5 - Trofeul-Cerbul-de-Aur

Prima ediție a Festivalului Internațional de muzică ușoară Cerbul de Aur

5–10 martie 1968


 

La prima ediţie, festivalul s-a numit Braşov-România. S-a desfășurat în incinta Teatrului Dramatic din Brașov, având directori pe Tudor Vornicu și Ilie Mănescu. Orchestra a fost condusă de maestrul Sile Dinicu. Prezentatori au fost Stela Popescu, Iurie Darie. Pentru Braşov, un astfel de festival a însemnat, în anul primei ediţii, o mobilizare de forţe şi fonduri fără precedent. Prima ediţie a Cerbului de Aur a adus României şi Braşovului o faimă care s-a păstrat peste ani.

Braşovenii au oferit participanților concerte de orgă la Biserica Neagră şi muzică preclasică la Biserica Sfîntul Nicolae din Şchei, spectacole folclorice în barul de noapte, o expoziţie de artă culinară şi vinuri de la cele mai renumite podgorii româneşti, decorate cu eticheta festivalului, o expoziţie de artă populară la Teatrul Dramatic, vizite la Bran şi la Şura Dacilor din Poiană.

Televiziunea Română s-a ocupat de organizare, ea fiind cea care a făcut selecția concurenților și a vedetelor. În prima zi, celebrul cântăreț Constantin Drăghici a susținut un recital.

Constantin Drăghici (Recital) • Cerbul de Aur 1968

Concursul propriu-zis a avut loc între 6 și 9 martie.

Prezentarea concurenților • Cerbul de Aur 1968

Pe data de 7 martie, TVR a scos revista oficială a primei ediții a festivalului, în cinci limbi. Aceasta conținea interviuri cu vedetele participante, precum și biografia concurenților.

Dan Spătaru • Cerbul de Aur 1968

Aprecierile internaționale au fost extraordinare, privind atât desfășurarea, cât și aranjamentul scenic.

Margareta Pâslaru (Mențiune specială a Juriului) • Cerbul de Aur 1968

 

Ursula Szypinska (Mențiune specială a Juriului) • Cerbul de Aur 1968

Premiile festivalului:

Kalinka (Cerbul de bronz) • Cerbul de Aur 1968

 

Josef Laufer (Cerbul de argint) • Cerbul de Aur 1968

 

Jacques Hustin (Cerbul de aur) • Cerbul de Aur 1968

La încheierea Festivalului, pe 10 martie, oficialitățile române au oferit o cină la restaurantul Carpați (acum, Aro Palace) concurenților, vedetelor, juriului și jurnaliștilor. Orchestra de muzică populară condusă de Victor Predescu a avut un mare succes la cîntăreţii străini, care s-au ridicat în picioare şi au aplaudat-o frenetic.

Mihaela Mihai, Dan Spataru, Luminita Dobrescu, Luigi Ionescu, Constantin Draghici

Totuşi, succesul primei ediţii l-a lăsat rece pe Ceauşescu. A vrut un festival de amploare, a avut unul de prestigiu. Dar niciun român nu urcase pe podium… „A fost o porcărie! Are cineva ceva de zis?

Creat pentru a concura manifestările similare din ţările „capitaliste”, Cerbul de Aur a ajuns curînd celebru în toată lumea.

Mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Festivalul_%E2%80%9ECerbul_de_Aur%E2%80%9D

 

Amalia Rodrigues (Recital) • Cerbul de Aur 1968

 

***** [In English] *****

The first edition of the Cerbul de Aur (Golden Stag) Festival

5 – 10 March, 1968

 

 

 

The Golden Stag Festival is an annual international music festival held in Brașov, Romania. The main organiser is Televiziunea Română, Romania’s state-run television network, who made the selection of competitors and celebrities. The festival has two main components: an international contest and guest performances by both Romanian and foreign stars.

Winner: Jacques Hustin – Nu mai plange, babby (Don’t cry, babby)

The first edition of the Cerbul de Aur (Golden Stag) Festival

Well-known artists have performed at the festival over the years, including Jacques Hustin, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, James Brown, Kylie Minogue, Diana Ross, Christina Aguilera, Cyndi Lauper, Kenny Rogers, Jerry Lee Lewis, Ray Charles, UB 40, INXS, Scorpions, Tom Jones, Ricky Martin, P!nk, Sheryl Crow, Kelly Family, t.A.T.u., Ruslana & many others…

Directors: Tudor Vornicu and Elijah Mănescu.

Conductor Orchestra: Maestro Sile Dinicu.

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Golden_Stag_Festival

*****

 

The Voices of Golden Stag Stage, Brasov, Romania Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Rita Pavone, Bobby Solo, Juliette Greco, Cliff Richard, Gilbert Bécaud, Marie Laforêt, Connie Francis şi Joe Dolan

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #romanifrumosi #istoriaRomaniei #CerbuldeAur #GoldenStag

0 comentarii la „Cerbul de Aur

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: