Istoria României România frumoasă Today's Memory

23 Februarie în istoria românilor

Foto: Brașov (văzut de pe Tâmpa)


1271 – Prima mențiune documentară a orașului Brașov

Până spre secolul al XIII-lea, niciun document nu pomenește de Brașov. Totuși, se remarcă o continuă locuire; actualul municipiu s-a format prin unirea mai multor nuclee: Bartholomä, Martinsberg, Cetatea Corona, Șcheii Brașovului, Blumăna, Noua, Dârste, Stupini. Toponimul Brasu a fost atestat într-un document latin, act prin care Ștefan, regele Ungariei, aproba contractul dintre „Chyel comes, filius Erwin de Calnuk” și „Teel, filius Ebl de Brasu cognatus eiusdem”. Data nu este certă, o menționare anterioară, din anul 1235, dar fără o dată exactă, referindu-se la „Diocesis cumaniae Corona

1443 – S-a născut Matia Corvin

23 februarie 1443, Cluj – 6 aprilie 1490, Viena

Rege al Ungariei și Croației între anii 1458–1490. A fost al doilea fiu al lui Ioan de Hunedoara, un renumit conducător militar, descendentul unui cneaz valah pe nume Voicu și al Erzsébetei Szilágyi, dintr-o familie de nobil maghiar cu foarte mare influență. După moartea lui Iancu de Hunedoara, oligarhia maghiară a convins pe tânărul rege, Ladislau Postumul, să ordone inculparea pentru omucidere și condamnarea la moarte a lui Ladislau Corvin, fiul cel mare al lui Ioan de Hunedoara. Fiul cel mic al lui Iancu, Matia, încă un copil, a fost aruncat în închisoare. A început războiul civil, adolescentul rege a fugit în Boemia, luând pe Matei cu el. Erzsébet Szilágyi, văduva lui Ioan de Hunedoara, a organizat armatele fidele soțului său și a reușit să pună capăt războiului civil, învingând armatele marii nobilimi. Regele Ladislau Postumul a murit subit în Cetatea din Praga (se pare că nu a fost otrăvit, așa cum s-a presupus, dar avea leucemie, boală încă necunoscută în acel timp). Dieta Națională, reunită la Buda să aleagă noul rege, în prezența armatelor lui Hunyadi, l-a ales rege pe Matia, în vârstă de 14 ani, care trebuia să fie răscumparat și adus de la Praga. A domnit 32 de ani ca rege al Ungariei și domnia sa a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei. Bine instruit, a promovat influențele culturale italiene în Ungaria. Buda, Esztergom, Székesfehérvár și Visegrád au fost printre orașele care au beneficiat de stabilirea unui sistem de sănătate publică și educație, precum și a unui nou sistem juridic sub domnia sa. S-a dovedit a fi un generos mecena al artiștilor din Italia (ex. Galeotto Marcio) și Europa de Vest, care s-au strâns la curtea sa. Biblioteca sa, Bibliotheca Corviniana, era cea mai mare colecție europeană de cronici istorice și lucrări filosofice și științifice din secolul al XV-lea, numărând peste 5.000 de exemplare. Domnia sa a fost considerată ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcat prin campanii militare victorioase ale temutei sale Fekete sereg (Armata neagră). Ungaria a cunoscut în timpul domniei sale cea mai vastă întindere din istoria sa, a condus în uniune personală Regatul Moraviei, Silezia și Luzația (Lausitz) și Austria Inferioară. Vorbea maghiara, italiana, croata, latina și mai târziu germana, ceha, slovaca, precum și alte limbi slave. Regele Matia este amintit și astăzi, în multe istorisiri și cântece populare, ca un conducător foarte înțelept și drept

1821 – Proclamația către locuitorii Moldovei a lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei

După ce a trecut Prutul în Moldova, în noaptea de 22/23 februarie, Alexandru Ipsilanti, înconjurat de vreo 200 de arnăuți a sosit la Iași. A tras la „casa principesei Cantacuzino”, pe strada Golia, unde a venit imediat și domnitorul Mihail Șuțu, fiind un eveniment important, care tulbura mersul liniștit al țării și cursul domniei. A doua zi Ipsilanti a dat egumenului grec de la Trei Ierarhi să tipărească proclamațiile mișcării care vesteau strângerea trupelor de volintiri, din toate straturile sociale, dispuși să lupte sub steagul Eteriei, statul Major instalîndu-se chiar la Mănăstirea Trei Ierarhi, unde se făceau și înscrierile și se depuneau contribuțiile și banii. Totodată, a adresat o proclamație populației Moldovei, prin care afirma că se bucură de sprijinul țarului și le garanta moldovenilor persoana și averea pentru perioada în care eteriștii erau pe teritoriul statului.

1841 – S-a născut Mircea V. Stănescu

23 februarie 1841, Arad, comitatul Arad – 30 decembrie 1888, Arad

Avocat, publicist, culegător de folclor, scriitor și politician. Începând cu 1859 a urmat studiile în drept la universitățile din Viena și Pesta, perioadă în care și-a schimbat definitiv numele în Stănescu pentru a-și sublinia naționalitatea. A studiat și teologia la seminarul din Arad. A susținut examenul de stat în anul 1864, iar censura (atestatul) de avocat în 1866. După finalizarea studiilor, și-a deschis o cancelarie avocățească la Arad, unde a activat ca stagiar și Ioan Slavici. A coordonat apariția almanahului literar Muguri, editat de Societatea de lectură a elevilor români, care poate fi considerată prima manifestare literară arădeană (1859) și a publicat o colecție de poezii naționale sub titlul Un buchet de simțăminte, iar în 1860 a publicat la Viena un volum de Povești culese și corese cu note explicative. Între 1861–1879 a coordonat editarea a câtorva ziare satirice, precum: Tutti Frutti, Strigoiul, Umoristul, Gura Satului, a colaborat la alcătuirea unui calendar umoristic, Calendarul Babelor, fiind astfel considerat întemeietorul presei satirice din Transilvania. A fost membru al Partidului Național Român, fiind ales de două ori deputat în Dieta Ungariei

1855 – Autoritățile austriece au înființat Căpităniile miniere Zlatna, Oravița și Baia Mare

La 23 februarie 1855, în Buletinul gubernial al Transilvaniei s-a publicat Legea minieră generală austriacă. Aceasta impunea, printre altele, înființarea următoarelor autorități miniere: Căpitănia minieră Zlatna – pentru Valea Jiului, Munții Apuseni și Abrud; Căpitănia minieră Oravița – pentru Banat; Căpitănia minieră Baia Mare. În baza legii, Ministerul de Finanțe a devenit o a doua instanță, având rol de serviciu de îndrumare și de coordonare a investițiilor făcute de către Tezaurareatul Montanistic în minerit (kincstár)

1856 – Memoriul adresat de Nicolae Golescu Congresului de Pace de la Paris

În memoriul înaintat la 23 februarie 1856 plenipotențiarilor Marii Britanii, Franței și ai Regatului Sardiniei la Congresul de la Paris, Nicolae Golescu, în numele conaționalilor săi, cerea unirea principatelor într-un stat neutru, independent, cu domn ereditar, sub garanția colectivă a Puterilor

1858 – S-a născut George Fotino

23 februarie 1858, București – 3 mart. 1946, Craiova

Compozitor, violonist și dirijor. A urmat Conservatorul din București cu Alexandru Flechtenmacher și Eduard Vachmann (1871–1878). După stagiul militar (1880), a devenit Capelmaistru al muzicii militare la Tulcea, Constanța și Craiova, unde s-a stabilit, având o bogată activitate componistică. A contribuit la înființarea societăților muzicale Filarmonica și Hora, fiind vicepreședinte și șef de orchestră, profesor de armonie, contrapunct, compoziție și director la Conservatorul Elefterie și Maria Cornetti din Craiova. A întemeiat biblioteca muzicală a conservatorului și a creat imnul Liceului „Frații Buzești”

1869 – Conferința de înființare a Partidului Național al Românilor din Transilvania

După alipirea Transilvaniei la Ungaria în anul 1867, la Miercurea Sibiului, a avut loc o conferință națională a fruntașilor politici ai românilor transilvăneni 23–24 februarie/7–8 martie), în cursul căreia a fost întemeiat Partidul Național al Românilor din Transilvania. Programul politic al partidului a fost acela al pasivismului, de nerecunoaștere a integrării Marelui Principat al Transilvaniei în Ungaria. Președinte al partidului a fost ales Ilie Măcelariu. La numai o lună (23 martie/3 aprilie), partidul a fost interzis de autorități, întrucât, potrivit prevederilor legii naționalităților, singura națiune existentă în Ungaria era cea maghiară, nici o naționalitate neavând dreptul să se constituie într-un „partid național”. La 12 mai 1881 a fuzionat cu Partidul Național al Românilor din Banat și Ungaria, în urma cărei fuziuni a rezultat Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria

1888 – S-a născut Mihail Săulescu

23 februarie 1888, București – 30 septembrie 1916, Predeal

Poet neoromantic. A urmat, fără să termine, Conservatorul de Artă Dramatică. A fost învățător în Gorj, apoi în Prahova, la Posada. În 1911 a devenit redactor la Luceafărul din Sibiu, la Rampa, a fost bibliotecar la Biblioteca Populară Socec, funcționar în Ministerul Instrucțiunii Publice și la Casa Școalelor, redactor la Rampa nouă ilustrată. A cultivat o poezie cu tematică citadină, simbolistă; a scris și drame de factură expresionistă. A debutat cu volumul Versuri (1906) – poezii minore pe care autorul le-a renegat subit și a luptat pentru distrugerea tuturor exemplarelor cărții. A colaborat la revista literară ilustrată Cosânzeana, care a apărut la Orăștie (1911) și ulterior la Cluj (1922). Dintre volumele sale de poezie: Departe, Viața. A murit eroic pe frontul de la Predeal, în Primul Război Mondial

1892 – S-a născut Tudor Măinescu

23 februarie 1892, Caracal – 15 martie 1977, București

Poet, prozator și traducător. A urmat un an la Facultatea de Medicină din București, un an la Conservatorul de Artă Dramatică (clasa Constantin I. Nottara) și apoi s-a înscris apoi la Facultatea de Drept, pe care a început-o la București și a terminat-o la Iași, cu diplomă de licență în 1923. După absolvirea facultății, a fost încadrat în magistratură, activând ca ajutor de judecător la Celari, judecător la Tribunalul din Slatina, apoi consilier la Curtea de Apel din București. S-a remarcat ca poet și epigramist, debutând cu versuri satirice în revista Scena (1916). A debutat editorial cu primul volumul de versuri intitulat O picătură de parfum… (1929), recenzat elogios Al. Philippide, Tudor Arghezi, Demostene Botez ș.a. A colaborat la revistele Viața Românească, Gândul nostru, Adevărul literar și artistic, Vremea, Universul literar, Bilete de papagal, Curentul literar, Universul și Veac nou, publicând volume de epigrame: Surâs…, versuri: O fată mică se închină, schițe și povestiri: Întâmplări vesele pentru oameni triști, etc

1901 – A încetat din viață Ioan S. Nenițescu (Ioan Vasiliu; 11 aprilie 1854, Galați – 23 februarie 1901, Buzău)

Dramaturg, monograf, poet, prozator și scriitor, membru corespondent al Academiei Române

1903 – Prima audiție a lucrărilor Suita I, Rapsodia I și Rapsodia a II-a de George Enescu

În anul 1903 George Enescu era invitat al Orchestrei Simfonice din București, dirijată de Eduard Wachmann. El apărea pe afișele vremii nu doar în calitate de compozitor român, care avea bucuria de a-și asculta propriile lucrări interpretate pe scena nou înființatului Ateneu, ci și ca violonist și dirijor. Este cazul concertelor din 23 februarie – când și-a dirijat în primă audiție cele două rapsodii – și din 25 februarie – când a apărut pe scenă ca solist, compozitor și dirijor. Prima audiție absolută a celor trei piese, Suita I de orchestră, Rapsodia română nr. 1 în La major și Rapsodia română nr. 2 în Re major (ambele op. 11) a avut loc la 23 februarie 1903 chiar sub bagheta dirijorală a compozitorului, la Ateneul Român din București. În acel moment, Enescu avea doar 22 de ani

George Enescu – Rapsodia Romana Nr. 1 Dirijor Sergiu Celibidache

1912 – S-a născut Romulus Vulcănescu

23 februarie 1912, București – 10 noiembrie 1999, București

Scriitor și etnolog, membru de onoare (din 1993) al Academiei Române. A urmat studii de sociologia culturii și etnologie la Facultatea de Litere și Filosofie (1934–1937). A fost profesor de filosofie și drept, apoi de drept și chimie la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, la Giurgiu și București. Sub îndrumarea lui Dimitrie Gusti, și-a luat doctoratul în etnologie-sociologie a culturii în 1944, cu teza Troița, o problemă de mitologie română, din care a publicat prima parte, Coloana cerului, în 1972. A fost cercetător și șef de sector la Institutul de Arheologie din București, la Institutul de Istoria Artei, cercetător și șef al Secției etnografice la Institutul de Etnografie și Folclor, ale Academiei Române. A fost redactor la revistele Trimestrial de mitologie și estetică, Gongul, Symposion, Cercetări folclorice, Etimologica. A publicat articole în revistele Dacia, Porunca vremii, Buna-Vestire, Suflet nou, Îndreptar, Ramuri, Studii și cercetări de istoria artei, Revista de etnografie și folclor, Revue historique du Sud-Est Europeen etc. A făcut parte din Instituto Internazionale di Sociologia (Roma), Union Internationale des Sciences Anthropologiques et Ethnologiques, The Folklore Society (Londra), Association Internationale d’Etudes des Civilisations Mediterraneennes etc.

1916 – A luat ființă Muzeul de Antichități din Iași

A fost organizat prin eforturile profesorului Orest Tafrali. Aprobarea pentru înființarea Muzeului a fost obținută pe data de 9 martie 1916, fiind împuternicit să închirieze, în numele Ministerului Instrucțiunii Publice, imobilul din strada Paladi, nr. 6, care aparținea Profirei N. Alexandrescu. Muzeul a funcționat până după al Doilea Război Mondial. Prezenta obiectele descoperite în cursul excavațiilor arheologice realizate în arealul culturii Cucuteni și al cetăților grecești de la Marea Neagră

1917 – Înființarea Corpului voluntarilor români ardeleni și bucovineni aflați în Rusia

La vestea că România a intrat in război alături de Puterile Antantei, 40.000 de prizonieri români transilvăneni și bucovineni, aflați în lagărele rusești, au cerut să fie înrolați în armata română. Neexistând o convenție privitoare la acest fapt între România și Rusia, cererea acestora a fost respinsă de autoritățile țariste. Prizonierii români care au insistat pentru eliberarea lor și înrolarea în armata română au fost arestați și închiși, ajungând într-o situație mai grea decât cea de prizonieri de război. La insistența guvernului român, guvernul țarist a convenit in luna octombrie a anului 1916, ca, în schimbul a 15.000 de prizonieri germani și austro-ungari, să permită eliberarea și înrolarea în armata româna a 15.000 de prizonieri de origine română aflați în lagărele din Rusia. Ministerul de Război al României a emis ordinul nr. 1.191 (23 februarie/8 martie), actul de naștere al Corpului de voluntari. Conform acestei convenții și a avalanșei de cereri venite din partea prizonierilor români aflați în lagărele rusești, Marele Cartier General rus a acceptat organizarea unui lagăr de primire a voluntarilor români în comuna Darnița, lângă Kiev, unde au avut de așteptat 6 luni. La 23 februarie 1917 a sosit la Darnița, Lt. col. Constantin Gh. Pietraru, ofițer activ al armatei române, care a fost desemnat de Marele Cartier General român să organizeze constituirea, echiparea și afluirea spre țară a unităților de voluntari

1919 – A încetat din viață Gheorghe Pop de Băsești (1 august 1835, Băsești, Comitatul Sălaj – 23 februarie 1919, Băsești)

Politician din Transilvania, vicepreședinte, apoi președinte al Partidului Național Român din Transilvania, unul dintre liderii mișcării memorandiste, a prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918

1923 – S-a născut Eta Boeriu

Margarita Caranica; 23 februarie 1923, Turda – 13 noiembrie 1984, Cluj-Napoca

Scriitoare, poetă și traducătoare. Licențiată a Facultății de Litere și Filosofie din Cluj-Sibiu (1941–1945). A participat la ședințele Cercului Literar de la Sibiu. A debutat cu versuri originale în 1963 în revista Tribuna și a colaborat cu traduceri în versuri și proză și cu studii despre operele lui Dante Alighieri în Steaua, Viața românească, România literară, Secolul 20, Vatra, Familia, Orizont. A debutat în volum în 1957 cu traducerea Decameronului lui Boccaccio, iar în 1971 i-a apărut volumul de poezii Ce vânăt crâng. A publicat volume de poezii:Dezordine de umbre, Risipă de iubire, Miere de întuneric, La capătul meu de înserare, Din pragul frigului statornic. A tradus din Giovanni Boccaccio, Cesare Pavese, Alberto Moravia, Dante Alighieri, Baldassare Castiglione, Elio Vittorini, Francesco Petrarca, Michelangelo Buonarroti, Giacomo Leopardi, etc. Este considerată a fi cea mai importantă traducătoare din limba italiană în limba română din toate timpurile

 

Ziua Hidrografului Militar

1926 – S-a înființat Serviciul Hidrografic Maritim

Constituit prin Decizia Ministerială a ministrului de Război nr. 126/23 februarie1926, serviciul special de hidrografie, geofizică și astronomie de pe lângă Divizia de Mare, avea ca atribuții „să se ocupe cu studiile, sondajele și ridicările relative la fluviu și mare, preocuparea, păstrarea și asigurarea navelor cu hărțile și instrumentele necesare navigației și ridicărilor hidrografice, controlul cronometrelor, executarea semnalului de oră în portul Constanța, date meteorologice, aerologice și oceanografice

 

1932 – Masacrul din Pădurea Olănești (de pe Nistru)

La ora douăsprezece noaptea, în dreptul localității Olănești, de pe țărmul sovietic al Nistrului unde era o pădure, s-a auzit o canonadă prelungă de mitraliere și bubuituri de grenadă. Canonada a durat cam douăzeci de minute. După un timp, pe malul românesc și-a făcut apariția un grup de douăzeci de refugiați moldoveni îngroziți, cu privirile rătăcite, opt dintre ei fiind răniți. Tremurând de spaimă, au povestit că erau mai bine de șaizeci de români care au pornit spre malul Nistrului prin pădurea Olănești, dar au fost surprinși de grănicerii sovietici și agenții GPU care au deschis focul fără somație. Mai bine de patruzeci de români transnistreni din grupul lor au plătit cu viața încercarea lor de a trăi în libertate alături de frații lor din România. Nimeni nu era înarmat, doreau doar să fugă din „paradisul muncitorilor și țăranilor”, dar la ieșirea din pădurea de lângă Purcari, cerul s-a luminat de rachetele sovietice și s-a dezlănțuit măcelul. Prinși în focul mitralierelor care secerau vieți omenești, supraviețuitorii au luat-o la fugă, urmăriți de o unitate GPU care trăgea continuu după ei, fără să le pese de țipetele victimelor, printre care erau femei și copii. În ședința de la 26 februarie 1932, din Parlamentul României, s-a discutat despre masacru, dar măsuri concrete nu s-au putut lua, din moment ce sovieticii tratau toate aceste acuze drept propagandă capitalistă

1936 – S-a născut Nicolae Coman

23 februarie 1936, București – 27 octombrie 2016, București

Compozitor, profesor, poet, traducător și muzicolog. Studiile muzicale le-a început în 1947, la București, cu Mihail Jora și Florica Musicescu. Din 1953 s-a înscris la Conservatorul din București avându-i ca profesori pe Mihail Jora, Paul Constantinescu, Alfred Mendelsohn, George Breazul, etc., pe care îl absolvă în 1959. A fost cercetător științific la Institutul de folclor, după care a devenit asistent, apoi lector, conferențiar și din 1992 a devenit profesor la catedra de armonie și compoziție a Conservatorului din București. S-a manifestat și în calitate de muzicolog publicând studii și articole în revistele: Muzica, Revista de folclor, România literară. A scris versuri pentru lucrări vocale, corale și vocal-simfonice, a tradus librete de operă, poeme și poezii din lirica universală, publicând mai multe volume de versuri. În 1969 a fost distins cu premiul Uniunii Compozitorilor din România

Nicolae Coman – Cântec Simona Jidveanu & Lavinia Coman

1937 – A încetat din viață Constantin de Hurmuzaki (3 octombrie 1862, Cernăuți, Bucovina, Imperiul Austriac – 23 februarie 1937, Cernăuți, România)

Doctor în drept, entomolog, profesor de entomologie și biogeografie la Universitatea din Cernăuți și membru de onoare al Academiei Române

1939 – S-a născut Mihai Vișoiu

23 februarie 1939, Ploiești

Prozator și ziarist. A urmat Academia „Ștefan Gheorghiu”, Facultatea de ziaristică (1973–1977). A fost redactor III, publicist, comentator, reporter special și șef de secție economică la ziarul Tribuna Ialomiței, corespondent pentru Ialomița al ziarului Scînteia, redactor principal, inspector principal Difuzare, Abonamente, Aprovizionare, redactor gradul II, principal gradul I, publicist comentator la Adevărul. A debutat literar cu proză scurtă (Joc, Pasența, Omul care face sfinți) în revista Luceafărul. A colaborat la Gazeta Literară, Tomis, Pagini Dunărene, Familia și Cronica

1946 – A avut loc fuziunea Partidului Național-Democrat cu Partidul Național-Liberal Tătărescu

Partidul National-Democrat a fuzionat prin absorbție în PNL-Tătărăscu. Tătărăscu a devenit Ministru de Externe al României. Activitatea politică a grupării Tătărăscu a fost interzisă în mai 1948

1949 – Statutul nr. 4593/1949 pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române

Aprobat prin Decretul nr. 233/23 februarie 1949, a intrat în vigoare în aceeași zi. Statua autocefalia BOR, cu o conducere sinodală ierarhică, controlul statului fiind exercitat prin Ministerul Cultelor

1959 – S-a născut Valentin Stan

23 februarie 1959, București

Analist politic, profesor doctor la Facultatea de Istorie a Universității din București, catedra de Istorie Universală. A absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității din București, specializarea istorie contemporană universală (1984) și cursul pentru diplomați și relații internaționale de la Institutul de Studii Internaționale al Universității din Leeds, Marea Britanie, sub egida Foreign Office (1991). Este Doctor în Istorie, specializarea Istoria Relațiilor Internaționale, la Universitatea din București, Are participări ocazionale în mass-media românească. Dintre lucrările sale: România și eșecul campaniei pentru Vest, Influencing regime change in the Balkans: the role of external forces in the transition, The Political Economy of Security: The EU and the USA at the “Crossroads”, The Euro-Atlantic Structures and Romania, Drepturile Colective: Amenințare sau Speranță?, Securitatea Internațională și Drepturile Omului

1960 – A început a de-a treia Conferință regională a comisiilor naționale europene pentru UNESCO

23 februarie–1 martie 1960

A adoptat o rezoluție propusă de România, referitoare la eliminarea din manualele școlare a propagandei de război și de discriminare rasială

1961 – A încetat din viață Constantin Loghin (4 nov. 1892, Budenit, Storojinet, Bucovina – 23 febr. 1961, Gura Humorului)

Istoric literar, profesor, redactor de presă

1962 – A încetat din viață Silviu Dragomir (13 martie 1888, Gurasada, Hunedoara – 23 februarie 1962, București)

Istoric, profesor la Universitatea din Cluj, politician, secretar al Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918, ministru, membru titular al Academiei Române

1969 – A încetat din viață Constantin Silvestri (31 mai 1913, București – 23 februarie 1969, Londra)

Dirijor, compozitor, pianist, profesor universitar, director muzical al Operei Române și director al Filarmonicii din București, stabilit în Anglia din 1957

1971 – S-a născut Dan Negru

23 februarie 1971, Timișoara

Prezentator de televiziune. A absolvit Facultatea de Drept și Facultatea de Jurnalism. Este celebru pentru succesul showurilor TV și pentru longevitatea carierei în televiziune. A fost inclus în Top Host European Broadcast pentru că a prezentat simultan formate internaționale de succes în două țări diferite, România și Republica Moldova. În 2018, era singurul moderator european de televiziune care a prezentat 18 ani consecutiv Revelioane televizate, fiind lider de audiență, conform studiilor de audiență oficiale

1983 – A încetat din viață Ștefan Constantinescu (14 martie 1898, Târgu Ocna – 23 februarie 1983, București)

Pictor, grafician, autor de lucrări monumentale, Maestru Emerit al Artei

1990 – A încetat din viață Florin Pucă (24 aprilie 1932, București – 23 februarie 1990)

Artist plastic, poet și actor, ilustrator de carte

1999 – A încetat din viață George Grigoriu (8 aprilie 1927, Brăila – 23 februarie 1999, București)

Compozitor, a activat alături de frații săi, Cezar și Angel, în formația Trio Grigoriu

2004 – A încetat din viață Ion Eremia (5 mai 1913, Constanța – 23 februarie 2004, București)

General, scriitor, autor al romanului satiric anticomunist Guliver în Țara Minciunilor și deținut politic în regimul comunist, supranumit Soljenițin al românilor

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #Brașov #MatiaCorvin #MirceaStănescu #GeorgeFotino #PartidulNaționalalRomânilordinTransilvania #MihailSăulescu #TudorMăinescu #SuitaI #RapsodiaI #RapsodiaII #RomulusVulcănescu #MuzeuldeAntichitățiIași #Corpulvoluntarilorromâniardelenisibucovineni #EtaBoeriu #ZiuaHidrografuluiMilitar #MasacruldinPădureaOlănești #NicolaeComan #MihaiVișoiu #ValentinStan #DanNegru

0 comentarii la „23 Februarie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: