Istoria României România frumoasă Today's Memory

12 Februarie în istoria românilor

Foto: Tricolorul la protestele de stradă – Drapel uman de Dan Mihai Bălănescu


1607 – Dieta din Cluj l-a ales pe Sigismund Rákóczi principe al Transilvaniei

După moartea lui Ștefan Bocskai, principle Transilvaniei (29 decembrie 1606), Dieta de la Cluj s-a întrunit între 8–12 februarie pentru a alege un nou principe. Respectând ultima dorință a lui Bocskai, exprimată prin testament, Sigismund l-a propus pe Bálint Drugeth, dar delegații celor Trei Națiuni l-au proclamat principe pe Sigismund Rákóczi pe 12 februarie

1814 – Protestele boierilor moldoveni sub Imperiul Rus

Prin semnarea la 16/28 mai 1812 a Păcii de la București, Tratatul încheiat între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, prevedea, printre altele, cedarea către Rusia a teritoriului dintre Nistru și Prut, aparținând Principatului Moldovei, dar și cetățile Chilia, Ismail, Cetatea Albă, Tighina și Hotin, cu o populație totală de 520.000 de locuitori. La numai doi ani de la ocuparea ținutului, au apărut primele proteste adresate țarului împotriva „brutalei anexări“, ale boierilor moldoveni pământeni. După jalba din 29 ianuarie, la 12 februarie 1814, nobilimea basarabeană se adresa țarului cu o nouă jalbă, în acest mod: „Dă-ne buna viețuire, dăruiește-ne nestricare obiceiurilor și a pravililor, miluiește-ne cu mărime sufletului și a iubirei tale de oameni și dacă din oareșcare rîvnire a soartei noastre au agiuns la Împărătescul Vostru auz arătările ce s-au făcut de aici către ministerul, că moldovenii nu ar ave pravili și că ar fi din fire porniți întru urmări nepriincioasă, și că ar trebui zaconuri pentru pedeapsa greșalilor lor, fii milostiv a vede că moldovenii sunt plini de credință”. Boierii cereau ca mitropolitul Basarabiei să fie primul membru al Divanului provinciei, „pentru că aceasta este fire și lege Moldaviei […] să să rînduiască și ocîrmuitor politicesc a oblastii pămîntean din moldoveni credincios Împărăteștii Voastre Măriri, care să poată cunoaște persoanile, pronomiile, pravilele noastre, și împregiurările de aici, fiindcă lipsind aceste acum, înstreinîndu-se din zi în zi, izvodindu-să cele neobicinuite, ne înspăimîntează și pe noi și pe frații noștri

1845 – S-a născut Emilian Pake Protopopescu

12 februarie 1845, București – 28 aprilie 1893, București

Primar al Bucureștiului și deputat independent conservator. Născut în Mahalaua Negustori, era fiul lui Iancu, protopop și preot la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, de unde și numele Protopopescu. A urmat temeinice studii juridice, fiind doctor în drept al universităților din Paris, Bruxelles și Geneva. Timp de nouă ani (1879–1888) a fost profesor de drept la Școala Comercială din București (al cărei director a fost pentru o scurtă perioadă), funcție la care a renunțat în aprilie 1888 pentru calitatea de primar al Capitalei, pe care a exercitat-o până în decembrie 1891. În mai 1876 a fost numit prefect al poliției capitalei. Este considerat unul din cei mai buni primari ai Bucureștiului, fiind cel care a modernizat orașul. În numai 3 ani a contribuit foarte mult la europenizarea orașului prin impunerea unor reguli arhitecturale și de construcție foarte riguroase. În vremea sa s-au realizat axele nord-sud și est-vest, construindu-se principalele bulevarde, a deschis noi linii de tramvai, Morga, un azil de noapte cu 40 de locuri, serviciul gratuit de transport cu trăsura al bolnavilor la spital și al morților la morgă. Tot el a introdus iluminatul electric pe bulevardul principal și a amenajat în Cișmigiu fântâna care reprezenta o copie după acea de la Saint-Cloud, realizată de cel mai ilustru arhitect al lui Ludovic al XIV-lea. De asemenea au fost pavate cu piatră și bolovani numeroase străzi și trotuare. A acordat o atenție deosebită învățământului, în 1889 inaugurând 28 de școli în București, printre care și actualul Colegiu Național „Gheorghe Lazăr”. Aici, Casa Pache Protopopescu

 

1856 – Vasile Boerescu a adresat un memoriu ministrului de externe al Franței, Alexandre Walewski

În perioada 1853–1855, revoluționarii pașoptiști exilați au trimis Împăratului Franței, Napoleon al III-lea și vărului său, cu idei la fel de liberale, principele Jérôme Napoleon, numeroase memorii. În memoriul său, Vasile Boerescu pleda cu claritate pentru punerea bazelor unui stat al românilor unitar și independent, pus sub garanția colectivă a celor șapte Mari Puteri. Boerescu promova solide argumente în favoarea unui stat național, cu o politică de sine stătătoare. Peste doar trei ani, același patriot avea să se implice, cu toată ființa, în înfăptuirea Unirii Principatelor, fiind cel care a propus în Adunarea Electivă a Munteniei, alegerea Domnului Moldovei, Alexandru Ioan Cuza

1862 – S-a născut Alexandru Davila

12 februarie 1862, Golești, Regatul Vechi al României – 19 octombrie 1929, București

Dramaturg și om de teatru, fiul doctorului Carol Davila. A urmat cursurile liceului „Saint Louis” din Paris (1876–1879); a picat la examenul de bacalaureat și nu s-a putut înscrie la Școala militară Saint-Cyr. În 1877, când a izbucnit Războiul de Independență, a încercat să se înroleze, dar a fost respins. A debutat cu poezii, dar capodopera lui a fost drama istorică în versuri Vlaicu Vodă (1902), una dintre operele de bază ale repertoriului dramatic românesc. În ea se evocă, în versuri de amploare romantică, unul dintre momentele de luptă pentru menținerea și întărirea independenței Țării Românești. A fost, ca director al Teatrului Național din București (1905–1908, 1912–1914) și în calitate de regizor al companiei de teatru (1909), un militant pentru afirmarea dramaturgiei naționale, precum și a celei universale. A înființat prima companie particulară de teatru, Compania Davila

1892 – S-a născut Ion Tănăsescu

12/23 februarie 1892, București – 28 decembrie 1959, București

Chimist, membru titular (din 1943) al Academiei de Științe din România, membru titular (din 1955) al Academiei Române. A fost profesor la Universitatea din Cluj. A facut cercetari in domeniul chimiei spiranilor, al sterolilor, heterociclurilor, acridonelor. A descoperit importante reactii fotochimice insotite de transpozittt moleculare. A studiat bazele Schiff, calconele si unii derivati ai trifenilmetanului etc. Din lucrările sale: Exploatarea petrolului în România, Sur un nouveau type d’acridones: para-acridones, Sur le mécanisme de formation de l’indigo dans la synthèse de v.Baeyer, Despre steroide

1892 – S-a născut Grigore Florescu

12 februarie 1892, Poroina Mare, Mehedinți – 19 iulie 1960, Turnu Severin

Istoric, specialist în arheologia și epigrafia epocii romane din Dacia. A urmat Facultatea de Istorie a Universității București. A fost bursier al Școlii române din Roma (1924–1926) și a devenit Doctor în istorie în 1927. A fost asistent la Muzeul Național de Antichități și la Catedra de istorie antică și epigrafie a Universității din București, apoi conferențiar, cercetător științific la Institutul de Arheologie A.D. Xenopol din București. A făcut săpături în castrele și cetățile romane de la Răcari, Drobeta, Mălăiești, Bumbești, Histria și Capidava. A publicat cercetările sale și a făcut comunicări valoroase. Ca epigrafist, a cercetat inscripții latine descoperite în Dobrogea. În 1957 a primit premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române. Lucrările sale: Arcul de triumf al lui Constantin cel Mare, Momenti funerari romani della Dacia inferiore, Capidava, monografia arheologică

1894 – S-a născut Otilia Cazimir

Alexandrina Gavrilescu; 12 februarie 1894, Cotu Vameș, Neamț – 8 iunie 1967, Iași

Scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă, supranumită poeta sufletelor simple, ca autoare de versuri pentru copii. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, dar fără a susține examenul de licență. A debutat în 1912 în revista Viața românească, cu poezie, iar debutul în proză a avut loc în 1919 în publicația Însemnări ieșene. Cel dintâi volum de poezii, Lumini și umbre, i-a fost publicat în anul 1923, a urmat volumul de versuri Fluturi de noapte, carte premiată de Academia Română și de comitetul Femina Vie – Heureuse de la Paris, cu premiul Femina. A colaborat cu publicațiile Însemnări ieșene, Adevărul literar și artistic, Bilete de papagal, Iașul literar, Orizont, Gazeta literară, Cronica, etc. A tradus din literatura franceză (Maupassant), rusă și sovietică (Gorki, Kuprin, Cehov, Fedin, Gaidar ș.a.)

1894 – S-a născut Iosif R.

Raoul Rosenblut; 1894, București – 1975, București

Pictor și gravor, profesor universitar. A studiat la Conservatorul din București, în clasa de vioară condusă de Alfons Castaldi (1912). A urmat Școala de Arhitectură din Paris (1913–1914), Academia de Belle-Arte din București (1915–1918) sub îndrumarea lui Fr. Storck si G.D. Mirea. Din nou la Paris, a studiat de gravura la École des Beaux Arts (clasa profesorului Waltner), frecventând totodată și atelierele de pictură de la Grande Chaumière și de la Academia Julian (studii de pictură). S-a remarcat în arta românească a secolului XX ca un însemnat pictor și gravor, un artist pasionat de natură și un atent observator al lumii urbane. A participat la saloanele oficiale de desen și gravură din țară și la expoziții internaționale (Florența, Amsterdam, Bruxelles, Haga). A fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. În 1968 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural, clasa a III-a

Biografie ilustrată

1898 – A încetat din viață Miklós Barabás (10 februarie 1810, Mărcușa, Transilvania – 12 februarie 1898, Budapesta)

Pictor maghiar, cel mai de seamă reprezentant al stilului biedermeier din Ungaria, cunoscut în special pentru arta sa portretistică

1899 – S-a născut Isac Peltz

12 februarie 1899, București – 10 august 1980, București

Scriitor, dramaturg și jurnalist evreu, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Născut într-o familie de muncitori săraci, a trebuit să lucreze de tânăr. La 16 ani a editat revista Îndrumarea, iar peste un an a publicat pamfletul Menirea literaturii, în care pleda pentru implicarea socială a scriitorilor. A scris numeroase romane și nuvele, între care mai cunoscute sunt Calea Văcărești, Foc în hanul cu tei, Moartea tinerețelor, Nopțile domniței Mili. În timpul Holocaustului a apărut pe lista de Scriitori evrei ostateci. Între anii 1951–1954 a fost arestat de către Securitate și trimis la o serie de închisori politice și lagăre de muncă forțată. Majoritatea cărților lui Isac Peltz au fost ilustrate de fiica sa, artista Tia Peltz

1902 – Premiera piesei Vlaicu-Vodă de Alexandru Davila

Dramă în cinci acte, în versuri, a fost reprezentată în premiera pe scena Teatrului Național din București și publicată în același an la Editura Socec. În regia lui Paul Gusty, a beneficiat de interpretarea actorilor Constantin Nottara, în rolul titular și Agatha Bârsescu, în rolul doamnei Clara

Vlaicu-Vodă Teatru radiofonic

1905 – S-a născut Theodor Burghele

12 februarie 1905, Iași – 3 iunie 1977, București

Medic chirurg și urolog, membru titular (din 1963) și președinte (1966–1967) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Medicină din Iași (1922–1928), obținând în anul 1929, la Iași, titlul științific de Doctor în medicină și chirurgie cu teza Splenomegalia micotică. A urmat apoi cursuri de specializare la Clinica de urologie din Viena (1930–1931). Și-a început activitatea profesională fiind asistent universitar la clinica chirugicală și urologică condusă de către prof. dr. Nicolae Hortolomei, al cărui elev a fost. A devenit șef de lucrări, apoi conferențiar la Catedra de Chirurgie de la Spitalul Colțea. În 1946, când s-a înființat o clinică de chirurgie a căilor urinare la Spitalul Panduri, a fost numit în funcția de profesor universitar la Facultatea de Medicină din București și a preluat conducerea unității, unde a creat o policlinică de urologie și nefrologie. A fost rector al Institutului de Medicină și Farmacie din București, a obținut titlul de Om de știință emerit (1969). Șef de școală chirurgicală, remarcabil chirurg și profesor extrem de sever, a abordat o variată gamă de probleme, atât în cercetare, cât și în diferitele studii publicate: dinamica căilor urinare superioare, tumorile renale, șocul chirurgical, anestezie și reanimare modernă, chirurgie experimentală

1912 – S-a născut Aurel Răuță

12 februarie 1912, Câmpulung Muscel – 13 iunie 1995, Madrid

Inginer agronom, filolog, traducător. A urmat Institutul Agronomic din București. A lucrat la Institutul de Cercetări Agronomice, devenind asistent al marelui profesor Gh. Ionescu-Sisești, apoi a fost director de personal în Ministerul Agriculturii, consilier la Institutul Național al Cooperației. A părăsit pentru totdeauna România în 1941. A stat un timp în Germania, unde a luat doctoratul la Dahlem Institute, doi ani a locuit în Italia, apoi în Spania, unde a rămas definitiv. A învățat spaniola, și-a luat licența în Litere și a fost profesor de filologie romanică la Universitatea din Salamanca până la sfârșitul carierei. A scris și a publicat un manual de mare utilitate pentru lumea hispanică, Gramatica rumana (1947). De numele și strădaniile lui se leagă înființarea Asociației Hispano-Române din Salamanca, unde au apărut numeroase cărți, atât în limba spaniolă, contribuind la cunoașterea în Occident a valoroase opere românești, cât și în limba română, pentru folosul conaționalilor din afara hotarelor țării. Aici a publicat prima ediție critică din exil a poeziilor lui Mihai Eminescu, traducerea în limba spaniolă a unor piese de I.L. Caragiale, Dicționarul spaniol-român și Antologia poeziei populare românești. A organizat la Universitatea din Salamanca al X-lea congres al Societății Academice Române la care au participat Mircea Eliade, Ion Rațiu, monseniorul Octavian Bârlea și alții. În 1983, tot din inițiativa sa, a fost înființată Fundația Cultură Română din Madrid, cu fondatori Vintilă Horia, Radu Enescu, Alexandru Gregorian și monseniorul Alexandru Mircea. Centenarul lui Mihai Eminescu, organizat în 1989 la Paris de către Fundația Culturală Română din Madrid, a fost momentul de vârf al carierei lui Aurel Răuță. Au participat nouă asociații românești ale diasporei, fiind considerat de scriitorul Vintilă Horia drept „cel mai important eveniment din viața exilului

1913 – S-a născut Grigore Kiazim

12 februarie 1913, Măcin, Tulcea – 2 iunie 1989, București

Un mare rapsod al cântecului dobrogean și solist instrumentist la mandolină, cobză și banjo. A fost printre primii cobzari din România care, încă din anii ’30, alături de jocuri dobrogene și piese din folclorul turc, s-a remarcat în interpretarea pieselor concertante. În 1934 și-a început colaborarea cu redacția de folclor a Societății de Radiodifuziune. A fost primul cobzar angajat la formarea Ansamblului Ciocârlia în 1950 și la formarea Ansamblului Rapsodia Română în 1971. A colaborat pentru perioade scurte și cu Ansamblul Perinița și Doina, al Armatei. În 1973 și-a format propriul taraf specializat în muzica tradițională a comunităților etnice din Dobrogea: români, turci, tătari. Timp de 50 de ani a colaborat cu redacția de folclor a Radiodifuziunii, cu casa de discuri Electrecord și cu renumitele ansambluri Rapsodia Română, Perinița, Doina al Armatei și Ciocârlia al Ministerului Apărării

Grigore Kiazim – Mergand spre Uskudar

1915 – S-a născut Bogdan Moroianu

12 februarie 1915, București – 2002

Compozitor și medic, doctor în medicină și chirurgie. A fost medic pe front, apoi a profesat până în 1948, când s-a înscris la Conservatorul din București unde a studiat cu Ion Dumitrescu, Alfred Mendelssohn, Theodor Rogalski, Zeno Vancea. A fost redactor muzical la ESPLA și la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Pentru o perioadă, a fost regizor muzical la Radio România. A organizat benevol, vreme de douăzeci de ani, stagiunile de recitaluri săptamânale de la Ateneul Tineretului și Magazinul Muzica (împreună cu Mircea Ștefănescu), prin care a contribuit la evoluția artistică a peste o mie de tineri. Din creația sa: Simfonia I, Cvartet de coarde nr 1, Sonata nr 1 pentru pian, Preludiu, interludiu și postludiu pentru pian, Șase lieduri pentru voce și pian, pe versuri de George Bacovia, Patru lieduri pentru voce și pian, pe versuri de Lucian Blaga, etc.

Centenart Bogdan Moroianu (2015)

1922 – S-a născut Valeriu Gorunescu

12 febr. 1922, Silistra, Durostor – 13 septembrie 2015

Poet și prozator. A început Facultatea de Filosofie (1950), trecând în 1950 la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția Scenarii. A fost redactor la ziarele Înainte din Brăila, Viața nouă din Galați, Lupta Ardealului și Tribuna nouă din Cluj, muzeograf la Muzeul de Artă din Brăila, director al Casei Județene a Creației Populare din Galați; la Consiliul Culturii, Bucuresti, etc. A debutat cu un eseu despre Ernst Toller în ziarul Ancheta din Brăila (1939). Primele versuri i-au apărut în caietul liric Azur din Brăila (1940); iar debutul editorial cu volumul de poezii De-o vârstă cu țara (1960), conținând poeme cu tematică socială convențională. Alte scrieri sunt volume de versuri: Metope, Sarea nesomnului, Osiile cuprinderii, romane Păcatul fluviului, Țărmul fugar, Drumul spre zori, cu pronunțat caracter autobiografic, cronici de evocare pitorească a mediilor muncitorești din portul Brăila

1924 – S-a născut Banu Rădulescu

12 februarie 1924, București – 10 decembrie 1998, Berlin

Medic, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost absolvent al Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu. A fost deținut politic în două rânduri, fondatorul (1990) și redactorul-șef al revistei Memoria – revista gândirii arestate, președinte al Fundației Culturale Memoria, promotor al Memorialului Fortul 13 Jilava. În 1936 a debutat ca scriitor, cu o schiță publicată în revista Flamuri. La finalul anului II, în timpul sesiunii de examene la Facultatea de Medicină din București, a fost arestat și trimis în fața Curții Marțiale din București, fiind acuzat că ar fi scris epigrame împotriva liderilor comuniști români, printre care: Ana Pauker, Dej și Vasile Luca. Deși în urma procesului a fost achitat, în 1947, la un an după ce a obținut gradul de sublocotenent-medic, a fost scos din armată și trecut în rezervă. În 1948, împreună cu dr. Marin Zamfirescu, a fost arestat sub acuzația de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. A fost găsit vinovat și a fost condamnat la 10 ani de închisoare, anii de detenție executându-i în închisorile din Constanța, Văcărești, Jilava, Pitești, Caransebeș, Canal, Gherla. Debutul editorial a fost în 1967 cu volumul de nuvele Dincolo de așteptare. Până la evenimentele din 1989, a publicat mai multe romane, povestiri și nuvele: Verdictul, Lumină și piatră, Păsările mari nu cântă, Nimic despre fericire, În iarbă cu fața la soare

1926 – A încetat din viață Radu Rosetti (14 septembrie 1853, Iași – 12 februarie 1926, București)

Politician, istoric, genealogist, scriitor, prefect de Roman și Brăila, deputat în mai multe legislaturi, membru în delegația pentru stabilirea frontierelor cu Ungaria, membru proeminent al familiei Rosetti

1929 – S-a născut Aurel-Sergiu Marinescu

12 februarie 1929, Zimnicea, Teleorman – 31 august 2008, New York

Scriitor, publicist, eseist, memorialist stabilit din 1975 în SUA. După eliminarea din Facultățile de Drept și Filosofie, dar și de Istorie mai târziu, ale Universității din București, fiind socotit element al reacțiunii, pe motiv că era membru al PNL–Brătianu, avea origine mic-burgheză și convingeri democrate și anticomuniste, a înfruntat șomajul, comprimările, epurările și tot cortegiul persecuțiilor, regimului comunist. Arestat în 1951 și condamnat la doi ani, a executat pedeapsa la Aiud; reținut din nou în 1958, anchetat sub presiuni fizice și psihice a fost judecat și condamnat pe viață. A cunoscut regimul închisorilor, Caransebeș, Gherla, Aiud, lagărele de muncă forțată Luciu-Giurgeni, Strâmba și Salcia; a supraviețuit ca printr-un miracol, până la neașteptata sa eliberare în 1969. Activitatea literară și publicistică, lupta pentru cauza libertatii patriei sale, toate le-a desfășurat în SUA. A colaborat la BIRE din Paris, Exilul Solidar, Lumea Liberă, Foaie din New York, Cuvântul Românesc din Hamilton, Alternativa din Toronto, Dorul din Danemarca, Curentul International, Micromagazin, Meridianul Românesc, New York Magazin, toate din SUA; Buletinul Informativ al Românilor din Australia. Scrieri: Prizonier în propria țară, Înainte și după Dictatul de la Viena, Armata Roșie în România 1944–1958, O contribuție la istoria exilului românesc

1930 – S-a născut Teodor Vârgolici

12 februarie 1930, Valea Cânepii, Brăila – 20 august 2019, București

Critic literar și editor. A urmat Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română, a Universității din București (1949–1953). A fost preparator și cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor al Academiei Române, secretar al comitetului de redacție la revista Studii și cercetări de istorie literară și folclor, director adjunct al Muzeului Literaturii Române, redactor-șef al Editurii Minerva. A alcătuit ediții ale operelor lui Gala Galaction și Dimitrie Bolintineanu. Opere: Începuturile romanului românesc, Retrospective literare, Epopeea națională în literatura română, Mari scriitori români

1935 – A încetat din viață Francisc Hossu Longin (2 octombrie 1847, Zam, comitatul Hunedoara, Regatul Ungariei – 12 februarie 1935, Băsești, Maramureș, Regatul României)

Memorialist, avocat, om politic, membru în comitetul de conducere al Partidului Național Român, apărător în procesul Memorandului

1939 – Radiodifuziunea Română a transmis prima emisiune pentru America

A fost un mijloc de propagandă pentru participarea țării noastre la Expoziția Universală de la New York. Programul a conținut: Poema română de George Enescu, o melodie populară în interpretarea Mariei Tănase, orchestra lui Grigoraș Dinicu interpretând o horă caracteristică, arii populare românești, cu concursul Valentinei Crețoiu Tassian și a lui G. Folescu

George Enescu – Poema română

1941 – Relațiile diplomatice dintre România și Olanda au fost întrerupte oficial, la cererea Germaniei

Relațiile diplomatice dintre cele două țări au debutat încă din 1841, în 1880 Olanda fiind printre primele țări care au recunoscut independența României. Relațiile bilaterale întrerupte impus de Germania au fost reluate după război, în 1966, fiind ridicate la nivel de Ambasadă

1942 – S-a născut Petru Jaleș

Boris Mustață; 12 februarie 1942, Nicoleni–Bălți. Basarabia

Poet, prozator și traducător, fizician. A absolvit Facultatea de Fizică Nucleară (1965), Facultatea de Limba și Literatura română (1972) și Facultatea de Filosofie (1976) din București. A fost redactor la Animafilm și Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia” din București. A debutat în Luceafărul (1958). A colaborat la: Viața studențească, Gazeta literară. A tradus din poezia rusă. În 1979 s-a stabilit în SUA. Din scrierile sal: Menuet, Poemele mării, Temple of the Origin or Fables Feasts.

1954 – S-a născut Sergiu Anghel

12 februarie 1954, Mediaș

Coregraf, regizor, scenarist, profesor universitar la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București. Este absolvent al Facultății de Litere din București, secția română-franceză cu o lucrarea de diplomă: Athanor – alchimie des archetypes dans l’oeuvre d’Arthur Rimbaud. A fost Vicepreședinte al Uniunii Interpreților, Coregrafilor și Criticilor de muzică din România, membru fondator și director de proiecte al Fundației Solidaritatea culturală pentru România, președintele Uniunii Artei coregrafice din Romania, director artistic al Companiei Orion Balet, director al Departamentului Coregrafie din cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale – București. A creat coregrafia în spectacole de autor: Consens, Oedip la Teatrul Țăndărică, Țara lumii, la Teatrul Mic, În țara codrilor de iarbă, la Teatrul liric din Craiova, piese scurte: Soluția, Jocuri triste, Duh pe deasupra apelor, Pagini dintr-un jurnal pierdut, Ethno, filme TV: Anotimpuri și pentru marele ecran: Baletul mecanic, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii

Furtuna de W. Shakespeare Ansamblul de balet Oleg Danovsky

1959 – S-a născut Dan Puric

12 februarie 1959, Buzău

Actor, eseist, autor și regizor de teatru. Este absolvent al Institutului de Arta Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, clasa Dem Rădulescu. Spectacolele sale, Toujours l’amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote au fost reprezentate în mai multe țări. În film, a jucat rolul principal în coproducția româno-sârbă Broken Youth, iar spectacolele sale de pantomimă au fost transmise de televiziunile BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt și RTL Luxemburg. A mai jucat în filme pentru televiziunea publică din Lausanne, Elveția

Vis One Man Show

1960 – S-a născut Vasile Luțac

12 februarie 1960, Sighetu Marmației, Maramureș

Cântăreț, cantuator, compozitor, profesor. Instrumentul care l-a consacrat este acordeonul, însă el poate cânta și la pian, orgă sau chitară. A cântat alături de nume importante ale folclorului maramureșean, precum Frații Petreuș, Titiana Mihali, Gheorghe Florea sau Gheorghe Covaci „Cioată”. Fondator al ansamblului muzical Tinerii Huțuli, colaborează cu Ansamblul Zorea din cadrul Uniunii Ucrainenilor din România. Ca acordeonist al grupului, a participat, printre altele, la Festivalul Serbările Deltei din Sulina, Festivalul Internațional al Dunării din Tulcea, Festivalul Folcloric de la Luțk (Ucraina), Festivalul ProEtnica din Sighișoara, Festivalul Sinaia Forever, Festivalul Lemkivska Vatra din Zdynia, Polonia, dar și emisiuni de televiziune, cum ar fi Folclorul Contraatacă (Antena 1), Atenție, se cântă! (TVR 2), Împreună în Europa (TVR 2)

Dobry vechir tobi, pane hospodaryu

1963 – S-a născut Marian Petre

12 februarie 1963, Drăgănești-Olt, Olt

Sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 1996) și fondator al Asociației Culturale Artisrroma. A absolvit Institutul de Artă „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Artă Plastică, secția Sculptură, București. A avut expoziții de grup și personale și participări la tabere de creație în România, Italia, Japonia.

Biografie ilustrată

1966 – A apărut la Iași primul număr al revistei culturale Cronica

A apărut săptămânal între 12 februarie 1966–decembrie 1989. Din 2011, apare într-un format nou, sub numele de Cronica veche

1968 – S-a născut Ioan Ovidiu Sabău

12 februarie 1968, Câmpia Turzii

Fotbalist, a jucat pe postul de mijlocaș pentru mai multe echipe, între care Dinamo București, și Echipa națională de fotbal a României, alături de care a participat la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990. A antrenat echipa FCM Târgu Mureș din Liga I

1968 – A încetat din viață Grigore Ghidionescu (28 iunie1901, Geneva, Elveția – 12 februarie 1968, București)

Compozitor și pianist, a scris piese orchestrale pentru muzică de filme documentare și pentru jurnale cinematografice

1979 – S-a născut Emanuel Pârvu

12 februarie 1979, București

Actor și regizor de film. A absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, clasa Actorie condusă de prof. Gelu Colceag, după ce a abandonat secția de Cinematografie înainte de absolvire. Este asistent doctor la aceeași facultate. A jucat în peste 20 de filme începând din 2005: Fix alert, Eminescu versus Eminem, Catherine the Great, Second in Command, La urgență, Amintiri din Epoca de Aur (I, II), Portretul luptătorului la tinerețe, Bacalaureat, Aniversarea, etc. A realizat la TV emisiunile de divertisment Mondenii și În puii mei și a regizat: A Family, Pui, cartofi prăjiți și-o Cola, Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor

Fix alert (2005)

1979 – A încetat din viață Vasile Georgescu Paleolog (23 septembrie 1890, Teiu–Cornu, Dolj – 12 februarie 1979, Craiova)

Critic de artă, eseist, celebru exeget al operei lui Constantin Brâncuși și primul biograf al acestuia, agricultor

1995 – S-a născut Raul Stănulescu

12 februarie 1995, Câmpina, Prahova

Violonist, voice over, actor de teatru. Începând din 2009 a urmat Liceul muzical „George Enescu” din capitală și apoi Universitatea Națională de muzică (2012–2016). A jucat în: O zi de odihnă, Foamea noastră cea de toate zilele, a dublat voci în: The Jungle Book / Cartea Junglei, Richard the Stork / Bărzoiul Richard, Duck Duck Goose / Rață, rață și gâscan

Alexander Rybak – Fairytale cover Raul Stanulescu

2000 – Reuniunea statelor membre ale Pactului de Stabilitate din Europa de Sud-Est, SEECP la București

La finele reuniunii a fost semnată Carta relațiilor de bună vecinătate, stabilitate, securitate și cooperare în Europa de Sud-Est. Elementul definitoriu al SEECP este faptul că reprezintă unicul forum din Europa de Sud-Est, creat și gestionat exclusiv de Statele participante (regional ownership), cu scopul de a contribui semnificativ la îmbunătățirea climatului politic din regiune, prin promovarea intereselor țărilor participante, de integrare în structurile politice, de securitate și economice europene și euro-atlantice

2007 – Mitropolitul Varlaam al Moldovei a fost canonizat la Mănăstirea Secu din județul Neamț

Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc; 1580 sau 1585 – 18 august 1657) a fost scriitor și om de cultură, mitropolitul Moldovei (1632–1653) în timpul domnitorilor Alexandru Iliaș, Miron Barnovschi, Moise Movilă și Vasile Lupu. Lucrarea sa, intitulată Cazania sau Carte românească de învățătură a fost prima carte românească tipărită în Moldova. La 350 de ani de la moartea sa, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a înscris în rândul sfinților din calendar, cu zi de pomenire la 30 august

2011 – A încetat din viață Sofia Cosma (1 noiembrie 1914, Smorgon, Letonia – 12 februarie 2011, Oxnard, California)

Pianistă, solistă a Filarmonicii Române și conferențiar universitar la Conservatorul din Iași, stabilită în România prin căsătorie; în 2011 a fost realizat un film despre viața sa, A Suitcase Full of Chocolate

2017 – Protestele de stradă față de intențiile guvernului de modificare a Codului Penal prin ordonanță de urgență

În cea de-a 13-a zi consecutivă de proteste anti-guvernamentale, la București protestatarii au format un tricolor uriaș prin aprinderea lanternelor de la telefoane sub coli colorate în roșu, galben și albastru. Televiziunile au anunțat că în Piața Victoriei au fost între 40.000 și 70.000 de oameni. Proteste au avut loc, de asemenea, și în restul țării, în marile orașe: Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași, Sibiu, Constanța, Craiova, dar și în marile orașe ale lumii: Bruxelles, Paris, Londra, Roma și Madrid.

Delegația cineaștilor din România a protestat pașnic pe covorul roșu întins la Berlinale Palast, afișând două pancarte. Mesajul cineaștilor a fost: Romanian Cinema #resist. Cineaștii s-au arătat solidari față de protestele din țară. Delegația producătorilor, regizorilor și actorilor i-a inclus pe Anca Damian, Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Crina Semciuc. De asemenea, actorul Levente Molnár, protagonist în Fiul lui Saul, desemnat Cel mai bun film străin la gala premiilor britanice BAFTA 2017, a afișat la sosirea pe covorul roșu mesajul #rezist, în semn de solidaritate față de protestele din România

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #PakeProtopopescu #AlexandruDavila #IonTănăsescu #GrigoreFlorescu #OtiliaCazimir #IosifR #IsacPeltz #TheodorBurghele #AurelRăuță #GrigoreKiazim #BogdanMoroianu #ValeriuGorunescu #BanuRădulescu #AurelSergiuMarinescu #TeodorVârgolici #PetruJaleș #SergiuAnghel #DanPuric #VasileLuțac #MarianPetre #Cronica #IoanOvidiuSabău #EmanuelPârvu #RaulStănulescu #SfântulIerarhVarlaam #Tricoloruluman

0 comentarii la „12 Februarie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: