Foto: Corneliu Coposu (20 mai 1914 – 11 noiembrie 1995)


1134 – Prima atestare documentară a localității Tecuci

În Scrisoare despre Tecuciu, publicată de Alexandru Papadopol Calimah în revista Convorbiri literare în 1893 și preluată apoi de Theodor Ciuntu în Dicționarul geografic statistic și istoric al județului Tecuciu (1897) și mai apoi în Marele dicționar geografic al Romîniei (1902), se face referire la un hrisov din 20 mai 1134 al domnului Bârladului, Ivanco Rostislavovici, neguțătorilor de Misivria sau Mesembria cărora „le acordă să nu plătească vamă la descărcarea mărfurilor în orașul Domniei Sale Galați, ci numai la Bârlad, în Tecuciu și în celelalte orașe ale Domniei Sale…”

1388 – Prima atestare documentară a localității Râmnicu Vâlcea

Prima mențiune documentară a apărut la 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân a confirmat mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupanul Budu, cu voia lui Radu I. Prima atestare ca oraș este din 4 septembrie 1389, când Mircea cel Bătrân menționa într-un hrisov că se află în „orașul domniei…numit Râmnic

1395 – S-a încheiat un tratat de cooperare militară antiotomană între Țara Românească și Transilvania

Mircea cel Bătrân a devenit astfel membru în alianța antiotomană. Exprimând raporturile tensionate între domnitor și marea boierime, tratatul îl dezavantaja, dar satisfăcea interesele boierimii muntene, care asumându-și prerogativele domniei, își manifesta intenția de a se integra stărilor sociale privilegiate din Transilvania reprezentate în Dietă. În același timp, tratatul prevedea ca biserica ortodoxă din Transilvania să fie așezată sub jurisdicția Mitropoliei de la Târgoviște

1595 – Tratatul de la Alba Iulia dintre Transilvania și Țara Românească

Datorită recunoașterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă și succesorul său, Răzvan Ștefan, Mihai Viteazul a trimis o delegație a Stărilor din Țara Românească la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relațiile munteano-transilvănene. Delegația, compusă din 13 persoane, condusă de mitropolitul Eftimie și din care mai făceau parte episcopii Luca al Buzăului și Teofil al Râmnicului, marele vornic Mitrea, vornicul Hristea, logofeții Dimitrie, Preda și Borcea, vistiernicul Dan, postelnicul Teodor, clucerul Stamate, Radu Buzescu și Vintilă, a negociat aderarea la această alianță și a semnat la Alba Iulia un tratat cu Sigismund Bathory prin care Mihai devenea vasal al acestuia. În schimbul ajutorului împotriva turcilor, Mihai Viteazul devenea membru in alianța antiotomană, Liga Sfântă. Ei și-au depășit atribuțiile inițiale, probabil din dorința de a îngrădi puterea domnului sporind-o simultan pe a lor. Țara Românească era subordonată principelui Ardealului, iar domnul ei, marilor boieri. Cu toate acestea, Mihai a acceptat tratatul, deoarece Transilvania era singurul stat vecin care îi putea asigura ajutor în lupta împotriva turcilor. Suzeranitatea lui Sigismund Bathory asupra Țării Românești semnifica și necesitatea alcătuirii unui organismn politic și militar în stare să se opună Imperiului Otoman. Victoriile din 1595, alianța cu habsburgii și pacea cu turcii, i-au permis lui Mihai emanciparea de sub suzeranitatea pricipelui Transilvaniei

1865 – A fost inaugurată prima expoziție națională de produse agricole și industriale românești

Organizată din inițiativa lui Ion Ionescu de la Brad și a lui Petre S. Aurelian, „exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale” a fost organizată în casele lui Ion Heliade Rădulescu, din Târgul Moșilor, București. Expoziția era socotită ca o „serbare care poate contribui, precum fiecine vede, la dezvoltarea și înflorirea industriei naționale, la puterea și mărirea României” [din presa vremii]

 

Ziua Financiarului Militar

1891 – Înaltul Decret Regal nr. 6625/20 mai 1891 de înființare a Direcției a 7-a a Contabilității, Controlului și Pensiilor

Acest act constituie momentul de referință în istoria oștirii române, în dezvoltarea și afirmarea structurii financiar-contabile. Se împlinea astfel o mai veche năzuință a armatei și anume aceea de a avea o structură specializată în cadrul unei administrații adecvate care să-i asigure cele necesare pentru trai, întreținere și dotare, o pregătire completă din timp de pace pentru situații de criză sau război. De-a lungul acestei bogate istorii, structura a avut denumiri diferite: Direcția financiară, Direcția contabilitate și buget, Direcția financiar-contabilă, însă misiunea principală a fost mereu aceeași: gestionarea responsabilă și eficientă a fondurilor armatei și asigurarea nevoilor de finanțare a structurilor militare în vederea îndeplinirii cu succes a misiunilor care le revin

 

1895 – S–a născut Ilie Matei

20 mai 1895, Cernicari, Galați – 31 martie 1969, Iași

Chimist, specialist în chimie macromoleculară, profesor universitar, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Chimie la Universitatea „Al.I Cuza” din Iași, urmată de o specializare la Berlin. A obținut titlul de Doctor în Chimie în 1931. A fost profesor la Facultatea de Chimie Industrială din Iași și la Institutul de Medicină din Iași, director al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” (1951–1963). A avut o bogată activitate științifică, fiind distins cu titlul de Profesor emerit (1964). Din opera sa: Sinteze și xantine arilate la nucleul piramidic, Curs de chimie organică

1899 – S-a născut Mihail Ghermănescu

20 mai 1899, București – 19 iunie 1962, București

Matematician cu contribuții în analiza matematică, teoria numerelor, algebră, mecanică generală și balistică. În clasa a V-a, a auzit de Gazeta Matematică, s-a abonat, a devenit corespondent constant, rezolvând și realizând probleme din anul 1914. A ajuns să studieze toată matematica predată în liceu, pentru a putea rezolva problemele. Când a terminat clasa a VI-a a început să studieze calculul integral, considerat materie de universitate. A urmat Facultatea de Științe din București, secția Matematică, fiind licențiat în 1921. Doctoratul l-a susținut la Universitatea din Cluj în 1933, în fața unei comisii compuse din Dimitrie Pompeiu, Theodor Angheluță și Simion Stoilow. A fost profesor la liceele din București: „Cantemir Vodă”, „Gh. Șincai”, „Spiru Haret”, „Gheorghe Lazăr” și la școala de ofițeri din București. A făcut cercetări în domeniul ecuațiilor funcționale, seriilor trigonometrice, teoriei funcțiilor, teoriei numerelor (ecuații diofantice), geometriei, mecanicii generale și balisticii. A publicat peste 200 de memorii și articole de matematică pure și aplicate. Din lucrările sale: Ecuații funcționale, Ecuațiile fizicii matematice

1903 – S-a născut Nicu Stănescu

20 mai 1903, Ploiești – 17 aprilie 1971, București

Reputat dirijor, compozitor, aranjor și violonist virtuoz. S-a născut într-o veche familie de lăutari, atât tatăl, cât și bunicul, au fost membrii ai vestitului taraf al lui Dobrică Marinescu. A început să învețe vioara de la tatăl său, Gheorghe Stănescu, apoi de la fratele său, Gheorghe și teoria muzicală cu Boris Koffler. A studiat vioara cu George Enescu între anii 1920–1924, apoi, la recomandarea acestuia, la clasa de vioară a profesoarei Cecilia Nițulescu-Lupu. A urmat Conservatorul de Muzică din București, având profesori pe Faust Nicolescu, Ion Nonna Otescu, Mihail Andricu, absolvit în 1927 cu premiul I. A fost angajat la Filarmonica București. A cântat ca solist în diverse restaurante, alcătuindu-și apoi propria formație, din 1939 a început să cânte alături de Grigoraș Dinicu, a debutat discografic în același an, la casa de discuri His Master’s Voice, cu piesele Sârba din căruță și Din spre ziuă. A avut numeroase apariții la Radio. În 1947 a preluat conducerea Orchestrei Ciocârlia a Sindicatului Artiștilor Instrumentiști, apoi Orchestra „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folklor și Orchestra populară a Comitetului Radio. Sub bagheta sa au evoluat importanți muzicanți: cântăreții Maria Tănase, Angela Moldovan, Maria Lătărețu, Ileana Sărăroiu, Ion Luican, Ioana Radu, Mia Braia, Gică Petrescu, Dona Siminică; naiștii Fănică Luca, Radu Simion; clarinetiștii Luță Ioviță și Iliuță Rudăreanu; țambaliștii Mihai Ion Shină, Iancu Fieraru, Stela Marinescu-Ciuciu; cobzarii Ion Zlotea și Ion Păturică; acordeoniștii Marcel Budală, Ilie Udilă; fluieriștii Ion Văduva, Damian Cârlănaru, Ion Vădeanu; taragotiștii Haralamb Ioviță și Ion Luță Ioviță etc. Din repertoriul său făceau piese culese de la reprezentanții muzicii populare și lăutărești a mahalalelor orășenești precum: Căruța poștei, Sârba de loc, Doina Jiului, Brâul pe șase, Geamparalele, Cimpoiul, Hora Pizzicato, Doina Oltului, Ciocârlia până la propriile lucrări ca Sârba de concert, Hora Miorița, Hora spiccată, Ceasornicul, Sârba de la Praga, Amintiri din Orient, la care se adăugau piesele lui Anton Pann, George Cavadia, Nicu Buică, George Boulanger, Grigoraș Dinicu, Ionel Fernic etc. A fost distins cu Premiul de Stat, clasa I (1950–1951), titlul Artist emerit (1954), Ordinul Muncii, clasa a III-a (1954), titlul de Maestru Emerit al Artei, Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a (1968), Medalia Chitara de bronz, decernată de Academia Franceză de Muzică de Divertisment din Paris (1970), etc. A primit numeroase elogii și aprecieri din partea unor mari personalități de talie internațională precum Yehudi Menuhin, David Oistrah, Sviatoslav Richter, Igor Oistrah, Jacques Thibaud sau Fritz Kreisler, personalități în preajma cărora s-a aflat de nenumărate ori

Hora lui Nicu Stănescu

1907 – S-a născut Niki Atanasiu

20 mai 1907, București – 24 noiembrie 1967, București

Mare actor de teatru și film. A absolvit Conservatorul de artă dramatică București (1928), la clasa Lucia Sturdza-Bulandra. A jucat în registrul comic. A avut o bogată activitate teatrală la Teatrul Național București, începînd din 1924 și cinematografică, unde a jucat în roluri interpretate în prealabil pe scenă. A jucat pe scena Naționalului în Decanul, Don Juan, Mitică Popescu, Femeia îndărătnică, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D-ale carnavalului, Ultima oră, Mielul turbat, Citadela sfărâmată, Apus de soare, Bădăranii, Nora, etc., iar pe ecran în: O scrisoare pierdută, Citadela sfărâmată, Telegrame, Bădăranii, Porto-Franco. A fost distins cu titlul de Artist Emerit, Artist al Poporului din Republica Populară Romînă, Ordinul Muncii clasa a III-a și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I

Citadela sfărâmată (1957)

1913 – S-a născut Ion Dumitrescu

20 mai 1913, Oteșani, Vâlcea – 6 septembrie 1996, București

Compozitor român de muzică cultă, din familia muzicală Dumitrescu. A urmat Seminarul teologic din Râmnicu Vâlcea, apoi Academia de Muzică din București, unde i-a avut profesri pe Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Ionel Perlea, Alfonso Castaldi, Constantin Brăiloiu, George Breazul, etc. A fost profesor de armonie, contrapunct și compoziție la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, membru corespondent al Académie des Beaux-Arts de l’Institut de France și al Academiei Tiberine din Roma. A organizat Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, fiind secretar, apoi președinte al Uniunii (1953–1977). A contribuit la elaborarea și aplicarea Legii drepturilor de autor în domeniul muzical, la înființarea Editurii Muzicale, care a avut, un timp, tipografie proprie – lucru deloc neglijabil, având în vedere particularitățile tipăriturii muzicale. În 1977 a fost înlăturat brutal de la conducerea Uniunii, din ordinul lui Ceaușescu, pentru că a refuzat să devină membru PCR – l-a înfruntat pe Ceaușescu, care i-a cerut imperativ să intre în partid, spunându-i că nu poate face asta, tocmai pentru are formație teologică și e credincios. A compus muzică simfonică, de cameră: Cvartet de coarde, Sonata pentru pian, Ursul, Căprița; muzică vocală, de scenă: pentru Hamlet, Regele Lear, Macbeth, Mincinosul, Lucreția Borgia, Vlaicu-Vodă, Avram Iancu, Madame Bovary, Apus de soare, Corsarul, Nevestele vesele din Windsor, Horațiu, D’ale carnavalului, Don Carlos, legate de activitatea dirijorală și de compozitor la Teatrul Național din București (1941–1947), de film, aranjamente de folclor, muzică de balet, etc.

Ion Dumitrescu – Preludiu simfonic (1952) • Orchestre National de l’ORTF

1914 – S-a născut Corneliu Coposu

20 mai 1914, Bobota, Sălaj – 11 noiembrie 1995, București

Jurist și ziarist, politician, liderul opoziției din România postcomunistă. La numai 16 ani, a intrat la Facultatea de Drept și Științe de Stat la Universitatea din Cluj. După absolvire, în 1934, s-a înscris la doctorat, pe care l-a obținut după 3 ani. În această perioadă a devenit campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar. În 1933 a înființat filiala Cluj a PNȚ, iar în 1935 a fost ales președinte al Uniunii Studenților Democrați din Universitatea Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc. Una dintre dimensiunile fundamentale ale activității sale intelectuale și politice a fost activitatea jurnalistică, fiind un ziarist politic talentat. Primii ani de jurnalism (1935–1940) a lucrat la cotidianul țărănist clujean România Nouă, condus de Zaharia Boilă; după cedarea Ardealului de Nord-Vest s-a refugiat la București, colaborând la ziarul refugiaților transilvăneni. A fost om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu, care l-a luat șef de cabinet de pe vremea cînd era student, apoi director de cabinet, secretar politic. A fost președinte al filialei PNȚ Sălaj, secretar general adjunct al PNȚ. A fost martor ocular și participant la nenumărate evenimente politice importante: negocierile lui Iuliu Maniu cu regele Carol al II-lea; pactele politice încheiate de PNȚ cu alte partide din opoziție pentru limitarea efectelor dictaturii personale regale a lui Carol al II-lea; pregătirea actului de la 23 august 1944; înscenările făcute de comuniști împotriva partidelor istorice, în particular împotriva PNȚ, fapt care i-a permis ulterior să dea informații inedite, să corecteze erori factuale ori istoriografice, interpretări greșite sau tendențioase ale istoriei și politicii interbelice, din timpul celui de-al doilea război mondial, din perioada postbelică și din cea comunistă. A fost deținut politic în condiții foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România, arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Între 1946–1989, Corneliu Coposu a fost permanent urmărit de Securitate, iar dosarul său de urmărire informativă are 38 de volume, circa 17.000–18.000 de file. Pe 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului București a autorizat funcționarea primului partid postcomunist, PNȚCD. Între 1990–1995. Seniorul Corneliu Coposu a fost primul președinte al partidului

Memorialul Durerii – Corneliu Coposu, un destin

1917 – Primul Congresul al Țăranilor din Basarabia

În perioada mai 1917–ianuarie 1918 au avut loc trei congrese ale țăranilor, în fapt, lupte pentru putere politică și economică, proprietate, dar și rivalități identitare. Primul congres s-a deschis la Chișinău, gubernia Basarabia, fiind organizat la inițiativa trimișilor Guvernului Provizoriu de la Petrograd (20–24 mai). Au fost neînțelegeri de la început: Senatorul Sokolov a ținut o cuvântare în rusește, moldovenii au cerut traducerea ei, când se făcea această traducere, rușii au plecat… Erau două curente antagoniste, rușii, care doreau colonizarea Basarabiei și moldovenii care se opuneau

1918 – S-a născut George Meniuc

20 mai 1918, Chișinău – 8 februarie 1987

Poet, prozator, eseist, publicist și traducător din Republica Moldova. A început să compună versuri de la 14 ani (1932), iar în 1934 a publicat prima poezie, La țară, în revista Mihai Eminescu. A absolvit Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București în 1940, având profesori pe Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian, etc. A debutat editorial cu placheta de versuri Interior cosmic (1939), urmată de volumul de eseuri Imaginea în artă (1940). După absolvirea facultății, s-a reîntors la Chișinău. Regimul sovietic l-a constrâns la oportunism – a activat modest în publicistică și a scris poezie de inspirație folclorică și basme în versuri pentru copii, abandonând modernismul „inacceptabil”. A fost membru al PCUS din 1953. A fost redactor-șef al revistei Nistru. Abia în 1969 i-a fost reconsiderată poezia din anii 1937–1940, fiind republicată în volumul Vremea Lerului. În 1972 i-a fost decernat Premiul de Stat al RSSM pentru literatură, iar în 1982 a obținut titlul de Scriitor al poporului din Moldova. A scris volume de poezii: Cântecul zorilor, Strofe lirice, Florile dalbe, Toamna lui Orfeu; nuvele: Delfinul, Umbre, Nostimă și cu picățele, Caloian, Micul Icar, Vagonul, Accidentul, etc.; eseuri: Imaginea în artă, Iarba fiarelor, Cadran solar

1920 – Vizita familiei regale române în Bucovina și Basarabia

15–25 mai 1920

La Chișinău familia regală a ajuns pe 20 mai, pentru trei zile. Regina Maria relata în jurnalul său primele impresii: „Străzile erau pline de mulțimi entuziaste, toate școlile erau aliniate. Ovații puternice și flori aruncate. Întregul oraș este proiectat în linii drepte, cu foarte mult spațiu peste tot […] Fără îndoială teritoriul este românesc, cu populație românească”.

Au asistat la un Te-Deum oficiat în Catedrala Nașterea Domnului, la care au participat toți capii bisericii și toți stareții mănăstirilor din Basarabia. Seara, la cina oficială în cinstea regelui și a reginei, în sala Primăriei, Regele a rostit un discurs, în care menționa: „O privire mișcătoare în inima mea a vrut ca astăzi, în ziua Sfintei Înălțări, când toată România se va ruga pentru sufletele sutelor de ostași ai săi care, cu viața lor, au pecetluit Hrisovul de întregire a neamului românesc, să ne aflăm în capitala unuia din frumoasele ținuturi unit pe veci cu Regatul Meu”. După masă, suita regală a vizitat Muzeul Zemstvei, apoi separat M.S. Regele a vizitat Liceul Militar, iar Regina Maria a vizitat orfelinatul de copii, azilul de bătrâni, Liceul nr. 1 de Fete, Conservatorul, școala de țesătoare și căminul invalizilor de război.

1923 – A apărut la București periodicul Clipa

Revistă teatrală, plastică, muzicală și literară, a apărut săptămînal (20 mai 1923–2 iunie 1940), sub conducerea lui Horia Igiroșanu, având printre colaboratori pe Ion Pillat, Tudor Arghezi, George Mihail Zamfirescu, Aron Cotuș, Mihail Dragomirescu

1928 – Căpitanul Gheorghe Bănciulescu a obținut locul 1 la Concursul Aviatic Internațional de la Băneasa

A fost primul aviator din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare. În 1926, Căpitanul Bănciulescu, împreună cu mecanicul Ion Stoica, la bordul unui Potez-XXV, al companiei francoromâne de transport aerian, a decolat de pe aeroportul Le Bourget cu destinația București, pentru obținerea unui record de viteză. După 1000 de km în condiții meteo defavorabile, deasupra orașului Linz, cerul a fost învăluit de ceață și cu toate eforturile de a urca la o altitudine mai mare, avionul s-a izbit de o creastă a muntelui și s-a prăbușit la Visoka Hole (Podișul înalt, Cehoslovacia). Mecanicul Ion Stoica a murit în drum spre spital, iar lui Bănciulescu i-au fost amputate picioarele. După zile și nopți chinuitoare în spitalele din Cehoslovacia, România și Germania, după marele efort de a se obișnui cu mai multe rânduri de proteze, cu ajutorul comandantului său, Gheorghe Negrescu, și a prietenului Mihai Pantazi, în iulie 1927, Gheorghe Bănciulescu a revenit la manșă, devenind primul pilot din lume care a condus un avion având proteze în loc de picioare. Pentru acest fapt, președintele francez, Louis Barthou, i-a conferit în octombrie Legiunea de Onoare cu grad de cavaler. În primăvara lui 1928, a avut loc primul miting aerian pe Aerodromul Băneasa, unde mii de spectatori, printre care și soția sa, au urmărit acrobațiile lui aeriene. Cu acea ocazie a aflat că soțul său zboară din nou, cu toate că, înainte de miting îi promisese că nu se va mai urca niciodată în carlinga unui avion. A continuat să piloteze, din 1933 participând la raiduri aeriene de mii de km

1930 – S-a născut Geo Șerban

20 mai 1930, Iași

Istoric si critic literar. A debutat ca elev, sub îndrumarea lui Laurențiu Fulga, la Glasul armatei (1947), fiind și redactor la aceeași publicație timp de câteva luni. A urmat Facultatea de Filologie, secția Limba română, a Universității București (1949–1953), în paralel fiind redactor la revista Flacăra. Debutul literar propriu-zis, a avut loc în Revista literară a lui M.R. Paraschivescu (1947). A colaborat la Națiunea, Contemporanul, Viața Românească, etc. A debutat editorial ca îngrijitor și prefațator al unei ediții din Traian Demetrescu. A fost corespondent al revistei Steaua la București, redactor la Viața Românească și la Secolul 20. A îngrijit antologii: Idei trăite, în care a adunat aforisme din textele unor scriitori români, Ulysse și Gâlceava înțeleptului cu lumea (2 vol.), ambele din opera lui George Calinescu

1938 – S-a născut Dan Mănucă

20 mai 1938, Dolheștii Mari, Suceava – 7 mai 2017, Iași

Critic și istoric literar, eminescolog și autor al unor lucrări de referință pe teme literare, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1974). A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași în 1960, iar în 1973 a devenit doctor în filologie al Universității din Iași cu teza Critica literară junimistă. 1864–1885. A fost traducător la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași, profesor la școli din județul Iași, cercetător științific la Institutul de Filologie română „Al. Philippide” al Academiei Române, Filiala Iași (1963–2009), director al acestui institut din 1990. În paralel, profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității „Al.I. Cuza”, fiind conducător științific de doctorat, specialitatea Literatură română. A debutat ca publicist în 1959 cu o recenzie de critică literară în revista Iașul literar. Debutul editorial a avut loc în 1971 cu volumul Scriitori junimiști; au urmat volumele Argumente de istorie literară, Pe urmele lui Mihail Sadoveanu, Lectură și interpretare, Analogii, Liviu Rebreanu sau lumea prezumtivului, Pelerinaj spre ființă, Opinii literare. În 1979 a primit Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române, iar Dicționarul general al literaturii române, vol. I-II, a fost distins cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române (2004). A colaborat cu studii, articole, cronici, recenzii și note la numeroase ziare și reviste, printre care: Iașul literar, Convorbiri literare, România literară, Luceafărul, Ramuri, Ateneu, Cahiers roumains d’études littéraires, Cronica, etc. A fost redactor-șef adjunct al revistei Convorbiri literare

1943 – România a rupt relațiile diplomatice cu Chile

Relațiile bilaterale dintre România și Republica Chile datează din 1911, cînd s-a deschis primul Consulat Onorific al Chile la București. În 1943, în timpul celui de-al doilea război mondial, Chile a suspendat relațiile diplomatice cu Romania, pentru a fi reluate în 1965

1945 – S-a născut Mircea Drăgan

20 mai 1945, București

Compozitor, instrumentist, orchestrator și aranjor, band-leader. A învățat pianul de la 4 ani; a urmat studiile Conservatorului din București, a început să cânte cu formația Sideral (1965–1968), apoi a fost conducătorul formațiilor Mondial (1968–1971) și Romanticii (1972–1990). Din ’84 s-a dedicat meseriei de compozitor; a început să compună din ’69, dar succesele au venit ceva mai târziu, cu Soare și foc, albumul cu Romanticii, Mâine, piesa care a câștigat premiul de compoziție și interpretare în Germania. A participat la mai toate festivalurile care se țineau în România, Festivalul de la Mamaia, Festivalul Muzicii de dans, Festivalul de la Costinești, Melodia Anului, la toate a luat premii, piesele sale au fost bine primite de public. În paralel, din 1978, s-a dedicat celei de-a doua profesii a sa, aceea de regizor muzical, ieșind la pensie din televiziunea română chiar din această funcție

Mircea Dragan & Romanticii – Și mereu voi cânta

1949 – Reorganizarea Societății Române de Radiodifuziune

A fost adoptat Decretul nr. 216/20 mai 1949 pentru organizarea Radioficarii și Radiodifuziunii din Republica Populara Română. A fost publicat în Buletinul Oficial nr. 32/23 mai 1949, dată la care a intrat în vigoare. Societatea Română de Radiodifuziune și-a schimbat denumirea în Comitetul de Radioficare și Radiodifuziune. Comitetul a fost subordonat politicii statului, având „sarcina” de a „contribui la realizarea politicii guvernului […] de natură a educa, organiza și mobiliza întregul popor muncitor pentru construirea socialismului în Republica Populara Română

1949 – S-a reorganizat Agenția Română de Presă, AGERPRES

Instituția, înființată în 1889, s-a numit, de-a lungul vremii, Agenția Telegrafică a României sau Agenția Română, Agenția Telegrafică Română „Orient-Radio” – RADOR. După instaurarea puterii comuniste, Decretul nr. 217/20 mai 1949 a consființit crearea AGERPRES, preluarea personalului și patrimoniului RADOR și, totodată, a abrogat legea privind funcționarea RADOR

1949 – S-a născut Ion Boloș

20 mai 1949, Fărcașa/Maramureș

Medic cardiolog, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în 1974. Debutul absolut a fost cu proză în Luceafărul (1968). A publicat volumele: Fântâna vulturilor (1978, Premiul de debut al Editurii Dacia), Întoarcerea fiilor, Vizitele necunoscutei, Călători ca apele, Iubește-ți clipa, Despre societatea vitelor eroine, În numele tatălui. „O alianță între observația realistă de tradiție ardelenească și sondarea stărilor tulburi sau imponderabile reușește Ion Boloș, medic de profesie, prin revelarea surselor ancestrale și a resurselor psihologice ale comportamentului personajelor” [Laurențiu Ulici]

1958 – Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varșovia

Moscova, 20–24 mai

La întrunire s-a legiferat decizia de retragere a tuturor trupelor sovietice staționate în România, măsură justificată prin faptul că țara noastră nu avea graniță comună cu nici o țară nesocialistă și nu era, deci, amenințată direct de forțele militare ale NATO. Trupele sovietice staționate din 1944, fără întrerupere, pe teritoriul României au fost retrase, în urma tratativelor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cu Nikita Hrușciov, în lunile iunie și iulie ale aceluiași an

1959 – S-a născut Ion Marcel Fandarac

20 mai 1959, Băcani, Vaslui

Avocat, scriitor, jurnalist și editor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, afiliat la Organizația Internațională a Jurnaliștilor, OIJ. Este licențiat în Drept, cu master în Dreptul afacerilor, Administrație Publică Europeană, Relații Politice Internaționale, membru al UNBR–Baroul București. A debutat în revista Amfiteatru, în 1984 și editorial la Cartea Românească, în 1988 cu secțiunea Bună ziua, bună seara din antologia Prier. Cărți publicate: Domnișoara Karma, Înger de pază, Proprietarul de îngeri, Sertarul lui Dumnezeu, Amintirile Sufletului, etc.

1961 – S-a născut Viorel Gavrilă

20 mai 1961, București

Compozitor și dirijor, membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor Bucuresti, din 1986. A absolvit Liceul de arta „George Enescu” Bucuresti, profil Violoncel, în 1980. Este angajat la Teatrul de Revistă Majestic Ploiesti. A debutat în 1979 (încă elev de liceu) la Radiodifuziunea Română. A compus peste 270 de piese de muzică ușoară, muzica a 24 spectacole de revistă și pentru copii pentru Teatrul de Revistă Majestic Ploiesti, Teatrul de Revistă Deva, Teatrul Național Craiova, Teatrul „Constantin Tanase” Bucuresti. A colaborat cu soliști vocali: Dan Spătaru, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Mihaela Runceanu, Monica Anghel, Laura Stoica, Gabriel Dorobanțu, Sanda Ladosi, Adrian Enache, Nico și altii. Din 1997 pregateste concurenții la secțiunea interpretare a Festivalului Național Mamaia. Predă cursuri de canto

Dă, Doamne, cântec • Muzica Viorel Gavrilă, Text Eugen Rotaru, Voce Laura Stoica

1964 – S-a născut Miodrag Belodedici

20 mai 1964, Socol, Caraș-Severin

Fost fotbalist, actualmente director al centrelor de juniori ale Federației Române de Fotbal. S-a remarcat ca fotbalist la Steaua București și la Steaua Roșie Belgrad, pe post de libero, fundaș central, câștigând cu fiecare Cupa Campionilor. În 2008 a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv Clasa a II-a, iar în 2012 a fost ambasadorul Finalei UEFA Europa League. A avut peste 50 de perticipări la meciuri ale echipei naționale

1969 – A încetat din viață Victor Daimaca (22 august 1892, Turnu Severin – 20 mai 1969, București)

Astronom, matematician și pedagog, singurul român descoperitor de comete (chiar două!)

1974 – A încetat din viață Ion Pas (Ioan M. Pascu; 6 octombrie 1895, București – 20 mai 1974, București)

Romancier și traducător; membru al CC al PMR, ministru al artelor, președinte al Comitetului Radiodifuziunii Române

1974 – A încetat din viață Ion Gh. Popescu-Zeletin (30 ianuarie 1907, Buda, Bacău – 20 mai 1974, București)

Silvicultor, specialist în biometria forestieră și în amenajarea pădurilor, membru corespondent al Academiei Române

1975 – A încetat din viață Ion Dongorozi (4 ianuarie 1894, Tecuci, Galați – 20 mai 1975, București)

Prozator; autor de manuale școlare

1978 – S-a născut Dan Sociu

20 mai 1978, Botoșani

Poet. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași. A obținut Premiul Festivalului romano-canadian de poezie „Ronald Gasparic”, apoi Premiul Național pentru Poezie „Mihai Eminescu”, pentru volumul de debut Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână. Pentru volumul de versuri cîntece eXcesive, a primit în 2005 Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Romania. În anul 2006, revista 22, în urma voturilor a peste douăzeci de critici literari, l-a desemnat ca fiind cel mai bun tînăr poet al momentului. În prezent, lucrează ca redactor al editurii Polirom și publică în reviste și ziare românești, precum și în reviste din Austria (Wienzeille), Suedia (Ord & Bild și Lyrikvännen), Polonia (Lampa), SUA (Circumferince – University of Columbia), Serbia, Spania

1981 – S-a născut Oana Stoica Mujea

20 mai 1981, Ștefănești, Argeș

Scriitoare, scenaristă și autoare de nuvele și romane polițiste, fantastice. A urmat Facultatea de Electronică și Inginerie Electrică din Pitești, înainte de a se orienta spre jurnalism, în 2005. În același an și-a început cariera ca scriitoare și a publicat primul său roman, intitulat Stăpânul: Răpirea Zeilor. S-a lansat în scrieri de ficțiune-crimă polițistă, fiind acum autoarea a zeci de romane, inclusiv scrieri literare pentru copii și tineri și multe alte povestiri. Alte volume: Colecționarul de obiective, Dinastii (vol. I-III), Parfumul Văduvei Negre, Sărutul Morții, Greșelile trecutului, Jucătorul, etc.

1982 – S-a născut Rita Chirian

20 mai 1982, Botoșani

Scriitoare, traducătoare și profesoară de limba și literatura română la colegiul național „Gheorge Lazăr” din Sibiu. Colaborează la revistele: Cultura, Convorbiri literare, Cuvântul, Transilvania, etc.; deține o rubrică permanentă de critică în revista Euphorion. Din scrierile sale: Sevraj (poezie; Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut (Botoșani, 2007), poker face, Asperger (poezie), Casa fleacurilor

1988 – A încetat din viață Ana Aslan (1 ianuarie 1897, Brăila – 20 mai 1988, București)

Medic, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie, a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, membră titulară a Academiei Române

1990 – Primele alegeri libere în România de după cel de-Al Doilea Război Mondial

Electoratul s-a pronunțat asupra președintelui țării (prin vot direct) și a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaților și Senatul (vot proporțional pe liste). Încheiate cu victoria foștilor comuniști (FSN) și alegerea lui Ion Iliescu în funcția de președinte al României (Duminica Orbului)

2005 – Filmul Moartea domnului Lăzărescu a obținut premiul Un Certain Regard la Cannes

Bazat pe un caz real, scenariul scris de Cristi Puiu și Răzvan Rădulescu prezintă povestea unui pensionar (Ioan Fiscuteanu) care are ghinionul de a se îmbolnăvi în seara unui mare accident rutier, ceea ce duce la plimbarea sa între mai multe spitale, fără să primească îngrijiri medicale la timp. Este inspirat din cazul real al unui pacient din Dolj, Florin Nica, care în 2001 a fost refuzat de trei ori la internare și care a murit. Filmul a fost clasificat ca tragicomedie și comedie neagră, fiind promovat în Statele Unite ale Americii drept comedie. A fost premiat multiplu, cu Premiul Un certain Regard la cea de-a 58-a ediție a Festivalului de la Cannes și Premiul special al juriului la Festivalul internațional al filmului de la Chicago 2006

Moartea domnului Lăzărescu (2005)

2015 – A încetat din viață Viorica Enescu (n. 31 ianuarie 1945, Arad – d. 20 mai 2015, Râmnicu Vâlcea)

Atletă, maestră a sportului și antrenor emerit de atletism

2017 – A încetat din viață Harry Coradini (Harald Kölbl; 20 februarie 1944, Timișoara – 20 mai 2017, Timișoara)

Muzician român de etnie germană, solist vocal al trupei rock Progresiv TM

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #Tecuci #RâmnicuVâlcea #ZiuaFinanciaruluiMilitar #IlieMatei #MihailGhermănescu #NikiAtanasiu #NicuStănescu #IonDumitrescu #CorneliuCoposu #GeorgeMeniuc #Clipa #GeoȘerban #DanMănucă #MirceaDrăgan #AGERPRES #IonBoloș #IonMarcelFandarac #ViorelGavrilă #MiodragBelodedici #DanSociu #OanaMujea #RitaChirian #Alegeri1990 #UnCertainRegardCannes

0 comentarii la „20 Mai în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: