Istoria României România frumoasă Today's Memory

3 Ianuarie în istoria românilor

Foto: George Calboreanu (3 ianuarie 1896 – 12 iulie 1986) în Apus de Soare


1472 – Ștefan cel Mare a acordat importante privilegii comerciale negustorilor brașoveni

Aceștia aveau asigurată libertate comercială „deplină” în întreaga țară și „garantarea securității” activității lor

1805 – Așezamântul agrar al lui Alexandru Moruzi, domnul Moldovei

A fost cea dintâi legiuire în care a fost indicată suprafața de pământ pe care boierii trebuiau s-o dea țăranilor, împărțiți în trei categorii: 1) fruntașii aveau dreptul la cinci fălci de pământ; 2) mijlocașii – la trei fălci de pământ; 3) codașii – la două fălci de pământ. S-a restrâns dreptul țăranilor moldoveni asupra fânețelor, pășunilor și pădurilor. Prin aceasta, stăpânii de moșii au dat două lovituri: și-au mărit rezerva și au obținut de la locuitorii de pe moșia lor o redevență sporită. Hrisovul domnesc nu numai că determina numărul de zile de clacă, dar stabilea și volumul de muncă pe care era dator să-l îndeplinească fiecare țăran

1853 – A apărut la Sibiu Telegraful român

A fost o gazetă bisăptămânală de informare socială și culturală, care a apărut la Sibiu de la 3 ianuarie 1853, devenit ulterior, organul de presa al Mitropoliei ortodoxe de Sibiu. În octombrie 1852, episcopul Andrei Șaguna cerea noului guvernator Karl von Schwarzenberg aprobarea pentru tipărirea unui ziar românesc la Sibiu, „pentru ca poporul să fie lămurit asupra adevăratelor sale interese și trebuințe și să i se dea o cultură potrivită cu cerințele vremii”. Titlul ziarului a apărut, dintru început, cu caractere latine. În schimb, materialele așternute în pagini au fost tipărite în slove chirilice până în 1863, când grafica chirilică a fost înlocuită cu cea latină. Primul redactor al gazetei, pentru primele opt numere, a fost Florian Aaron, urmat de Pavel Vasici. În paginile revistei au publicat numeroși scriitori români, precum Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc etc.

1886 – S-a născut Ion Grămadă

3 ianuarie 1886, Zaharești–Stroiești, Bucovina, Austro-Ungaria/Suceava – 27 august 1917, Cireșoaia–Slănic-Moldova, Bacău

Scriitor, istoric și publicist bucovinean, erou al Primului Război Mondial. Din adolescență, a trimis primele încercări literare spre publicațiile vremii; nuvelele și schițele sale au apărut în numeroase reviste: Junimea literară, Luceafărul, Viața românească, Tribuna, etc. S-a înscris la secțiunea litere, specializarea istorie și geografie, a Universității din Cernăuți, s-a transferat apoi la Universitatea din Viena, unde a devenite doctor în litere cu o teză despre participarea românilor la Asediul Vienei din 1683. În 1907 a înființat gazeta Deșteptarea din Cernăuți, una dintre cele mai populare ale vremii, a fost apoi redactor la publicațiile Românul, Viața nouă. Implicat, ca redactor și comentator, în problemele politice legate de soarta Bucovinei, a susținut punctul de vedere național privitor la drepturile legitime ale românilor. După izbucnirea Primului Război Mondial, s-a înrolat voluntar și a cerut să fie trimis în linia întâi a frontului. La comanda unui pluton al vânătorilor de munte, a căzut în lupta de la Cireșoaia, în timpul unui asalt al trupelor române spre înălțimile Cireșoaia și Coșna. Din scrierile sale: Din Bucovina de altădată. Schițe istorice, M. Eminescu. Contribuții la studiul vieții și operei sale, Societatea academică socială literară „România Jună” din Viena: 1871-1911, Cartea sângelui.

1894 – S-a născut Sarina Cassvan

Sara Cassvan; 3 ianuarie 1894, Bacău – 8 ianuarie 1978, București

Romancieră și traducătoare. A urmat Facultatea de Litere și Filozofie din cadrul Universității din București. A debutat cu un articol de presă în 1912, iar prima ei carte, Crezul ocnașului, a apărut anul următor. A colaborat la Revista copiilor și a tinerimii, Adevărul literar și artistic, Cuvântul literar, Dimineața, Scena, Rampa, Gazeta literară și Contemporanul. A trimis rapoarte de presă la Paris (1929–1933) și în 1933 a editat revista 1933–1934. A fondat Asociația Gândirii Europene, sponsorizată de Elena Văcărescu și finanțată de importante personalități interne și externe, pe care a condus-o timp de opt ani. A fost membră în Société des Auteurs Dramatiques și în Académie Féminine des Lettres. În perioada celui de-al doilea război mondial i-a interzis activitatea publicistică pe motiv că era evreică. A scris povestiri scurte, romane, multă literatură pentru copii: Niță, Nuța și Lăbuș, În țara trântorilor; teatru: Măștile destinului, Una sau mai multe femei și Calvar; o biografie romanțată a lui Dimitrie Cantemir, Între pană și spadă; una dintre primele cărți de reportaje din țară și dintre primele cărți în limba română despre cinema, 30 de zile în studio (1933). A elaborat și tradus antologia Contes roumains d’écrivains contemporains și numeroase traduceri din literatura universală. Soțul ei a fost scriitorul Ion Pas

1896 – S-a născut George Calboreanu

3 ianuarie 1896, Turnișor, Sibiu – 12 iulie 1986, București

Actor de teatru și film. A debutat pe scenă la Iași, în stagiunea 1917–1918, ca elev al ilustrei actrițe Aglae Pruteanu, ca actor profesionist la Cluj-Napoca, unde a fost premiat și a obținut o bursă de studii la Viena. A debutat ca actor bucureștean în compania „Bulandra”. Și, în sfârșit, și-a făcut intrarea la Național, la 30 de ani, datorită lui Alexandru Davila, în spectacolul Vlaicu-Vodă. În 1928 a devenit societar al instituției – de care nu s-a mai despărțit. A contribuit la lansarea de piese, autori, personaje românești, manifestând încredere față de scriitorii tineri și generozitate. A jucat în Omul cu mârțoaga de George Ciprian (1927), Titanic Vals de Tudor Mușatescu (1932), Idolul și Ion Anapoda de George Mihail Zamfirescu (1934), Marele duhovnic și Glafira de Victor Eftimiu, Borgia de Alexandru Kirițescu, Meșterul Manole de Lucian Blaga, Maestrul de Mircea Ștefănescu, Letopiseți de Mihail Sorbul, Ovidiu de Nicolae Iorga și altele, de Paul Prodan, Ticu Arhip, Caton Theodorian. Una din marile reușite ale carierei sale a fost rolul lui Ștefan cel Mare. L-a făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, Maria de Mangop de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi l-a desăvârșit în Apus de soare, la Naționalul din București, dând o efigie modernă personajului dramatic, monumentalizând și, deopotrivă, umanizând rolul. E cert că pentru generațiile postbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, așa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara. A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967), de asemenea (anterior anului 1960) a primit și titlul de Artist al Poporului. A apărut și în filme: Bădăranii, Omul de lângă tine, Lumina de iulie, Străinul, Neamul Șoimăreștilor, Legenda, Frații Jderi, Ultimele zile ale verii

Neamul Șoimăreștilor (1965)

1900 – S-a născut Traian Negrescu

3 ianuarie 1900, Craiova – 24 decembrie 1960, București

Inginer, profesor universitar, membru titular (din 1955) al Academiei Române. A studiat la Școala Politehnică din București, pe care a absolvit-o în 1922, devenind Doctor în științe la Paris (1927). A fost profesor la Școala Politehnică din București, fiind șef al Catedrei de metalurgie, director al Serviciului Minelor și Metalurgiei din Ministerul Industriei și Comerțului, membru în Consiliul Superior de Mine și membru al multor societăți miniere din Franța, Anglia și SUA. A făcut cercetări privind studiul determinării capacității de desulfatare a zgurelor de furnal; a stabilit compoziția și structura carburilor de crom din oțelurile aliate; a pus bazele analizei cantitative spectrografice a aliajelor. A introdus primul curs de metalurgie fizică în programul de învățământ superior. Din lucrările sale: Puterea desulfurantă a zgurilor de furnal înalt. Capacitatea de absorbție pentru sulf a zgurilor silico-calco-aluminoase, la 1500 0C, Fundamentele structurale ale activității termodinamice și ale reacțiunilor diferiților oxizi în zgurile metalurgice, ș.a.

1909 – S-a născut Dan Smântânescu

3 ianuarie 1909, București – 15 ianuarie 2000, București

Scriitor, publicist, traducător și istoric și critic literar. A fost un foarte tânăr cercetaș de război în timpul primul război mondial. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie, fiind licențiat magna cum laude în 1931. A devenit, în anul următor (1932), diplomat cu distincție al Institutului Superior de Arhivistică și Paleografie. În perioada 1931–1940 a fost secretar particular al lui Nicolae Iorga, și profesor la Școala Palatină de la Cotroceni, în răstimp luându-și doctoratul (1936). A fost Bibliotecar la Arhivele Statului și la Academia Română, profesor de limba română la Colegiul Sf. Sava, Liceul „Matei Basarab”, Liceul „Mihai Viteazul”, Institutul Militar Muzical din București, funcționar la Straja Țării, a predat istoria literaturii universale și istoria artelor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. A fost veteran al celui de-al doilea război mondial. A fost membru al Societății Prietenii istoriei literare, președinte al cenaclului literar-cultural „Octavian Goga”, a scris în revistele Sepia, Epoca, Cronica literară, Revista generală ilustrată, Gând, vorbă și slovă scrisă. A debutat cu volumul Mișcarea sămănătoristă (1933), fiind autor a zeci de cărți, sute de prelegeri și mii de articole publicate

1912 – S-a născut Emil Condurachi

3 ianuarie 1912, Scânteia, Iași – 16 august 1987, București

Istoric și arheolog, membru titular (din 1955) al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Universității din Bruxelles. Absolvent al Facultății de litere din Iași, și-a continuat pregătirea ca bursier al Școlii române din Roma (1935–1937), în 1938 susținând teza de doctorat Basiliques chrétiennes de l’Illyricum. A obținut apoi o bursă la École Roumaine de Fontenay-au-Roses, timp în care a frecventat și cursurile de la Sorbona și École Pratique des Hautes Études. Revenit în țară, a fost profesor la Catedra de Arheologie a Universității din Iași, la Catedra de Numismatică și Arheologie a Școlii Superioare de Arhivistică, profesor titular de istorie veche și arheologie la Universitatea București, șef al Catedrei de istorie veche, ulterior al Catedrei de istorie universală, decan al Facultății de Istorie. A condus Institutul de Arheologie (1956–1970), desfășurând o intensă activitate didactică, de cercetare și de organizare științifică, a acordat o atenție aparte istoriei și arheologiei greco-romane din zona litorală de vest și nord al Mării Negre, numismaticii antice și bizantine. A fost președinte al Societății Numismatice Române, membru fondator și secretar general al Asociației de Studii Sud-Est Europene, vicepreședinte al Uniunii Academice Internaționale, al Asociației Internaționale de Studii Bizantine, al Consiliului Internațional de Filozofie și Studii Umane, membru al Institutului German de Arheologie, Academiei Sârbe de Științe, Academiei Bulgare de Științe, Comitetul Internațional de Arheologie Clasică. A fost distins cu Medalia de aur bulgară Sf. Metodiu și Chiril, Comandor al Ordinului Merito de la Repubblica Italiana, Om de Știință Emerit, laureat al Premiului „Herder”. Dintre cărțile sale: Istoria României, L’archéologie roumaine au XXe siècle, Harta arheologică a României, Histria. Monografie arheologică, Harta arheologică a României

1912 – S-a născut Wolf von Aichelburg

Wolf Freiherr von Aichelburg; 3 ianuarie 1912, Pula, Croația, Imperiul Austro-Ungar – 24 august 1994, lângă Mallorca

Scriitor, poet, traducător și compozitor german din România. A activat între 1918–1981, în special la Sibiu. Primele scrieri le-a realizat la 16 ani. A debutat în Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt la Sibiu. A fost profesor la liceele din Sibiu și Mediaș. Între 1940–1944, pe timpul conducerii antonesciene, a fost traducător la Ministerul Propagandei din București. A publicat primele eseuri în limba română în Revista Fundațiilor Regale și a colaborat la Revista Cercului Literar. A fost arestat și condamnat de două ori. În 1948, arestat pentru încercarea de a fugi din România, prins și acuzat de deținere de devize, a fost condamnat și a petrecut trei ani (1949–1951) în penitenciarele Arad, Caransebeș și Aiud, apoi s-a aflat la Măicănești, în Moldova, cu domiciliu forțat (1952–1956). A doua oară, în 1959, co-acuzat în lotul procesului scriitorilor germani. a fost din nou arestat, și condamnat la 25 de ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civică pentru uneltire contra ordinii sociale prin agitație. A fost închis în penitenciarul Gherla, apoi i s-a stabilit din nou domiciliu forțat, de această dată la Rubla, județul Brăila. În anii ’70 a fost din nou hărțuit de Securitate, fiind bănuit că ar fi întreținut relații homosexuale, dar a putut emigra în 1981 în Republica Federală Germania și s-a stabilit la Freiburg i. Br., unde a colaborat cu numeroase reviste, inclusiv cele ale diasporei române din Occident, cu Radio Europa Liberă și a făcut traduceri din literatura română

1916 – S-a născut Ada Orleanu

3 ianuarie 1916, Romani, Vâlcea – 23 iulie 1990, București

Scriitoare, publicistă și traducătoare. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie a Universității. București (1933–1938); luând licența cu Monografia comunei Broșteni, Vâlcea, cu Simion Mehedinți, Dimitrie Gusti. În paralel cu studiile, a fost bibliotecară la Casa Autonomă a Pădurilor Statului. A fost secretar de redacție la Revista scriitoarelor și scriitorilor români, profesoară la gimnaziul din Suci, Argeș, apoi Călan. După 1958 s-a dedicat în exclusivitate scrisului. A colaborat la publicațiile Fapta, Dacia rediviva, Vremea, Revista Fundațiilor Regale, Femeia și căminul, Dorul românesc, Viața românească, Luceafărul, etc. A debutat cu nuvela Revedere în Revista scriitoarelor și scriitorilor români (1942) și editorial, cu romanul pentru copii și tineret E pace noaptea asta-n codru (1958). Alte scrieri: Cavalerul libertății, Bun rămas, crânguri de alun, Doi ani de cutezanță, Hoții în templu, De veghe la Dunăre și mare

1930 – S-a născut Petre Alexandrescu

3 ianuarie 1930, Paris – 18 iulie 2009, București

Istoric al Antichității, arheolog, istoric al religiilor. Absolvent al Facultății de Limbi clasice a Universității din București în 1952, a devenit doctor în istorie în 1969. Istoric de mare notorietate al cetăților grecești de la marea Neagră, profesor a numeroase generații de arheologi și istorici, director al șantierului arheologic de la Histria (1981–1999), și-a dedicat întreaga carieră cercetării științifice și dezvoltării școlii românești de arheologie clasică și de istorie a religiilor, situându-se în linia celor mai prestigioși istorici români ai Antichității. Cu o bogată experiență de cercetător pe șantierele arheologice din Dobrogea (Histria, Tomis, Sarinasuf, Tariverde), a lucrat întreaga viață în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, în calitate de cercetător, șef al Secției de Arheologie Clasică și Director. În 1995 a devenit profesor titular, iar în 1997 profesor asociat în cadrul catedrei de Istorie Antică și Arheologie a Universității din București. A fost membru corespondent al Institutului Arheologic German, al Institutului de Studii Avansate din Princeton, al Societății Române de Studii Clasice, Vice-președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. A condus o serie de publicații de specialitate, revistele românești Dacia, Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie, seria monografiilor consacrate cetății Histria, a întemeiat și a condus revista franco-italiană Il Mar Nero, seria româno-germană Archaeologica Romanica. A fost distins cu Premiul „Gustave Mendel” al Académie des Inscriptions et Belles Lettres (1966), Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române (1967), Ordinul Național Serviciul Credincios al României în grad de Ofițer (2000)

1932 – S-a născut Otilia Nicolescu

3 ianuarie 1932, Drăghici, Argeș – 28 septembrie 1993, Pitești

Poetă. După absolvirea Școlii de farmacie, în 1963, a devenit asistentă de farmacie, apoi tehnician chimist. A fost apoi redactor la revista Argeș și a debutat cu versuri în Luceafărul. După o prezență nesemnificativă într-o culegere colectivă, Cercuri de foc (1969), a publicat un grupaj substanțial, Lunecând în alb (1970), în colecția de poezie a revistei Argeș, îngrijită de Gheorghe Tomozei. După debutul editorial din acelasi an, Lumea care nu moare, a publicat ritmic culegeri omogene de poeme: Sfere muzicale, Ora clopot, Colinele somnului, Cămășile vieții, Exerciții de civilizație, Spectacol imaginar, etc.

1934 – Guvernul Ion Gheorghe Duca și-a încheiat mandatul

Consiliu de miniștri liberal prezidat de Ion Gheorghe Duca care a guvernat în perioada 14 noiembrie 1933–3 ianuarie 1934. În ultima zi a depunerii listelor electorale, guvernul a scos în afara legii Garda de Fier; după o întrevedere la Sinaia cu regele Carol, primul ministru a fost asasinat pe peronul gării de un grup de trei legionari cunoscuți sub numele de Nicadorii

1938 – S-a născut George Nimigeanu

3 ianuarie 1938, Tereblecea, Rădăuți, România Mare/Ucraina – 11 februarie 2018, Sibiu

Poet. A absolvit Facultatea de Educație Fizică a Universității „A.I. Cuza” din Iași în 1965, ca șef de promoție pe țară. A debutat cu poemul Vârste incandescente, în Tribuna Sibiului în 1968, iar debutul editorial a fost cu volumul de versuri Colinele singurătății, în 1983. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (Târgu-Mureș, Alba-Hunedoara); membru al Societății Scriitorilor Bucovineni (din 1996) și membru colaborator al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec Canada. Cărți publicate: Colinele singurătății, Fotograf de ocazie, Desene pe apă, Ființa întrebării, Pe streașina veacului, Vinovat de sinceritate, Tămăduirea de sine, Semințele focului, Ale vieții sunt toate cuvintele, Aerul din cântecul pierdut, Lumina de la început, Întotdeauna viața pune întrebări, Noblețea tăcerii, Zodia nedreptății, Memoria clipei, Ferestre la drum de seară, Exerciții de echilibru, Amintirile unei mașini de scris

1941 – S-a născut Emilian Cornițescu

3 ianuarie 1941, Caraula, Dolj

Preot, profesor universitar, teolog și biblist. A efectuat studii la Seminarul Teologic din Craiova (1956–1961), apoi la Institutul Teologic din București (1961–1965). Și-a continuat studiile, urmând cursuri de doctorat (1965–1968), la Secția Biblică, specialitatea Arheologie biblică, Studiul Vechiului Testament și Limba Ebraică, în cadrul aceluiași institut, absolvind și studii de specializare pentru limbile aramaică, ebraică biblică si ebraică modernă la Universitatea Ebraică din Ierusalim. A obținut titlul de doctor în teologie la Institutul Teologic din București cu teza Descoperirile arheologice din Țara Sfântă în ultimii 50 de ani (1920–1970) și raportul lor cu Vechiul Testament (1980). A fost ghid la Mănăstirea Plumbuita, diacon la biserica Antim, asistent la sectția biblică la Institutul Teologic Universitar din București, titular al catedrei de Vechiul Testament. Din lucrările sale: Profeții Vechiului Testament despre preoție, Canonul Sfintei Scripturi la cei doi reformatori, Martin Luther și Jean Calvin, Temeiuri ale preacinstirii Maicii Domnului în Vechiul Testament, Descoperiri arheologice în legatură cu datele din Vechiul Testament, Texte din Vechiui Testament greșit interpretate

1948 – Regele Mihai a fost silit de noile autorități să părăsească România

După lovitura de stat comunistă de la 30 decembrie 1947, care a determinat abdicarea forțată a regelui, a urmat a doua umiliță, obligarea Regelui șă părăsească țara. Plecarea s-a făcut din Gara Regală de la Sinaia, în Trenul Regal, după detaliate și umilitoare controale de valori ce s-au făcut asupra bagajelor, asupra membrilor Familiei Regale și asupra personalului (singurele bunuri de valoare permise au fost patru automobile, proprietatea personală a Regelui, care au fost încărcate pe un vagon separat). Pe peron, Familia Regală și însoțitorii ei au mers la tren printre două șiruri de militari ce fuseseră instruiți să stea cu spatele la Rege, pentru a evita contactul vizual. La plecare, ușile și ferestrele Trenului Regal au fost închise (cu obloane, fără vizibilitate), sub strictă pază militară a autorităților comuniste. În tren, chiar și pâinea și fructele ce se găseau pe masa din vagonul destinat Reginei Elena au fost tăiate în bucăți, pentru a nu ascunde eventuale bijuterii sau alte obiecte personale de valoare. Bill Lawrence, corespondentul ziarului New York Times în România, a dorit să asiste la plecarea Familiei Regale, dar acest lucru nu i-a fost permis de către noile autorități. El a insistat, privind evenimentele de pe o înălțime din apropiere; reportajul său despre eveniment a apărut în presa americană câteva zile mai târziu

1948 – A fost înființată Uniunea Femeilor Democrate din România

După câștigarea alegerilor și instaurarea regimului comunist, nu mai era nevoie de existența unei federații. Titulatura Federația Democrată a Femeilor din România s-a modificat în Uniunea Femeilor Democrate din România, care a devenit organizația unică de masă feminină. Decizia s-a luat în urma unei dezbateri la sediul FDFR, la care au participat reprezentantele următoarelor organizații feminine: Uniunea Femeilor Antifasciste din România, Federația Democrată a Femeilor din România, Organizația de Femei din Apărarea Patriotică, Asociația Soțiilor de Militari din Armata Română, Femeile din Organizațiile Sindicale, Organizația de Femei din Frontul Plugarilor, Organizația de Femei din Uniunea Patriotică Maghiară, precum și membre din organizațiile de femei ale celorlalte naționalități conlocuitoare. Hotărârea de a unifica organizațiile feminine a fost luată de o Comisie Centrală formată din: Maria Rosetti, Eugenia Rădăceanu, Alexandra Sidorovici, Liuba Chișinevschi, etc în perioada 4–8 martie. Uniunea avea ca priorități susținerea procesului de cooperativizare la sate și plata cotelor către stat. Se înscria în procesul constituirii de organizații obștești unice, parte integrantă a edificării sistemului totalitarist, fiind condusă de Maria Rosetti

1953 – S-a născut Gabriel Dorobanțu

3 ianuarie 1953

Cântăreț de muzică ușoară. A dorit inițial să devină preot sau medic dar, până la urmă, a ales muzica ușoară, fiind absolvent al Școlii Populare de Artă din București, Secția Canto, la clasa celebrei profesoare Florica Orăscu. A debutat în 1983 la Festivalul de la Mamaia, cu melodia Ochii tăi de Vasile Veselovschi. Este interpretul a peste 200 de piese, multe dintre ele având statut de șlagăr. Dintre albumele sale: Te rog să mă ierți, Autograf, În Lumea Romantică, O Picătură De Amor, Declarație De Dragoste, C’Est La Vie. De mai mulți ani s-a retras și locuiește în localitatea prahoveană Cornu

Străino

1961 – A încetat din viață Nicolae Hortolomei (27 noiembrie 1885, Huși – 3 ianuarie 1961, București)

Medic chirurg, director al clinicii de Chirurgie și Urologie de la Spitalul Colțea din București, profesor universitar la Facultatea de Medicină, membru titular al Academiei Române

1963 – S-a născut Gavril „Gabi” Balint

3 ianuarie, 1963, Sângeorz-Băi, Bistrița-Năsăud

Fotbalist, devenit antrenor de fotbal după încheierea carierei de jucător, membru în prima echipă românească de fotbal care a câștigat Cupa Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1987), Steaua București. A jucat pentru Echipa națională de fotbal a României în perioada 1982–1992, participând ca jucător la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990, și a participat în calitate de antrenor secund al naționalei la CM din 1994 și 1998

1967 – S-a născut Ștefan Caraman

3 ianuarie 1967, Tulcea

Dramaturg, prozator și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea (din 2006). În 1992 a absolvit Academia de Științe Economice, Facultatea de Finanțe–Bănci, din București. A debutat în revista Flacăra în 1994, cu o proză scurtă; doi ani mai târziu a debutat editorial cu volumul de proză scurtă Suflet de rocker. Colaborează la reviste literare: Arca, ArtPanorama, Contemporanul, Convorbiri literare, Cronica, Euphorion, Flacăra, Familia, Literatorul, Limba Română (Chișinău), România literară, Tomis, Vatra. A publicat volume de proză scurtă: Sâmbătă după-amiaza la țară, Trei starturi ratate, Piano Man, Rudi și alte cioburi de singurătate, Scrisori către Rita, Superstar și volumele de teatru Zapp, N-am gură și trebuie să urlu, Fapt divers, Epilog, Talk Show, Gustul de orhidee, Calul soldatului, Colonia îngerilor

1967 – A încetat din viață Alfred Margul-Sperber (23 septembrie 1898, Storojineț, Bucovina/Ucraina –3 ianuarie 1967, București)

Scriitor, publicist și traducător de limba germană și limba idiș din România, a lucrat la Radio și în presa germană, a realizat cele mai reușite traduceri în germană pentru Luceafărul de Mihai Eminescu și baladele Miorița, Toma Alimoș

1985 – A încetat din viață Nadia Popovici (Nadejda Ajder; 20 mai 1910, Sankt Petersburg, Imperiul Rus – 3 ianuarie 1985, București)

Pictoriță din România, născută într-o familie aristocrată, a fost obligată, la doar 7 ani, să se refugieze împreună cu familia din cauza Revoluției Ruse din 1917, căsătorită cu sculptorul Ion Grigore Popovici

1990 – FSN a anunțat că nu este un partid politic și nu va nominaliza candidați pentru alegeri

Cu toate acestea, la 23 ianuarie, cu 128 de voturi pentru, 8 contra și 5 abțineri, CFSN a hotărât transformarea FSN în formațiune politică, urmând a se prezenta în alegeri. Acest fapt a provocat proteste și demisia unor personalități precum Doina Cornea, Ana Blandiana, Ion Caramitru și Mircea Dinescu

2006 – A încetat din viață Valeriu Bârgău (7 martie 1950, Mileștii de Jos–Parincea, Bacău – 3 ianuarie 2006, Deva)

Poet, prozator, publicist și editor, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

2013 – A încetat din viață Sergiu Nicolaescu (13 aprilie 1930, Târgu Jiu – 3 ianuarie 2013, București)

Regizor, scenarist, actor și, după 1989, politician, cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile

2016 – A încetat din viață Ștefan Iaută (4 ianuarie 1940, Bicaz – 3 ianuarie 2016, Piatra Neamț)

Pictor, profesor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Neamț

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #Telegrafulromân #IonGrămadă #SarinaCassvan #GeorgeCalboreanu #TraianNegrescu #DanSmântânescu #EmilCondurachi #WolfvonAichelburg #AdaOrleanu #PetreAlexandrescu #OtiliaNicolescu #GeorgeNimigeanu #EmilianCornițescu #GabiBalint #ȘtefanCaraman

0 comentarii la „3 Ianuarie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: