Istoria României România frumoasă Today's Memory

10 Martie în istoria românilor

Foto: Cetatea Crăciuna de pe Milcov


1482 – Voievodul Moldovei, Ștefan cel Mare, a ocupat Cetatea Crăciuna de pe Milcov

Ștefan cel Mare, văzînd că politica sa de intervenție în Muntenia nu dă rezultate durabile, a ocupat cetatea Crăciuna de pe Milcov, a fortificat-o și a instalat aici pe pîrcălabii săi Vilcea și Ivacono. Așezînd pe fiul sau Alexandru la Bacău, Ștefan cel Mare urmărea consolidarea hotarului spre Muntenia. „În anul 6990 [1482], martie 10, a luat Ștefan voievod cetatea Crăciuna” (Letopisețul de la Putna nr. I). Cetatea Crăciuna din Țara Vrancei a fost construită de Radu cel Frumos și până la 1482 a fost teritoriu al Munteniei. După ce Ștefan cel Mare l-a învins pe Basarab al IV-lea cel Tânăr (Țepeluș) și a alipit cetatea Crăciuna, hotarul Moldovei a fost mutat pe Milcov

1564 – A început a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanu

Alexandru Lăpușneanu (1499 – 5 mai 1568), fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea cu Anastasia din Lăpușna, a fost domnul Moldovei de două ori: între 4/12 septembrie 1552 – post 30 noiembrie 1561 și între 20 februarie/10 martie 1564–9 martie 1568. După ce Despot Vodă a fost ucis în 1563 de Ștefan Tomșa, care a domnit pentru scurt timp, Lăpușneanu a reușit să redobândească tronul Moldovei. Acest lucru l-a costat mai mult de 200.000 de galbeni dați turcilor și un crâncen război civil, pe care a trebuit să-l poarte contra lui Ștefan Tomșa, candidatul boierilor (între 20 februarie–10 martie 1564). Armatele turcești și tătărești, care îl aduceau pe Lăpușneanu la domnie, au invadat țara, prădând și jefuind. A doua domnie a lui Lăpușneanu, începută în sânge, avea să înoate în sânge până la sfârșit. A promis iertare tuturor boierilor dușmani, dar, după ce s-a instalat pe tron, i-a măcelărit. „Și i-au chematu pre obiceiul boierilor la curte, carii făr nici o grijă și de primejdie ca aceia negăsindu-să, dacă au intrat în curte, slujitorii, după învățătură ce au avut, închis-au poarta și ca pe niste lupi într-o turmă făr de nici un păstor, au intrat într-înșii, de-i snopiia și-i junghiia, nu numai boierii, ci și slujitorii. Nici alegea pre cei vinovați, ci unul ca altul îi puneau suptu sabie, cădea mulțime, dispre zăbrele săriia afară, de-și frîngiia picioarile. Și au pierit atunci 47 de boieri, fără altă curte, ce nu s-au băgat în samă. Și așa după atîta nedumnezeire, îi păriia că ș-au răscumpărat inima” (Grigore Ureche). Numărul boierilor uciși la Suceava în noiembrie 1564, s-a estimat în cronici înte 12 și 47 plus un însemnat număr de curteni mai mărunți, uciși la Curtea Domnească de la Iași.

Turcii, care l-au așezat pe tron, i-au impus să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. Lăpușneanu a dat ordin să se umple toate cetățile cu lemne și le-a dat foc. Incendierea, însă, nu a produs pagube mari cetăților, ci a fost doar un șiretlic pentru a se evita dărâmarea lor. A scăpat Cetatea Hotinului, unde s-a așezat o garnizoană turcească, care a început să jefuiască cu cruzime țara

1833 – S-a născut Dimitrie A. Sturdza

Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu; 10 martie 1833, Miclăușeni, Iași – 8 octombrie 1914, București

Istoric și om politic liberal, prim-ministru al României, membru titular (din 1871) și președinte (1882–1884) al Academiei Române. Educat la Academia Mihăileană, și-a continuat studiile în Germania, unde a luat parte la mișcările politice ale vremii. A jucat un rol important în politica României începînd din perioada de preunificare a principatelor Moldovei și Valahiei pînă la Răscoala țărănească din 1907. A fost secretar particular al lui Alexandru Ioan Cuza, dar ulterior s-a întors împotriva lui Cuza, devenind membru în guvernul liberal al lui Ion Brătianu. În 1899 a fost ales lider al partidului ca succesor al lui Ion Brătianu, în această calitate fiind ales de patru ori prim-ministru (1895–1909). A fost numit secretar permanent al Academiei Române, devenind o autoritate recunoscută în numismatica românească

1835 – Falansterul de la Scăieni

Teodor Diamant, socialist utopic, a pus bazele primului falanster de tip fourierist din România. Teodor Diamant, care a studiat matematica la München și la Paris, unde a intrat în contact cu ideile socialismului utopic și a devenit discipol al lui Charles Fourier, a adus conceptul de falanster în Țările Române. Reîntors în țară, și-a expus concepțiile social-economice, fiind bine primit în cercurile liberale din București.

Monumentul lui Teodor Diamant, din Boldeşti-Scăieni

Falansterul, intitulat Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi de la Scăieni, Prahova a avut, înainte de desființare, aproximativ 100 de membri. În cadrul coloniei se predau limbile română și franceză, aritmetică, geografie, catehism, muzică, desen și caligrafie. Școala falansterului (denumită „pansion”) avea trei clase și număra 14 elevi, într-o proporție egală băieți și fete, cu vârste între 4 și 14 ani. Societatea a eșuat după mai puțin de un an, „soții agronomi” părăsind-o, nemulțumiți de rezultate și de condițiile de muncă. A fost desființată de autorități un an mai târziu

1847 – Regulamentul fiscal din 10 martie 1847 pentru Basarabia țaristă

Mazilii și ruptașii din Basarabia au fost lichidați ca stare socială și fiscală și incluși în categoria odnodvorților.

Odnodvorții (однодворцы) erau o categorie socială privilegiată din Rusia țaristă, apoi și din Basarabia, scutită de prestații, care avea propria sa cârmuire sătească și care, în loc de impozitul pe familie (birul), plătea o dare numită dajdie, mai mică decât birul. După anexarea, în 1812, a Basarabiei la Imperiul Rus, mazilii și ruptașii, ca și celelalte categorii ale populației, au beneficiat de scutiri de la plata impozitelor, pentru o perioadă de trei ani, de prelungiri,pentru ca, prin Regulamentul din 10 martie 1847, șă fie incluși în categoria odnodvorților și mazilii și ruptașii din Basarabia, care au fost egalați în drepturi cu această stare socială din Rusia.

Mazilii, o categorie socială privilegiată, erau urmașii boierilor moldoveni și ai boiernașilor, care și-au obținut pe timpul domnilor moldoveni slujbe, până la rangul de vel șătrar; ei plăteau individual, boierește (redusă) și nu țărănește (întreagă) – dajdia mazilească, desetina (dijma) la stupi și la mascuri, erau scutiți de beilicuri, erau judecați de Divanul domnesc. Ruptașii, tot categorie fiscală privilegiată, erau descendenți ai clerului, ruptași de vistierie și ruptași de cămară; nu puteau fi supuși pedepselor corporale fără decizia judecății; plăteau impozitul denumit dajdie, câte 15 lei de la fiecare familie și achitau plata pentru prestații deopotrivă cu mazilii

1855 – S-a inaugurat linia telegrafică București–Giurgiu

Prima linie de telegraf din Țara Românească. Între 1853–1854, au fost realizate comunicații telegrafice în Transilvania prin circuite pe trasee aeriene între Cluj–Budapesta–Viena și Brașov–Sibiu–Timișoara. În 1854 a apărut prima linie telegrafică internațională, București–Brașov, prin care s-a stabilit și legătura directă București–Viena, iar în 1855 s-a finalizat construcția liniei telegrafice București–Giurgiu (de către francezi), continuată subfluvial la Rusciuc (Ruse) și pe rutele Suceava–Iași, Ploiești–Focșani

1856 – S-a născut Petre Dulfu

10 martie 1856, Tohat, comitatul Sălaj – 31 octombrie 1953, București

Autor de basme, poet, profesor, traducător și doctor în filozofie transilvănean, membru (din 1911) al Societății Scriitorilor Români. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie la Cluj, obținând, în 1881, diploma de doctor în filosofie cu lucrarea Activitatea lui Vasile Alecsandri pe tărâmul literaturii române (original: Működése a román irodalom terén). Toate studiile, inclusiv lucrarea de doctorat, le-a făcut în limba maghiară. După terminarea studiilor, a trecut Carpații și s-a stabilit în București, desfășurând o bogată activitate literară și didactică până la sfârșitul vieții. A fost dascăl la școala normală de învățători și la școala normală de fete „Elena Doamna” din București. În 1873 a debutat la Pesta în revista Familia, condusă de Iosif Vulcan, iar în 1894 a debutat editorial cu Isprăvile lui Păcală. Premiată de Academia Română, lucrarea a cunoscut zeci de ediții aducându-i o popularitate deosebită. Au urmat alte creații care, de asemenea, i-au adus recunoaștere unanimă: Snoave, Odinioară, Ion Săracul, Zâna florilor, Cei doi feți-logofeți cu părul de aur. Alte două lucrări Gruia lui Novac și Povestea lui Făt-Frumos s-au impus ca opere de referință în literatura română

1857 – A apărut săptămânalul Buciumul

Ziar politic, literar și comercial, a apărut săptămânal, la Paris între 10 martie–3 mai 1857, sub direcția lui Cezar Bolliac și la București din 15 decembrie, apoi zilnic din 10 august 1863

1875 – S-a născut Ioan Bușiția

10 martie 1875, Sighetul Marmației, Maramureș – 12 iulie 1953, Beiuș

Profesor de desen și dirijor. A studiat Academia de Bellearte din București, ulterior devenind profesor la liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș. A fost dirijorul Reuniunii de cântări Lyra din Beiuș până în 1918, apoi a fost dirijor al corului Reuniunii și președinte al Turing Clubului Român din Beiuș. A fost ales delegat al Reuniunii de cântări Lyra din Beiuș la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, unde a votat unirea Ardealului cu România, la 1 decembrie 1918. Pasionat de drumeții, a realizat marcaje pentru turiști în zona Munților Apuseni. A împăiat majoritatea pieselor din muzeul de științe ale naturii din cadrul Liceului „Samuil Vulcan”. A pus bazele unei „școli cu elevi talentați, găsiți din popor, pe care i-a instruit după cum erau de talentați și aveau înclinări la desen, vioară sau împăiat păsări”. În timpul regimului comunist a fost arestat în repetate rânduri și după eliberare i s-a sistat dreptul la pensie, fiind nevoit să ducă o existență precară

1879 – S-a născut Dumitru Caracostea

10/22 martie 1879, Slatina, România – 2 iunie 1964, București

Critic, istoric literar și folclorist, membru titular (din 1938) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde și-a luat licența în 1908. A susținut două doctorate în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică. Din 1920, a devenit docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. Datorită strădaniilor sale, în 1933 a luat ființă Institutul de Istorie Literară și Folclor. A colaborat la revistele Convorbiri literare, Adevărul literar și artistic, Flacăra, Langue et littérature, Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească, etc. Activitatea sa literară și științifică s-a orientat în două direcții: studiile de folclor: Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia (1924) și exegeza operei eminesciene: Arta cuvântului la Eminescu, Creativitate eminesciană. A fost ministrul educației naționale în două guverne, apoi director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă (1941–1944). Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române. În 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ. În pofida vârstei sale înaintate, a fost arestat în 1950 și ținut în închisoare fără a fi judecat timp de cinci ani ca deținut politic

1901 – A încetat din viață Vasile Maniu (24 decembrie 1824, Lugoj, Imperiul Austriac – 10 martie 1901, București)

Istoric, publicist, scriitor, avocat, om politic, participant la Revoluția română de la 1848, deputat și senator, membru titular al Academiei Române

1919 – A reapărut la Craiova revista Ramuri

Revista a fost înființată din inițiativa a doi adolescenți entuziaști, Constantin Șaban Făgețel și Dumitru Tomescu, la acea data încă elevi, primul număr apărând la 5 decembrie 1905, în Craiova, ca „revistă literară lunară”. Din 1908 apariția a devenit bilunară, iar din 1910 săptămânală. La 10 decembrie 1914, revista Ramuri a fuzionat cu revista Drum drept, luând denumirea acesteia și având directori pe Nicolae Iorga și C.Ș. Făgețel, până în 1927. Programul revistei este de natură militantă „Afrirmarea sufletului românesc în formele de artă ale timpului” (Nicolae Iorga). A reapărut câteva luni, în refugiu la Iași (martie–iulie 1917) și din 1919, din nou la Craiova. A funcționat în această formă până în 1947, cu două pauze: în 1918, din cauza Primului Război Mondial și între 1930–1933 din motive financiare.

1920 – S-a născut Traian Lalescu

10 martie 1920, București – 15 octombrie 1976, București

Poet simbolist, fiul matematicianului Traian Lalescu. A debutat cu versuri în revista Liceului „Spiru Haret”, Vlăstarul. A urmat studii de drept la Universitatea din București. A colaborat la Universul literar, Festival, Mlădițe, etc. A debutat editorial cu volumul Lumina tristă (1939), urmat de placheta Lanterna magică (1941, scrisă în colaborare cu St. Baciu), Sărbătoarea recoltei, Nota 10 la muzică. A avut un rol activ de animator cultural. După o lungă tăcere, a revenit în literatură cu volumul semiantologic Dantelă veche

1921 – Căsătoria dintre viitorul rege Carol al II-lea cu principesa Elena a Greciei și a Danemarcei

Căsătoria a avut loc la Atena. După luna de miere petrecută în Grecia, cuplul princiar s-a stabilit în România, la castelul Foișor din Sinaia

 

1921 – S-a născut Arta Florescu

10 martie 1921, București – 6 iulie 1998, București

Cântăreață de operă și profesoară de canto. A debutat la Radio cu un program de lieduri în 1939 și în 1941 la Ateneul Român, acompaniată la pian de Nicolae Rădulescu, cu pagini de H. Wolf, Duparc, Ernest Chausson, Richard Strauss, Igor Stravinski, George Enescu. A urmat debutul în oratoriu, sub bagheta dirijorului Ionel Perlea, cu Stabat Mater, de G. Clari, în 1942 și în operă cu Lucia di Lammermoor, de Gaetano Donizetti, sub conducerea lui Jean Bobescu, la 5 decembrie 1942, la Opera Română. A fost solistă la Societatea Corală România din București, solistă și prim solistă la Opera Română din capitală, conferențiar, profesor și șef al Catedrei de Canto de la Conservatorul din București și profesor invitat la Opera din Istanbul (1976). A interpretat de-a lungul carierei solistice peste 70 de roluri, în Lucia di Lammermoor de G. Donizetti, Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, Ifigenia în Aulida de Christoph Willibald Gluck, Wilhelm Tell de Gioachino Rossini, Trubadurul, Traviata, Aida, Rigoletto, Forța destinului, Don Carlos, Othello de Giuseppe Verdi, etc. A cântat pe scenele teatrelor Balșoi din Moscova, Staatsoper din Berlin, Royal de La Monnaie din Bruxelles, Municipal din Rio de Janeiro, Staatsoper din Leipzig, Champs Élysées din Paris, Kirov din Sankt-Petersburg etc. A întreprins zeci de turnee artistice în Franța, Japonia, Austria, Ungaria, U.R.S.S., Polonia, Cehoslovacia, Italia, Anglia, Bulgaria, China, Brazilia, Germania, Belgia, Israel, Iugoslavia, Elveția, Albania, Turcia

Richard Strauss – Der Resenkavalier (Cavalerul rozelor)

 

1929 – Nicolae Iorga a debutat la radioul public românesc

Cel mai de seamă conferențiar al radioului, prezențele sale la microfon determinând apariția volumului Sfaturi pe întuneric

1929 – S-a constituit la București Partidul Liga Agrară

S-a format prin desprinderea din Partidul Poporului a lui Grigore Filipescu și a adepților săi, la inițiativa marilor proprietari pe pămînt și a unei părți a intelectualității. Președinte a fost ales Constantin Garoflid. Partidul a editat ziarul Agricultorul (1929–1941). În iunie și-a schimbat numele în Liga Vlad Țepeș, pentru ca, în martie 1932 să se transforme în Partidul Conservator. Grigore Filipescu, fiul cunoscutului lider conservator, Nicolae Filipescu, fonda un partid care se declara continuatorul tradiției instituite în 1880. Dar noul Partid Conservator, nu a avut vreo influență notabilă și și-a încetat activitatea în 1938

1929 – S-a născut Lucreția Dumitrașcu Filioreanu

10 martie 1929, Volovăț, Suceava

Sculptoriță, profesoară de sculptură la Școala Populară de Artă din Iași, membră a Uniunea Artiștilor Plastici din România. A studiat la Academia de Arte Frumoase din Iași, la clasa profesorului Ion Irimescu, ale cărei cursuri le-a absolvit în anul 1955, urmată de Facultatea de Arte Plastice Cluj, clasa Vetro Artur și Institutul de Arte Plastice – Secția Sculptură București cu B. Caragea, C. Medrea, Z. Băicoianu. A activat ca profesoară la Catedra de sculptură la Școala de Artă Populară din Iași. A realizat sculpturi ca: Avânt, Chitarista, Elogiu, Cântecul mării, Tinerețe, Qvadriga Victoriei, Dans, Voievod, Mireasa, Icar, Dans spaniol, grupuri statuare, reliefuri pentru fațadele unor clădiri, lucrări pentru centre turistice. Lucrările sale se află la Muzeul de Artă din Iași, precum și în diferite colecții din România

1930 – S-a născut Octavian Șchiau

10 martie 1930, Coroisânmărtin, Târnava Mică/Mureș – 22 noiembrie 2013, Cluj-Napoca

Filolog și istoric literar, profesor la Leipzig, Tübingen și Cluj. A studiat filologia română și rusă la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și a devenit doctor în filologie cu teza Circulația vechii cărți românești (1971). A fost director al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară Cluj, Decan al Facultății de Litere din Cluj. În primii ani după căderea comunismului, a pus bazele învățământului filologic universitar la Alba Iulia. S-a dedicat mai ales punerii în valoare a textelor vechi românești, fiind un deschizător de drumuri în cercetarea circulației vechilor tipărituri de la noi. De asemenea, a fost implicat în cele mai importante proiecte culturale legate de acest domeniu: Biblia de la București (ediția jubiliară a Patriarhiei din 1988), Palia de la Orăștie, etc.

1933 – Izbucnirea scandalului politic și mediatic Afacerea Škoda

La 10 martie, finanțele au operat o percheziție la sediul firmei Škoda din București, pe motive fiscale. În seiful lui Bruno Seletzki, reprezentantul Uzinelor Škoda, au fost găsite mai multe documente militare secrete din Arhiva Ministerului Apărării, cu privire la sistemul național de apărare, documente despre contractele statului cu alți furnizori de armament și liste cu sume mari de bani – circa 25 milioane lei, alocați unor nume codificate. Ministrul justiției, țărănistul Mihai Popovici, a sistat percheziția și a încercat să mușamalizeze rapid cazul. În aceeași seară, Bruno Seletzki a pătruns în sediul firmei, a rupt sigiliile și a sustras documente. Toată tărășenia a scăpat în presă, care a publicat articole incendiare despre Afacerea Škoda. Scandalul s-a extins rapid și în Parlament. Sub presiunea opiniei publice și a Parlamentului, pe 24 martie a fost arestat Bruno Seletzki. Implicat direct, generalul Sică Popescu, din Corpul I Armată, s-a sinucis. Nemulțumiți de atitudinea mult prea permisivă a guvernului PNL, un grup de deputați din partidele de opoziție, în frunte cu Nicolae Lupu, a adresat o interpelare oficială guvernului, pentru o prezentare mai clară a afacerii. În urma acestui demers, s-a constituit o comisie parlamentară care să ancheteze cazul. A fost un puternic scandal politico-financiar care a zguduit viața politică din România interbelică. La baza lui a stat un contract pentru înzestrarea armatei române cu armament, în valoare de aproximativ 7 miliarde lei, semnat în 1930 de guvernul Maniu cu Uzinele de armament Škoda din Cehoslovacia. Stipulat în netă defavoare față de Statul Român, contractul a provocat o puternică criză politică, scoțând la iveală corupția generalizată din aparatul administrativ al Statului, starea extrem de precară a Armatei Române, violarea secretelor de stat, implicarea politicienilor până la nivelele cele mai înalte și culminând cu implicarea regelui Carol al II-lea și a camarilei regale. Cazul a scandalizat opinia publică și a fost cap de afiș pentru mai mulți ani de la izbucnirea lui. A fost pe larg instrumentalizat de partidele și oamenii politici, având în final un efect devastator asupra încrederii populației în instituțiile statului democratic, în contextul în care Europa se afla în plin proces de înarmare și în pragul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial

1936 – S-a născut Constantin Popa

10 martie 1936, Cozia–Costuleni, Iași

Actor, dramaturg, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti (1958–1962), apoi Facultatea de Filosofie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, fiind licențiat în 1975. Ca actor, a jucat la Teatrul „George Bacovia” din Bacău, Teatrul de stat din Reșița, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, a primit Premiul de interpretare UNESCO pentru rolul Zani din spectacolul Comedia del arte de G. Carabin, după Basilio Lucatelli. A fost apoi profesor universitar, predând arta actorului la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. În 2004 a devenit Doctor în științe umaniste la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu teza Teatrul absurdului între revelație filosofică și necesitate estetică. A publicat versuri: Prețul alegerii, Cuvinte învinse, Împăcarea cu Faust, Școala de îngeri, Sertarul cu emoții și dramaturgie: Hora întreruptă, volumul Mașina de vânt cu piesele Calul Verde, Regulamentul de bloc, Mașina de vânt, Cavou Bar. A jucat în filmul Profetul, aurul și ardelenii

Profetul, aurul și ardelenii (1978)

1936 – A încetat din viață A. de Herz (15 decembrie 1887, București – 10 martie 1936, București)

Dramaturg și publicist, director al revistei Adevărul literar și artistic

1940 – S-a născut Slavco Almăjan

10 martie 1940, Oreșaț, Serbia

Poet, romancier, eseist și publicist din Voivodina. Absolvent al Facultății de Filozofie din Novi Sad, Almăjan a funcționat ca redactor mai întâi la revista Poezia, apoi la revistele Lumina și Art Plus. A devenit redactor-șef la editura Libertatea. Ulterior, a fost președinte al Societății de Limba Română din Voivodina, președintele Asociației Scriitorilor din Voivodina și președinte al Centrului pentru Dialog Deschis Argos din Novi Sad. Din scrierile sale: Pantomimă pentru o după-amiază de duminică, Casa deșertului, Trezirea clepsidrei, Labirintul rotativ, Versiunea posibilă, Roata nebună, Antistress show

1942 – S-a născut Anca Sârbu

10 martie 1942

Critic și istoric literar. Absolventă a Facultății de Filologie, secția franceză-română a Universității din Iași (1964), în 1976 și-a susținut teza de doctorat cu teza Julien Green – une conscience inquiète. Din 1964 a intrat ca preparator la Catedra de limba și literatura franceză la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, specializându-se în literatura secolului al XIX-lea și urcând treptele didactice până la aceea de profesor (1999). Primele scrieri i-au apărut în Iașul literar, Analele științifice ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Julien Green, o conștiință tragică (1995), întâia carte publicată, a fost urmată de Personajul literar în secolul al XIX-lea francez și de Timp și spațiu în literatura franceză din secolul al XIX-lea. A participat, în calitate de coautor, la lucrări colective: Histoire de la litterature francaise, Direcții în critica și poetica franceză contemporană, Terminologie poetică și retorică. Mai colaborează la Anuar de lingvistică și istorie literară, Convorbiri literare, Cronica, Atelier de traduceri, Oeuvres et critiques (Tubingen), Dialogue (Montpellier), Bulletin de la Societe Internationale d’Etudes Greeniennes (Paris)

1950 – Transporturile morții

În anii 1949 și 1950 au avut loc o serie de crime comise de Securitate împotriva unor deținuți politic, deja condamnați de instanțele de judecată, dar ale căror pedepse erau considerate „prea mici” de către autoritățile comuniste.

Pădurea Verde (Timișoara) a fost locul asasinării, la 10 martie 1950, a unor partizani din lotul „Babadag”, trimiși în decembrie 1949 să-și ispășească pedeapsa la penitenciarele Gherla și Aiud.

Grup de partizani din Dobrogea. Fotografie făcută de Securitate după arestarea lor (arhiva CNSAS)

Cazul este mult mai complex și, după investigații migăloase, inginerul Teodor Stanca, președintele AFDP Timiș, a reușit să descopere amănunte lămuritoare. Se știa inițial că „dobrogenii” au fost transferați din cele două închisori și executați cu toții în Pădurea Verde. Asta se întâmplase însă doar cu o parte dintre ei, omorâți în 10 martie 1950. Alții au fost transferați în februarie 1950 la Pitești, fiind asasinați, unii la 20 martie, iar alții la 23 martie 1950. În evidențele Direcției Generale a Penitenciarelor, cea care dăduse ordinele de transfer spre și dinspre Aiud și Gherla, este consemnat decesul fiecărui deținut și data acestuia, însă nu se vorbește nimic despre împușcare: la rubrica „Motivul morții” apar, ca de obicei, diagnostice cardiace, digestive sau, în câteva cazuri, pur și simplu, „moartea naturală”

1952 – S-a născut Aurel Pantea

10 martie 1952, Chețani, Mureș

Poet și critic literar. A urmat Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția Română-Latină (1972–1976). După absolvire, a fost profesor în Borșa, Maramureș, corector la ziarul Unirea din Alba Iulia, profesor la Școala generală 1 și la Liceul „Horia, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, conferențiar universitar dr. la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. A lucrat, de asemenea, în presă, în timpul studenției, redactor la revista clujeană Echinox, a condus revista litografiată Metamorfoze (a apărut un singur număr în1983), redactor al revistei Vatra din Târgu Mureș și redactor-șef al revistei Discobolul din Alba Iulia. A debutat în 1971 cu poezie în Echinox. A colaborat apoi cu poezii în revistele Echinox, Tribuna, Steaua, Vatra, etc. Debutul editorial a avut loc în 1980, cu volumul Casa cu retori. A publicat apoi mai multe volume de poezii, printre care: Persoana de după-amiază, La persoana a treia, Negru pe negru, O victorie covârșitoare, Nimicitorul, În urmă se sting toate luminile, etc.

1953 – A încetat din viață Gheorghe Baba (1863, Caransebeș – 10 mart. 1953, Frasin, Câmpulung)

Zugrav de biserici, dar a pictat și portrete, naturi moarte, peisaje; tatăl pictorului Corneliu Baba

1954 – S-a născut Saviana Diamandi

10 martie 1954 București

Muzicolog și compozitoare. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul București (1973–1977), a frecventat cursurile de vară la Academia din Nisa (1972) și este doctor în muzicologie al Universității de Muzică din București. A fost profesor suplinitor-corepetitor la Liceul de Artă George Enescu din București, profesor de muzică, la Școala Generală din Otopeni, profesor de pian la Școala de Muzică și Arte Plastice nr. 3 din București, cercetător științific la Institutul de Tracologie din București. A susținut comunicări științifice, conferințe, referate, emisiuni de radio, a publicat studii și articole în Muzica, Traco-Dacia, The Thracian World, Actualitatea Muzicală, etc. A compus muzică vocal-simfonică: Cantata pentru soliști, cor și orchestră, muzică simfonică: Mișcare simfonică, Scherzo simfonic, muzică de cameră: Imbold înfrânt, piesă pentru pian, etc.

1955 – S-a născut Mihaela Miroiu

10 martie 1955, Hunedoara

Teoreticiană și militantă feministă, profesoară universitară la SNSPA. A urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității București, absolvite în 1978 și a obținut titlul de doctor în Filosofie în 1994. S-a implicat, prin diverse contribuții instituționale, civice și mediatice pentru dezvoltarea filosofiei, științelor politice și a democratizării în România. A fost decana Facultății de Științe Politice din SNSPA (1997–2001), a inițiat primul program doctoral de Științe Politice din România în 2000. Este autoarea a unui număr de cărți academice, printre care, în filosofie: Gândul Umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană, Convenio. Despre natură, femei și morală, în teorii politice: Societatea retro, politici de gen: Guidelines for Promoting Gender Equity in Higher Education in Central and Eastern Europe, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, coautoare a volumului destinat domeniului științe politice: România. Starea de fapt cu Vladimir Pasti și Cornel Codiță, co-editoare a unor volume printre care științe politice: Patriarhat și emancipare în gândirea politică românească (împreună cu Maria Bucur), Ideologii politice actuale și în studii de gen: Lexicon feminist. Este autoare a volumelor de publicistică: Neprețuitele femei, Dincolo de îngeri și draci. Etica în politica românească și a cărții de literatură autobiografică R’Estul și Vestul (împreună cu Mircea Miclea)

1955 – S-a născut Adrian Ordean

10 martie 1955, Sibiu

Chitarist, vocalist și compozitor. Este unul dintre compozitorii de marcă ai muzicii ușoare românești și unul dintre cei mai prolifici compozitori români. A creat trupa A.S.I.A. și a făcut din Compact un brand pe scena pop-rock-ului. A cântat în lunga sa carieră în formații precum Riff, Roșu și Negru, Vocal Jazz Quartet Stereo precum și în Schimbul III și Grup 74. Perioada petrecută alaturi de Compact împreuna cu Leo Iorga, este considerata perioada de aur a trupei. A susținut multe turnee, având rol și de compozitor și textier în proporție de 95% din materialul înregistrat în cei 8 ani petrecuți la Compact

PACT by Leo Iorga & Adi Ordean – Trenul Pierdut

1968 – S-a născut Cesonia Postelnicu

10 martie 1968, Bacău

Actriță de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1987, la clasa profesorului Dem Rădulescu. A debutat în cinematografie în 1986, cu rolul Getei din Liceenii, regizat Nicolae Corjos. În același an a jucat și în filmul O zi prin București, regizat de Ion Popescu-Gopo. Au urmat, din seria Liceenilor, Liceenii Rock`n`Roll (1990) și Liceenii în alertă, (1993). A mai jucat în Semne pe nisip și Azucena, regia Mircea Mureșan. A jucat în spectacole de teatru pentru televiziune ca Titanic Vals, filmul pentru televiziune Aștept provincia, a fost moderatoarea emisiunii Curier de ambe sexe. Din 1994 este actriță la Teatrul Național din București. Pe această scenă a jucat în spectacolele Ondine, Costume, Bădăranii, Anton Pann, Satana cel Bun și Drept, Călătorii cu mătușa mea, Femeile savante, Țăranul Baron, Egoistul, Idolul și Ion Anapoda

Liceenii în alertă (1993)

1969 – A încetat din viață Emil Scarlat Skeletti (28 septembrie 1888, Galați – 10 martie 1969, București)

Compozitor de canțonete napolitane, cunoscut publicului larg pentru compozitia pentru voce si pian Ce te legeni codrule pe versuri de Mihail Eminescu

1974 – Echipa României a câștigat Campionatul mondial de handbal masculin din RDG

28 februarie–10 martie

Cornel Penu și Cristian Gațu

Echipa României a câștigat campionatul după ce a învins în finală echipa RDG-ului cu scorul de 14–12 și a devenit pentru a patra oară campioană mondială

1987 – A încetat din viață Gheorghe D. Marinescu (21 septembrie 1919, Pitești – 10 martie 1987, București)

Matematician, primul din România care s-a ocupat de teoria distribuțiilor, membru titular al Academiei Române

 2004 – A încetat din viață Mihai Ursachi (17 februarie 1941, Strunga, Iași – 10 martie 2004, Iași)

Poet și traducător, deținut politic în anii 60, fiind un adversar declarat al regimului totalitarist din România

2010 – A încetat din viață Alexandru Mirodan (Alexandru Zissu Saltman; 5 iunie 1927, Budeasa, Argeș – 10 martie 2010, Tel Aviv, Israel)

Dramaturg, publicist, istoric literar și traducător

2010 – A încetat din viață Dumitru Popescu (29 iunie 1929, Călugăreni, Giurgiu – 10 martie 2010, București)

Preot, teolog, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române

2019 – A încetat din viață Gheorghe Naghi (18 august 1932, Adjud, România – 10 martie 2019)

Regizor de film și teatru și actor

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #CetateaCrăciuna #AlexandruLăpușneanu #DimitrieASturdza #falansterulTeodorDiamant #liniatelegraficăBucureștiGiurgiu #PetreDulfu #Buciumul #IoanBușiția #DumitruCaracostea #Ramuri #TraianLalescu #CăsătoriaCarolalIIleaPrincipesaElena #ArtaFlorescu #LucrețiaDumitrașcuFilioreanu #OctavianȘchiau #AfacereaŠkoda #ConstantinPopa #SlavcoAlmăjan #AncaSârbu #Transporturilemorții #AurelPantea #SavianaDiamandi #MihaelaMiroiu #AdrianOrdean #CesoniaPostelnicu

0 comentarii la „10 Martie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: