Foto: S-a terminat construcția Mănăstirii Bistrița din Neamț


1435 – Prima atestare documentară a localității Ștefănești

Ștefănești este situat într-un areal locuit încă din neolitic, bine poziționat la întretăierea drumurilor Iași–Hotin și Soroca–Suceava, postat strategic la vadul Prutului (în actualul județ Botoșani). Una dintre cele mai vechi atestate așezări din ținutul Botoșani, târgul Ștefănești apare menționat cu numele Gura Bașeului într-un document al domnitorului Ștefan cel Mare. Numele Ștefănești înseamnă „așezarea oamenilor lui Ștefan”. Ștefănești a fost transformat la începutul domniei lui Ștefan cel Mare într-un orășel (Ocol Domnesc)

1488 – A început construirea bisericii cu hramul Sf. Gheorghe de la Voroneț, ctitoria lui Ștefan cel Mare

Începutul bisericii mănăstirii este învăluit în legende. Ion Neculce ne spune: „Ștefan-vodă, mergând de la cetatea Neamțului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneț, unde trăie un părinte sihastru, pre nume Daniil, și bătând Ștefan-vodă în ușa sihastrului să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aștepte Ștefan-vodă afară până ce și-a istovit ruga. Și după ce și-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ștefan-vodă și s-au ispovedit Ștefan-vodă la dansul. Și au întrebat Ștefan-vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închină-va țară la turci, au ba? Iar sihastrul a dzis să nu o închine, că războiul este a lui, numai, după ce va izbândi, să facă mănăstire acolo, în numele sfântului Gehorghe, să fie hramul bisericii”. La Voroneț, înainte de 1488, exista o biserică din lemn. Prima atestare documentară a Mănăstirii Voroneț datează de la 22 ianuarie 1472, când Ștefan cel Mare dădea călugărilor de la Voroneț, care îl aveau ca egumen pe Misail, o scutire de vamă pentru „două măji de pește care vor fi aduse de la Chilia sau din altă parte”. În locul vechiului schit de lemn, Ștefan cel Mare a ridicat actuala biserică, cu hramul Sfântul Gheorghe. Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni. În august 1488, îmbogățirea lăcașului a continuat cu satul Știlbicanii și tot bazinul pârâului Suha Mare, cumpărate cu 160 de zloți tătărești. Celebra pictură exterioară a necesitat o lungă perioadă de înfăptuire, abia în 1547 biserica a căptat forma pe care o putem vedea și azi

1554 – S-a terminat construcția Mănăstirii Bistrița din Neamț de Voievodul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu

Unul din principalele monumente istorice, vatră de credință și de cultură românească, ostrov al evlaviei străbune, cu o existență de mai bine de șase sute de ani, adăpostind oseminte domnești și fapte de neuitat din istoria și viața spirituală a neamului nostru, Mănăstirea Bistrița a fost ctitorită de patru voievozi mușatini: Alexandru cel Bun (a zidit-o în anul 1406), Ștefan cel Mare (a construit clopotnița și biserica din zidul mănăstirii), Petru Rareș (a renovat-o între anii 1541–1546) și Alexandru Lăpușneanu: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, s-a zidit această biserică din Mănăstirea Bistrița, unde este hramul Adormirii Precistei și Prea Binecuvantatei Stăpanei noastre, Maica Domnului și pururea Fecioara Maria, în zilele blagocestivului și de Hristos iubitorul, Io Alexandru Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, în anul șapte mii 62, luna mai în 26 zile” [1554]. Este locul în care a fost creat cel mai vechi monument al culturii noastre medievale, și anume, Pomelnicul de la Bistrița

1591 – A început construirea Bisericii Mihai Vodă din București, cu Hramul Sfântul Nicolae

Ctitorie a boierului Mihai, pe atunci mare postelnic, după ce fusese deja ban de Mehedinți și mare stolnic, urcând scara demnităților până la rangul de mare ban al Craiovei și devenind apoi domn al țării. Cea mai veche menționare documentară a Mănăstirii Mihai Vodă se găsește în grammata patriarhală din 1591, întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos. Conform acestui document Evghenie i-a cerut lui Mihai Viteazul să clădească o nouă mănăstire, cea veche, Biserica Albă-Postăvari, metoh al Mănăstirii de la Athos aflându-se în apropierea unei mlaștini aducătoare de boli. Conform unei inscripții de pe fronstispiciul bisericii: „La 1594 s-a zidit această biserică, iar ușa în anul 1711, pe timpul egumenului Iosif din Milos”, se poate deduce că înălțarea edificiul s-a finalizat în anul 1594. Cinci ani mai târziu (august 1599), Mihai, printr-un act păstrat până în zilele noastre, a închinat locașul sfânt Mănăstirii Simonopetra de pe Muntele Athos

1679 – A început construirea ansamblului arhitectural Mănăstirea Cotroceni

În vârful dealului Cotroceni se afla un schit numit de călugări Cotrocenii cei de sus, pentru a face deosebire de Cotrocenii de jos, denumire care se referă la satul de cărămidari care se afla la baza dealului. Ctitorie a lui Șerban Cantacuzino, domn al Munteniei, construcția mănăstirii a început în primul an de domnie a lui Șerban-Vodă, așa cum este înscris și pe pisania din pridvorul bisericii. Planul noii biserici, ridicate pe locul vechiului schit de lemn păstra foarte bine elementele arhitecturale intrate în tradiția Țărilor Române, fiind o replică mai mică, dar cu proporții desăvârșite, a bisericii lui Neagoe Basarab de la Mănăstirea Argeșului, coordonatorul lucrărilor fiind numit Mihai Cantacuzino, care făcuse studii de arhitectură la Padova și Ravenna. De pictura lăcașului de cult s-a ocupat celebrul pictor de biserici Pârvu Mutu. Domnul Șerban Cantacuzino a înzestrat-o cu numeroase moșii, mulți oameni și obiecte de cult. Mănăstirea a fost complet terminată în anul 1682 și împodobită de domnitor și de membrii familiei sale cu icoane, candele, diverse obiecte liturgice, veșminte preoțești și tot acum biserica a primit și icoana hramului „Adormirea Maicii Domnului“, care a fost adusă de la Muntele Athos, socotită făcătoare de minuni. Biserica mânăstirii a fost demolată în 1984, reconstrucția ei începând în 2003. În octombrie 2009, biserica a fost sfințită ca lăcaș de cult, intrând și în traseul de vizitare al Muzeului Național Cotroceni

1716 – Domnitorul Țării Românești, Ștefan Cantacuzino a fost executat, la Constantinopol

Ștefan Cantacuzino, domnul Țării Românești a fost mazilit și ridicat din București de un capugiu, trimis de Poartă în 21 ianuarie 1716. Mazilirea avea ca motiv gelozia marelui vizir, iar Ștefan era înlocuit cu Mavrocordat pentru că Poarta avea mai multă încredere în acesta din urmă. A fost ucis la în noaptea dintre 25–26 mai/6–7 iunie 1716, la Constantinopol, împreună cu tatăl său, cărturarul și stolnicul Constantin Cantacuzino. Corpurile le-au fost aruncate în mare, iar capetele au fost umplute cu bumbac și trimise la Adrianopol, unde au fost prezentate vizirului Gin-Ali. De asemenea, la câteva zile distanță, spătarul Mihai Cantacuzino și Radu Dudescu au fost duși sub pază puternică la Adrianopol și gâtuiți

1716 – A încetat din viață Stolnicul Constantin Cantacuzino (1639 – 26 mai/7 iunie 1716, Constantinopol)

Boier, stolnic, diplomat, istoric și geograf din Țara Românească, recunoscut drept un reprezentat de seamă al umanismului în spațiul cultural român

1716 – A încetat din viață Ștefan Cantacuzino (cca. 1675 – 26 mai/7 iunie 1716, Constantinopol)

Domn al Țării Românești între aprilie 1714–21 ianuarie 1716, ultimul conducător pământean al țării înainte de instituirea domniilor fanariote. A desființat văcăritul, un impozit proporțional pe cap de animal, a participat la războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugen de Savoia. A luat partea nemților habsburgici, comunicându-i lui Steinville știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții

1877 – La București, a apărut periodicul Socialistul

Prima gazetă socialistă din România, ziar bi-hebdomadar a fost editată de Cercul socialist creat de Nicolae Codreanu. După apariția a trei numere (26 mai–23 iunie), în urma unui avertisment al autorităților, ziarul și-a schimbat numele în Cuvântul, suprimat de asemenea după un scurt timp de guvern

1885 – La Chișinău a fost inaugurat bustul lui Aleksandr Sergheevici Pușkin

Bustul a fost amplasat în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău, este din bronz, așezat pe o coloană de granit, lucrare a sculptorului Aleksandr Opekușin. În anul 1820, la vârsta de doar 21 de ani, Aleksandr Pușkin, unul dintre cei mai importanți poeți și dramaturgi din perioada romantică, considerat fondatorul literaturii ruse moderne, a intrat în conflict cu autoritățile din timpul întunecatei domnii a țarului Alexandru I. Pușkin avea deja notorietate în țară și a scris o epigramă destul de acidă la adresa generalului Aracceev, favoritul țarului, intitulată Odă a Libertății, practic un protest împotriva despotismului și robiei. Reacția autorităților a fost pe măsură și au hotărât expulzarea sa în Siberia, dar intervenția istoricului Karamzin l-a salvat, fiind pedepsit doar cu trimiterea la Chișinău, provincie românească aflată sub dominație rusă din 1812. Aici poetul a locuit timp de trei ani și casa unde a stat este astăzi muzeu, unde se păstrează și o parte din amintirile poetului

1886 – Tratatul de comerț între România și Elveția

Încheiat la București în data de 26 mai/7 iunie, a fost primul tratat comercial dintre cele două țări, prin care își acordau clauza națiunii celei mai favorizate

1896 – S-a născut Aurel Băeșu

26 mai 1896, Fălticeni – 24 august 1928, Piatra Neamț

Pictor impresionist, portretist și peisagist, stins din viață prea devreme. S-a înscris în 1912 la Școala de Belle Arte din Iași unde a studiat pictura timp de patru ani cu Constantin Artachino și Gheorghe Popovici. Aici s-a remarcat, alături de alți doi tineri, Mihai Onofrei și Adam Bălțatu, fiind distins de către Academia Română, în anul 1915, cu Premiul I „Lecomte de Nöuy” pentru desen. În timpul primului război mondial a fost mobilizat. Spirit cercetător, simțind nevoia unei culturi artistice mai cuprinzătoare, a plecat în Italia pentru a se înscrie la cursul liber de pictură al Institutului de Belle Arte din Roma. A rămas aici pentru doi ani, iar în 1926, a făcut o nouă călătorie în Europa, cu popasuri în Franța, Slovenia și Ungaria, care contribuie la o treptată decantare a impresiilor, la realizarea unor forme noi de expresie, cu tendințe de simplificare decorativă. A murit la 32 de ani.   Biografie ilustrată

1897 – Romanul Dracula al autorului irlandez Bram Stoker a fost publicat la Londra

Personajul principal al romanului este contele Dracula (Graf Dracula), devenit unul dintre cei mai renumiți vampiri din literatură. Romanul gotic se pare că a fost inspirat de cronicile medievale săsești, adevărate bestselleruri ale vremii lor, care-l prezentau pe Vlad Țepeș drept un personaj sângeros, de o cruzime ieșită din comun. Bram Stoker a avut ideea să asocieze legenda domnitorului muntean cu liliacul hematofag (Desmodus rotundus) numit și Vampir

1901 – A încetat din viață Eugen Mocioni (9 martie 1844 – 13/26 mai 1901, Budapesta)

Avocat, politician, deputat român în Dieta ungară

1910 – Nicolae Iorga a fost ales membru al Academiei Române

Nicolae Iorga, unul dintre cei mai mari istorici ai României, a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1897 și membru titular în 1910, președinte al Secțiunii istorice (1924–1927). A susținut discursul de recepție cu tema Două concepții istorice

1911 – S-a născut Gheorghe Constantin Nicolescu

Gheorghe Niculescu; 26 mai 1911, Ploiești – noiembrie 1967, București

Istoric literar. Licențiat în Litere (1931) și în Drept (1932) al Universității București, a absolvit în 1932 și Seminarul Pedagogic al aceleiași universități (1932). A urcat toate treptele unei cariere universitare la Universitatea din București: asistent, conferențiar, profesor titular de Literatura română și decan al Facultății de Limba și Literatura Română (1966). A debutat editorial cu volumul Ideologia literara poporanistă (1937), distins de Academia Română cu premiul „Năsturel” (1938). A obținut în 1944 titlul de Doctor în Litere cu teza Duiliu Zamfirescu. A colaborat la Universul literar, Desrobirea, Gîndul nostru, Frontul plugarilor, Chemarea vremii, etc. Adept al rigorii documentare și al obiectivității cercetarii științifice, deținător al unei metode și perspective eficace, Gheorghe Constantin Nicolescu s-a impus prin exegeze profunde, comprehensive și exigente totodată, închinate unor scriitori (Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu, Viața lui Vasile Alecsandri), periodizării literaturii române sau curentelor literare (Curentul literar de la Contemporanul). A fost distins cu Premiul „C. Dobrogeanu-Gherea” al Academiei Române pe 1962.

1916 – S-a născut Vintilă Corbul

Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu; 26 mai 1916, București – 30 ianuarie 2008, Franța

Scriitor contemporan și autor de scenarii de film, care s-a stabilit în Franța în 1979. Visa să devină ambasador, dar la îndemnul părinților, a urmat cursurile Facultății de Drept și a devenit magistrat. În paralel, a urmat și Facultatea de Litere și Filozofie–secția Istorie. A început să scrie încă din adolescență: Babel Palace este scris la 16 ani și Sclavii pământului, la numai 18 ani, este al doilea roman dar și ultima carte publicată înainte de a fi trecut de comuniști pe lista scriitorilor interziși. La doar 23 de ani, imediat după absolvirea facultății, s-a angajat judecător. A participat la Cel De-al Doilea Război Mondial, ca locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, pilotul comandantului forțelor aeriene române. După război, toate proprietățile familiei au fost confiscate, fiind evacuați și forțați să locuiască în bucătăria unui imobil șubrezit, într-una din cele patru camere locuite de patru familii. Diplomele sale nu mai erau valabile; a fost exclus din magistratură din cauza originii burgheze și a arestării tatălui său de regimul comunist. A fost bibliotecar, la o bibliotecă de cartier, dar a fost dat afară din aceleași motive, după numai 6 luni. Licențiat în istorie și magistrat, a ajuns muncitor necalificat și, ulterior, inginer la Întreprinderea Canal și Apă București, unde a lucrat aproape 15 ani. Din cauza condițiilor grele de muncă, s-a îmbolnăvit de tuberculoză oculară și a intrat în concediu medical. A început din nou să scrie, după aproape 30 de ani. Idolii de aur – Dinastia Sunderland-Beauclair (3 vol.) a dat startul succeselor, cartea fiind editată mai târziu în franceză și poloneză. Nu s-a mai angajat, a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada. S-a stabilit într-un mic orășel lângă Paris, unde a locuit până la moarte. Multe dintre titlurile sale au fost editate în franceză, poloneză, rusă, arabă. Din opera sa: Cavalcadă în iad, Căderea Constantinopolelui, Asediul Romei 1527, Iubirile imposibile ale lui Petronius, Hollywood – infernul viselor, Extaz, moarte și rock’n roll

1917 – S-a născut Mariana Șora

26 mai 1917, Budapesta – 19 decembrie 2011, München

Scriitoare, critic literar, eseist și traducător. A studiat la Universitatea din București, finalizând cu două licențe, în Filosofie și Filologie (Germană–Franceză), având profesori pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și Mircea Eliade. S-a căsătorit cu filozoful și eseistul Mihai Șora; au plecat în 1939 în Franța, ca bursieri ai statului francez. A obținut o diplomă în limba și literatură franceză la Universitatea Sorbona (1940), apoi a urmat studii de anglistică la Universitatea din Grenoble. S-a împrietenit cu figuri importante ale culturii române, ca Eugène și Rodica Ionesco, Emil Cioran. Soții Șora s-au întors la Paris în 1945, unde au avut o situație materială precară. Aflat într-o vizită în România în 1948, Mihai Șora nu s-a mai putut întoarce în Franța, astfel încât soția sa s-a repatriat pentru a-i fi alături. A fost asistentă la Catedra de Germană a Facultății de Litere și Filozofie din București, fiind destituită în timpul epurărilor politice din 1952. A lucrat ca lexicograf (colaborând la elaborarea dicționarului german-român din 1957 și a celui român-german din 1963) și traducător. A realizat numeroase traduceri din literatura română clasică și contemporană în limbile germană și franceză, din germană, franceză și maghiară în limba română și din maghiară în germană. A publicat o carte în două volume intitulată Gândirea lui Goethe în texte alese. A debutat ca publicist în 1964 în Gazeta literară, scriind mai multe articole și studii literare și a colaborat cu articole în Viața românească, Secolul 20, Manuscriptum, România literară, etc. A scris volume de eseistică, memorialistică și critică literară Heinrich Mann. Omul și opera, Unde și interferențe. Studii, eseuri, articole, Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga, etc. În 1977 s-a stabilit în Germania, colaborând la BBC și la ziarul Curentul. Un articol despre Emil Cioran, s-a transformat apoi într-un volum care a fost publicat la Paris, Cioran jadis et naguère. A mai publicat în România două romane: Rătăcire, Mărturisirile unui neisprăvit, proză scurtă de factură psihologică: Filigrane. Scrisori din Paris și alte proze din cinci decenii, jurnale și memorii: O viață în bucăți, Cenușa zilelor. Jurnal, Două jurnale față în față

1920 – Constantin Brâncuși a participat, la Paris, la Festivalul Dada

Brâncuși a participat alături de André Gide, Paul Valéry, F. Léger etc., fiind unul dintre semnatarii manifestului intitulat Contre Cubisme, contre Dadaisme. Tristan Tzara a vrut să editeze un catalog cu ilustrații ale lucrărilor artiștilor dadaiști, cu denumirea Dadaglobe, proiect nefinalizat. Printre lucrările trimise de Brâncuși, se numără și lucrarea Domnișoara Pogany II

1921 – A intrat în vigoare Legea asupra sindicatelor profesionale

A fost votată de Adunarea Deputaților în 26 martie și de Senat în 17 mai, promulgată de MS Regele la 24 mai și publicată în Monitorul Oficial nr. 41/26 mai 1921. A creat pentru prima dată un cadru juridic mișcării sindicale, prin recunoașterea sindicatelor

1926 – A încetat din viață Leon Donici (Leonid Dobronravoff; 5 iunie 1887, Chișinău – 26 mai 1926, Paris)

Romancier român basarabean, descendent pe linie maternă al cărturarului basarabean Alecu Donici

1928 – S-a născut Vladimir Orlov

26 mai 1928, Odessa, Ucraina – 1 aprilie 2019

Violoncelist, solist al Filarmonicii din București, profesor universitar. În 1943 s-a stabilit, împreună cu familia sa, în România. A urmat cursurile Conservatorului din București, iar în 1947 a debutat alături de Orchestra Filarmonicii bucureștene, sub bagheta dirijorală a lui Constantin Silvestri. S-a aflat pe podiumurile celor mai importante concursuri de interpretare, la București, Varșovia și Geneva. A fost profesor la Conservatorul din București. Între 1957–1964 a avut multe turnee în România, Europa de Est și China. În perioada 1964–1971, a fost membru al Orchestrei Filarmonicii din Viena și profesor la Academia din Viena. A fost solist al prestigioaselor orchestre Philharmonia din Montreal, Bournemouth Simphony Orchestra, New Philharmonia din Londra și ORTF din Paris, a concertat la Festivalul Bach din Anglia în 1969. În 1971, s-a stabilit în Canada și a devenit profesor la Facultatea de Muzică a Universității din Toronto. A susținut un număr impresionant de recitaluri și concerte, devenind unul dintre cei mai importanți violonceliști din America de Nord. În 1991 s-a întors în România, unde și-a pus pe hârtie memoriile, Variațiuni rococo în patru țări

Johannes Brahms – Concerto for Violin & Cello in A Minor, Op. 102 • Wiener Symphoniker Orchestra, Conductor Wolfgang Sawallisch

1929 – S-a născut Nicolae Holban

26 mai 1929, Iași

Scriitor, om de televiziune. A absolvit Facultatea Muncitorească, apoi Facultatea de Filologie a Universității din Capitală. De-a lungul vieții a lucrat ca reporter, colaborator voluntar la ziarul Timpul, redactor la Viata Sindicală, demis și trimis, după obiceiul timpului, la munca de jos; lăcătuș la Fabrica de autobuze „Tudor Vladimirescu” din București; reporter, apoi redactor, șef de secție și realizator de emisiuni la Televiziunea Română, realizator al emisiunii de critică Reflector, extrem de populară în deceniul șapte al secolului trecut; consilier de presă la Jurnalul Național. A debutat literar în 1962 în revista Luceafărul, așteptând peste 20de ani până la debutul editorial (1981) cu volumul Reporter sentimental. Cărți publicate: Reporter de cursă lungă, Cabina de montaj, De azi în 3 săptămâni, Dramaturgie: Apa vie (în colaborare cu fratele său, Sorin Holban); filme documentare: A doua tinerețe, O vioară pentru mai târziu, Profesiunea de om, etc.

1933 – S-a născut Petre T. Frangopol

26 mai 1933, Constanța

Inginer chimist, membru de onoare (din 2012) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Inginerie chimică a Universității Tehnice din Iași (1951–1956), după absolvire s-a angajat la Institutul Petrochim din Ploiești. În câteva luni a fost selecționat de nou creatul Institut de Fizică Atomică (IFA) de la Măgurele să urmeze un curs de specializare în Fizica și Tehnologia Nucleară la Facultatea de Fizică a Universității din București, grupa de Radiochimie domeniu inexistent în România în acel moment – serie unică, organizat de Horia Hulubei. A obținut titlul de Doctor inginer în Chimie la Institutul Politehnic din Timișoara, Facultatea de chimie organică, cu teza Radicali liberi stabili din clasa diaril-azotului, în 1968. S-a specializat la National Research Council of Canada, Division of Chemistry, Ottawa și Humboldt Dozentenstipendium, Germania (1972), a fost post doctoral research associate la George Washington University, USA, în cadrul unui proiect finanțat de NASA. La Institutul de Fizică Atomică a promovat toate treptele cercetării științifice, până la cercetător științific principal I, fiind apoi adjunct al șefului Laboratorului de compuși organici marcați izotopic (1964–1974) la a cărui creare și dezvoltare a contribuit decisiv. A avut o contribuție semnificativă la proiectarea și punerea în funcțiune a Centrului de Producție Radiochimică a Institutului de Fizică Atomică (1978). De asemenea, a fost profesor de Biofizică și chimie biofizică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – unde a contribuit la crearea secției de Biofizică și a primei secții de Fizică Medicală într-o Universitate românească, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea Politehnica din București. Este autor a peste 331 de lucrări științifice de specialitate publicate în țară și străinătate. Din lucrările sale publicate: Mediocritate și excelență: o radiografie a științei și învățământului din România (vol. I-VI), Elite ale cercetătorilor din România: Matematică, fizică, chimie, Biofizica. Probleme actuale

1941 – S-a născut Iosif Demian

26 mai 1941, Oradea

Regizor de film, operator și profesor care din 1985 lucrează în orașul Sydney (Australia). Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” – secția Imagine (promoția 1968). A fost unul dintre cei mai de seamă operatori cinematografici din România anilor ’70 și ’80. Interzis în România, emigrează în anii ’80 în Australia. Șef de catedră la Școala Națională de Film și Televiziune de la Sydney, unde lucrează și Valeriu Câmpan, Clara Vodă, Bogdan Vodă. Din filmele realizate: Nunta de piatră, Un august în flăcări, Zidul, Buzduganul cu trei peceți, City Loop, Sydney 2000 Olympics: Bud Greenspan’s Gold from Down Under (imagine); O lacrimă de fată, (imagine și regie); Urgia, Baloane de curcubeu, Bunicul și o biată cinste, Piciul (regie); Memoria de piatră, Dacă tot aurul din lume (scenariu și regie); etc.

O lacrimă de fată (1980)

1943 – S-a născut Liviu Grăsoiu

26 mai 1943, București

Istoric și critic literar, jurnalist, autor de scenarii radiofonice și de film. Elev al Liceului „Gheorghe Lazăr”, a scris poezii, a frecventat cenacluri literare, a citit mult, a mers la spectacole de teatru, de operă, la concerte, formându-și o cultură generală remarcabilă. A debutat publicistic, cu poezii și reportaje în Viața militară, în timpul stagiului militar. A urmat Facultatea de Limbă și Literatură Română și a absolvit, în 1974, cursul postuniversitar al Facultății de Ziaristică din Capitală. S-a angajat la Televiziune, Redacția culturală. A debutat cu articole de critică și istorie literară în revista Ateneu din Bacău, în paralel cu munca de redactor al Radioteleviziunii, colaborând cu articole, studii și recenzii de ordinul sutelor în Viața Românească, Luceafărul, Steaua, Tribuna, Tomis, Convorbiri literare, Limbă și literatură sau prezentându-le în emisiunile de profil ale Radioului și Televiziunii. A urmat cursuri postuniversitare de ziaristică la Academia „Ștefan Gheorghiu”, lucrarea de absolvire fiind monografia revistei Spicuitorul moldo-român apărută la Iași în 1840. Debutul editorial cu volumul Poezia lui Vasile Voiculescu a avut loc în 1977. A realizat emisiuni complexe: Moștenire pentru viitor, Viața culturală, Revista literară radio și Scriitori la microfon. A fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004)

1944 – Înțelegere de colaborare politică antihitleristă

Între Partidul Comunist Român și gruparea liberală condusă de Gheorghe Tătărăscu s-a realizat o înțelegere de colaborare politică în lupta antihitleristă numită Convenția Național-Democrată

1952 – Plenara Comitetului Central a Partidului Muncitoresc Român

București, 26–27 mai

În contextul intențiilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a scăpa de „concurență”, Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca au fost acuzați de „deviere de dreapta” și simpatia față de Partidul Național Țărănesc. În plus, celor mai apropiați colaboratori ai lui Vasile Luca li s-au imputat „activități dușmănoase” și de „sabotaj”. Vasile Luca a fost exclus din partid la această Plenară

1981 – S-a născut Răzvan Raț

26 mai 1981, Piatra Olt, Olt

Fotbalist care a evoluat pe post de fundaș stânga la echipele Rapid București, Șahtior Donețk, West Ham United, Rayo Vallecano și PAOK și fostul căpitan al echipei naționale de fotbal a României. Cele mai mari performanțe le-a obținut la clubul Șahtior Donețk, la care și-a petrecut 10 ani din carieră și a cucerit numeroase titluri. Are în palmares cinci campionate câștigate (Rapid București – 2, FC Șahtior Donețk – 3), 3 Cupe (Rapid București, FC Șahtior Donețk – 2), trei Supercupe (Rapid București, FC Șahtior Donețk – 2) și de asemenea este câștigătorul ultimei ediții a Cupei UEFA cu FC Șahtior Donețk

1984 – Inaugurarea oficială a Canalului Dunăre–Marea Neagră

Ideea unui canal navigabil care să lege Dunărea de Marea Neagră, pentru a elimina marele cot al Dunării, se regăsește încă de la începutul secolului al XIX-lea, fiind relevată de numeroase personalități ale vremii, ca Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Grigore Lahovary, Basil G. Assan, Nicolae Titulescu, etc. În 1949 a început construcția canalului, unde au lucrat în permanență 50.000 de oameni – deținuți de drept comun, deținuți politici și din rândurile minorităților etnice și religioase – adversarii regimului fiind obligați să sape cu mâinile goale, în condiții aspre specifice climei din Dobrogea. Totodată, această acțiune de reprimare a răpit câteva mii de vieți, Canalul ajungând locul unor tragedii umane. În 1953, după patru ani în care se realizaseră doar câțiva kilometri, activitatea a fost oprită, la câteva luni după moartea lui Stalin, susținător al proiectului. Lucrările au fost valorificate începând cu 1959 în cadrul unui sistem de irigații. Nicolae Ceaușescu a decis reluarea lucrărilor la canalul navigabil, care s-au suprapus pe o treime din lungimea canalului de irigații. Reluarea construcției a avut la bază hotărârea din iunie 1973; în 1975, în paralel cu întocmirea proiectului tehnic, a început organizarea șantierelor, iar în prima parte a lui 1976 au demarat lucrările de bază. În noiembrie 1982, când execuția canalului dintre Cernavodă și portul Constanța Sud era deja în fază avansată, colectivul de proiectare înființat pentru Canalul Dunăre–Marea Neagră a primit sarcina de a trece la întocmirea documentației pentru canalul navigabil Poarta Albă–Midia, Năvodari. Calea navigabilă Cernavodă–Constanța a fost finalizată în 1984, iar ramura de Nord, între Poarta Albă și Midia Năvodari (31 km) a fost realizată în perioada 1983–1987. Canalul, cu lungime totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă–Midia Năvodari), în lungime de 31,2 km, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400 km. Canalul Dunăre–Marea Neagră se înscrie în rândul canalelor interioare care respectă cele mai înalte exigențe internaționale. Din punct de vedere tehnic, proiectul este comparabil cu obiective precum canalele Panama și Suez

Inaugurarea Canalului Dunăre–Marea Neagră

1992 – A încetat din viață Constantin Bobescu (21 mai 1899, Reni, Ucraina – 26 mai 1992, Sinaia)

Dirijor, compozitor, violonist, profesor universitar de vioară, muzicolog

1994 – Conferința de lansare a pactului de stabilitate pentru Europa Centrală și de Est

S-a desfășurat la Paris, între 26–27 mai

1994 – A încetat din viață Tiberiu Utan (21 martie 1930, Văleni, Maramureș – 26 mai 1994, București)

Poet contemporan

1995 – A încetat din viață Ștefan Bănică (11 noiembrie 1933, Călărași – 26 mai 1995, București)

Actor complex de teatru și film, cântăreț, a jucat la Teatrul CFR–Giulești, Teatrul Regional București, Teatrul „L.S. Bulandra”, Teatrul de Revistă și a imprimat la teatrul radiofonic

1996 – A încetat din viață Ovidiu Papadima (23 iunie 1909, Sinoe–Mihai Viteazu, Constanța – 26 mai 1996, București)

Eseist, istoric și critic literar, folclorist, deținut politic (1952–1955)

1997 – A încetat din viață Cezar Baltag (26 iulie 1939, Mălinești, Cernăuți, Ucraina – 26 mai 1997, București)

Poet, eseist și tălmăcitor modern, strălucit militant împotriva stalinismului cultural, împotriva proletcultismului, unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai generației resurecției lirismului

1998 – Legea nr. 99/26 mai 1998 pentru proclamarea Zilei imnului național al României

În vigoare de la 28 mai 1998, a proclamat ziua de 29 iulie Ziua imnului național al României – Deșteaptă-te, române, simbol al unității Revoluției Române din anul 1848.

2000 – S-a înființat Europa FM

Europa FM este un post de radio românesc, înființat de Ilie Năstase, lansat pe data de 26 mai 2000 și care a făcut parte din rețeaua Lagardère până în 2018, când a fost preluat de Czech Media Invest. La ora 16:00, George Zafiu transmitea primele cuvinte la primul post privat de radio din România cu acoperire națională în FM: „Ascultați Europa FM, este ora 16:00. Din acest moment suntem împreună. Viața s-a schimbat!”. Prima melodie transmisă la Europa FM: John Lennon – Imagine

2002 – A încetat din viață Silvia Irinel Liciu (Silvia Lia Voicu; 22 februarie 1928, Cluj – 26 mai 2002, București)

Balerină, prim-solistă a baletului Operei Române din București; s-a sinucis la câteva ore de la moartea soțului său, Ștefan Augustin Doinaș

2005 – A încetat din viață Gheorghe Șimonca (20 aprilie 1936, Dăbâca, Cluj – 26 mai 2005)

Actor de teatru și film, a jucat la Teatrul de Comedie București

2005 – A încetat din viață Liviu Tudan (Dumitru Tunsoiu; 29 noiembrie 1947, București – 26 mai 2005, București)

Muzician și compozitor de muzică rock, basist al formației Roșu și Negru

2007 – Cinematografia română premiată la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes

Filmul românesc California Dreamin’ (nesfârșit) al regretatului regizor Cristian Nemescu, a câștigat marele premiu al secțiunii Un Certain Regard, la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes (16–27 mai)

California Dreamin’ (Nesfârșit) (2007)

2010 – A încetat din viață Jean Constantin (21 august 1928, Techirghiol – 26 mai 2010, Constanța)

Actor de teatru și film, interpret de roluri comice, considerat maestrul comediei

2019 – Au avut loc Alegeri pentru Parlamentul European, concomitent cu Referendumul pe tema justiției

Alegeri pentru Parlamentul European s-au desfășurat în România pe 26 mai 2019. Un referendum consultativ pe tema justiției a avut loc pe 26 mai 2019, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European, la inițiativa Președintelui României, Klaus Iohannis. Referendumul a fost validat în contextul în care 41,28% dintre românii cu drept de vot s-au prezentat la urne

2018 – A încetat din viață Pierre Hassner (31 ianuarie 1933, București – 26 mai 2018, Paris)

Filosof, geopolitolog, expert în relații internaționale și analist al situațiilor de conflict, război și totalitarism și profesor francez de origine română; director al Centrului de Studii și Cercetări Internaționale (CERI) și al Fundației Naționale de Științe Politice

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #Ștefănești #BisericaSfGheorgheVoroneț #MănăstireaBistrițaNeamț #BisericaMihaiVodăBucurești #MănăstireaCotroceni #Socialistul #AurelBăeșu #GheorgheConstantinNicolescu #VintilăCorbul #MarianaȘora #ConstantinBrâncușilaFestivalulDada #VladimirOrlov #NicolaeHolban #PetreTFrangopol #IosifDemian #LiviuGrăsoiu #RăzvanRaț #CanalulDunăreMareaNeagră #EuropaFM #CaliforniaDreaminnesfârșit

0 comentarii la „26 Mai în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: