Foto: Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București


Ziua limbii bulgare

A fost instituită prin Legea nr. 100/2015, data fiind aleasă pentru faptul că în această zi sunt sărbătoriți, la bulgari, Sfinții Chiril și Metodie, creatorii alfabetului chirilic, folosit pentru scrierea în limba bulgară. Inițiată de deputatul Niculae Mircovici, din partea grupului minorităților naționale, Uniunea Bulgară din Banat. Cu această ocazie, legea prevede ca, în localitățile în care trăiesc membri ai comunității bulgare, să se organizeze, la data de 24 mai, manifestări culturale specifice, care pot fi susținute financiar și logistic de către autoritățile centrale și locale. Totodată, se organizează manifestări culturale și în instituțiile de învățământ în care se predă limba bulgară ca limbă maternă

 

1660 – S-a încheiat reconstrucția bisericii Mănăstirii Golia din Iași, de către voievodul Ștefăniță Lupu

Mănăstirea Golia, cu hramul Înălțarea Domnului, este un lăcaș de cult important al Iașului, numit după marele logofăt Ioan Golia, primul ctitor. Actuala biserică a lui Vasile Lupu, refăcută între anii 1650–1653 și terminată în 1660 de fiul său Ștefăniță, se deosebește în totalitate de specificul bisericilor ortodoxe moldovenești, atât ca formă de construcție cât și ca arhitectură. Reprezintă o îmbinare de stiluri, îndeosebi baroc și bizantin, planul exterior este rectangular, cu ziduri înalte, care se sprijină pe epifaștri, de factură corintică, de peste 12 metri înălțime, ancorați într-o cornișă. Conform pisaniei din 24 mai 1660, fixată în pridvor, deasupra ușii naosului, lucrările au fost duse la bun sfârșit de fiul său, Ștefăniță Lupu Vodă

1765 – Răscoala rufeturilor (breslelor) din București

În timpul domniei lui Constantin Racoviță, asuprirea fiscala a provocat mari frământări sociale, culminând, în mai 1765, cu răscoala rufeturilor din București

1782 – Revolta moților împotriva arendașilor armeni, Spargerea buților de la Câmpeni

Moții aflați în târg la Câmpeni (Alba) s-au revoltat împotriva taxelor excesive care li s-au impus pe cârciumărit și au atacat și distrus butoaiele cu băutură puse în vânzare de către concurență și anume de către arendașii armeni, care beneficiau de condiții mult mai ușoare de impozitare, ceea ce practic distrugea în mod oneros posibilitățile de câștig ale moților. Acesta este unul dintre incidentele care au prevestit și precedat evenimentele răscoalei țărănești conduse de Horea, Cloșca și Crișan

1864 – A doua vizită oficială a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol

Un decret domnesc anunța, la 24 mai/5 iunie, plecarea lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol „pentru a dobândi o nouă recunoaștere a autonomiei României”. Vizita lui Cuza urmărea să justifice în fața puterii suzerane lovitura de stat și modificarea legii constituante. Cuza s-a bucurat de o primire aleasă, a trecut prin poarta imperială, rezervată de obicei numai sultanului, și însuși Prokesch-Osten, ambasadorul Austriei la Constantinopol a fost silit să-i ofere o masă de gală. În 12 iunie Patriarhul Constantinopolelui, cu mare ceremonie, l-a uns ca domn, după vechiul obicei îndătinat pentru principiii Moldovei și Țării Românești. Deosebit de dârz, Cuza a obținut recunoașterea Statutului și a legii electorale, cu foarte mici modificări. La 16/28 iunie s-a încheiat în această privință un protocol între Poartă și reprezentanții puterilor garante. Peste câteva săptămâni, la 8/20 iulie, Monitorul publica scrisoarea vizirială din 1/13 iulie, protocolul din 16/28 iunie și Actul adițional la Convențiunea din 7/19 august 1858, noul nume al Statutului

1875 – A fost constituit Partidul Național Liberal

Unul din principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară, înființat sub acest nume de membrii fondatori Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti, M. Kogălniceanu, M.C. Epureanu. Din cele 87 de guverne ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933

1895 – S-a născut Marcel Iancu

24 mai 1895, București – 21 aprilie 1984, Ein Hod, Israel

Pictor, arhitect și eseist român-israelian. A absolvit în 1917 Academia de Arhitectură din Zurich. A studiat pictura cu Iosif Iser. Încă din anii liceului a scos împreună cu Tristan Tzara și Ion Vinea revista Simbol (1912). Sosit la Zürich în 1915, pentru a studia arhitectura la Institutul Politehnic, a frecventat reuniunile artistice de la Cabaretul Voltaire, unde l-a cunoscut pe Hans Arp și s-a reîntâlnit cu Tristan Tzara, participând la inițierea mișcării dadaiste. Atunci a prezentat afișe, măști, ilustrații, a realizat scenarii și a ținut conferințe pe temele avangardei artistice. Celebre sunt afișul conceput pentru prima expoziție DADA în galeria lui Han Corray din Zürich și cel care anunța expoziția dedicată cubismului și artei negre. În 1919, la Basel, a înființat împreună cu Hans Arp și Alberto Giacometti grupul Artiștii radicali. După ce a trecut prin Paris, s-a despărțit de mișcarea dadaistă și de tendințele suprarealiste. În 1922 a revenit în România, devenind unul dintre promotorii artei de avangardă. A făcut parte din cercul condus de poetul Ion Vinea, care edita revista Contimporanul și a participat cu tablouri la expoziții împreună cu sculptorița Milița Petrașcu și pictorița Margareta Sterian. În spiritul efervescent al vremii, Marcel Iancu s-a afiliat unor grupări avangardiste cu o componentă eterogenă, ca Art Nouveau, Grupul de artă, Criterion. A publicat împreună cu Horia Creangă și Octav Doicescu manifestul Către o arhitectură a Bucureștilor, o adevărată pledoarie pentru o capitală modernă. În 1941 s-a stabilit în Palestina. După înființarea statului Israel, s-a afirmat ca profesor și animator al vieții culturale, a organizat grupul Orizonturi noi și o societate de creație artistică la Ein Hod, în 1953. A participat în 1952 la Bienala din Veneția. A fost distins cu Premiul Dizengoff al orașului Tel Aviv (1951) și Premiul național Israel (1967).   Biografie ilustrată

1902 – S-a născut Mihail Cosma/Claude Sernet

Ernest Spirt; 24 mai 1902, Târgu Ocna – 15 martie 1968, Paris

Poet, prozator, jurnalist. Militant avangardist, a debutat cu versuri parnasiene la Sburătorul lui E. Lovinescu, a fost colaborator la 75 H.P și redactor la revista Integral. S-a înscris la Facultatea de Drept București în 1920. În 1925, pentru a putea termina studiile departe de antisemitismul practicat în țară, a plecat la Universitatea din Pavia. După stabilirea la Paris, în 1928, a colaborat cu poeme în franceză la revista unu. A colaborat la mișcarea suprarealistă. Ca poet de limbă franceză, a publicat mai multe volume de versuri, printre care: Commémorations, Un jour et une nuit, Jour après jour, Les pas recomptés, L’étape suivante. A tradus, între altele, poemele românești ale lui Tristan Tzara (1965)

1903 – A fost inaugurat Castelul Pelișor

Reședință princiară și regală, construită între anii 1899–1902, de arhitectul ceh Karel Liman și decorat de artistul vienez Bernhardt Ludwig, la comanda regelui Carol I, ca reședință a principilor moștenitori, Ferdinand și Maria. Castelul Pelișor are 99 de încăperi, întreaga casă a fost decorată pentru a fi o reședință princiară, și poartă amprenta unei personalități puternice: a reginei Maria. În Actul inaugural al castelului, pictat de regină pe pergament se consemnează: „Noi, Carol I, rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleș pentru iubiții noștri nepoți. Sfințită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă primit-am această nouă clădire, cu inima recunoscătoare și plină de dragoste. Intrat-am cu ai noștri copii, Carol, Elisaveta și Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelișor

1904 – S-a născut George Cocea

24 mai 1904 – 9 august 1989

Violoncelist, interpret și promotor al creației enesciene, profesor. Și-a făcut studiile de specialitate la Conservatorul din București, cu profesorii Dimitrie Dinicu, Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi, Constantin Brăiloiu. A pus bazele Cvartetului de coarde Regina Maria. A studiat la celebra École Normale de Musique, cu marile personalități ale timpului, Pablo Casals, Diran Alexanian, Gaspar Cassado. Revenit la București a înființat renumitul Conservator particular Pro-Arte, patronat de Regina Maria. A colaborat îndeaproape cu marile personalități artistice ale timpului, a contribuit decisiv la ridicarea vieții muzicale bucureștene la nivelul celei vest-europene; prin stăruințele inclusiv sale fiind invitați dirijorii Karl Böhm, Herbert von Karajan, pianistul Walter Gieseking, cei mai importanți violonceliști ai timpului, Antonio Janigro, Enrico Mainardi, Pierre Fournier, Gaspar Cassado, Casals însuși și, evident, George Enescu. În calitate de solist, George Cocea a fost promotorul cunoscutei pagini concertante enesciene, Simfonia Concertantă pentru violoncel și orchestră, lucrare ce face parte actualmente printre probele Concursului Internațional George Enescu. În perioada postbelică, în perioada regimului așa-zis de „democrație populară”, a fost o victimă sigură a epurărilor operate împotriva elitei intelectuale-artistice a timpului. După eliberarea din detenție, la începutul anilor ’60, George Cocea a parcurs o perioada dificilă de adaptare în noul context al epocii. Ulterior a primit postul de profesor la Liceul de Muzică, apoi de profesor asociat al Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu”.

1906 – La Chișinău, a apărut gazeta național-democratică Basarabia

A fost cea de-a doua publicație periodică în limba română din gubernia Basarabia. A apărut bisăptămânal, între 24 mai 1906–11 martie 1907, din inițiativa profesorului C. Stere. S-a tipărit cu litere rusești, iar titlul cu litere latine. Ziarul publica articole de Constantin Stere, Ion Inculeț, Ion Pelivan, Alexei Mateevici, Pantelimon Halippa, etc., care îndemnau la reforma agrară, autonomia guvernării în Basarabia și administrarea provinciei și școlii de către moldoveni. La 1 martie 1907, ziarul a publicat cîntecul patriotic Deșteptă-te române!, fapt care l-a determinat pe Alexei Kharuzin, guvernatorul Basarabiei să închidă ziarul

1908 – A fost inaugurat Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București

Încă din 1903, Grigore Antipa a prezentat domnitorului Sturza un memoriu în care demonstra necesitatea existenței unei clădiri special construite pentru „un Muzeu de Istorie Naturala demn de capitala țării”. Primele săli ale Muzeului din Șoseaua Kiseleff s-au deschis oficial la 24 mai 1908 în prezența Regelui Carol I, a Principesei Maria și a importante personalități ale lumii științifice, culturale și politice de atunci. Astfel, pentru prima dată în lume Muzeul din București expunea dioramele, vitrine tridimensionale, în care speciile erau prezentate pe categorii de habitate, în posturi naturale și proiectate pe un fundal pictat.

Viața în Sahara – una din primele diorame de la Muzeul Antipa

Succesul de care s-a bucurat acest mod de prezentare a făcut ca dioramele să fie un exemplu urmat si de alte muzee din lume. Mai mult, aici.

1908 – S-a născut Fory Etterle

Cristofor Etterle; 24 mai 1908, Ploiești – 16 septembrie 1983, București

Actor român de origine elvețiană. A fost absolvent al Conservatorului de artă dramatică din București, fiind elevul Luciei Sturdza-Bulandra. A avut o remarcabilă și îndelungată activitate teatrală la Teatrul Municipal/„L.S. Bulandra”, iar pe ecran a interpretat numeroase roluri de compoziție. A fondat, împreună cu Dina Cocea, compania Teatrul Nostru în 1941, în subsolurile sălii Comedia. Compania a cunoscut doar puțini ani de glorie, pentru că a dat faliment odată cu instaurarea regimului comunist în 1949, care a declanșat naționalizarea companiilor de teatru. A desfășurat o bogată activitate în domeniul teatrului fiind, nu de puține ori, prim actor, a activat și în domeniul teatrului radiofonic, care se afla la începuturi. Primul demers de acest fel a avut loc la 15 februarie 1946, cu piesa Acolo unde a fost crucea de O’Neill, regizată de Marietta Sadova. Două săptămâni mai târziu, ascultătorilor români li s-a oferit piesa Racheta spre Lună de Clifford Odets, în aceeași regie, cu Clody Berthola, Mihai Popescu și Fory Etterle. A fost distins cu Premiul ACIN 1973 pentru Conspirația, Departe de Tipperary și cu distincția artist emerit. A jucat în filme: Viața învinge (debut pe marele ecran, 1951), Pasărea furtunii, Darclée, Porto-Franco, Străinul, Neamul Șoimăreștilor, Șeful sectorului suflete, Mihai Viteazul, Departe de Tipperary, Între oglinzi paralele, Pe malul stîng al Dunării albastre, O lebădă iarna

Departe de Tipperary (1973)

1913 – S-a născut Anghel Rugină

24 mai 1913, Vizurești, Galați – 15 decembrie 2008, Boston, SUA

Economist american de origine română, specialist în probleme financiare, membru de onoare (din 1990) al Academiei Române. A urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București, unde i-a avut profesori pe Virgil Madgearu, Victor Slăvescu și Nicolae Iorga, obținând diploma în 1936. A lucrat la Banca Națională a României. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a participat la campania militară din Răsărit și a fost rănit. După refacere, a susținut teza de doctorat, Viața și opera economică a lui Dionisie Pop Marțian, la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București, cu profesorul Victor Slăvescu (1942). Cu o bursă de la guvernatorul Băncii Naționale a urmat studii de specializare la Universitatea din Berlin, apoi la Universitatea din Freiburg, unde a lucrat cu profesorul Walter Eucken, economist de renume mondial, sub îndrumarea căruia a obținut un al doilea doctorat în 1947. În 1949, a publicat prima sa carte, în limba germană, Geldtypen und Geldordnungen. Fundamente fur eine echte allgemeine Geld- und Wirtschaftstheorie. Publicarea acestui volum l-a făcut cunoscut în mediul academic; i-a adus o invitație de a profesa în SUA. A predat cursuri de economie politică și finanțe la Universitatea din Portland, Oregon și la Niagara University din statul New York. În anul 1955, a primit cetățenia americană. În anul 1958, a devenit profesor la Catedra de Economie și Finanțe de la Northeastern University din Boston, până la pensionare (1986). În paralel cu activitatea didactică, a îndeplinit funcția de președinte al Comisiei de Experți Economici de pe lângă guvernul din statul Massachusetts (1965–1970). A publicat peste 50 de lucrări care abordează probleme ale economiei mondiale, impunându-se ca o mare autoritate în domeniu, fiind printre altele ales președinte al International Society for Intercomunication of New Ideas (ISINI). După Revoluția din decembrie 1989, a revenit în România și a propus un plan de refacere și stabilizare economică, monetară și financiară pentru a realiza un „miracol economic”, pe care el îl credea posibil. Dintre scrierile sale: Programme de Stabilisation Economique, Financiare et Sociale pour la France, A Reorganization Plan of the International Monetary Fund, A Plan for Monetary, Financial, Economic and Social Stabilization for Greece, A Plan for Monetary, Financial and Economic Stabilization of Italy, Un „Miracol economic” în România este încă posibil!, etc.

1914 – S-a născut Jules Perahim

Iuliș Blumenfeld; 24 mai 1914, București – 2 martie 2008, Paris

Pictor și grafician, care a excelat în stilul suprarealismului, dar și al realismului socialist, stabilit în Franța. A fost elev al pictorilor Nicolae Vermont și Costin Petrescu. S-a distanțat rapid de aceștia la începutul anilor 1930, devenind una din tinerele figuri ale avangardismului suprarealist românesc. A fost cunoscut sub numele artistic Perahim (în ebraică, „flori” – Blumenfeld, „câmp cu flori”). A colaborat la revistele avangardiste unu și Alge, înființată cu Gherasim Luca și Aurel Baranga. În 1932, a avut loc prima expoziție personală de tablouri și desene, de tendință suprarealistă, metafizică, la București. A expus la București și Brașov în 1936 tablouri și desene cu evidente accente de critică socială. În 1938, a expus la Praga. În timpul ascensiunii fascismului, este amenințat pentru desenele antinaziste și anticapitaliste publicate în Cuvântul liber, Reporter, Pinguin, fiind nevoit să se refugieze în URSS, apoi în Armenia, unde își câștigă existența ca decorator al unui teatru pentru răniți. În 1944, a fost mobilizat la Moscova, tehnoredactor al revistei de front Graiul nou. S-a întors în România, a lucrat ca profesor de Scenografie și Tehnica artelor grafice la Institutul de Arte Plastice din și redactor-șef al revistei Arta plastică. A colaborat la revista Veac Nou. În acest timp, s-a consacrat exclusiv artelor aplicate, ilustrației de carte, decoruri de teatru, decorații murale și ceramică. Din anii șaizeci a revenit la pictură. În 1969 a expus tablouri la Ierusalim și s-a stabilit în Franța. A realizat apoi cu succes circa patruzeci de expoziții personale în diverse țări ale lumii. Abia din anii ’90, opera lui Perahim este prezentă și în muzeele românești.   Biografie ilustrată

1914 – A încetat din viață Pompiliu Eliade (13 aprilie 1869, București – 24 mai 1914, București)

Istoric și critic literar, s-a consacrat studiului relațiilor franco-române și promovării literaturii franceze în România, membru al Ateneului Român și membru corespondent al Academiei Române

1915 – S-a născut Garbis Zobian

24 mai 1915, Kastemuni, Turcia – 2002, New York, SUA

Tenor de operă celebru american originar de origine armeană, din România, caracterizat ca „tenor eroic”. În timpul marii persecuții a minorității armene din Turcia (1914–1918) a fost reținut împreună cu mama sa într-un lagăr de concentrare. Au reușit să evadeze în România în 1923. A urmat liceul la Piatra Neamț, începând să cânte din repertoriul tradițional. Verdi, Bizet, Leoncavallo, Halevy și Meyerbeer au fost compozitorii săi preferați. În 1944 s-a mutat în București pentru a-și continua educația muzicală. A debutat la Ateneul Român alături de soprana Virginia Zeani (1946). Din 1949 a fost angajat să cânte la Opera Română din București. A călătorit în diferite țări pentru a cânta în multe concerte de operă. În 1968, a emigrat din România în Liban și, ulterior, în SUA și s-a stabilit la New York. În 1973 s-a întors în România pentru a cânta în ultimele sale concerte înainte de pensionare, în Aida de Verdi, Carmen de Bizet și a participat la spectacolul Gloriile Operei (1984)

Giuseppe Verdi – Otello Act 1 • Bolshoi Theater Orchestra, Dirijor Egizio Massini, Garbis Zobian – Otello, Arta Florescu – Desdemona

1920 – S-a născut Ion Vlad

24 mai 1920, Fetești, Ialomița – 28 ianuarie 1992, Paris

Sculptor francez de origine română, membru de onoare din străinătate (din 1991) al Academiei Române. A studiat la Școala de Arte Frumoase din București cu maestrul Cornel Medrea. A devenit profesor de Sculptură la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București. Are o serie de lucrări în țară: Dansul – basorelief pe fațada Operei Române din București, bustul lui Hristo Botev din Parcul Herăstrău, Zimbrul – sculptură în piatră din Onești, Maternitate – sculptură din bronz, suspendată pe fațada Spitalului Municipal Onești, George Enescu – statuie de bronz la Bârlad, Ștefan Luchian – statuie din piatră artificială, amplasată în parcul „Ion Voicu” din București etc. În anul 1964 i s-a acordat Premiul de Stat. A plecat din România la vârsta de 45 de ani și s-a stabilit la Paris (1965). A lucrat la 5 sculpturi pentru Espace Pierre Cardin din Paris, iar din anul 1969 a devenit profesor titular de sculptură și desen la Centrul American din Paris. În anul 1972 i s-a acordat cetățenia franceză, iar din 1975 a devenit profesor suplinitor de sculptură și desen la Universitatea din Sorbona. Capodopera creației sale este statuia lui Eminescu, amplasată lângă Universitatea Sorbona – turnată în bronz, la dimensiunea de 250 centimetri înălțime, a fost amplasată în orașul luminii chiar la centenarul decesului poetului, în iunie 1989.   Biografie ilustrată

1923 – S-a născut Ion Caraion

Stelian Diaconescu; 24 mai 1923, Pălici–Rușavăț/Viperești, Buzău – 21 iulie 1986, Lausanne, Elveția

Poet, eseist, traducător. A urmat cursurile Liceului „B.P. Hasdeu” din Buzău, unde, din 1941, împreună cu Alexandru Lungu, a redactat revista de poezie Zarathustra. A continuat cu Facultatea de Litere și Filozofie din București și a lucrat la ziarele Timpul și Ecoul. A debutat în 1939 în Universul literar și în 1940 în Curentul literar cu versuri, respectiv recenzii. Volumul de versuri Panopticum i-a fost confiscat de cenzură. Din 1945 a fost secretar general de redacție la revista Lumea (director G. Călinescu), apoi a fost șef de presă la Editura Fundațiilor Regale. A editat, împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi Agora, în care au publicat poeți și eseiști prestigioși din țară și străinătate, dar revista a fost interzisă după primul număr. A publicat două articole virulente: Criza culturii și Criza omului în ziarul Jurnalul de dimineață. Între 1950–1955 a făcut închisoare la Canalul Dunăre-Marea Neagră și minele de plumb de la Cavnic și Baia Sprie, în urma unei condamnări politice. Până în martie 1958 a fost redactor al publicației Limbă și literatură. Arestat din nou, a fost condamnat la moarte pentru „trădare”, apoi, prin comutare, la muncă silnică pe viață. A fost eliberat în 1964, împreună cu alți deținuți politici. A reluat activitatea literară în 1966 cu volumul de versuri Eseu. A scria și publicat într-un tempo uluitor pentru a „recupera anii ce i s-au furat” prin pușcării. În 1981, familia Caraion a primit azil politic în Elveția și s-a stabilit la Lausanne, unde scriitorul a editat revistele internaționale Don Quijote și Correspondances. A atacat vehement „comunismul cu față fascistă”, a demascat un regim detestat, pe conducătorii și torționarii săi, într-un volum întitulat Insectele tovarășului Hitler. A publicat volume de versuri: Omul profilat pe cer, Cântece negre, Necunoscutul ferestrelor, Dimineața nimănui, Lucrurile de dimineață, Dragostea e pseudonimul morții, Cimitirul din stele, Exil interior eseuri, critică literară și jurnale: Duelul cu crinii, Enigmatica noblețe, Pălărierul silabelor, Bacovia – sfârșitul continuu, Jurnal (vol.I, II), Tristețe și cărți, Cuvintele în exil

1923 – S-a născut Victor Felea

24 mai 1923, Muntele Băișorii, Cluj – 28 martie 1993, Cluj-Napoca

Poet, eseist, și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1949). Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității clujene (1948), a fost referent literar la Teatrul Național din Cluj, redactor la Almanahul literar și apoi la Steaua, redactor-șef adjunct la revista Tribuna. A debutat editorial cu volumul de versuri Murmurul străzii. A colaborat la majoritatea revistelor literare din țară: Steaua, Tribuna, Contemporanul, Gazeta literară, Cronica, Orizont, România literară, etc. A publicat traduceri din Robert Frost, Marcel Brion, Roy MacGregor-Hastie etc. A publicat volume de versuri: Soarele și liniștea, Revers citadin, Sentiment de vârstă, Cumpăna bucuriei, Reminiscențe naive, Decorul speranței, Jucător de rezervă, critică literară: Dialoguri despre poezie, Poezie și critică, Prezența criticii și memorialistică: Jurnalul unui poet leneș

1923 – S-a născut Radu Voinea

24 mai 1923, Craiova – 11 mai 2010, București

Inginer, profesor universitar, membru titular (din 1974), secretar general (1967–1974) și președinte (1984–1990) al Academiei Române. A urmat cursurile secției de Construcții a Politehnicii din București, obținând în anul 1946 diploma de inginer constructor. În 1949 a obținut titlul științific de Doctor inginer cu teza Contribuții la studiul stabilității elastice a sistemelor static nedeterminate, cu Magna cum laude, echivalat în 1963 de Ministerul Învățământului cu titlul de doctor docent. A obținut titlurile de profesor emerit (1972) și om de știință emerit (1974). A fost membru titular al Academiei Europene de Arte, Științe și Litere, președinte al Academiei de Științe Tehnice din România, prorector (1964–1967), apoi rector (1972–1981) al Institutului Politehnic București, președinte al Secției de științe tehnice a Academiei. Activitatea sa de cercetare științifică a abordat mecanica teoretică, teoria mecanismelor, stabilitatea elastică și dinamica autovehiculelor și mașinilor – concretizată în tratate, lucrări științifice publicate în volume, articole științifice publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate, comunicări publicate în volumele unor manifestări științifice internaționale și naționale, manuale didactice și culegeri de probleme publicate în edituri didactice în mai multe ediții etc.

1924 – S-a născut Alexei Marinat

24 mai 1924, Valea Hoțului, Ucraina – 17 mai 2009, Chișinău, Moldova

Scriitor român din Republica Moldova, supranumit „Soljenițîn al Basarabiei”. În mai 1947 a fost arestat de KGB din cauza jurnalului pe care-l scrisese, Eu și lumea. A fost condamnat la zece ani de detenție în lagăr în Siberia. A fost eliberat în noiembrie 1955, cînd Tribunalul Militar din Odesa l-a reabilitat. A fost unul dintre scriitorii care au susținut renașterea națională din Republica Moldova și revenirea la alfabetul latin. Din scrierile sale: Scrieri alese, Eu și lumea, jurnal de detenție, Fata cu harțag (roman); teatru: Curajul bărbaților, Unde ești Campanella – piesă eliminată din repertoriul teatrului „A.S. Pușkin” din Chișinău, fiind declarată antisovietică

1924 – S-a născut Antoaneta Ralian

Antoinette Stein; 24 mai 1924, București – 26 noiembrie 2015, București

Importantă traducătoare de limbă engleză, membră a Uniunii Scriitorilor din România. De mic copil a fost introdusă în lumea literaturii de mama sa, care îi povestea pe înțelesul ei romanele și piesele pe care le citea. Familia sa a avut de suferit începând cu sfârșitul deceniului patru al secolului al XX-lea din cauza legilor rasiale antisemite. Tatăl său a fost epurat din funcția sa de la Banca Comercială din Roman. A fost exmatriculată din liceu. Familia sa a fost silită să își părăsească locuința, trebuind să se mute într-o zonă mărginașă a orașului. A urmat Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București, în specialitatea Engleză-Italiană. A fost angajată încă din timpul studiilor la Ministerul învățământului. În aceeași perioadă s-a căsătorit cu jurnalistul Marius Ralian. A fost redactor de carte la Editura Univers. Cunoștea limbile engleză, franceză și italiană. S-a împrietenit și a purtat o lungă corespondență cu scriitoarea și filosofa Iris Murdoch. A tradus o multitudine de volume din H.G. Wells, Arthur Miller, Alexandre Dumas, Carlo Collodi, D.H. Lawrence, Virginia Woolf, Charles Dickens, Aldous Huxley, Saul Bellow, John Galsworthy, Henry James, Henry Miller, Iris Murdoch, etc.

1928 – A încetat din viață Constantin Hârjeu (10 decembrie 1856, București – 24 mai 1928, București)

Politician și general, ministru de război și specialist în lucrări de istorie și teorie militară, membru corespondent al Academiei Române

1929 – S-a născut Ștefan Ștefănescu

24 mai 1929, Goicea Mică, Dolj – 29 decembrie 2018

Istoric, editor, profesor universitar, membru titular (din 1992) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității din București. A optat pentru o carieră în domeniul istoriei și s-a specializat în Bizantinologie și Istoria medievală a slavilor de sud la Universitatea „M.V. Lomonosov“ din Moscova. În 1957 a devenit doctor în istorie. A efectuat o serie de stagii științifice în Franța, la École Nationale des Chartes, École Pratique des Hautes Études (VI-ème section), la Collège de France și la Sorbona. A fost cercetător, profesor universitar și editor de documente. Angajat la prestigiosul Institut de Istorie „Nicolae Iorga”, a parcurs treptele de cercetător științific, cercetător științific principal, secretar științific și șef al Secției de istorie medie și vechi instituții românești, director adjunct și director (1970–1990). A fost preocupat de domeniile: istoria medie a României, demografie istorică, istoria instituțiilor, istoria structurilor socio-politice medievale ale Țării Românești, istoria relațiilor internaționale; a editat izvoare istorice privitoare la istoria României. În paralel cu activitatea de cercetare și editare de documente, a desfășurat o îndelungată activitate didactică la Facultatea de Istorie a Universității din București, unde a fost profesor titular, șef al Catedrei de Istoria României și Istorie universală și decan al Facultății de Istorie (1975–1977), apoi al Facultății de Istorie-Filosofie (1977–1984). În anul 2016 i-a fost conferit titlul de Profesor emerit. La alegerea sa membru titular al Academiei a prezentat Discursul de recepție Românii – „latinii Orientului” – și conștiința europeană în secolului al XVI-lea. Prestigiul său științific a contribuit la alegerea sa ca membru într-o serie de instituții academice prestigioase: Comitetul Național al Istoricilor din România (vicepreședinte din 1975), Academia Europeană de Istorie (Bruxelles), Comisia Internațională de Studii Slave în cadrul Comitetului Internațional de Științe Istorice, Comisia Internațională pentru Istoria Adunărilor de Stări, Comisia Internațională de Istoriografie, membru în conducerea Centrului de Studii Italo-Române (Milano).

1937 – S-a născut Benone Sinulescu

24 mai 1937, Siriu, Buzău

Interpret de muzică populară și în stilul etno-dance. A avut o chemare către muzică încă de mic, având primele experiențe muzicale în corul bisericii. La 18 ani, în 1956 a înregistrat Străina mamei, străină, La Lenuța sub cerdac, În munții Buzăului, urmând și concerte de succes cu ansamblul Ciocârlia, fiind foarte apreciat de oamenii iubitori de muzică folcorică. A avut câteva experiențe speciale din timpul comunismului, când era chemat să cânte presedinților (Hrusciov, Brejnev, Klaus al Austriei, Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu). A fost invitat să cânte și în Coreea comunistă, la aniversarea a 80 de ani ai presedintelui Kim Ir Sen. A avut un succes așa de mare, încât avea și 3–4 apariții la emisiunile televiziunii coreene. Anul 1999 i-a deschis un alt tărâm, încă neexploatat – cel al muzicii dance cu influențe folclorice. A început cea mai interesantă colaborare muzicală din cariera sa, avându-i ca parteneri de scenă pe baieții de la Ro-Mania. Cu melodiile Radu mamii, Crâșmăriță din Buzău, „Nea Beni” a început o nouă ascensiune a calităților sale profesionale prin apariții radio-TV și în concerte alături de o trupă de tineri care doreau să aducă muzica populară românească în rândul tinerilor ascultători. Albume: Pe Drumul Căruțelor, Cînd Eram În Satul Meu, Cîntece Populare Și De Voie Bună, Colo-n Vale La Buzău, Roata Vieții, Tinerețe Trecătoare

Crâșmăriță din Buzău Clasic

1939 – S-a născut Simion Ghimpu

24 mai 1939, Colonița – 27 iulie 2010

Scriitor și poet liric din Republica Moldova, profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie și Filologie (în 1964) și a luat doctoratul la Academia de Arte din Moscova (în 1969). A compus texte pentru peste 100 de cântece, conlucrând cu compozitori ca Eugen Doga, Ion Aldea Teodorovici, Mihai Dolgan ș.a. Piesele sale sunt cântate de formațiile Noroc și Orizont, și de interpreți ca Ion Suruceanu, Sofia Rotaru, Nadejda Cepraga, Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Frații Bivol, Olga Ciolacu, Alexandru Lozanciuc, Radu Dolgan, etc. Multe cântece cu textele lui au devenit șlagăre. Printre acestea: Numai tu, Iubiți învățători, Ce rost are?, Amor, amor, Lacrima, Casa noastră, etc. A predat Dicția și Limba română (cu caractere latine) studenților moldoveni la Institutul Teatral „Lunacearski” din Moscova. În 1969 și-a susținut teza de Doctor în Studiul artelor. A fost profesor universitar la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău până în anul 2000. A debutat cu volumul de versuri, Mereu în 1995. A publicat cronici teatrale, eseuri, corespondențe, studii etnofolclorice și monografii didactice. La aniversarea a 70 de ani a lansat romanul autobiografic Viață pe muchie de cuțit, împreună cu un dublu CD, Cântece pe versuri de Simion Ghimpu, care include 40 din cele mai cunoscute melodii

Simion Ghimpu – Nu mă chema • Nina Crulicovschi

1939 – S-a născut Christian Maurer

24 mai 1939, Sibiu

Actor, regizor, libretist, traducător și scriitor de limba germană, sas din România. În 1956, ziarul Neuer Weg a organizat un concurs literar. Surpriza a apărut la secțiunea poezie unde premiul 1 a fost câștigat de Christian Maurer, un tânăr bacalaureat din Sibiu, cu poezia Die Doina. La terminarea studiilor de specialitate a fost actor la Secția Germană a Teatrului de Stat din Sibiu. A fost director al secției germane a Teatrului de Stat din Sibiu (1962–1989); sub conducerea sa, spectacolele teatrului au fost văzute de peste 1,5 milioane de spectatori. Peste 70% din activitatea teatrului a avut loc în turnee, la Mediaș, Brașov, Sighișoara, Agnita, Cisnădie, Timișoara și Codlea, până în 1989. În afara rolurilor jucate pe scândură, a jucat și numeroase roluri în filme de oficiali germani din perioada nazistă: Urmărirea, Un august în flăcări, sau în Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii. În 1990, Christian Maurer a emigrat în Germania și s-a stabilit în localitatea Thyrnau din landul Bavaria, unde a lucrat o vreme custode de muzeu. Dintre scrierile sale: Rememorînd fântâna, Bussardland und Nebenher – Gedichte, Das lustige ABC der Siebenbürger Sachsen – Passau, Heilbronn, Hermannstadt; drei Alben, Vom violetten Spuk

Un august în flăcări (Serial TV, 1973) – ep. 5 Orient express

1940 – S-a născut Petre Bokor

24 mai 1940, Cluj – 25 aprilie 2014, Montreal, Canada

Regizor de teatru și film, scriitor, traducător și profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, clasa de Regie film. Cariera și-a început-o lucrând alături de Mircea Veroiu și Dan Pița ca co-scenarist și co-regizor la filmul Apa ca un bivol negru. În anul 1977 a emigrat în Canada unde a devenit directorul Teatrului Francez din Edmonton și profesor de artă teatrală la Universitatea Alberta. A fost apoi profesor la Universitatea Națională Australiană și regizor la Canberra, în Australia, timp de doi ani. După căderea regimului comunist, a revenit în România. A pus în scenă spectacole pe diverse scene ale teatrelor: Cumetrele de Michel Tremblay (Teatrul Odeon; Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova), Leul în iarnă de James Goldman (Teatrul Național „I.L. Caragiale), A fi sau ce va fi… de Lyle Victor Albert (Teatrul Metropolis), Nebunia regelui de George de Alan Bennett (Teatrul „L.S. Bulandra”), Vrăjitorul din Oz, după basmul lui L. Frank Baum (Teatrul Excelsior), Scandal la operă! de Ken Ludwig, Ultimul Don Juan de Neil Simon, 39 de trepte, după filmul lui Alfred Hitchcock, Blues de Arthur Miller, Război și pace, după Lev Tolstoi, Miresele căpitanului de Larry Gelbart și Operele complet prescurtate ale lui WLM ȘXPR de J. Borgeson, A. Long și D. Singer (Teatrul „Nottara”), Liniște în culise! de Michael Frayn (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj), Ați auzit ce s-a întâmplat în drum spre forum? de Plaut (Teatrul Național din Târgu Mureș), Jack și femeile lui de Neil Simon, (Teatrul „Sică Alexandrescu”, Brașov), Cyrano de Buffalo de Ken Ludwig și Suntem happy! de Alan Bennett, (Teatrul Național din Timișoara). A semnat și regia filmului Tufă de Veneția

Tufă de Veneția (1977)

1943 – S-a născut Voicu Enăchescu

24 mai 1943, Brănești, Dâmbovița

Dirijor coral. A studiat la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” București, cu Zeno Vancea, Alexandru Pașcanu, Petre Crăciun, Constantin Romașcanu. Membru în Corul de Copii Radio, a devenit fascinat de maestrul dirijor Ion Vanica, descoperind o imensă pasiune pentru dirijatul coral. În 1972 a înființat și condus un grup coral alcătuit din studenți ai Universitații București și ai Conservatorului, Corul de Cameră Preludiu. Avea să devină în timp unul dintre cele mai titrate și apreciate ansambluri corale din România. Cei 40 de ani de existență ai Corului Preludiu înseamnă peste 300 de înregistrări radio și TV, un disc Electrecord și trei CD-uri, peste 1500 de concerte în țară, în Europa, Asia, Statele Unite ale Americii, participări la festivaluri de prestigiu. Voicu Enăchescu și Corul Preludiu au primit premiile pentru cel mai bun dirijor și premiul I și medalia de aur la Festivalul Coral Internațional din Beijing, China (2002, 2012). De-a lungul timpului, a dirijat corurile Filarmonicilor din țară – Craiova, Iași, București și a susținut workshop-uri de specialitate în Franța, Olanda, Grecia, Republica Moldova sau Polonia. În 1991 a devenit director al Centrului Național de Artă Tinerimea română, iar din 1998, președinte al Asociației Naționale Corale din România. A fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Comandor

George Enescu – Isis (poem simfonic) • Lucerne Symphony Orchestra, Dirijor James Gaffigan; Corul de Cameră Preludiu, Dirijor Voicu Enăchescu

1944 – A încetat din viață Nicolae Petrașcu (Nicolae Petrovici; 5/17 decembrie 1859, Tecuci, Galați – 24 mai 1944, București)

Diplomat, scriitor, memorialist, publicist, istoric și critic de artă și literar, frate cu pictorul Gheorghe Petrașcu

1947 – S-a născut Adrian Popescu

24 mai 1947, Cluj

Poet, prozator și eseist contemporan. Este licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1971). Membru din prima generație al Cenaclului Echinox, a fost redactor al revistei literare Steaua, revistă lunară editată de Uniunea Scriitorilor din România, în prezent fiind redactor-șef. Și-a făcut debutul absolut cu poezie în Steaua (1964). I-au apărut volume traduse în limbile germană, maghiară, macedoneană și franceză. A scris poeme: Umbria, Focul și sărbătoarea, Suburbiile cerului, Vocea interioară, Fără vârstă, O dimineață în forul roman; eseuri – publicistică: Spuma și stânca, Lancea frântă. Poezia lui Radu Gyr, Aur, argint, plumb; proză: Tânărul Francisc, Cortegiul magilor; a tradus din Alessandro Baricco, G. Caproni

1948 – Iustinian Marina a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala țării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina, „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credință, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului și al Bisericii, printr-o blândețe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor și vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare față de Sfântul Sinod și de supunere față de legile țării” (din Gramata Sinodală de instalare). Patriarhul Justinian își datorează ascensiunea în ierarhia Bisericii faptului că îl ajutase pe liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej să se ascundă în casa parohială din Râmnicu Vâlcea în urma evadării acestuia din lagărul de la Târgu Jiu în anul 1944. A fost patriarhul care a acceptat colaborarea dintre Biserica Ortodoxă și autoritățile comuniste. A acționat pentru desființarea Bisericii Romane Unite cu Roma și integrarea credincioșilor acestei biserici în Biserica Ortodoxă Română

1954 – S-a născut Florin Iaru

Florin Râpă, 24 mai 1954, București

Poet. A debutat literar în anul 1962, prin publicarea unor versuri în revista Luminița. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1978. A fost căsătorit cu prozatoarea și publicista Cecilia Ștefănescu. A fost membru al Cenaclului de luni. În anul 1981, a debutat cu volumul Cântece de trecut strada, care s-a bucurat de succes editorial. După absolvirea facultății, a fost profesor la Galați și Bulbucata, până în 1982. A devenit redactor al editurii Cartea Românească, apoi redactor la publicația Cotidianul. Alte volume de poezie: Aer cu diamante, Înnebunesc și-mi pare rău, Poeme alese, Fraier de București, Povestiri cu final schimbat, Sînii verzi. În 2010 a avut o expoziție de fotografii la București

1962 – S-a născut Dan-Bogdan Hanu

24 mai 1962, Rădăuți

Scriitor, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2003). A urmat Facultatea de Geografie–Geologie, Secția de Inginerie Geofizică din cadrul Universității din București, a fost inginer coordonator de echipă la Secția Prospecțiuni Magnetometrice a IPGG București. În decembrie 1999 a devenit Doctor în Magnetometrie cu teza Posibilități și limitări ale prospecțiunii magnetometrice în investigarea structurilor de platformă, la Universitatea București. A colaborat la: Antiteze, Ateneu, Bucovina literară, Caiete medieșene, Contrapunct, Convorbiri literare, Cronica, Dacia literară, Discobolul, Euphorion, Luceafărul, Poesis, România literară, Tomis, Vatra, Viața Românească, Vitraliu, etc. Cărți publicate: Vindecarea de simetrie, Cartea invaziilor, Eyeless in Paris

1966 – A încetat din viață Alexandru (Alecu) Cazaban (23 septembrie 1872, Iași – 24 mai 1966, București)

Scriitor, ziarist, editor și conferențiar, membru al Societății Scriitorilor Români/Uniunii Scriitorilor din RPR, membru al Sindicatului Ziariștilor din București

1967 – S-a născut Ovidiu Cuncea

24 mai 1967, Făgăraș

Actor de teatru, film și televiziune, diacon ortodox. A urmat Seminarul Teologic la Craiova și București, iar apoi Facultatea de Teologie din București; în anul II la Teologie a fost admis și la IATC. Când era la Seminar, a jucat la Teatrul Podul, teatru studențesc. Joacă la Teatrul Național București, unde a apărut în Visul unei nopți de vară, Macbeth de William Shakespeare, Ultima oră de Mihail Sebastian, Sânziana și Pepelea după Vasile Alecsandri, Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, Înșir’te mărgărite după Victor Eftimiu. Ca diacon, slujește la mai multe biserici, unde a fost primit cu drag de preoții parohi. Ar vrea să se preoțească și să se retragă într-un sat uitat de lume, însă duhovnicul și ierarhii îi spun să rămână în teatru, căci acolo are o misiune mai mare. Se supune, dar inima îl cheamă tot mai mult la altar și la țară. Filme în care a jucat: Crucea de piatră, Craii de Curtea Veche, Train de vie, Magnatul, Le concert, Eu am văzut-o primul

Craii de Curtea Veche

1969 – S-a născut Nicoleta Luca-Meițoiu

24 mai 1969 la Iași

Muziciană, pianistă, solistă concertistă. A început educația muzicală la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași cu profesorul Marin Pânzaru, continuând la Academia de Muzică din Iași cu Ioan Welt și Mircea Dan Răducanu, iar apoi la Universitatea Națională de Muzică București cu Gabriel Amiraș. În 1987 a debutat cu Concertul nr.1 în Do Major de Ludwig van Beethoven alături de Filarmonica Moldova din Iași, dirijor George Vintilă. Ulterior a fost invitată să susțină concerte alături de filarmonici din țară la Sibiu, Bacău, Ploiești, Botoșani, Râmnicu Vâlcea, Pitești. A concertat sub bagheta unor cunoscuți dirijori români și străini ca: Petre Sbârcea, Ovidiu Bălan, Neale Bartee (SUA), Roberto Misto (Italia), Octav Calleya (Spania), Arild Andersen (Norvegia), François Robert Girolami (Franța). A susținut recitaluri la București, a avut numeroase apariții pe posturi de televiziune, ca solistă sau în cadrul unor formații camerale, a fost invitată să concerteze în străinătate în SUA, la New York la Carnegie Hall, Chicago (Chicago Historical Society), Detroit, în Canada (la Ottawa) dar și în Australia, în Germania (la Berlin la Philharmonie Kammermusiksaal și la München), în Italia (la Roma, în Piazza del Popolo și la Academia di Romania), în Israel (la Tel Aviv, Haifa și Ierusalim), în Cehia (la Sala Congreselor din Praga), în Bulgaria (ca solistă alături de Filarmonica din Vidin), Republica Moldova (recitaluri de pian solo la Conservatorul din Chișinău). În același timp a susținut numeroase recitaluri în țară și în străinătate alături de artistul Gheorghe Zamfir

Chopin – Nocturna nr. 2

1983 – S-a născut Flavius Băd

24 mai 1983, Arad

Jucător de fotbal care a evoluat în postul de atacant la FC Politehnica Timișoara, Național București, UTA Arad, Gloria Bistrița, FC Universitatea Cluj, Progresul Pecica, CS Victoria Felnac

1990 – A luat ființă, la București, Teatrul MASCA

Prin H.G. nr.601/24.05.1990 privind înființarea Teatrului Masca, a luat naștere teatrul de gest, pantomimă și expresie corporală, MASCA, singura instituție teatrală cu acest profil din România, condus de actorul și regizorul Mihai Mălaimare

Statui vivante în Parcul Crângași • Teatrul MASCA (2016)

1995 – Corneliu Coposu a fost decorat cu Legiunea franceză

Președintele Republicii Franceze, Jacques Chirac, i-a conferit președintelui PNȚCD, Corneliu Coposu, distincția de Ofițer al Ordinului National al Legiunii Franceze. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Ambasadei Franței la București ceremonia înmânării înaltei distincții

 

2004 – Explozia de la Mihăilești

Pe data de 24 mai, la ora 5:50 în comuna Mihăilești, Buzău, pe DN2 (segment din drumul european E85), la 32 de kilometri sud de Buzău, a avut loc o explozie datorată accidentului unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu. Accidentul s-a soldat cu 18 morți, 13 răniți și importante pagube materiale. Printre cei morți s-au numărat șapte pompieri, trei localnici și doi jurnaliști ai postului de televiziune Antena 1, care și-au pierdut viața în timp ce filmau accidentul

2011 – A încetat din viață Fănuș Neagu (5 aprilie 1932, Grădiștea-de-Sus, Brăila – 24 mai 2011, București)

Nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist și cronicar sportiv, director al Teatrului Național din București, membru titular al Academiei Române

2016 – A încetat din viață Paul Popescu (1 mai 1929, Râșnov – 24 mai 2016)

Dirijor la Filarmonica Banatul Timișoara, Orchestra simfonică a Cinematografiei din București, Opera Română și profesor universitar

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #BisericaMănăstiriiGolia #SpargereabuțilorlaCâmpeni #CuzalaConstantinopol #PartidulNaționalLiberal #MarcelIancu #ClaudeSernet #CastelulPelișor #GeorgeCocea #Basarabia #MuzeuldeIstorieNaturalăGrigoreAntipa #ForyEtterle #AnghelRugină #JulesPerahim #GarbisZobian #IonVlad #IonCaraion #VictorFelea #RaduVoinea #AlexeiMarinat #AntoanetaRalian #ȘtefanȘtefănescu #BenoneSinulescu #SimionGhimpu #ChristianMaurer #PetreBokor #VoicuEnăchescu #AdrianPopescu #FlorinIaru #DanBogdanHanu #OvidiuCuncea #NicoletaLucaMeițoiu #FlaviusBăd #TeatrulMASCA #ExploziadelaMihăilești

0 comentarii la „24 Mai în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: