Istoria României România frumoasă Today's Memory

20 Martie în istoria românilor

Foto: Portret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de Carol Pop de Szathmári (detaliu)


43 ÎH – S-a născut Ovidius

Publius Ovidius Naso; 20 martie, 43 î.Hr., Sulmo/Sulmona, provincia Aquila – 17 sau

Statuia lui Ovidiu, Constanța

18 d. Hr., Tomis, azi Constanța

Poet roman, unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu. În toamna anului 8 d.Hr., în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod neașteptat, fără o hotărâre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară („relegatio”) și nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (în sensul de „proscris în afara legii”). Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Din lirica scrisă la Tomis: Tristia (Tristele), Epsitulae ex Ponto sau Pontica (Scrisori de la Pontus Euxinus sau Ponticele)

1476 – Scrisoarea Papei Sixt al IV-lea către Ștefan cel Mare, domn al Moldovei

Corespondența dintre Ștefan cel Mare și papa Sixt al IV-lea conține câteva scrisori datate 20 martie 1476, 29 martie 1476, 3 aprilie 1476, 9 aprilie 1476 și 13 ianuarie 1477. Ele ilustrează aspecte de politică internă și externă patronate de cele două personalități. Scrisoarea din 20 martie este răspunsul Papei la scrisoarea lui Ștefan cel Mare prin care a cerut să-l numească pe călugărul Petru episcop de Baia și ajutor bănesc în lupta contra turcilor. Papa îi mulțumește, lăudându-i vitejia: „Niciunde vrednicia și măreția inimii tale nu pot fi mai nimerit prețuite, nici unei lucrări nu poate a-i urma o mai adevărată și veșnică glorie. Lucrarea ta asupra necredincioșilor turci, vrăjmași comuni, săvârșită până acum cu înțelepciune și bărbăție au adaos atâta strălucire numelui tău, că ești în gura tuturor și ești lăudat cu deosebire de toți, în unire de simțiri

1820 – S-a născut Alexandru Ioan Cuza

20 martie/1 aprilie 1820, Bârlad, Moldova – 3 mai 1873, Heidelberg, Imperiul German

Primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A primit o educație europeană, devenind ofițer în armata moldovenească și ajungând la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. În timpul domniei Prințului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei (1858), și a reprezentat orașul Galați în divanul ad-hoc de la Iași. Cuza a fost un proeminent politician și a susținut cu tărie uniunea Moldovei și Țării Românești. A fost nominalizat în ambele țări de către Partida Națională, care milita pentru unire, în defavoarea unui prinț străin. Profitând de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, a fost ales domn al Moldovei pe 5/17 ianuarie și al Țării Românești pe 24 ianuarie/5 februarie 1859. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern. A fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului

1821 – A doua proclamație către bucureșteni a lui Tudor Vladimirescu

Înainte de intrarea în București, Tudor Vladimirescu a lansat a doua proclamație către bucureșteni, înștiințând pe locuitori că este hotărât să nu înceteze din cererea dreptăților țării și că, la nevoie, va lupta cu armele pentru apărarea ei de cotropitori; el anunță totodată că va guverna țara în înțelegere cu boierii patrioți din divan. „Să ne unim dar cu toții, mici și mari, și ca niște frați, fii ai unia maici, să lucrăm cu toții împreună, fieștecare după destoinicia sa, câștigarea și nașterea a doua a dreptăților noastre

Mai multhttps://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/05/26/proclamatia-lui-tudor-vladimirescu-catre-locuitorii-din-bucuresti-20-martie-1821/

1831 – S-a născut Theodor Aman

20 martie 1831, Câmpulung-Muscel – 19 august 1891, București

Pictor și grafician, pedagog, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București, membru post-mortem (din 1991) al Academiei Române. A urmat cursurile Școlii Centrale din Craiova, luând lecții de desen de la Constantin Lecca, apoi Colegiul Sfântul Sava din București la clasa profesorului Carol Wallenstein. Între 1850–1857 a studiat pictura cu Michel Martin Drolling și François-Édouard Picot la Paris. A fost ridicat la rang de boier pitar de către domnitorul Barbu Știrbei în 1856, ca răsplată pentru eforturile în domeniul artelor. Fără să-și renege averea, titlul și originile sale boierești, Theodor Aman a reușit pe tot parcursul vieții sale să se comporte ca un senior al artelor. „Atelierul său […] era singurul centru artistic în care se aduna elita bucureșteană a timpului” (Alexandru Tzigara-Samurcaș). A reprezentat pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului, influențând prin activitatea sa, și grăbind în același timp, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională în Principatele Unite

Biografie ilustrată

1847 – S-a născut Gavril Musicescu

20 martie 1847, Ismail, Basarabia – 8 decembrie 1903, Iași

Compozitor, muzicolog și dirijor. A urmat Seminarul din Huși, după care a studiat la Conservatorul din Iași. Din timpul studiilor, facilitate de bursa primită prin sprijinul episcopului academician Melchisedec Ștefănescu, a dirijat Corul Catedralei din Huși. Din 1872, a fost numit profesor de armonie la Conservatorul de muzică din Iași. Ca director al Conservatorului din Iași (1901–1903), a inițiat acțiuni menite să contribuie la educarea muzicală a publicului larg, cum ar fi dezvoltarea orchestrei Conservatorului și organizarea unor conferințe cu ilustrații muzicale. Din 1876 a devenit și dirijorul corului Mitropoliei din Iași, pe care-l va conduce până la sfârșitul vieții, ridicând această formație în scurt timp la un nivel necunoscut până atunci la noi. Pentru ansamblul acesta a scris – în afară de lucrări destinate serviciului religios (liturghii, concerte, etc.) – compoziții corale laice, reprezentând prelucrări de melodii populare. Împreună cu corul a întreprins turnee remarcabile. În afară de muzică corală religioasă și laică, creația sa cuprinde lucrări ocazionale, ca de pildă monumentala piesă corală Cu tărie înainte, scrisă în 1885 cu prilejul jubileului de jumătate de veac al Academiei Mihăilene din Iași, Cântecul lui Ștefan cel Mare din 1883, cu prilejul inaugurării statuii lui Ștefan cel Mare, etc. A armonizat melodii populare și a publicat recenzii și studii muzicale, articole în legătură cu valoarea folclorului ca bază pentru dezvoltarea muzicii culte

Gavril Musicescu – Concertul nr. 1

1857 – S-a născut Ioan Paul

20 martie 1857, Hidiș/Podeni, Cluj – 18 februarie 1826, Cluj

Prozator din gruparea Viața românească, profesor de estetică la Universitatea din Cluj. După absolvirea liceului, s-a înscris la Școala Politehnică din Viena. A abandonat cursurile după doi ani, urmând apoi, Facultatea de Litere si Filozofie. A debutat în 1878, cu poezia La ea, în Familia, a urmat cu o traducere din franceză și o povestioară autobiografică, Credința deșeartă în suplimentul lui Iosif Vulcan pentru sate, Sezatoare(a). Debutul editorial a fost în 1881, cu un volum cuprinzind nuvela Nu-i nimic! și schița Credință deșartă. A colaborat cu poezii la Amicul familiei (Gherla), Familia, Șezătoarea, Transilvania, etc. A fost membru din 1878 în Societatea studențească România Jună, fiind ales în „comisiunea literara“, alaturi de Andrei Bârseanu, Ciprian Porumbescu, Ioan Popazu. În 1883 a obținut doctoratul în filosofie la Universitatea din Budapesta cu teza Az új népies irány a román szepirodalomban (Noua direcție poporală în literatura română), cu Magna cum laude. A fost profesor de limba română, limba maghiară și matematici la Institutul Pedagogic și Teologic din Caransebes, până în 1886, când se stabilește definitiv „în țară“, fiind, timp de peste trei decenii (1886–1919), profesor secundar de limba română, limba germană și filosofie la gimnaziul din Slatina, la Liceul Național, Liceul Internat, Școala Militară, pensionul de fete „Humpel” și Școala Normală de fete din Iași. Din 1916, a ocupat catedra de Estetică literară la Universitatea din Iași. publicând manuale scolare de limba română (în colaborare cu Miron Pompiliu) și de limba germană (în colaborare cu C. Meisner). A solicitat „împământenirea prin recunoașterea naționalității române“, aprobată în 1895. A activat în Societatea științifică și literară din Iași și în Junimea, publicând studii, recenzii, ținând lecții, conferințe, colaborând la Luceafărul, Arhiva, Revista nouă, Convorbiri literare, Viața Românească, Evenimentul literar, etc. și fiind numit inspector general pentru învățământul primar și școalele normale. Dupa Marea Unire a revenit în Ardealul natal, fiind numit în 1919 profesor de Estetică literară la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Daciei Superioare din Cluj, chiar din momentul înființării acesteia, profesând până la încetarea din viață. S-a implicat intens în activitatea Extensiunii Universitare și a ASTREI, pentru realizarea unității culturale în spațiul românesc, în sfârsit reîntregit. A scris nuvele: Nu-i nimicu (premiată de Amicul familiei), Nevasta bețivului, Amintiri despre Bunea, Florică ceterașul, Canonul lui Sânpetru și volumul Din vremile de cumpănă. Nădejdi și amărăciuni.

1871 – Ședința de constituire a Societății Academice Literare România Jună din Viena

Când Mihai Eminescu a ajuns la Viena, a constat că studenții români aveau două societăți academice, România și Societatea literară, la care s-a înscris imediat. La ședința din 20 martie 1871, prin contopirea celor două societăți studențești românești, s-a format la Viena o singură societate, România Jună. Societatea Academică Literară „România Jună” din Viena a fost una dintre cele mai importante organizații ale studenților români din capitala imperiului Austro-Ungar. Președinte al societății a fost ales Ioan Slavici, iar bibliotecar, poetul Mihai Eminescu. Printre membrii de seamă ai României June s-au numărat Titu Maiorescu, Virgil Onițiu, Vasile Goldiș, etc.

1871 – S-a născut Ioan (Iancu) Botez

20 aprilie 1871, Măcărești, Iași – 14 aprilie 1947, București

Istoric literar, eseist și anglist. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie din Iași. A activat, alături de Garabet Ibrăileanu, în cercul socialist, în 1899, a trecut în rândurile liberalilor, ajungând mai târziu deputat și senator. A fost primul profesor care a predat engleza în școala secundară, la Liceul Național și la Liceul Internat, în paralel și la Școala Comercială Superioară. A colaborat, din inițiativa lui Alexandru Philippide, la Dicționarul limbii române. A fost un foarte energic om de afaceri, întemeietor al Băncii Iașilor (1911), președinte al Camerei de Comerț și Industrie, membru fondator al revistei Viața românească; a colaborat aici, cu studii și recenzii, până în 1937. Între 1908–1911, a studiat la London University College, în vederea susținerii unui doctorat în litere. Rod al acestor ani a fost cartea de debut, care l-a făcut cunoscut, Aspecte din civilizația engleză (1912), urmată de A Short Surveu on the Neolatins ofthe Near East, Studii și observații. După înființarea la Facultatea de Litere și Filosofie din Iași, în 1924, a Catedrei de limba și literatura engleză, a fost profesor suplinitor, conferențiar, iar în 1926, profesor titular. A fost și decanul facultății (1926–1936)

1873 – S-a născut Constantin Banu

20 martie 1873, București – 8 septembrie 1940, Roman, Neamț

Jurnalist, politician și scriitor. A terminat liceul la Colegiul Național Sfântul Sava din București, fiind coleg de clasă cu Ioan A. Bassarabescu, viitorul actor Ion Livescu și viitorul politician Scarlat Orăscu. A fost ministru al Culturii și al patrimoniului național din România între 1922–1923. Ca scriitor, director și editor de revistă, a fost fondatorul, editorul și directorul revistei Flacăra, pe care a publicat-o în două serii, alături de Petre Locusteanu, Ion Pillat, Adrian Maniu, și, mai târziu, împreună cu Vintilă Russu-Șirianu. Una din apreciatele și bine vândutele reviste literare ale timpului interbelic din România Mare, revista Flacăra a fost o continuă rampă de lansare pentru numeroși scriitori ai simbolismului din România

1877 – S-a născut Radu R. Rosetti

20 martie 1877, Căiuți, Bacău – 2 iunie 1949, închisoarea Văcărești

Istoric și general, membru titular (din 1934) al Academiei Române, descendent din vechea familie Rosetti. A fost Șef al Biroului Operații din cadrul Marelui Cartier General, ofițer de Stat Major și apoi comandant al Regimentului 47/72 Infanterie; a fost rănit în lupta de la Răzoare (6 august 1917), pentru faptele sale eroice fiind decorat prin decret regal cu Ordinul Mihai Viteazul. După război a fost numit atașat militar la Londra, apoi comandant de brigadă și, ulterior, director al Cursurilor de pregătire pentru ofițerii superiori. În 1924 a fost înaintat la gradul de general. Reputat practician și teoretician, autor al unor studii de istorie și teorie militară de incontestabilă importanță, președinte al Consiliului de Conducere al Muzeului Militar Național, pentru înființarea căruia militase încă din 1914, a inițiat săpături arheologice la vechile cetăți Soroca, Cetatea Albă, Turnu Severin și Țețina. A condus Biblioteca Academiei Române. Considerat drept cel mai important cercetător al istoriei militare a poporului român, om de o aleasă cultură care, pe parcursul întregii sale vieți, a detestat totalitarismul, a fost determinat să accepte în 1941 funcția de Ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor în guvernul Ion Antonescu, motiv pentru care, în 1949 a fost arestat din ordinul unui Tribunal al poporului, care l-a condamnat la doi ani de închisoare, sfârșindu-și zilele în închisoarea Văcărești, la vârsta de 72 de ani

1879 – A intrat în vigoare, în România, Convenția poștală universală

Convenția a fost încheiată la Paris, la 1 iunie 1878, de către Congresul poștal

1886 – S-a născut George Topîrceanu

20 martie 1886, București – 7 mai 1937, Iași

Poet, prozator, memorialist și publicist, membru corespondent (din 1936) al Academiei Române. După absolvirea liceului, a intrat funcționar la Casa Bisericii, apoi, profesor suplinitor, cu pauze de șomaj și de viață boemă. În paralel, s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a părăsit-o pentru cea de Litere, fără a termina studiile. A debutat încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări la revista umoristică Belgia Orientului (1904); a colaborat și la: Duminica, Spiruharetul, Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar, Ramuri, Viața socială. În 1909 a publicat în Viața românească parodia Răspunsul micilor funcționari, ca replică la Caleidoscopul lui A. Mirea (pseudonim al lui Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel) prin care s-a făcut remarcat în lumea literară. Garabet Ibrăileanu l-a chemat la Iași, ca subsecretar de redacție la Viața românească, unde a încercat să-și termine studiile de filozofie dar a fost mobilizat și a participat la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier din primele zile, la Turtucaia (1916–1918). Experiența celor două campanii și a prizonieratului a fost evocată în: Amintiri din luptele de la Turtucaia, În ghiara lor… Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare, Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate. A redactat, împreună cu Sadoveanu, revista Însemnări literare, până la reapariția Vieții românești, al cărei prim-redactor a fost. Volumele sale, Balade vesele și triste, Migdale amare, Scrisori fără adresă, Pirin–Planina, s-au bucurat de succes. În 1926 a primit Premiul Național de Poezie

1888 – A demisionat Guvernul Ion C. Brătianu (4)

Consiliu de minștri liberal, prezidat de Ion C. Brătianu, care a guvernat în perioada 9 iunie 1881–20 martie 1888, timp în care a adoptat Legea asupra străinilor; România a aderat la Dubla Alianță (1883); a avut loc revizuirea Constituției; s-a adoptat Legea electorală din 1884; s-au înființat Domeniile Coroanei; s-a redus termenul învoielilor agricole la 2 ani și jumătate; s-a adoptat Legea pentru încurajarea industriei naționale din 1887; a început Războiul vamal cu Austro-Ungaria. Ion C. Brătianu a avut cea mai lungă guvernare din istoria modernă, întreruptă doar în perioada 10 aprilie–8 iunie 1881, când a predat conducerea Consiliului de miniștri fratelui său, Dimitrie C. Brătianu, pentru a prezida ceremonia de încoronare a lui Carol I (10 mai 1881), fiind nevoit să-și depună mandatul din cauza unei puternice răscoale țărănești izbucnite în primăvara acelui an. S-a încheiat marea guvernare liberală, care a început de la alegerile din martie 1876. S-a format un nou Consiliu de Miniștri, junimist

1894 – George Enescu a susținut primul concert, ca violonist, la Ateneul Român din București

Acompaniat la pian de profesorul J. Hellmesberger-Junior, a interpretat lucrări de Mendelssohn-Bartholdy, Vieuxtemps, Benjamin, Godard, Sarasate

Mendelssohn – Violin Concerto in E minor, Andante • The Magic Key Orchestra, Violin: George Enescu, (1937)

1901 – S-a născut Ștefan Pașca

20 martie 1901, Crișcior, Hunedoara – 6 noiembrie 1957, Cluj-Napoca

Lingvist și filolog, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române. Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1925), și-a susținut doctoratul în lingvistică la Universitatea din Cluj, în 1927, cu teza de lexicologie și dialectologie intitulată Terminologia calului: părțile corpului, lucrare publicată, în 1928, în revista Dacoromania. A devenit bursier al Școlii Române din Roma (1927–1929), unde s-a specializat în onomastică. La Universitatea din Cluj, a fost asistent și docent de onomastică, lector de limba italiană, conferențiar de dialectologie, din 1941 profesor titular la Catedra de limba și literatura română veche, apoi șeful Catedrei de limba română a Universității clujene, director al Muzeului Limbii Române (1945), director adjunct al Institutului de Lingvistică al Academiei Române (1955), decan al Facultății de Filologie din Cluj. Concomitent, a colaborat la elaborarea Dicționarului limbii române, coordonat de Sextil Pușcariu. A participat la elaborarea Atlasului lingvistic român, partea a II-a, realizat de Emil Petrovici, prin conceperea unor chestionare și efectuarea anchetei dialectale la istroromâni. Din lucrările sale: Glosar dialectal, Nume de persoane și nume de animale în Țara Oltului, O tipăritură munteană necunoscută din secolul al XVII-lea: Cel mai vechi Ceaslov românesc. Studiu istoric literar și de limbă, numeroase alte studii de specialitate în revistele Transilvania, Ephemeris Dacoromana, Societatea de mâine, Țara Bârsei, Gând românesc, Studii italiene, Langue et littérature, Cercetări de lingvistică

1905 – S-a înființat sindicatul lucrătorilor din fabricile de încălțăminte

1906 – A încetat din viață Vasile Pogor (20 august 1833, Iași – 20 martie 1906, Iași)

Poet, traducător și publicist, om politic care a îndeplinit în mai multe rânduri funcția de primar al municipiului Iași

1923 – A încetat din viață Dimitrie Onciul (26 octombrie/7 noiembrie 1856, Straja, Suceava – 20 martie 1923, București)

Istoric, creatorul școlii critice în istoriografia română, membru titular și președinte al Academiei Române

1928 – S-a născut Cicerone Poghirc

20 martie 1928, Măscurei/Pogana, Vaslui – 15 aprilie 2009, Paris

Clasicist, specialist în lingvistică generală, indo-europenistică, indianistică și istoria religiilor, profesor universitar și membru marcant al exilului românesc. În 1951 și-a luat licența în filologie clasică la Universitatea din București, fiind numit imediat asistent, apoi lector. Între 1955–1959 a făcut studii de specializare la Universitatea din Leningrad, în calitate de candidat în științe filologice; și-a dat doctoratul cu teza Relațiile limbii vechi macedonene cu greaca veche (1960). A deveni conferențiar la catedra de filologie clasică și lingvistică generală, apoi profesor, șeful catedrei de limbi orientale, apoi șeful catedrei de limbi clasice. A fost visiting profesor la universitățile Bloomington-Indiana, Ann Arbor-Michigan, Berkeley-California între 1973–1974 și la universitatea din Padova între 1977–1979. Exasperat de „imbecilitatea autorităților”, a decis să nu se mai întoarcă în țară

1935 – A fost înregistrat partidul Totul pentru Țară

A fost înscrisă în mod legal, la tribunalul București, organizația politică Totul Pentru Țară, prin certificatul Legiunei Centrale electorale din Ministerul Justiției cu nr. 9/20 martie 1933. A fost partidul legionar, constituit în urma dizolvării Gărzii de Fier (1933) și format din elementele organizației dizolvate, având ca semn electoral, pătratul cu două puncte. Președinte executiv a fost generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe Clime, iar Corneliu Zelea Codreanu a deținut rolul de șef suprem și lider spiritual

 

1948 – Rege Mihai I a fost decorat cu Legiunea de Merit a armatei americane

Rege Mihai I a fost primit la Casa Albă de președintele american Harry Truman, care i-a conferit Legiunea de Merit a armatei americane în grad de Comandant Șef (Chief Commander of the Legion of Merit)

 

 

1959 – S-a născut Felicia Filip

20 martie 1959, Slatina, Olt

Soprană cu o importantă carieră internațională. A început studiile muzicale ca violonistă, a urmat secția de Canto la Academia de Muzică din București, unde a avut-o profesoară pe soprana Georgeta Stoleriu. După absolvire a devenit solistă la Opera Națională Română. A debutat internațional în anul 1991, la Basel, Elveția, urmat de multe scene din lumea întreagă. Tânăra soprană a fost încoronată ca Noua regină a Traviatei, interpretat cu o muzicalitate ieșită din comun la Covent Garden, Wiener Staatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, în Toulouse sau la Moscova. A cântat cu mari dirijori ca Silvio Varviso, Anton Guadagno, Daniel Oren, Carlo Rizzi și în regii semnate de Otto Schenk, John Cox, Jean Claude Auvray, Axel Corti, Nicolas Joel, alături de parteneri precum Roberto Alagna, Francisco Farina, Marcello Giordani, Juan Ponssau Vincente Sardinero. A realizat o premieră în muzica românească, fiind prima soprană care s-a asociat cu o trupă rock, după modelul Montserrat Caballe–Freddie Mercury. Primul album de rock-simfonic din România, realizat împreună cu formația Iris a fost Athenaeum, urmat în 2007 de colaborarea pe care au avut-o în realizarea albumului Iris 30 de ani: Cei ce vor fi

Verdi – La Traviata

1965 – România a devenit membră în Organizația Interguvernamentală Consultativă pentru Navigație Maritimă

Organizația Maritimă Internațională reprezintă o agenție specializată guvernamentală în cadrul Organizației Națiunilor Unite, cu sediul la Londra și care a fost înființată în scopul facilitării cooperării în domeniul navigației maritime internaționale, asigurării securității maritime, prevenirii poluării mărilor și oceanelor și al elaborării convențiilor internaționale privind navigația maritimă. Până la 22 mai 1982, s-a numit Organizația Interguvernamentală Consultativă pentru Navigație Maritimă. România a fost membră a acestei organizații din 20 martie 1965 și, în această calitate, a fost parte la toate convențiile internaționale majore privind siguranța navigației, prevenirea poluării și facilitarea traficului maritim internațional

1967 – A încetat din viață Mihai Tican Rumano (2 iulie 1893, Berevoiești, Argeș – 20 martie 1967, București)

Scriitor, faimos călător din perioada interbelică și colecționar de artă

1990 – Conflictele interetnice de la Târgu Mureș

În dimineața zilei de 20 martie, cele două tabere au început să se regrupeze, ajungându-se ca în centrul orașului să se desfășoare două mitinguri spontane. În jurul amiezii erau masați pe de o parte peste 10.000 de maghiari, inclusiv veniți din Sovata și de pe Valea Nirajului, din Acățari, Miercurea Nirajului și Eremitu, care ocupau partea de la Consiliul județean până la statuia lui Avram Iancu. Pe cealaltă parte, 4.000 de români, inclusiv veniți din Reghin și de pe Valea Gurghiului, din Ibănești, Toaca și Hodac, care ocupau partea de la Consiliul județean spre Catedrala Mică. În jurul orelor 14, Prefectura și Primăria au fost ocupate de UDMR și maghiari. Între timp, autobasculanta condusă de Marin Preda a capotat pe treptele Catedralei mici. Șoferul a fost lovit cu pietre și a pierdut controlul mașinii, retezând un stâlp de înaltă tensiune care i-a accidentat mortal pe Teodor Rusu, respectiv Kiss Zoltan, din comuna Gheorghe Doja. În comuna Ernei, mai multe autobuze cu români de pe Valea Mureșului și a Gurghiului au fost oprite, incendiate, iar pasagerii molestați. La scurt timp o masă de cetățeni de etnie maghiară din valea Nirajului și Sovata, veniți prin Eremitu, în jurul orei 20, coborând pe strada Bradului din Târgu Mureș cu ajutorul a 3 camioane care au parcat in piața Bolyai și înarmați de asemenea cu bâte, topoare, cuțite și alte obiecte contondente, în grup organizat, au incendiat autobuzele celor din Reghin, Hodac și Ibănești. Grupul maghiar a reușit să incendieze toate autobuzele cu care veniseră noii combatanți și să-i agreseze pe săteni. În aceste momente tensionate Mihăilă Cofariu a fost agresat. Unul din agresorii acestuia a fost cetățeanul român de etnie maghiară Barabás Ernő. Aceste momente au fost surprinse de aparatele de filmare ale cameramanilor prezenți în hotelul Grand, în fața căruia s-au desfășurat evenimentele și retransmise în toată lumea

Tîrgu Mureș, 20 martie 1990

1992 – A încetat din viață Valeriu Novacu (26 iunie 1909, Pecica, Arad – 20 martie 1992, București)

Fizician, membru ilegalist al Partidului Comunist din România, membru al CC al PMR, membru corespondent al Academiei Române

1996 – A încetat din viață Ioanid Romanescu (Valentin Tudose; 4 octombrie 1937, Voinești, Iași – 20 martie 1996, Iași)

Poet, pedagog, publicist

1997 – A intrat în vigoare Legea nr. 35 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului

Legea nr. 35/13 martie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 48/20 martie 1997. Instituția Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice

1998 – A fost înființat Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii

A fost prima structură mixtă (formată din militari ai două națiuni: română și ungară) de nivel batalion de pe mapamond. Batalionul a fost înființat având în compunere două module (ungar și român) cu efective egale, parte componentă a două batalioane de infanterie, astfel: parte din Batalionul 191 Infanterie Colonel Radu Golescu dislocat în Arad și parte din Batalionul 5/3 Bercsényi Miklós dislocat în Hódmezővásárhely

2000 – A fost inaugurat la Spitalul Clinic Fundeni primul centru de transplant medular din România

La 32 de ani de la realizarea primului transplant de măduvă din lume. CHTM este cea mai veche și cea mai mare unitate medicală cu acest profil din România. Este alcătuit din trei departamente care s-au înființat pe rând: Clinica de Hematologie, Departamentul de laboratoare proprii de înaltă specializare și Unitatea de transplant medular

2003 – A încetat din viață Gheorghe Șaru (29 februarie/1 martie 1920, Checea, Timiș – 20 martie 2003, New York)

Pictor și profesor, stabilit la New York la începutul anilor 1980

2004 – A fost dezvelită, în fața Patriarhiei, statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Opera sculptorului Paul Vasilescu, a fost dezvelită de către președintele României cu ocazia aniversării a 184 de ani de la nașterea domnitorului. Oficialitățile române au privit amplasarea statuii în București pe locul unde a fost ales domn al României, ca pe o reparare morală și istorică, întrucat Bucureștiul nu avea nicio statuie a primului domnitor al României moderne

 

2010 – A încetat din viață Vasile Herman (10 iunie 1929, Satu Mare – 20 martie 2010, Cluj-Napoca)

Compozitor din Școala clujeană de compoziție și profesor universitar

2015 – A încetat din viață Andrei Brezianu (14 noiembrie 1934, București – 20 martie 2015)

Eseist, prozator, traducător, redactor-șef și director la Radio Vocea Americii, secția română

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #Ovidius #AlexandruIoanCuza #TheodorAman #GavrilMusicescu #IoanPaul #RomâniaJună #IoanIancuBotez #ConstantinBanu #RaduRRosetti #GeorgeTopîrceanu #ȘtefanPașca #CiceronePoghirc #FeliciaFilip #ConflicteinteretniceTârguMureș

0 comentarii la „20 Martie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: