Istoria României România frumoasă Today's Memory

Amintirea de azi – Clara Haskil – Today’s Memory

Clara Haskil

7 ianuarie 1895, București – 7 decembrie 1960, Bruxelles


 

Clara Haskil a fost o pianistă elvețiană din România, renumită ca interpretă a repertoriului clasic și romantic timpuriu. Născută într-o familie de evrei (sefarzi), a fost nevoită, în situația regimului fascist românesc, să se refugieze în 1940 în Franța, de unde, datorită persecuțiilor rasiale, în 1942 s-a refugiat în Elveția, la Vevey, unde a fost naturalizată ca elvețiană. Primele noțiuni de pian le-a primit de la mama ei – având talent nativ, învăța ușor, după ureche.

La vârsta de 5 ani a cântat în fața Reginei Elisabeta a României. La 7 ani, a plecat la Viena, unde a luat lecții de pian cu Richard Robert, făcând progrese rapide.

Robert Schumann – Forest Scenes, opus 82 • Piano Clara Haskil

În 1905, la numai 10 ani, a dat primul ei recital public cu lucrări diferite din creația marilor compozitori, pe care le-a executat fără partitură. În același an s-a înscris la Conservatorul din Paris, unde a devenit eleva renumitului pianist Alfred Cortot. A câștigat mai multe concursuri de interpretare dar, din nefericire, a fost silită să-și întrerupă activitatea pentru mai mulți ani, fiind imobilizată în ghips din cauza unei boli a coloanei vertebrale.

Abia în 1921 a apărut din nou în public, solistă în recitaluri de pian sau concerte orchestrale, ori acompaniind muzicieni prestigioși ca George Enescu, Pablo Casals, Eugène Ysaye, Dinu Lipatti.

Bach/Busoni, Scarlatti, Beethoven, Schumann, Debussy, Ravel • Clara Haskil in recital (1953)

Adevărata consacrare, cu succese răsunătoare, a cunoscut-o după al Doilea Război Mondial, când a interpretat concerte de pian cu cele mai renumite orchestre, sub bagheta unor dirijori vestiți ca Leopold Stokowski, Thomas Beecham, Sergiu Celibidache sau în duo cu celebri instrumentiști. A fost renumită pentru interpretarea repertoriului clasic și romantic, fiind in mod special apreciată pentru concertele și înregistrările ei cu piese de Mozart, Beethoven, Schumann și Scarlatti.

Mozart, Beethoven, Schubert • Clara Haskil în recital la Festival d’Edimbourg, (Freemason’s Hall, 1957)

Datorită interpretării excepționale a muzicii lui Mozart a fost solicitată în repetate rânduri să participe la Festivalurile Muzicale din Salzburg, unde la 27 ianuarie 1956, cu prilejul aniversării a 200 de ani de la nașterea marelui compozitor, a interpretat cu mult succes Concertul pentru pian și orchestră Nr. 20 în Re minor.

Mozart – Piano Concerto No. 20 in D minor, K. 466 • RIAS-Symphonie, Conductor Ferenc Fricsay, Piano Clara Haskil (1954)

Numele ei a fost păstrat viu de unul din cele mai mari concursuri de pian din lume, Concursul International de Pian Clara Haskil, din Vevey, Elveția

Mai mult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Clara_Haskil

Și mai mult: https://www.dinulipatti.org/dinu-lipatti-si-clara-haskil-o-prietenie-legendara-ro-a281

 

***** [In English] *****

Clara Haskil

7 January 1895, Bucharest – 7 December 1960

 

Clara Haskil was a Romanian classical pianist, renowned as an interpreter of the classical and early romantic repertoire. She was particularly noted for her performances and recordings of Mozart. She was also noted as an interpreter of Beethoven, Schumann, and Scarlatti.

Scarlatti – Five Pianoforte SonatasPiano Clara Haskil

Clara Haskil studied in Vienna, then at the Conservatoire de Paris and graduated at age 15 with a Premier Prix. She also graduated with a Premier Prix in violin. Upon graduating, Haskil began to tour Europe, though her career was cut short by one of the numerous physical ailments she suffered throughout her life. Most of her life was spent in abject poverty. It was only after World War II, during a series of concerts in the Netherlands in 1949, that she began to win acclaim.

Fryderyk Chopin – Piano Concerto No.2 in F minor, op.21 • Orchestre de la Société des Concerts du Conservatoire, Conductor Rafael Kubelik, Piano Clara Haskil

As a pianist, her playing was marked by a purity of tone and phrasing that may have come from her skill as a violinist. Transparency and sensitive inspiration were other hallmarks of her style.

Well regarded as a chamber musician, Haskil collaborated with George Enescu, Eugène Ysaÿe, Pablo Casals, Dinu Lipatti, Joseph Szigeti, Géza Anda, Isaac Stern, Henryk Szeryng and Arthur Grumiaux.

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Clara_Haskil

*****

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #ClaraHaskil

0 comentarii la „Amintirea de azi – Clara Haskil – Today’s Memory

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: