Foto: Bătălia de la Rovine


1395 – Bătălia de la Rovine

data este controversată, unii istorici o plasează în 10 octombrie 1394

A fost una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Românești, între oastea lui Mircea cel Bătrân și cea otomană condusă de Baiazid Ildîrîm (Fulgerul). Acțiunile lui Mircea în spațiul balcanic – sprijinul dat de către Mircea rezistenței sârbilor, la Kosovopolje (1389), alungarea garnizoanei otomane din Karinovasî (azi Karnobat, la sud de Munții Balcani), în primăvara lui 1394 – cât și relațiile acestuia cu regele Ungariei și cu emirii anatolieni – care primejdiuiau poziția otomană încă nesigură pe teritoriul european – l-au făcut pe Baiazid să întreprindă o expediție personală de pedepsire și cucerire a Țării Românești, în primăvara lui 1395. În această campanie au fost două bătălii importante și mai multe lupte de hărțuială, Rovine fiind locul celei mai importante lupte. Cronicile nu oferă prea multe informații istorice cu privire la desfășurarea bătăliei. Laonic Chalcohondil a scris că, după ce a dus populația în munți, Mircea a hărțuit oastea sultanului începând de la Dunăre, i-a așteptat la Rovine cu o rețea de șanțuri de apărare de unde, în siguranță, arcașii au tras salvă după salvă de săgeți, încât „soarele nu se mai putea vedea de mulțimea lor”, astfel că toate atacurile armatei otomane au fost respinse de ploi de săgeți și de contraatacuri de infanterie și cavalerie conduse de Mircea însuși. Prima parte a luptei s-a oprit la apusul soarelui, când turcii pierduseră aproape un sfert din oaste. În timp ce avangarda otomană pierea în mlaștini, Baiazid a ordonat restului armatei să așeze tabăra, să o înconjoare cu palisade din pământ și copaci, iar noaptea a trimis cavaleria să-l atace pe Mircea din spate. Prevenit de iscoade, Mircea a trimis, la rândul său, cavaleria care i-a atras pe turci departe de tabără, pe care au atacat-o, turcii fiind înconjurați și blocați. Românii au tras cu săgeți aprinse, turcii, cuprinși de panică nu au putut riposta. Spre dimineață, Baiazid a reușit să fugă, lăsând pe câmpul de luptă cea mai mare parte a oștirii. Cu o armată mult mai mică, de doar 10.000 de oameni, Mircea cel Bătrân reușise o victorie răsunătoare pe care însă n-a putut să o fructifice. Profitând de absența lui Mircea, Vlad (Uzurpatorul) i-a luat tronul cu ajutorul unor boieri trădători. Baiazid deși fugise, trecând deja Dunărea pe la Turnu Măgurele, a reușit rapid să-și regrupeze soldații rămași și să strângă alte câteva corpuri de oaste turcești și bulgărești, sărind în ajutorul lui Vlad Uzurpatorul. Mircea care, se pare, dăduse drumul la casele lor unei părți din oaste, era amenințat, din nord de către Vlad Uzurpatorul, iar din sud de Baiazid. A încercat să oprească înaintarea turcilor pe Argeș, lângă Pitești, dar ariergarda lui a fost învinsă. Cu soldații rămași a fugit în Transilvania, dar a revenit curând, îndepărtându-l pe Vlad Uzurpatorul și continuându-și politica antiotomană

1656 – Tratatul de alianță între voievodul Moldovei, Gheorghe Ștefan și Marele Țar al Moscovei

La 17/27 mai 1656, s-a încheiat, la Moscova, primul tratat româno-rus între domnitorul Moldovei Gheorghe Ștefan și țarul Alexei Mihailovici, încheiat prin intermediul Mitropolitului Moldovei Ghedeon și al lui Grigore Neaniul, al doilea logofăt. Acest act are o introducere protocolară, în care se prezintă situația Moldovei, după care urmează cererile domnitorului, în 10 puncte. Stabilea următorul acord: „toate locurile, teritoriile și cetățile fortificate pe care Imperiul Turcesc le-a desprins de Moldova, cuprinzând Cetatea Albă, Chilia, Tighina și provincia Bugeacului, vor fi recucerite de Marele Țar și vor fi restituite pe urmă Principatului Moldovei iure hereditari” [N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei și Cetății Albe]

1848 – Comitetul revoluționar din Țara Românească a trimis un „agent confidențial” la Constantinopol

Agentul confidențial, în persoana lui Ion Ghica, avea misiunea de a apăra autonomia țării în raport cu puterea suzerană. Această acțiune a avut loc la 17/29 mai, cu trei săptămâni înaintea izbucnirii revoluției în Țara Românească

1848 – S-a încheiat Marea Adunare Națională de la Blaj, Transilvania

3/15 mai – 5/17 mai 1848

Ultima zi a adunării a avut în program doar autentificarea protocolului zilei anterioare, iar ședința a fost scurtă. S-a mai propus ca, pe Câmpia Libertății să se ridice un monument în amintirea Marii Adunări Naționale de la Blaj. La ora unu și jumătate după amiaza comisarii guberniali au declarat adunarea închisă, recunoscând buna purtare a românilor în aceste zile. Cu acestea, românii au plecat către casele lor, rămânând la Blaj numai fruntașii lor, pentru a se consulta asupra acțiunilor viitoare

1855 – S-a născut Nicolae Ivan

17 mai 1855, Aciliu, Sibiu – 3 februarie 1936, Cluj

Episcop ortodox, membru de onoare (din 1934) al Academiei Române. A urmat Seminarul Teologic Andreian din Sibiu (1874–1877), fiind numit învățător în Săliște (Sibiu). A dus o luptă dârză împotriva încercărilor de deznaționalizare prin școală și și-a exprimat punctul de vedere românesc în privința învățării limbii maghiare în școlile românești la Congresul Învățătoresc de la Budapesta din 12 august 1881 ca delegat al învățătorilor. A fost numit de către ministrul de Justiție Dr. T. Pauler din Budapesta ca spiritual și învățător la Institutul de corecțiune din Aiud, iar din octombrie 1884 a fost hirotonit preot sub jurisdicția institutului. A fost apoi redactor responsabil la Telegraful Român din Sibiu, protopop la Alba-Iulia, asesor) economic la Arhiepiscopia Sibiului. A fost primul episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pe care a condus-o din 1921 până la sfârșitul vieții

1886 – S-a născut Emil Isac

17 mai 1886, Cluj, Austro-Ungaria – 25 martie 1954, Cluj

Poet simbolist deschizător de drum în lirica transilvăneană la începutul secolului al XX-lea, prozator și publicist, membru corespondent (din 1948) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Sociale de la Cluj. A locuit în mare parte din viața sa, în orașul Cluj. A debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în revista Familia și a colaborat la Viața nouă, Noua revistă română, România muncitoare, Cuvântul liber, Viața românească, etc. Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără Mama, Ochii tăi albaștri și Pe lângă apa care trece. Dintre volumele sale: Poezii, impresii și senzații moderne, Ardealule, Ardealule bătrân, Cartea unui om, Versuri

1886 – A încetat din viață Josef Haltrich (22 iulie 1822, Reghin – 17 mai 1886, Șaeș, Târnava-Mare/Apold, Mureș)

Folclorist, pedagog, filolog, preot și etnograf sas din Transilvania, cunoscut culegător de povești și poezii populare săsești

1888 – S-a născut Anton Durcovici

17 mai 1888, Bad Deutsch-Altenburg, Austria – 10 decembrie 1951, închisoarea Sighet

Cleric romano-catolic de origine austriacă, care a îndeplinit funcția de episcop de Iași. La vârsta de șase ani a emigrat împreună cu mama sa la Iași. Mutat la București, a frecventat Școala Arhiepiscopală Sf. Andrei și Liceul Sfântul Iosif, apoiu Seminarul mic. La data de 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-și continua studiile teologice la Colegiul De Propaganda Fide (1906 a frecventat 1911); în 1911 a obținut doctoratul în Filosofie de la Universitatea „Toma de Aquino” și doctoratul în Teologie de la Universitatea Urbaniană, precum și licența în Drept canonic de la Universitatea Gregoriană. A fost sfințit preot în 1910 în Bazilica San Giovanni in Laterano. A fost profesor de religie la Liceul Sf. Iosif din București și administrator parohial la Tulcea. Fiind cetățean austro-ungar a fost arestat de ziua intrării României în Primul Război Mondial și închis împreună cu ați preoți catolici într-un lagăr din Moldova, fiind ulterior eliberat de regele Ferdinand I. A fost numit preot vicar la parohiile din Târgoviște și Giurgiu, profesor de religie la Liceele Sf. Iosif și Sf. Andrei din București, rector al capelelor școlilor catolice, predicator la biserica Sf. Maria a Darurilor, După Primul Război Mondial a ocupat diferite funcții în cadrul Arhidiecezei de București. A fost decorat de regele României cu Ordinul național Steaua României, în grad de ofițer. A înființat revista Farul nou, la care au colaborat Gala Galaction, Nichifor Crainic, etc. A fost rector și al Institutului Teologic Romano-Catolic Sf. Iosif din Iași (1944-1945), mutat la București. Vorbea la perfecție româna, germana, latina, franceza, italiana și maghiara. A fost arestat de Securitate la data de 26 iunie 1949 și a murit în închisoarea de la Sighet, în urma torturilor. La 17 mai 2014 a fost beatificat de cardinalul Angelo Amato

1890 – S-a născut Ion Dimitriu-Bârlad

17 mai 1890, Bârlad – 1964

Sculptor. A absolvit Școala de Belle-Arte din București, fiind remarcat de profesorii Dimitrie Paciurea și Fritz Storck. Între 1910–1911 a urmat cursurile Școlii militare de infanterie din București, participând la Războiul de întregire a Neamului. Ulterior a studiat la Academia Julian din Paris (1913–1914). A efectuat călătorii de studiu în numeroase țări din Europa (Italia, Grecia, Spania). A lucrat ca profesor de desen artistic și liniar la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, după care a devenit inspector de specialitate. S-a afirmat ca autor de monumente ale eroilor din primul război mondial, dar și prin numeroase busturi dedicate unor personalități ale științei și culturii românești: Titu Maiorescu, Vasile Pârvan, Dimitrie Brândză, Gheorghe Marinescu, Generalul Ion Dragalina, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Mihai Viteazul, Nicolae Bălcescu, Nicolae Leonard, Raul Bulfinski, etc. A avut mai multe expoziții personale în țară și la Salonul Oficial din Paris. Biografie ilustrată

1901 – S-a născut Pompiliu Constantinescu

17 mai 1901, București – 9 mai 1946, București

Critic literar. A urmat cursurile Facultății de Filosofie și Litere din București, publicând la Revista Fundațiilor Regale, Kalende, Mișcarea literară, Sburătorul, Viața literară, Vremea. Din 1945, până la sfârșitul vieții, a susținut cronica literară la Radio București. Timp de un deceniu (1948–1957), opera lui Constantinescu a fost intezisă. Dintre scrierile sale: Mișcarea literară, Opere și autori, Eseuri critice, Studii și cronici literare, Romanul românesc interbelic

1901 – S-a născut Romul Ladea

17 mai 1901, Jitin, Caraș-Severin – 27 august 1970, județul Giurgiu

Sculptor, profesor universitar la Cluj. În 1922 s-a înscris la Școala de arte frumoase din București, unde l-a avut profesor pe Dimitrie Paciurea. Personalitate tumultoasă încă din această perioadă de ucenicie, Ladea nu s-a lăsat subjugat de arta marelui său maestru; larg văzător și comprehensiv, a învățat de la acesta taine de meșteșug îndeosebi în ce privește arta modelării. Atelierele și muzeele pariziene au reprezentat mediul și etapa următoare a formării lui. În 1924 s-a înscris la Academia Julien și a lucrat un timp în atelierul lui Brâncuși. Reîntors în țară, a fost numit în 1927 profesor la Școala de arte frumoase din Cluj, contribuind în mod activ la formarea altor sculptori. În 1933, împreună cu Școala de arte frumoase, s-a mutat la Timișoara, unde în 1940 a înființat și a condus Școala de arte decorative. La înființarea Institutului „Ion Andreescu”, a fost numit profesor la catedra de sculptură, activitate întreruptă în prioada 1951–1962. Alături de participarea consecventă la expoziții de grup și colective, lucrările sale au fost prezentate publicului în retrospectivele organizate în 1958 la București, și în 1965, la Muzeul de Artă din Cluj. Înalta prețuire a muncii și a creației sale s-a concretizat în acordarea titlurilor de Artist emerit (1957) și Maestru emerit al artei (1964).   Biografie ilustrată

1908 – S-a născut Sigismund Toduță

17 mai 1908, Simeria, județul Hunedoara – 3 iulie 1991, Cluj-Napoca

Compozitor, muzicolog, profesor, membru corespondent (din 1991) al Academiei Române. A studiat la Conservatorul de muzică și artă dramatică din Cluj (Secția Pedagogie, 1926–1930; Secția Pian, 1926–1932; Secția Compoziție, 1930–1936) având printre profesori pe Ecaterina Fotino-Negru și Marțian Negrea. A urmat specializări la Roma, la Academia Santa Cecilia cu Ildebrando Pizetti și Alfredo Casella și, în paralel, la Pontificio Istituto di Musica Sacra pentru muzică sacră, compoziție religioasă și orgă. A fost profesor de muzică la Liceul Sfântul Vasile din Blaj, apoi asistent-corepetitor la Conservatorul de muzică și artă dramatică Cluj-Timișoara. După Război, a devenit secretar artistic al Filarmonicii Ardealul din Cluj, a fost profesor de Teorie-solfegiu-dictat, Armonie, contrapunct, fugă, forme și compoziție la Conservatorul „G. Dima” din Cluj, a deținut și funcția de rector (1962–1965), iar între 1973–1991, profesor-consultant. A obținut titlul de Doctor în Muzicologie (Roma, 1938) la Institutul Pontifical pentru Muzică Sacră, cu tema Transcrierea și comentarea unor lucrări de tinerețe, necunoscute, semnate de G. Fr. Anerio. Fiind întâiul român cu acest titlu academic, i s-a încredințat, începând din anul 1968 – pentru prima dată în România – conducerea științifică a doctoratului în cinci domenii ale muzicii. A condus Filarmonica de Stat din Cluj (1971–1974). A fost membru al Academiei de științe sociale și politice (din 1970). A compus muzică vocal-simfonică: Missa pentru cor mixt cu acompaniament de orgă, Miorița – baladă-oratoriu pentru soliști, cor mixt și orchestră; muzică simfonică și concertantă: Trei schițe simfonice pentru orchestră mare, Concertul (nr.1) pentru pian și orchestră, Simfoniile I – V, Concertul nr.2 pentru orchestră de coarde, Concertul pentru oboi și orchestră de coarde; muzică instrumentală de cameră: Cvartet de coarde, Passacaglia pentru pian, Adagio pentru violoncel și pian, Simfonia B-A-C-H pentru orgă; muzică corală: Liturghia (nr.1) Sf. Ioan Gură-de-Aur, Psalm 133 pentru soliști, cor și orchestră, Cântec de leagăn, La curțile dorului – 3 madrigale pe versuri de Lucian Blaga; lieduri: Somnoroase păsărele, Curcubeul dragostei, etc.

Sigismund Toduță. – Concertul nr.1 pentru orchestră de coarde • Orchestra Națională de Cameră a Republicii Moldova, Prim-dirijor Cristian Florea

1912 – S-a născut Alexandru Șerbănescu

17 mai 1912, Colonești, Olt – 18 august 1944, Buzău

Căpitan aviator, as al aviației românești de vânătoare, în timpul celui de al doilea război mondial. Format inițial ca vânător de munte, cu o evoluție foarte bună, a fost atras de aviație, devenind întâi observator aerian, iar în 1941 pilot, zburând inițial pe avionul IAR 80, iar ulterior pe Bf 109 G. A participat la campaniile de la Stalingrad, Dniepropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva aviației URSS, a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva aviației de bombardament americane. A fost comandantul Grupului 9 Vânătoare. A căzut eroic în lupta pentru apărarea Ploieștiului, la 18 august 1944. În momentul căderii era asul cu cel mai mare număr de victorii aeriene (47) din Forțele Aeriene Regale ale României. A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Ghencea Militar în data de 22 august 1944. A fost citat de două ori pe Ordin de zi și decorat cu numeroase ordine și medalii

1920 – S-a născut Geo Dumitrescu

17 mai 1920, București – 28 septembrie 2004

Poet, traducător și scriitor, membru corespondent (din 1993) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, impunându-se în lumea literară încă din primul an de studii. A debutat, în 1941, la doar douăzeci și unu de ani, cu placheta Aritmetică. Cinci ani mai târziu i-a apărut Libertatea de a trage cu pușca, conținând poeme scrise între anii 1940–1943. Publicat după încheierea războiului, volumul fusese scris în timpul acestuia, însă cenzura îi interzisese apariția. A fost și un talentat gazetar, profesiune căreia i s-a dedicat încă din tinerețe, când a fost redactor la ziarul Timpul, apoi la mai multe ziare și reviste literare, printre care Flacăra, Almanahul literar (Cluj), Gazeta literară, devenită România literară. A mai colaborat și la alte publicații, începând cu Vremea, Curentul literar, Kalende, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească și continuând cu revistele Contemporanul, Luceafărul. Rubrica Atelier literar, susținută ani la rând, rămâne ca un model de orientare a debutanților, cu o generoasă exigență. A fost director al revistei România literară. Volume de poezie: Aventuri lirice, Jurnal de campanie, Aș putea să arăt cum crește iarba, Poezii, ediție completă și definitivă, Aventuri lirice

1923 – S-a inaugurat Mormântul Ostașului Necunoscut

Ceremonia a avut loc la București, în Parcul Carol, în prezența familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare și a unui numeros public. Pentru alegerea soldatului necunoscut s-a hotărât ca începând din 11 mai 1923 să fie dezgropați zece soldați de pe câmpurile de luptă unde s-au dat marile bătălii din Primul Răboi Mondial, respectiv Mărășești, Mărăști, Oituz, Tg.Ocna, Jiu, Prahova, București, Dobrogea, Ardeal și Basarabia. Deshumarea și ridicarea acestor rămășițe pământești a fost urmată de așezarea lor în zece sicrie de stejar, căptușite cu tablă de zinc și depuse în Biserica Adormirea Maicii Domnului de la Mărășești, în ziua de 13 mai 1923. Alegerea sicriului cu osemintele Ostașului Necunoscut a aparținut elevului Amilcar C. Săndulescu, de la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza” din Craiova, premiant și orfan de război. Solemnitatea alegerii soldatului necunoscut s-a făcut în prezența autorităților, iar orfanul Amilcar a înconjurat cele zece sicrie și s-a oprit în fața celui de-al patrulea, a îngenuncheat și a rostit cuvintele legendare: „Acesta este tatăl meu”. Astfel, sicriul cu numărul 4 a devenit soldatul necunoscut al României, iar celelalte nouă sicrie au fost duse în Cimitirul Eroilor din Mărășești și îngropate cu onoruri militare în ziua de 14 mai

1924 – La Chișinău, România, a apărut Gândul neamului

Revista literară, științifică, socială, bilunară, înființată inițial cu denumirea Vulturul Basarabiei a apărut de 2 ori pe lună între 10 decembrie 1920–15 martie 1923, apoi, ca Vulturul Carpaților, lunar între 15 martie 1923–mai 1924. A apărut ca Gândul neamului lunar până în aprile 1928

1935 – S-a născut Călin Căliman

17 mai 1935, Brașov, România – 24 aprilie 2018, București

Critic de film, profesor universitar și ziarist. A fost absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea din București (1957), apoi al IATC „I.L. Caragiale”, secția Teatrologie-filmologie. Din anul 1959, a fost redactor la revista Contemporanul, unde a răspuns decenii la rând de sectorul cinematografic. De-a lungul anilor, a publicat peste 6.000 de articole în diferite cotidiane și reviste culturale: Teatrul, Cinema, Contemporanul, Contemporanul, Ideea europeană, Noul Cinema, Caiete critice, Curentul, Ecart, etc., a susținut în anii ’60 –’70 o rubrică de cultură cinematografică la Televiziunea Română, a colaborat vreme de peste patru decenii la emisiunile culturale ale Radiodifuziunii Române. A fost membru fondator al Asociației oamenilor de artă din instituțiile teatrale și muzicale (ATM) și membru al Uniunii Cineaștilor (UCIN). A susținut cursuri de Istoria filmului, la IATC, Universitatea Columna, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Universitatea Hyperion. A colaborat la volumele colective Cinematograful romanesc contemporan, Cinema 2000, Filmul romanesc incotro, etc. A fost redactor-șef la revista Cinema. Este autorul volumelor: Filmul documentar romanesc, Jean Mihail, Secretul lui Saizescu sau Un surâs în plină iarnă, Istoria filmului românesc 1987–2000, Cinci artiști ai imaginii. A primit Premiul UCIN „pentru îndelungata sa activitate în promovarea filmului romanesc” (1985)

 

Ziua Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București

1936 – A fost deschis oficial pentru public Muzeul Național al Satului, concomitent cu întregul Parc Herăstrău

Înființat din inițiativa profesorului Dumitrie Gusti și a colaboratorilor săi, este unul dintre cele mai mari muzee etnografice în aer liber din lume1936 Inaugurarea Muzeului National Al Satului Dimitrie Gusti

 

1940 – S-a născut Valeriu Pantazi

Valeriu Pantazie Constantinescu; 17 mai 1940, Urechești – 25 iulie 2015, București

Poet, scriitor, traducător și pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din București și al Uniunii Scriitorilor din România. A urmat cursurile Școlii de Drumuri și Poduri din București, iar după absolvire a intrat la proaspăt înființata Facultate de Arte Plastice a Institutului Pedagogic, Universitatea București. La sfârșitul anului întâi a deschis, împreună cu Eugen Stănculescu, fără voia Decanatului, o expoziție pe holul Institutului, cu picturi mari, cubiste, în stilul Picasso. Pantazi a expus și un nud, pictat cu cremă de ghete. Amândoi studenții au fost exmatriculați pentru „huliganism” și trimiși un an la „munca de jos”. Tot în vremea studenției a debutat cu poezie în revista Luceafărul (1961). Apoi a publicat frecvent și a luat chiar și un premiu al revistei în anul 1972. A publicat volume de poezie: Estimp, Celebrări, Aerul tare de dragoste, Tu secole!, de proză: Accidentul OZN, Prăbușirea în viitor, eseuri, traduceri. A pictat peisaje venețiene și din Balcic. Biografie ilustrată

1941 – S-a născut Pompiliu Dumitrescu

17 mai 1941, Câmpina – 1998, București

Grafician și ilustrator de carte. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția Grafică, prof. Gh. Ivancenco, Simion Iuca, Iosif Molnar, Vasile Kazar (1965). Din 1966 a participat la saloanele de desen și gravură și expoziții ale umoriștilor. Prin prisma activității, despre Pompiliu Dumitrescu se poate spune că a fost un artist euforic și un meșteșugar inepuizabil. Miile de caricaturi și de ilustrații risipite în publicațiile a peste 30 de ani de activitate (1965-1998), sutele de coperte și ilustrații de carte, numeroase afișe de filme au exprimat armonios vivacitatea unui grafician căzut fatal pe planșeta de lucru care-i domina viața. Biografie ilustrată

1944 – S-a născut Efim Tarlapan

17 mai 1944, Măgurele, Ungheni, Regatul României/R. Moldova – 8 decembrie 2015, Chișinău

Scriitor, poet umorist și satiric, epigramist din Republica Moldova, autor de literatură satirică și cărți pentru copii. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția de ziaristică (1962–1970), iar mai târziu a urmat cursurile superioare ale Institutului de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova. A fost redactor literar la ziarul Viața satului, la postul de radio republican din Moldova, la Editura Lumina și săptămânalul Literatura și arta. Debutul editorial l-a avut în anul 1974 cu placheta de versuri umoristice și satirice Scuzați pentru deranj. A scris parodii, fabule, epigrame, rondeluri și aforisme, pe care le-a publicat în volumele: Tatuaje, Revers, Acarnița, Zâmbete cu supliment, Asta-i situația, Cartușiera, Dioptrii pentru ochelarii de cai…, Coloana nătângilor, Deșertul din clepsidră, Eseuri tragi-comice, Bezna n-are orizont, etc.

1944 – S-a născut Ileana Dana Marinescu

17 mai 1944, Băilești, Mehedinți

Artist vizual cu specializarea artă monumentală. A absolvit cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în 1968, specializarea Artă monumentală. La finalizarea studiilor de specialitate, în 1968, a devenit membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Româania. În 2003 a primit premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru organizarea expoziției naționale Miniaturi Textile iar în 2004 a primit premiul UAP pentru Artele Focului. Lucrări semnate Ileana Dana Marinescu se găsesc în colecții private din: Româania, Germania, Franța, Belgia, Norvegia, Finlanda, Elveția, Marea Britanie, Africa de Sud, Thailanda, SUA.   Biografie ilustrată

1945 – S-a născut Anton Dogaru

17 mai 1945 București – 24 august 1988 București

Compozitor, critic muzical și profesor. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din București (19631969) cu Zeno Vancea, Tudor Ciortea, Tiberiu Olah, Emilia Comișel, și Octavian Lazăr Cosma. S-a perfecționat la Cursurile internaționale de vară de la Darmstadt (1972, 1974). A fost profesor de Armonie și contrapunct la Liceul de muzică nr. 1 din București. A publicat studii, articole, cronici muzicale, recenzii etc. în Muzica, Contemporanul, Ramuri (Craiova), România literară, Cântarea României, Cronica (Iași), Vatra (Târgu Mureș), Orizont (Timișoara), România liberă, Tribuna României, Nouvelle Musicale de Prague, Revue Roumaine, La Roumanie d’aujourd’hui, etc. A susținut prezentări, conferințe, concerte-lecții, comunicări științifice, emisiuni radiofonice. A întreprins călătorii documentare în R.D. Germană, R.F. Germania, Cehoslovacia și Bulgaria. A realizat filme documentare: Personalități ale muzicii românești și diafilme școlare. A fost distins cu Premiul de compoziție al Uniunii Compozitorilor (1978). A compus muzică vocal-simfonică: Republică, tu stea a dimineții; muzică simfonică: Triptic liric – Graiuri din veac pentru orchestră mare, Trei jocuri oltenești pentru orchestră de coarde, Trei jocuri dobrogene; muzică de cameră: Sonata pentru pian, 3 Miniaturi pentru vioară și pian, Sonatina pentru trombon și pian; muzică corală: Mă simt strigat de stele orbitoare, Ani de soare, ani de bucurie, Țara lui Făt-Frumos, Poveste de pace; muzică vocală: 4 Cântece pe versuri de Ana Blandiana; muzică didactică, etc.

1946 – S-a constituit Blocul Partidelor Democratice (BPD)

Alianță electorală a forțelor politice pro-comuniste pentru alegerile generale din anul 1946 din România, alcătuită din PCR, PSDR (istoric), Frontul Plugarilor, PNL–gruparea Gheorghe Tătărescu, PNȚ–aripa Anton Alexandrescu, Uniunea Patrioților și Comitetul Democrat Evreiesc fiecare partid din România păstrându-și ideologia și programul propriu. Platforma-program a alianței, cu data publicării la 20 mai, prevedea: asigurarea regimului democratic în cadrul monarhiei constituționale; respectarea libertății individuale; respectarea drepturilor și libertăților cetățenești; libertatea cuvântului, a scrisului, a întrunirilor și a dreptului de asociere; libertatea religioasă (nimic respectat ulerior). În urma unei campanii electorale în care s-au înregistrat multe violențe, încălcări ale normelor democratice și fraude, Blocul Partidelor Democrate a fost declarat cîștigător al alegerilor cu 68,70% din voturi

1946 – S-a încheiat procesul intentat membrilor guvernului Antonescu

Întregul proces s-a consumat foarte rapid, între 6–17 mai 1946.Tribunalul Poporului a pronunțat 13 sentințe de condamnare la moarte (Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu, Constantin Vasiliu, etc.), dintre care 3 pedepse au fost comutate la muncă silnică pe viață, iar 6 învinuiți au fost condamnați în absență (printre ei, Horia Sima). Deși Codul Penal nu prevedea pedeapsa cu moartea, patru dintre cei șapte condamnați la execuție în „procesul Antonescu” au fost impușcați la 1 iunie 1946

1949 – S-a născut Gelu Colceag

17 mai 1949, București

Regizor și actor de teatru și film, profesor universitar. A absolvit în anul 1971 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” (UNATC) secția actorie, la clasa prof. Constantin Moruzan. A început să joace încă de când era copil la Teatrul Municipal București, în Cezar și Cleopatra de G.B. Shaw și Inima mea e pe înălțimi de W. Saroyan, ambele în regia lui Lucian Pintilie, la Teatrul „Nottara”, în piesele În noaptea asta nu doarme nimeni de F. Potra, regia Sanda Manu, Sonet pentru o păpușă de S. Fărcășan, regia L. Giurchescu, la Teatrul radiofonic și în filmul Răscoala, regia Mircea Mureșan. A fost actor la Teatrul de Stat din Târgu Mureș, la Teatrul „Constantin Tănase” și la Teatrul „L.S. Bulandra”. A colaborat la teatrele Național și „Ion Creangă”. A participat la manifestările Cenaclului Flacăra. În anul 1986, a absolvit cursuri postuniversitare de regie, de aici începând o carieră strălucită de regizor, care a cuprins peste 75 de specatacole puse în scenă. Din 1982 este profesor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A fost Director artistic la Teatrul Național I.L.Caragiale, în prezent, director al Teatrului Mic din București. A jucat în filme: Vis de ianuarie, Aurora, Poziția copilului, 6,9 pe Scara Richter (Regizorul), Bacalaureat, Să nu ucizi

6,9 pe Scara Richter (2015)

1956 – A încetat din viață Paul Bujor (20 iulie 1862, Berești, Galați – 17 mai 1952, București)

Naturalist, zoolog, profesor și scriitor, creator, alături de Grigore Antipa, al școlii românești de hidrobiologie, fondatorul învățământului universitar de morfologie animală și al cercetărilor zoomorfologice din România, membru titular onorific al Academiei Române

1957 – Filmul de desen animat Scurtă istorie a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d’Or

Filmul regizorului Ion Popescu-Gopo a primit Marele Premiu pentru scurt metraj, primul premiu la Cannes pentru cinematografia românească. Iată cum a apreciat la vremea respectivă Georges Sadoul inovația lui Gopo: „Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm și imaginație. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici școlii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleț a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu

Scurtă istorie

1959 – S-a născut Costel Băloiu

17 mai 1959, București

Fost actor român de film. A jucat în rolurile principale din serialul Pistruiatul și din filmul Roșcovanul, pentru care este și cunoscut, precum și în câteva roluri secundare din filmele Nemuritorii, Pentru patrie, Melodii, melodii, Noi, cei din linia întâi și Garda personală. Pentru rolul din Pistruiatul a câștigat 100.000 lei. În prezent, este șofer profesionist

Pistruiatul 1 Evadatul (1986)

1968 – A încetat din viață Oscar Lemnaru (Oscar Holtzman; 1 februarie 1907, București – 17 mai 1968, București)

Ziarist, nuvelist și traducător

1969 – S-a născut Florin Croitoru

17 Mai 1969

Violonist, solist și pedagog. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, iar dintre profesorii de vioară cu care a lucrat de-a lungul timpului îi amintim pe Cristina Ardelean, Valeriu Rogacev, Modest Iftinchi, Ștefan Gheorghiu si Victor Danchenko. De-a lungul carierei a obținut numeroase premii la concursuri internaționale de interpretare violonistică, fiind singurul solist român care a obținut premiul I la concursul de interpretare “Fritz Kreisler” de la Viena. În prezent este lector la Universitatea Națională de Muzică din București, unde pune în aplicare cercetarea pentrul doctoratul său, a cărui temă este o nouă metodă de a preda vioara. Mulți dintre studenții săi sunt laureați ai concursurilor internaționale. A inregistrat numeroase CD-uri, muzica sa fiind difuzată de posturi radio din toata lumea, din țări precum Italia, Franța, Japonia, America, Norvegia sau România. Repertoriul său se întinde de la muzica barocă până la muzica nouă. De asemenea, cânta adesea transcripții si compoziții originale personale

Piotr Ilici Ceaikovski – Concert pentru vioară în Re major, Op. 35 • Orchestra Universitaria a Universității Naționale de Muzică București, Dirijor Alexandru Ganea

1995 – Constantin Lăcătușu a atins Vârful Everest

A făcut parte dintr-o expediție de 15 alpiniști din șapte țări. A fost pentru prima dată când un român a reușit să ajungă pe cel mai înalt vârf al lumii, Everest (8.848 m)

Constantin Lăcătușu – primul român pe Everest

2000 – A încetat din viață Nestor Vornicescu (Nicolae; 1 octombrie 1927, Lozova–Vorniceni, Româniaa/Republica Moldova – 17 mai 2000)

Teolog, istoric și prozator; Mitropolitul Olteniei, autor al unor volume de istorie bisericească, teologie, istoria culturii și filosofiei, membru de onoare al Academiei Române

2007 – A încetat din viață Eugen Weber (24 aprilie 1925, București – 17 mai 2007, Los Angeles, California, SUA)

Istoric, profesor emerit de istorie europeană la Universitatea California din Los Angeles; considerat unul dintre cei mai buni specialiști în istoria modernă franceză și o autoritate în istoria europeană modernă

 

#todaysmemory, #Romaniafrumoasa, #istoriaRomaniei, #BătăliadelaRovine, #NicolaeIvan, #EmilIsac, #AntonDurcovici, #IonDimitriuBârlad, #PompiliuConstantinescu, #RomulLadea, #SigismundToduță, #AlexandruȘerbănescu, #GeoDumitrescu, #MormântulOstașuluiNecunoscut, #Gândulneamului, #CălinCăliman, #ZiuaMuzeuluiNaționalalSatului, #ValeriuPantazi, #PompiliuDumitrescu, #EfimTarlapan, #IleanaDanaMarinescu, #AntonDogaru, #GeluColceag, #ScurtăistoriePalmedOr, #CostelBăloiu, #FlorinCroitoru, #ConstantinLăcătușuEverest

0 comentarii la „17 Mai în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: