Foto: Prima ediție a Festivalului Luna Bucureștilor


Ziua Europei (Ziua Schuman)

Sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa, instituită în 1985 de țările Comunității Economice Europene și care marchează declarația de la 9 mai 1950 a ministrului de externe al Franței, Robert Schuman, privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului – CECO, punct de plecare în construcția europeană

 

1688 – Principele Transilvaniei a fost silit să accepte protecția împăratului austriac

Tratativele Austriei de anexare a Transilvaniei au început încă din 1685, prin trimisul imperial iezuitul diplomat Antide Dunod, care a reușit să smulgă de la Transilvania diverse tributuri pentru întreținerea armatei… Principele Transilvaniei, Mihai Apafi I, opunându-se împăratului Leopold I, a susținut interesele turcești până la înfrângerea otomană în asediul Vienei (1683). După aceasta, a dus tratative cu Leopold I, fără să rupă legăturile cu Poarta, plătind și tributul turcesc. În fruntea armatelor imperiale din Transilvania a venit generalul Caraffa, soldat sever, crud, dar dublat de omul politic. Caraffa, intrând în Sibiu (februarie 1688), a chemat delegația stărilor să trateze condițiile trecerii țării sub dominația împăratului. Tratativele s-au concretizat în Declarația din 9 mai 1688, prin care Transilvania renunța „de bunăvoie” la suzeranitatea turcească și intra „sincer și cu bună-credință” sub protecția împăratului, ridicând, dacă va fi nevoie, armele împotriva turcilor. Primea garnizoane imperiale în încă patru din cetățile sale: Chioar, Hust, Gurghiu și Brașov. În schimb, stările s-au mulțumit doar „cu preaumilita cerere” ca împăratul să le confirme în libertățile și privilegiile și, în special, în liberul exercițiu al religiilor lor, preocupări nelipsite din toate tratativele cu imperialii

1735 – Bătălia de la Pădureni

Iobagii din zona Mureșului inferior, aproximativ din zona Arad, Bichiș (Ungaria) și Bihor, nemulțumiți de situația economică tot mai precară în care erau aduși de nobilimea stăpână de pământ, s-au răsculat, cerând ușurarea situației lor. Înainte de începerea răscoalei, iobagii au încercat să își asigure sprijinul grănicerilor mureșeni, nemulțumiți și ei de încercările statului de lichidare a sistemului grăniceresc și de pierderea pământurilor în favoarea nobilimii. Căpitanul de grăniceri Petru Seghedinaț a fost cel ales să îi conducă pe răsculați. Răscoala a început prematur, la 27 aprilie 1735, fără ca Petru Seghedinaț să fie informat de către conducătorii iobagilor, acesta fiind arestat în cetatea Arad de forțele loiale împăratului Austriei. Răsculații au abandonat planul inițial de cucerire a cetății Arad și au încercat fără succes să cucerească în schimb cetatea Gyula; după asaltul nereușit al cetății Gyula, răsculații s-au retras la Pădureni, sat înglobat azi în localitatea Chișineu-Criș. Tabăra era mărginită de păduri, mlaștini și râul Crișul Alb, fiind la adăpost de atacuri inamice prin surprindere. Ea a fost înconjurată cu căruțe, pe post de zid de apărare. Santinele erau postate permanent, iar patrule cercetau zona înconjurătoare pentru a nu fi surprinși de inamic. Răsculații din tabăra de la Pădureni erau atât români, cât și maghiari, iar ca statut social cei mai mulți erau iobagi. Grănicerii care au fost trimiși de autorități să înăbușe răscoala erau tot țărani, dar care aveau un statut mai bun decât iobagii, nefiind soldați profesioniști. Apropierea trupelor de grăniceri de tabără nu i-a îngrijorat pe răsculați, deoarece credeau că le vin aliații. Mai mult, răsculații i-au primit bine pe primii grăniceri cu care s-au întâlnit. Abia când au avut loc primele mici ciocniri cu grănicerii, pe 8 mai, răsculații și-au dat seama că de fapt aceștia nu sunt de partea lor. Bătălia de la Pădureni a început în zorii zilei de 9 mai, la ora 4 dimineața și s-a încheiat cu retragerea răsculaților

1877 – Mihail Kogălniceanu a citit în Adunarea Deputaților Declarația de Independență a României

La 9/21 mai 1877 a avut loc Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților care a proclamat independența de stat a României. Răspunzând interpelării deputatului Nicolae Fleva, care s-a interesat de statutul juridic al țării în noua situație, de rupere a relațiilor cu puterea suzerană, Imperiul Otoman, Ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu a declarat în fața Adunării că „suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare […] suntem o națiune liberă și independentă”, iar guvernul „va face tot ce va fi cu putință ca starea noastră de stat independent să fie recunoscută de Europa”. La închiderea ședinței solemne, Adunarea a votat moțiunea prin care „ia act că resbelul între România și Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. Tot în aceeași zi, Senatul a votat, tot în unanimitate, o moțiune asemănătoare. După amiază, un mare număr de bucureșteni, care se strânsese în jurul clădirii Adunării, primind cu entuziasm vestea proclamării independenței, au manifestat pe străzi până seara târziu – scrie N. Iorga – împreună cu „vreo mie de studenți”, cu drapele și torțe, cântând Deșteaptă-te române. În seara acelei zile au avut loc manifestații de bucurie și la Craiova și Iași

1877 – A încetat din viață Elena Asachi (Eleonore Teyber; 30 octombrie 1789, Viena – 9 mai 1877, Iași) Compozitoare, pianistă și cântăreață de origine austriacă, fiica compozitorului austriac Anton Teyber și soția scriitorului Gheorghe Asachi

1878 – A fost inaugurată oficial linia de cale ferată Vârciorova–Pitești

În septembrie 1866, Parlamentul României a aprobat construcția unei linii de 915 km, de la Vârciorova până la Roman, care să trecă prin Pitești, București, Buzău, Brăila, Galați, Tecuci, orașe importante la acea vreme. Costul construcției a fost de 270.000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe etape. Primul tronson: Pitești–București–Galați–Roman, a fost deschis la 13 septembrie 1872, iar tronsonul Vârciorova–Pitești pe 9 mai 1878

1883 – A încetat din viață Gavriil Pop (4 noiembrie 1818, Sălicea, Cluj – 9 mai 1883, Lugoj)

Preot și istoric, membru corespondent al Academiei Române

1885 – S-a născut Alexandru T. Stamatiad

9 mai 1885, București – decembrie 1956, București

Poet simbolist, prozator, publicist și traducător din poezia clasică chineză și persană. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București în 1914. A fost profesor de limba franceză la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1918–1928), apoi s-a întors în București. A frecventat cenaclul lui Alexandru Macedonski, a fost prim-redactor la revista Literatorul și la alte reviste ale timpului, a editat unicul număr al publicației Grădina Hesperidelor, iar la Arad a înființat și condus revista Salonul literar. A colaborat la Românul, Vieața nouă, Viața literară și artistică, Convorbiri critice, Rampa, Scena, Flacăra, Sburătorul, Adevărul literar și artistic, Universul literar, Convorbiri literare, Însemnări ieșene, Revista Fundațiilor Regale, etc. A debutat în anul 1904 în revista Pleiada, iar primul volum, Din trâmbițe de aur, i-a apărut în anul 1910. A mai publicat: Doi dispăruți: Iuliu Săvescu – Ștefan Petică, Mărgăritare negre, Cetatea cu porțile închise, Pe drumul Damascului, Câțiva scriitori, Poezii, Peisagii sentimentale, Cortegiul amintirilor. A primit Premiul Academiei Române (1923, 1925, 1935), Premiul Național pentru Poezie (1938). A tradus din Charles Baudelaire, Oscar Wilde, Maurice Maeterlinck, Edgar Allan Poe, Omar Khayyam și a întocmit antologii din poezia chineză și japoneză

1895 – S-a născut Lucian Blaga

9 mai 1895, Lancrăm–Sebeș, Alba – 6 mai 1961, Cluj

Filozof, poet, dramaturg, eseist, traducător, jurnalist, profesor universitar și diplomat, membru titular (din 1936) al Academiei Române. A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea (1914–1916), licențiat în 1917, apoi filosofia și biologia la Universitatea din Viena (1916–1920), obținând titlul de doctor în filozofie și luând contact cu expresionismul. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, care i-a devenit soție. A publicat la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii, precum și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. Prima sa dramă, Zamolxe, a apărut în ziarul Voința (1920) și în volum în 1921. Academia Română i-a decernat Premiul „Adamachi” pentru debut în 1921, iar Universitatea din Cluj a premiat piesa Zamolxe (1922). A publicat primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernăuțeană Die Brucke (Podul) în 1922. În 1924–1925, a locuit în Lugoj, a fost redactor la ziarele Voința și Patria, membru in comitetul de direcție al revistei Cultura, colaborator permanent la publicațiile Gândirea, Adevărul literar și artistic, Cuvântul. În 1926 a intrat în diplomație, ocupând succesiv posturi de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena. A fost atașat și consilier de presă la Varșovia, Praga, Berna și Viena, subsecretar de stat la Ministerul de Externe și ministru plenipotențiar al României în Portugalia. În 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu după Dictatul de la Viena. În refugiu la Sibiu (1940–1946), a redactat, începând cu 1943, revista Saeculum, care a apărut un an. A conferențiat la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj, având un rol major în formarea tinerilor care făceau parte din Cercul literar de la Sibiu. Revenit în România reîntregită, s-a dăruit cauzei presei românești din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj și Banatul din Lugoj. A funcționat ca profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră pentru motive de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitația de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist. Din operele sale: Poemele luminii, Meșterul Manole, Cruciada copiilor, Avram Iancu, Trilogia cunoașterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor

Lucian Blaga recitând poezia Trezire

1904 – Legea asupra burselor de comerț

Legea a adus o nouă organizare a burselor de comerț. La baza acestei reforme, a fost pus principiul libertății tranzacțiilor în materie de bursă. Pentru aplicarea lui a fost creat în cadrul bursei un organ nou, corporațiunea bursei. Prin legea din 1904 se acorda dreptul de a efectua operații direct între membrii corporațiunii bursei, însă doar operații pe cont propriu, nu și cele de intermediere

1905 – Aromânii din Imperiul Otoman au fost recunoscuți ca naționalitate

Sultanul Abdul Hamid al II-lea, intrat în cel de-al 29-lea an de domnie, a semnat iradeaua imperială din 9/22 mai 1905, prin care recunoștea milletul vlah (un exonim pe care străinii, inclusiv turcii, l-au atribuit tuturor românilor). Aromânii din Imperiul otoman erau recunoscuți ca naționalitate, cu drepturi egale cu ceilalți nemulsulmani, prin folosirea limbii materne în instituțiile educative și bisericești, posibilitatea de a înființa altele, cât și accederea la conducerea administrativă a localităților în care se aflau și chiar de a le conduce, prin muhtari (primari). A doua zi, ministrul otoman al justiției și cultelor trimitea patriarhului ecumenic o scrisoare, prin care îl înștiința de acordarea, pentru aromânii din statul turc, a dreptului de a folosi, fără nici un impediment, limba maternă în bisericile în care slujesc preoții lor, sub orânduirea canonică a Patriarhiei Ecumenice. Iradeaua avea, între altele, și menirea de a pune capăt nelegiuirilor, violențelor, jafurilor, terorii, omorurilor și asasinatelor (peste 400) împotriva românilor macedoneni, dezlănțuite sălbatic de bandele de antarți greci, organizate și finanțate de guvernul de la Atena și binecuvântate de Patriarhia de la Constantinopol

1907 – Parlamentul Ungariei a adoptat Legile școlare Appónyi

1 aprilie, respectiv 9 mai

Cele două legi școlare vizau desființarea școlilor confesionale românești, slovace și sârbe și înlocuirea lor cu școli de stat cu limba de predare maghiară, urmărindu-se întărirea procesului de maghiarizare forțată a naționalităților din Transleithania (Regatul Ungariei în cadrul Imperiului Austro-Ungar). Legile Apponyi au lovit și în legea liberală a naționalităților (legea XLIV/7 decembrie 1868), fapt care a acutizat nemulțumirea minorităților din Transleithania. Prin cele două legi școlare Appónyi, școlile germane, române, slovace și sârbe puteau fi desființate oricând, „din rațiuni superioare de stat” (fără să se explice care sunt rațiunile), putând fi înlocuite cu școli de stat cu limba de predare maghiară, urmărindu-se întărirea procesului de maghiarizare forțată a naționalităților din Ungaria. Ca urmare, în 3 ani de zile de la aplicarea legii, școlile românești s-au redus cu 600. Legile Appónyi veneau în continuarea altor reglementări care, după creerea statului dualist austro-ungar în 1867, urmăreau creerea unui cadru legal pentru maghiarizarea forțată și desființarea ca națiune a românilor majoritari în Transilvania, Intrând atunci sub stăpânirea directă a Ungariei, guvernele de la Budapesta s-au axat de la început pe principiul creerii unui stat uninațional, oficializând în consecință mai vechea politică de maghiarizare și asimilare a popoarelor nemaghiare aflate sub stăpânirea sa, în principal a celor 3 milioane de români majoritari între naționalitățile care trăiau aici și care erau supuși unei deznaționalizări ridicate la rangul de politică de stat. Din îndemnul și la indicațiile a doi dintre corifeii politicii de maghiarizare, conții Iuliu Andrássy, ministru de interne, și Albert Appónyi, ministru al cultelor și instrucțiunii, s-a elaborat un voluminos tratat intitulat (în traducere) „Românii din Ungaria” [Budapesta, 1907, 953 p.], semnat de Antal Huszár, translator în ministerul de interne, care conținea planurile și măsurile pentru desființarea românilor ca națiune.   Mai mult

1911 – S-au stabilit relații diplomatice între România și Confederația Elvețiană, la nivel de legație

S-a creat prima misiune diplomatică a României în Elveția, cu gradul de Legație. Nicolae Cantacuzino, ministru plenipotențiar, a prezentat scrisorile de acreditare la 16 iunie 1911. La 12 septembrie 1916 a fost deschisă prima misiune diplomatică elvețiană în România. Legațiile vor fi ridicate la rang de ambasadă abia în 1962

1913 – Conferința internațională a ambasadorilor de la Petersburg

S-a desfășurat în perioada 18/31 martie–26 aprilie/9 mai, în urma încheierii Primului Război Balcanic, fiind convocată pentru medierea problemelor teritoriale româno-bulgare. La Conferință au participat delegații din Imperiul Rus, Germania, Anglia, Austro-Ungaria, Italia și Franța și s-a finalizat cu Protocolul de la Sankt Petersburg. La propunerea Angliei, Conferința Ambasadorilor a decis: „Silistra să fie cedată României, Bulgaria să nu construiască fortificații la noua graniță de la Dunăre la Marea Neagră și să dea autonomie școlară și religioasă kuțovlahilor macedoneni

1918 – A încetat din viață George Coșbuc (20 septembrie 1866, Hordou/Coșbuc, Bistrița-Năsăud – 9 mai 1918, București)

Poet, critic literar, traducător din Transilvania, membru titular al Academiei Române

1923 – A încetat din viață Constantin Christescu (2 decembrie 1866, Pădureți – 9 mai 1923, București)

General al armatei române în timpul primului război mondial, Șef de Stat Major al Armatei a 2-a române, Comandant al Armatei de Nord române, șef al Marelui Cartier General

1927 – S-a născut Nicolae Beloiu

9 mai 1927 Ocnița, Dâmbovița – 20 martie 2003, București

Compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul București (1948–1953) av\nd profesori pe George Breazul Marțian Negrea, Theodor Rogalski, Zeno Vancea, Harry Brauner, Emilia Comișel ș.a.. Paralel a urmat și Facultatea de matematică din București (1948–1950) și a frecventat unele cursuri la Facultatea de Arhitectură. A fost șeful serviciului Creație muzicală la Radioteleviziunea Română, lector la catedra Orchestrație a Conservatorului București. A susținut conferințe, concerte-lecții, comunicări științifice, emisiuni de televiziune și radio: ciclul Tribuna internațională a compozitorilor (1966, 1967, 1968). A publicat studii și articole în Muzica. A fost distins cu Marele premiu la Concours International Reine Elisabeth de Belgique, Bruxelles (1969), Premiul Uniunii Compozitorilor (1971, 1972, 1978, 1979 și 1985) și Premiul Academiei Române (1980). A compus muzică de teatru: Volpone de Ben Johnson; muzică vocal-simfonică: Trei cântece de dragoste, Floare albă; muzică simfonică: Concert pentru 18 instrumente de coarde, Simfonia I-a și a II-a, Clopotele Alba-Iuliei; muzică de cameră: Divertisment pentru două viole, Concert de cameră pentru două viori și violă, Sonata pentru vioară solo; a realizat orchestrații și a publicat studii de muzicologie

Nicolae Beloiu – Simfonia nr. 1 în două mișcări (1967) • Orchestra simfonică a Radioteleviziunii Române, Dirijor Iosif Conta

1928 – A încetat din viață Constantin Dimitrescu (7/19 martie 1847, Blejoi, Prahova – 9 mai 1928, București)

Compozitor și violoncelist, unul dintre principalii promotori ai muzicii de cameră în România

1930 – S-a născut Andrei Avram

9 mai 1930, Turda, Cluj – 10 februarie 2018, București

Lingvist, membru corespondent (din 2010) al Academiei Române. A absolvit Universitatea din Cluj, Facultatea de Filologie, specialitatea Limba și literatura română (1953). Și-a susținut doctoratul în filologie la Institutul de Lingvistică al Academiei Române (1959), iar în 1970 a obținut titlul de doctor docent la Universitatea din București. A fost cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan–Alexandru Rosetti” din București. Este autorul unei descrieri originale a sistemului fonologic al limbii române și al unor studii fundamentale de fonetică și fonologie istorică. Din scrierile sale: Cercetări asupra sonorității în limba română, Nazalitatea și rotacismul în limba română, Probleme de etimologie, Metafonia și fenomenele conexe în limba română

1931 – S-a născut Victor Vântu

Viaceslav Vâlcov, 9 mai 1931, Chișinău – 2006

Prozator și gazetar. A debutat cu epigrame în 1948 la Revista elevilor, iar editorial în 1951 cu nuvela Rotița lui Costan. A lucrat ca reporter, redactor și publicist-comentator la Revista elevilor, Scînteia tineretului, Contemporanul, Scînteia și ca redactor-coordonator la Almanahul Scînteia (zece ediții). Din 1990 a fost redactor la Adevărul literar și artistic, de unde s-a pensionat. A fost prezent cu reportaje, schițe, însemnări, articole, recenzii, comentarii sportive etc. în Tânărul scriitor, Veac nou, Gazeta literară, Luceafărul, Steaua, Teatrul, Viața românească. S-a distins, între altele, în abordarea tematicii turismului, ocupând și funcții în cadrul unor asociații de profil: președinte al Asociației Ziariștilor și Scriitorilor de Turism din România, vicepreședinte al Federației Internaționale a Ziariștilor și Scriitorilor de Turism. Alte scrieri: Bătând drumurile țării, Ce lăsăm în urma noastră, Scapă cine poate, Șprițul minim garantat

1935 – Prima ediție a Festivalului Luna Bucureștilor

Festivalul Luna Bucureștilor (9 mai–9 iunie) a debutat în 1935, sub îndrumarea primarului Capitalei, Alexandru Donescu. Scopul organizarii unei asemenea serbări era acela de a desfășura diferite expoziții care puteau atrage atenția vizitatorilor către Capitală; acest fapt genera dezvoltarea comerțului, industriei, culturii și turismului. Festivalul s-a desfășurat cu regularitate până în 1940, când, din motive politice, a fost întrerupt și apoi dat uitării. Punctul de atracție a fost expoziția urbanistică din Parcul Carol, apreciată de contemporani ca o adevărată „istorie vie a orașului”. Cu ajutorul a numeroase machete, expoziția prezenta trecutul, prezentul și viitorul orașului. Macheta orașului București pentru anul 2000 a fost punctul de atracție al acestei expoziții.

Marele Voievod Mihai și colegii de clasă însoțiți de Al. G. Donescu, primarul general al Capitalei, vizitând expoziția din Parcul Carol

Pentru amenajarea zonei din Parcul Carol, arhitectul Octav Doicescu a proiectat o fântână arteziană în fața intrării principale, numită Fântâna Zodiacului. În cadrul acestei prime ediții s-a inagurat și Grădina Botanică, urmând să funcționeze ca parc public. Evenimentul a dus la dezvoltarea zonei peisagistice din Parcul Herăstrău și la construirea de bulevarde noi, precum Cotroceni sau Moșilor

1935 – Prima transmisie radiofonică din România

La sfârșitul anului 1924, primul post experimental din cadrul Institutului Electrotehnic Universitar asigura doar audiții publice. Trecerea de la audiții la emisii s-a realizat în vara anului 1925, când a avut loc prima transmisie cu prilejul inaugurării Expoziției Luna Bucureștiului din Parcul Carol

1936 – A doua ediție a Festivalului Luna Bucureștilor

Din 1936, festivalul Luna Bucurestiului (9 mai–9 iunie) a devenit o manifestare cu caracter internațional, prin participarea țărilor din Mica Înțelegere (Cehoslovacia și Iugoslavia). Festivalul s-a mutat de această dată în Parcul Herăstrău. În cadrul acestei ediții a fost inaugurat Muzeul Satului, precum și Fântâna Miorița din zona de nord a Capitalei. Luna Cărții, parte a festivalului Luna Bucureștiului a reprezentat de asemenea, un punct central al ediției din acest an. Festivalul s-a bucurat de sprijinul unor sponsori precum: Casa Capșa, Cofetăria Nestor, Hotel Athenee Palace, Bazinul de valuri Lido (Hotel Lido), Galeriile Lafayette, Banca Comercială Română, Banca Românescă

1937 – S-a născut Ion Iovan

9 mai 1937, Găești, Dâmbovița

Poet și prozator. A urmat Facultatea de Drept a Universității București (1957–1961) și Școala de Geologie (1961–1963). A fost încadrat prospector geolog, apoi funcționar la Arhivele Statului, Centrul de librării și Institutul de Proiectare București; după 1990 a lucrat în cadrul Uniunii Scriitorilor, la revista Memoria și Editura Eminescu. Din anul 2000 este consilier editorial pentru carte tipărită și inițiative culturale pe internet. Volume publicate: Dupăamiaza unei clipe, Rezervație naturală, Comisia specială, Impromptu, Ultima iarnă, Comisia specială, Mateiu Caragiale. Portretul unui dandy român, Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, etc.

1937 – S-a născut Ionel Haiduc

9 mai 1937, Cluj

Chimist și profesor universitar, membru titular (din 1991) și președinte (2006–2014) al Academiei Române, membru de onoare (din 2002) Academiei de Științe a Moldovei, membru ales (din 2002) al London Europaea Academy, membru de onoare (din 2007) al Academiei de Științe din Ungaria. A absolvit Facultatea de Chimie a Universității din Cluj în 1959. În 1964 a obținut titlul de Doctor în Chimie la Institutul „M.V. Lomonosov” din Moscova. Toată viața sa științifică s-a desfășurat la Facultatea de Chimie a Universității din Cluj, începând din 1959. Profesor de la 36 de ani, și-a completat formarea ca cercetător în SUA între 1966–1972, cu profesorii Henry Gilman și Bruce King. A fost rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1990–1993) și vicepreședintele Consiliului Național al Rectorilor. În calitate de președinte al Academiei Române, a prezentat punctul de vedere al acestui for, combătând cu argumente efectele economice și de mediu privind disputatul și controversatul proiect de exploatare minieră la suprafață prin cianurare, a zăcământului aurifer de la Roșia Montană (2013), promovat în ciuda protestelor publice masive, de către Guvernul României, împotriva Companiei Roșia Montană Gold Corporation. Din lucrările sale: Chimia compusilor metalorganici, The Chemistry of Inorganic Ring Systems, etc. A fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale, dintre care: Premiul „Gheorghe Spacu” al Academiei Române (1974), Humboldt Forschungsaufenthalt (1997), Gauss Professorship, Göttingen Academy (1999), Pro Colaboratione al Academiei de Științe din Ungaria, Filiala Debrecen (1999), etc.

1939 – A intrat în vigoare Legea electorală din 1939

Act legislativ adoptat pentru a detalia prevederile Constituției din 27 februarie 1938 cu privire la reforma electorală, urmând a se aplica în alegerile parlamentare din 1/2 iunie 1939. Decretul-lege asupra reformei electorale a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 106 bis/9 mai 1939. Legea a diminuat substanțial rolul Parlamentului, sporind totodată influența și puterile regelui în actul legislativ. Aveau drept de vot numai știutorii de carte, iar femeile primeau drept de vot pentru prima dată în istoria României

1939 – S-a născut Ion Țiriac

9 mai 1939, Brașov

Fost jucător profesionist de tenis și de hochei, actualmente om de afaceri în Germania și România. Între 1958–1964 a fost membru al echipei de hochei pe gheață a României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă din Innsbruck și la Campionatele Mondiale. Talentul său pe terenul de tenis s-a materializat mai ales la dublu, câștigând alături de Ilie Nastase, numeroase turnee precum Roland Garros (1970), Foro Italico, Open Philadelphia Indoor, Monte Carlo Open, Open Suedia, Italian Open și Canadian Open, Arymehr Cup, alături de Guillermo Villas la Baltimore International și Nice International, Volvo International și, alături de Adriano Panatta, Campionatului Mondial de tenis Sao Paolo. A fost component al echipei României în Cupa Davis între 1959–1978, disputând trei finale, cu SUA, în 1969, 1970 și 1972, în toate trei avându-l ca partener pe Ilie Năstase. A fost managerul lui Boris Becker, este deținătorul licenței turneului de tenis BCR Open Romania (din 1996), iar între 1998–2004, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român

1940 – S-a născut Constantin Prut

9 mai 1940, Ștefănești, Botoșani

Critic și istoric de artă, profesor universitar. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Istoria și teoria artei. A obținut în anul 1988 titlul științific de Doctor în Istoria artei al Universității București. A lucrat o lungă perioadă redactor la revista Contemporanul și apoi la Revue Roumaine. A predat istoria artei la Universitatea „Mihai Eminescu” din Bacău, Universitatea București, Academia de Arte Luceafărul din București, Universitatea de arte „George Enescu” din Iași și apoi la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Este autorul lucrării Dicționar de artă modernă și contemporană, lucrare unică în literatura de specialitate în limba română. Prima ediție a fost publicată în 1982 iar după douăzeci de ani, o nouă ediție îmbogățită cu peste 1.000 de noi articole și peste 600 de ilustrații color și alb-negru. Cărți publicate: Fantasticul în arta populară românească, Calea rătăcita. O privire asupra artei populare românești, Ion Murariu. Lirism, narație, expresie, etc.

1942 – S-a nascut Cornel Chiriac

Ionel Corneliu Chiriac, 9 mai 1942, Uspenca, Cetatea-Albă, Basarabia/Ucraina – 4 spre 5 martie 1975, München, Germania

Jurnalist, realizator de emisiuni radio, producător de formații muzicale, publicist și toboșar de jazz. A absolvit Institutul pedagogic, secția filologie din Pitești. Încă din adolescență a dovedit o pasiune pentru jazz, strângând toate informațiile posibile despre reprezentanții acestui gen și ascultând melodii pe unde putea. Copia pe caietele sale cărți, cronici, interviuri și știri din reviste de specialitate, apoi le traducea în limba română. A scris articole de presă precum și texte pentru coperțile discurilor de vinil din colecția Jazz–Electrecord (volumele 4, 5, 6 și 7). În 1965 a publicat în revista Secolul XX un articol despre jazz, iar un an mai târziu a scris prefața cărții Viața mea la New Orleans a lui Louis Armstrong. Mare iubitor al acestui gen, membru fondator al Federației europene de jazz, a copiat discuri întregi pe benzi și le-a aranjat în arhiva Radiodifuziunii. Din 1967, a realizat la Radio România cea mai populară emisiune de muzică de atunci, Metronom. Ca producător, a sprijinit în special formațiile Phoenix (Timișoara) și Sideral (București). În 1969 a fugit din România, s-a stabilit, după multe peripeții, în Germania și a continuat activitatea la München, la secția în limba română a postului Radio Europa Liberă. A reluat emisiunile Metronom, Jazz magazin și a inaugurat o a treia emisiune, Jazz à la quarte

1943 – S-a născut Sterian Vicol

9 mai 1943, Țuțcani, Vaslui

Scriitor, publicist, profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1983. A absolvit Facultatea de filologie de la Universitatea București. A fost referent cultural, a colaborat la: Convorbiri literare, Luceafărul, Contemporanul, România literară, Ateneu, Cronica, Dacia literară, Poesis, Viața românească, Bucovina literară. Debutul literar i l-a găzduit revista Amfiteatru, iar cel editorial, cu volumul Harfele grîului a avut loc în 1976. Dintre volumele publicate: Corabia seminței, Edena, Vînătoarea nocturnă, Sigiliul grădinii, Lacrima învingătorului, Repaosul focului, Vindecarea în păcat, Daimonia, Corabia – labirintul Celălalt (volum bilingv român-francez), Sînt putred de tine, Domnișoara Cucută, Clipa tăind subțire hohotul zăpezii, Norul și inima, Memoria lui Femios

1945 – Parada Armatei Române la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial

România a intrat în război la 22 iunie 1941, alături de Germania, împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Au fost angajate în operațiunile militare efectivele celor două armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată și 6 brigăzi independente, precum și aviația militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament și 146 de vânătoare). La 23 august 1944, regele a anunțat „ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”, întorcând armele împotriva Germaniei. Prin eliberarea orașelor Carei și Satu Mare, la 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu românesc. Participarea României la războiul antifascist s-a desfășurat până la 12 mai 1945, perioadă în care ostașii români au luptat pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și a unor zone din Austria. La 8 mai 1945, când războiul s-a încheiat cu victoria Națiunilor Unite și capitularea Germaniei, Armata Română se găsea în apropiere de Praga și în estul Austriei. Deși Europa de Vest serbează pe 8 mai Ziua Victoriei, Uniunea Sovietică o celebrează în 9 mai. Din acest motiv, la București, Guvernul Petru Groza a organizat o mare paradă militară pentru a celebra încheierea războiului, în data de 9 mai

1945 – S-a născut Marius Țeicu

9 mai 1945, Reșița, Caraș/Caraș-Severin

Compozitor, solist vocal, instrumentist (pian, instrumente cu clape, oboi) orchestrator, dirijor și profesor de muzică ușoară, musical, film, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din anul 1974. A absolvit Liceul de muzică din Timișoara, la secția oboi-pian și Academia de muzică din București, la secția dirijat. A fost profesor (1991–2002) al Facultății de Teatru din cadrul Universității Ecologice, iar din 2002 al Facultății de Teatru din cadrul Universității Spiru Haret din București. Creația sa muzicală cuprinde un număr de peste cinci sute de melodii de muzică ușoară, majoritatea făcând parte din programele de Radio și Televiziune, fiind editate pe CD-uri, casete sau discuri vinyl. A semnat partituri muzicale pentru filme artistice de lung metraj, filme muzicale, muzicaluri pentru copii și tineret, show-uri de televiziune, muzică pentru copii, spectacole de revistă, operetă, etc.

Marius Țeicu – Plouă cu soare

1946 – A încetat din viață Pompiliu Constantinescu (17 mai 1901, București – 9 mai 1946, București)

Critic literar, a publicat în Revista Fundațiilor Regale, Kalende, Mișcarea literară, Sburătorul, Viața literară, Vremea

1953 – A încetat din viață Theodor Fuchs (4 februarie 1873 Sassin, Cehia – 9 mai 1953 București)

Pianist, compozitor, critic muzical și pedagog, a scris opere, balete, simfonii, concerte, coruri, piese instrumentale și vocale

1956 – S-a născut Septimiu Roman

9 mai 1956, Sibiu – 17 ianuarie 2013, București

Jurnalist, corespondent de presă și realizator de programe radio. A studiat la Universitatea București, Facultatea de Limbi Romanice, Clasice și Orientale, absolvită în anul 1980 cu specializarea Română-Franceză. A fost apoi, timp de 10 ani, profesor de limba română și franceză. În anul 1990 s-a angajat la Radio România, fiind mai întâi crainic, timp de un an, apoi realizator, producător, publicist comentator la puncte-fixe, corespondent și trimis special al radioului public în străinătate și în teatrele de operații ale Armatei Române. În 1990 a absolvit cursul de Tehnici de vorbire la microfon și ulterior s-a instruit în cadrul unor programe de jurnalism organizate de Radiodifuziune. A fost corespondent în Republica Moldova, Polonia și Elveția, expert la Radio China Internațional – programul în limba română, realizator al emisiunilor Matinal, Matinal Duminical, Euroatlantica și Cronicari în colb de cronici (realizată împreună cu istoricul Mircea Dogaru și interzisă la un moment dat din excesul de zel al conducătorilor postului), Euroatlantica. În urma bogatei sale experiențe jurnalistice, au văzut lumina tiparului volumele Prin jertfă pentru Europa. Pe urmele armatei române în Campania din Vest și Bătălia pentru România: dialog pe calea undelor (împreună cu Mircea Dogaru)

1958 – S-a născut Cristian Șofron

9 mai 1958, Buzău

Actor de teatru, film, televiziune și voce. A debutat la o vârstă foarte fragedă, 7 ani, în emisiuni de radio și televiziune pentru copii, la 12 ani a primit primul rol la Teatrul „Notara”, iar la 13 ani, în filmul Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, după ecranizarea nuvelei Întoarcerea lui Ipu, de Titus Popovici (1971). Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (promoția 1983), a fost repartizat la Teatrul de Stat din Oradea. Din 1986, a fost actor la Teatrul „Nottara” din București. A dublat în limba română, vocea Șarpelui Ka, din Cartea Junglei, și după moartea regretatului Florian Pittiș a dublat vocea lui Winnie de Pluș. În prezent este vicepreședinte UARF, directorul Centrului Cultural UNESCO „Nicolae Bălcescu” și director general la Teatrul Odeon, din 2017. A jucat în filme: Cu mîinile curate, Toate pînzele sus (serial TV), Trandafirul galben, Vreau să știu de ce am aripi, Mircea, Orient Express, 15, Moromeții 2

Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)

1963 – A încetat din viață Alexandru Rusu (22 noiembrie 1884, Șăulia, Mureș – 9 mai 1963, închisoarea Gherla)

Primul episcop al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureșului (din 1930), mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma (din 1946), unul din liderii rezistenței greco-catolice din Transilvania în timpul prigoanei comuniste

1966 – A încetat din viață Alfred Mendelsohn (17 februarie 1910, București – 9 mai 1966, București)

Compozitor și pedagog, om politic de stânga, autor prolific de compoziții omagiale la adresa liderilor, partidului comunist și ideologiei comuniste

1970 – A încetat din viață Ioan D. Petrescu (28 noiembrie 1884, Podu Bărbierului, Dâmbovița – 9 mai 1970, București)

Preot, muzicolog, profesor universitar

1972 – S-a născut Daniela Silivaș

9 mai 1972, Deva, Hunedoara

Fostă gimnastă de valoare mondială, celebră pentru cucerirea a șase medalii (trei de aur, două de argint și una de bronz) la Jocurile Olimpice de vară din 1988 (Seul, Coreea de Sud). A început gimnastica la vârsta de 6 ani și a fost antrenată de antrenorul Béla Károlyi, timp de șase luni, înainte ca acesta să părăsească România în 1981. În 1981 a devenit Campioană Națională de Junioare. În 1985, Federația Română de Gimnastică i-a schimbat anul nașterii din 1972 în 1970 pentru a-i permite participarea la Campionatele Mondiale de la Montreal. Deși avea doar 13 ani la Campionatele Mondiale din 1985, Silivaș a obținut nota 10 în drumul spre cucerirea titlului mondial la bârnă, învingând-o pe deținătoarea titlului Olimpic la acest aparat, Ecaterina Szabo, colega sa de echipă. Cel mai mare triumf a fost la Campionatele Europene de Gimnastică de la Moscova din 1987, unde a câștigat concursul de individual compus precum și finalale pe aparate la paralele inegale, bârnă și sol și argintul la sărituri. În 2002, Daniela Silivaș a devenit cea mai tânără gimnastă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame

Olimpiada 1988 – Exercițiu la sol

1974 – Relațiile diplomatice dintre România și Brazilia au fost ridicate la rang de ambasadă

România a stabilit relații diplomatice cu Brazilia, la nivel de legație, la 7 ianuarie 1928, fiind prima reprezentare diplomatică română în America Latină, la 9 mai 1974 acestea fiind ridicate la rang de ambasadă

1980 – S-a născut Nicolae Dică

9 mai 1980, Pitești

Fotbalist, mijlocaș ofensiv, în prezent antrenor. Și-a pus amprenta asupra evoluțiilor echipei Steaua, cu care a obținut titluri de campion, o Cupă a României, o supercupă, o calificare în semifinalele Cupei UEFA și trei calificări consecutive în Liga Campionilor, fiind desemnat cel mai bun fotbalist român al anului 2006. A fost component al echipei naționale, pentru care a marcat nouă goluri în 32 de meciuri, jucând și în toate cele trei meciuri din Grupa D a Euro 2008, în care a intrat din postura de rezervă. A ocupat funcția de antrenor secund al echipei Steaua București, antrenor la echipele: SCM Pitești, FCSB, FC Argeș, în prezent fiind antrenor secund la echipa națională

1990 – Fenomenul Piața Universității

În Piața Universității, numărul greviștilor foamei pentru susținerea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara a ajuns la 68 de oameni

Cristi Pațurcă – Imnul Golanilor

1994 – România a obținut statutul de partener asociat al Uniunii Europei Occidentale

Uniunea Europei Occidentale a fost o organizație internațională și o alianța militară, însărcinată cu punerea în aplicare a Tratatului modificat de la Bruxelles din 1954. Statutul de partener asociat a fost introdus în 1994 pentru cele 10 state din Europa Centrală și de Est care au încheiat Acorduri europene cu Uniunea Europeană. Acest statut le-a permis să participe la reuniunile Consiliului Uniunii Europei Occidentale (UEO), unde au fost informate în mod regulat asupra activităților desfășurate de grupurile de lucru ale Consiliului, potând fi invitate să facă parte din aceste grupuri. De asemenea, a existat o legătură permanentă cu Celula de Planificare. În sfârșit, ele puteau fi implicate în deciziile adoptate de statele membre privind acțiunile definite în Declarația de la Petersburg: acțiuni umanitare și de salvare, acțiuni de menținere a păcii, acțiuni ale forțelor militare active în managementul crizelor, inclusiv acțiunile de restabilire a păcii

1998 – A încetat din viață Lucian Bratu (Lucian Fred Bergmann, 14 iulie 1924, București – 9 mai 1998, București)

Regizor de film

2007 – A încetat din viață Marcel Marcian (Moritz Marcus, 25 septembrie 1914, Bacău – 9 mai 2007)

Prozator și eseist, membru și secretar al Asociației Scriitorilor din București

2007 – A încetat din viață Vanda Condurache (2 august 1955, Iași – 9 mai 2007, Iași)

Jurnalistă, director de programe la TVR Iași și profesor de Jurnalism al Facultății de Litere din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași

2009 – A încetat din viață Mendi Rodan (17 aprilie 1929, Iași – 9 May 2009, Ierusalim)

Dirijor, compozitor și violonist israelian de origine română

2011 – A încetat din viață Gheorghe Ene (16 octombrie 1950, Căldărăști, Buzău – 9 mai 2011)

Poet, prozator, traducător și publicist

2013 – A încetat din viață Cătălin Naum (1 aprilie 1939, București – 9 mai 2013)

Regizor de teatru și unul dintre cei mai cunoscuți pedagogi de teatru

2017 – A încetat din viață Florica Duma (9 decembrie 1946, Cărănzel, Bihor – 9 mai 2017, Oradea)

Cântăreață de muzică populară din zona Bihorului, culegătoare de folclor

2019 – Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană

La Consiliul European informal, care a avut loc în România, la Sibiu, în data de 9 mai 2019, au participat șefii de stat sau de guvern din UE. Liderii UE s-au concentrat asupra unor planuri strategice pentru Uniune pentru anii care urmează. De asemenea, aceștia au convenit să se reunească din nou la 28 mai 2019 la Bruxelles pentru a discuta despre rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European. Am vorbit atât despre chestiuni interne, cât și despre provocări globale, ținând cont de faptul că lumea în care trăim devine tot mai schimbătoare și mai imprevizibilă” (Donald Tusk, președintele Consiliului European)

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #ZiuaEuropei #AnexareaTransilvaniei #BătăliadelaPădureni #DeclarațiadeIndependențăaRomâniei #AlexandruTStamatiad #LucianBlaga #LegileșcolareAppónyi #NicolaeBeloiu #AndreiAvram #VictorVântu #LunaBucureștilor #IonIovan #IonelHaiduc #IonȚiriac #ConstantinPrut #CornelChiriac #SterianVicol #MariusȚeicu #SeptimiuRoman #CristianȘofron #DanielaSilivaș #NicolaeDică #SummitulinformalUE

0 comentarii la „9 Mai în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: