Istoria României România frumoasă Today's Memory

31 Decembrie în istoria românilor

Foto: Teatrul cel Mare din București


1842 – S-a născut Iacob Negruzzi

31 decembrie 1842, Iași – 6 ianuarie 1932, București

Scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician, membru titular (din 1881), președinte (1893–1894; 1910–1913; 1923–1926) și secretar general (1915–1925) al Academiei Române. Din anul 1859 a studiat dreptul în Germania, obținând doctoratul în 1863. Revenit în țară, a devenit profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, apoi la Facultatea de Drept a Universității din București, unde a profesat până la pensie (1897). În 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, a pus bazele societății culturale Junimea și ale revistei sale, Convorbiri literare, pe care a condus-o timp de 28 de ani, atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură. Ca scriitor, a debutat în 1866, în Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina. A scris poezii lirice, balade, idile, satire, epistole, schițe, romanul Mihai Vereanu (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii intitulat sugestiv Amintiri de la Junimea (1921). Ca membru al Partidului Conservator a fost de mai multe ori deputat ori senator de Iași, dar memorabilă este doar intervenția sa din anul 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu

1852 – A fost inaugurat Teatrul cel Mare din București

Viitorul Teatru National, a fost înălțat pe Podul Mogoșoaiei, pe locul fostului Han Filaret. Clădirea teatrului a fost construită în stil baroc în cea mai mare parte, avea 338 de staluri la parter, trei rânduri de loje și un foaier luxos, cu scări de marmură de Carrara și o mare galerie, unde aveau acces studenții și elevii, în mod gratuit. Sala în întregime avea 1000 de locuri, era socotită a treia în Europa ca mărime, și avea o acustică excelentă. Prima reprezentație a avut loc la 31 decembrie 1852 cu piesa Zoe sau Amantul împrumutat, vodevil cu cântece, piesă tradusă de Bobescu, cu muzică de Wachman, având ca actori principali pe Nina Valery și Costache Caragiale (care era și primul director al teatrului)

1858 – S-a născut Enea Hodoș

31 decembrie 1858, Roșia Montană – 25 iulie 1945, Sibiu

Folclorist și scriitor, membru corespondent (din 1904) al Academiei Române, frate cu Ion Gorun și Nerva Hodoș. În 1877, a trecut examenul de bacalaureat cu nota „laudabiliter”. S-a înscris la Universitatea din Viena, unde a urmat ca bursier al Societății Transilvania cursurile de medicină timp de 4 ani; în 1880 a trecut la cea de litere și filozofie, pe care a urmat-o la Budapesta și Viena. Acest ultim oraș era un focar de răspândire a junimismului în Ardeal, prin Societatea România jună, una dintre cele mai bine organizate societăți de studenți până la Unire. La acțiunile studențești organizate de România jună, a luat parte și Enea Hodoș printre alți tineri veniți la Viena, de la Brașov, Blaj, Năsăud și Arad. La întoarcerea în țară, a fost profesor la Școala de fete din Sibiu, profesor de limba română și limba maghiară la Institutul teologic-pedagogic din Caransebeș, a lucrat la Telegraful român în Sibiu. A contribuit la dezvoltarea învățământului nu numai prin activitatea didactică, ci și prin editarea de manuale școlare, Manualul de istoria literaturii având o valoare documentar-științifică aparte

1866 – Petiția celor 1493

Hotărârea de a trimite o petiție împăratului s-a luat la adunarea generală a Asociațiunii (ASTRA) ținută la Alba Iulia în zilele de 27–30 august 1866, fiind redactată de George Barițiu și semnată de 1493 de „știutori de carte” (intelectuali, negustori, industriași și agricultori) români. Petiția ar fi trebuit înaintată împăratului de cei doi conducători, păstori ai bisericilor românești: mitropolitul ortodox Andrei Șaguna și mitropolitul unit (greco-catolic) Al.Șterca Șuluțiu de la Blaj. La 31 decembrie 1866, avocatul dr. Ioan Rațiu a prezentat petiția împăratului Austriei la Viena, în care exprima protestul împotriva votării de către Dietă a alipirii Transilvaniei la Ungaria: „contopirea acestui Mare principat (Transilvania) cu regatul Ungariei ar fi tocmai pe atâta de fatală pentru monarhie, pe cât ar fi ea de ruinătoare pentru pururi credincioasa națiune românească”. Petiția a fost tipărită în 2500 de exemplare și a fost răspândită în Transilvania dar și în alte părți ale imperiului. Ziarele săsești au comentat pozitiv petiția, la fel ca cele din Boemia, Austria etc. Petiția celor 1493 a reprezentat prima luare de atitudine la planurile maghiare de alipire a Transilvaniei la Ungaria, dintr-un lung șir de proteste

1869 – S-a născut Constantin Hamangiu

31 decembrie 1869, Bârlad – 8 ianuarie 1932, București

Jurist, specialist în drept civil, membru de onoare (din 1930) al Academiei Române. Absolvent al Facultății de Drept de la Universitatea din București, a intrat în magistratură la o vârstǎ destul de fragedǎ, strǎbǎtând repede treptele cele mai înalte: ajutor de judecǎtor la Ocolul V București, procuror la Tribunalul Covurlui, jude-instructor la Tribunalul Ilfov, prim-procuror la Tribunalul Ilfov, procuror la Curtea de Apel Iași, consilier la Curtea de Apel Galați, consilier la Curtea de Casație, ministru de justiție. A contribuit la realizarea Codului Civil, a Codului General Român și a Codului Comercial. În 1921, sub conducerea sa a fost înființată publicația juridică Pandectele române. Și-a lăsat întreaga avere pentru a se premia, începând din anul 1930, Cel mai bun roman cu subiect din viața românească; cea mai bună piesă de teatru; cele mai bune poezii; cel mai bun critic. Au primit acest premiu Lucian Blaga (1935), George Călinescu (1936), etc.

1889 – A încetat din viață Ion Creangă (1 martie sau 10 iunie 1837, Humulești – 31 decembrie 1889, Iași)

Scriitor recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române, membru de onoare post–mortem al Academiei Române. S-a stins la momentul când copiii din vecini cântau colinde sub geamul său…

1892 – S-a născut Milița Petrașcu

Melania Nicolaevici; 31 decembrie 1892, Chișinău – februarie 1976, București

Artistă plastică, sculptoriță și portretistă, participantă la mișcarea artistică de avangardă românească, din perioada interbelică, mai ales la gruparea mai moderată din jurul revistei Contimporanul, maestră în arta portretului, considerată cea mai înzestrată femeie-sculptor a României în secolul al XX-lea. S-a înscris la Școala de Arte Plastice „Stroganov” din Moscova (1907–1908), unde a studiat sculptura în atelierul profesorilor Konionkov și Dziubanov. În 1909 a studiat literele și filosofia la Institutul „Bestujev” din Sankt Petersburg. În 1910 a plecat la München, unde a lucrat în Academia de pictură sub îndrumarea maeștrilor avangardei, Wassily Kandinsky și Alexei von Jawlensky și a luat contact cu echipa de creație a revistei germane Jugend. A mers apoi la Paris, unde a lucrat în atelierele lui Henri Matisse și Antoine Bourdelle (1910–1914). În 1919 a participat la Salonul Independenților cu un bust. L-a cunoscut pe Constantin Brâncuși, care îi a devenit ghid în lumea sculpturii moderne. Amprenta personalității artistice a Miliței Petrașcu poartă urme ușor sesizabile ale măestriei lui Brâncuși, reprezentând pentru ea un câmp magnetic în care a gravitat toată viața. În 1925 s-a căsătorit cu Emil Petrașcu și s-a stabilit la București. S-a încadrat în mișcarea de avangardă a grupărilor Contimporanul, Grupul nostru, Criterion, a participat la expoziția internațională organizată la București de revista Contimporanul. În cadrul Salonului Oficial a expus compoziția Joc de pisici, care a fost premiată. În 1927 a realizat mozaicul fântânii Miorița din București. La cea de a doua expoziție a Contimporanului din 1930, a expus alături de alți artiști de valoare în Sala Ileana și a participat la expoziția de Artă românească din Amsterdam. În 1932 a făcut parte din grupul de inițiativă care a organizat în Sala Ileana expoziția Arta Nouă

Biografie ilustrată: http://artindex.ro/2012/05/16/petrascu-milita-2/

1894 – S-a născut Alexandru Marcu

31 decembrie 1894 Burdujeni, Suceava – 27 februarie 1955, închisoarea Văcărești

Istoric literar, profesor, savant italienist, traducător și om politic, membru corespondent (din 1940) al Academiei Române. A fost licențiat în litere în 1919, al Facultății de Litere și Filosofie din București. La recomandarea profesorului Ramiro Ortiz, a studiat la Roma, la Accademia di Romania (1923–1924). A obținut titlul de doctor în litere la Florența (Italia). A fost profesor la Universitatea din București, a întocmit primul Dicționar român–italian, a fost apoi subsecretar de Stat în Ministerul Propagandei, în Guvernul Ion Antonescu (3). După răsturnarea Regimului lui Ion Antonescu, a fost arestat, condamnat la 12 ani temniță grea și la cinci ani detențiune riguroasă […], urmînd să execute numai pedeapsa de doisprezece ani temniță grea cu degradare civică pe același termen și a murit în închisoarea Văcărești

1903 – S-a născut Ilarie Voronca

Eduard Marcus; 31 decembrie 1903, Brăila – 8 aprilie 1946, Paris

Poet de avangardă, promotorul revistelor 75 HP, Integral și al mișcării integraliste. Începuturile sale literare sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, și de revista acestuia, Sburătorul literar, unde a și debutat în 1922 cu versuri simboliste. A publicat apoi poezii de aceeași factură în revistele Flacăra, Năzuința, Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restriști. Naturalizat francez în 1938, a participat la mișcarea de rezistență, ca scriitor și luptător. În ianuarie 1946 a făcut o vizită în țară, unde a fost întâmpinat cu un entuziasm general. S-a sinucis în același an, în Paris, în timp ce lucra la un Manual al perfectei fericiri. Alte scrieri ale sale: Colomba, Ulise, Zodiac, Invitație la bal, Act de prezență, Poèmes parmi les hommes, Amitié des choses, La confession d’une âme fausse, Les chants du Mort

1913 – Demisia Guvernului Titu Maiorescu (2)

Consiliu de miniștri conservatoar (PC și PCD) prezidat de Titu Maiorescu, care a guvernat în perioada 14 octombrie 1912–31 decembrie 1913, continuând activitatea Guvernului Titu Maiorescu (1), între 28 martie 1912–14 octombrie 1912. Guvernul a trecut prin al Doilea Război Balcanic; din această funcție, Titu Maiorescu a prezidat în iulie 1913 Pacea de la București. În urma tratatului încheiat, România a primit de la Bulgaria un teritoriu de aprox. 7000 de km2 în sudul Dobrogei (Cadrilaterul); a avut loc nființarea Academiei de Înalte Studii Comerciale

1915 – S-a născut Nell Cobar

31 decembrie 1915, București – 26 iulie 1993

Regizor de filme de animație și caricaturist. Nu a urmat studii superioare, debutând ca desenator la cinematograf în anul 1939. Primul desen animat l-a realizat în anul 1940, acesta fiind de fapt o reclamă pentru ciorapi. A realizat peste 40 de filme de animație; a fost creatorul popularului personaj de desene animate Mihaela. Pentru Mulțumesc, Mihaela a obținut un premiu la Festivalul de film pentru copii de la Veneția în 1971. Mihaela, serialul de desene animate, a fost difuzat între 1970–1980 la Televiziunea Română, într-o rubrica fixă, 1001 de seri, zilnic, cu 10 minute înainte de principalul jurnal de știri. Emisiunea a luat sfârșit la mijlocul anilor 1980, după mulți ani de glorie, odată cu scurtarea programului de la televizor. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, personajul Mihaela a reînviat într-o revistă lunară, cu același nume, dedicată copiilor și condusă de Nell Cobar, și și-a încetat apariția după moartea lui

1919 – S-a născut Jean Grosu

31 decembrie 1919, Botoșani – 5 iulie 2007

Traducător din literatura cehă și slovacă și publicist. A studiat chimia industrială la Școala „T.G. Masaryk” din Zlín, Cehoslovacia (1935–1939) și a urmat studii de drept (1946–1948), pe care însă nu le-a finalizat. A lucrat ca secretar general de redacție la revista Contemporanul (1946–1953), unde a debutat ca publicist, apoi a fost secretar general de redacție la Gazeta literară, redactor de proză la Luceafărul și Viața Românească, a lucrat în cadrul secției culturale a Ambasadei R.S. Cehoslovace la București. A publicat numeroase traduceri din literaturile cehă, slovacă și romandă; a tradus operele lui Jaroslav Hašek, Karel Čapek, Milan Kundera, Bohumil Hrabal, Jiří Marek și Václav Havel. A fost distins cu Medalia Societății Cehoslovace pentru Relații Internaționale (1965), Premiul Uniunii Scriitorilor Români (1970, 1991, 1995, 2000), Premiul Ministerului Culturii al R.S. Cehoslovace (1976), Premiul Asociației Scriitorilor din București (2002) pentru traducerea romanului Nemurirea al lui Milan Kundera, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria A, și multe altele

1925 – Consiliul de Coroană a luat act de renunțarea la tron a principelui Carol al II-lea

În 1921, Principele Carol s-a căsătorit cu principesa Elena, fiica regelui Constantin al Greciei, iar la 25 octombrie 1921 din această căsătorie s-a născut Mihai, viitorul rege al României, astfel încât succesiunea la tron părea asigurată. La 14 februarie 1925, Carol a întâlnit-o pentru prima dată pe Elena Lupescu, ceea ce avea să constituie debutul unei relații care va marca nu numai restul vieții prințului, dar și viața politică din România din anii de până la al doilea război mondial. Carol s-a dedicat cu pasiune noii sale aventuri sentimentale, nemaiținând cont de nicio responsabilitate. Pentru a-l îndepărta de București, Regele Ferdinand l-a desemnat să reprezinte familia regală la funeraliile reginei-mamă Alexandra a Marii Britanii, dar, imediat după funeralii, Carol s-a deplasat la Paris, unde a întâlnit-o pe Elena Lupescu, cu care a plecat la Veneția. De acolo, la 12 decembrie, Carol i-a adresat regelui Ferdinand o nouă scrisoare de renunțare la toate drepturile de principe moștenitor al României, în plus angajându-se să nu se întoarcă în țară vreme de 10 ani. După primirea scrisorii, Ferdinand a hotărât trimiterea în Italia a ministrului Casei Regale; în urma discuțiilor, Carol a emis o nouă declarație de renunțare, cu specificația „Milano, 28 decembrie 1925”. Confruntat cu această situație, regele a decis convocarea, pentru 31 decembrie, a unui Consiliu de Coroană, la care au fost invitate 23 de persoane, printre care Ion I.C. Brătianu, primul-ministru al Guvernului la acea vreme, Iuliu Maniu, Alexandru Averescu, Nicolae Iorga și Ion Mihalache. După circa două ore de discuții, toți participanții au acceptat punctul de vedere al regelui, care a decis acceptarea renunțării la succesiunea tronului. Regele și-a călcat pe inimă, a renunțat la propriile sale sentimente paterne pentru a fi de folos țării. Carol a fost dezmoștenit în favoarea fiului său, nepotul regelui Ferdinand, Mihai, în virstă de cinci ani. S-a alcătuit o Regență cu prințul Nicolae, fratele mai mic al lui Carol, patriarhul Miron Cristea, și Gheorghe Buzdugan președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Carol și-a părăsit familia și s-a stabilit în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman

1931 – A încetat din viață Iacov Antonovici (18 noiembrie 1856, Similișoara Bogdanei, Tutova – 31 decembrie 1931, Huși)

Episcop ortodox al Dunării de Jos și al Hușilor, membru de onoare al Academiei Române

1946 – S-a născut Mihai Dascal

Mihail Dascălu; 31 decembrie 1946, Telega, Prahova – 11 februarie 2004, București

Critic și istoric literar, editor și publicist. A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București în 1972. A publicat cronici literare și articole de istorie literară, remarcându-se încă din perioada studenției. A debutat cu publicistică în Viața studențească (1968) și cu recenzii în Viața Românească (1969). A fost șef al secției de critică și cronicarul literar al revistei Universitas, apoi timp de câteva luni cronicar literar al revistei România literară. A colaborat cu articole în revistele Amfiteatru, Convorbiri literare, Cronica, Echinox, Luceafărul, Orizont, Revista de istorie și teorie literară, etc. A lucrat redactor la Editura Minerva, coordonând din 1979 colecția de eseuri Introducere în opera lui… și fiind unul dintre fondatorii seriei Patrimoniu, pentru care a alcătuit secțiunea repere critice (pentru scrierile lui Titu Maiorescu, B. Delavrancea, E. Lovinescu, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, G. Călinescu, Tudor Vianu, Mihail Sebastian etc.). A realizat o ediție critică a operei lui Cezar Petrescu (1985, Premiul revistei Luceafărul), a editat, împreună cu Mircea Handoca, primele două volume din seria Opere a lui Mircea Eliade (1994–1997) – romanele Isabel și apele diavolului și Maitrey. și s-a îngrijit de editarea scrierilor lui Mihail Sebastian. Odată cu moartea sa, ediția critică a operei lui Mircea Eliade a fost întreruptă după numai două volume, pierzându-se astfel „o muncă enormă, discretă și migăloasă”[Cristina Scarlat].

1953 – A încetat din viață Mărgărita Emilia Miller-Verghy (Emilia Marghita Orwin, 1 ianuarie 1864, Iași – 31 decembrie 1953, București)

Scriitoare, autoare de manuale și cărți de educație, ziaristă, literată, feministă, animatoare a unor cercuri artistice.

1956 – A fost inaugurată Televiziunea Română

La început, cu un timp de emisie de 21 de ore pe lună. Primele emisiuni (alb-negru) au fost transmise în direct cu prilejul Revelionului dintr-un studio improvizat din Strada Moliere, aflată în apropierea sediului actual al TVR

Povestea primei transmisiuni oficiale a Televiziunii Române

1956 – A încetat din viață Eugen Herovanu (13 septembrie 1874, Piatra Neamț – 31 decembrie 1956, București)

Avocat, decan al Baroului din Iași, profesor la Facultatea de Drept din Iași și din București, prozator și om politic, a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași

1963 – România și Islanda au decis ridicarea la rang de ambasadă a reprezentanțelor lor diplomatice

La 16 mai 1956, între România și Republica Islanda s-au stabilit relații diplomatice la rang de legație, care au fost ridicate la rang de ambasadă la 31 decembrie 1963

1968 – A încetat din viață Sabin Drăgoi (6 iunie 1894, Seliște, Arad – 31 decembrie 1968)

Compozitor, profesor, muzicolog și folclorist, membru corespondent al Academiei Române

1981 – A încetat din viață Costel Rădulescu (5 octombrie 1896, Cluj, Austro-Ungaria – 31 decembrie 1981)

Fotbalist și antrenor de fotbal, care a antrenat Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal (1930, 1934 și 1938), cu un rol important în cadrul Federației Române de Fotbal

1985 – A încetat din viață Nicolae Kirculescu (28 decembrie 1903 – 31 decembrie 1985)

Compozitor, în special de muzică ușoară, de film și de teatru

1988 – A încetat din viață Arnold Hauser (31 martie 1929, Brașov – 31 decembrie 1988, București)

Scriitor și publicist german din România

1998 – A încetat din viață George Șerban (25 iunie 1954, Buzău – 31 decembrie 1998, Timișoara)

Ziarist, scriitor și om politic, deputat, unul din principalii creatori ai Proclamației de la Timișoara din martie 1990

1989 – A fost emis Decretul-Lege nr. 8/31 decembrie 1989 privind înregistrarea și funcționarea partidelor politice și a organizațiilor obștești în România

Emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale, a fost publicat în aceeași zi. A reintrodus pluralismul politic în România. Potrivit acestuia, în România era liberă constituirea formațiunilor politice, cu excepția partidelor fasciste sau care propagă concepții contrare ordinii de stat și de drept. Constituirea și funcționarea partidelor politice nu poate fi îngrădită de nici un motiv de rasă, naționalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice. Faptul că decretul prevedea doar un minim de 251 de membri pentru ca o formațiune politică să dobândească personalitate juridică, anul 1990 a cunoscut o adevărată inflație de partide pe scena politică

1989 – S-a constituit la București organizația neguvernamentală Grupul pentru Dialog Social

Asociație independentă, neguvernamentală, cu caracter nepatrimonial, care și-a propus să apere și să promoveze valorile democrației, libertățile și drepturile omului. GDS urmărește să fie o instanță de reflecție critică asupra problemelor fundamentale ale societății românești. Este prima organizație a societății civile constituită legal după căderea comunismului

1989 – Seara, în discursul de Anul Nou, președintele Consiliului FSN, Ion Iliescu, anunța „abolirea pedepsei cu moartea în țara noastră

2001 – A încetat din viață Ion Zamfirescu (7 august 1907, Craiova – 31 decembrie 2001, București)

Istoric de teatru, eseist, scriitor

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #IacobNegruzzi #TeatrulcelMare #EneaHodoș #Petițiacelor1493 #ConstantinHamangiu #MilițaPetrașcu #AlexandruMarcu #IlarieVoronca #NellCobar #JeanGrosu #MihaiDascal #GrupulpentruDialogSocial

0 comentarii la „31 Decembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: