Foto: Statuia cărturarului iluminist Gheorghe Lazăr dezvelită în fața Universității București


1529 – Acordul între Ioan I Zapolya și domnul Moldovei, Petru Rareș

Încheiat înainte de această dată; Petru Rareș a primit domeniile și cetățile Ciceu, Bistrița, Cetatea de Baltă, Ungurașul și Rodna în schimbul ajutorului acordat lui Ioan I Zapolya împotriva lui Ferdinand de Habsburg, pentru cucerirea tronului Poloniei

1643 – Sinodul de la Iași a adoptat Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, mitropolit al Kievului

Lucrare argumentată cu Sfânta Scriptură, canoanele Bisericii și scrierile Sfinților Părinți. Scopul ei a fost să expună învățătura ortodoxă de credință și, în același timp, morala creștină. „Mărturisirea a fost scrisă în limba latină și se numea Expunerea credinței ortodoxe pentru Rusia Mică, cum i se spunea atunci Ucrainei. Mitropolitul Movilă nu gândea nicicum că aceasta va fi generalizată în tot spațiul ortodox. El o concepuse pentru Biserica Ucraineană“ (pr. prof. Ion Vicovan). Prima ei redactare, în limba latină, a fost formulată sub formă de întrebări și răspunsuri, structurată în trei părți: Despre credință – parte care explică Crezul; Despre nădejde – în care este explicată rugăciunea Tatăl nostru; și Despre iubire – parte care explică Decalogul. Pentru recunoașterea acestei scrieri s-a întrunitt Sinodul de la Kiev din anul 1640. Sinodul a cercetat lucrarea, dar nu s-a pronunțat în totalitate asupra ei. Din această cauză a fost convocat un Sinod panortodox la Iași, care a aprobat Mărturisirea lui Petru Movilă la data de 11 mai 1643, ea devenind în mod oficial Mărturisirea de credință a Bisericii de Răsărit. Hotărîrea sinodului, publicată la Iași, este cea dintîi tiparitură din Moldova

1713 – A încetat din viață Casandra Cantacuzino (1683 – 11 mai 1713, Rusia)

Prima soție a domnitorului Moldovei, Dimitrie Cantemir, fiica lui Șerban Cantacuzino

1830 – A fost pusă piatra de temelie a Catedralei Nașterea Domnului din Chișinău, în Basarabia țaristă

Inițiativa înălțării Catedralei a aparținut mitropolitului Chișinăului și Hotinului Gavriil Bănulescu-Bodoni, locul amplasării sale fiind indicat în primul plan urbanistic al Chișinăului (1817). Construcția s-a realizat între anii 1832–1836, de către arhiepiscopul Dumitru Sulima, arhitect A.I. Melnikov. Biserica are trei altare, central – Nașterea Domnului, laterale: sudic – Sf. Alexandru Nevski, nordic – Sf. Nicolai Mirlikysky și este executată în stilul empir rus (stil neoclasic tîrziu). Ansamblul catedralei este alcătuit din biserică, o clopotniță cu patru niveluri și de Porțile Sfinte. Clopotnița a fost dărîmată în noaptea de 22/23 decembrie 1962 de către sovietici. Catedrala a fost sfințită la 15 octombrie 1836

1830 – S-a născut Emanoil Bacaloglu

11 mai 1830, București – 30 august 1891, București

Fizician, matematician și chimist, profesor universitar, membru titular (din 1879) al Academiei Române. A urmat la Leipzig cursurile de Filozofie, Geometrie analitică, Analiză matematică ale profesorilor Moritz Wilhelm Drobisch și August Ferdinand Möbius; de Geografie și mineralogie ale profesorului Karl Friedrich Naumann și la Paris, cursurile profesorilor Michel Chasles, Augustin Louis Cauchy, Jean-Baptiste Biot, Joseph Bertrand, Charles Hermite, Jean-Victor Poncelet, Charles Dupin, ș.a. După studii, a fost profesor de Chimie la Școala Națională de Medicină și Farmacie din București și de Algebră și Trigonometrie la Colegiul Sfântul Sava, profesor de Fizică la Școala Superioară de Științe, și la Universitatea București. A fost creditat cu primele lucrări științifice românești de matematică, fizică și chimie, contribuind astfel la crearea terminologiei în limba română pentru aceste domenii. Este unul dintre principalii inițiatori ai Societății de științe fizice, înființată în 1890. Din operele sale: Curbura suprafețelor, Linii și suprafețe reciproce, Trisecțiunea unghiului, Apărătorul de trăsnet

1845 – A încetat din viață Carl Filtsch (28 mai 1830, Sebeșul Săsesc – 11 mai 1845, Veneția)

Pianist și compozitor sas, una din cele mai importante personalități muzicale ale secolului al XIX-lea

1849 – A încetat din viață Stephan Ludwig Roth (24 noiembrie 1796, Mediaș – 11 mai 1849, Cluj)

Gânditor umanist, istoric, profesor și pastor luteran, sas din Transilvania; participant la Revoluția de la 1848, a susținut cauza românilor transilvăneni; executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar

1864 – Dieta Transilvaniei de la Sibiu – A doua sesiune

A fost prima adunare a organului conducător al Transilvaniei după Revoluția de la 1848 și prima în care românii au avut majoritatea reprezentanților (3/15 iulie 1863 – 17/29 octombrie 1864). A avut două sesiuni: prima, între 3/15 iulie–7/20 octombrie 1863 și a doua între 11/23 mai–17/29 octombrie 1864. A avut pe ordinea de zi opt din cele 11 proiecte originale, sesiunea fiind dominată de discuțiile aprinse pe marginea proiectului de lege pentru înființarea unui Tribunal suprem al Marelui Principat și a celui pentru legea electorală. Viena a decis ca sediul Tribunalului să fie în capitala imperiului și nu în Transilvania, la Blaj, așa cum propuseseră deputații români. Noul for avea să-și înceapă activitatea anul următor, la Viena, sub conducerea lui Vasile Ladislau Pop. În afara proiectelor existente, în decursul lucrărilor au fost înaintate Dietei și alte proiecte: reglementarea împărțirii administrativ-teritoriale; organizarea administrației publice, organizarea tribunalelor de primă instanță; bugetul provinciei pe 1865, etc. A discutat inițiative legislative, cele mai importante privind construirea primei căi ferate a Transilvaniei; desființarea vămilor interne; reducerea serviciului militar

1866 – Prima zi de domnie a lui Carol I

Încă de la instalarea sa pe tron, Principele Carol a numit un nou Consiliu de miniștri și a convocat Adunarea Constituantă pentru a-i atribui misiunea redactării și elaborării unei noi Constiuții a României, care să facă din administrația sa un regim democratic și constituțional

1866 – S-a instalat Guvernul Lascăr Catargiu (1)

Consiliu de miniștri de uniune națională, prezidat de Lascăr Catargiu, care a guvernat în perioada 11 mai 1866–13 iulie 1866. A fost primul guvern numit de Principele Carol, în prima zi de domnie, desemnat cu scopul de a pregăti noua Constituție. În timpului mandatului său s-au adoptat Constituția din 1866 și Legea electorală din 1866; din cauza discrepanței ideologice dintre membrii săi, cabinetul nu și-a putut încheia mandatul

1877 – Guvernul român a anulat tributul către Poartă

Prima consecință a declarării independenței României: în data de 11/23 mai, tributul către Istanbul, în valoare de 914.000 lei, a fost pus la dispoziția Ministerului de Război, fiind direcționat către bugetul apărării

1884 – S-a născut Alma Gluck

Reba Feinsohn, 1884 Iași – 27 octombrie 1938, New York

Cântăreață de operă, soprană, stabilită în SUA din 1910, una din cele mai faimoase cântărețe de operă ale lumii din epocă. A emigrat în SUA la 16 ani (1910). A fost căsătorită cu Bernard Gluck și ulterior cu violonistul Efrem Zimbalist. A debutat la Metropolitan Opera din New York. Înregistrarea sa, Carry Me Back to Old Virginny la Victor Talking Machine Co. i-a adus celebritatea de muziciană clasică, vânzând un milion de exemplare, pentru care a primit un disc de aur, cel de-al șaptelea acordat până în acel moment. A fost fondatooare a Asociației Femeilor Americane

Nightingale Song [The Tyrolean]

1885 – A încetat din viață Visarion Roman (5 iulie 1833, Seuca–Gănești, Mureș – 11 mai 1885, Sibiu)

Publicist, economist, om politic, fondatorul Băncii Albina din Sibiu, autor al primului calendar cu alfabet latin din Transilvania, membru corespondent al Academiei Române

1886 – S-a dezvelit, în fața Universității București, statuia cărturarului iluminist Gheorghe Lazăr

Operă a sculptorului Ion Georgescu, executată din marmură, este ridicată exact pe locul unde se afla anterior Școala superioară de la mănăstirea Sfântul Sava, înființată de Gheorghe Lazăr. Mănăstirea a fost dărâmată de edilii capitalei din dorința de moderniza orașul, prin străzi largi și drepte

1903 – Greva lucrătorilor pantofari din Târgu Secuiesc

La 11 mai 1903 au intrat în grevă lucrătorii pantofari de la majoritatea breslelor din Târgu Secuiesc. Printre revendicările lor, pe prim plan se situau cele de ordin economic, cerințe care trebuiau să contribuie la ridicarea nivelului de trai. Între delegația muncitorilor și a patronilor au avut loc numeroase tratative de conciliere, cu asistența autorităților industriale. Patronii au fost nevoiți pînă la urmă să accepte revendicările muncitorilor, nefiind altă alternativă, decît închiderea atelierelor

1905 – S-a născut Vasile Jitariu

11 mai 1905, Giulești, Neamț – 30 iunie 1989, Iași

Biolog și fiziolog, profesor universitar, membru titular (din 1974) al Academiei Române. A urmat studiile superioare la Facultatea de Științe Naturale din Iași și o specializare la Göttingen (1938–1939). Cariera didactică a început-o în 1930, ca asistent universitar la Laboratorul de fiziologie generală și comparată al Universității „Al.I. Cuza” din Iași, fiind apoi numit profesor titular, profesor universitar emerit (1969) și ocupând postul de Decan al Facultății de Științe naturale–Geografie timp de 13 ani. A înființat și organizat Centrul de cercetare și de practică a studenților la Stațiunea Stejarul de la Pângărați, Neamț, activitatea științifică fiind axată pe studii de fiziologie. Rezultatele cercetărilor sale, în domeniul fiziologiei umane sau animale, sunt adunate în peste 120 de lucrări și studii. De numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de „biocuantă”. A fost membru al Asociației oamenilor de știință din România, membru fondator al Comitetului Național Român de Științe Biologice, președintele Societății de Biologie-Geografie, Filiala Iași, membru în comitetul de redacție al revistelor Fiziologia normală și patologică din București și Analele Universității „Al.I. Cuza” din Iași

1911 – Prima participare internațională a unei echipe românești de gimnastică la un Campionat Mondial

Între 11–14 mai, Torino a fost gazda unui Turneu Internațional (numit ulterior al 5-lea Campionat Mondial), desfășurat pe fondul celei de a 8‑a ediții a Serbărilor Federației Italiene de Gimnastică, la care a participat și o echipă de „gimnastici” români, formată din șapte concurenți și condusă de prof. D. Ionescu. Au concurat la exercițiile libere, săritura cu prăjina, aruncarea greutății, alergare și urcare pe frânghie, cucerind cupa de argint. Au primit Cupa Orașului Sestri Ponente (acum unul dintre cartierele Genovei), consemnându-se, astfel, cea de a doua prezență internațională a gimnaștilor noștri și prima la Campionatele Mondiale

1913 – S-a născut Beate Fredanov

11 mai 1913, Cernăuți – 13 martie 1997, Düsseldorf

Actriță de teatru și film, profesoară de actorie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. A absolvit Academia de Muzică și Artă Dramatică din Viena; după terminarea cursurilor universitare, s-a întors în țară și a fost angajată la Compania Bulandra–Maximilian–Storin, debutând, în 1934, în spectacolul Lume de hotel, de Vicky Baum. În 1947 a devenit actriță și co-directoare la Teatrul Municipal. În 1940, fiind evreică, a fost dată afară din teatrele românești. Împreună cu Alexandru Finți și Maria Sandu a înființat, la Teatrul Barașeum, trupa de limbă română, iar din 1945 a revenit la Teatrul Comedia, apoi la Teatrul Maria Filloti. Din 1948, a fost profesoară la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967). În anii ’80 s-a pensionat și s-a stabilit în Germania, unde a continuat activitatea didactică. A avut puține apariții în film: Trecătoarele iubiri, Bietul Ioanide

Fii cuminte, Cristofor!

1914 – S-a născut Aurora Gruescu

11 mai 1914, Oituz – 2005

Prima femeie inginer silvic din țară și din lume și prima româncă intrată în Guinness Book (Cartea Recordurilor). În 1933 a fost admisă la Facultatea de Silvicultură, care pe atunci aparținea Politehnicii. Era singura persoană de sex feminin studentă în cadrul acelei facultăți, stârnind atât admirația, dar și controverse, mai ales că cei din jur o îndemnau să renunțe. Într-o perioadă marcată de prejudecăți misogine, o astfel de carieră era considerată tipic bărbătească. De acceași desconsiderare a avut parte și în timpul regimului comunist, a fost considerată „dușman de clasă” al regimului comunist, fiind expropriată, probabil și datorită faptului că nu a fost niciodată membru de partid. A practicat meseria din 1938 până în 1973, când s-a pensionat. Și-a legat numele de primul plan de împădurire națională, fixat la suprafața de 100.000 ha, a condus lucrările de combatere avio-chimică a dăunătorilor din pădurile infestate din jurul Capitalei, a făcut inovații legate de lucrările de mecanizare în combaterea dăunătorilor, publicând în acest sens mai multe articole în Revista Pădurilor. A fost membră de onoare al Asociației Generale a Inginerilor din România, fiind nominalizată de The American Biographical Institute pentru titlul de personalitate a anului 1997. A obținut Medalia de Argint la Expoziția filatelică binațională România–Israel

1921 – S-a născut Elise Popovici

11 mai 1921, Suceava – 25 iulie 2011

Compozitoare, pianistă și profesoară universitară. A studiat la Conservatorul de Muzică din Iași. A fost pianistă-corepetitoare la Conservatorul de Muzică din Iași, la Școala de Coregrafie din București, și la Opera de Stat din Iași, pianistă în Orchestra Filarmonicii din Iași, controlor muzical la Societatea Română de Radiodifuziune, cercetător științific la Institutul de Folclor din București și conferențiar la Conservatorul din Iași. Creația sa cuprinde lucrări din aproape toate genurile muzicale, cu precădere în cel cameral: Sonatina pentru pian nr. 1, Toccata pentru pian, Sonata pentru clarinet și pian, Baladă pentru violoncel și pian, Suită pentru cvartet de coarde, coral: Cântec de treieriș, Veselă-i inima mea, Fluierașul, Suită de cântece de nuntă, Freamăt de codru, Leagă doru-n basma albă și vocal-instrumental: Samănă, mândruțo, flori, Dorul, Cântecul călătorului în toamnă

1924 – Echipa de rugby a României a câștigat prima medalie olimpică la Jocurile Olimpice de vară din 1924

A VIII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Paris, Franța în perioada 4 mai–27 iulie 1924. Au participat 44 de țări și 3.089 de sportivi, care s-au întrecut în 126 de probe din 17 sporturi. La cea de-a doua participare a României la Jocurile Olimpice, echipa de rugby a câștigat medalia de bronz, prima medalie olimpică a României, clasându-se pe locul trei din trei țări participante: SUA, Franța și România. Cele două partide s-au desfășurat în 4 mai, cu Franța și respectiv 11 mai cu SUA, dată la care a avut loc și festivitatea de premiere. Federația Română de Rugby s-a înființat în 1931.

1924 – S-a născut Aurel Gurghianu

11 mai 1924, Iclănzel, jud. Mureș – 28 sept. 1987, Cluj-Napoca

Poet și traducător. Absolvent, în anul 1945, al Școlii Normale din Blaj, a lucrat trei ani ca învățător în satul natal, iar între 1948–1952 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din Cluj. Din 1959 până la moarte, a fost redactor-șef adjunct la revista Steaua, unde, mai ales în deceniul șapte, alături de A.E. Baconsky, Victor Felea și Aurel Rău, a dus o bătălie semnificativă pentru recuperarea criteriului estetic în evaluarea literaturii, precum și pentru reabilitarea lirismului în poezie. A debutat cu versuri în suplimentul literar al ziarului clujean Lupta Ardealului (1949), iar editorial cu volumul Drumuri, apărut în 1954. În istoria poeziei ardelenești de după cel de-al doilea război mondial, a reprezentat fenomenul desprinderii de tradiția sămănătoristă a ruralismului și orientarea spre modernismul de esență citadină. Din scrierile sale: Zilele care cântă, Biografii sentimentale, Strada vântului, Poarta cu săgeți, Curenții de seară, Orele și umbraNumărați caii amurgului, Diagnosticul străzii, Călărețul din somn, Mistuitoarele ruguri

1926 – S-a născut Valeriu Cotea

11 mai 1926, Vidra, Vrancea – 21 aprilie 2016, Iași

Oenolog, membru titular (din 1993) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Agronomie din Iași; a trăit și și-a desfășurat activitatea la Iași. Timp de peste 20 de ani (1976–2000) a reprezentat România la Oficiul Internațional al Viei și Vinului (OIV) cu sediul la Paris. A fost membru corespondent al Academiei Internaționale a Vinului, din 1998, al Academia Italiana della Vite et del Vino, din 1986, și al Academie Suisse du Vin din 1987. În calitate de cercetător, a colaborat cu școli cu profil oenologic din multe țări, între care cele din Narbonne, Bordeaux, Montpellier, Dijon, Berlin, Geissenheim, Neustadt, Piacenza, Asti, Porto, Lisabona

1926 – S-a născut Horia Colan

11 mai 1926, Covasna – 24 iulie 2017, Cluj-Napoca

Inginer, specialist în domeniul metalurgiei, membru titular (din 2010) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Electromecanică a Școlii Politehnice din Timișoara (1944–1949), admis cu cea mai mare medie. În 1949 a obținut diploma de inginer mecanic și electrotehnic. A avut și studii în domeniul istoriei științei și tehnicii, cu preocupări de valorificare a unor tradiții și priorități românești. După terminarea facultății, a rămas cadru didactic la Institutul Politehnic din Cluj parcurgând treptele profesionale: asistent, șef de lucrări, conferențiar. În 1966 a ocupat postul de secretar științific al Facultății de Mecanică și membru în Consiliul Facultății de Mecanică. Între subiectele de studiu abordate se numără: difuzia intergranulară a cuprului în oțeluri (brevet); studiul microscopic la temperaturi înalte al sinterizării materialelor Fe-Cugrafit; pseudoaliaje W-Cu, W-Ag (brevet); silicierea molibdenului; aliaje Ni-Cr-Si-B și Co-Cr-W-C pentru metalizare prin proiectare de pulberi; composite cu matrice metalică WC-W-Ni-(Cu-Zn-Si)-diamant, etc.

1927 – S-a născut Constantin Dinischiotu

11 mai 1927, București – 19 iunie 2008

Regizor. A urmat, în perioada 1945–1949, cursurile Facultății de Litere și ale Facultății de Drept din București. A fost regizor tehnic la Teatrul Sărindar al Mariei Filotti, apoi asistent de regie la Formațiile artistice ale Armatei. A urmat cursuri de perfecționare la Academia de Film din București (1950–1951). Asistent de regie, la începutul carierei, la Teatrul Național din Iași, a activat ca regizor și director la mai multe teatre din țară: Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, Teatrul din Valea Jiului, Petroșani, Teatrul din Constanța, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, Teatrul Fantasio din Constanța, Teatrul din Galați, Teatrul din Reșița, Teatrul „Bacovia” din Bacău, apoi regizor artistic la Radioteleviziunea Română

Robert Thomas – Dublu joc (1980) Teatru radiofonic • Regia artistică Constantin Dinischiotu

1931 – S-a născut Laurențiu Cerneț

Laurențiu Bobleanță; 11 mai 1931, Cerneți, Mehedinți

Prozator, dramaturg. În ultima clasă de liceu a fost arestat, fiind deținut în diverse lagăre și închisori pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. A practicat diverse meserii: bibliograf, lucrător ceferist, om de serviciu, contabil, profesor. A absolvit Facultatea de Filologie din Timișoara în 1972. A debutat în 1966, cu volumul de schițe și povestiri Omul de un milion. În 1978 a fost premiat de Asociația Scriitorilor din Timișoara pentru Amintiri inventate și pentru Iubirea, Chiajna și eu. Mărirea și decăderea lui Alior Sfoiag. A colaborat la: Scrisul bănățean, Orizont, Tribuna, Cronica, Ateneu, Urzica, Luceafărul, Literatorul, Banatul, Păcală. Volume publicate: Arșița, Amintirile unui mincinos, Mic dicționar de subiecte comice, Moda jurnalelor, Privind peste umăr, Jocul de-a Robinson etc.

1933 – S-a născut Mihai Iacob

11 mai 1933, Orăștie, Hunedoara – 5 iulie 2009, Los Angeles, SUA

Regizor de film. Absolvent al Institului de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1955, a realizat prima ecranizare eminesciană din istoria cinematografului românesc, filmul Blanca și primul film biografic, Darclée (1960), cel mai cunoscut film al său, care a reprezentat România la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în anul 1961. A fost profesor de regie la IATC. În 1966 a fost numit secretar de partid pe Centrul de Producție Cinematografică Buftea. În anul 1972, în timpul unei călătorii de documentare în Statele Unite ale Americii, a cerut azil politic în această țară. De atunci a fost, pe rând, muncitor într-o fabrică de împletituri, distribuitor de pizza, vânzător într-un magazin alimentar, chelner, agent de tranzacții imobiliare, tipograf, scenarist și producător asociat de film. Din filmele sale: Celebrul 702, Străinul, Aventurile lui Tom Sawyer, Moartea lui Joe Indianul, Castelul condamnaților

Castelul condamnaților (1969)

1934 – A încetat din viață Lazăr Șăineanu (Eliezer Schein; 23 aprilie 1859, Ploiești – 11 mai 1934, Paris)

Lingvist și folclorist român de origine evreiască.

1939 – Încheierea Protocolului economic anglo-român

Semnat de Grigore Gafencu și Ion Bujoiu din partea României și, respectiv, de Sir Reginald Hoare și Sir Frederick Leith-Ross, din partea Marii Britanii, protocolul prevedea sporirea comerțului bilateral, favorizând îndeosebi exporturile României pe piața britanică, crearea de organizații comerciale engleze în România, înființarea de zone libere în porturile românești, etc. A fost întărit de un acord la 12 iulie 1939

1940 – S-a născut Gheorghe Istrate

11 mai 1940, Limpeziș–Movila-Banului, Buzău – 2 septembrie 2017

Poet și publicist. A debutat în Viața Buzăului (1956). A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București în 1968. A fost redactor la ziarul Scînteia tineretului și la revista Tribuna României, a colaborat la Luceafărul, România literară, Ramuri, Convorbiri literare, Viața studențească. A debutat în volum cu Măștile somnului, (1968) urmat de: Poeme, Pseudopatriarhalia, Zodia Șarpelui, Sceptrul singurătății, Rune, Interiorul tacerii, Poezii în șoaptă, Despărțirea de cuvinte. A fost distins cu Premiul revistei Luceafărul (1966), Premiul revistei Amfiteatru (1968), Premiul revistei Breve (Italia, 1969)

1941 – S-a născut Crișu Dascălu

11 mai 1941, Balinț, Timiș

Poet și eseist. A urmat Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, secția Română-Germană (1959–1964). Imediat după absolvire a devenit cercetător la Sectorul de lingvistică din cadrul Bazei de Cercetări Științifice Timișoara a Academiei Române. Este doctor în filologie cu teza Limbajul poetic românesc. O analiză din perspectiva textualizării (1979). A fost director al Centrului de Științe Sociale din Timișoara; în 1986 a demisionat din motive politice. Din 1995 a fost director al Institutului de Cercetări Socio-Umane „Titu Maiorescu” din Timișoara și coordonator al departamentului de istorie literară. Concomitent, a lucrat ca profesor universitar asociat la Facultatea de Jurnalistică a Universității Tibiscus din același oraș. A debutat cu versuri în Scrisul bănățean (1959) și editorial, cu volumul Mânie și marmură, apărut în 1968. Colaborează la România literară, Caiete critice, Contemporanul, Literatorul, Rostirea românească, Ramuri, Limbă și literatură, etc. Dintre operele sale: Încercare asupra bucuriei, Dialectica limbajului poetic, Cicatricele bucuriei, Poezie și limbaj, O călătorie spre centrul poeticului

1946 – S-a născut Flavius Domide

11 mai 1946, Arad

Fost fotbalist. A jucat pe post de atacant, întreaga carieră la UTA Arad, la care a reușit să câștige două titluri de campioană. S-a impus ca vârf penetrant, cu un joc de cap redutabil. Cu capul a și marcat primul gol în meciul cu Elveția, gol care avea să fie primul pe drumul spre Mexic ’70. A jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970, performanță pentru care în martie 2008 a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a. După retragerea din activitatea de jucător, în 1980, a antrenat diverse echipe de fotbal, precum Carpați Mârșa, UTA – echipa de tineret, Oțelul Ștei, Békéscsaba, Előre SE, UTA, Politehnica Timișoara

1950 – Premiera absolută a piesei Cântăreața cheală de Eugene Ionesco

A avut loc la Théâtre des Noctambules din Paris, în regia lui Nicolas Bataille. Piesa a avut mare impact (mai mult sau mai puțin pozitiv) asupra societății de atunci. Eugen Ionescu a avut meritul de a crea adevărata configurație a vieții – cea absurdă. După un număr mare de interpretări a devenit una dintre cele mai jucate piese din Franța, primind premiul Molière d’honneur

Eugene Ionesco – Cântăreața cheală • Universitatea Hyperion (2008)

1954 – S-a născut Aurel Cucu

11 mai 1954, Galați

Sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP), membru al Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici (AIAP), președintele filialei Baia Mare a UAP. A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, specializarea Sculptură (1975–1978). Din 1993 a fost cadru didactic titular la secția de Sculptură a Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, apoi profesor asociat la Facultatea de Arte Plastice din Universitatea Oradea, iar din 1995, director la Teatrul de Păpuși Baia Mare. Sculptează în piatră, bronz, lemn artă monumentală în aer liber, a participat la expoziții și tabere de sculptură din Arcuș (Covasna), Mșgura (Buzau), Brăila, Săliște (Sibiu), Timișoara, Baia Mare, Sighetul Marmației (Maramureș), Tulcea, etc.A realizat lucrări de scenografie pentru Teatrul de Păpuși Baia Mare, dar și pentru Teatrul de Păpuși PUCK Cluj-Napoca.   Biografie ilustrată

1955 – Au început lucrările Conferinței de la Varșovia

Conferința, derulată între 11–14 mai a fost finalizată cu semnarea Tratatului de la Varșovia, numit Tratatul Est-European de Prietenie, Colaborare și Asistență Mutuală. Începând cu 1955, România, alături de Republica Populară Albaneză, Republica Populară Bulgară, Republica Democrată Germană, Republica Socialistă Cehoslovacă, Republica Populară Polonă‚ Republica Populară Ungară, a fost integrată într-un sistem politico-militar dominat de Uniunea Sovietică, sistem care îngloba forțele militare ale statelor socialiste

1956 – România și-a reluat locul în cadrul Organizației Internaționale a Muncii (OIM)

România este membră fondatoare a O.I.M., în calitatea sa de semnatară a Tratatului de la Versailles (1919). Creată la 11 aprilie 1919, OIM era o instituție autonomă pe lângă Liga Națiunilor (din 1946 a devenit instituție specializată a ONU, cu sediul la Geneva). Participarea țării noastre la activitatea acestei prestigioase organizații internaționale poate fi împărțită în trei mari perioade: perioada interbelică (1919–1942); perioada cuprinsă între 1956–1989 și perioada din decembrie 1989 până în prezent. După cel de al Doilea Război Mondial, în urma primirii în ONU (1955), România și-a reluat activitatea în cadrul OIM, începând de la 11 mai 1956

1958 – A încetat din viață Ion Breazu (4 aprilie 1901, Mihalț – 11 mai 1958, Cluj)

Istoric și critic literar, militant activ pe plan cultural al Astrei, a condus Secția de istorie literară și folclor a Filialei Cluj

1978 – S-a născut Romeo Stancu

11 mai 1978, Slatina

Fost fotbalist, a jucat pe postul de mijlocaș stânga; a fost component al echipei CS Gaz Metan Mediaș, a făcut parte din echipa Rapid București care a obținut calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005–2006, pentru care a primit Medalia Meritul Sportiv clasa a II-a

1979 – S-a născut Sorin Ghionea

11 mai 1979, Galați

Fotbalist care a jucat pe postul de fundaș central. Este cunoscut pentru activitatea sa la echipa Steaua București, cu care a obținut două titluri de campion, o supercupă, o calificare în semifinalele Cupei UEFA și trei calificări consecutive în Liga Campionilor. A debutat în echipa națională a României pe 27 martie 2002, la amicalul România–Ucraina, scor 4-1

1980 – A încetat din viață Vida Géza (28 februarie 1913, Baia Mare – 11 mai 1980, Baia Mare)

Sculptor modern din Maramureș, membru corespondent al Academiei Române

1987 – S-a născut Monica Roșu

11 mai 1987, Bacău

Gimnastă. A început gimnastica la vârsta de patru ani și s-a antrenat în primii ani la CSS Bacău. Momentul de vârf al carierei sale l-au constituit Jocurile Olimpice de vară din 2004 (Atena). A făcut parte din echipa României care a reușit să își apere titlul olimpic, la o diferență de aproape un punct față de următoarea clasată. Monica a fost cea mai puternică concurentă la sărituri, reușind să câștige medalia de aur în finalele pe aparate, la o diferență de aproape două zecimi față de ocupanta locului doi, având cele mai dificile sărituri din competiție. A participat și la Campionatele Europene de Gimnastică din 2004 (Amsterdam) unde a câștigat medalia de aur la sărituri

1989 – A încetat din viață Naum Corcescu (21 noiembrie 1922, Lipnic, Ocnița, R. Moldova – 11 mai 1989, București)

Sculptor, cunoscut mai ales pentru lucrările sale monumentale

1990 – A încetat din viață Theodor Mănescu (16 octombrie 1930, București – 11 mai 1990, București)

Dramaturg, publicist, filosof

1991 – Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungaria privind stabilirea regimului de cer deschis

A fost semnat la București, fiind primul tratat de acest gen din Europa

1995 – România a depus instrumentele de ratificare a Convenției-cadru privind minoritățile naționale

România a semnat Convenția în ziua adoptării acesteia (1 februarie 1995), alături de alte 20 de state europene și a fost primul stat care a ratificat documentul, prin Legea nr. 33/29 aprilie 1995 privind ratificarea Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 82/4 mai 1995, depunând instrumentul de ratificare la data de 11 mai 1995 la Palatul Europei din Strasbourg

1995 – A încetat din viață George Uscătescu (5 mai 1919, Crețești, Gorj – 11 mai 1995, Madrid)

Filosof, estetician, sociolog, profesor universitar stabilit în Spania, membru de onoare din străinătate al Academiei Române

2010 – A încetat din viață Imre Tóth (Imre Roth; 26 decembrie 1921, Satu Mare – 11 mai 2010, Paris)

Filosof, istoric al matematicii și filolog născut în România, considerat „unul dintre cei mai importanți istorici ai matematicii ai secolului al XX-lea

2010 – A încetat din viață Radu Voinea (24 mai 1923, Craiova, Dolj – 11 mai 2010, București)

Inginer, profesor universitar, rector al Institutului Politehnic București, membru și președinte al Academiei Române, membru al CC al PCR

2011 – A încetat din viață Miomir Todorov (6 aprilie 1951, Diniaș, Timiș – 11 mai 2011)

Prozator, ziarist, publicist, profesor, redactor la Studioul de Radio din Timișoara

2012 – A încetat din viață Dan Brânzei (21 martie 1942, Iași – 11 mai 2012, Iași)

Matematician, profesor universitar

2014 – A încetat din viață Margareta Pogonat (6 martie 1933, Iași – 11 mai 2014, București)

Actriță cu o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de stat din Ploiești, Teatrul Nottara) și cinematografică

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #MărturisireaOrtodoxăPetruMovilă #CatedralaNaștereaDomnuluiChișinău #EmanoilBacaloglu #AlmaGluck #StatuialuiGheorgheLazăr #VasileJitariu #PrimaparticipareCampionatMondialgimnastică #BeateFredanov #AuroraGruescu #ElisePopovici #Primamedalieolimpică1924 #AurelGurghianu #ValeriuCotea #HoriaColan #ConstantinDinischiotu #LaurențiuCerneț #MihaiIacob #GheorgheIstrate #CrișuDascălu #FlaviusDomide #Cântăreațacheală #AurelCucu #ConferințadelaVarșovia #RomeoStancu #SorinGhionea #MonicaRoșu

0 comentarii la „11 Mai în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: