Istoria României România frumoasă Today's Memory

3 Aprilie în istoria românilor

Foto: Frescă la Mănăstirea Plătărești


1646 – S-a terminat construcția și a fost sfințită Mănăstirea Plătărești

Ctitorie a lui Matei Basarab, domn al Țării Românești și a soției sale Elina, în anul 1632, biserica de piatră a mănăstirii fiind construită între anii 1642–1646. Mănăstirea este situată în partea de sud a localității Plătărești din județul Călărași, pe o terasă a râului Dâmbovița. Sunt două legende privind începuturile mănăstirii. Conform primei variante, mănăstirea a fost ridicată în amintirea unei lupte cu tătarii, care îl sprijineau pe Radu Iliaș, la preluarea domniei de către Matei Basarab, în 1632. A doua variantă spune că Matei Basarab a ridicat mănăstirea în amintirea victoriei obținute asupra lui Vasile Lupu la Nenișori în octombrie 1639. Este posibil ca ambele variante să fie adevărate, în sensul că după lupta din 1632 Matei Basarab a înființat mănăstirea, iar după victoria din 1639 a construit biserica de piatră a mănăstirii

 

Ziua Jandarmeriei Române

1850 – S-a adoptat Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi

La 3 aprilie 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei, a aprobat hotărârea Divanului Obștesc, semnând actul de înființare a jandarmeriei, Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi. Momentul a marcat nașterea Jandarmerie Române, concepută și organizată având la bază experiența Jandarmeriei franceze, domnitorul Grigore Alexandru Ghica, dându-i importanța pe care marele împărat, Napoleon Bonaparte o atribuia Jandarmeriei franceze

 

1853 – S-a născut Alfons Oscar Saligny

3 aprilie 1853, Focșani – 4 mai 1903, București

Chimist român, membru corespondent (din 1902) al Academiei Române, fratele lui Anghel Saligny. Studiile secundare au fost urmate de frații Alfons și Anghel, împreună cu sora lor Sofia, la Potsdam, în Prusia. După studiile secundare, Alfons a urmat studii de chimie la Berlin, cu renumitul profesor Hofmann, și a obținut titlul de doctor în chimie în baza unei teme de chimie organică. A fost chimist la laboratorul Eforiei, de la Spitalul Colțea și profesor de mineralogie la Școala de Poduri și Șosele, apoi la catedra de chimie generală și aplicată, pe care a condus-o până la sfârșitul vieții. A deținut, în paralel, funcția de șef al laboratorului Monetăriei Statului, apoi pe cea de sub-șef de serviciu la Căile Ferate Române. Alfons Saligny a înființat în București primul laborator de încercări pe materialele de construcții din România, a cărui experiență și competență au fost folosite de fratele său, Anghel Saligny, pentru a da girul calității și rezistenței materialelor de construcții și structurilor metalice folosite la ridicarea podului „Carol I” peste Dunăre și a viaductelor care traversează Lunca Dunării

1859 – S-a născut Ștefan Petrovici

3 aprilie 1859, Jabăr, județul Timiș – 31 iulie 1922, Caransebeș

Avocat și om politic bănățean. A urmat studii superioare juridice la Viena și la Budapesta, unde a obținut și diploma de doctor în drept și licența de avocat. După terminarea studiilor s-a întors în Banat, s-a stabilit la Lugoj și a deschis un birou de avocatură. A devenit cunoscut în scurt timp, ca apărător al marelui publicist Aurel C. Popovici în procesul intentat de autoritățile maghiare ca urmare a Replicei scrisă de acesta, un protest vehement la adresa politicii de maghiarizare din Transilvania și Banat. A fost apoi referent la procesul memorandiștilor. S-a înscris în Partidul Național Român și s-a implicat activ în cauza românilor din Ungaria. În 1893 era referent la adunarea de la Sibiu, în 1895 s-a aflat printre organizatorii congresului naționalităților, în 1905 a fost ales deputat în Parlamentul din Budapesta, unde, în ședința din 6 iulie 1906 a rostit un discurs fulminant prin care combătea politica de maghiarizare a guvernului, având apoi și alte interpelări cu privire la situația școlilor și a abuzurilor din județul Caraș-Severin. Preocupat de promovarea drepturilor românilor bănățeni, a scris numeroase articole în evidentă contradicție cu politica autorităților maghiare, mai ales pentru ziarul Dreptatea din Lugoj. În 1907 i-a fost intentat proces penal de presă cu acuza de „agitație” la adresa Statului maghiar, procesul fiind doar o înscenare oportun folosită cu ocazia alegerilor generale care aveau loc în acel an. A fost condamnat la 6 luni de închisoare, în Seghedin. A dezvoltat și o activitate intensă în interesul bisericii, fiind ales deputat sinodal al adunării eparhiale din Caransebeș. A fost membru al ASTREI și membru al Societății pentru fondul de teatru român

1859 – S-a născut Alexandru Averescu

3 aprilie 1859, Babele, Principatele Unite – 2 octombrie 1938, București

Mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României, membru de onoare al Academiei Române. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Cariera sa militară a avut o traiectorie constant ascendentă. În 1881 a absolvit cursurile Școlii militare de la Mănăstirea Dealu (Târgoviște) cu gradul de sublocotenent. A urmat apoi cursurile Școlii Superioare de Război din Torino, Italia, absolvind în 1886. A obținut brevetul de ofițer de stat major. A fost comandant al Școlii Superioare de Resbel, cu gradul de maior, atașat militar al României la Berlin, șef al Marelui Cartier General, comandantul Regimentului 4 roșiori cu grad de locotenent-colonel, comandantul Secției Organizare-Mobilizare din Marele Stat Major cu gradul de general de brigadă. În 1907, a devenit ministru de Război, participând la reprimarea mișcărilor țărănești din 1907. A luat parte la Al Doilea Război Balcanic, conducând ofensiva română pe teritoriul Bulgariei, până la Sofia. În Primul Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a II-a pe care a condus-o în bătăliile de la Mărăști și Oituz. După război i s-a conferit demnitatea onorifică de mareșal. A fost autorul a 12 lucrări despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului). A fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul

1869 – Partidul Național Român din Banat și Ungaria și Partidul Național Român din Transilvania au fost interzise

La nici o lună de la înființare (23 martie/3 aprilie), autoritățile au interzis activitatea celor două partide, pe motiv că nu pot exista „partide naționale” (prima interdicție a PNR)

1880 – S-a născut George Valentin Bibescu

3 aprilie 1880, București – 2 iulie 1941, București

Principe, nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu, pretendent de drept la tronul țării, pilot, automobilist. Avea brevetul internațional de pilot-aviator cu numărul 20, obținut la Școala de pilotaj din Paris condusa de Louis Bleriot, deci era cel de-al douăzecelea aviator din lume. De asemenea, s-a numărat printre primii automobiliști europeni, devansându-l cu un an pe George Assan, considerat primul din România. A ramas în istoria automobilistică, dar ca francez, printre pionierii rally-ului. În anul 1900, întovărășit de mecanicul Keller și, de la Viena, de cumnatul său Nicolae Cantacuzino, a realizat un proiect ambițios, fără precedent la acea dată: parcurgerea distanței de 1827 de kilometri, Geneva–București, în 73 de ore și 45 de minute! Suntem, să nu ignorăm, la 1900, când automobilul era numit încă trăsură! În 1904 a fondat Automobil Clubul Român, în 1909, Clubul Aviatic Român și în 1912, Liga Națională Aeriană. Între anii 1911–1912 a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni, pe care, bineînțeles, tot el a înființat-o! De asemenea, în perioada 1920–1923, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. Tot el a fost fondatorul Aeroportului Băneasa din București, pe un teren care a fost moșia mătușii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou-Fézensac. După război, în 1929, George Valentin Bibescu a fost primul om care a traversat Sahara cu automobilul, plecând de la Dakkar, cu punctul terminus Oran. A inaugurat astfel un raliu celebru, care, exceptând anii celui de Al Doilea Război Mondial, este organizat anual

1889 – S-a născut Grigoraș Dinicu

3 aprilie 1889, București – 28 martie 1949, București

Violonist virtuoz și compozitor de origine romă, care s-a impus printr-o manieră deosebită de interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului său individual și prin tehnica instrumentală excepțională. Primele lecții de vioară le-a luat de la Moș Zamfir, un lăutar bătrân, care l-a învățat să cânte Doina haiducului, Lume, lume, soro lume, Arde foc la București și chiar Ciocârlia. Muzică la gramofon a ascultat pentru prima oară, când avea 13 ani, în casa din București a muzicianului german Rudolf Malcher. A urmat Conservatorul de muzică din București, unde a studiat vioara și compoziția, fiind nevoit, pentru a se întreține, să cânte la diferite manifestări ocazionale, precum tradiționalul târg al moșilor și prin localurile de la Șosea. După doi ani de practică în Orchestra Simfonică a Ministerului Instrucțiunii Publice, a devenit solist al acestei formații. Deși dornic să-și continue studiile de muzică cultă, cu micul salariu primit nu-și putea asigura existența și astfel s-a angajat șef de taraf la restaurantul-grădină de la Bufet, unde cânta în fiecare seară, cucerind asistența: „Cine ascultă vioara lui Grigoraș aude și vede în același timp muzica”, exclama Alexandru Vlahuță. Timp de șase luni a cântat în restaurantul Gambrinus al lui I.L. Caragiale, un mare amator de muzică, continuându-și între timp studiile la Conservator, aprofundând repertoriul clasic. În 1913 a încheiat un contract cu restaurantul lui Ionică Enescu, unde a cântat timp de 22 de ani. O dată cu izbucnirea Primului Război Mondial, a organizat concerte de binefacere și în spitale pentru răniți sau bolnavi de tifos exantematic. După război și-a alcătuit propriul său ansamblu, împreună cu țambalagiul Vasile Budișteanu (tatăl lui Ionel Budișteanu), un virtuoz al acestui instrument. A fost epoca de glorie a lui Grigoraș Dinicu, când arta lui a primit recunoaștere internațională. Politicianul Victor Filotti l-a luat la Budapesta, prezentându-l lui Rácz Laci, cel mai renumit lăutar al Ungariei, supranumit prințul lăutarilor. Se spune că, după ce l-a ascultat, Laczi ar fi spus: „Dacă eu sunt prințul lăutarilor, românul ăsta pare să fie un adevărat rege al lor”. După război, a urmat cariera internațională la Green Park Hotel din Londra, la vestitul Empire din Monte Carlo, la Ambassadeur, cel mai mare restaurant parizian. A participat la Expoziția Internațională de la Paris (1937), Expoziția Mondială din New York, (1939) S-a angajat la restaurantul Modern din Sărindar, unde îl asculta cu regularitate Ionel Perlea și, uneori, George Enescu. În 1946, a venit să-l revadă Yehudi Menuhin, pentru care a interpretat, pentru ultima dată, Ciocârlia

Grigoraș Dinicu – Recital Hora staccato; Ceasornicul; Hora de concert; Joc; Ciocârlia

1893 – S-a născut Damian Stănoiu

Dumitru Dincă Stănoiu; 3 aprilie 1893, Dobrotinet–Curtișoara, Olt – 8 iulie 1956, București

Călugăr și preot paroh, prozator prolific, traducător. În 1917, i s-au tipărit primele versuri în mai multe reviste bisericești: Duminica ortodoxă, Apostolul, Glasul monahilor. A debutat editorial cu placheta de versuri Deșertăciunea deșertăciunilor (1918). A alcătuit ghidul intitulat Pentru vizitatorii mănăstirilor (1924) și monografii dedicate mănăstirilor Căldărușani (1924), Pasărea, Samurcănești, Țigănești (1926). A colaborat la Viața românească, Gândirea, Adevărul literar și artistic, etc. Nuvelele și romanele sale, consacrate lumii mănăstirești, Călugări și ispite, Necazurile părintelui Ghedeon, Duhovnicul maicilor, Alegere de stareță, O zi din viața unui mitropolit, etc., evidențiază cu umor contrastul flagrant dintre viața monahală reală, lipsită de trăiri spirituale și supusă tentațiilor lumești, și exigențele de austeritate și pioasă reculegere impusă de morala religioasă. Remarcabilă la Stănoiu este savoarea stilistică datorită parodierii subtile a limbajului arhaic și bisericesc, precum și a comportării fățarnic-pocăite a personajelor. Alte romane sunt inspirate din mediul citadin: Fete și văduve, Camere mobilate, Parada norocului, etc.

1905 – A încetat din viață Ion Pop-Reteganul (10 iunie 1853, Reteag, districtul Năsăud/Petru Rareș, Bistrița Năsăud – 3 aprilie 1905, Reteag)

Pedagog, prozator, publicist și folclorist, editor a numeroase culegeri de folclor din Transilvania, Secretar secund al ASTRA

1914 – S-a născut Florin Tornea

3 aprilie 1914, București – 9 august 1989, București

Poet, traducător și istoric literar. Probabil absolvent al Facultății de Drept din București, Tornea a lucrat, după al doilea război mondial, redactor la Rampa și Flacăra, în cadrul secției de proză a Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, conferențiar la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” din București, cercetător la Institutul de Artă al Academiei Române și redactor, apoi redactor-șef adjunct la revista Teatrul. A debutat în 1931, cu cronici și comentarii literare, la Omul liber, ulterior fiind prezent și în Națiunea română, Jurnalul literar, Orizont, Revista literară, Gazeta literară, România liberă, Contemporanul, Viața românească, Tribuna, etc. Prima carte, eseul liric Estetica iubirii, a apărut în 1936. Din opera sa literară: Estetica iubirii, Pasărea albă, Noiembrie, șapte (cu desene de Ligia Macovei), Un artist cetățean – C. Costache Caragiale, Rolul lui C. Aristia și C. Caragiale în formarea artei teatrale la noi

1918 – A luat ființă, la Iași, Liga Poporului

După experiența din fruntea Consiliului de miniștri, Alexandru Averescu a demisionat din armată și și-a întemeiat propriul partid, Liga Poporului, profitând și de imensa popularitate de care se bucura în rândul oamenilor. În 1920 această formațiune s-a transformat în Partidul Poporului, devenind primul partid cu reprezentare națională din România întregită

1927 – S-a născut Luigi Ionescu

3 aprilie 1927, Pâncești, Bacău – 4 octombrie 1994, București

Cântăreț de muzică ușoară. A început să cânte de la o vârstă tânără (chiar din timpul liceului) la Bacău. Numele lui a rămas legat de o serie apreciabilă de șlagăre românești sau internaționale interpretate în limba română, cum ar fi Marina, Marina. Piesa de referință a carierei lui rămâne Lalele compusă de Temistocle Popa. Din 1946 a participat la concursuri pentru tineret. A fost remarcat de marii compozitori ai vremii: Ion Vasilescu, Elly Roman, Henry Mălineanu care au compus pentru el. Gelu Solomonescu, redutabil pianist și șef de formație, l-a îndrumat către Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În urma audiției susținute în 1951 a fost angajat, desfășurându-și apoi întreaga carieră, de o uimitoare longevitate, în cadrul teatrului, până în 1987 când s-a retras din viața artistică

Te aștept mereu

1933 – La București, a fost inaugurat Institutul Italian de Cultură

Institutul Italian de Cultură din București a fost înființat în 1924 ca instituție privată, grație eforturilor unor intelectuali de marcă români și italieni printre care Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Ramiro Ortiz, cel din urmă, titular al primei catedre de limba și literatura italiană din România. În aprilie 1933, Institutul Italian de Cultură a devenit instituție oficială a statului italian, iar Ortiz a fost numit membru de onoare al Academiei Romane pentru meritele sale. S-a deschis astfel o perioadă de intense relații culturale între cele două țări, climat care a durat până la începutul celui de-al doilea război mondial

1940 – S-a născut Neagu Udroiu

3 aprilie 1940, Cartojani Vlașca/CartojaniRoata de Jos, Giurgiu

Jurnalist, publicist și scriitor, diplomat. A urmat Institutul Politehnic București, Facultatea de Metalurgie (1959–1964). A lucrat la Uzinele Vulcan din București, fiind succesiv elev, lăcătuș, inginer. A lucrat în presa scrisă (1966–1974; 1978–1979): șef secție la Scînteia tineretului, publicist comentator la Scînteia, având colaborări permanente la România liberă, Flacăra, Viața studențească, Lumea, Cotidianul, Jurnalul național, Timpul în 7 zile; la radio și televiziune: redactor-șef la Radioteleviziunea națională, consilier la PRO TV; La agenții: secretar general de agenție la Agerpres, director general la Rompres, șef departament la Editura Niculescu, etc. A lucrat în diplomație: ambasador extraordinar și plenipotențiar în Finlanda și Estonia (2001–2006). A scris reportaje din țară: Sita lui Eratostene, Zăpezi din Miazăzi, Pieton prin sate și orașe românești, La apa Dâmbovnicului; din străinătate: Reporter pe Mississippi, Pieton prin orașele lumii (3 vol.), Mâine, în secolul următor, Terra, casa în care locuim, America, un loc sub soare, Români la Nord și la Sud de Ecuator, Coreea de Sud și veacul Pacificului, etc.; eseuri: Gutenberg sau Marconi?, Tehnologia în tranșeele informației, Regatul meu pe-o știre!, Cavalerii Ordinului Gutenberg, Piloții de formula unu.

1944 – A încetat din viață Octav Băncilă (4 februarie 1872, Botoșani – 3 aprilie 1944, București)

Pictor realist, om politic de stânga, pictorul răscoalelor de la 1907

1945 – S-a născut Florentin Popescu

3 aprilie 1945, Lera-Chiojdu, Buzău

Poet, prozator, istoric literar și reporter. A urmat Facultatea de Limbă și Literatură Română din Universitatea București, luându-și licența în anul 1969. A fost redactor la mai multe ziare, reviste și edituri: Viața studențească, Viața Buzăului, Informația Bucureștiului, Sport – Turism, Albatros, Manuscriptum, la Consiliul Național al Audiovizualului și la Muzeul Național al Literaturii Române. A debutat publicistic în revista Luceafărul (1963), iar editorial cu volumul de versuri Obsesia păsărilor (1970). Ulterior a tipărit peste șaizeci de volume, într-o paletă tematică variată (poezie, proză, istorie literară, dicționare, memorialistică, reportaje). Este autorul lucrării O istorie anecdotică a literaturii române, al monografiilor Viața lui V. Voiculescu, N. Labiș, Romanul vieții și operei lui Alexandru Odobescu, Necunoscutul Macedonski, al unor dicționare de literatură română, de literatură universală, cărți pentru copii, precum și al unor lucrări de sinteză: Divinități, simboluri și mistere orientale (5 volume), Dicționar de mitologie orientală, Babilon, orașul blestemat. În domeniul poeziei a mai publicat volumele: Mereu-peregrinul, Cuvinte de grâu, Țărmul uitat și alte poeme, Diligența cu păsări, Peregrin la Ninive, Flăcări și porumbei, Cele mai frumoase poezii, 101 poeme

1952 – S-a născut Andrei Cornea

3 aprilie 1952, București

Eseist, istoric al artei, clasicist, publicist și filosof. A luat licența în Istoria și teoria artei la Academia de Arte Frumoase în 1976 și în 1980, licența în Filologie clasică la Universitatea București. A urmat apoi un doctorat în Filologie clasică la Universitatea București, în 1994. A debutat publicistic cu un articol despre Jan Brueghel cel Bătrîn în revista Liceului Sfîntul Sava și editorial cu volumul De la portulan la vederea turistică (Sport-Turism, 1977). A fost muzeograf la Muzeul Național de Artă, cercetător la Institutul de Istorie a Artei, la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al-George“. În prezent, este profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, departamentul de studii culturale, specializarea studii europene și colaborator permanent al revistei 22. A scris studii despre artă: Primitivii picturii românești moderne, studii despre Antichitate: Scrieri și oralitate în cultura antică, Platon. Filozofie și cenzură, Când Socrate nu are dreptate, eseuri filosofice: Penumbra, De la Școala din Atena la Școala de la Paltiniș, Realitatea și umbra, publicistică, literatură: Povești impertinente și apocrife, Lanțul de aur, etc.

1956 – Ședința Biroului Politic al CC al PMR care a consfințit supremația lui Gheorghiu-Dej în partid și înfrângerea liniei Iosif Chișinevski–Miron Constantinescu

Executarea politică a celor doi lideri ai partidului a fost pregătită amănunțit de Gheorghiu-Dej și de apropiații lui. „Disidența” lui Miron Constantinescu și a lui Iosif Chișinevschi data de peste un an, ei manifestându-se prima oară la Plenara din martie 1956. Însă nu era atunci momentul pentru „răfuială”. Abia după excluderea „grupului antipartinic” Malenkov – Molotov – Kaganovici din Biroul Politic al PCUS a sosit momentul atacului final. Comuniștii români aveau nevoie de propria epurare, pentru a arăta că mergeau pe „linia” Moscovei

1967 – Stabilirea de relații diplomatice la nivel de ambasadă între România și Canada

Relațiile bilaterale dintre România și Canada au fost stabilite în august 1919, prin înființarea Consulatului General al României la Montréal, iar cele la nivel de ambasadă au fost stabilite la 3 aprilie 1967. Stimulate de valorile euro-atlantice și interese comune, precum și de prezența unei importante comunități românești pe teritoriul canadian, se caracterizează prin pragmatism și colaborare punctuală în cadrul organizațiilor internaționale

1967 – S-a născut Cristi Puiu

3 aprilie 1967, București

Regizor și scenarist contemporan. A făcut pictură de la 10 ani. În 1990, după căderea regimului comunist, a participat la o expoziție în Lausanne, Elveția, împreună cu alți tineri artiști români. Doi ani mai târziu, a trecut examenul de admitere la Ecole Superieure d’Arts Visuels din Geneva, departamentul de Pictură. La finalul primului an, a abandonat cursurile de pictură, pentru a le începe pe cele de film, la aceeași școală, pe care a absolvit-o în 1996. În anul 2004 a fondat cu soția sa, Anca Puiu și Alex Munteanu casa de producție cinematografică Mandragora. A debutat ca regizor în 2001 cu filmul Marfa și banii, care a obținut mai multe premii internaționale. Unii critici de film consideră că acesta a fost filmul care a inaugurat noul val românesc în cinematografie. A continuat cu un film de scurt-metraj, Un cartuș de Kent și un pachet de cafea, film de asemenea, premiat. Al doilea film de lung-metraj, Moartea domnului Lăzărescu, face parte dintr-un proiect de șase povestiri scrise de Cristi Puiu în 2003. Filmul a obținut numeroase premii internaționale. A mai regizat lung-metrajul de ficțiune Aurora, în care a interpretat personajul principal. Este co-scenarist la ambele sale filme de lung-metraj, Marfa și banii și Moartea Domnului Lăzărescu, alături de Răzvan Rădulescu. Este scenaristul filmului său Un cartuș de Kent și un pachet de cafea, apoi în colaborare cu Răzvan Rădulescu, a scris scenariul la Niki Ardelean, colonel în rezervă, regizat de Lucian Pintilie. În 2005 regizorul german, Didi Danquart, a realizat filmul Offset după un scenariu scris de Cristi Puiu si Răzvan Rădulescu. Pentru filmul Aurora a scris singur scenariul după 2 ani de prospecții și documentare

Moartea domnului Lăzărescu

1968 – S-a înființat Consiliul Securității Statului

Prin Decretul nr. 295/3 aprilie 1968 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, intrat în vigoare de la 4 aprilie 1968. „Decretul alăturat prevede ca principală atribuție a Consiliului Securității Statului aceea de a apăra securitatea statului, în scopul prevenirii, descoperirii și lichidării oricăror acțiuni dușmănoase îndreptate împotriva orînduirii sociale și de stat, contribuind prin aceasta la asigurarea muncii pașnice de construcție socialistă a poporului român

1968 – Instituirea comitetelor de direcție ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat

Prin Hotărârea nr. 719/3 aprilie 1968 cu privire la comitetele de direcție ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat, s-a stabilit aplicarea în acest domeniu a principiului conducerii colective. „Comitetul de direcție conduce întreaga activitate a întreprinderii, asigură organizarea producției și a muncii, administrarea și gospodărirea mijloacelor materiale și financiare, în vederea îndeplinirii sarcinilor de plan

1973 – S-a născut DJ Sava

Constantin Sava; 3 aprilie 1973, Buzău

Producător, DJ și compozitor. A început să mixeze în 1990, fiind rezidentul localului No Limit din orașul natal pe o perioadă de zece ani. După ce a lucrat pentru în cluburi pe litoralul românesc, a semnat un contract de management cu o companie locală, care a promovat primele sale discuri single: Gone Away și Remember. Primul album de studio al muzicianului a fost lansat la finele anului 2007 și poartă numele Love Drops; conține colaborări cu interpretul Connect-R, atingând cele mai înalte poziții din clasamentele de specialitate. A colaborat cu interpreta de muzică dance-house Raluka, realizând single-uri: September, I Like (The Trumpet) și Love You. A fost invitat să mixeze în deschiderea concertului susținut de Tiësto în Chișinău, a primit o serie de nominalizări și premii în cadrul unor gale

DJ Sava x Hyenas x Mandinga x Yasiris x MWolf – BOA

1976 – A încetat din viață Emil C. Crăciun (22 mai 1896, Iași – 3 aprilie 1976, București)

Medic, profesor universitar, cercetător (cu preponderență în oncologiel), autor de cărți, manuale universitare, membru corespondent al Academiei Române

1985 – A încetat din viață Eugen Macovschi (4 februarie 1906, Chișinău – 3 aprilie 1985, București)

Biochimist și biolog, profesor universitar, membru titular al Academiei de Științe din România, membru titular al Academiei Române

1992 – Acordul între Guvernul României și Guvernul SUA privind relațiile comerciale

Semnat la București, la 3 aprilie 1992, a intrat în vigoare la 8 noiembrie 1993. Actul a fost considerat un nou pas către acordarea de către SUA a clauzei națiunii celei mai favorizate României

1995 – A încetat din viață Victor Bunea (27 mai 1903, Berlin – 3 aprilie 1995, București)

Inginer de concepție și cercetător în industria mașinilor electrice, membru de onoare al Academiei Române

1997 – A încetat din viață Mariana Drăghicescu (18 septembrie 1952, Bogâltin–Cornereva, regiunea Severin/Caraș-Severin – 3 aprilie 1997, Toronto, Canada)

Cântăreață de muzică populară din Banat, culegătoare de folclor

2000 – A încetat din viață George Littera (17 noiembrie 1941, Caransebeș, Caraș-Severin – 3 aprilie 2000, București)

Cel mai important istoric, critic și teoretician român de film al ultimelor decenii

2015 – A încetat din viață Petre Anghel (3 februarie 1944, Băilești, Dolj – 3 aprilie 2015, București)

Scriitor, profesor universitar și conducător de doctorat

2014 – A încetat din viață Andrei Bodiu (27 aprilie 1965, Baia Mare – 3 aprilie 2014, Oradea)

Poet, eseist și critic literar, profesor universitar

2015 – A încetat din viață Paul Grigoriu (6 martie 1945, Bacău – 3 aprilie 2015, Buciumeni, Dâmbovița)

Jurnalist și scriitor, realizator de emisiuni la postul public Radio România

2018 – A încetat din viață Darie Novăceanu (Aurel Mitutoiu, 8 mai 1937, Crasna, județul Gorj – 3 aprilie 2018, Madrid)

Poet, traducător de limba spaniolă, scriitor și eseist

2018 – A încetat din viață Șerban Stati (25 ianuarie 1938, București – 3 aprilie 2018, București)

Eseist și traducător din literatura italiană, membru al corpului diplomatic după 1990 – atașat cultural, ambasador al României la Roma

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #MănăstireaPlătărești #ZiuaJandarmerieiRomâne #AlfonsOscarSaligny #ȘtefanPetrovici #AlexandruAverescu #GeorgeValentinBibescu #GrigorașDinicu #DamianStănoiu #FlorinTornea #LuigiIonescu #InstitutulItaliandeCultură #NeaguUdroiu #FlorentinPopescu #AndreiCornea #CristiPuiu #DJSava

0 comentarii la „3 Aprilie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: