Istoria României România frumoasă Today's Memory

20 iulie în istoria românilor

Foto: La numai cinci ani, Prințul Mihai a devenit Regele Românilor


Sfântul Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul

La data de 20 iulie, bisericile ortodoxă, catolică și evanghelică sărbătoresc ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Prooroc Ilie, înger întrupat în carne, a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile.

 

Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene

În anul 2004, Ministerul Apărării Naționale a hotărât data de 20 iulie ca zi unică pentru a sărbători atât aviația militară, cât și cea civilă, pentru a coincide cu sărbătoarea ortodoxă a Sf. Mare Proroc Ilie Tesviteanul, patron al forțelor aeriene și al aviației române (ales de pionierii aviației din țara noastră din 1913)

 

1514 – Execuția lui Gheorghe Doja

În urma înfrângerii războiului țărănesc contra marilor moșieri unguri din Transilvania, Gheorghe Doja, conducătorul războiului, a fost prins din ordinul viitorului voievod Zápolya János. A fost torturat în mod barbar și executat prin așezare pe un „tron” înroșit în foc, a fost încoronat cu o coroană încinsă. Soldații săi înfometați au fost obligați să rupă carnea de pe Doja cu dinții și să se înfrupte din el. Comandantul secui și-a păstrat până în ultima clipă luciditatea. În timp ce era mâncat, el spunea: „Se pare că în loc de luptători, am crescut lângă mine niște câini

1514 – A încetat din viață Gheorghe Doja (Makfalvai Dózsa György; cca. 1470, Dalnic, Covasna – 20 iulie 1514, Timișoara)

Mic nobil secui din Transilvania, ofițer în războaiele antiotomane, care a condus răscoala țărănească contra marilor proprietari unguri din anul 1514

1600 – Dieta Transilvaniei a acordat unele inlesniri iobagilor

La Dieta de la 20–27 iulie 1600 de la Alba Iulia, nobilii au cerut Domnului Mihai Viteazul pedepsirea iobagilor care au fugit de pe moșii, care s-au alăturat oștii acestuia și care au prădat în Transilvania, încurajați că Domnul era „de-al lor”. Există însă și două decizii dietale luate la „dorința” (porunca) lui Mihai Viteazul, una privind dreptul la pășunat și a doua privind scutirea preoților români de „robotă

1707 – S-a încheiat a doua domnie a lui Antioh Cantemir în Moldova. A început a doua domnie a lui Mihai Racoviță

Antioh Cantemir (4 decembrie 1671 – 1726), fiul domnitorului Constantin Cantemir și al Anei Cantemir (Bantăș) și fratele domnitorului Dimitrie Cantemir, a fost Domn al Moldovei de două ori, între ianuarie 1696–septembrie 1700 și între martie 1705–20/30 iulie 1707. În a doua domnie, a pus biruri grele pe țară cum ar fi „fumăritul” și a înființat Academia domnească din Iași, în februarie 1707, cu sprijinul fratelui său Dimitrie Cantemir și al patriarhului de Ierusalim, Hrisant Notara. Această școală superioară a funcționat într-un local vechi, de lângă „feredeul” cel mare (local public pentru îmbăiere). În anul 1711, academia înființată de Antioh Cantemir a încetat să mai funcționeze, însă în anul 1714 a fost reorganizată de Nicolae Mavrocordat.

Mihai Racoviță (cca. 1660 – iulie 1744), boier din țară din sânge Cantacuzinesc, a fost domn în Moldova de trei ori: septembrie 1703–februarie 1705; 20/30 iulie 1707–17/27 octombrie 1709 și 25 decembrie 1715/5 ianuarie 1716–25 septembrie/7 octombrie 1726. A fost căsătorit de două ori, întâi cu Safta, fiica lui Constantin Cantemir, apoi cu Ana, fiica cămărașului Dediu Codreanu; a avut șapte copii. În țară a avut de luptat cu partidele boierești, iar în afară cu pretendenții de la Poartă. Banii mulți pe care îi reclamau aceste lupte l-au silit să mărească birurile existente și să introducă altele noi. În a doua domnie a fost mazilit și dus la Constantinopol din cauza uneltirilor cu Petru I al Rusiei, iar pe tron a urcat Nicolae Mavrocordat

1709 – S-a încheiat construcția Școlii Sfântul Sava din București

Academia Domnească de la Sfântul Sava a fost fondată de Constantin Cantacuzino, împreună cu fratele său, Șerban Cantacuzino și a funcționat în ansamblul Mănăstirii Sf. Sava. Cel care a ridicat această primă școală domnească din București la rangul unei Academii a fost Constantin Brâncoveanu, în anul 1695, stabilind o programă de învățământ și asigurănd fondurile necesare; au fost aduși eminenți profesori de la Stambul, de la universitățile italiene, de la Viena și Halle. Tot lui Constantin Brâncoveanu i se datorează prima mare refacere a complexului Sf. Sava prin construirea unui impunător corp de săli de clasă, internat pentru studenți, casă parohială, cea a profesorilor, dar și o impunătoare biserică. Lucrările au fost terminate la 20 iulie 1709

1821 – S-a născut Alexandru Zane

20 iulie 1821 – 7 noiembrie 1880

Inginer hotarnic (topograf), scriitor, traducător, publicist și pașoptist din Țara Românească. A învățat la Colegiul Sfântul Sava din București (1831–1834), fiind coleg cu Ion Ghica. În timpul Revoluției de la 1848 a fost redactor la foaia guvernului provizoriu, Poporul suveran și comisar al guvernului revoluționar la Pitești. A fost exilat, împreună cu alți revoluționari și s-a refugiat la Constantinopol; guvernul turc i-a încredințat (împreună cu Serghiad și Pădeanu, alți revoluționari valahi) construirea drumului Ghemlek–Brusa, a dirijat construcția de drumuri pe insula Samos, invitat de Ion Ghica, unde acesta era guvernator. A fost numit membru onorific al Eforiei spitalelor civile, condusă de doctorul Carol Davila (1859) și șef la Cancelaria publicațiilor oficiale de către Alexandru Ioan Cuza, a fost redactor și corector la revista Ilustrațiunea Română. A mai ocupat funcțiile: inginer șef al orașului București, Director în Ministerul Culturii și Instrucției publice, Director al Arhivelor Statului din București; iar în 1880 a publicat Baremul de măsuri și greutăți, lucrare care conține transformările în și din sistemul metric ale tuturor măsurilor și greutăților vechi românești folosite în Muntenia, Moldova și Dobrogea

1838 – S-a născut Ambrosiu Dimitrovici

20 iulie 1838, Cernăuți – 3/15 iulie 1866, Cernăuți

Publicist, membru fondator al Academiei Române. A desfășurat o bogată activitate ca membru și secretar al Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina

1848 – Revoluția de la 1848 în Țara Românească – Adunarea poporului român pe Câmpul Libertății de la Filaret

Chiar a doua zi după trecerea Dunării de către trupele otomane și pătrunderea lor pe teritoriul Țării Românești, la 20 iulie/1 august, la București, „adunarea poporului român pe Câmpul Libertății” de la Filaret, într-un număr impresionant de 30.000 de oameni, a protestat împotriva faptului că „armatele turcești trecură Dunărea și intrară pe pământul românesc, fără nici un manifest, fără nici un motiv, împotriva tuturor tractatelor și împotriva dreptului neamurilor”. La rândul său, Soliman Pașa a trimis o scrisoare boierilor Țării Românești, în care, după ce declara Valahia ca „parte integrantă a Imperiului Otoman”, care însă „nu încetase niciodată de a beneficia de numeroase privilegii și instituții avantajoase”, erau calificate evenimentele revoluționare drept „acte ilegale”, comise de „un anumit număr de indivizi, care, dându-și numele de români, au apărut în mod inopinat în acest Principat și… au răsturnat guvernul”! Misiunea sa era de a consilia reintrarea „pe drumul supunerii”, în caz contrar fiind nevoit să treacă la „măsuri coercitive”. Cererile concrete ale Porții: dizolvarea guvernului provizoriu și înlocuirea lui cu o locotenență domnească și abrogarea tuturor măsurilor cu caracter revoluționar adoptate. Abia după revenirea țării la „starea sa anterioară” era dispusă Poarta să reia dialogul. Soliman Pașa cerea în încheierea scrisorii un act de supunere pe care să îl înainteze sultanului

1860 – S-a născut Alexandru Obregia

20 iulie 1860, Iași – 24 iulie 1937, București

Cunoscut medic psihiatru și profesor universitar, titularul Catedrei de Psihiatrie și Clinica Bolilor mintale din cadrul Facultății de Medicină din București (1910–1924). Elev al Profesorului Dr. Alexandru Suțu, cariera sa a fost legată de dezvoltarea psihiatriei în România. A studiat morfologia sistemului nervos, schizofrenia și paralizia generală; de asemenea, a introdus puncția suboccipitală în practica neurologică. În 1923 a instalat Clinica de Psihiatrie în noul creat Spital Central de boli nervoase și mentale, care actualmente îi poartă numele. Inițial cel mai mare spital din România, a fost construit la inițiativa și după concepția Profesorului Obregia între 1907–1910, cu sprijinul omului politic Gh. Gr. Cantacuzino (Nababul), dar inaugararea a fost întârziată de lipsa fondurilor și de izbucnirea Primului Război Mondial. A funcționat între anii 1927–1930 ca director superior tehnic și administrativ al Spitalului Central. S-a retras în 1934, moștenitor spiritual fiindu-i elevul său Profesor Petre Tomescu

1862 – S-a născut Paul Bujor

20 iulie 1862, Berești, Galați – 17 mai 1952, București

Zoolog, membru de onoare (din 1935) al Academiei de Științe din România, membru de onoare (din 1948) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Științe din București, a plecat la Paris, pentru a studia biologia, iar ulterior, la Geneva, unde s-a specializat în morfologia animală. A revenit în țară ca asistent la Facultatea de Științe din București, iar în 1896 a preluat catedra de morfologie animală a Universității din Iași, unde a predat până la pensionare, în 1936. A obținut doctoratul în științe naturale, în 1931, în Elveția. Împreună cu Constantin Stere și Garabet Ibrăileanu a editat revista periodică literar-artistică și științifică Viața Românească și a condus Analele științifice ale Universității din Iași. Cea mai mare parte a activității sale a fost consacrată cursurilor și lucrărilor practice cu studenții, precum și studiilor științifice, acestea fiind grupate pe trei direcții principale: morfologie descriptivă, hidrobiologie și zoologie experimentală. Multe dintre cercetările sale, formele de viață din lacurile sărate, formarea nămolului din lacul Techirghiol, etc., sunt considerate premiere mondiale, fiind citate și astăzi în literatura de specialitate

1868 – S-a născut Miron Cristea

Elie Cristea; 20 iulie 1868, Toplița, Harghita – 6 martie 1939, Cannes, Franța

Publicist, filolog și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, politician cu vederi antisemite, membru de onoare (din 1919) al Academiei Române. senator, regent (20 iulie 1927–8 iunie 1930), prim-ministru al României (1938–1939). A studiat la Institutul Teologic din Sibiu (1887–1890). Ca învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie, a colaborat la Telegraful Român. A obținut titlul de Doctor în Filologie (1895) cu teza Viața și opera lui Eminescu. În timpul studenției, a fost jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea, Gazeta Transilvaniei și a fost ales secretar al Societății studențești „Petru Maior”. La Sibiu a fost secretar eparhial, apoi consilier mitropolitan al Arhiepiscopiei Sibiului, a fost hirotonit (ianuarie 1900) ca diacon necăsătorit, apoi ridicat la rangul de arhidiacon, tuns în monahism la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cu numele de monah Miron, apoi hirotonit ieromonah. În 1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel. A militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania, prin înființarea Băncii Culturale Lumina, susținerea înființării Muzeului etnografic și de artă din Sibiu, înființarea Societății pentru crearea unui fond de teatru român, etc. A devenit episcop al Caransebeșului. A participat, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 și a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București, fiind ales mitropolit primat al Bisericii din România întregită, definitivând unificarea eclezială prin întocmirea rânduielilor și așezămintelor fundamentale ale Bisericii românești unificate. La 4 februarie 1925, a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, devenind astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc

1872 – S-a născut Gheorghe Munteanu-Murgoci

20 iulie 1872, Vădeni, Brăila – 5 martie 1925, București

Geolog, mineralog și pedolog, membru corespondent (din 1923) al Academiei Române. A urmat Facultatea de științe a Universității din București, secțiile de Matematică și Științe fizico-chimice. În timpul studenției, împreună cu profesorul Ludovic Mrazec, a făcut cercetări geologice și petrografice în regiunea Dobrogei și a Carpaților Meridionali. După terminarea studiilor universitare, a plecat la specializare în Austria și Germania. A susținut teza de doctorat la Universitatea din Munchen (1900) tratând probleme de petrografie, distinsă cu Magna cum laude. A devenit primul docent universitar din România în mineralogie, în lucrarea sa tratând problema chihlimbarului românesc. A făcut călătorii de studiu în Anglia, America, Rusia și California. Din 1908 a fost profesor de mineralogie și geologie la Școala națională de poduri și șosele din București, iar când aceasta s-a transformat în Școala Politehnică i-a fost încredințată catreda de Mineralogie (1920). A devenit președinte al Comisiei Internaționale de Cartografie a Solului. Creația sa științifică cuprinde studii de geologie-mineralogie-petrografie și studii asupra solurilor din România. A descoperit lotritul, înscriind în geologie un nou mineral. O mare importanță o prezintă cercetările sale privind bogățiile subsolului românesc, fiind primul care a precizat condițiile de zăcământ ale petrolului din Oltenia. A fost întemeietorul școlii românești de Pedologie, în 1909 prezentând prima schița de hartă agrogeologică a țării, unde repartiția principalelor tipuri de sol apare cu o deosebită claritate. A descoperit noi minerale și zăcăminte de substanțe minerale utile și a elaborat teorii intrate în patrimoniul științei mondiale

1874 – S-a născut Nicolae Dobrescu

20 iulie 1874, Celeiu, Romanați – 10/23 iulie 1914, București

Istoric, membru corespondent (din 1911) al Academiei Române. A absolvit Facultățile de Teologie (1902) și Litere (1902) din București, urmând apoi studii de specializare în Istorie la Universitatea din Viena (1902–1905), unde a obținut doctoratul (1905), echivalat de Facultatea de Litere din București, apoi la Facultatea de Teologie din Cernăuți. În acest răstimp, a copiat numeroase documente inedite din Arhivele din Viena și Budapesta. A fost profesor suplinitor, agregat definitiv, apoi titular la noua catedră de Istoria Bisericii Române de la Facultatea de Teologie din București. A publicat studii temeinice, bazate pe izvoare inedite, privind mai ales începuturile organizării noastre bisericești (sec. XIV–XV), a editat documente privitoare la situația Bisericii din Oltenia sub ocupația austriacă. Dintre lucrările sale: Studii de Istoria Bisericii Române contemporane, Întemeierea mitropoliilor și a celor dintâi mânăstiri din țară, Documente și regeste privitoare la Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Andrei Șaguna, Viața și faptele lui Antim Ivreanul mitropolitul Ungrovlahiei

1883 – S-a născut Luiza Zavloschi

20 iulie 1883, Buda, Vaslui – 1967, Buda, Vaslui

Învățătoare, una dintre cele trei prime femei primar din România, alături de Marilena Bocu din Lipova, Arad și Elena Eisenberg din Cobia, Dâmbovița. A studiat la Școala Normală de învățătoare „Mihail Sturza” din Iași; după absolvire devenind învățătoare în satul unde s-a născut. S-a căsătorit cu învățătorul Constantin Zavloschi, cu care a avut șapte copii. În primăvara lui 1930, mai mulți țărani fruntași i-au cerut să candideze la primăria comunei Buda, împotriva reprezentantului partidului de guvernământ, de care erau nemulțumiți. A candidat și a ieșit învingătoare. Ediția din 3 martie a ziarului Dimineața a dedicat o pagină întreagă neobișnuitului eveniment: „Și aici, în ținutul ăsta așa de vitregit, un sat de oameni simpli, izolați de frământările care macină zilnic baloturi întregi de hârtie și răgușesc mii de glasuri, a biruit cea mai cumplită prejudecată. A fost aleasă prima femeie primar”. Imediat s-a implicat în inițierea unui plan de măsuri pentru ameliorarea situației grele în care se afla comuna, a găsit un local pentru primărie, a alcătuit Consiliul Comunal, a organizat pentru prima dată evidențele stării civile și a instalat un post telefonic, primii pași spre modernizarea unui loc uitat de lume. Pentru buna administrare de care a dat dovadă, împletită cu înțelepciune și o răbdare de fier, a fost realeasă pentru un nou mandat

1896 – A apărut la București primul număr al cotidianului Liga ortodoxă

Editat de poetul Alexandru Macedonski și militând pentru modernizarea poeziei românești, a apărut între 20 iulie 1896–1 ianuarie 1897; în paginile sale vor debuta Tudor Arghezi și Gala Galaction

1896 – S-a născut Bitay Árpád

20 iulie 1896, Budapesta, Austro-Ungaria – 30 noiembrie 1937, Alba Iulia

Istoric literar și traducător maghiar din România. A urmat studii secundare în Cluj, Brașov și Alba Iulia, apoi a luptat în Primul Război Mondial pe frontul italian, avansând până la gradul de locotenent. După război a urmat Facultatea de Drept la Debrețin și Facultatea de Istorie și Limba română la Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj. A cercetat relațiile culturale româno-maghiare și a elaborat studii, note și traduceri. Volumele A román irodalomtörténet összefoglaló áttekintése (Compendiu recapitulativ al istoriei literaturii române) și Rövid román nyelvtano (Scurtă gramatică a limbii române) sunt lucrări care i-au familiarizat pe intelectualii maghiari cu limba și literatura română. La invitația savantului Nicolae Iorga, a ținut timp de 15 ani conferințe despre istoria Ungariei, istoria literaturii maghiare și relațiile culturale româno–maghiare la Universitatea Liberă de vară de la Vălenii de Munte. A fost directorul Departamentului de Educație al Statusului Romano-Catolic din Transilvania, a predat Limba și literatura română, Limba latină și Limba germană la Institutul teologic romano-catolic din Alba Iulia. A fost șeful secției maghiare din Secretariatul de Stat pentru Minorități în Guvernul Nicolae Iorga, viceprimar al orașului Alba Iulia. A fost membru al mai multor societăți culturale maghiare din Transilvania, colaboratând constant în presa culturală maghiară: Ellenzék, Erdélyi Irodalmi Szemle, Erdélyi Múzeum, Magyar Kisebbség, Pásztortűz, precum și în revista clujeană Cultura. A tradus în limba maghiară operele literare ale scriitorilor români Vasile Alecsandri, I.L. Caragiale, Ion Creangă, Barbu Delavrancea și Emil Isac și în limba română operele oamenilor de cultură maghiari: Sándor Petőfi, János Arany, Imre Madach, Balázs Orbán, Franz Liszt. A coordonat culegerea Műfordítások román költőkből (Traduceri literare din poeți români), care cuprinde 72 de poezii românești scrise de 24 de poeți și traduse de 16 traducători

1902 – S-a născut Sabba S. Ștefănescu

20 iulie 1902, București – 15 aprilie 1994, București

Geofizician, inginer minier, profesor universitar, membru titular (din 1963) al Academiei Române. A plecat în 1917 împreună cu familia la Paris, unde tatăl său avea de îndeplinit o misiune diplomatică; aici a obținut bacalaureatul la liceul St. Louis și a studiat la prestigioasa École des Mines, obținând diploma de inginer de mine (1923). Înapoiat în țară, a lucrat un timp în Valea Jiului, apoi la Institutul Geologic al României, unde a început studiile de prospecțiune electrică a subsolului, pe care le-a continuat toată viața. Doctor în Fizică al Universității din București (1945), a devenit șeful secției de Geofizică a Comitetului Geologic și titularul unei Catedre de Geofizică nou creată la Institutul de Mine și trecută apoi la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie, a fost director al mai multor institute de cercetări geofizice ale Academiei și Comitetului Geologic, redactor șef al celor două reviste de specialitate: Revue roumaine de géologie, géophysique et géographie și Studii și cercetări de geologie, geofizică și geografie, președinte al Comitetului Național Român de Geodezie si Geofizică. A fost ales membru de onoare al societății geofizicienilor prospectori americani, Society of Exploration Geophysicists. A fost considerat, împreună cu Liviu Constantinescu, drept fondator al școlii române de geofizică

1906 – S-a născut Călin Alupi

20 iulie 1906, Vancicăuți – 19 septembrie 1988, Iași

Desenator și pictor, reprezentant de seamă al postimpresionismului românesc. Fiu de țărani săraci din Basarabia, Călin Alupi a păstrat din copilăria și adolescența sa o dragoste profundă pentru natură, pentru oamenii și lucrurile simple, care au marcat întreaga sa operă. A intrat în 1925 la Academia de Belle Arte din Iași, avându-l ca profesor pe Ștefan Dimitrescu. Începând din 1933, a participat la diverse expoziții de grup și personale, a fost numit profesor suplinitor la Școala normală din Șendriceni. Când Nicolae Tonitza a început pictura schitului Durău, l-a luat printre ucenicii săi, alături de Corneliu Baba și Mihai Cămăruț. În 1940, a fost mobilizat și trimis pe front; a făcut tot războiul în linia I în condiții extreme de supraviețuire, cu sarcina de a desena pozițiile inamice. La armistițiu, s-a întors de la Odesa (pe jos), cu sechele grave: a contractat un ulcer la stomac și piatră la rinichi care-l vor împiedica, de acum înainte, să urmeze o carieră continuă (va îndura în total zece operații până la moarte). A descoperit cu amărăciune că aproape toate tablourile i-au dispărut, distruse sau furate în timpul războiului. În 1947, a devenit profesor la Academia de Belle Arte din Iași, s-a căsătorit cu Sanda Constantinescu Ballif. A participat la expoziții care s-au succedat la interval de doi sau trei ani – în România mai ales: Saloanele interregionale de arte plastice din Iași, Expozițiile anuale de grafică din București, Expoziții personale, etc., dar și la expoziții internaționale: Sofia, Varșovia, în Italia (Roma și Trieste) și Franța (Paris și Saint-Germain-en-Laye). Nefiind un carierist, nu a încercat niciodată să-și promoveze opera executând comenzi pentru Partid, ceea ce explică faptul că a fost ținut deoparte, el însuși, de altfel, preocupându-se puțin de reușita socială. Biografie ilustrată

1911 – Constituirea societății Banca Generală de asigurare

Cu capital integral românesc, a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu la 20 iulie 1911, bucurându-se de o bună reputație

1912 – S-a născut Ștefan Popescu

20 iulie 1912, București – 16 ianuarie 1995, București

Poet, prozator și traducător. A debutat cu versuri în revista Liceului „Matei Basarab” din București (1928). Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității bucureștene (1935), a lucrat ca bibliotecar, director al revistei Cadran, redactor la ziarul Timpul și la Radio București; profesor; tehnoredactor la Editura pentru Literatură și Artă; director adjunct la Reclama comercială. A colaborat la Cadran, XY, Cristalul, Viața literară, Revista scriitorilor români, Lumea, Orizont, Convorbiri literare, Viața Românească, Reporter, Românismul, Gazeta literară, Luceafărul, etc. A debutat editorial cu volumul Poeme (1939); în același an publicând și Alfabet. Atras de toate genurile literare, a publicat alte volume de versuri: Excursie în munți, Cu inima în pumni, Se ridică ceața, Tuturor, Puterea iubirii, Ascuns, Triumf, Aievea, romanele Premieră de gală, Pajura cu două capete, Sfetnic de taină, volumul de nuvele Adio, Xenia Vilari. A publicat și eseuri critice: Poesia trubadurilor, Realități și exigențe literare – distins cu Premiul Academiei Române (1948) și studii de artă consacrate lui Van Dyck, Turner si Michelangelo

1919 – A început ofensiva trupelor maghiare pe Tisa în Primul Război Mondial

Proclamarea Republicii Sovietice a Sfaturilor în Ungaria (21 martie 1919) și salutarea cu entuziasm a noii orânduiri de către Lenin au neliniștit Puterile Aliate, bolșevismul fiind privit ca o reală amenințare pentru întregul continent. După eșuarea tratativelor dintre Aliați și guvernul Bela Kun, armata maghiară a atacat violent trupele române în munții Apuseni în noaptea de 15/16 aprilie 1919. Ofensiva trupelor maghiare pe Tisa (20–23 iulie) a început după o puternică pregătire de artilerie, lovitura principală fiind dată pe direcția Szolnok, cu două atacuri secundare în flanc. Sub puternica presiune a inamicului, trupele române de acoperire s-au retras, 2 regimente maghiare reușind să treacă Tisa și să consolideze un cap de pod. Marele Cartier General a decis să declanșeze contraofensiva Armatei Române (24–26 iulie), odată cu forțarea din mișcare a râului Tisa prin ruperea apărării de pe malul drept al râului și cu înaintarea cu lovitura principală pe direcția Szolnok–Budapesta. A urmat intrarea în Budapesta la 4 august

1919 – A încetat din viață Vasile G. Morțun (30 noiembrie 1860, Roman – 30 iulie 1919, Broșteni, Neamț)

Publicist, colecționar de artă și om politic, primul deputat socialist în Parlamentul României, ministru liberal

1926 – A încetat din viață Ioan Athanasiu (27 aprilie 1868, Sascut, Bacău – 20 iulie 1926, București)

Medic veterinar și fiziolog, profesor la Universitatea din București, membru corespondent al Academiei Române; unul dintre întemeietorii fiziologiei moderne românești; a colaborat la marele dicționar de fiziologie francez

1927 – A încetat din viață Ferdinand I al României (Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen; 12/24 august 1865, Sigmaringen – 20 iulie1927, Castelul Peleș, Sinaia)

Al doilea rege al României, a condus România în timpul Primului Război Mondial, de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, iar la sfârșitul războiului a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat

1927 – La numai cinci ani, Prințul Mihai a devenit Regele Românilor

A fost declarat rege în urma morții regelui Ferdinand I. Fiind minor, a început să-și exercite atribuțiile Regența, până la majoratul acestuia. Aleasă la 4 ianuarie 1926, Regența era formată din patriarhul Miron Cristea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Gheorghe Buzdugan (din 1 octombrie 1929, în urma decesului său, a fost numit Constantin Sărățeanu) și principele Nicolae, fratele lui Carol al II-lea. Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul rege și de regență pe data de 20 iulie 1927

1927 – S-a născut Matilda Caragiu Marioțeanu

20 iulie 1927, Hrupișta, Grecia – 11 martie 2009, București

Lingvistă, specialistă în dialectologie, profesor universitar, membru titular (din 2004) al Academiei Române. A fost sora lui Toma Caragiu. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, secția Limba și Literatura Română (1947–1951). Și-a obținut licența cu lucrarea Influența dacoromână asupra graiului unei familii aromâne din RPR. Din 1950, încă studentă fiind, a început să predea la Facultatea de Litere, Universitatea din București. Aici a ținut un curs de Dialectologie, ulterior cursuri de Istoria limbii române, Gramatică istorică, Gramatică comparată a limbilor romanice, etc. Între 1951–1982 a trecut prin toate gradele didactice, până la cel de profesor universitar, a fost profesor-invitat la Universitatea din Salzburg, Austria, la Institut für romanische Philologie. Din operele sale: Liturghier aromânesc. Manuscris anonim inedit pentru care a primit premiul Ministerului Învățământului, Crestomație Romanică, Dialectologie română, Dicționar aromân (macedo-vlah) DOARO, Poeme aromâne. A fost distinsă cu Ordinul Național Pentru Merit în grad de Comandor

1930 – S-a născut Iuliu Rațiu

20 iulie 1930 – 18 iulie 2009, București

Scriitor, cunoscut în special ca autor și promotor al literaturii și presei pentru copii și tineret, membru al Uniunii Scriitorilor din 1949. A fost absolvent al Facultății de Pedagogie-psihologie din București. A debutat în anul 1948 în Revista Elevilor, în același an devenind redactor al publicației Îndrumătorul Cultural. A publicat un mare număr de volume de literatură pentru copii: povestiri, romane și piese de teatru, pentru care a primit numeroase premii, atât pentru literatura dedicată tinerilor cititori, cât și pentru dramaturgie, între care de patru ori Premiul ASB. După 1990, a înființat revistele Spiriduș, Top Junior, Luceafărul copiilor. Dintre cărțile sale: Anotimpul Dragostei, Vulturi pe arborele de foc, Copilul invizibil, Fratele meu, curajul, Planeta de adolescent, Alo, la telefon… Soarele

1934 – S-a născut Valentin Șerbu

20 iulie 1934, Tulcea – 29 ianuarie 1994, Tulcea

Scriitor contemporan, cunoscut în special pentru romanele și povestirile sale sale satirice. A fost electrician, tehnician energetic, apoi bibliotecar la Constanța și Tulcea. A debutat editorial cu volumul de povestiri satirice Provinciale (1971). A trăit o vreme la București, apoi la Babadag, scriitor profesionist, a colaborat la revistele Steaua, Tomis, Vatra. Cele mai populare scrieri ale sale cuprind: Expediția, Figuranții – Baltazar, Satirica, Tărâm necunoscut, Fantastica Deltă, Fantastice, Inocentul, Tentative, La iarbă verde

1933 – S-a născut Ciprian Foiaș

20 iulie 1933, Reșița – 22 martie 2020, Tempe, Arizona, SUA

Matematician american de origine română, membru de onoare (din 1994) al Academiei Române. În 1955 a absolvit Universitatea din București. A preluat funcția de șef de cabinet al profesorului Miron Nicolescu la Catedra de Calcul Diferențial și Integral. În 1961 a obținut doctoratul în Matematică. A devenit cercetător, apoi lector la Institutul de Matematică al Academiei, apoi conferențiar la Institutul Pedagogic de Trei Ani, a fost numit șef de sector la Institutul de Matematică al Academiei, a fost profesor la Catedra de Analiză Matematică la Universitatea din București. Opera sa a fost inclusă în domeniul ecuațiilor diferențiale. S-a ocupat de soluțiile aproape periodice ale sistemelor parabolice. În domeniul analizei funcționale a generalizat teorema de aproximare a lui Einar Hille referitor la semigrupurile de operatori liniari

1934 – A încetat din viață Ștefan Zeletin (Ștefan Motăș; 19 iunie 1882, Burdusaci, Bacău – 20 iulie 1934, București)

Filosof, economist, sociolog, profesor universitar, unul dintre cele mai cunoscute nume ale liberalismului teoretic românesc interbelic

1938 – S-a născut Eugenia Văcărescu-Necula

20 iulie 1938, București – 18 noiembrie 2013, București

Dirijoare și profesoară. A absolvit Universitatea de muzică din București în 1963, fiind, pe rînd dirijor al corului de copii al Palatului Pionierilor, profesoară de muzică la Liceul „Spiru Haret” și la Liceul nr. 25 din București, dirijor principal al Corului de copii al Radio difuziunii române (1981–2004), cu care a participat la numeroase turnee internaționale în Europa, SUA, Japonia. A fost distinsă cu Ordinul Meritul cultural în grad de cavaler (2003), Premiul criticii muzicale „Mihail Jora”

Extras audio de pe CD-ul CORUL DE COPII RADIO, Nestemate corale

1940 – S-a născut Constantin Dracsin

20 iulie 1940, Draxini, Botoșani – 7 ianuarie, 1999, Botoșani

Poet și grafician, autodidact, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1981 și al Asociației Artiștilor Plastici Amatori din București din 1987. Din cauza unei crunte maladii din copilărie, poliomielită, nu și-a mai putut folosi mâinile, dar asta nu l-a împiedicat; a scris și a desenat purtând creionul între dinți. A frecventat Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din Botoșani. A debutay cu versuri în ziarul botoșănean Clopotul (1969). A colaborat cu versuri, recenzii, eseuri și grafică la publicații periodice: Amfitrion, Ateneu, Caiete botoșănene, Clopotul, Colloquium, Convorbiri literare, Cronica, Familia, Gazeta de Botoșani, Luceafărul, România literară, Tribuna, etc. A publicat în timpul vieții opt volume (primul în 1981), numeroase grupaje de poeme în reviste literare: Cronica, Ateneu, Luceafărul, România literară, iar desenele sale au fost expuse pe diverse simeze și au ajuns în variate colecții particulare. A realizat 146 de lucrări de grafică. A avut numeroase expoziții personale în Botoșani (1985, 1987, 1988, 1989, 1992, 1999), Iași (1988), București (1991), Essen, Germania (1991) și Olanda (1993). Este prezent în colecții particulare din țară și străinătate.

1940 – S-a născut Dan Alexandru Voiculescu

20 iulie 1940, Saschiz, Mureș – 29 august 2009, București

Compozitor, muzicolog, pianist și profesor universitar, membru al Uniunii Compozitorilor din România. A studiat între anii 1958–1964 la Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, sub îndrumarea unor personalități de referință ale școlii muzicale clujene: Liviu Comes, Sigismund Toduță, Max Eisikovits, Cornel Țăranu, Wilhelm Demian, Gheorghe Merișescu, Traian Mârza și Magda Kardos. Fiind pasionat de muzica electronică și alte aspecte contemporane ale artei muzicale, a continuat munca de perfecționare la Hochschule für Musik und Tanz Köln, cu mari compozitori germani ai vremii: Karlheinz Stockhausen și Hans Ulrich Humpert și la Veneția cu Virgilio Mortari. A obținut titlul de Doctor în Muzicologie și Stilistică Muzicală în anul 1983. A parcurs toate treptele ierarhice din învățământul superior: preparator, asistent, lector, conferențiar și profesor universitar, la Catedra de Armonie și contrapunct, la Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, apoi la Universitatea Națională de Muzică București. A fost autorul unor lucrări teoretice de contrapunct bachian și modern, a scris muzică de cameră, piese pentru pian, piese corale destinate copiilor, lucrări simfonice, precum și opera de cameră Cântăreața cheală, după Eugen Ionescu. A publicat numeroase articole, studii și recenzii în diverse ziare și reviste de specialitate. În anul 1991 a înființat și a condus Fundația „Sigismund Toduță”, care promoveaza creația marelui său profesor și sprijină tinerele talente în ascensiunea lor artistică. A fost distins cu Meritul Cultural clasa a II-a, cu Premiul „Mihai Eminescu”, Premiul „George Enescu” și Premiul Academiei Române

Dan Voiculescu – Sonata nr. 4 pentru flaut solo, cu mișcare scenică (1989) Solist: Ion Bogdan Ștefănescu

1941 – Luptele Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică

Divizia 15 Infanterie a cucerit Tighina, atingând Nistrul. Armata a 4-a și-a continuat înaintarea, având mai multe probleme cu drumurile desfundate de ploi decât cu trupele sovietice, care se retrăgeau. În aceeași zi, Corpul 11 a început să treacă Prutul. Astfel, Batalionul II/Regimentul 53 Infanterie a pătruns în Cahul după-amiază, fără a întâmpina rezistență

1942 – S-a născut Ilie Șerbănescu

20 iulie 1942

Economist, analist și realizator TV, fost ministru al economiei. A absolvit Academia de Studii Economice, București. A devenit Doctor în Economie în 1978. A fost vicepreședinte al Societății Române de Economie. A scris 5 cărți: Corporațiile transnaționale, Terra portret în alb-negru, Reforma economică în România: jumătățile de măsură dublează costurile sociale, Manifestul partidului imobilist, România, o colonie la marginea Europei precum și peste 600 de articole și studii asupra reformei postdecembriste din România

1943 – S-a născut Adrian Păunescu

20 iulie 1943, Copăceni, Bălți – 5 noiembrie 2010, București

Autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic, membru de onoare (din 2010) al Academiei de Științe a Republicii Moldova. A fost cunoscut mai ales ca poet – debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani – și ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicul tânăr, în ciuda numeroaselor sancționări aduse acesteia de către puterea comunistă; el a inventat sintagmele generația în blugi și muzică tânără pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale genurilor folk și rock. Și-a început activitatea publicistică în 1973, an când a intrat la conducerea revistei Flacăra, Devenit incomod, a fost destituit în iulie 1985. După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în 1990 a fondat revista Totuși iubirea

1946 – S-a născut Ilie Berindei

20 iulie 1946, Câmpeni, Alba

Sculptor în Elveția. A urmat Institutul de Arte „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca (1965–1970), Institutul de Arte „Nicolae Grigorescu” din București (1970–1971), Școala Superioară de Arte Vizuale din Geneva, Elveția (1983–1985), ca bursier. A fost profesor de sculptură la Liceul de Artă din Craiova. În anul 1982, a părăsit țara și s-a stabilit ca refugiat politic în Elveția. În prezent, este atât cetățean român cât și elvețian și locuiește în Geneva. A luat și ia parte la numeroase simpozioane internaționale de sculptură (Europa, Statele Unite ale Americii, Israel), iar lucrările sale se găsesc expuse atât în locuri publice cât și în colecții particulare. În Elveția a fost gravor-sculptor la Cioplitoria Flury din Geneva, profesor de desen, pictură, istoria artelor, metal, cartonaj, origami la Școala Protestantă de Atitudine din Saint-Cergue, și profesor de arte vizuale și lucru manual la Colegiul Grandes-Communes, Geneva. Biografie ilustrată

1948 – S-a născut Elena Liliana Popescu

20 iulie 1948, Turnu Măgurele

Poetă, traducătoare și editoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră a Centrului Pen Club România. A urmat Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea București (1965–1970). Este Doctor în Matematici, specialitatea algebră, titlu obținut în 1981. Este profesor universitar la Departamentul de Informatică, Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea București. Este autoare (singură sau în colaborare) a unor lucrări cu caracter științific și didactic, 5 cărți și articole publicate în reviste de specialitate din țară și din străinătate. A publicat mai multe volume de poezie. Poezii ale sale, traduse în peste 30 de limbi sunt publicate în volume de poezie, antologii personale și colective, în peste 100 de reviste literare din țară sau din străinătate (Albania, Algeria, Argentina, Australia, Bangladesh, Bolivia, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Cuba, El Salvador, Estonia, Germania, India, Italia, Mexic, Nicaragua, Pakistan, Serbia, Spania, SUA, Taiwan, Turcia, Ungaria, Uruguay). A publicat mai multe volume de traduceri din engleză, franceză, spaniolă și portugheză, și în reviste din țară și din străinătate o serie de antologii poetice, articole, eseuri și traduceri din opera a peste o sută de scriitori clasici și contemporani

1971 – S-a născut Horia Mihail

20 iulie 1971, Brașov

Pianist. A debutat la vârsta de 10 ani, în orașul său natal, interpretând Concertul în Re major de Joseph Haydn. De atunci, a concertat de peste 1000 de ori cu majoritatea orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu” din București și cu Orchestra Națională Radio. A studiat pianul în cadrul Academiei de Muzică de la București cu profesorul Constantin Ionescu-Vovu. După 14 ani de studii în România, a urmat cursurile Universității din Illinois, cu Ian Hobson, obținând, în 1995, diplomele de absolvire și de masterat. În 1999, a primit și Artist Diploma de la Boston University, unde a studiat cu Anthony di Bonaventura. În prezent este Solist Concertist al Formațiilor Muzicale Radio București și al Filarmonicii Brașov. În calitate de președinte a Asociației Culturale Accendo desfășoară o intensă activitate managerială, organizând cinci turnee MusicON ale Romanian Piano Trio, în care i-a avut ca parteneri de scenă pe Alexandru Tomescu și Răzvan Suma, trei turnee Stradivarius, iar în cooperare cu Radio România Cultural, turneele Pianul Călător și Duelul Viorilor: Stradivarius vs. Guarneri

Robert Schumman – Fantasiestucke Violoncel: Razvan Suma, Pian: Horia Mihail

1986 – A încetat din viață Liviu Damian (13 martie 1935, Corlăteni, Bălți – 20 iulie 1986, Chișinău)

Autor, eseist, jurnalist, poet, om de cultură, scriitor și traducător român din Republica Moldova, reprezentant de marcă al generației anilor ’60

1989 – Diplomatul Mircea Răceanu a fost condamnat la moarte

Mircea Răceanu a fost arestat la data de 31 ianuarie 1989 pentru colaborarea cu serviciile secrete americane. A fost judecat și condamnat la moarte la 20 iulie 1989, pentru trădare și spionaj și achitat 11 ani mai târziu. Aceasta a fost ultima pedeapsă capitală pronunțată în perioada comunistă. Totuși, trei luni mai târziu, Nicolae Ceaușescu i-a comutat pedeapsa la 20 de ani închisoare. Mircea Răceanu, a fost eliberat din închisoare în 1990 și a părăsit România la intervenția ambasadorului SUA la București, Alan Green jr.

 

Ziua energeticianului

Marcată din 1992 de lucrătorii din sectorul energetic în ziua de Sfântului Ilie

 

2009 – A încetat din viață Sanda Tătărescu-Negropontes (15 august 1919, Târgu Jiu – 20 iulie 2009, București)

Fiica premierului Gheorghe Tătărescu, senator, fostă deținută politic

2014 – A încetat din viață Constantin Lucaci (7 iulie 1923, Bocșa Română, Caraș Severin – 20 iulie 2014, București)

Sculptor, laureat al Premiului ”Herder” (1984), cunoscut mai ales pentru sculpturile monumentale realizate în piatră și oțel, profesor al Academiei de Arte Frumoase din Cluj

2016 – A încetat din viață Radu Beligan (14 decembrie 1918, Galbeni, Filipești, Bacău – 20 iulie 2016, București)

Actor cu o bogată activitate în teatru, film, televiziune și radio, membru de onoare al Academiei Române, inclus in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #ZiuaAviațieiRomâne #ExecuțialuiGheorgheDoja #AcademiaDomneascădelaSfântulSava #AlexandruZane #AmbrosiuDimitrovici #AdunareapeCâmpulLibertății #AlexandruObregia #PaulBujor #MironCristea #GheorgheMunteanuMurgoci #NicolaeDobrescu #LuizaZavloschi #Ligaortodoxă #BitayÁrpád #SabbaSȘtefănescu #CălinAlupi #ȘtefanPopescu #PrințulMihaiRege #MatildaCaragiuMarioțeanu #IuliuRațiu #ValentinȘerbu #CiprianFoiaș #EugeniaVăcărescuNecula #ConstantinDracsin #DanAlexandruVoiculescu #IlieȘerbănescu #AdrianPăunescu #IlieBerindei #ElenaLilianaPopescu #HoriaMihail #Ziuaenergeticianului

0 comentarii la „20 iulie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: