Istoria României România frumoasă Today's Memory

Amintirea de azi – Mihai Eminescu – Today’s Memory

Mihai Eminescu la 19 ani – Jan Tomáš, Praga

Mihai Eminescu

Mihail Eminovici; 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – 15/27 iunie 1889, București

 

Mihai Eminescu a fost poetul național al românilor, prozator și jurnalist, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Copilăria a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi, într-o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu. În 1863 a părăsit definitiv cursurile, deși avea o situație bună la învățătură, note foarte bune la toate materiile, la română calificativul vorzüglich (eminent). Plecând de vacanța Paștelui la Ipotești, nu s-a mai întors la școală. În 1864, a intrat practicant la Tribunalul din Botoșani, a fost copist la comitetul permanent județean, apoi s-a aflat în gazdă la profesorul său, Aron Pumnul, ca îngrijitor al bibliotecii acestuia. 1866 a fost anul primelor sale manifestări literare. În 12/24 ianuarie a murit profesorul Aron Pumnul și elevii au scos o broșură, Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia La mormântul lui Aron Pumnul, semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie a debutat în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan l-a convins să-și schimbe numele în Eminescu, mai târziu adoptat și de alți membri ai familiei sale. În același an i-au mai apărut în Familia alte cinci poezii. Între 1869–1872 a fost student la Viena.

Somnoroase păsărele • Gheorghe Sărac

A urmat ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie și Drept, dar a audiat și cursuri de la alte facultăți. A activat în rândul societății studențești (printre altele, a participat la pregătirea unei serbări și a unui Congres studențesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare), s-a împrietenit cu Ioan Slavici; a cunoscut-o pe Veronica Micle; a început colaborarea la Convorbiri literare, a debutat ca publicist în ziarul Albina, din Pesta.

Și dacă… recitată de George Vraca

Receptiv la romantismele europene de secol XVIII–XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.

Geniu pustiu Teatru radiofonic

Mihai Eminescu la 28 de ani – Franz Duschek, București

A fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Glossa recitată de Ion Caramitru

O perfectă caracterizare i-a făcut-o I.L. Caragiale: „Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!

Luceafărul recitat de Gheorghe Cozorici

Mihai Eminescu la 34 de ani -Nestor Heck, Iași

 

 

 

De-a lungul vieții, Eminescu a făcut doar patru fotografii, pe care le-am adunat în acest articol…

 

Mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu

 

Pe lângă plopii fără soț • Maria Raducanu & Maxim Belciug

 

***** [In English] *****

„I understand that a man can have everything having nothing and nothing having everything”

Mihai Eminescu la 37 de ani -Jean Bielig, Botoșani

Mihai Eminescu

15 January 1850, Ipotești, Botoșani – 15 June 1889

 

Mihai Eminescu (born Mihail Eminovici) was a Romantic poet, novelist and journalist who transformed both the form and content of Romanian poetry, creating a school of poetry that strongly influenced Romanian writers and poets in the late 19th and early 20th centuries.

Eminescu’s talent was first revealed in 1870 by two poems published in Convorbiri literare, the organ of the Junimea society in Iași. Other poems followed, and he became recognized as the foremost modern Romanian poet. Mystically inclined and of a melancholy disposition, he lived in the glory of the Romanian medieval past and in folklore, on which he based one of his outstanding poems, Luceafărul (The Evening Star, 1883).

Eminescu’s poetry has a distinctive simplicity of language, a masterly handling of rhyme and verse form, a profundity of thought, and a plasticity of expression which affected nearly every Romanian writer of his own period and after. His poems have been translated into several languages, including an English translation in 1930, but chiefly into German. Among his prose writings, apart from many studies and essays, the best-known are the stories Cezara and Sărmanul Dionis (1872).

Sara pe deal (Evening on the hill)  • Madrigal Chorus

Manuscripts, containing 46 volumes and approximately 14,000 pages, were offered by Titu Maiorescu as a gift to the Romanian Academy.

Due to his conservative nationalistic views, Eminescu was easily adopted as an icon by the Romanian right.

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu

*****

Rugăciune (Prayer) • Sf. Ap Andrei Coral

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #MihaiEminescu

0 comentarii la „Amintirea de azi – Mihai Eminescu – Today’s Memory

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: