Istoria României România frumoasă Today's Memory

11 Februarie în istoria românilor

Foto: Fundațiunea Regele Ferdinand I

1450 – Tratatul de alianță între Bogdan al II-lea și Iancu de Hunedoara

La 11 februarie și 5 iulie 1450, prin două acte emise la Roman, respectiv la Suceava, domnul Moldovei, Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, a prestat omagiu față de Ioan de Hunedoara, guvernatorul Regatului Ungariei. Primul act pe care Bogdan al II-lea l-a semnat în cetatea Romanului (unde se rătrăsese vremelnic din calea invadatorilor), a fost un tratat de alianță cu Iancu de Hunedoara, guvernatorul Transilvaniei, prin care îl proclama pe acesta „iubitul nostru părinte” și, totodată, unic ocrotitor al său, primind în schimb, din partea vestitului conducător de oști antiotoman, promisiunea că-l va ajuta la nevoie cu trupe

1841 – S-a născut Ioan D. Caragiani

11 februarie 1841, Avdela, Grecia – 13 ianuarie 1921, Iași

Folclorist și traducător, specialist în limba și literatura elină, membru fondator al Academiei Române și unul dintre marii luptători pentru drepturile aromânilor. Cursurile primare și secundare le-a făcut la școli aromânești iar studiile secundare și superioare le-a făcut la Atena unde, din 1856, a studiat filologia. A fost un foarte bun cunoscător al istoriei și literaturii vechi eline, pentru care avea o dragoste deosebită. După absolvirea facultății, în 1864 emigrează în România. Obține un post de profesor la Gimnaziul Central din Iași și a început să frecventeze asiduu ședințele Societății literare Junimea. A frecventat regulat ședințele hebdomadare ale Junimii timp de 20 de ani. A ținut și câteva conferințe în cadrul prelegerilor populare. A devenit, din 1866, profesor la catedra de limbă și literatură elină a universității, pentru aproape o jumătate de secol. A avut două mandate de conducere a Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, cea mai veche și una din cele mai importante biblioteci din țară. Caragiani se înscrie în rândul filologilor clasici ieșeni care au dăruit literaturii române valoroase traduceri din marii clasici antici, strălucind prin rigoare și har poetic. A tradus integral și a pregătit pentru tipar Iliada lui Homer, din care însă nu a apărut decât un fragment, a făcut traduceri din Homer, Aristoteles și Theocrit. S-au tipărit la Iași traducerile lui din Odiseea lui Homer și Batrachomyomachia tălmăcite pentru prima oară în întregime în românește, beneficiind de o transpunere plastică și vie, cu expresii împrumutate din limba populară și cu întorsături specifice basmului. Bun cunoscător al vieții românilor din sudul Dunării, Caragiani s-a decis să le popularizeze folclorul, foarte puțin știut în România

1847 – Dezrobirea țiganilor Mitropoliei, episcopiilor, tuturor mânăstirilor, metocurilor, bisericilor și tuturor stabilimentelor publice din Țara Românească

Adunarea Obștească din Țara Românească, în frunte cu mitropolitul țării, a votat, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, în unanimitate, proiectul de lege la 11/23 februarie 1847. „Au fost eliberați toți țiganii Mitropoliei, cei ai episcopiilor, ai mănăstirilor și metocurilor, ai bisericilor și ai oricărui alt așezământ public, fără excepție, ce se găsea pe teritoriul Țării Românești”. Numărul acestor mănăstiri era considerabil, ridicându-se la 103 stabilimente, care dețineau 11.445 de familii de sclavi țigani. Cele mai multe familii, în număr de 2.088, se aflau în proprietatea mănăstirii Cozia, iar dintre județe, Prahova avea 8.870 de robi, fiind primul din Țara Românească. Totalul robilor Bisericii din Țara Românească era de 47.245.302, care trăiau în 11.446 de familii

1861 – Conferința regională de la Alba Iulia

Conform ordinelor imperiale, urma să stabilească normele de reprezentare în viitoarea Dietă. A avut loc între 11–12 februarie 1861, cu participarea reprezentanților tuturor „națiunilor” și a confesiunilor din țară, la care delegații maghiari cereau introducerea prevederilor Legii electorale a Ungariei de la 1848, cu scopul lichidării autonomiei Transilvaniei și încorporarea acesteia la Ungaria. Deși reprezentați doar de 8 deputați, față de 24 ai nobilimii maghiare și 8 ai patricistului săsesc, românii și-au expus punctele de vedere stabilite în Conferința Națională de la Sibiu (1–4 ianuarie 1861), prin magistralul discurs al mitropolitului Alexandru Sterca Suluțiu din Blaj

1864 – Legea nr. 167/11 februarie 1864 pentru înființiarea unui consiliu de statu

Încă din 1856, domnitorul Barbu Știrbei propunea înființarea unui Consiliu de Stat, organ interpretativ al legilor, cu atribuții legislative. În 1862, Guvernul Barbu Catargiu a prezentat un proiect de lege pentru înființarea unui Comitet Provizoriu de Legislație, compus din toti miniștrii și un numar egal de deputați. Odată cu proiectul de Constituție din 1863, Alexandru Ioan Cuza a adus în discuție înființarea unui Consiliu de Stat care să discute sau să alcătuiască, la cererea guvernului, proiecte de legi. Legea nr. 167 statua acest Consiliu în subordinea puterii executive, cu atribuții în „a prepara proiectele de legi, ce Guvernulu va ave să presinte Adunărei elective, și regulamentele administrative, relative la punere în lucrare a legiloru”. Consiliul de Stat se afla sub „direcțiunea” Domnitorului, fiind compus dintr-un vicepreședinte, nouă membri consilieri, un secretar general și doi secretari secundari, precum și din nouă „auditori fara lefă”. Dar, la 30 iunie 1866, prin art. 131 al Constituției se desființa Consiliul de Stat

1866 – Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, a fost silit să abdice

Regimul instituit de Cuza a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii. Acest fapt a slăbit pozițiile domnitorului și a animat activitatea monstruoasei coaliții (denumire promovată în epocă de presa favorabilă lui Cuza), hotărâtă să-l înlăture. Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracțiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ș.a.), și l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie. Cuza nu a luat măsuri în privința factorilor reacționari, dar a arătat că este dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din 1857. A plecat în exil, împreună cu familia. A fost instituită o locotenență domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie, din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica

1866 – A picat Guvernul Nicolae Kretzulescu (2)

A fost un consiliu de miniștri „cuzist”, prezidat de Nicolae Kretzulescu (14 iunie 1865–11 februarie 1866). În timpul mandatului său, conflictul politic dintre domnitor și opoziție a blocat sistemul instituțional al statului; Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice. Guvernul a fost înlocuit cu un cabinet provizoriu, cu rolul de a administra țara după abdicarea lui Cuza, până la aducerea unui prinț străin

1880 – S-a născut Ioan Bălan

11 februarie 1880, Teiuș, comitatul Alba de Jos – 4 august 1959, Ciorogârla, Ilfov

Episcop greco-catolic de Lugoj, deținut politic. A făcut studii teologice la Budapesta și Viena. A fost hirotonit preot în anul 1903, a fost paroh al Bisericii Sf. Vasile și protopop al românilor greco-catolici din București. În ziua intrării Regatului Român în Primul Război Mondial, protopopul Bălan a fost arestat de autorități sub acuzația de a fi spion austro-ungar. Referatul întocmit în urma analizei probelor ridicate cu ocazia percheziției arată că a fost găsită „o carte poștală dela consulatul austro-ungar, prin care el este invitat să se prezinte la acest consulat; nu se spune cauza pentru care e chemat. Celelalte scrisori nu conțin nimic ce ar interesa Siguranța Statului”. În pofida protestului unor intelectuali adresat primului ministru, a fost trimis în lagăr la Huși. În anul 1936 a fost ales episcop de Lugoj. În 1948, în contextul interzicerii Bisericii Române Unite cu Roma, a fost arestat de autoritățile comuniste. În ciuda vârstei înaintate, după refuzurile consecvente de a accepta trecerea la Biserica Ortodoxă Română, a fost închis la penitenciarul din Sighet, a fost supus unor munci istovitoare, în 1955 a fost internat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeș, ulterior la mănăstirea Ciorogârla, unde s-a stins din viață. Papa Francisc a oficiat slujba beatificării sale în data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj

1882 – S-a născut Gheorghe Cucu

11 februarie 1882, Puiești, Tutova/Vaslui – 24 august 1932, București

Compozitor, dirijor și folclorist, cunoscut mai ales datorită muzicii corale și prelucrărilor de folclor. A urmat cursurile Școlii de cântăreți bisericești din Bârlad, având profesori pe psaltul Damian Rânzescu, pe profesorul Athanasie Popovici și pe psaltul Ion Botoi. S-a angajat tenor al bisericii Sfinții Voievozi la Brăila. A urmat cursurile Conservatorului din București (1890–1905) cu profesorii Eduard Wachmann, Dumitru Chiriac și Gheorghe Brătianu. A fost cântăreț de strană la Biserica Brezoianu, apoi dirijorul corului, între timp fiind și dirijor secund al Corului Carmen. A fost dirijorul corului capelei române din Paris, maestru suplinitor de muzică în Pitești, Turnu Severin, și Slatina, dirijorul corului Mitropoliei bucureștene, profesor la Catedra de Teorie și Solfegii la Conservatorul din București, profesor la Seminarul Nifon, profesor de Armonie la Academia de Muzică Religioasă din Capitală. A obținut premiul al doilea „George Enescu” pentru coruri religioase (1919), Premiul Societății Compozitorilor pentru culegeri de folclor (1925), Medalia de aur a expoziției din 1906

Gheorghe Cucu – Haz de necaz • Corul Academic Radio, dirijor Dan Mihai Goia

1886 – A încetat din viață Maria Burada (15 aprilie 1812, Iași – 11 februarie 1886, Iași)

Vorniceasă, traducătoare, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru

1888 – S-a născut Nicolae Ionescu-Sisești

11 februarie 1888, Șișești, Mehedinți – 17 august 1954, București

Medic neurolog, profesor universitar, membru corespondent (din 1939) al Academiei Române. După ce a audiat două semestre la Leipzig prelegerile de Psihologie experimentală ale lui Wilhelm Wundt, s-a hotărât totuși pentru medicină. S-a înscris la Facultatea de Medicină a Universității din București și a continuat studiile la Paris. A ales de la început specialitatea Neurologie și a fost extern, intern, apoi chef de clinique, sub conducerea lui Georges Guillain în renumita clinică de neurologie a spitalului Salpêtrière din Paris. În 1932 a venit la București, devenind profesor titular de Neurologie la facultatea de medicină și director al clinicii de Neurologie în Spitalul Colentina din București. Având un deosebit dar oratoric, prelegerile sale clinice au rămas întipărite în memoria celor ce le-au audiat. A adus contribuții valoroase în domeniul patologiei tumorale a măduvei spinării, siringomieliei și siringobulbiei, reflexelor psiho-galvanice, în studiul tonusului mușchilor striați, asupra rolului spațiului perivascular în migrarea antigenilor în creier, în domeniul neuroinfecțiilor

1899 – S-a născut Vasile Ijac

11 februarie 1899, Caransebeș – 4 august 1975, Timișoara

Compozitor, dirijor, profesor și critic muzical. A terminat studii de compoziție și orchestrație la Schola Cantorum din Paris cu Vincent d’Indy, fiind singurul bănățean care a absolvit acest institut parizian. A fost profesor de liceu la Cluj apoi la Conservatorul din Cluj (și în refugiu la Timișoara), încheindu-și cariera la Institutul Pedagogic de 3 ani, secția muzică, de pe lângă Universitatea din Timișoara. A dirijat Corul Bisericesc din Teregova, iar mai târziu Orchestra Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din Cluj la sediu și în refugiu la Timișoara și Orchestra Filarmonicii Banatul. Centrul de greutate al operei sale îl marchează creația camerală, în special partiturile dedicate pianului: Sonata nr. 1 și Sonata nr. 2, Suita „În Banat“, Hedonizme – miniaturi pentru pian solo vol. II-VIII, Suita nr. 1 și Suita nr. 2. A scris duo-uri pentru diverse instrumente (vioară, violoncel, flaut, oboi, fagot) și pian, trio-uri, cvartete și un Triptic pentru flaut și cvintet de coarde (I), pentru clarinet și cvintet de coarde (II), pentru flaut, clarinet, oboi, fagot și cvintet de coarde (III) . A compus lieduri deosebit de inspirate: Seara, Pastel de iarnă, Mama, piese corale laice și religioase, muzică de scenă, pantomima Ivan Turbincă, lucrări concertante pentru pian, pentru clarinet și pentru trompetă, muzică vocal-simfonică și 5 simfonii. În 1937, George Enescu i-a acordat Mențiunea I pentru compoziție.

1903 – S-a născut Vasile Gheție

11 februarie 1903, Berința–Copalnic-Mănăștur, Maramureș – 27 dec. 1990, București

Medic veterinar, specialist în domeniul morfologiei animale, membru titular (din 1990) al Academiei Române. A studiat la Facultatea de medicină veterinară din București (1922–1928), susținîndu-și în 1928 doctoratul cu teza Contribuțiuni la studiul vaselor limfatice ale vezicii urinare la cal. A făcut studii de specializare și cercetări originale la institutele de anatomie ale facultăților de medicină veterinară din Budapesta și Leipzig. A avut o carieră universitară urmând toate treptele ierarhice: preparator, asistent universitar, șef de lucrări, profesor universitar suplinitor și titular, profesor consultant la catedra de Anatomie comparată de la Facultatea de medicină veterinară din București. Este considerat inițiatorul și conducătorul școlii române de anatomie comparată a animalelor domestice. A conduș Laboratorul de citologie și genetică al Institutului de Biologie. A publicat studii originale de morfologie și mecano-structură la animalele domestice, de definire a unor mușchi, precizarea unor particularități ale sistemului neurovegetativ la animalele domestice și la păsări, concretizate în numeroase lucrări, ca Atlas de anatomie comparată (2 vol.), Anatomia topografică a calului, Anatomia sistemului nervos central și neurovegetativ la animalele domestice, Sistemul neurovegetativ la mamifere și păsările domestice, Anatomia animalelor domestice, etc. Multe dintre lucrările sale au fost publicate în străinătate sau comunicate la congrese internaționale de la Praga, Tokyo, Nisa, Belgrad și Madrid. A fost numit profesor universitar emerit.

1911 – S-a născut Pericle Martinescu

11 februarie 1911, Viișoara, Constanța – 24 decembrie 2005, Timișoara

Scriitor, traducător și jurnalist. A urmat cursurile Facultății de litere și filozofie din București (licența în filozofie). A debutat încă de pe băncile liceului, primele încercări apărându-i în Gazeta Transilvaniei. Ca student a colaborat la Vremea, România Literară, Universul literar, Revista Fundațiilor Regale, Viața literară, Meșterul Manole, Dacia Rediviva. Debutul în volum s-a produs în anul 1936, cu romanul Adolescenții din Brașov (reeditat în 1991). Alte scrieri: Sunt frate cu un fir de iarbă, Umbre pe pânza vremii, Jurnal intermitent, Figuri în filigram, Existențe și creații literare. A fost de asemenea autorul a numeroase traduceri din literatura universală. Între 1936–1976 a ținut un jurnal intim, din care a selecționat însemnările din anii 1948–1954 pentru a le încredința tiparului. Ele constituie o cronică fidelă a instaurării regimului comunist în România, evocând privațiunile și constrângerile morale pe care le-a avut de îndurat intelectualitatea în acei ani

1914 – S-a născut Paul Alexandru Georgescu

11 februarie 1914, Craiova – ? (după 1999)

Critic și istoric literar, hispanist și traducător din limba spaniolă. A urmat, în paralel, Facultatea de Litere și Filosofie (secția de sociologie) și Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, obținând ambele licențe în 1936. A debutat publicistic în 1937 cu un eseu despre Mihai Eminescu în revista Gând românesc. A obținut un doctorat în filosofia dreptului cu teza Conceptul și ideea dreptului la Rudolf Stammler (1939) și un doctorat în filologie hispanică, cu teza Arta narativă a lui Miguel Ángel Asturias (1971). A fost asistent universitar la Catedra de filosofia dreptului, lector de limba și literatura română la Universitatea din Madrid, lector de limba română în Elveția. S-a întors în România în 1947, unde a lucrat ca redactor la Editura Științifică, lector la Catedra de limba și literatura spaniolă a Facultății de Filologie din București. A fost promovat în postul de conferențiar, în care a funcționat până la pensionare (1979). A fost vicepreședinte al Asociației de Prietenie Româno-Venezuelene și membru corespondent (din 1979) al secției de lingvistică a Academiei Naționale din Columbia, a fost distins cu Ordinul cultural venezuelean „Andres Bello” (1977) și cu Medalia pentru merite științifice a Universității „San Marcos” din Peru (1978). A colaborat cu studii și articole în revistele România literară, Ramuri, Steaua, din țară și Arbol (Spania), Revista Nacional de Cultura, Imagen, Aretusa, El Nacional (Venezuela), Revista de los Andes (Columbia), Bufanda del sol (Ecuador), Studi e informazioni (Italia) etc. A scris mai multe volume despre literatura hispano-americană, a alcătuit Antologia eseului hispano-american, Antologia criticii literare hispano-americane și a tradus din scrierile lui Miguel Ángel Asturias, Julio Cortázar, Jorge Luis Borges, Mario Vargas Llosa ș.a.

1916 – A luat ființă Clubul Sportul Studențesc București

Clubul sportiv al studenților bucureșteni este unul din cluburile cu cea mai îndelungată istorie. A fost înființat pe data de 11 februarie 1916, din inițiativa unui grup de studenți și profesori din capitală, având numele Sporting Club Universitar (1916–1919), cu dublă orientare: fotbal și tenis. Primul președinte al grupării nou înființate a fost reputatul matematician Traian Lalescu. După câțiva ani de întrerupere a întregii activități sportive, din cauza războiului, în anul 1919, clubul și-a schimbat denumirea în cea actuală, Sportul Studențesc. Succesiv au fost înființate secțiile de tenis, natație, baschet, volei, atletism

1921 – S-a născut Ion I. Inculeț

11 februarie 1921, Iași – 5 noiembrie 2011, Ontario, Canada

Inginer canadian de origine română, autor și coautor a numeroase invenții sau inovații patentate în diverse țări ale lumii, membru de onoare din străinătate (din 1992) al Academiei Române. Este fiul lui Ion C. Inculeț (1884-1940) și al soției sale, prințesa Roxana Cantacuzino. Doctor Honoris Causa al Western Ontario University (Canada), director al centrului de electrostatică aplicată al Western Ontario University, Inculeț a fost autor și coautor a numeroase invenții sau inovații patentate în diverse țări ale lumii, consultant NASA în probleme de explorare a Lunii și planetei Marte

1922 – S-a născut Tudor Jarda

11 februarie 1922, Cluj – 13 august 2007

Compozitor, dirijor și muzician. A urmat studii la Politehnică, înscriindu-se în paralel, din anul II, la Conservatorul din Cluj, pentru studiul trompetei. A fost profesor de armonie la Conservatorul din Cluj, a activat ca secretar al Filialei Cluj a Uniunii Compozitorilor, a fost șef de catedră și prodecan al Institutului Pedagogic din Târgu-Mureș, directorul Operei Române (1975–1981), urmărind în toți acești ani a promova muzica autohtonă. Nemărginita sa dragoste pentru folclor s-a concretizat în colaborări cu diverse formații de amatori, corul din comuna Leșu-Năsăud, ansamblul de fluierași din Hoarda-Mureș, corul Viva de Musica și ansamblul folcloric Someșul-Napoca, ansambluri cu care a participat la festivaluri și concursuri naționale și internaționale, unde a obținut numeroase premii. S-a impus de tânăr în genul de muzică pentru cor, prin care a devenit repede cunoscut și apreciat, iar în anii maturității s-a orientat către muzica de operă: Neamul Șoimăreștilor, Pădurea Vulturilor, Luceafărul de ziuă, Inger și demon, Irinca. În domeniul vocal-simfonic a scris Ioan al Saftei, Liturghia valahă, Din scripturi. Creația sa cuprinde și patru simfonii, o suită simfonică, un concert pentru flaut și orchestră, un concert pentru vioară și orchestră, un cvintet pentru suflători de alamă cu timpani

Mă luai, luai • Corul Sound, Dirijor Voicu Popescu

1924 – A încetat din viață Cora Irineu (Elena Friedman; 22 ianuarie 1888, Târgu Bujor – 11 februarie 1924, București)

Prozatoare, jurnalistă, critic literar

1926 – S-a înființat la Iași Fundațiunea Regele Ferdinand I

A fost o fundație culturală înființată în Iași la inițiativa Regelui Ferdinand I, care dorea să-și marcheze aniversarea a 60 de ani. Statutul legal al Fundației a fost decis printr-o lege aprobată de Adunarea Deputaților și Senatul României în ședințele din 29 octombrie, și, respectiv, 19 noiembrie 1925. Legea a fost publicată la 11 februarie 1926. Fundația era constituită din două structuri: Fundațiunea Universitară „Regele Ferdinand I” și Institutul cu internat pentru educația fiicelor de ofițeri. În scopul desfășurării activitățiilor proprii, Fundațiunea Universitară „Regele Ferdinand I” a construit o clădire monumentală care a adăpostit o bibliotecă, săli de expozitie și birouri

1926 – S-a născut Elena Sereda

11 februarie 1926 – 24 august 2010, București

Actriță română de teatru și film. A absolvit Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, la clasa profesorului Ion Manolescu. A jucat la Teatrul Național din București. A debutat în 1945, în spectacolul Asta-i ciudat de Miron Radu Paraschivescu, regia Tudor Mușatescu. A jucat în numeroase reprezentații ale Naționalului, dintre care: Macbeth de William Shakespeare, celebrul spectacol cu măști al lui Ion Sava, Mitică Popescu și Danton de Camil Petrescu, Apus de soare și Hagi Tudose de Barbu Delavrancea, Maria Stuart de Friedrich Schiller, A treia țeapă de Marin Sorescu, Căruța cu paiațe de Mircea Stefanescu, Plosnița de Vladimir Maiakovski, Despot Vodă de Vasile Alecsandri, etc. A jucat de asemenea in numeroase filme, printre care: Ciulinii Bărăganului, Diminețile unui băiat cuminte, De trei ori București, Toamna bobocilor, Ecaterina Teodoroiu. S-a distins ca o voce aparte, cu un timbru cald, inconfundabil, în nenumarate emisiuni radiofonice, de teatru și de poezie. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967)

1927 – S-a născut Dimitrie D. Stancu

11 februarie 1927, Călacea–Orțișoara, Timiș – 17 aprilie 2014, Cluj-Napoca

Matematician recunoscut pe plan internațional, cu rezultate remarcabile în domeniul analizei numerice și teoriei aproximării, membru de onoare al Academiei Române. A rămas orfan de mic copil, mama sa nu a avut posibilitatea să-l întrețină și l-a angajat păstor la un cioban. Fratele său mai mare, care lucra în Arad, l-a dus la Orfelinatul „Regina Maria”. A fost remarcat încă din clasele mici ca un elev strălucit, a fost admis, în mod strălucit, la Facultatea de Matematică și Fizică a Universității „Victor Babeș” din Cluj. În anul III a fost numit preparator, la absolvire a fost repartizat asistent la Catedra de analiză matematică, a academicianului Tiberiu Popoviciu. Sub conducerea reputatului academician, a obținut titlul de doctor în anul 1956. A parcurs pe rând gradele profesionale universitare, iar în anul 1968 a devenit profesor universitar titular. În anul universitar 1961-1962 a urmat un stagiu de specializare la Wisconsin University (SUA). A elaborat o serie de lucrări, comunicate la manifestări științifice organizate de American Mathematical Society în New York, Milwaukee și Chicago. În 1962, a fost numit prodecan al Facultății de Matematică a Universității „Babeș-Bolyai” și șef al Catedrei de calcul numeric și statistic. Contribuțiile sale în domeniul analizei numerice și teoriei aproximării s-au materializat în peste 130 de articole, în reviste de prestigiu din țară și străinătate, fiind reflectate în literatura matematică; operatorii Stancu de aproximare sunt consacrați în literatura de specialitate. A publicat și a coordonat mai multe volume de analiză numerică și teoria aproximării

1927 – S-a născut Paul Cernovodeanu

11 februarie 1927, București – 6 septembrie 2006

Istoric și genealogist specializat în istoria medie și modernă, membru de onoare (din 1999) al Academiei Române. A absolvit Școala Superioară de Arhivistică în 1948 și a luat licența în istorie la Facultatea de Istorie și Filosofie din București în 1950. A fost cercetător la Institutul de istorie al Academiei Republicii Populare Române, până la epurarea din motive politice în 1952. A fost angajat după patru ani muzeograf la Muzeul de istorie al orașului București. În 1970 a obținut doctoratul cu teza Relațiile Angliei cu Țările Române în cadrul politicii sale orientale din perioada 1660–1714. A activat la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, unde a fost și director adjunct. A fost unul dintre membrii fondatori ai Institutului Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” din Iași. Opere: Răscoala seimenilor și dorobanților din București din 1655, Constantin Brâncoveanu, Politica externă și diplomația promovate de Constantin Brâncoveanu (1688–1714), Spicuiri de istorie românească. A fost coordonator și autor al volumului VI din Istoria Românilor, apărut la Editura Enciclopedică, sub egida Academiei Române și co-autor al volumului Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea. – Serie nouă. Volumul 4: (1841–1846), apărut în 2007 la Editura Academiei Române

1929 – S-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România

A fost înregistrată temperatura de -38,5 °C la Bod în Depresiunea Brașovului. Recordul nu a fost omologat, drept pentru care a rămas valabilă înregistrarea din data de 25 ianuarie 1942 – la aceeași stație meteo de la Bod, a ceeași valoare negativă a temperaturii, –38,5° C

1929 – S-a născut Traian Filip

11 februarie 1929, Lugoj – 1993, Italia

Prozator. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din Bucuresti (1950–1954). În paralel a urmat Școala de Literatură „Minai Eminescu”. A colaborat la România literară, Tribuna, Cronica, Luceafărul, România liberă, Scânteia, etc. A debutat editorial cu romanul Amar (1963). Alte romane: Desen după natură, Dansul focului (I-II), Pavilionul (I-III), Crivățul bate năpraznic, Subconștientul Veneției. Autor al unor volume de proză scurtă: Paiața cu pălării și tromboane, reportaje: Diluviul sau apele lui Saturn, Orașe cu geometria variabilă, Spre Kilimandjaro, și publicistică: Falsificatorii de imagini. A tradus din A.T. Serstevens și P. Gimferrer

1929 – S-a născut Paul Barbăneagră

11 februarie 1929, Isaccea, Tulcea – 13 octombrie 2009, Paris, Franța

Regizor de film documentar, cineast, eseist, scenarist. S-a stabilit în Franța în 1964, după ce a cerut azil politic cu ocazia participării la un festival de film la Tours. A colaborat cu France 2, France 3, Radio Europa Liberă. A lucrat ca regizor și producător, a scris cărțile: Arhitectură și geografie sacră. Mircea Eliade și redescoperirea sacrului, Symbolique de Paris: Paris sacré, Paris mythique cu Félix Schwarz, Les Éditions du Huitième Jour, a regizat Gheorghe Zamfir sau rugăciunea sunetului. În 1990, a primit Marele Premiu al Audiovizualului francez pentru întreaga carieră

1932 – S-a născut Aureliu Emil Săndulescu

11 februarie 1932, București – 21 aprilie 2019

Fizician și om politic, membru titular (din 1992) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București în 1955 și a obținut doctoratul în fizică cu acad. prof. Șerban Țițeica, cu teza Teoria microscopică a dezintegrării alfa (1962). Imediat după absolvirea facultății a fost repartizat la Secția de Fizică Teoretică a Institutului de Fizică Atomică din București unde a desfășurat activitate de fizician, cercetător științific, cercetător științific principal, șef secție, cercetător științific principal. A susținut cursuri la Universitatea din Helsinki, la Universitatea din Mainz, a fost invitat la celebrul Institut „Niels Bohr” din Copenhaga, la Institutul Politehnic din Darmstadt și la Universitatea din Frankfurt pe Main. Activitatea sa științifică s-a concentrat asupra fizicii nucleare teoretice. A pus în evidență un al patrulea tip de radioactivitate naturală, după celelalte trei anterior cunoscute: alfa, beta și gama: radioactivitatea cluster sau de nuclei mari atomici, a fundamentat Teoria microscopică a dezintegrării alfa,a publicat peste 350 de articole în publicații internaționale de prestigiu

1933 – A încetat din viață Friedrich Teutsch (16 septembrie 1852, Sighișoara –11 februarie 1933, Sibiu)

Episcop și istoric sas din Transilvania, membru de onoare al Academiei Române

1941 – Relațiile diplomatice dintre România și Belgia au fost întrerupte oficial, la cererea Germaniei

Prima reprezentanță diplomatică românească la Bruxelles, la nivel de legație, a fost creată la 17 martie 1880, după recunoașterea independenței Principatelor Române. La întreruperea relațiilor diplomatice, legația română de la Bruxelles a fost transformată în Consulat general

1941 – S-a născut Cornel Mihai Ionescu

11 februarie 1941, București – 16 februarie 2012, București

Eseist și traducător, profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere, Universitatea din București și, după 1990, profesor asociat la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București. Din anul 1996, a coordonat colecția de filosofie contemporană, Mentor, a Editurii Univers Enciclopedic. Cărți de autor: Generația lui Neptun (Grupul 63): idei și opere, Palimpseste, Cercul lui Hermes, Hermeneutică și apofază în barocul european și în gândirea lui Dimitrie Cantemir

1942 – Întâlnirea mareșalului Ion Antonescu cu Hitler la Rastenburg

Mareșalul Antonescu s-a deplasat la Cartierul General al lui Adolf Hitler de la Rastenburg, Prusia Orientală (Wolfsschanze – Bârlogul lupilor), unde a avut două întrevederi totalizând patru ore cu Führerul. A fost un prilej pentru examinarea evenimentelor militare și politico-diplomatice la scara mapamondului, context în care Ion Antonescu a preciza hotărât: „Nu acceptăm [ca] definitiv Arbitrajul de la Viena”. Ambele minute, germană și română, atestă că, deși au predominat aspectele militar-strategice, problemele economice nu au fost neglijate. Este lesne de bănuit că pe primul loc s-a aflat livrarea produselor petroliere românești către țările Axei: 3,9 milioane tone dintr-o producție de 5,3 milioane tone. De o mare importanță a fost memorandumul prezentat de Ion Antonescu lui Hitler, datat 11 februarie 1942. Mareșalul reînnoia asigurările de „adeziune” a României la cauza Germaniei pe viitor, ceea ce nu trebuia să conducă la neglijarea contribuțiilor anterioare, pe care semnatarul documentului le-a categorisit în 11 domenii (militar-strategic, jertfe financiare și alimentare, pregătirea și trimiterea unor forțe pe front, declanșarea agresiunii antisovietice etc.). Conducatorului român i s-au dat asigurări că Germania nu va permite Ungariei și Bulgariei să atace România

1945 – Discursul primului ministru Nicolae Rădescu de la cinematograful ARO (Patria)

Discursul a fost și radiodifuzat, fiind astfel auzit de un auditoriu incomparabil mai numeros decât cel pe care îl putea cuprinde o sală de cinematograf. În expunerea sa, Prim-ministrul a criticat acțiunile muncitorilor tipografi, calificându-le ca nedemocratice. A protestat față de învinuirile care se aduceau frecvent colaboratorilor săi, că ar fi sabotori și reacționari și că obstrucționează judecarea criminalilor de război. S-a referit de asemenea la necesitatea înfăptuirii reformei agrare, dar nu imediat, ci după terminarea războiului, în condiții de ordine și legalitate. Și-a expus punctul de vedere referitor la menirea sindicatelor, care sunt și trebuie să rămână organizații profesionale și nu instrumente de presiune politică. „Sindicatele să se ocupe cât mai puțin de politică și cât mai mult de treabă”, a îndemnat Rădescu. „Orice agitație trebuie să înceteze, fiindcă altfel se pune în primejdie însăși ființa țării”. Discursul rostit de prim-ministru în Sala ARO nu a fost preluat de nici un ziar, cu toate că mii de oameni l-au ascultat la radio

1945 – S-a născut Constantin G. Grangure

11 februarie 1945, Lugoj Timiș

Sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A urmat Institutul Politehnic Timișoara, Facultatea de Chimie Industrială, promoția 1967, apoi studii independente de artă și studii de psihologia artei cu prof. dr. Eduard Pamfil. Sculptorul timișorean are o bogată activitate internațională. Este cunoscut și apreciat în Europa prin expoziții și prin sculpturile monumentale în aer liber din Franța, Germania și Olanda. Este prezent în câteva colecții particulare și în SUA, are lucrări în colecții private și de stat din țară și străinătate: Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Congo, Danemarca, Egipt, Elveția, Franța, Germania, Israel, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, Rusia, Suedia, S.U.A., Ungaria, Venezuela

Sculpturi din expoziția Forme naturale, studii antropomorfe

1963 – A încetat din viață Niculae M. Popescu (10 februarie 1881, Dâmbovicioara, Dâmbovița – 11 februarie 1963, București)

Preot și istoric, membru titular și vicepreședinte (1939–1943) al Academiei Române

1981 – A încetat din viață Gabriel Drăgan (8 iunie 1904, Nicorești, Galați – 11 februarie 1981, Nicorești)

Prozator și poet, diplomat

1982 – S-a născut Florin Lovin

11 februarie 1982, Piatra Neamț

Fotbalist retras din activitate, care a jucat pe postul de mijlocaș defensiv la FCM Bacău, Steaua București, cu palmares două titluri de campion, o semifinală de Cupa UEFA și două participări consecutive în UEFA Champions League

1987 – A încetat din viață Radu Codreanu (4 septembrie 1904, Tulcea – 11 februarie 1987, București)

Biolog și citolog, profesor universitar, cercetător, membru titular al Academiei Române

1988 – S-a născut Vlad Moldoveanu

11 februarie 1988, București

Jucător profesionist de baschet pentru echipa din Cluj-Napoca. El reprezintă, de asemenea, echipa națională de baschet în competițiile internaționale

1991 – Vizita președintelui RSS Moldovenească, Mircea Snegur, în România

Într-o vizită care s-a derulat în perioada 11–16 februarie 1991, Mircea Snegur a avut întâlniri cu liderii politici români de atunci, de la Președinție, Parlament – unde a rostit fraza „Să ne ținem de neamuri!”, îndelung aplaudată de asistență – Guvern, MAE. A fost, totodată prilejul unor convorbiri și vizite de suflet la Patriarhia Română și mănăstirile din Moldova, în primul rând la mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, de la Putna

1991 – A încetat din viață Vasile Nițulescu (25 aprilie 1925, București – 11 februarie 1991, București)

Actor cu o prestigioasă activitate teatrală pe scena Teatrului Mic și în film

2013 – A încetat din viață Mihail-Radu Solcan (19 noiembrie 1953 – 11 februarie 2013)

Filosof, profesor de filozofie la Facultatea de Filozofie la Universitatea din București

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #IoanDCaragiani #DezrobireațiganilorMitropoliei #AbdicarealuiAlexandruIoanCuza #IoanBălan #GheorgheCucu #NicolaeIonescuSisești #VasileIjac #VasileGheție #PericleMartinescu #PaulAlexandruGeorgescu #ClubulSportulStudențesc #IonIInculeț #TudorJarda #FundațiuneaRegeleFerdinandIIași #ElenaSereda #DimitrieDStancu #PaulCernovodeanu #TraianFilip #PaulBarbăneagră #AureliuEmilSăndulescu #CornelMihaiIonescu #IonAntonescușiHitlerlaRastenburg #UltimuldiscursalprimuluiministruNicolaeRădescu #ConstantinGGrangure #FlorinLovin #VladMoldoveanu

0 comentarii la „11 Februarie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: