Istoria României România frumoasă Today's Memory

Amintirea de azi – Clody Bertola – Today’s Memory

Nu-mi face plăcere să citesc lucruri frumoase despre mine. Parcă citesc despre altcineva. Încerc un sentiment curios, că totul este trecător și că nimic nu stă pe loc în arta noastră. A fost atâta chin, încât bucuria venea așa, ca după boală, însoțită de o stare amestecată cu oboseală, melancolie, tristețe


Clody Bertola

12 august 1913, București – 28 decembrie 2007, București

 

Clody Bertola a fost actriță de teatru și film. S-a născut într-o familie catolică, cu origini italiene și franceze. Copilăria și-a petrecut-o la țară, în Prahova, unde părinții ei aveau o vie. A absolvit cursurile Conservatorului de Artă Dramatică. A jucat la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Mic și Teatrul Național din București.

Ciulinii Bărăganului (1958)

Supranumită Inegalabila, Unica, Prințesa Inefabilului, frumoasa actriță Clody Bertola a avut o viață al cărei scenariu depășește toate filmele și piesele de teatru în care a jucat. A fost căsătorită cu pictorul Ștefan Constantinescu, mai în vârstă cu 15 ani, un om căruia i-a purtat toată viața o afecțiune profundă, dar alături de care nu s-a simțit împlinită. S-a căsătorit apoi cu Liviu Ciulei, mai tânăr cu 10 ani, iar povestea lor de iubire a fost la fel de puternică și pe scenă unde au creat împreună spectacole care au marcat istoria teatrului. Prima lor mare realizare împreună a fost celebrul colectiv Odeon, în 1947, la doi ani de când se cunoscuseră. Viața ei pe scenă, alături de Liviu Ciulei a însemnat în permanență o lecție de teatru, sub îndrumarea lui, având curajul să-și îmbunătățească stilul. O „indiscreție” din partea lui, a încheiat relația, dar între ei a rămas „o caldă prietenie”.

Cadavrul viu (1975)

Povestea de dragoste cu următorul soț, Lucian Pintilie, mai tânăr cu 20 de ani, a început tot pe scenă, la filmările cu Omul care aduce ploaia, unde Clody avea rolul principal. Cariera și viața actriței au fost evocate în volumul La vie en rose de Ludmila Patlanjoglu.

A excelat în montările-capodoperă ale celor doi soți ai săi, Cum vă place, în regia lui Liviu Ciulei și Livada cu vișini, în regia lui Lucian Pintilie, două montări care au revoluționat teatrul românesc. A fost protagonista unor „spectacole-locomotivă”, cum le numea Liviu Ciulei, care trag o mișcare teatrală înainte: Cei din urmă, Azilul de noapte, Pescărușul, Omul care aduce ploaia, Sfânta Ioana, Un tramvai numit dorință, Opera de trei parale, Play Strindberg, Elisabeta I, Lungul drum al zilei către noapte.

Clody Bertola – Sonetul I de Mihai Eminescu

A jucat și în filme ca: Ciulinii Bărăganului, Facerea lumii, Felix și Otilia, Ciprian Porumbescu, Profetul, aurul și ardelenii.

Profetul, aurul și ardelenii (1978)

Pierderea vederii a despărțit-o brusc pe Clody Bertola de scenă, iar în ultimii ani de viață, pe care i-a petrecut oarbă, a suferit cumplit din cauza durerilor provocate de o nevralgie de trigemen.

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Mai mult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Clody_Bertola

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #ClodyBertola

0 comentarii la „Amintirea de azi – Clody Bertola – Today’s Memory

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: