Istoria României România frumoasă Today's Memory

Amintirea de azi – Ștefan Iordache – Today’s Memory

Ștefan Iordache

3 februarie 1941, Calafat, Dolj – 14 septembrie 2008, Viena, Austria


 

Ștefan Iordache a fost unul dintre cei mai apreciaţi actori de teatru, film, radio și televiziune din România.

În școală a fost bun la matematică și științele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. La 16 ani, a picat examenul de admitere la Medicină. După acest eșec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru și a fost admis ultimul la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. A absolvit în 1963 secția de Actorie a institutului, printre primii, cu nota 10, în aceeaşi generaţie cu nume precum Irina Petrescu, Cornel Coman sau Valentin Uritescu.

Străinul (1964)

Pentru examenul de licenţă, a interpretat rolul principal din Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită de Bertolt Brecht, după care a avut o carieră artistică încununată de succes.

După absolvirea facultăţii, a fost repartizat la Teatrul din Reşiţa, apoi a trecut pe la teatrele din Timișoara și Constanța, pentru a cunoaşte perioada de glorie la Teatrul „Nottara” din Bucureşti, unde a jucat până în anul 1977. A interpretat memorabil rolurile principale din Hamlet, Crimă și pedeapsă, O noapte furtunoasă.

Doctorul Poenaru (1978)

Între 1977–1990 a jucat pe scena Teatrului Mic, magnific în Maestrul și Margareta, Emigranții, Amurgul burghez, Lolita, Alex și Morris, etc. După 1990, pe scena Teatrului Național din Craiova, s-a remarcat în mai multe roluri cu care teatrul craiovean a cunoscut mari succese intenaționale. A colaborat și cu Teatrul Naţional Bucureşti, în Richard al III-lea, Titus Andronicus, O scrisoare pierdută, Barrymore. Aici a jucat ultimul său rol în teatru, Prințul Potemkin, în Ecaterina cea Mare de G.B. Shaw (2008). A slujit magistral teatrul românesc vreme de 49 de ani. A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune.

De ce trag clopotele, Mitică? (1981)

În film a debutat în 1964, în Străinul, regizat de Mihai Iacob, alături de Irina Petrescu, Șerban Cantacuzino, George Calboreanu, Ștefan Ciubotărașu, Fory Etterle, George Măruță și Gheorghe Dinică. Cariera sa cinematografică, derulată pe parcursul unei jumătăţi de secol a fost la fel de puternică. A făcut roluri de neuitat în Străinul, Un film cu o fată fermecătoare, Doctorul Poenaru, Bună seara, Irina, De ce trag clopotele, Mitică?, Concurs, Ciuleandra, Glissando, Noiembrie, ultimul bal, Hotel de lux, Cel mai iubit dintre pamînteni, Eu sunt Adam, Ticăloșii, și multe altele.

Cel mai iubit dintre pamânteni (1993) Partea I

Cel mai iubit dintre pamânteni (1993) Partea a II-a

A fost și un foarte bun interpret de muzică ușoară. A fost celebru cuplul Ștefan Iordache–Sanda Ladoși, care a înregistrat mai multe CD-uri.

Sanda Ladoși & Ștefan Iordache – Între noi mai e un pas

A fost distins cu Premiul ACIN (1978, 1984, 1989), Premiul UNITER pentru cel mai bun actor (2001), Premiul de Excelență în cinematografia românească la Festivalul Internațional de Film Transilvania (2006).

Mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Iordache

 

***** [In English] *****

Stefan Iordache

3 February 1941 in Calafat, Romania – 14 September 2008

 

Stefan Iordache was a film and stage Romanian actor. He starred in more than 50 plays and more than 30 films, such Cel mai iubit dintre pamînteni (The Most Beloved of Earthlings, 1993), Glissando (1982) and Ticalosii (The Bastards, 2007).

Eu sunt Adam (I am Adam) (1996)

He was, also, a very good singer.

In 2006, he was voted the best actor in Romania.

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Iordache

*****

 

Eu nu te intreb (I don’t ask)

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #StefanIordache

0 comentarii la „Amintirea de azi – Ștefan Iordache – Today’s Memory

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: