Istoria României România frumoasă Today's Memory

24 Februarie în istoria românilor

Foto: Dragobete


Dragobetele

Sărbătoare populară semnificând venirea primăverii. Dragobete, fiul Dochiei, era zeul dragostei și al bunei dispoziții. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară fiind identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, și cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă. Luna februarie era considerată lună de primăvară, iar ziua de 24 reprezenta începutul anului agricol. Este momentul în care natura se trezește, iar oamenii intră și ei în rezonanță cu ea. Dragobetele se sărbătorește și în prezent, mai ales, în județele Gorj, Vâlcea și Olt. Și în alte zone ale României se ține, la alte date

 

 1538 – Tratatul de pace de la Oradea

Acord secret de pace dintre Ferdinand I, împăratul Sfântului Imperiu Roman, și Ioan I Zápolya, semnat la Oradea pe 24 februarie 1538. A pus capăt luptelor pentru stăpânirea Transilvaniei. Tratatul prevedea împărțirea Regatului Ungariei între cei doi. Zápolya a fost recunoscut pentru perioada vieții sale rege al Ungariei, păstrând controlul asupra a aproximativ două treimi ale regatului, iar Ferdinand a obținut controlul asupra părților vestice ale regatului, cunoscute ca Ungaria Regală și a fost recunoscut ca moștenitor al tronului Ungariei

1751 – S-a născut Nicolae Stoica de Hațeg

23/24 februarie 1751, Mehadia, Caraș-Severin – 6 ianuarie 1833, Mehadia

Istoric și cronicar bănățean. A învățat la Mehadia, cu învățători care predau doar în limba slavonă. Cititul și scrisul în limba română le-a învățat cel mai probabil acasă, de la tatăl său. În 1763 a fost trimis la școala sârbească de la Timișoara, pentru a fi făcut preot, dar acolo era un nivel slab de instrucțiune; după patru ani s-a mutat la școala germană, temporar a urmat și școala iezuită, unde a învățat limba latină. Așadar, după patru ani de școală sârbească, trei ani de școală germană și câteva luni latinească și-a însușit cele trei limbi și a învățat a scrie curent în alfabetele chirilic, latin și gotic. A avut slujbe de traducător pentru diferite personalități ale vremii, printre care chiar împăratul iosif al II-lea. A fost învățător, diacon, apoi preot deplin în satul Cornea. În războiul austro-turc a fost preot militar al regimentului româno-sârb (1788–1791). Din scrierile sale: Scurtă istorie a Banatului, Sârbii în Banat, Viața lui Alexandru cel Mare, Cronica Banatului (cea mai importantă operă a sa), Povești moșăști, școlarilor rumânești

1821 – Țarul Rusiei, Alexandru I a dezavuat mișcarea eteristă și revoluția din Țara Românească

Declanșarea mișcării eteriste, ale căror forțe au traversat granițele Moldovei, coroborată cu declarația riscantă a lui Alexandru Ipsilanti (23 februarie/7 martie), că se bucură de sprijinul țarului, au dus la precipitarea evenimentelor și complicarea situației mișcării revoluționare române. Prin acțiunea lor, eteriștii au încercat să provoace o acțiune militară a Rusiei împotriva Imperiului Otoman. Alexandru I al Rusiei era reticent la orice acțiune care putea să-i scape de sub control și care ar fi zdrucinat principiile de „legalitate și ordine” în numele cărora Rusia se alăturase celorlalte puteri în cadrul Sfintei Alianțe, care trebuia să apere prevederile Congresului de la Viena din 1815. Ca urmare, țarul s-a dezis imediat de acțiunile Eteriei dar și de revoluția română, declarându–se de acord cu venirea trupelor otomane la nord de Dunăre. Rusia nu putea interveni decât pentru a restaura vechea ordine amenințată de eteriști și de panduri, imprudența lui Ipsilanti determinând contrareacția țaristă

1822 – S-a născut Aloisiu Vlad de Săliște

24 februarie 1822, Abram, Bihor – 1888, Budapesta

Jurist, om politic bănățean. A participat la revoluția de la 1848 din Banat și din Ungaria. Ca membru al parlamentului de la Budapesta, a luptat, alături de Eftimie Murgu, pentru satisfacerea revendicărilor țăranilor români, precum și pentru colaborarea revoluționarilor români și unguri în lupta împotriva absolutismului. A fost membru al organizației radicale Liga egalității, în care activa și poetul Sándor Petőfi. În anul 1869 a devenit judecător la Tabla Regească (Curtea de Justiție) din Budapesta. Din lucrările sale: Memorandul în causa Sfintei Uniuni cu Biserica Romei între Românii din Banatulu Temeșianu. O scurtă privire la urzirea, înaintarea și pedecele uniunei cu Biserica Romei în Banatul Temeșianu, A román nép és ügye (Poporul român și cauza lui)

1870 – S-a inaugurat, în prezența domnitorului, noua clădire a Monetăriei Statului

Instituția a fost înființată la 24 februarie 1870, cu trei ani mai târziu față de momentul apariției monedei naționale, leul. Clădirea a fost inaugurată sub privirile regelui Carol I, ale ministrului de finanțe Ion C. Brătianu, dar și ale altor oficiali ai vremii, inițial pe Șoseaua Kiseleff. Pe vremuri, Palatul Monetăriei se numea Otelul de Monetă, după franțuzescul Hôtel de la Monnaie. Monetăria a început producția pieselor de aur de douăzeci de lei, Caroli, și de argint de un leu, pe rondele provenite din Franța. Monedele purtau chipul regelui Carol I, motiv de protest din partea Imperiului Otoman, care nu concepea să nu apară și semiluna – ca însemn al Imperiului, dar și al vasalității României față de el – pe acestea. Efigia lui Carol I a fost realizată de gravorul Kullbrich.

Pe locul fostei monetării, astăzi se găsește acum Muzeul Țăranului Român

1884 – S-a născut Nicolae Gh. Lupu

24 februarie 1884, Arsura, Vaslui – 30 aprilie 1966, București

Medic, profesor, om de știință, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai medicinii interne din România, membru titular (din 1948) al Academiei Române. După ce a absolvit Facultatea de medicină din București, a lucrat 4 ani (1907–1913) în laboratorul de medicină experimentală al prof. dr. I. Cantacuzino. Pe parcursul Primului Război Mondial a participat la eforturile de limitare a efectelor epidemice. După terminarea războiului a studiat în Occident (1919–1920), efectuând studii medicale în mai multe clinici, printre care Institutele de Anatomie patologică și parazitologie din Berna (Elveția) și Paris (Franța). Revenit în țară, și-a început activitatea profesională, inițial ca asistent de clinică medicală și până la titlul de conferențiar, apoi profesor titular la catedra de anatomie patologică, având o deosebită contribuție în reorganizarea ei în toate serviciile prosectură din marile spitale ale capitalei, iar din 1936 a fost numit profesor titular la Spitalul Filantropia. În 1938 a preluat, ca profesor titular, Clinica Medicală a Spitalului Colentina, pe care îl va transforma în 1949 în Institutul de Medicină Internă, primul institut de acest gen la nivel național – investigațiile erau de mare amploare: anatomie patologică, citologie și citochimie, histochimie, culturi de țesuturi, radiobiologie, explorări funcționale cardiovasculare, respiratorii, cu multiple preocupări în domeniul acupuncturii, homeopatiei, medicinii naturiste și a informaticii. În acest prim Institut de Medicină Internă din țară s-au format majoritatea personalităților din domeniul medicinii interne. A publicat numeroase lucrări de anatomie patologică și de hematologie

1892 – S-a înființat Partidul Național Român din Bucovina

La Cernăuți, la 24 februarie/7 martie a fost organizată o mare adunare politică a românilor din Bucovina, pe atunci inclusă în Austro-Ungaria. Cu acest prilej, s-a decis coagularea tuturor forțelor politice românești într-un partid național unit, reprezentat prin societatea politică Concordia. Această dată este considerată de către istoriografi drept moment al creării Partidului Național Român din Bucovina. La sfîrșitul anului 1910, din cauza disensiunilor politice ivite în sînul partidului, Iancu Flondor a demisionat din funția de președinte al partidului, iar partidul s-a divizat în trei grupări: națională, democratică și conservatoare. Partidul a editat în timp Gazeta Bucovinei, Patria, Deșteptarea, Apărarea națională, Românul, Viața nouă

1895 – S-a născut Vasile Al. George

24 februarie 1895, Sângeorz-Băi – 18 martie 1960, București

Poet, publicist, traducător. S-a stabilit la București în 1912, unde a urmat cursurile Conservatorului de Muzică și Declamație, luându-și, în paralel, licența în drept. A participat la luptele de la Mărășești, unde a fost rănit. A fost funcționar în Ministerul Instrucțiunii și în Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale. După primul război, s-a întors în Ardeal și a fost redactor-șef al gazetei Glasul libertății, redactor la ziarul Voința (ambele din Cluj). În 1921 a fost numit director al Casei cercuale a asigurărilor sociale din Târgu-Mureș, unde a editat ziarul Mureșul, iar între 1927–1928 a condus săptămânalul Astra. A colaborat la diverse publicații: Musa someșană, Foaia interesantă (Orăștie), Cosînzeana (Orăștie), Luceafărul (Budapesta), Flacăra, Arta, Țara noastră, Societatea de mâine (Cluj), Cele trei Crișuri, Gândirea, Ramuri, Familia (Oradea), Evoluția (Cluj) etc.

1908 – S-a născut Harry Brauner

24 februarie 1908, Piatra Neamț – 11 martie 1988, București

Folclorist și etnomuzicolog, fratele pictorului suprarealist Victor Brauner și al fotografului Théodore (Teddy) Brauner, căsătorit cu artista plastică și folclorista Lena Constante. Între 1925–1929 a studiat la Conservatorul din București, unde i-a avut profesori pe Dumitru Georgescu-Kiriac, Alfonso Castaldi, Ștefan Popescu, Constantin Brăiloiu, care l-a numit secretarul Arhivei de Folklor de pe lângă Societatea Compozitorilor, proaspăt înființată. În paralel, a urmat, la Universitatea din București, cursurile de sociologie ale lui Dimitrie Gusti și de estetică ale lui Tudor Vianu. Gusti l-a inclus în echipa de cercetare sociologică monografică în satul Drăguș. În cadrul echipei multidisciplinare, Harry Brauner și Brăiloiu se ocupau de muzică; timp de zece ani a reușit să înregistreze circa 5.000 de melodii, cu un fonograf, pe cilindri de ceară. A fost apoi profesor de muzică de liceu, a plecat la Paris cu o bursă, la Muzeul Trocadero, unde s-a documentat asupra cercetărilor de folclor muzical sub conducerea etnomuzicologului André Schaeffner. A fost unul din cei care au descoperit-o pe cântăreața de muzică populară Maria Tănase, la mijlocul anilor 1930. A efectuat numeroase cercetări de teren în toată țara și s-a îngrijit de editarea muzicii românești pe discuri de gramofon la casele Lifa și Columbia, devenind membru onorific al The English Folk Dance and Song din Londra. După război a fost consilier pentru folclor la Societatea Română de Radiodifuziune, profesor, apoi șef de catedră de folclor muzical la Conservatorul din București. A înființat Institutul de Folklor, Orchestra „Barbu Lăutaru”. A fost arestat și implicat fără vină în procesul Pătrășcanu, fiind condamnat la 15 ani de închisoare. În 1968, după rejudecarea procesului lui Părășcanu, a fost reabilitat și a primit o pensie mizerabilă

Bade, din dragostea noastră Cântec bănățean din Arhiva de floklore a Societății compozitorilor români, cules și înregistrat de Constantin Brăiloiu și Harry Brauner Cântă Maria Tănase

1909 – S-a născut Al. Dimitriu-Păușești

24 februarie 1909, Iași – 7 noiembrie 1977, București

Poet, publicist și traducător. A făcut studiile liceale și universitare în orașul natal, plecând apoi, cu o bursă, la Paris. Împreună cu Virgil Gheorghiu și Aurel Zaremba a scos la Iași revista avangardistă Prospect (1928). În paginile ei, apoi la unu ori la XX. Literatură contimporană, a publicat poezii și proză. A colaborat și la Bilete de papagal, Opinia, Lumea, Manifest, Jurnalul literar, Cuget moldovenesc, Vremea, Ecoul, iar după 1950 a scris la Gazeta literară, Viața românească, Veac nou, Cahiers roumains d’etudes litteraires etc. Vreme de aproape două decenii profesor de franceză în învățământul liceal (din 1954 la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București), autor de manuale, a intrat în 1960 la Catedra de limbă și literatură franceză a Facultății de Filologie a Universității din București – mai întâi ca lector, apoi conferențiar – ca titular al cursului de literatură franceză în secolul al XX-lea, realizând în limba franceză prima sinteză universitară originală asupra acestui domeniu, până la el studiat doar fragmentar: Istoria literaturii franceze. Secolul XX (1868). Ca traducător s-a aplecat mai cu seamă asupra epocii moderne și contemporane, publicând, între 1956–1971, traducerea romanelor Izbânda familiei Rougon de Zola, Familia Thibault de Roger Martin du Gard și Obermann de Senancour

1912 – S-a născut Norbert Petri

24 februarie 1912, Sibiu, Austro-Ungaria – 28 februarie 1978, Brașov

Dirijor, compozitor și profesor de muzică sas din Transilvania. A început studiile superioare de filologie la București și Viena. Apoi, la 25 de ani, a început studiul muzicii la București. A fost dirijor secund al Societății Filarmonice din Brașov, cântând ocazional și la orgă. După terminarea studiilor de filologie și muzică și-a desfășurat activitatea la Brașov, cu o singură întrerupere (1945–1950), când a fost deportat în Uniunea Sovietică. În anii ’50, Norbert Petri a condus o orchestră săsească și o grupă de dansuri, care activau în cadrul fabricii de mobilă din Codlea. A fost director muzical al Teatrului Muzical din Brașov, înființat de el în 1954, și al corului „Paul-Richter”. A compus muzică de scenă, muzicaluri, operete și operă, muzică de cameră, muzică simfonică. De asemenea, a prelucrat multe piese cu caracter folcloric pentru cor, oferind corurilor de amatori informații și partituri. A compus și lieduri și muzică de dans cu influențe folclorice. Multe din piesele sale vocale au, pe lângă varianta în limba română și una în limba germană

Norbert Petri – Simfonia nr.1, op.14 (1951)

1926 – S-a născut Ovidiu Cotruș

24 februarie 1926, Oradea – 12 septembrie 1977, Timișoara

Poet și critic literar, deținut politic sub regimul comunist. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea din Cluj. A debutat cu versuri în revista Societatea de mâine, dar a considerat că adevăratul său debut a fost în revista Cercului literar din Sibiu (1945). A continuat să publice în revistele Secolul 20, Luceafărul și Orizont. A fost arestat în 1950, victimă a unui proces politic, în urma căruia a primit 14 ani de detenție, până în 1964. A fost angajat redactor la revista Familia. Primul său volum, monografia Opera lui Mateiu I. Caragiale, a apărut postum în 1977. Alte opere: Meditații Critice, Dialoguri, Titu Maiorescu și cultura română

1927 – S-a născut Valentin Berbecaru

24 februarie 1927, București – 27 ianuarie 1988, București

Prozator. A urmat doi ani la Facultatea de Științe Juridico-Administrative, frecventând ulterior diverse școli serale și de reciclare pentru a deveni contabil și administrator. A fost secretar la o școală a Ministerului Telecomunicațiilor, contabil la gospodăriile agricole de stat din Ceptura, Dumbrăveni și Rupea, administrator la Institutul Politehnic București, șef de depozit la o întreprindere de geologie și director de hotel la complexul turistic Capitol. A debutat în Gazeta literară (1964). A colaborat la Viața românească, Luceafărul, Tribuna și Tomis. Debutul editorial l-a reprezentat romanul Banchetul, apărut în 1967. Alte opere literare: Trinitate confidențială, Șah etern, Provincia sufletelor, Judele păstorilor, etc.

1929 – S-a născut Marga Barbu

Margareta-Yvonne Butuc; 24 februarie 1929, Ocna Șugatag, Maramureș – 31 martie 2009, București

Actriță de teatru și film. Prima ei pasiune a fost dansul, dorind să-și urmeze mama, balerină la Viena. A fost angajata Operei Române, dar la vizita medicală a descoperit o afecțiune cardiacă, fapt care a făcut-o să renunțe la o carieră de dans. Urmând diferite cursuri de actorie, dans și filozofie, a ales în final actoria. A absolvit Institutul de teatru din București în 1950. A debutat în cinematografie în 1953 cu Nepoții gornistului, în regia lui Dinu Negreanu, fiind cunoscută, în special, pentru rolurile Anița din seria Haiducilor și Agatha Slătineanu din seria Mărgelatu, dar și pentru rolul de compoziție din Domnișoara Aurica, regia Șerban Marinescu (1986, Premiul ACIN). A mai jucat, de asemenea, în Bietul Ioanide de Dan Pița (1980, Premiul ACIN) și Comoara din Carpați, regizat de Cornel Todea. Ultimul film în care a apărut a fost Lacrima cerului (1989). A fost căsătorită timp de peste 30 de ani cu scriitorul Eugen Barbu. A fost distinsă cu în 2004 cu Ordinul Național Serviciul Credincios, în grad de cavaler

Lacrima cerului (1989)

1932 – S-a născut Eugen Cizek

Eugen Antoniu; 24 februarie 1932 –16 decembrie 2008, București

Istoric literar și filolog, specialist în filologie clasică, profesor universitar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. În 1955 a absolvit Facultatea de Litere, specializarea filologie clasică la Universitatea din București. În 1968 a devenit doctor în științe filologice la aceeași universitate iar apoi docteur-ès-lettres a Universității din Lyon II. A fost ales membru al Academiei de Științe, Litere și Arte din Lyon, al Société des Études Latines din Paris și, mai târziu, membru corespondent al Academiei din Barcelona. În 1982 a fost distins cu premiul ADELF al Asociației Scriitorilor din Paris și, tot în același an, Academia Română i-a acordat Premiul „Timotei Cipariu”. Din lucrările sale: Scriitori greci și latini, Epoca lui Traian. Împrejurǎri istorice și probleme ideologice, Evoluția romanului antic, Mentalități și instituții romane, L’empereur Titus, etc.

1933 – A încetat din viață Gheorghe Popovici (5 octombrie 1859, Iași – 24 februarie 1933, Iași)

Pictor și desenator, reprezentant al academismului, profesor la Catedra de pictură și compoziție de la Școala de Arte Frumoase din Iași

1937 – S-a născut Maya Simionescu

24 februarie 1937, București

Biolog, membru titular (din 1991) și vicepreședinte al Academiei Române (1998–2008), membru al Academiei de Științe Medicale (1998). A absolvit în 1959 Facultatea de Biologie a Universității din București; este doctor în științe biologice (1978). A fost cercetător la Institutul de Endocrinologie din București, cercetător și profesor asociat la Departamentul de Biologie Celulară din New York al Universității Rockefeller și la Facultatea de Medicină New Haven a Universității Yale (1970–1979). La revenirea în țară a devenit cercetător științific la Institutul de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu” din București, pe care l-a condus din 1995. S-a ocupat de biologia celulară, moleculară și patologia sistemului cardiovascular în combinație cu ateroscleroza și diabetul, cercetările sale concretizându-se în peste 200 de studii publicate în reviste din țară și din străinătate. Este membră a American Society for Cell Biology, European Cell Biology Organization, președintă a Societății Naționale de Biologie Celulară. A obținut mai multe premii și distincții, printre care Premiul Internațional Louis and Arthur Lucian, Ordinul Național Serviciul credincios, în grad de Mare Cruce, Ordinul Național Steaua României, în grad de Mare Ofițer, Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare (Franța, 2013)

1938 S-a născut Alexandru Surdu

24 februarie 1938, Brașov

Filosof, profesor de filosofie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru titular (din 1993) al Academiei Române. A studiat la Facultatea de Filosofie a Universității din București (1959–1963), apoi la la Universitatea din Amsterdam, logica simbolică și fundamentele matematicii. În 1976 a devenit Doctor în filozofie. A fost v icepreședinte, apoi președinte al Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Romane, profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București și la Facultatea de Psihologie a Universitatii „Titu Maiorescu” din București, director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Din lucrările sale: Logică clasică și logică matematică, Neointuiționismul, Vocații filosofice românești, Mărturiile anamnezei, Theory of Prejudicative Forms, Cercetări logico-filosofice, etc.

1939 – S-a născut Richard Oschanitzky

24 februarie 1939, Timișoara – 5 aprilie 1979, București

Compozitor, aranjor, pianist și dirijor, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni de jazz ai României. A fost student al clasei de compoziție condusă de Mihail Jora la Conservatorul din București (1955–1959). S-a afirmat începând din 1959 în domeniul jazz-ului, impresionând muzicienii și publicul prin talentul, ingeniozitatea improvizațiilor și tehnica pianistică desăvârșită. A creat sute de aranjamente și orchestrații pentru casa de discuri Electrecord, Radio-televiziune, pentru spectacole de teatru, muzică originală compusă pentru filme de animație și filme artistice (multe reintrate de câțiva ani în circuitul difuzării la posturi TV românești), sute de recitaluri și concerte de jazz în România, Germania, etc., piese de jazz în stiluri diferite (de la bop, cool, la free-jazz) reprezintă o activitate uimitor de diversă, densă și valoroasă, concentrată pe durata a numai doua decenii (1959–1979). Suma creativității lui Richard Oschanitzky poate fi descoperită în muzica de film și în opus-urile de jazz cameral și jazz simfonic

Richard Oschanitzky – Gavota din Suita in Do Minor de J.S. Bach

1939 – A încetat din viață Elena Alexandrina Bednarik (19 aprilie 1883, București – 24 februarie 1939, Mogoșoaia)

Profesoară de desen, pictoriță și decoratoare, o apropiată a mișcării de emancipare a femeii din perioada interbelică

1940 – S-a născut Virgil Bulat

24 februarie 1940, Răduleni, Soroca, Basarabia – 20 octombrie 2010, Cluj-Napoca

Poet, eseist și traducător. Student la Politehnica din Timișoara, a fost arestat în ianuarie 1958, datorită activității de contestare a regimului și condamnat la optsprezece ani de muncă silnică. Detenția a fost efectuată la Gherla, Jilava, Stoenești etc., perioadă în care se apropie de mai mulți oameni de cultură care împărtășeau aceeași soartă, mai ales de Nicolae Steinhardt. A fost eliberat în 1964, odată cu ceilalți deținuți politici din țară. În același an s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, pe care a absolvit-o în 1969. A fost cercetător la Institutul de Filosofie și Psihologie din Cluj al Academiei Române, redactor apoi redactor-șef, director la Editura Dacia. În 1964 a scris primele articole critice în revista Tribuna, colaborând apoi la Steaua, Limba română, Limbă și literatură și Familia, iar după 1989 la Literatură și artă (Chișinău), Haiku (București), Libertatea (Novi Sad), Aurora (Oradea) etc. A debutat editorial ca traducător al romanelor Zeilor le e sete și Revolta îngerilor de Anatole France (1978). Primul volum de poezii originale, Nocturnalia, i-a apărut în 1985. A îngrijit ediții din Liviu Rebreanu și Nicolae Steinhardt. A primit Premiul revistei Poesis (1991), Premiul Uniunii Scriitorilor din Chișinău (1992) pentru un studiu critic privind opera lui Lucian Blaga Premiul Orion, decernat de Centrul Cultural „Ionel Perlea” (1995), pentru „cel mai frumos poem Tanka

1942 – S-a născut Mihai Mocanu

24 februarie 1942, Constanța –18 iunie 2009, Constanța

Fotbalist și antrenor. A debutat în fotbal la Locomotiva Constanța, la echipe de juniori, pe postul de fundaș stânga. În Divizia A a jucat la Petrolul Ploiești și Omonia Nicosia. A jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970. A fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a, „în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate

1943 – S-a născut Horia Bădescu

24 februarie 1943, Arefu, județul Argeș

Poet, prozator și eseist contemporan. Este licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde a studiat cu profesorii Mircea Zaciu, Ion Vlad, Iosif Pervain, Octavian Șchiau, Dumitru Drașoveanu, etc. din 1968. A făcut parte din gruparea revistei Echinox. Și-a luat doctoratul în litere cu teza Memoria Ființei – Poezie și Sacru (1997). A debutat cu poezie în revista Tribuna (1964). A fost redactor la Studioul Teritorial de Radio din Cluj, iar din 1987 director al Teatrului Național din Cluj. După 1990 a fost director al Studioului Teritorial de Radio din Cluj, apoi director al Centrului Cultural Român de la Paris și atașat cultural la Ambasada României în Franța. A fost tradus și publicat în reviste literare din Franța, Belgia, Spania, SUA, Canada, Rusia, India, Bulgaria, Italia, Macedonia, Armenia, Vietnam, Peru. A fost distins cu Ordinul Național Meritul cultural în grad de Comandor (2004). Alte opere: Dragonul spre ziuă, Patimile tânărului Ioan în Arcadii

1945 – Manifestația organizată de FND cu sprijinul Uniunii Sovietice

Spre sfârșitul lunii ianuarie 1945, s-au întețit eforturile PCR de răsturnare a guvernului Rădescu, în vederea preluării puterii. S-au produs numeroase întruniri și manifestații antiguvernamentale, organizate de FND și CGM, care au culminat cu manifestația din 24 februarie 1945 de la București. A fost o demonstrație violentă împotriva guvernului Rădescu, organizată și plătită de bolșevici. Capitala era împânzită de simpatizanți ai Frontului Național Democrat, partid umbrelă condus de Vasile Luca (născut Luka László) sub care se adăposteau Partidul Comunist Român și formațiunile politice cripto-comuniste din jurul său, dar și PSD. În drum spre Piața Unirii, manifestanții strigau „Vrem guvern FND!“, „Vrem să ne conducă muncitorii!“, „Jos Rădescu!“, „Jos fasciștii!“, „Moarte reacționarilor, moarte fasciștilor, moarte trădătorilor!“. În câteva ore, demonstrația a devenit violentă, grupuri de agitatori bolșevici au deschis focul asupra armatei și a demonstranților. Au fost înregistrați mai mulți morți și mai mulți răniți. Au murit oameni în acțiuni similare la Craiova, Caracal și Brașov. România părea în pragul unui război civil, iar autoritățile, incapabile să rezolve criza. Seara, la 22.00, premierul Nicolae Rădescu a susținut, la radio, o celebră cuvântare: „Cei fără patrie și fără Dumnezeu, conduși de doi venetici, Ana Pauker și ungurul Luca, au hotărât să înece țara în sânge“. A fost ultimul discurs public anticomunist din România pentru mai bine de 45 de ani… De fapt, Rădescu avea dreptate: instabilitatea de pe străzile orașelor a fost orchestrată abil de către comuniști, sub atenta supraveghere a sovieticilor aflați în țară. România trebuia să-și arate vulnerabilitățile în fața aliaților, iar „aliații“ să vină s-o salveze. Acest eveniment a permis ca A.I. Vâșinski, ministrul adjunct de Externe al URSS și președinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să impună, prin forță, guvernul Groza

1948 – Legea nr. 32/1948 pentru dizolvarea Adunării Deputaților, reglementarea convocării Marii Adunări Naționale și trecerea puterii legislative asupra Guvernului

A fost votată la 24 februarie și a intrat în vigoare la 25 februarie, când Adunarea Deputaților a fost dizolvată. Corpul electoral a fost convocat pe data de 28 martie 1948, iar Marea Adunare Naționala urma a se întruni pe data de 6 aprilie 1948

1948 – Demiterea abuzivă a lui Lucrețiu Pătrășcanu din funcția de ministru al Justiției

Demiterea a fost urmată de arestarea, judecarea și executarea lui Pătrășcanu (în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954)

1949 – S-a născut Luminița Constantinescu

24 februarie 1949, Bărbulețu, Dâmbovița

Critic muzical și realizator TV. A fost redactor la Radiodifuziunea Română, redactor realizator, redactor, șef adjunct și producător la Televiziunea Română. A semnat în presă și la radio reportaje, cronici muzicale, interviuri, anchete, dezbateri la Radio și Televiziune. A organizat concerte, filme artistice TV, cicluri radiofonice: Biografii muzicale, Zig-Zag muzical, Al treilea gong, Seară de operă. A fost producător al emisiunilor Placido Domingo în România (1994), Cele Trei Soprane (1999), Tenorul Secolului la București – Luciano Pavarotti (1999), a realizat filme de operă: Cenușăreasa de G. Rossini, Paiațe de R. Leoncavallo. A întreprins turnee artistice (redactor, operator, critic muzical) în SUA, Japonia, Germania, Franța, Italia, Austria, Anglia. A publicat articole în: Muzica, Actualitatea Muzicală, Panoramic, Radio România, Melos, Star etc.

1949 – S-a născut Ștefan Damian

24 februarie 1949, Hodos-Bodrog, Arad

Poet, prozator și traducător. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția română-italiană (1972). A debutat cu versuri în Tribuna și Echinox (1968) și editorial în volumul colectiv Eu port această ființă (1973). O devenit Doctor în filologie romanică în 2000. Dintre cărțile sale: Portrete de familie, Sfârșit de vară (schițe și povestiri), Nunta, Prisma Pisica de Eritreea (romane), Racconti di Transilvania, Federico Tozzi, Biografie și poezie în renașterea italiană, Lettere dai tempi di guerra, Arhanghelul de sticlă

1953 – A încetat din viață Mihai Popescu (22 iulie 1909, Târgoviște – 24 februarie 1953, București)

Actor de teatru și film, societar al Teatrului Național din București

1955 – S-a născut Anton Rațiu

24 februarie 1955, Târnăveni, Mureș

Sculptor. A fost profesor titular Liceul de Arta „Nicolae Tonitza” din Bucuresti, apoi director și fondator Școala de Arte și Meserii „Dimitrie Paciurea” București, în prezent director artistic al firmei Art Maestro. Sculptează în piatră, inox, fier forjat, face restaurări. A participat la simpozioane și tabere naționale (Măgura, Buzău; Căsoaia, Arad; Iernut, Mureș – piatră), simpozioane internationale (Berlin – piatră; Iserlohn, Germania – bronz). A deschis expoziții personale la Galeriile „Jean Louis Calderon” (1994, 1995), Galeriile Dominus (2008) în București

Galerie de imagini

1960 – A început procesul Lotului Noica-Pillat

Arestările intelectualilor români în timpul în care Gheorghe Gheorghiu-Dej era liderul Partidului Muncitoresc Român s-au desfășurat aproape fără întrerupere timp de 18 ani (1946–1964). Pe 24 februarie 1960, la București, a început procesul Lotului Noica-Pillat, intentat „pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale”; principalii inculpați erau Constantin Noica, Constantin Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu și Nicolae Steinhardt. Concret, grupul (alcătuit de Securitate pe criteriul notorietății și al tinereții, membrii neformând și neactivând ca grup organizat) era acuzat de: citirea, scrierea și discutarea unor cărți considerate cu caracter dușmănos. Este vorba de cărțile lui Noica despre Goethe și Hegel, de răspunsul lui Noica dat unei scrisori către Cioran, de răspândirea și comentarea cărților lui Cioran și Eliade, considerați „legionari transfugi”, de manuscrisul romanului lui Dinu Pillat Așteptând veacul de apoi, acuzat de idei legionare, precum și de ascultarea posturilor de radio străine precum Radio Londra sau Vocea Americii, care comentau negativ regimul comunist. Pe lângă cei 25 de arestați, numeroase alte personalități au fost anchetate cu acuzații similare, între cei care au fost condamnați aflându-se și Alice Voinescu, Vasile Voiculescu, Ion Negoițescu, Paul Dimitriu, și alții. Pentru inculpații Lotului Noica-Pillat justiția comunistă n-a avut nevoie decât de trei zile pentru a pronunța sentința. În anul 1996, atunci când jumătate dintre cei condamnați în procesul din 1960 nu mai erau în viață, procurorul general al României, Vasile Manea Drăgulin, a intentat recurs în anulare pentru sentința din 1960

1972 – Vizita oficială de prietenie în România a delegației de partid și de stat ungare

24–26 februarie

Delegația a fost condusă de Janos Kádár, prim-secretar al CC al PMSU. Cu acest prilej, a fost reînnoit Tratatul de prietenie, cooperare și ajutor reciproc dintre România și Ungaria (din 1948) pentru încă 20 de ani, sub o nouă denumire, Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală

1984 – C.P.Ex. al CC al PCR a analizat, din nou, problema natalității în România

Ceaușescu a cerut „să se pună cu desăvîrșire capăt practicilor nejustificate și abuzive privind întreruperile de sarcină”. Următorul decret va ridica vârsta aprobării avortului la 42 de ani și 5 copii născuți…

1987 – Echipa de fotbal Steaua București a cucerit Supercupa Europei

În urma meciului de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev (câștigătoarea Cupei Cupelor în1986), echipa antrenată la acea vreme de Anghel Iordănescu se impunea în Supercupa Europei, învingînd-o pe Dinamo Kiev cu scorul de 1-0, singurul gol al meciului fiind marcat de Gheorghe Hagi

Golul lui Hagi din partida Steaua București – Dinamo Kiev Supercupa Europei, 1987

1997 – A încetat din viață Ion Voicu (8 octombrie 1923, București – 24 februarie 1997)

Violonist de reputație mondială, fost elev al marelui George Enescu, director al Filarmonicii „George Enescu” din București (1972–1982)

2001 – A încetat din viață Mitică Iancu (1 octombrie 1935, Tudor Vladimirescu, Galați – 24 februarie 2001, Tudor Vladimirescu)

Actor de comedie în teatru, pe scena Teatrului Dramatic Galați și de film

2014 – A încetat din viață Nicolae Herlea (Niculae Herle; 28 august 1927, București – 24 februarie 2014, Frankfurt am Main, Germania)

Bariton, solist al Operei Române București, care a cântat pe marile scene ale lumii, Artist al Poporului

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #Dragobete #NicolaeStoicadeHațeg #AloisiuVlad #MonetăriaStatului #NicolaeGhLupu #VasileAlGeorge #HarryBrauner #AlDimitriuPăușești #NorbertPetri #OvidiuCotruș #ValentinBerbecaru #MargaBarbu #EugenCizek #MayaSimionescu #AlexandruSurdu #RichardOschanitzky #VirgilBulat #MihaiMocanu #HoriaBădescu #ManifestațiaFND #LuminițaConstantinescu #ȘtefanDamian #AntonRațiu #ProcesulLotuluiNoicaPillat #SteauaSupercupa Europei

0 comentarii la „24 Februarie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: