Istoria României România frumoasă Today's Memory

24 Ianuarie în istoria românilor

Foto: Proclamarea Unirii – pictură de Theodor Aman

Ziua Unirii Principatelor Române

 

1458 – Matia Corvin a fost ales rege al Ungariei

Matia Corvin (23 februarie 1443–6 aprilie 1490), al doilea fiu al guvernatorului Ioan de Hunedoara, a condus Regatul Ungariei între anii 1458–1490. În urma luptelor interne pentru tronul Ungariei, Dieta Națională, reunită la Buda să aleagă noul rege, l-a ales pe Matia rege al Ungariei. Unanimitatea în alegerea sa a fost obținută atât prin presiunea militară a rudelor sale, conduse de Mihail Szilágyi, unchiul său, cât mai ales datorită prestigiului tatălui său, a cărui amintire era încă vie, ca un lider care a știut să stopeze anarhia. Pentru prima dată în istoria regatului Ungariei, era ales rege un nobil fără ascendență în familiile regale europene, fiind un rege național. Matia a fost înscăunat la Buda în 14 februarie 1458, fără coroana Sf. Ștefan, care era de mulți ani în custodia lui Frederic al III-lea de Habsburg. Avea 15 ani, dar domnia sa (de 32 de ani) a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei

1847 – Ultimul concert al lui Franz Liszt la Iași

În cursul ultimei sale reprezentații la iași, repertoriul abordat a cuprins lucrările din seara anterioară: Uvertura operei Wilhelm Tell, Invitația la vals, Fantezie pe motive din Somnanmbula, Serenadă, Regele ielelor, Galopul cromatic, elementul de noutate reprezentându-l piesa lui Alexandru Flechtenmacher, dirijorul orchestrei simfonice a Teatrului Național, Uvertura moldavă. Comentariile revistei Albina românească sunt mai mult decât elogioase, autorul cronicilor muzicale, nimeni altul decât Gheorghe Asachi, prezentându-l pe Liszt drept „un meteor din cele mai briliante ce se înfățoșează pe orizontul artistic și țintește în ist moment toată a noastră luare aminte și admirație […] Manevrele claviaturii sale sunt non plus ultra al acestui instrument. În salturile sale cele mai sumețe, în pășirile și trecerile cele mai grele și sunetele cele mai delicate, mâna stânga rivalizează cu cea dreaptă, se confundă cu ea și fără o vederată opinteală așa-i nasc sunetele care răpesc pe ascultători, spre durere, bucurie și duioșie, după pornirea sentimentelor acestui mare maestru

Transcrierea lui Franz Liszt a finalei uverturii operei William Tell de Gioachino Rossini

1847 – S-a născut Ion Anestin

24 ianuarie 1847 sau 1849, București – 12 sau 25 mai 1919, Craiova

Actor de teatru, director de scenă, important interpret al comediilor lui Ion Luca Caragiale. A urmat doar un an la Liceul Sf. Sava din București, după care, în 1859 (12 ani) s-a alăturat trupei lui Matei Millo; a jucat primele roluri: Curcanul din Rosa magică și Henry din Coliba lui Moș Toma. În 1867 a fost angajat de Theodor Teodorini la Craiova și, după patru ani și-a format o trupă particulară cu care a cutreierat țara. Apreciat de Caragiale ca „decan al scenei românești”, a fost chemat la prima scenă a țării în 1888. În 1889 a revenit la Craiova, unde s-a înființat Societatea Dramatică, și s-a stabilit definitiv. A fost, de asemenea, un excelent cântăreț de operetă, autor dramatic, piesele sale: O inspecție, Jianu, căpitan de haiduci fiind jucate la Craiova

1849 – S-a născut Badea Cârțan

Gheorghe Cârțan; 24 ianuarie 1849, Cârțișoara, Sibiu – 7 august 1911, Sinaia

Țăran român, un simplu cioban, dar autodidact, luptător pentru indepedența românilor din Transilvania, distribuind cărți românești, aduse clandestin din România, la sate. Celebru pentru călătoria sa pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii săi Columna lui Traian și alte mărturii despre originea latină a poporului român. În 1877 s-a înrolat voluntar în războiul de independență al României. Într-o vreme în care românii din Transilvania aparțineau Imperiului Austro-Ungar și nu se bucurau de drepturi, Badea Cârțan a folosit cea mai eficientă armă: cartea. Badea Cârțan, care a îndrăgit cu patimă cartea, cartea românească și cartea de istorie, a trecut timp de 30 de ani de mai multe ori munții, din porunca inimii, aducând din Vechiul Regat în Transilvania, în traistă, sute de cărți românești. Ajuns de mai multe ori la București, el a cunoscut mai mulți oameni de cultură, de la care a învățat istoria românilor și mai ales ideea romanității poporului român. Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie

1859 – Mica Unire – Alexandru Ioan Cuza a fost ales Domn al Țării Românești

Convenția de la Paris a consfințit unirea formală într-un stat cu numele Principatele Unite, alegerea a doi domni, două adunări, două guverne, organizarea a două instituții comune la Focșani (Comisia Centrală și Înalta Curte de Justiție și Casație), abolirea monopolurilor și a privilegiilor de clasă. Deși au existat și voci împotriva unirii, mai ales în Moldova, existând temeri că desemnarea Bucureștiului drept capitală va face ca Moldova să-și piardă din influență, divanurile ad-hoc organizate în anii 1857 și 1858 au demonstrat dorința de unire a populației. La 5 ianuarie 1859, în Moldova, Adunarea electivă l-a ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, șeful partidei unioniștilor moldoveni.

În Țara Românească, unde alegerile urmau să se țină pe 24 ianuarie, locțiitorii domnești erau antiunioniști, iar Adunarea electivă era dominată de conservatori, astfel că bucureștenii au fost mobilizați pentru a susține candidatura lui Cuza. În ședința din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost votat în unanimitate, stârnind mânia Porții Otomane și a Austriei, care au considerat alegerea drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul actului nu se prevedea ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane distincte. S-a realizat astfel, de facto, Unirea Principatelor Române. Conferința puterilor garante de la Paris (26 martie–25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două Principate, iar pe 4 decembrie 1861 și Poarta a recunoscut unirea, dar doar pe durata domniei lui Cuza

1862 – Deschiderea lucrărilor primului Parlament unic al României la București

Mica Unire din 1859 a creat premizele constituirii statului unitar român și momentul demarării unui amplu proces de reformă constituțională și legislativă sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. A fost deschis, în localul din dealul Mitropoliei, primul Parlament al Principatelor Unite – Adunarea Legislativă a României, formată prin contopirea celor două Adunări Elective. La prima ședință a Adunării Generale, Domnitorul Al.I. Cuza a proclamat în mod solemn, „Unirea definitivă a Principatelor”. Parlamentul unic a dat proclamația prin care statul român a preluat denumirea oficială de România, iar orașul București a fost proclamat capitala țării.

Denumirea România a fost păstrată și precizată în articolul 1 al Constituției din 1 iulie 1866

1864 – Legea pentru curtea de compturi din 24 ianuarie 1864

Prin legea promulgată de Al.I. Cuza, „o înaltă Curte de compturi se institue în București pentru totă România”, instituție pentru verificarea și controlul administrării și mânuirii banilor publici, „pentru a da o garanție mai mult țării despre Dorința Noastră ca întrebuințarea banilor publici să fie supusă unui control, pe cât de serios, pe atât de neatârnat de orice bănuieli

1866 – A încetat din viață Aron Pumnul (27 noiembrie 1818, Cuciulata, Brașov – 12/24 ianuarie 1866, Cernăuți, Imperiul Austriac)

Cărturar, lingvist, profesor, istoric literar și filolog, reprezentant al pașoptismului ardelean, participant la evenimentele Revoluției de la 1848 din Transilvania

1874 – S-a născut Grigore Tăușan

24 ianuarie 1874, București – 20 aprilie 1952

Filosof, istoric al filosofiei, critic literar și de film, publicist, membru de onoare (din 1939) al Academiei Române. A colaborat la Gândirea, Viitorul, Revista generală a învățământului, etc. A urmat Universitatea din București, unde a obținut licența în drept și filozofie, după care a audiat cursurile despre neoplatonism ale lui Bergson de la Collège de France. În 1899 și-a dat doctoratul în drept la Bruxelles. Întors în țară, a ocupat o catedră de filosofie în învățământul secundar, iar în 1915 a fost numit Director General la Casa de Credit a Corpului Didactic. Deși nu a creat un sistem propriu de filosofie, a fost preocupat de variate discipline ale acesteia: metafizică, teoria cunoașterii, istoria filosofiei, filosofia culturii, filosofia istoriei, etică, încearcând să deschidă o cale nouă de afirmare a spiritualismului românesc. Dintre cărțile publicate: Evoluția sistemelor de morală. Studiu critic și istoric, Variațiuni literare și filosofice, Filosofi români și streini, Câteva sisteme metafisice românești, Magicieni ai stilului: Schopenhauer, Erasm, N. Iorga, I. Petrovici, Caragiale

1880 – Regatul Țărilor de Jos a recunoscut independența României

Totodată, la 12/24 ianuarie, Consulatul General din București a fost ridicat la nivel de Agenție Diplomatică. Consulul general al României, Jean A. Keun, și-a prezentat scrisorile de acreditare în calitatea sa oficială de însărcinat cu afaceri ad interim

1889 – S-a născut Victor Eftimiu

24 ianuarie 1889, Boboștița, Albania – 27 noiembrie 1972, București

Dramaturg, eseist, povestitor, scriitor și traducător, membru titular (din 1948) al Academiei Române. A fost director al teatrelor Comedia și Național, director general al teatrelor (1920), al Teatrului Național și al Operei din Cluj. A colaborat la ziarele și revistele vremii, între care: Luceafărul, la care a și debutat în 1904, Viața literară, Țara noastră. În 1932 a primit Premiul Național pentru Literatură. Este autorul a peste 140 de volume și a peste 40 de piese de teatru, multe dintre ele puse în scenă. A scris în total aproximativ 200.000 de versuri și 5.000 de articole literare. Dramaturgia scriitorului cuprinde: Înșir’te mărgărite, Prometeu, Meșterul Manole, Cocoșul negru, Omul care a văzut moartea, Inspectorul broaștelor, Marele duhovnic, Haiducii, Parada, Strămoșii, Crinul vieții. A introdus teatrul poetic în România

Victor Eftimiu – Omul care a văzut moartea

1890 – S-a născut Petre Iorgulescu-Yor

24 ianuarie 1890, Râmnicu Sărat – 29 aprilie 1939, Cluj

Pictor. Absolvent al Facultății de Drept din Iași în 1914, s-a despărțit fără regrete de o carieră politică, impusă de familie și s-a dedicat pe deplin artei. În 1919 a plecat la Paris și a studiat la Academia Julian, apoi la Academia modernă la clasa profesorilor Othon Friesz și Maurice Denis. A debutat ca artist la Salonul Oficial francez (1920), unde a organizat prima sa expoziție personală de desene, manifestare elogios primită de presa franceză a vremii. A excelat ca peisagist, fiind atras îndeosebi de farmecul Balcicului, de atmosfera medievală a Sighișoarei, de satele transilvănene sau de așezările din sudul țării. A fost un important colorist al perioadei interbelice, folosind o paletă largă de culori, preferatele sale fiind nuanțele calde, liniștitoare. A avut numeroase expoziții personale și de grup, în țară și străinătate (Paris, Barcelona, Bruxelles)

Picturi de Petre Iorgulescu-Yor Muzica Gheorghe Zamfir

1891 – A început activitatea Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor

Înființată la 15 septembrie 1890, la inițiativa unor studenți și personalități culturale la Universitatea din București. Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor a desfășurat o amplă activitate culturală și politică de sprijinire a luptei poporului român de pe ambele părți ale Carpaților pentru unitatea sa politică, reușind ca, până în 1914, să-și creeze numeroase secții în majoritatea orașelor din țară și în unele centre universitare din străinătate, precum Paris, Londra, Berlin, Anvers și Bruxelles. Din inițiativa ei, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenților universitari români, privitor la situația românilor din Transilvania și Ungaria, Apel pentru apărarea drepturilor românilor, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenția politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria. Primul memoriu, emis la 24 ianuarie 1891, a avut un puternic ecou în lume

1891 – S-a născut Basil Theodorescu

12/24 ianuarie 1891, București – 29 septembrie 1967, București)

Medic, membru titular (din 1965) al Academiei Române. A urmat studii medicale la București (1908–1909) și Paris (1909–1925), unde, în 1925, și-a susținut și teza de doctorat cu tema Le myxœdème syphilitique, distinsă cu Premiul „Levy-Frankel” al Facultății de Medicină din Paris. După o perioadă de stagiu în spitale din Paris (1912–1928), a fost șef al Clinicii de medicină internă de la Spitalul Colțea, unde a format un centru de cardiologie, și profesor de clinică medicală la Institutul de Medicină și Farmacie din București (1941–1952). În 1947 a pus bazele Societății de Cardiologie din România, a revistelor Clinica, Revue Roumaine de Cardiologie. Unul dintre fondatorii cardiologiei române, a făcut cercetări de clinica și terapeutica afecțiunilor cardio-vasculare, preocupându-se îndeaproape de probleme privitoare la: patogenia și tratamentul anginei de piept, influența factorilor meteorologici asupra afecțiunilor coronariene, igiena bolnavilor de inimă, importanța culturii fizice medicale în afecțiunile cardio-vasculare

1893 – Apare la București revista umoristică Moftul român

Revistă umoristică înființată de Ion Luca Caragiale, după ce acesta se retrăsese din ziaristică de la sfârșitul anului 1889 și condusă de Ion Luca Caragiale și Anton Bacalbașa. Publicația era subintitulată ironic Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană. În ea au fost publicate unele dintre cele mai valoroase schițe caragialiene. Redactor șef a fost numit Anton Bacalbașa, având pe parcursul vieții sale colaboratori iluștri, precum Emil Gârleanu, I. Alexandru Brătescu-Voinești, Alexandru Cazaban, Dimitrie Teleor. Începând cu numărul 11 a devenit ilustrată, publicând și caricaturi. Revista a apărut, cu unele întreruperi, până în anul 1902. Caragiale a publicat în 1908 și Calendarul Moftul român.

1901 – S-a născut Florica Bagdasar

24 ianuarie 1901, Bitolia/Monastir, Imperiul Otoman – 19 decembrie 1978, București

Medic cu specialitatea neuropsihiatrie infantilă, prima femeie ministru din România la Ministerul Sănătății (1946–1948). S-a înscris la Facultatea de Medicină din București pe care a absolvit-o în 1925. După stagiile de medic extern și intern la Așezămintele Brâncovenești a obținut diploma de doctor în medicină și chirurgie și dreptul de liberă practică. În 1927 s-a căsătorit cu dr. Dumitru Bagdasar. Proaspăt căsătoriți, soții Bagdasar au plecat în Statele Unite, la Boston, la specializare profesională: Florica pentru a urma cursuri de sănătate publică la Harvard, Dumitru pentru a-și însuși noile tehnici de neurochirurgie la clinica dr. Harvey Cushing. La Boston, Florica Bagdasar a primit bursa Rockefeller. Întorși în țară în 1929, după un stagiu de câțiva ani la Jimbolia și la Cernăuți (Spitalul de Boli Nervoase), soții Bagdasar au ajuns la București unde s-au stabilit definitiv. După ce a trecut prin toată filiera de examene și concursuri, Florica Bagdasar a fost definitivată ca medic primar de psihiatrie, specialitatea igienă mintală. S-a dedicat asistenței neuropsihiatrice și educaționale a copilului. Alături de colaboratoarea sa, Florica Nicolescu, au elaborat și experimentat cu succes la diverse școli primare propriul abecedar, Carte pentru toți copiii și propriul manual de aritmetică, bazate pe ideea globală de grupare și pe scrisul vertical simplificat. Aceste materiale didactice aveau scopul de a-i atrage pe copii și de a-i face să învețe cu plăcere, într-un mod mai degrabă ludic. În 1946 a înființat Centrul de Igienă Mintală din București, pentru copiii cu deficiențe mintale și tulburări de comportament, unde a recrutat și organizat o echipă exemplară de experți, psihologi, pedagogi, logopezi și kinoterapeuți. A fost director al Centrului până în ianuarie 1953, conferențiar universitar la Institutul Medico-Farmaceutic București, în cadrul Facultății de Pediatrie. A introdus specialitatea de neuropsihiatrie infantilă (Psihologia copilului normal și patologic), creând valoroase cadre de specialitate. În 1957 a fost numită vicepreședintă a organizației Crucea Roșie din România

1905 – S-a născut Grigore Vasiliu Birlic

24 ianuarie 1905, Fălticeni – 14 februarie 1970, București

Unul dintre cei mai mari actori români de comedie, a jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, „Birlic” fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa cu același nume, jucată la începutul carierei sale. În copilărie a vrut să se facă clovn la circ, dar a fost tempestiv potolit de către tatăl său. Ca student la Facultatea de Drept din Cernăuți, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, a fost distribuit de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold și Bach și adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător, fiind angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți. Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți a trecut prin nu mai puțin de șapte tentative nereușite, motivul era un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „eram peltic și scuipam când vorbeam”, defectul transformat însă într-unul dintre atuurile actorului. A jucat în București la Teatrul Vesel în: Vârcolacul, Otto Elefantul, Prostul din baie, Corabia lui Noe, Împăratul. Sică Alexandrescu și Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, toate având un mare succes la public. În 1934 a debutat în cinematografie alături de Stroe și Vasilache în filmul Bing-Bang, apoi în Doamna de la etajul II (1937). A jucat la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare, roluri de neuitat în: D-ale carnavalului, Conu Leonida față cu reacțiunea, O scrisoare pierdută, Avarul, Burghezul gentilom, Bădăranii, Revizorul, Nunta lui Krecinski, Mielul turbat. A jucat în filme: O scrisoare pierdută, Două lozuri, D-ale carnavalului, Bădăranii, Doi băieți ca pâinea caldă, Titanic vals, Steaua fără nume

Două lozuri (1957)

1905 – A încetat din viață Nicolae Ionescu (1820, Bradu, Neamț – 24 ianuarie 1905, Bradu)

Publicist, profesor universitar și om politic, membru fondator și vicepreședinte (1889–1892) al Societății Academice Române (Academia Română)

1906 – S-a născut Boris Caragea

24 ianuarie 1906, Balcic, Bulgaria – 8 august 1982, București

Sculptor, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române. În tinerețe a fost barcagiu în Balcic. În 1926 a devenit cursant al Școlii de Arte Frumoase din București, unde maeștri i-au fost Oscar Han și Frederic Storck. A absolvit școala în 1932, din cauza greutăților materiale, iar salvarea i-a venit de la Dimitrie Paciurea, care i-a oferit o bursă, ca recunoaștere a talentului său. S-a făcut cunoscut încă din 1933, imediat după absolvirea Academiei, când a expus primele sale lucrări de sculptură mică la Salonul oficial, făcându-se remarcat prin construcția volumelor și finețea modelajului. În 1934 a deschis prima expoziție de lucrări cu subiect folcloric în care a expus și câteva de inspirație dobrogeană: Femeie cu cobiliță, Dans dobrogean, Pescarii. Lucrările din prima fază de creație a artistului au avut ca subiect scene religioase sau portrete; cea de-a doua fază l-a făcut pe Caragea un important reprezentat al realismului socialist, el devenind sculptorul oficial al ideologiei comuniste, în care a crezut sincer, influențat fiind și de spiritul vremii. Lucrări importante: Alegorie, Monumentul Frații Buzești (Craiova), Monumentul Victoriei (Constanța), Monumentul lui George Enescu (Tescani, județul Bacău), Descătușarea (Iași), Enescu (Detroit, SUA)

Biografie ilustrată: http://artindex.ro/2012/05/16/caragea-boris/

1907 – S-a născut Mihai Berindei

24 ianuarie 1907, București – 30 august 1992, Werneck, Germania

Trompetist, saxofonist, aranjor, conducător de formație și critic muzical. A urmat studi muzicale particulare în București (1919–1925) cu Bernardt Metzner și Alexandru Theodorescu, apoi cu Ionel Ghiga. Din 1921, a studiat, ca autodidact, trombonul, apoi trompeta și saxofonul. Paralel a urmat Școala politehnică din București (1926–1932), secțiile electromecanică și radio. Promotor al jazzului în România, a fost trombonist în formația The Hot Chaps, trompetist și saxofonist în Jazzul Telefoanelor, Jazzul Radio, inginer de sunet la Radiodifuziunea Română din București, instrumentist de jazz (trompetă, saxofon tenor, saxofon bas), în formația Big-Band, fondator al Student-Jazz Club de la Casa de Cultură Studențească „Grigore Preoteasa” București și al formației Dixieland, președinte al clubului de jazz București. A realizat aranjamente și transcripții pentru diverse formații, a susținut conferințe, concerte-lecții pe teme de jazz, precum și emisiuni de radio: Jazz Forum, Panoramic Jazz, a scris Dicționar de jazz

Mihai Berindei – Dialoguri Blues Riff Vocal Jazz Quartet

1909 – A încetat din viață Petre S. Aurelian (13 decembrie 1833, Slatina – 24 ianuarie 1909, București)

Economist, agronom, om politic, membru titular și președinte (1901–1904) al Academiei Române, prim-ministru al României

1913 – A apărut revista literară Drum drept

A fost editată la Văleni de Munte, sub conducerea lui Nicolae Iorga, în perioada ianuarie 1913–decembrie 1914. Este continuatoare a revistei Neamul românesc literar, tot a lui Nicolae Iorga. În revistă au fost publicate cercetări literare ale lui Nicolae Iorga, Nicolae Cartojan, Paul Papadopol, P. Cancel și alții. Din 1915, Drum drept, devenit săptămânal, s-a mutat la Craiova, fuzionând cu revista Ramuri

 

1916 – S-a născut Wanda Sachelarie-Vladimirescu

24 ianuarie 1916, Constanța – 6 aprilie 2008

Pictoriță și graficiană. A studiat între 1934–1938 la Academia de Arte din București, la clasa lui Jean Alexandru Steriadi, și la atelierul de gravură al lui Simion Iucă. I-a avut ca profesori pe Frederic Storck, Francisc Reiner, George Matei Cantacuzino, H. Theodoru, Alexandru Tzigara-Samurcaș. În 1938 a plecat să studieze la Académie de la Grande Chaumière de la Paris, la clasa lui Jean Darna. A avut prima expoziție personală în 1947, la Sala Dalles din București. Între 1947–1957 lucrările sale nu au fost primite în expoziții datorită refuzului de a adopta realismul socialist. După 1957 a putut expune din nou, atât în țară cât și în străinătate. Lucrările ei erau picturi în ulei, gravuri și picturi pe sticlă, în stilul pictorilor de icoane din Transilvania în secolele XVIII și XIX

Biografie ilustrată: http://artindex.ro/2012/05/16/sachelarie-vladimirescu-wanda/

1918 – Sfatul Țării din gubernia rusă Basarabia a proclamat independența Republicii Democratice Moldovenești

Republica Democratică Moldovenească a fost un stat efemer a cărui autonomie față de Imperiul Rus a fost proclamată la 2 decembrie 1917 de către Sfatul Țării din Basarabia, organ reprezentativ al populației din regiune, ales în octombrie-noiembrie 1917, odată cu începuturile Revoluției rusești din februarie a aceluiași an și cu dezintegrarea puterii politice din Imperiul Rus. Inițial, Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 și-a proclamat independența, iar la 27 martie, Sfatul Țării a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România

1918 – La Chișinău a apărut cotidianul România Nouă

Foaia Ardealul, condus de Onisifor Ghibu, s-a transformat în cotidianul România Nouă – „organ de luptă pentru unirea politică a tuturor românilor”. În primul număr a publicat marea „Declarație [întocmită și cu prima semnătură a lui Onisifor Ghibu] de unire cu România a tuturor românilor aflători în teritorii ocupate vremelnic de puteri străine”. A fost publicată între 24 ianuarie–2 decembrie 1918 și 1 iunie 1926–1 iunie 1927

1921 – S-a născut Sorana Coroamă-Stanca

Sorana-Iosefina-Caterina Plăcințeanu; 24 ianuarie 1921, Chișinău – 7 ianuarie 2007, București

Autoare, regizoare și scenaristă, creatoare a numeroase spectacole la Iași, București, Cluj, precum și la Televiziunea Română. După absolvirea Facultății de Chimie Industrială a Politehnicii „Gh. Asachi” din Iași (1946), s-a îndreptat spre regia de teatru, avându-i ca maeștri pe Marietta Sadova, Alice Voinescu, Aurora Nasta, Lucia Sturdza Bulandra, Soare Z. Soare, Ion Șahighian, Sică Alexandrescu. Între 1959–1965 a fost exclusă din viața publică și din teatru, din motive politice (mai mulți membri ai familiei au fost persecutați de autoritățile comuniste) și a fost nevoită să lucreze la Cooperativa Arta Aplicată, unde a confecționat mărgele și nasturi, pentru a-și câștiga existența. A lucrat la Teatrul „Constantin Nottara”, Teatrul Național din Iași (prim regizor artistic între 1965–1969), Teatrul Mic din București, Teatrul „Ion Vasilescu”, Teatrul de Operetă (director între 1990–1992), Theatrum Mundi, Deutsches Nationaltheater din Weimar. A regizat peste 190 de spectacole de teatru, a scris piese de teatru și scenarii și a fost cunoscută ca eseistă, critic teatral și literar. A fost cadru universitar la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” din București, la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și la Universitatea Hyperion din București. După 1989, a fost o prezență activă în cadrul societății civile, ca membră în comitetul de conducere al Fundației Memoria, în Consiliul Național al Alianței Civice, președinte de onoare al Uniunii Italienilor din București, membră UNITER și a Uniunii Scriitorilor

O noapte furtunoasă (1984)

1921 – S-a născut Nicolae Spirescu

24 ianuarie 1921, București – 5 noiembrie 2009, Galați

Pictor. A studiat la Academia de Arte Frumoase București, clasa prof. Camil Ressu (1940–1945) și Seminarul Pedagogic Universitar din București (1945–1946). S-a stabilit în orașul Galați ca profesor în 1946, iar în 1952, alături de Nicolae Mantu, înființa primul Cenaclu Artistic. A fost inițiator de școală de pictură la Galați si a oganizat nenumărate expoziții în țară, dar și peste hotare, în Anglia, Austria, Canada, Grecia, Italia, Israel, Iugoslavia și SUA. De asemenea, numeroase tablouri ale sale sunt în colecții private. Din 1939, a început să primească diferite premii și medalii la concursuri naționale și internaționale, printre acestea, cele mai importante fiind: trei medalii de aur în Italia, iar în 1990 Distincția internațională Grandosso, Brescia, tot în Italia. În 2006 a devenit cetățean de onoare al Galațiului, numai că în Veneția i s-a acordat această distincție încă din anul 1977, pentru parteneriat cultural Italia-România

Biografie ilustrată: http://artindex.ro/2019/01/20/spirescu-nicolae/

 

1932 – A apărut revista literară Cuget moldovenesc

Revistă literară lunară din Basarabia interbelică, a Societății Culturale Naționale „George Enescu”, condusă de poetul și traducătorul Petre Stati, a apărut la Bălți între anii 1932–1943

 

1932 – S-a născut Silviu Stănculescu

24 ianuarie 1932, Timișoara – d. 23 octombrie 1998, București)

Actor. După studiile încheiate la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București în 1956, a început o lungă carieră de succes atât în teatru, la Teatrul de Comedie, cât și în film (a jucat în peste 40 de filme începând din anul 1960). Până la Revoluția din decembrie 1989, în perioada regimului comunist, a fost – pentru mulți ani – membru al Marii Adunări Naționale, precum și director al Teatrului de Comedie din București. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967). Filme: La patru pași de infinit, Parașutiștii, Pe aici nu se trece, Ora zero, Mircea, Trenul de aur, Acțiunea „Autobuzul”

La patru pași de infinit (1964)

1932 – S-a născut Leonie Waldman-Eliad

24 ianuarie 1932 – 14 august 2015

Actriță, legendă a cântecului evreiesc din România. Absolventă a Conservatorului Pergola, a debutat în anul 1948 și a slujit teatrul până în ultima clipă a vieții sale. A interpretat peste 120 de roluri în teatru și film, iar alături de orchestra teatrului a imprimat celebrul disc Cântați cu mine! – un disc de o înaltă valoare artistică, ce a scos în evidență o voce inconfundabilă. A putut fi văzută pe scenă în producțiile Teatrului Evreiesc de Stat: Motke hoțul, Purimșpil, Mazl tov… and justice for all!, Dușmancele, Dinastia Efros, Stele rătăcitoare, Nuntă cu divorț și Un rege Lear evreu.

Leonie Waldman Eliad – Hobn Mir A Nigndl

1937 – S-a născut Hans Moser

24 ianuarie 1937, Timișoara

Jucător și antrenor de handbal german, născut în România. În anul 2000, organul oficial al Federației Internaționale de Handbal, World Handball Magazine, l-a ales pe Moser ca membru al echipei secolului, împreună cu, printre alții, Cornel Penu și Gheorghe Gruia

1944 – S-a născut Cristian Popescu

24 ianuarie 1944, București

Actor și solist vocal. Între anii 1963–1967 a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, iar în anul 1969 a urmat un curs de perfecționare de muzică ușoară, fiind îndrumat de compozitorii Edmond Deda și George Grigoriu. A debutat în anul 1963 într-un spectacol în București. Reușea cu ușurință să imite voci ale colegilor actori sau cântăreți, ceea ce l-a promovat în dublajul vocilor din filmele de desene animate. A interpretat melodii de muzică ușoară care i-au adus notorietatea, cum ar fi Liliana, Gabriela. Filme: Veronica se întoarce, Saltimbancii, Cătun fericit

Ziua bună se cunoaște de dimineață Album duminical

1945 – Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia

România și Serbia au stabilit relații diplomatice în 1879, la nivel de legație, fost ridicate la rang de ambasadă în 1939. Relațiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte la 13 mai 1941, fiind restabilite la 24 ianuarie 1945, la nivel de reprezentanță diplomatică și ridicate la nivel de ambasadă la 1 martie 1956. Primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu

1945 – S-a născut Silviu Angelescu

24 ianuarie 1945, București

Critic literar, folclorist și romancier, profesor universitar de etnologie și folclor, director al Institului de Istoria Artei „G. Oprescu“ al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1972, devenind Doctor in filologie în 1983 cu o teză despre portretul literar. A fost profesor universitar la Catedra de Etnologie și Folclor, Facultatea de Litere a Universității București; director al Institului de Istoria Artei „G. Oprescu“ al Academiei Române. Opere publicate: Folclor din Dâmbovița și Basme, cântece bătrânești și doine, în colaborare cu Octavian Păun, Portretul literar, Mitul și literatura, Legenda

1948 – A început construcția Fabricii de confecții APACA din București

Clădirea fabricii, de 180 de metri lungime și 18 metri lățime, era compusă din parter și patru etaje și se prevedea să cuprindă 1.024 de mașini de cusut și mașini anexe, asigurând munca pentru 1.600 de lucrători. Construcția a beneficiat de colaborarea unor ingineri cunoscuți, ca Emil Prager, Calmanovici, Tiberiu Eremia, care și-au adus utilajele de șantier și maiștrii lor. La 1 mai 1948, fabrica a început să producă

1950 – S-a născut Stela Enache

24 ianuarie 1950, Reșița, Caraș-Severin

Solistă de muzică ușoară. Copil precoce, a început să studieze pianul la 6 ani. Între 1964–1967 a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Reșița, secția canto. În perioada 1967–1972 a urmat cursurile Conservatorului de Muzică din Cluj, în această perioadă a participat la festivalurile studențești de la Iași, Târgu Mureș, Timișoara. În 1971 a participat la Festivalul Național Mamaia, unde a obținut locul al II-lea la secțiunea interpretare. În 1971 s-a căsătorit cu compozitorul Florin Bogardo, care i-a încredințat peste 60 de piese. A devenit solistă a Orchestrei Electrecord condusă de Alexandru Imre împreună cu care a făcut numeroase turnee în Germania, Rusia, Austria, țările nordice, etc. Are în repertoriu peste 500 de cântece

Stela Enache & Florin Bogardo – Balada pescarusilor albaștri (1989)

1971 – S-a născut Indira Spătaru

24 ianuarie 1971, Iași

Poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, membră CopyRo, muzeograf la Muzeul Național al Literaturii Române, Iași. A debutat literar în 1996, în revista Convorbiri literare, și editorial în 1995, cu volumul Poeme. primind Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru debut. Alte volume: Seninătatea lemnului, Cronica, Serile la Mircești, Marele albastru, Sălbaticul anotimp (Premiul Luceafărul pentru volum), În bucătăria Sylviei Plath, Axa vărsătorului, Promenada

1977 – S-a născut Mihai Irimia

24 ianuarie 1977, Ploiești

Tenor. Între anii 1997–2002 a urmat cursurile Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov, la clasa prof. Gheorghe Roșu. În 1997 a intrat în Corul Operei Brașov, iar din 2003 a fost solist al instituției amintite. De asemenea, are numeroase colaborări cu Filarmonica Brașov și Ploiești, Ateneul Român și Opera Națională din Iași. Din repertoriul său fac parte roluri de operă precum Don Ramiro din Cenușăreasa de Rossini, Don Ottavio din Don Giovanni de Mozart, Nadir din Pescuitorii de perle de Bizet, Gaston din Traviata de Verdi, roluri de operetă în Vânzătorul de păsări de K. Zeller, Sânge vienez de J. Strauss, dar și recitaluri vocal-simfonice cu lucrări de Beethoven, Mozart ș.a.

Giuseppe Verdi – La Traviata Dei miei bollenti spiriti

1977 – A încetat din viață Ion Istrati (19 ianuarie 1921, Alba–Hudești, Botoșani – 25 ianuarie 1977, Iași)

Prozator, poet, dramaturg, jurnalist și publicist

1986 – S-a inaugurat oficial prima parte a celei de-a doua magistrale a metroului bucureștean

Primele două tronsoane ale Magistralei M2 de metrou, Piața Unirii 2–Depoul I.M.G.B. erau puse în funcțiune, având 10,4 km și 7 stații: Piața Unirii 2, Pieptănari (denumită ulterior Eroii Revoluției), Piața Sudului, Apărătorii Patriei, IMGB (redenumită Dimitrie Leonida în 2009), Depou IMGB (redenumită Berceni în 2009). Stațiile Tineretului și Constantin Brâncoveanu au fost adăugate ulterior

1989 – Arestarea grupului de ziariști care pregătise publicația anticomunistă România

Un grup de anticomuniști, Anton Uncu (ziarist la România Liberă), Petre Mihai Băcanu (ziarist la România Liberă), Mihai Creangă (ziarist la România pitorească), îmreună cu Ștefan Niculescu Maier (inginer informatician la Institutul de Proiectării și Automatizări) și Alexandru Chivoiu (tipograf la Combinatul Casa Scânteii) a încercat în cursul anului 1988 tipărirea unui ziar ilegal. Au recurs la metoda culegerii manuale, cu litere de plumb, sustrase din Combinatul Casa Scânteii. Lotul România Liberă a fost arestat în zilele de 24–25 ianuarie 1989, după ce, în urma unui denunț, a fost descoperită presa tipografică rudimentară pe care membrii săi imprimaseră sute de exemplare din ziarul anticomunist ilegal România, difuzat în diverse orașe ale țării. A urmat o o anchetă dură, prin care securiștii voiau să demonstreze legătura cu servicii de spionaj străine. Încadrarea inițială în „propagandă împotriva orânduirii socialiste” a fost schimbată, după două luni, în diverse alte încadrări de drept comun, pentru a nu se crea impresia că regimul Ceaușescu are deținuți politici. O parte dintre inculpați au fost trimiși cu domiciliu forțat în diverse orașe din țară, iar lui Petre Mihai Băcanu, cap al listei de acuzare, i s-a intentat un proces de drept comun, „speculă cu mașini”. Scopul era să se dezmintă acuzațiile venite din Occident că în România ar mai exista deținuți politici. Petre Mihai Băcanu a fost eliberat din arestul Securității în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, iar trimiterea în judecată a fost casată la 10 ianuarie 1990

1990 – Decretul CFSN nr. 40/24 ianuarie 1990 privind Imnul de stat al României

Decretul prevede că Imnul de stat al României este „Deșteaptă-te, române!” (Un răsunet), versuri de Andrei Mureșianu, muzica de Anton Pann. Începând din 1848, Deșteaptă-te, române! a fost un cântec foarte drag românilor datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl poartă în el. A fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiul de independență (1877–1878), Primul și Al Doilea Război Mondial, în timpul crizei după lovitura de stat de la 23 august 1944, acest imn a fost cântat în mod spontan de toți și emis pe toate stațiile radio. În ziua revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere. Pe 22 decembrie 1989, în timpul Revoluției române din 1989, imnul s-a înălțat pe străzi, însoțind uriașele mase de oameni, risipind frica de moarte și unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn național a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără șovăială, sub formidabila presiune a manifestanților și înlocuind vechiul imn Trei culori

Imnul Național al României Corul Radioteleviziunii Române

1990 – Ion Rațiu a revenit în România după 50 de ani de exil

Luptător anticomunist, membru al Partidului Național Țărănesc, între 1940–1990 a trăit în Regatul Unit. În 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington a înființat și finanțat Fundația Rațiu, iar în 1984 a fondat Uniunea Mondială a Românilor Liberi, UMRL, dedicându-șit viața democrației României. După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3. A fost deputat de Cluj și de Arad, a înființat ziarul Cotidianul.

 

Ziua Academiei de Poliție

Stabilită de Senatul Academiei de Poliție la 24 ianuarie 1996, data fiind aleasă deoarece Academia poartă numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care are și meritul de a fi înființat primele formațiuni de poliție modernă și primele formațiuni de pompieri

 

1996 – A încetat din viață Ion Vicol (22 februarie 1898, Tuțucani, Vaslui – 24 ianuarie 1996, Sinaia)

Pedagog și teoretician, de cor, profesor la Conservatorul din Iași și din București

2006 – A încetat din viață Gheorghe Platon (26 februarie 1926, Buhuși, Bacău – 24 ianuarie 2006, Iași)

Istoric, profesor universitar, membru titular al Academiei Române

2010 – A încetat din viață Horea Popescu (17 decembrie 1925, Putineiul, Ilfov/Giurgiu – 24 ianuarie 2010, București)

Regizor de teatru și film, i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne

2013 – A încetat din viață Dan Mihăescu (5 iunie 1933 – 24 ianuarie 2013, București)

Umorist, scenarist și regizor de teatru, film și televiziune

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #MatiaCorvin #IonAnestin #BadeaCârțan #MicaUnire #GrigoreTăușan #VictorEftimiu #PetreIorgulescuYor #BasilTheodorescu #Moftulromân #FloricaBagdasar #GrigoreVasiliuBirlic #BorisCaragea #MihaiBerindei #Drumdrept #WandaSachelarieVladimirescu #SoranaCoroamăStanca #NicolaeSpirescu #Cugetmoldovenesc #SilviuStănculescu #LeonieWaldmanEliad #HansMoser #CristianPopescu #SilviuAngelescu #APACA #StelaEnache #IndiraSpătaru #MihaiIrimia #MagistralM2 #Imnuldestat #ZiuaAcademieidePoliție

0 comentarii la „24 Ianuarie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: