Istoria României România frumoasă Today's Memory

15 Ianuarie în istoria românilor

Foto: Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naționale

În urma unei legi promulgate la 6 decembrie 2010, din 2011, în ziua nașterii poetului Mihai Eminescu, se serbează Ziua Culturii Naționale. Alegerea datei, propusă de Academia Română, are legătură cu nașterea lui Mihai Eminescu, în care „românii văd un poet reprezentativ pentru spiritualitatea și forța lor de creație”. În această zi, autoritățile centrale și locale sprijină material și financiar manifestările și acțiunile cultural-artistice dedicate acestei sărbători, iar TVR și radioul public realizează programe speciale

De Ziua Culturii Naționale: https://mnlr.ro/de-ziua-culturii-nationale-dezbatere-despre-dictionarul-general-al-literaturii-romane-volumele-i-v/

 

1418 – Prima atestare documentară a localității Solca din județul Suceava

Micul oraș bucovinean a avut o evoluție lentă de-a lungul istoriei. Încă din vechime locuitorii s-au ocupat cu extragerea sării din apele sărate care se găsesc în apropiere. A fost menționat într-un document emis la Baia în 15 ianuarie 1418, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400–1432). La 7 martie 1502, Luca Arbore, portarul Sucevei, cumpărat acest sat de la nepoții lui Cârstea Horaeț și ai lui Șandru Gherman. Ulterior, mitropolitul Gheorghe Movilă a dăruit această așezare Mănăstirii Sucevița. În secolul al XVIII-lea a început să se dezvolte – a fost înființată o fabrică de bere, în 1862 a devenit târg, iar din 1866 a început să fie cunoscută ca stațiune balneoclimaterică. A fost declarat oraș în 1926

1526 – Cererea în căsătorie a Domniței Ruxandra de către Voievodul Radu de la Afumați

Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab și a Doamnei Despina Milița, a fost hărăzită, încă de la naștere, ca orice fiică de domn, unei căsătorii diplomatice. După decesul (în noiembrie 1525) primei soții a lui Radu de la Afumați, Doamna Voica, Ruxandra a fost cerută de la mama sa, cu care se afla în Transilvania.

   

Domnița fusese promisă de Neagoe lui Ștefăniță, devenit între timp domnul Moldovei. La intervenția boierilor Craiovești, rude ale acesteia, pe lângă Despina Milița, voievodul Transilvaniei și Poartă, Ruxandra a fost promisă domnului muntean la 17 ianuarie 1526. Nunta a avut loc în toamna aceluiași an. Evenimentul a generat conflicte între conducătorii celor două țări române. Ștefăniță, căruia i se promisese posibilitatea de a alege primul dintre fiicele lui Neagoe, s-a simțit ofensat și a invadat Țara Românească (în februarie și noiembrie 1526), prădând-o

1568 – A încetat din viață Nicolaus Olahus (10 ianuarie 1493, Sibiu – 15 ianuarie 1568, Trnava/Nagyszombat)

Umanist și istoric de origine română, arhiepiscop de Esztergom, regent al Ungariei și apoi guvernator

1742 – Domnul Moldovei, Constantin Mavrocordat, a stabilit obligațiile țăranilor de pe moșiile mănăstirilor

În timpul celor 10 domnii în Țara Românească și Moldova, Constantin Mavrocordat a făcut numeroase reforme. A desființat unele impozite indirecte, ca văcăritul, pogonăritul și a introdus o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 sferturi. I-a eliberat pe țărani, dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv. Pe țăranii boierești i-a obligat la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (în țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână). Pe boieri i-a recompensat printr-un anumit număr de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins. Hotararea a fost confirmata la 15 ianuarie 1744

1834 – S-a deschis Școala de muzică vocală, de declamație și de literatură a Societății Filarmonice

Deschisă din inițiativa lui Costache Aristia, și condusă de Ion Heliade-Rădulescu, a funcționat în perioada 1834–1837, având menirea de a pregăti actori calificați. A funcționat la început în casele pitarului Dinică Boierescu, apoi s-a mutat la Sf. Sava. Cursurile școlii erau frecventate de băieți și de fete, lucru rar în epocă. Printre primii douăzeci de elevi, care, „trecând peste prejudețele clasei boierești”, se vor pregăti pentru o carieră teatrală, se numără și Eufrosina Vlasto, cântăreață de operă ce a devenit celebră sub numele de E. Marcolini. În cadrul Școlii de muzică vocală, de declamație și literatură, Heliade-Rădulescu, profesor de literatură, a ținut primul curs de istoria literaturii universale în limba română. Primul spectacol al elevilor Școlii de muzică vocală, de declamație și de literatură a fost piesa Le Fanatisme ou Mahomet Le Prophète de Voltaire, pregătit de actorul-profesor Costache Aristia

1850 – S-a născut Mihai Eminescu

Mihail Eminovici; 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – 15/27 iunie 1889, București

Poetul național al românilor, prozator și jurnalist, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Copilăria a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi, într-o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu. În 1863 a părăsit definitiv cursurile, deși avea o situație bună la învățătură, note foarte bune la toate materiile, la română calificativul vorzüglich (eminent). Plecând de vacanța Paștelui la Ipotești, nu s-a mai întors la școală. În 1864, a intrat practicant la Tribunalul din Botoșani, a fost copist la comitetul permanent județean, apoi s-a aflat în gazdă la profesorul său, Aron Pumnul, ca îngrijitor al bibliotecii acestuia. 1866 a fost anul primelor sale manifestări literare. În 12/24 ianuarie a murit profesorul Aron Pumnul și elevii au scos o broșură, Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia La mormântul lui Aron Pumnul, semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie a debutat în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan l-a convins să-și schimbe numele în Eminescu, mai târziu adoptat și de alți membri ai familiei sale. În același an i-au mai apărut în Familia alte cinci poezii. Între 1869–1872 a fost student la Viena. A urmat ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie și Drept, dar a audiat și cursuri de la alte facultăți. A activat în rândul societății studențești (printre altele, a participat la pregătirea unei serbări și a unui Congres studențesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare), s-a împrietenit cu Ioan Slavici; a cunoscut-o pe Veronica Micle; a început colaborarea la Convorbiri literare, a debutat ca publicist în ziarul Albina, din Pesta.

Luceafărul recitat de Gheorghe Cozorici

Receptiv la romantismele europene de secol XVIII–XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel. A fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române. O perfectă caracterizare i-a făcut-o I.L. Caragiale: „Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!

Glossa recitată de Ion Caramitru

1870 – Nota ministrului de Externe privind recunoașterea oficială a denumirii de România

În Constituția din 1866 a fost introdusă denumirea statului România. Modificările care au fost vizate în Articolul 1 au fost: înlocuirea termenului de Principatele Unite Române cu România, certificând totodată schimbarea formei de guvernământ, titulatura de Domn fiind înlocuită cu cea de Rege. România a devenit astfel din Principat, Regat. Ministrul de Externe, Nicolae Calimachi-Catargiu, a adresat o notă marilor puteri europene, prin care a solicitat recunoașterea oficială a denumirii de România

1877 – S-a semnat, la Budapesta, convenția secretă ruso–austro-ungară

În preajma declanșării Războiului Antiotoman, Rusia a încheiat la 3/15 ianuarie 1877 o convenție secretă cu Austro-Ungaria în care se prevedea că Austro-Ungaria, pentru păstrarea neutralității în conflict, va fi recompensată cu Bosnia și Herțegovina fiind, la rândul ei, de acord cu încorporarea celor trei județe din sudul Basarabiei (Bolgrad, Cahul și Ismail) la Rusia, județe care fuseseră retrocedate Moldovei prin Tratatul de pace de la Paris, din 1856. S-a stipulat ca cele două imperii să nu admită crearea unui mare stat slav în sudul Dunării

1877 – S-a născut Constantin Radovici

15 ianuarie 1877, Tecuci, Galați – 14 octombrie 1916, București

Actor, regizor și scenarist de film, unul dintre primii actori români de film. Între 1897–1899 s-a aflat la Bruxelles, pentru a studia dreptul, însă a renunțat la științele juridice în favoarea actoriei. Revenit în țară, a jucat în diverse companii teatrale, unele fondate chiar de el, precum și la Teatrele Naționale din Craiova și București, interpretând cu mare succes roluri din dramaturgia românească și universală. În 1907 s-a căsătorit, la Craiova, cu Agatha Bârsescu, un alt nume de legendă al scenei românești, alături de care a înființat o trupă care a dat numeroase spectacole în provincie. În 1909 a ajuns la Berlin pentru a studia actoria, a și jucat în mai multe piese puse în scenă acolo, dar, deși în plină ascensiune, a renunțat la contractul pe cinci ani semnat la Berlin și s-a întors în țară. În 1912, s-a stabilit la București, unde a devenit societar al Naționalului. Printre marile sale roluri s-au numărat Ruy Blas de Victor Hugo, Othello de William Shakespeare, precum și personaje principale din piese de Schiller, Dumas, Ibsen, Gorki, Caragiale sau Delavrancea. A regizat și a fost protagonist în multe dintre primele filme românești: Dragostea marinarului, Detectivul, Spionul, Urgia cerească, Bastard, Viorica. Mobilizat în Primul Război Mondial, a făcut pneumonie, într-o noapte rece, în timp ce asigura paza gării din Ploiești și a murit, fiind înmormântat în orașul prahovean

1883 – A apărut la Iași revista Recreații științifice

Revistă având ca obiectiv educația științifică tineretului din Regatul României, a marcat dezvoltarea matematicii în România. A apărut lunar, între 15 ianuarie 1883–decembrie 1888, cuprinzând subiecte variate, ca aritmetică, algebră, geometrie, geometrie analitică, trigonometrie, calcul diferențial și integral, istoria matematicii, mecanică, topografie, cosmografie, astronomie, chimie, geografie și diverse. Deși revista a avut o existență de numai șase ani, ea a depășit granițele în toate zonele locuite de români

1902 – S-a născut Ion Conea

15 ianuarie 1902, Coteana, Olt – 22 iunie 1974, București

Geograf și geopolitician, doctor-docent, reputat specialist în geografie istorică și toponimie geografică. A condus activitatea de cercetare monografică a satului Clopotiva (județul Hunedoara), monografie care a fost tipărită integral în 1940 cu titlul Clopotiva, un sat din Hațeg – Monografie sociologică. A colaborat la revista Geopolitică și geoistorie. Contribuția semnificativă a lui Conea în știința geopolitică este legată de efortul acestuia de teoretizare a domeniului, dar și de identificare a direcției de cercetare în această știință. Conea a plasat geopolitica în domeniul vast al relațiilor internaționale anticipând importanța pe care o va avea aceasta în studiul relațiilor și presiunile dintre state

1919 – Banca Națională a României a deschis prima sa filială la Chișinău

Una din primele instituții naționale care au fost chemate să acționeze în Basarabia după unirea din 27 martie/9 aprilie 1918, a fost Banca Națională a României. Astfel, încă din 24 martie/6 aprilie 1918, s-a solicitat Băncii Naționale deschiderea unui ghișeu la Chișinău. Între timp, la 17/30 aprilie 1918, fusese publicat în Monitorul Oficial decretul regal prin care leul era introdus ca unitate monetară în Basarabia. În cele două decenii care au urmat, Banca Națională a României a înființat o sucursală la Chișinău și câte o agenție în fiecare reședință de județ de dincolo de Prut, astfel încât în perioada interbelică întregul teritoriu al Basarabiei a fost inclus în rețeaua de sucursale și agenții a BNR

1919 – S-a născut Boris Cazacu

15 ianuarie 1919, Chișinău – 24 august 1987, București

Lingvist și filolog, profesor la Facultatea de Litere din București și cercetător științific, membru corespondent (din 1963) al Academiei Române. A urmat studii universitare la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității București (1937–1941). A fost profesor la Colegiul Sf. Sava și la Liceul „Spiru Haret” din București, după care, la Universitatea din București, a urcat toate treptele ierarhiei didactice: asistent la Catedra de limba română, șef de lucrări, conferențiar, profesor, decan al Facultății de Filologie (1959–1960; 1962–1963), prorector al Universității din București (1963–1965; 1967–1972), director al cursurilor de vară de la Sinaia pentru specialiștii și studenții români și străini, director al Centrului de Cercetări Fonetice și Dialectologice al Academiei Române, șef al Catedrei de limba română. Din 1972 a condus publicația Limbă și literatură, a fost redactor responsabil, redactor responsabil adjunct sau membru în colegiul de redacție al mai multor reviste: Fonetică și dialectologie, Revue roumaine de linguistique, Studii și cercetări lingvistice, Lingua e stile (Italia). Încă de la începutul carierei sale științifice, și-a îndreptat atenția spre două domenii lingvistice de bază: istoria limbii române (îndeosebi a românei literare) și dialectologia, cărora li s-au adăugat apoi stilistica și socio-lingvistica. A îndrumat colectivul de dialectologie din Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale al Academiei Române, formând echipe de anchetatori de teren și apoi autori ai atlaselor lingvistice ale Olteniei, Munteniei și Dobrogei, a inițiat tipărirea noului Atlas lingvistic român pe regiuni, participând la editarea vol. I, II, III și a unor serii de glosare, texte și monografii dialectale, a făcut parte din colectivul care a întocmit Atlas Linguarum Europae (1968). A fost secretar general al Societății Române de Lingvistică Romanică, președinte al Societății de Științe Filologice, vicepreședinte al Federației Internaționale de Limbi și Literaturi Moderne, membru al Societății de Lingvistică Romanică din Strasbourg, al Societății de Lingvistică din Paris și al Societății Lingvistice Europene

1922 – A încetat din viață Nicolae Filip (10 august 1864, București – 15 ianuarie 1922)

Medic veterinar și agronom, conducător al primului institut zootehnic din România, profesor de zootehnie și medicină veterinară la Facultatea de Medicină Veterinară din București, considerat precursorul introducerii antisepsiei și asepsiei pasteuriene în medicina veterinară românească

1926 – S-a născut Constantin Tacou

15 ianuarie 1926, Livadia, Macedonia – 22 ianuarie 2001, Paris

Traducător și editor francez de origine română. Colaborator al revistelorlor literare din România, traducător al poetului turc Ahmet Hasim, în 1948 a plecat în exil la Paris, unde s-a împrietenit cu Mircea Eliade și Emil Cioran și Georges Dumézil. A fost asistentul lui Georges Dumézil (pentru limbi turco-mongole) la Institutul de Limbi Orientale, realizator de documente pentru UNESCO, a lucrat de la începutul anilor ’70 alături de Dominique de Roux, fondatorul Editurii l’Herne și preluând conducerea editurii din 1976. A publicat de-a lungul timpului celebrele Cahiers de l’Herne, dedicate unor mari nume sau teme ale culturii europene, studii ale celor mai renumiți specialiști, alături de texte inedite și de materiale iconografice rare, despre Heidegger, Eliade, Jung, Breton, Hölderlin, Schopenhauer, Borges, Yeats, Malraux, Rimbaud, Musil, Nietzsche și mulți alții. A fost și un editor constant al lui Cioran și Eliade și un prieten intim al lor

1934 – A fost dat în folosință postul național Radio România din localitatea Bod

Aflată la 11 km de Brașov, avea un emițător provizoriu de 20 kw și lungime de undă de 1.875 metri. După 2 ani, emițătorul a fost înlocuit cu unul de 150 kw, pus la dispoziție de firma Marconi

1937 – S-a născut Valeriu Cristea

15 ianuarie 1937, Arad – 22 martie 1999, București

Critic și istoric literar, dedicat deopotrivă literaturii autohtone și operei unor mari scriitori străini. La insistențele familiei, s-a înscris la Facultatea de Mecanică (1954), abandonînd-o însă rapid, pentru a urma Filologia; s-a transferat în 1956 la Universitatea București, dar în 1959, din cauza solidarizării cu un coleg exclus pe motive de dosar politic, a fost și el exmatriculat, într-o ședință publică. A munceit pe șantier ca muncitor necalificat și a reușit să reia studiile universitare în decembrie 1960, absolvind în 1962. A debutat în același an cu o cronică publicată în Gazeta literară, unde a lucrat ca redactor timp de 26 de ani (a avut o rubrică permanentă pînă în 1990). După Revoluție a devenit redactor-șef al revistei Caiete critice și a făcut parte din comitetul director al revistei Literatorul (pe care a înființat-o împreună cu Eugen Simion și Marin Sorescu). A fost și redactor la Editura Cartea Românească, iar din 1998 la revista Creanga de aur, editată de Fundația Culturală Română. Din scrierile sale: Tînărul Dostoievski, Pe urmele lui Don Quijote, Introducere în opera lui Ion Neculce, Spațiul în literatură, Fereastra criticului, Bagaje pentru paradis

1937 – A încetat din viață Anton Holban (10 februarie 1902, Huși, Vaslui – 15 ianuarie 1937, București)

Scriitor, romancier și eseist interbelic, membru activ al Societății Scriitorilor Români

1940 – S-a născut Nicolae A. Anastasiu

15 ianuarie 1940, București

Geolog, profesor la Catedra de Mineralogie a Universității din București, membru titular (din 2016) al Academiei Române. A urmat Școala Tehnică de Geologie din București, este absolvent al Facultății de Geologie-Geografie, specialitatea mineralogie-petrografie a Universității din București. În 1974 și-a susținut doctoratul cu teza Masivul granitoid Ogradena – studiu petrografic și geochimic, devenind doctor in geologie. A fost preparator, asistent, lector, conferențiar și profesor la Catedra de Mineralogie a Universității din București; a fost și șeful acestei catedre. Activitatea sa științifică acoperă un spectru larg de probleme: mineralogia feldspaților, granitoidele de la Ogradena (Banat), masivul alcalin de la Ditrău (Carpații Orientali) și din domeniul sedimentologiei, petrografiei rocilor sedimentare, analizei secvențiale și modelelor de facies; cercetări aplicate in domeniul resurselor minerale și hidrocarburilor în Carpații Orientali, Carpații Meridionali, Munții Apuseni și Dobrogea. A efectuat primele studii de petrologie comparată și analiză comparativă – prin reconstiuiri de paleosurse pentru bazinele sedimentare din Masivul Central Dobrogean, zona flișului și a molasei din Carpații Orientali sau pentru depozitele paleogene din vestul Depresiunii Transilvaniei. Este laureat al Premiului „Gr. Cobălcescu” al Academiei Române (1976) și a fost distins cu Ordinul Național Steaua României în grad de ofițer (2000)

1943 – Propunerea de ieșire simultană din război a Italiei, Ungariei și României

Eforturile politico-diplomatice pentru ieșirea României din război și participarea la coaliția Națiunilor Unite Antifasciste, care au preocupat toate forțele politice, au început încă din vara anului 1941. Liderii PNL și PNȚ s-au aflat în contact cu britanicii din Orientul Mijlociu din vara lui 1941, Mihai Antonescu, cu știrea mareșalului, a încercat și el unele contacte diplomatice, dar demersurile diplomatice au fost condiționate de Statele Unite și Anglia, de discuții cu URSS-ul. Mihai Antonescu, viceprim-ministru și ministru de externe al României, cu știrea mareșalului, a propus omologului său italian, contele Galeazzo Ciano, ieșirea simultană din razboi a Ungariei, României și Italiei; propunerea va fi repetată în vara aceluiași an, fără rezultate

1944 – S-a născut Viorel Toma

15 ianuarie 1944, Lugoj

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1975. A absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice, Clasa prof. Iulius Podlipny, promoția 1963 și Institutul de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj, promoția 1969. În 2000 a devenit doctor în Arte Vizuale, iar din 2005 este profesor universitar la Facultatea de Arte Plastice de la Universitatea de Vest Timișoara. A fost distins cu Marele premiu la expoziția de Artă Creștină, Budapesta 1995, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, secțiunea pictură (2005) și Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler

Biografie ilustrată: http://artindex.ro/2013/02/11/toma-dan-viorel/

1945 – Armata română a fost îndepărtată de Armata Roșie de la eliberarea Budapestei

La 26 decembrie 1944 Budapesta a fost complet încercuită de trupele sovietice. Până în februarie, când orașul a fost ocupat în întregime de Armata Roșie, s-au dat lupte teribile. În orașul încercuit de trupele Frontului 3 Ucrainean se găseau cinci divizii germane și patru ungare; din cele cinci, trei erau divizii SS, care luptaseră și pe teritoriul Transilvaniei. Aproximativ un milion de oameni, care își vedeau de viața lor obișnuită, s-au văzut prinși într-un adevărat carnagiu, o foamete cruntă și agresiuni permanente asupra civililor, inclusiv violuri. Pe un frig pătrunzător, serviciile publice s-au întrerupt, începând cu electricitatea și gazele și terminând cu apa potabilă. Populația civilă a fost folosită în număr mare de la ridicarea de baricade și săparea tranșeelor până la căratul muniției și curățarea străzilor de moloz în sectoarele ocupate de sovietici. Au existat trei momente ale asediului: cucerirea Budei, a Pestei și încercarea germanilor de a străpunge încercuirea sovieticilor. Între 27–30 decembrie, trupele sovietice sprijinite de soldații români din Corpul 7 armată, condus de generalul Nicolae Șova, au dat lupte grele în estul și sud-estul capitalei maghiare, reușind să cucerească pozițiile în ciuda numeroaselor contraatacuri ale apărătorilor. Trupele române au dus lupte extrem de grele, ajungând la 15 ianuarie la 2 kilometri de Dunăre. În acel moment, comandamentul sovietic a decis scoaterea Corpului din dispozitiv și trimiterea acestuia pe frontul din Cehoslovacia – o stratagemă menită să nu știrbească prestigiul Armatei Roșii. „Eliberarea” Budapestei trebuia să reprezinte, din evidente motive politice și propagandistice, efortul exclusiv al trupelor sovietice. Faptul că, până la 15 ianuarie, Corpul 7 armată înregistrase pierderi cifrate la 10.708 militari morți, răniți sau dispăruți, adică 29% din efective, vorbește de la sine despre modul în care soldații români au luptat în capitala Ungariei. Luptele din interorul orașului au încetat pe 13 februarie

1960 – S-a născut Adrian Bărar

15 ianuarie 1960, Timișoara

Chitarist, compozitor textier și producător muzical, fondatorul trupei rock Cargo. De la vârsta de 9 ani a început să cânte la chitară. Timp de 4 ani a urmat un curs de chitară clasică unde a primit primele noțiuni aprofundate despre muzică. A debutat cu o trupă de cartier, unde activa ca toboșar, la vârsta de 14 ani a înființat prima formație, de data asta cântând la chitară blues și rock. În 1985 a pus bazele fomației Cargo, care ulterior va face istorie în rock-ul românesc. Pe lângă creațiile Cargo, are o activitate vastă compozițională compunând atât pentru diferiți artiști, cât și muzică de film, generice și scurt metraje

Cargo – Spune-mi de ce

1974 – A încetat din viață Ovid Caledoniu (Jean Florea Georgescu; n. 22 martie 1914, București – d. 15 ianuarie 1974, Tecuci)

Poet apropiat cercurilor Gândirii. Cofondator, cu Vintilă Horia, al prestigioasei publicații literare Meșterul Manole

1975 – S-a născut Florentin Petre

15 ianuarie 1976, București

Fotbalist retras din activitate și actual antrenor la Dacia Unirea Brăila. A cunoscut consacrarea la clubul Dinamo București, la care și-a făcut junioratul și a evoluat apoi timp de 11 sezoane ca mijlocaș dreapta. A jucat și la reprezentativa României, pentru care a strâns 52 de meciuri, marcând șase goluri și alături de care a jucat la Campionatele Europene din 2000 și 2008

1980 – A încetat din viață Constantin Motaș (8 iulie 1891, Vaslui – 15 ianuarie 1980, București)

Zoolog, biolog, ecolog și hidrobiolog, membru titular al Academiei Române, membru al Uniunii Internaționale de Limnologie Teoretică și Aplicată, membru al Societății de Zoologie din Franța, Membru al Muzeului de Istorie Naturală din Franța, membru al secțiunii de pescuit a Organizației pentru Alimentație și Agricultură – FAO

1990 – Reînființarea oficială a Partidului Național Liberal

Reînființat prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București, PNL era continuatorul Partidului Național Liberal constituit în 1875. În după-amiaza zilei de 22 decembrie, la domiciliul lui Dan Amedeo Lăzărescu a avut loc „o întâlnire de taină”, în care gazda împreună cu Sorin Botez și Nicu Enescu au luat decizia reactivării PNL, „prin constituirea într-un viitor cât mai apropiat, a unui comitet de inițiativă”. Din grupul de inițiativă făceau parte Dan Amedeo Lăzărescu, Radu Câmpeanu, I.V. Săndulescu, Nicu Enescu, Dinu Zamfirescu și alții. Majoritatea fondatorilor erau foști deținuți politici, dar unii dintre ei au reușit ulterior să emigreze. Radu Câmpeanu se întorsese de la Paris la puțină vreme după 22 decembrie 1989

1990 – A încetat din viață Zeno Vancea (8 octombrie 1900, Bocșa, Caraș-Severin – 15 ianuarie 1990, București)

Compozitor, muzicolog, critic muzical, dirijor de cor, pianist și profesor la Conservatorul din Târgu Mureș, din Timișoara și la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din București

1993 – Al III-lea Congres al UDMR

A avut loc la Brașov în perioada 13–15 ianuarie. A ales o nouă conducere, președinte Markó Béla, președinte executiv Csaba Takacs și a adoptat un nou Statut. Tezele de bază ale Programului erau „autodeterminarea internă, autoadministrarea locală și regională, autonomia personală și culturală”. Adus în atenția opiniei publice în urma apelului lansat de Gheorghe Funar, prin care se cerea convocarea, în sesiune extraordinară, a Parlamentului pentru interzicerea activității UDMR

1999 – A cincea mineriadă – ziua a douăsprezecea

La 15 ianuarie 1999, Judecătoria Petroșani a declarat ilegală greva minerilor din Valea Jiului.

Minerii s-au jucat cu forțele de ordine de-a plecatul la București.

Acținile de protest de la mijlocul lunii ianuarie au fost bine pregătite din punct de vedere logistic. Societățile comerciale din Valea Jiului care asigurau stocurile de alimente pentru cantinele minerilor s-au aprovizionat și ele înainte de plecarea minerilor la București. „Am comandat din timp hrană rece pentru 10.000 de persoane (conserve, pâine și apă minerală)”, declara martorul Vasile Rusu, director al SC SERVMIN SA Petroșani, audiat în dosar.

2000 – A încetat din viață Dan Smântânescu (3 ianuarie 1909, București – 15 ianuarie 2000, București)

Scriitor, publicist, traducător, istoric și critic literar, cercetaș de război în timpul primul război mondial secretar particular al lui Nicolae Iorga, și profesor la Școala Palatină de la Cotroceni

2004 – A încetat din viață Felicia Meleșcanu (27 mai 1941, Timișoara – 15 ianuarie 2004, München, Germania)

Jurnalistă de televiziune, cu o carieră de 25 de ani în televiziunea publică, organizatoarea primului post românesc de satelit, TV Romania International

2005 – A fost lansat primul volum al ediției facsimilate a manuscriselor eminesciene

Manuscrisele lui Eminescu, păstrate de Titu Maiorescu într-o celebră ladă a poetului și donate Academiei Române în 1902, au fost legate în 45 de caiete, fără o cronologie strictă și fără o ordine tematică. Caietele au fost citite, descifrate, reproduse în ediții succesive, timp de un secol, de câteva generații de eminescologi, fiind lăsate apoi în tezaurul Bibliotecii Academiei. La ora actuală, facilitățile tehnice permit reproducerea fidelă a textelor, astfel că Academia a reluat, în 2005, proiectul ediției facsimilate. În ianuarie 2005, Academia Română a lansat primul volum de manuscrise facsimilate ale lui Mihai Eminescu – un proiect al fostului președinte al forului, Eugen Simion. Până în 2009, treptat, au fost lansate și celelalte volume ale integralei Manuscrisele Mihai Eminescu, ultimele patru volume fiind prezentate la 15 iunie 2009

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #ZiuaCulturiiNaționale #Solca #MihaiEminescu #ConstantinRadovici #Recreațiiștiințifice #IonConea #BorisCazacu #ConstantinTacou #ValeriuCristea #NicolaeAnastasiu #ViorelToma #AdrianBărar #FlorentinPetre #PartidulNaționalLiberal #ManuscriseleluiEminescu

0 comentarii la „15 Ianuarie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: