Istoria României România frumoasă Today's Memory

23 iulie în istoria românilor

Foto: Mihai Viteazul


1456 – S-a încheiat Bătălia de la Belgrad

Asediul cetății Belgrad a fost încheiat prin bătălia prin care trupele Voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara a respins atacul otoman asupra Belgradului. Între 4–23 iulie 1456, Mehmed a început să asedieze cetatea de la baza promontoriului, tunurile sale deschizând focul asupra zidurilor la data de 29 iunie. Asediul propriu-zis a început în ziua de 4 iulie, dar asaltul decisiv asupra Belgradului a început la 21 iulie, transformându-se într-o bătălie de mare importanță, în al cărei final Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei a condus un contraatac spontan care a învăluit tabăra turcească.

Bătălia de la Belgrad, Pictură maghiară din secolul XIX. În mijloc, Giovanni da Capistrano ridicând crucea

Asediul Belgradului s-a încheiat cu strălucita victorie a lui Iancu de Hunedoara împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II–lea, cuceritorul Constantinopolului, sultanul însuși fiind rănit și scăpând cu viață cu greutate. S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine”. Această victorie a oprit înaintarea turcilor spre centrul Europei, după ce cuceriseră Constantinopole, cu trei ani în urmă. În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l-a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept „atletul cel mai puternic – unic – al lui Christos

1601 – Memoriul lui Mihai Viteazul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici

Păstrat numai în traducere, reprezintă prima autobiografie din literatura română: „[…] Acuma, în mod limpede, oricine poate vedea câtă muncă și osteneală am îndurat șapte ani de-a rândul și câtă slujbă am făcut creștinătății, căci am dobândit de la turci 100 de tunuri și că până la urmă din cele trei țări, adică din Țara Românească, Ardeal și Moldova, am scos și am făcut gata de slujba Măriei Sale Împăratului 200 de mii de oameni de luptă, pedeștri sau călări, cu care eram totdeauna gata să slujesc Măriei Sale. Iar acuma am ajuns la acest capăt, pierzând toate lucrurile pe care le câștigasem din tinerețea mea până la bătrânețe, și țări, și bogății, și soție, și copii; și dacă aș fi pierdut tot din pricina vrăjmașilor, sau dacă mi-ar fi fost luate de vrăjmaș, nu m-ar durea atâta cât mă doare, fiindcă au fost făptuite de aceia de la care nădăjduiam și așteptam ajutor și reazim; Dumnezeu le vede.

Memoriul lui Mihai Viteazul – pag.1 https://tiparituriromanesti.wordpress.com/

În vremea aceasta se poate vedea că n-am cruțat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici viața mea, ci am purtat războiul așa de multă vreme singur, cu sabia în mână, fără să am nici fortărețe, nici castele, nici orașe, nici cel puțin o casă de piatră unde să mă pot retrage, ci abia una singură pentru locuință. Și fiind din țări așa de îndepărtate și necunoscute, nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele și cu cheltuieli uriașe la creștinătate, nefiind cunoscut de nimeni, și nici nu le-am făcut silit de cineva, ci ca să am și eu un loc și un nume în creștinătate am părăsit toate celelalte prietenii ce le aveam. […]”. De citit

1684 – S-a născut Ioan Mavrocordat

23 iulie 1684, Constantinopol – 23 noiembrie 1719, București

A fost fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul și frate cu Nicolae Mavrocordat. A devenit Caimacam în Moldova (7 octombrie 1711–16 noiembrie 1711), după plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia, dragoman al Porții și domn în Țara Românească (2 decembrie 1716–6 martie 1719). În această ultimă calitate, a fost implicat în intrigile austriecilor împotriva Porții otomane.

1812 – A fost semnat Regulamentul privind instituirea administrației provizorii rusești pe teritoriul moldovenesc dintre Prut și Nistru

Comandantul armatei Dunărene, Amiralul P.V. Ciciagov a semnat proiectul regulamentului administrării provizorii a Basarabiei. Fără nici un temei, a conferit regiunii Pruto-Nistrene denumirea turcească a părții sudice a acestei regiuni (Basarabia). Conform acestui document, părții estice a Moldovei istorice, care a obținut un statut de regiune, i-a fost acordată autonomia limitată.

Harta Basarabiei ţariste, 1826-1878

Locuitorilor li se permitea folosirea legilor locale. A fost organizat un guvern provizoriu în frunte cu guvernatorul civil Scarlat Sturdza, singurul guvernator român al Basarabiei sub dominația Imperiului Rus. La data de 2 august 1812, proiectul de regulament a fost aprobat de țar, fiind pus în aplicare, cu titlul Constituirea administrației provizorii în Basarabia, la 2 februarie 1813

1848 – Revoluția de la 1848 în Țara Românească – Locotenența Domnească

Atât partea otomană, cât și autoritățile revoluționare de la București s-au arătat dispuse la tratative și cedări. La 23 iulie, o proclamație a guvernului provizoriu anunța depunerea puterii acestuia „în mâinile poporului”, astfel încât acesta din urmă era rugat „să aleagă îndată alt guvern, căruia îi va da numele de „Locotenența domnească a Țării Românești” și carele, după regulă, va fi recunoscut de către Înalta Poartă”. Peste 40.000 de oameni întruniți pe Câmpia Libertății din București au proclamat Locotenența domnească a Țării Românești, formată din șase membri, apoi, la solicitarea expresă a comisarului otoman, din trei membri: liberalii moderați Nicolae Golescu, Ion Heliade Rădulescu și Christian Tell, foști membri ai guvernului. A doua zi, Locotenența a fost recunoscută de comisarul Porții Otomane drept guvern legitim al Țării Românești

1857 – Franța, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei au rupt relațiile diplomatice cu Poarta otomană

Deciziile adoptate prin tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a celor șapte puteri europene (Turcia, Franța, Anglia, Prusia, Austria, Rusia, Sardinia), revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, ș.a. Alegerile pentru Divanurile ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni în Moldova, partida unionistă având în față opoziția separatiștilor moldoveni. Alegerile pentru Divanul Ad-hoc, au fost câștigate într-o primă fază de separatiști, caimacamul Vogoride falsificând listele electorale. Numărul reprezentanților celor care nu împărtășeau idealul de unire devenea majoritar în Divan, dar manevra fost dejucată de soția caimacamului, Ecaterina Vogoride, care a făcut să fie publicate scrisori secrete care dezvăluiau frauda. Puterile garante au cerut anularea și reluarea alegerilor. Când sultanul Abdülmecid, cu asigurările Austriei Imperiale, nu a anulat alegerile, ceilalți supervizori (Imperiul Francez, Rusia Imperială, Prusia și Regatul Sardiniei) au rupt relațiile diplomatice cu Imperiul Otoman la 23 iulie/4 august

 

Ziua presei militare române

1859 – A apărut prima publicație a Armatei Române, Observatorul militar, diariu, politicu și scientificu

A apărut la București, prima serie între 23 iulie–3 decembrie 1859; din 22 iulie 1994 a apărut seria nouă

 

1862 – Serviciul de poștă a intrat în administrația statului

Prin Decretul nr. 527/23 iulie 1862 privind unificarea administrațiilor poștale din Moldova și Țara Românească, s-a înființat Direcția centrală a poștelor, iar Serviciul de poștă a intrat în administrația statului. Măsura s-a aplicat începând cu 1 august în același an. În urma unificării, conducerea direcței generale a fost încredințată lui Panaiat Sevescu, care deținea aceeasi funcție în Țara Românească din decembrie 1860

1869 – S-a născut Gheorghe Adamescu

23 iulie 1869, București – 4 aprilie 1942, București

Istoric literar, bibliograf, publicist, membru corespondent (din 1921) al Academiei Române. A urmat Facultatea de litere și Filozofie din cadrul Universității din București. A făcut specializări la Geneva și Paris (École des Hautes Études, École de Chartres). A predat la Școala Gimnazială din Galați, la Liceul „Gheorghe Lazăr” și la Liceul Sfântul Sava din București, a fost Inspector general în învățământul primar și normal, secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice, secretar al Asociației Corpului Didactic și subdirector la Institutul de Literatură și Bibliografie. Este autorul unor manuale de literatură din perioada interbelică; a scris: O istorie a literaturii române de la origini până în 1910, Contribuții la bibliografia românească

1875 – S-a născut Arthur Segal

Aron Sigalu; 23 iulie 1875, Iasi – 23 iunie 1944, Londra

Pictor și grafician de renume internațional, autor, stabilit în Germania. A studiat la Academia de artă din Berlin cu realistul Eugen Bracht, orientându-se apoi spre Academia Julian, școala particulară de pictură a lui Ludwig Schmid-Reutte, atelierul lui Friedrich Fehr și colonia artistică de la Dachau. În 1900 s-a încris la Academia regală de artă din München, unde a studiat la clasa profesorului Karl von Marr. După terminarea studiilor s-a apropiat de Secesiunea berlineză, participând anual cu lucrări la expozițiile acestei grupări, s-a implicat în formarea Noii secesiuni berlineze, grupare care promova noile idei expresioniste, desprinse din arta lui Edvard Munch, cu un program teoretic inspirat de scrierile lui Freud și Nietzsche. Între 1910–1912 a expus alături de grupul format din Max Pechstein, Ernst Ludwig Kirchner, Max Liebermann, Hans Arp, Paul Klee, Egon Adler, Rudolf Hellwag în Germania, Elveția și Ungaria. A înființat o școală de artă, Novembergruppe în Berlin. A rămas în istoria artei (și a psihanalizei) datorită descoperirilor făcute în ultima parte a vieții, cu sprijinul psihanalistului Sigmund Freud: terapia prin artă, metodă încă folosită în psihanaliză la scară largă. Pe tot parcursul vieții, a menținut legătura cu spațiul românesc. Deși nu era cetățean român (evreilor li s-a dat dreptul la cetățenie abia prin constituția din 1923) în 1910 a trimis lucrări la salonul Tinerimea Artistică și a deschis o expoziție personală la Ateneul Român. A susținut demersurile avangardiștilor de la București, fără să se implice vreodată activ în mișcarea artistică românească. Biografie ilustrată

1876 – Guvernul Emanoil Costache Epureanu (2) a demisionat

Consiliu de miniștri liberal, prezidat de Emanoil Costache Epureanu, care a fost la guvernare în perioada 27 aprilie 1876–23 iulie 1876. După alegeri, noua Cameră dominată de liberali a trimis în judecată 11 miniștri din fostul guvern conservator sub acuzații de încălcare a Constituției și abuz în serviciu, acuzații care vor fi retrase anul următor. Conservator dizident, fost membru în cabinetul Catargiu, primul ministru a demisionat din guvern și din partidul liberal în scurt timp, motivându-și decizia prin faptul că a fost nemulțumit de acuzele aduse de liberali foștilor colegi conservatori

1912 – S-a născut Moses Rosen

23 iulie 1912, Moinești, Bacău – 6 mai 1994, București

Rabin care a îndeplinit funcțiile de șef-rabin al Cultului Mozaic din România (1948–1994) precum și de președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (1964–1994), deputat în Marea Adunare Națională și membru de onoare (din 1992) al Academiei Române. În anul 1931 s-a înscris la Facultatea de Drept din București, dar a plecat din cauza atmosferei antisemite de acolo. În același an s-a înscris la Institutul de Studii Rabinice din Viena, dar nu și-a putut termina studiile din lipsă de fonduri și a revenit la București. În anul 1935 a terminat studiile universitare la București, obținând diploma de jurist licențiat (master). A obținut titlul de doctor în științe iudaice, în anul 1938 fiind învestit rabin. Activitatea sa a avut o amprentă însemnată asupra organizării vieții comunitare a evreilor din România în timpul regimului comunist și apoi în primii ani ai restaurării democrației în România. Din scrierile sale: În lumina Torei, The paper bridge; essays on Judaism, Învățături biblice, Izvoare și mărturii referitoare la evreii din România, Eseuri biblice

1913 – S-a născut Gherasim Luca

Salman Locker; 23 iulie 1913, București – 9 februarie1994, Paris

Teoretician al suprarealismului și poet român-francez, evreu de origine, care a trăit și activat în România și Franța. A scris mai ales în limba franceză. Din 1938, a călătorit frecvent la Paris, unde a intrat repede în cercurile mișcării Suprarealismului. Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și accentuarea antisemitismului în România l-au forțat să se autoexileze. Între 1945–1947 a fondat un grup de artiști suprarealiști, din care mai făceau parte Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Theodorescu și Dolfi Trost, care la scurt timp au început să publice, inclusiv poeme în limba franceză. A inventat cubomania și, cu Dolfi Trost, a fost autorul celebrului manifest Dialectica dialecticii. La Paris a colaborat cu alți artiști celebri (Jean Arp, Paul Celan, François Di Dio și Max Ernst), producând un număr impresionant de colaje, desene, obiecte sau texte-instalații. Din 1967, a citit fragmente din opera sa la Stockholm, Oslo, Geneva, New York City și San Francisco. Documentarul TV din 1988, portretul său realizat de Raoul Sanglas Comment s’en sortir sans sortir, l-a făcut extrem de popular în Europa. Din opera sa: Un loup à travers une loupe, Fata Morgana, Présentation de graphie colorée de cubomanie et d’objets, Le Secret du Vide et du Plein, Éloge de Malombre

1917 – Ofensiva de la Nămoloasa

Cea mai mare pregătire de artilerie de pe frontul românesc, în sectorul Nămoloasa, derulată în perioada 10/23–12/25 iulie, a fost o acțiune militară de nivel strategic, planificată inițial să se dsfășoare în luna iulie 1917, în scopul ruperii apărării forțelor Puterilor Centrale, în sudul Moldovei. Beneficiind de superioritate numerică, trupele româno-ruse, la 23 iulie 1917 dimineața, au lansat un impresionant tir de artilerie – pe toata linia frontului Armatei I, din aproape 700 guri de tun. Trei zile, 23, 24, 25 iulie au fost aruncate asupra pozițiilor inamice 170.000 de proiectile, adică 220 de vagoane cuprinzând 2.200 tone de muniție, cu impact nimicitor asupra fortificațiilor din zona Nămoloasa (județul Galați). Acestea au fost dublate de atacuri false lansate de trupele române, menite să distragă atenția inamicului de la adevăratul obiectiv al acțiunilor. A fost cea mai mare acțiune de artilerie de pe frontul nostru. Toată lunca Siretului era acoperită de nori de fum negru, galben-roșcat și vârtejuri de țărână se ridicau in urma exploziilor. Noaptea cerul ardea, și sub privirele lor ardea și satul Măicănești. După trei zile, ofensiva a fost anulată ca urmare a evoluțiilor negative de pe frontul rusesc din Galiția

1920 – A încetat din viață Teodor Ștefanelli (Theodor V. Ștefaniuc; 18 august 1849, Siret, ducatul Bucovinei – 23 iulie 1920, Fălticeni, Suceava)

Istoric, poet, prozator și jurist, membru titular al Academiei Române

1921 – A fost semnată Convenția de la Paris despre regimul navigației pe Dunăre

Convenția, semnată la 23 iulie 1921, între Belgia, Franța, Marea Britanie, Grecia, Italia, România, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor și Cehoslovacia, stabilea statutul definitiv al Dunării. Navigația pe Dunăre era liberă și deschisă tuturor pavilioanelor în condiții de egalitate completă, pe tot parcursul navigabil al fluviului și pe toată rețeaua internaționalizată

1925 – S-a născut Nicolae Boșcaiu

23 iulie 1925, Caransebeș – 22 octombrie 2008, Cluj-Napoca

Biolog, membru titular (din 1991) al Academiei Române. A absolvit cursurile Secției de științe naturale a Facultății de Științe de la Universitatea din Cluj-Napoca, devenind, în 1971, doctor în biologie. De-a lungul anilor, a fost muzeograf principal la muzeul din Lugoj, cercetător științific și mai târziu președinte la Subcomisia Monumentelor Naturii din cadrul Filialei Cluj-Napoca, cercetător la Centrul de Cercetări Biologice la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, bibliotecar principal la Filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei Române, redactor șef la Revista română de biologie. Seria Botanica, secretar științific al Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române. În bogata sa activitate de cercetare științifică, s-a orientat spre mai multe direcții cum sunt: taxonomie, floristică și fitosociologie, fitogeografie, istoria botanicii ș.a., abordând unele direcții inedite. Dintre cele peste 270 de lucrări publicate singur sau în colaborare, în țară și paste hotare amintim: Flora și vegetația munților Țarcu, Godeanu și Cernei, distinsă cu premiul „Emanoil Teodorescu” al Academiei Române, Biogeografie în perspectivă genetică și istorică, Biogeographie. Fauna und Flora der Erde und ihre Geschtliche ntwicklung, la care se adaugă și îngrijirea unor volume editate de Filiala Cluj-Napoca

1929 – S-a născut Mátyás Kozma

23 iulie 1929, Târgu Mureș – 2000, Târgu Mureș

Compozitor și organist. Studiile muzicale le-a început la Conservatorul Municipal din Târgu Mureș (1936–1948) cu Paraschiva Metz, Șarolta Trózner și Richard Chován, continuându-le la Conservatorul din Cluj (1948–1955) cu Max Eisikovits, Francisc Major, Wilhelm Demian, Lakatos István Gheorghe Halmos, Delly-Szabo Geza. A fost de-a lungul timpului preparator la catedra de teorie-solfegiu la Conservatorul din Cluj, organist/pianist în orchestra Filarmonicii Târgu-Mureș, redactor muzical la Studio-ul Radio Târgu-Mureș, director al Filarmonicii din Târgu-Mureș (1959–1966), asistent și lector la Institututul Pedagogic din Târgu-Mureș, secretar artistic și corepetitor la Ansamblul Popular Mureșul din Târgu-Mureș, organist-solist la Palatul Culturii din Târgu-Mureș (1980-2000). A susținut conferințe și comunicări științifice. A scris articole în Igaz Szó (Târgu-Mureș), Utunk (Cluj). A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural, clasa a V-a (1968) și Ordinul Muncii, clasa a III-a (1969). A compus muzică de teatru, muzică de scenă, muzică vocal-simfonică, muzică simfonică, muzică de cameră, muzică corală, muzică vocală, etc.

1929 – S-a născut Valeria Rădulescu

Valeria Genelli Rădulescu; 23 iulie 1929, Micești, Argeș

Soprană. Încă de la vârsta de trei ani a dovedit aptitudini muzicale, urmând lecții de vioară și pian din anii de școală și liceu. În anul 1947 s-a înscris la Conservatorul din București și la Facultatea de Filozofie. Cu timpul, vocalitatea i s-a dezvoltat și i-a permis abordarea simultană a repertoriului de coloratură, liric lejer, liric spint și dramatic. La absolvirea Conservatorului, tânăra artistă a intrat în Corul Operei; alternând roluri mai mici cu prezențe în recitaluri și concerte și activitatea în cor, a participat la evenimentele tuturor producțiilor artistice ale teatrului. În anul 1959, a devenit solista Teatrului de Stat de Operetă din București. A avut roluri principale în: Vânzătorul de păsări de Zeller, Lăsați-mă să cânt și Lyistrata de Gherase Dendrino, Văduva veselă și Paganini de Lehar, Rose Marie de Friml, Anton Pann de Alfred Mendelsohn, etc. Ultimul rol abordat de Valeria Rădulescu și care a încheiat seria celor 26 de roluri interpretate pe șcena Teatrului de Stat de Operetă din București vreme de un sfert de secol, a fost Mătușa Eller din Oklahoma de Rodgers, în iunie 1982

Kalman – Contesa Mariza (1968)

1933 – S-a născut Radu Popa

23 iulie 1933, Sighișoara – 12 februarie 1993, București

Istoric, arheolog, muzeograf și profesor. A urmat studii de Istorie și de Drept, la București (1951–1962). În 1968 și-a luat doctoratul în Istorie. În timp, a fost muzeograf la Muzeul de Artă al RSR, apoi cercetător principal la Institutul de arheologie. În calitate de medievist, a studiat epoca formării statelor medievale române, în principal în regiunile Maramureș și Hațeg. S-a folosit în acest scop atât de izvoare scrise, cât și de săpături arheologice. A avut de asemenea contribuții în domeniul artei și culturii feudale românești din zona Dunării de Jos. La 24 ianuarie 1985, Radu Popa a semnat alături de D.M. Pippidi, Grigore Ionescu, Dinu Giurescu, Vasile Drăguț, Răzvan Theodorescu și Aurelian Trișcu o scrisoare către dictatorul Nicolae Ceaușescu, în care pledau în „al 12-lea ceas” pentru păstrarea mănăstirilor Văcărești și Mihai Vodă, care începuseră să fie demolate de autorități, pentru a face loc proiectului urbanistic al regimului comunist. Opera sa istoriografică cuprinde aproximativ 200 de titluri incluzând volume, articole, note și recenzii, între care: Mogoșoaia. Palatul și muzeul de Artă brâncovenească, Cetatea Neamțului, Cnezatul Marei, Mărturii de civilizație medievală românească, La începuturile evului mediu românesc. Țara Hațegului, La porte nord de la forteresse byzantine de Păcuiul lui Soare, Observații și îndreptări la istoria României, din jurul anului O Mie

1943 – S-a născut Emil S. Maxim

23 iulie 1943, Cluj

Dirijor, pianist. A absolvit Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. A fost pianist-corepetitor la Liceul de Coregrafie, apoi maestru de cor, dirijor al Operei Române din Cluj-Napoca și o perioadă a dirijat Corul bărbătesc Armonia. În 1995 a devenit conferențiar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și, pentru șase ani, director general al Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova, dirijor al Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” (2006–2009). Din 2009 este dirijorul Coralei Academice a Filarmonicii Oltenia. A fost distins cu Ordinul Meritul cultural în 2004

1943 – S-a născut Liana Axinte

23 iulie 1943, Ploiești

Sculptoriță, stabilită din 1982 în Germania. A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1962–1968), cu profesorul Ion Lucian Murnu, după care s-a specializat, cu o bursă de studii „Frederick Storck”, în atelierul „Friedirich și Cecilia Storck” București. A creat măști de factură expresionistă pentru spectacole de teatru (Bacantele de Euripide) și pentru spectacole de marionete, printre care, în mod special au fost remarcate cele de la Festivalul de la Charleville-Mézières (1979). În 1982 s-a stabilit la Deggendorf (Germania). Sculptează în lemn și piatră, modelază portrete ale unor figuri interiorizate în teracotă. Din anii ’80, datează un ciclu de pasteluri Desene de lumină. Perioada germană a Lianei-Cornelia Axinte a însemnat, în primul rând, o mare diversificare a mijloacelor și tehnicilor de producere a vizualului. Alături de sculptură, pictează, desenează, compune decorații parietale, face instalații. A lucrat reliefuri în ceramică (1989 – Casa de economii Plattling, Germania) și medalii de bronz, a ilustrat poezii de Rainer Maria Rilke. A revenite în 2008 la Teatrul de Comedie București, creând măști pentru un spectacol regizat de Cătălina Buzoianu. A participat la numeroase expoziții de grup, a avut expoziții personale: Măști și desene (București, 1969), Galeria Orizont (1972), Marionete pentru Till Eulenspiegel (Galeria Căminul Artei, 1979), la Muzeul Municipal, Deggendorf, Germania (1989, 1991, 1994, 1999). Biografie ilustrată

1949 – S-a născut Petre Stoica

23 iulie 1949

Inginer electronist, creator al școlii românești de identificare a sistemelor; membru de onoare (din 1999) al Academiei Române. A urmat Institutul Politehnic București, Facultatea de Automatică și Calculatoare (1967–1972); în 1979 a susținut teza de doctorat Identificarea sistemelor, devenind Doctor Inginer în specialitatea Automatică. A fost în timp profesor la Catedra calculatoare de proces și automatizări a Facultății de Automatică și Calculatoare a Institutului Politehnic din București, profesor asociat sau profesor invitat, la universitățile din Eindhoven (Olanda), Uppsala (Suedia), Gainesville și Stanford (SUA), director al Societății de Analiza și Predicția Seriilor Temporale în Marea Britanie. Are o intensă activitate didactică și de cercetare în domenii precum: identificarea și modelarea sistemelor, prelucrarea statistică a semnalelor digitale, analiza și predicția seriilor temporale, conducerea adaptivă a sistemelor stochastice, publicând peste 750 de lucrări și studii în reviste de mare prestigiu din țară și din străinătate; a realizat unul dintre primele tratate din lume privind Identificarea statistică a sistemelor stochastice. A creat o adevărată școală românească de identificarea sistemelor și prelucrarea semnalelor, care se bucură în prezent de o largă notorietate internațională. În literatura de specialitate, îi poartă numele: condițiile Soderstrom-Stoica de unimodalitate, lema Stoica-Holst de localizare a valorilor proprii, metoda Stoica-Sharman de verosimilitate maximă, etc. Din 1992 s-a stabilit în Suedia, unde este profesor la Universitatea din Uppsala. Este membru al Societății Regale de Statistică din Marea Britanie; membru al Academiei Regale de Inginerie a Suediei, a Societății Regale de Științe din Uppsala și al Academiei Europene de Științe, a primit 15 premii internaționale prestigioase pentru activitatea sa, fost distins cu Premiul „Traian Vuia” al Academiei Române (1977, 1989).

1950 – Revolta țăranilor din Vrancea împotriva colectivizării

Țăranii din Vrancea, cărora le fuseseră confiscate pământurile și pădurile, s-au răsculat împotriva autorităților comuniste – 35 de sate și comune din Vrancea, „de la cascada Putnei și până pe malul Siretului” au ridicat armele împotriva regimului comunist (Mihai Timaru – ultimul supraviețuitor, Memorial din Cotul Carpaților). Revolta a fost condusă de frații Ion, Cristea și Costică Paragină, și de frații Ionel și Octavian Voinea. Grupul de rezistență Paragină era format din 35 de persoane, majoritatea preoți, învățători sau țărani din satele Vrancei. Ion Paragină, liderul grupului, era absolvent al Facultății de Litere și Filosofie din București. 15.000 de oameni au luptat împotriva colectivizării. În noaptea de 23/24 iulie 1950 a fost declanșată revolta în satul Bârsești: s-a tras clopotul de la biserica satului, au fost arestați milițienii, activiștii PMR și UTM, au fost ocupate sediile consiliului popular, miliției și poștei. Dar și în alte localități au existat grupuri de țărani revoltați. Autoritățile au intervenit rapid, cu o extremă duritate. Mai mulți țărani au fost executați pe loc (Ilie și Toader Posmagiu, tată și fiu din Bârsești, Radu Hurjui din Nereju), iar în perioada imediat următoare au fost arestate sute de persoane, fiind condamnați la ani grei de închisoare. 308 persoane au fost judecate în 18 loturi de către Tribunalele Militare Galați și Stalin [Brașov], între iunie și noiembrie 1951, fiind pronunțate și multe condamnări la moarte

1955 – A încetat din viață Gheorghe Spacu (5 decembrie 1883, Iași – 23 iulie 1955, București)

Chimist, profesor la Universitatea din Cluj și la Universitatea din București, membru titular al Academiei Române, considerat creatorul școlii românești de chimie coordinativă

1971 – A încetat din viață Iulia Soare (Lilly Sonnenfeld; 5 iulie 1920, Galați – 23 iulie 1971, București)

Prozatoare și traducătoare

1991 – S-a semnat la București Tratatul de prietenie și colaborare între guvernele României și Italiei

Primul Tratat încheiat de țara noastră cu un stat occidental după decembrie 1989, în vigoare de la 13 aprilie 1992

1998 – A încetat din viață Constantin Bugeanu (8 mai 1916, Ploiești – 23 iulie 1998, București)

Dirijor, compozitor, muzicolog și profesor

2006 – A încetat din viață Titus Mesaroș (10 iulie 1925, Baciu, Cluj – 23 iulie 2006, București)

Regizor, scenarist; autor a peste 100 de filme documentare

2009 – A încetat din viață Dan Setlacec (2 octombrie 1921, București – 23 iulie 2009, București)

Medic, director al clinicii de chirurgie generală al Spitalului Fundeni și profesor de chirurgie la Facultatea de Medicină din București

2014 – A încetat din viață Oana Orlea (Maria-Ioana Cantacuzino; 21 aprilie 1936, Fălticeni – 23 iulie 2014, Maignelay-Montigny, Franța)

Scriitoare și fostă deținută politică; în exil, în Franța, a publicat cărți care dezvăluiau tratamentul aplicat deținuților politici în lagărul comunist

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #BătăliadelaBelgrad #MemoriulluiMihaiViteazul #IoanMavrocordat #LocotenențaDomnească #Serviciuldepoștă #GheorgheAdamescu #ArthurSegal #MosesRosen #GherasimLuca #OfensivaNămoloasa #NicolaeBoșcaiu #MátyásKozma #ValeriaRădulescu #RaduPopa #EmilMaxim #LianaAxinte #PetreStoica #RevoltațăranilordinVrancea

0 comentarii la „23 iulie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: