Istoria României România frumoasă Today's Memory

Amintirea de azi – Sergiu Comissiona – Today’s Memory

Sergiu Comissiona

16 iunie 1928, București – 5 martie 2005, Oklahoma City, USA


 

Sergiu Comissiona a fost dirijor și violonist evreu american, originar din România. În ciuda interdicției pentru evrei de a avea acces la viața culturală și muzicală a populației majoritare, a reușit adesea să frecventeze clandestin concerte simfonice la Ateneul Român.

A studiat din copilărie vioara cu Cecilia Nițulescu Lupu, care neprezicându-i un deosebit succes ca violonist, a fost cea dintâi să-i sugereze de a încerca arta dirijoratului. A fost membru în orchestra semisimfonică „Ciprian Porumbescu”, condusă de Emil Cobilovici și, la îndemnul profesoarei Nițulescu Lupu, s-a exersat în jazz, făcând chiar parte dintr-o formație de jazz. Apoi a luat lecții de dirijat la Conservatorul evreiesc de pe Strada Sfinților, cu Eduard Lindenberg. La 17 ani, sub îndrumarea acestuia, a apărut prima dată în public ca dirijor, cu orchestra Colegiului farmaciștilor, intrepretând, între altele, uvertura Egmonnt și suita Peer Gynt. A fost admis la Conservatorul din București, unde a avut profesori pe Nicolae Breazu, Constantin Silvestri, Eduard Lindenberg și George Georgescu. Adolescent, a devenit membru al Quartetului Radio și violonist în orchestra Filarmonicii de Stat.

George Enescu – Rapsodie Română, Op. 11 • Vancouver Symphony Orchestra, Dirijor Sergiu Comissiona

A avut un debut neașteptat: când dirijorul orchestrei, care trebuia să conducă Faust de Charles Gounod, a fost, în seara respectivă, indisponibil, Comissiona, pe atunci în vârstă doar de 17 ani, a convins conducerea operei că el cunoaște partitura, făcându-și astfel debutul dirijoral alături de mama sa, care interpreta rolul Margaretei. În 1949, s-a căsătorit cu dansatoarea Robinna, care i-a fost alături până la sfârșitul vieții. În 1950, a devenit director muzical al Ansamblului de Stat Român, iar cinci ani mai târziu a fost numit dirijor principal al Operei de Stat din București.

Antonin Dvorak – Cello concerto (1/3) • Orquesta Sinfónica de Radiotelevisión Española (1994)

A emigrat în 1959 împreună cu familia în Israel, unde a fost director muzical al orchestrei simfonice din Haifa, a organizat și a condus orchestra de cameră Ramat Gan, ansamblu cu care efectuat un turneu în 43 de orașe din USA și Canada.

Liszt – Piano Concerto Nº1 in E-Flat Major TVE Orchestra, Conductor Sergiu Comissiona, Piano Sergei Yerokhin

În 1966 a fost numit director muzical al orchestrei simfonice din Göteborg (Suedia), iar în 1982 a devenit membru onorific al Academiei Regale Suedeze de Muzică. A devenit cetățean american în 1976. A fost prim-dirijor al orchestrei posturilor de radio și televiziune din Madrid (Spania), unul dintre membrii fondatori ai Societății „George Enescu” din Statele Unite ale Americii, avându-l ca președinte de onoare pe Yehudi Menuhin

Mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Comissiona

 

Ottorino Respighi – Feste Romane • Orquesta Sinfónica de Radiotelevisión Española

 

***** [In English] *****

Sergiu Comissiona

June 16, 1928, Bucharest – March 5, 2005, Oklahoma City

Sergiu Comissiona was a Romanian conductor and violinist.

Comissiona began violin studies at the age of five, was hired as a violinist by the Romanian State Ensemble while still in his teens, making his conducting debut at the age of 17. In his twenties he was named principal conductor of the Romanian National Opera, which he led from 1955 to 1959.

Igor Stravinsky – Petrushka • Spanish Radio and Television Symphony Orchestra, Conductor Sergiu Comissiona

He fled the Communist regime in 1959 and emigrated to Israel, founded the Ramat Gan Chamber Orchestra, (1960) which he led until 1967. He also directed the Haifa Symphony. He made his American debut with the Philadelphia Orchestra in 1965 and emigrated to the United States in 1968.

Gustav Mahler – Symphony Nr. 9 (Adagio) • Orquesta sinfónica de Radio Televisión Española (OSRTVE), Conductor Sergiu Comissiona

He was made a Knight of l’Ordre des Arts et des Lettres of France, received a Mus D. honoris causa from the New England Conservatory in Boston, Massachusetts; was an honorary member of the Royal Swedish Academy of Music and founder national competition for young American conductors of the Baltimore Symphony Orchestra.

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Comissiona

 

Allan Pettersson – Symphony No.7 • Swedish Radio Symphony Orchestra, Conductor Sergiu Comissiona

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #SergiuComissiona

0 comentarii la „Amintirea de azi – Sergiu Comissiona – Today’s Memory

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: