidarea moșierimii ca clasă” și „îngrădirea” țăranilor mijlocași, considerați „agenți ai capitalismului”, care trebuiau anihilați cu instrumentele „luptei de clasă”. Toți aceștia au fost ridicați de organele de Securitate în noaptea de 2/3 martie 1949, deportați în locuri dinainte stabilite, pe termen nedeterminat. Ridicată de la moșia sa din Rușavățu și neasigurându-i-se asistența medicală necesară pe timpul transportului, a intrat în comă diabetică

1890 – A încetat din viață Anton Mocioni (16 ianuarie 1816, Foeni, Timiș, Banat – 6 decembrie 1890)

Ofițer, politician, deputat în parlamentul de la Budapesta, fondator al băncii Albina din Sibiu

1893 – S-a născut Dan Bădărău

6 decembrie 1893, Iași – 2 iulie 1968, București

Filozof, membru (din 1963) al Academiei Române. Studiile universitare le-a început la Universitatea din Iași, unde a obținut licența în Drept în 1917, și le-a continuat la Universitatea din Paris (Sorbona) unde a obținut licența (1919) și doctoratul (1924) în filosofie. Revenit la Iași, a fost numit conferențiar la Catedra de Filosofie a Facultății de Litere și Filozofie a Universității din Iași, și ulterior profesor. De numele lui se leagă înființarea, la Iași, a Societății de Filozofie. În 1949 s-a mutat la București, unde a fost director al Institutului de Istorie al Academiei Române, șef de secție la Centrul de Logică al Academiei. În studiile sale a abordat teme vaste și diferite ale filosofiei între care logica, gnoseologia și istoria filosofiei. A publicat: Essai sur la pensée, L’individuel chez Aristotel, Filozofia lui Dimitrie Cantemir, G.W. Leibniz. În paralel cu activitatea publicistică de specialitate, a colaborat la ziarul ieșean Opinia cu diferite studii, articole și recenzii. A fost interesat de istoria Iașului și a scris, împreună cu Ioan Caproșu, cartea Iașul vechilor zidiri. A participat la campania din 1913 a Războiului Balcanic precum și la Primul Război Mondial (1916–1918) cu gradul de căpitan-aviator de rezervă și a fost decorat cu ordine și medalii române și străine

1894 – S-a născut Henri Catargi (Togo)

6 decembrie 1894, București – 19 iulie 1976, București

Pictor. A urmat liceul la Paris, și, deoarece tatăl său i-a condiționat studiul picturii de absolvirea unei facultăți practice, și-a luat licența în drept la Sorbona. La revenirea în țară, a frecventat Academia Liberă de Pictură, avându-i profesori pe Gheorghe Petrașcu și Jean Al. Steriadi. În 1920 s-a reîntors la Paris, pentru a studia la Academia Julian. Acolo i-a cunoscut pe pictorii postimpresioniști francezi Édouard Vuillard, Paul Sérusier, pictorii Felix Vallotton, Maurice Denis, dar și pe Theodor Pallady, care a avut o mare influență asupra creației sale. Prima sa expoziție personală a avut loc la Paris, în 1922, după care artistul a început să își câștige faima atât în Europa, cât și în România, expunând la București, dar și la Moscova, Belgrad, Praga, Berlin, New Delhi, Cairo, Londra și Tokyo. Arta lui Catargi a evoluat într-un mod destul de puțin obișnuit, lucrările din prima perioadă de creație au fost lucrări care țin mai mult de avangardă decât de modernism. Spre sfârșitul vieții, împins de nevoile materiale, a început să picteze în manieră realistă personaje în costume naționale, cu broboade, bibliotecare, reușind să se adapteze într-un mod superior tuturor condițiilor impuse de ideologie. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română (1964)

Biografie ilustrată: http://artindex.ro/2012/05/16/catargi-henri-h/

1897 – S-a născut Oscar Walter Cisek

6 decembrie 1897, București – 30 mai 1966, București

Scriitor, diplomat și critic de artă, autor de nuvele, povestiri, poeme și eseuri în limbile română și germană. Tatăl său era un comerciant originar din Boemia, iar mama sa, germană. A urmat mai întâi Școala Evanghelică din București, apoi a absolvit studiile în germanistică și istoria artei la Universitatea din München. S-a remarcat cu o serie de articole și eseuri publicate în revista literară Gândirea, fiind un important critic de artă în perioada interbelică. A contribuit la popularizarea curentelor modernist și avangardist din România anilor 1920. După 1930 a intrat în corpul diplomatic al Regatului României, fiind numit atașat cultural și de presă în Austria, Cehoslovacia și Germania, apoi consilier de presă la Ministerul Propagandei, de la începutul ocupației sovietice și până la instalarea regimului comunist din România fiind consul general al României la Berna, Elveția. A colaborat la publicațiile brașovene Kronstäder Zeitung și Klingsor, dar și la Ideea europeană, Contimporanul, Prager Presse, Adeverul, Revista Fundațiilor Regale, Bukarester Lloyd, etc. A fost închis de regimul comunist, după ce a fost eliberat, s-a stabilit la București și a reînceput să scrie. Mai târziu a fost reabilitat, fiindu-i recunoscută calitatea de scriitor

1903 – S-a născut Niculae I. Herescu

6 decembrie 1903, Turnu Severin – 19 august 1961, Zurich, Elveția

Latinist, poet, prozator, eseist, traducător. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie, secția limbi clasice, a Universității din București, a urmat studii de specializare la Paris (1927–1929) și a devenit Doctor in litere în 1929. A fost profesor secundar, asistent, conferențiar și profesor de limba și literatura latină la Universitatea din București, profesor la Universitatea din Lisabona, fondator și director al Institutului Român de Studii Latine din București, președinte al Societății Scriitorilor Români, director al Fundațiilor Culturale Regale Carol I. A debutat, ca poet, cu un Sonet, în revista craioveană Năzuința (1922). A colaborat, mai ales cu traduceri din clasicii antici, sau cu eseuri dedicate lor, la Adevarul literar și artistic, Cele trei Crișuri, Cuget clar, Familia, Flamura, Gândirea, Galeria artei, Năzuința, Orpheus, Ramuri, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar, precum si la reviste de specialitate din străinatate: Acta Philologica, Orphaeus, Revue de phliilologie, Revue des etudes latines. Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franța, unde a fost animatorul mișcării literare din exilul românesc și a funcționat ca profesor universitar de latină, primind recunoașterea unor latiniști de valoare internațională

1912 – A încetat din viață Ion Mincu (20 decembrie 1852, Focșani – 6 decembrie 1912, București)

Arhitect, inginer, profesor și deputat, membru fondator și președinte al Societății Arhitecților din România, întemeietorul școlii românești de arhitectură, membru post-mortem al Academiei Române

1916 – Grupul Cerna a capitulat pe Olt, după ce străbătuse 200 km prin spatele liniilor inamice

Epopeea Grupului Cerna este istoria unor unități ale Armatei Române care au luptat sub numele de Grupul Cerna sau Divizia Cerna, în Primul Război Mondial, în partea cea mai de vest a frontului românesc. Participarea Diviziei Cerna la Primul Război Mondial cuprinde trei perioade distincte: prima etapă constă în apărarea graniței în fața încercărilor inamicului de străpungere a acesteia; a doua etapă reprezintă unul dintre cele mai glorioase momente ale Campaniei anului 1916 a Primului Război Mondial, pe frontul din România – retragerea timp de 13 zile, între 10/23 noiembrie–6/23 decembrie 1916, a Grupului Cerna, de pe aliniamentul apărat, până la Izbiceni, pe Olt, lipsit de provizii și muniții, încercuit de armatele inamice, urmare a operațiunilor de la Jiu; iar cea de-a treia etapă este reprezentată de prizonieratul de aproape doi ani, în lagărele din Germania și Austro-Ungaria

1931 – S-a născut Alexandru Stark

6 decembrie 1931, Târgoviște – 29 octombrie 1992, Paris

Reporter radio și TV, scenarist, jurnalist, scriitor, traducător și publicist. A fost licențiat în jurnalism. A debutat la radio la emisiunile pentru copii iar din 1958 a realizat emisiuni de televiziune. A fost o perioadă corespondent radio la Moscova, apoi realizator de emisiuni la TVR (1963–1990). A fost apoi corespondent la Paris. Cărți publicate: Mașini electronice de spus „noapte bună” și alte cronici inverse, Reportaj despre un reportaj, Dați-mi voie să vă întreb, Aventuri pe diagonală… De la sfârșit la început, Ultima întâlnire

1939 – Inaugurarea noului local al Școlii Superioare de Război

Lucrările de construcție ale clădirii din Panduri, astăzi important monument istoric al Bucureștiului, au început în 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu. Lucrările efective de construcție au fost executate de antrepriza Inginer Emil Prager, și au fost finalizate în anul 1939. Festivitățile pentru inaugurarea sediului Școlii Superioare de Război și sărbătorirea semicentenarului instituției au avut loc la 6 decembrie 1939, în prezența suveranului României, regele Carol al II-lea, a membrilor guvernului, autorităților civile și militare din capitală

1940 – S-a născut Nicolae Baltag

6 decembrie 1940, Dorohoi, Botoșani – 20 februarie 1975, București

Poet, reporter și critic literar, fratele poetului Cezar Baltag. După studii liceale urmate la Pitești, a absolvit, în 1966, Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, cu teza Concepția despre poezie a lui Ion Barbu. A colaborat la revistele Luceafărul, Gazeta literară, Contemporanul, Argeș și Radio-Teleșcoală, deținând în Scînteia tineretului o rubrică permanentă intitulată Cronica debuturilor. Dovedind un gust literar sigur, capabil să detecteze filoane ale talentului, a reușit în aceste articole (mare parte neadunate în volum) să ofere diagnostice corecte despre poeți (pe atunci necunoscuți), ca Gheorghe Istrate, Marin Mincu, Ion Drăgănoiu, Florica Mitroi, Titus Vâjeu, Marius Robescu, Dan Rotaru etc. La scurt timp după moarte, în 1978, a apărut singurul său volum, Polemos, îngrijit de Gheorghe Istrate și cu un Cuvânt înainte de Eugen Simion

1941 – România și Marea Britanie s-au aflat în stare de război

În urma declarației de de război a Marii Britanii, Guvernul român, ca răspuns, a notificat Guvernul Marii Britanii că a luat act, cele două state fiind în stare de război

1944 – Guvernul Constantin Sănătescu (2) și-a depus mandatul

Consiliu de miniștri de largă colaborare politică, prezidat de Constantin Sănătescu, a guvernat, în formule diferite între 23 august 1944–4 noiembrie 1944 (1) și, respectiv, 4 noiembrie–5 decembrie1944 (2). În această perioadă, s-a semnat Convenția de armistițiu din 12 septembrie 1944 – ieșirea din războiul antisovietic și angajarea în lupta împotriva Germaniei, plata a 300 mil. USD despăgubiri de război, anularea dictatului de la Viena, stabilirea graniței româno-sovietice din 28 iunie 1940. S-a confruntat cu provocările Partidului Comunist Român, susținut de Uniunea Sovietică, care a solicitat să-i fie acordate două ministere strategice, Ministerul de Interne și Ministerul de Război, pierzând și încrederea liderilor partidelor liberal și țărănist, care îl percepeau prea moderat față de comuniști. Miniștrii PNȚ și PNL au demisionat la 2 decembrie, Constantin Sănătescu fiind obligat să-și depună mangdatul

1944 – A depus jurământul Guvernul Nicolae Rădescu

Consiliu de miniștri de uniune națională, prezidat de generalul Nicolae Rădescu, care a guvernat între 6 decembrie 1944–28 februarie 1945. A fost ultimul guvern democratic al României până la Revoluția din 1989. PNȚ și PNL dețineau împreună 7 ministere, iar FND, 8 ministere. Încă din prima zi de mandat, generalul și-a expus programul de guvernare în fața ziariștilor. Principalele obiective erau: strângerea relațiilor cu Uniunea Sovietică, îndeplinirea integrală a condițiilor Armistițiului, restabilirea ordinii în țară. A fost marcat de o profundă criză politică determinată de campaniile FND organizate în tentativa de a prelua puterea

1949 – Începutul Experimentului Pitești

Fenomenul Pitești a reprezentat un experiment de reeducare care consta în distrugerea psihică a individului. Securitatea a pus la cale un plan pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici, după modelul lui Anton Makarenko. Presupunea „reeducarea” tuturor opozanților politici în spiritul comunist, prin ștergerea vechii identități a fiecăruia și înlocuirea ei cu una nouă, tipic bolșevică. Deținutul nu trebuia să se „vindece” după eliberare, urmând a-și însuși un comportament comunist. Planul a fost posibil doar cu ajutorul torturii neîntrerupte și a sistemului torționar, când cel ce tortura stătea în aceeași celulă cu victima, până la îndeplinirea obiectivului propus. Suferința continuă făcea ca deținutul să își piardă personalitatea și demnitatea umană, ajungând la slăbiciune interioară. Astfel, tortura deținuților era un mijloc, și nu un scop. Prin denunțare, datorită torturii neîntrerupte, cei chinuiți ofereau și numele altor așa-ziși „colaboratori” ai fostelor partide, mai ales ai Gărzii de Fier. Astfel, cei denunțați erau arestați la rândul lor de către Securitate și trimiși la Pitești, pentru reeducare. O parte din deținuți, deveneau din victime „călăi” (torționari).

Toate victimele experimentului au fost inițial trecute printr-un interogatoriu, în timpul căruia tortura fizică a fost aplicată ca mijloc de a revela detalii intime din viața personală a fiecăruia, acest proces fiind denumit „demascarea externă”. A doua etapă, „demascarea internă”, avea ca obiectiv dezvăluirea numelor celor care se purtau mai puțin brutal sau oarecum indulgent față de ei în detenție. Umilirea publică era aplicată, de obicei în faza a treia, „demascarea morală publică”; deținuții erau siliți să denunțe toate convingerile, ideile și valorile personale. Deținuții erau siliți să accepte noțiunea că membrii propriilor familii aveau tot felul de trăsături criminale, grotești; au fost obligați să scrie autobiografii false, care cuprindeau diferite instanțe de comportament pervers. Pe lângă violența fizică, deținuții supuși „reeducării” erau obligați să facă diferite munci umilitoare pe timp îndelungat (de exemplu, să curețe podeaua cu o cârpă ținută între dinți). Prost hrăniți și ținuți în condiții degradante și nesanitare, deținuții nu aveau permisiunea să aibă contact cu lumea din afara penitenciarului, erau forțați să-și acopere dacă ieșeau din celule. Tratamentul la care noii veniți erau supuși de către veteranii „reeducării” includea lovituri pentru a-i împiedica să adoarmă, erau obligați să mănânce la repezeală direct din farfurii lăsate pe podea cu mâinile ținute la spate, și chiar siliți să mănânce fecale sau băgați cu capul în găleți cu urină.

În penitenciarul Pitești, au murit în urma torturilor la care au fost supuși, între 100 și 200 deținuți, fără a se cunoaște deocamdată numărul total al acestora. În orice caz, cauza morții era falsificată în certificatul de deces, pentru a nu rămâne dovezi posterității

1957 – S-a născut Tudor Dumitrescu

6 decembrie 1957, București – 4 martie 1977, București

Pianist și compozitor de muzică cultă. Membru al familiei muzicale Dumitrescu, Tudor a fost considerat unul dintre cei mai talentați pianiști români. A urmat Conservatorul din București, unde i-a avut profesori pe: Lidia Cristian, Gheorghe Halmoș, Cella Delavrancea, Dan Grigore, etc. Între 1972–1973 a participat la cursurile Universității de muzică „Franz Liszt” din Weimar (având profesori pe Dieter Zechlin și František Rauch), iar apoi a fost elevul pianistului Nikita Magaloff la Geneva. A debutat ca pianist în timpul liceului, participând la concertele de tineret susținute de Ateneul Român la Radioteleviziune și la Festivalul Național al Tinerilor Muzicieni. A fost remarcat pentru prima oară în afara țării la ediția din 1973 a Festivalului Interforum, organizat la Fertőd, Ungaria cu Sonata de Franz Liszt. Discografia sa cuprinde înregistrări din concert efectuate de Radiodifuziunea Română. A murit la vârsta de 19 ani, fiind victima cutremurului din 1977

Tudor Dumitrescu – Preludiu pentru pian în Do diez minor • Eljona Sinjari

1975 – A încetat din viață Dinu Pillat (19 noiembrie 1921 – 6 decembrie 1975)

Prozator, critic și istoric literar, fost deținut politic, implicat, alături de alți intelectuali români în ceea ce istoria comunismului din România a consemnat drept procesul Noica-Pillat, ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gh. Gheorghiu Dej

1976 – S-a născut Ionel Dănciulescu

6 decembrie 1976, Slatina, Olt

Fost fotbalist care a evoluat pe postul de atacant. Și-a început cariera de jucător profesionist la Electroputere Craiova, după care a jucat la Dinamo București, Altay Izmir, Steaua București, revenind în final la Dinamo București. A câștigat trei campionate și două Cupe ale României cu alb-roșii. În cariera sa de fotbalist, el a înscris peste 200 de goluri, aflându-se pe poziția a 2-a în clasamentul din toate timpurile al golgheterilor Ligii I. În prezent, ocupă funcția de Director general al clubului Dinamo București

1991 – A încetat din viață Vladimir Colin (Jean Colin; 1 mai 1921, București – 6 decembrie 1991, București)

Prozator, traducător, considerat a fi cel mai important scriitor român de literatură științifico-fantastică și fantezie

1998 – S-a constituit Casa Națională de Asigurari de Sănătate

În iulie 1997, a fost adoptată de Parlamentul României și promulgată de Președintele României Legea nr.145/24 iulie 1997 Legea asigurărilor sociale de sănătate și a intrat în vigoare, cu toate prevederile, începând cu 1 ianuarie 1999 dar a existat o perioadă de tranziție în anul 1998 în care Direcțiile Sanitare Județene și Ministerul Sănătății au administrat fondurile de asigurare

2000 – Magistrații militari au început judecarea foștilor milițieni implicați în uciderea inginerului Gheorghe Ursu

Gheorghe Ursu (1 iulie 1926, Soroca, Basarabia – 17 noiembrie 1985, penitenciarul din Calea Rahovei, București) a fost un inginer constructor, poet, scriitor și disident. A fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit din cauza loviturilor pe care le-a primit în timp ce se afla în arestul Inspectoratului General al Miliției (IGM). Procesul nu s-a încheiat nici acum, printr-o hotărâre care nu este definitivă Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, foștii ofițeri de Securitate judecați pentru crime împotriva umanității în dosarul disidentului Gheorghe Ursu, au fost achitați.

2002 – A încetat din viață Dan Amedeo Lăzărescu (30 noiembrie 1918, București – 6 decembrie 2002, București)

Avocat, scriitor, traducător de limbă engleză și om politic, membru al Partidului Național Liberal, fost deținut politic în perioada comunistă, deputat și senator

2005 – Acordul între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea Sistemului de Apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România

A fost semnat la București, la 6 decembrie 2005 și la Washington, D.C., la data de 13 septembrie 2011, în două exemplare originale, fiecare în limbile română și engleză, ambele texte fiind egal autentice. Este primul acord de acest gen semnat de Washington cu un fost stat comunist din Europa de Est

2007 – A încetat din viață Marius Tupan (18 aprilie 1945, Tâmna, Mehedinți – 6 decembrie 2007)

Prozator, eseist și dramaturg, redactor șef al revistei de cultură Luceafărul

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #NicolaeKalinderu #RomanCiorogariu #NicodimMunteanu #SocietateaPolitehnicadinRomania #TinaBarbu #DanBadarau #HenriCatargi #OscarWalterCisek #NiculaeIHerescu #AlexandruStark #NicolaeBaltag #FenomenulPitești #TudorDumitrescu #IonelDanciulescu

0 comentarii la „6 Decembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: