Istoria României România frumoasă Today's Memory

15 August în istoria românilor

Foto: Sfințirea Mănăstirii Curtea de Argeș (reprezentare din anul 1907)


Adormirea Maicii Domnului

Se celebrează în calendarul creștin ortodox, romano-catolic, greco-catolic, anglican; este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe. Comemorează moartea, învierea și slăvirea Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului a fost luată de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești

 

Ziua Marinei Române

Sărbătoare civilă și militară, Fecioara Maria fiind considerată ocrotitoarea marinarilor, Ziua Marinei Române a fost instituită prin Legea nr. 382/28 septembrie 2004. Este marcată de autoritățile publice și celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor

 

1513 – Voievodul Moldovei, Bogdan al III-lea (cel Chior) s-a căsătorit cu domnița Ruxandra

Bogdan a fost fiul lui Ștefan cel Mare și al doamnei Maria Voichița, fiica domnitorului Țării Românești, Radu cel Frumos, nepoata lui Vlad Dracul și strănepoata lui Mircea cel Bătrân. S-a căsătorit de trei ori, mai întâi cu Anastasia (d. 1512), apoi cu Stana (d. 1518) și în cele din urmă cu Ruxandra, fiica principelui Țării Românești Mihnea cel Rău. Deși a avut trtei soții, a avut copii doar din relații ilegitime. Trei dintre fiii săi au fost, de asemenea, principi ai Moldovei: Ștefăniță Vodă, Alexandru Cornea și Alexandru Lăpușneanu

1517 – A avut loc sfințirea Mănăstirii Argeșului, Biserica Meșterului Manole

Fiind târnosită în ziua de Sf. Maria Mare, hramul ei este și în prezent Adormirea Maicii Domnului. La această slujbă au fost prezenți, în afară de Neagoe Basarab și familia sa, curtenii și boierii țării, precum și Teolipt, Patriarhul Constantinopolului, însoțit de un mare sobor, și tot clerosul din Țara Românească, în frunte cu Mitropolitul Macarie. De asemenea, a fost de față mulțime de popor venit din aproape toate colțurile țării. A fost construită pe locul vechii mitropolii din 1359. Începută în 1514, din dorința lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos – „Toate silințele și toată bogăția însă și le cheltui Neagoe pentru a da Argeșului, de unde plecase Mitropolitul pentru a se așeza la Târgoviște lângă Domn (care totuși stătea uneori și la Argeș, aproape de sprijinitorii săi ardeleni), cea mai frumoasă din mănăstirile aflătoare pe pământul românesc” (Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor ). Lucrările s-au încheiat trei ani mai târziu, așa încât în 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de „mănăstirea domniei mele de la Argeș”, și să-i hărăzească „vama ce este la Ocna Mică de la Târgoviște…”. Ascultând nu numai legenda, ci și unele știri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veșnice a lui Neagoe Basarab. Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați.

În imediata vecinătate a mănăstirii, se află un izvor, pe care localnicii îl numesc Fântâna lui Manole. Această denumire poartă peste timpuri povestea meșterului legendar, care, neputând coborî de pe biserică după terminarea ei și-ar fi făcut aripi din șindrilă și, similar mitului lui Icar, a sărit de pe acoperișul sfântului locaș, în locul în care s-ar fi prăbușit, sufletul său s-ar fi preschimbat într-un izvor… Balada Monastirea Argeșului spune că meșterul Manole și-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soția (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot ceea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Iar când domnitorul a văzut această măreață construcție și i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire și mai frumoasă decât aceasta, aceștia au răspuns afirmativ, domnitorul, pentru a împiedica o posibila construcție mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate și astfel cei „zece meșteri mari, calfe și zidari” au rămas blocați pe acoperiș. Ei și-au făcut aripi din șindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, dar toți au murit…

1530 – A fost terminată construcția bisericii noi a Mănăstirii Humor

La vreo 500 m mai spre nord-vest de ruinele vechii biserici, marele logofăt Toader Bubuiog a început construirea unei noi biserici de piatră. Ctitorul acestei biserici era un înalt demnitar politic, deținând dregătoriile de pârcălab de Roman și mare logofăt al Moldovei A fost căsătorit cu Anastasia, fiica logofătului Ioan Tăutu. Pictura este operă a zugravului Toma de la Suceava. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe. Pe peretele exterior sudic al pronaosului se află o pisanie scrisă în limba slavonă și care are următorul text: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, la porunca și cu ajutorul evlaviosului domn Petru Voievod, fiul voievodului Ștefan cel Bătrân, s-a început acest hram în numele cinstitei Adormiri a Preacuratei și Preabinecuvântatei noastre Stăpâne Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, cu cheltuiala și prin osteneala robului lui Dumnezeu Jupan Toader, mare logofăt, și a soției sale Anastasia, în anul 7038 [1530] august 15 și când era egumen Chir Paisie

Mănăstirea Humor

1654 – S-a născut Constantin Brâncoveanu

15 august 1654, Brâncoveni, Olt – 15 august 1714, Constantinopol

Domnul Țării Românești (1688–1714), având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele. În ce privește Moldova, domnul muntean a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase

1656 – A încetat din viață Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș (cca. 1568, Raguza Dalmației – 15 august 1656, Mănăstirea Partoș)

Mitropolit al Timișoarei între anii 1650–1653, făcător de minuni; a fost canonizat oficial la 6 octombrie 1956, iar prăznuirea lui în calendarul ortodox român se face la 15 septembrie. Mai mult

1714 – Decapitarea lui Constantin Brâncoveanu, a celor patru fii ai săi și a sfetnicului Ianache Văcărescu

A fost mazilit și apoi ucis, în ziua când împlinea 60 de ani, împreună cu cei patru fii ai săi, în urma refuzului de a trece la mahomedanism, în zi de mare sărbătoare creștină (15 august). A căzut victimă și sfetnicul Ianache Văcărescu, cumnatul lui Constantin Brâncoveanu (frate după mamă cu doamna Maria Brâncoveanu). Au fost duși la locul de osândă Ialy Chisc (Chioșcul Mării). Erau prezenți sultanul Ahmed al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanții „creștinătății apusene – Franța, Anglia, Imperiul Habsburgic, Rusiei – care nu refuzaseră invitația chiar în ziua de Sf. Maria” (Nicolae Iorga), alaturi de numeroși privitori. Li s-a îngăduit să-și facă o ultimă rugaciune, după care sultanul le-a oferit viața dacă trec la mahomedanism. Del Chiaro noteaza raspunsul demn al Voievodului „Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creștină nu mă las! În ea m-am născut și am trăit, în ea vreau să mor. Pământul țării mele l-am umplut cu biserici creștinești și, acum, la bătrânețe, să mă închin în geamiile voastre turcești? Nu, Împărate! Moșia mi-am apărat, credința mi-am păzit. În credința mea vreau să închid ochii, eu și feciorii mei”. Apoi și-a încurajat fiii astfel: „Fiilor, aveți curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem și pe ele, ci să le aducem curate în fața Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”.

Martiriul Brâncovenilor Tablou de Constantin Lecca

După execuție, capetele lor au fost purtate în vârf de suliță prin oraș, în timp ce corpurile au rămas la locul execuției, de unde au fost aruncate spre seară în mare. Biserica Ortodoxă Română i-a sanctificat și îi omagiază la 16 august

1714 – A încetat din viață Constantin Brâncoveanu (15 august 1654, Brâncoveni, Olt – 15 august 1714, Constantinopol)

Domnul Țării Românești (1688–1714), având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române

1852 – A încetat din viață Carl Friederich Wilhelm Mayer (3 iulie 1917 – 15 august 1852)

Unul dintre cei mai importanți arhitecți peisagiști ai României, realizatorul Grădinei publice a Cișmigiului

1869 – S-a născut Victor-Vartan Mestugean

15 august 1869, București – 10 februarie 1942, București

Publicist, prozator și traducător. A urmat cursurile liceului „Mihai Bravul” și după ce a luat bacalaureatul, a plecat cu tatăl său la Constantinopol, unde bătrânul dascăl a înființat școala armeană, Institutul Mestugean, în care Victor Mestugean a funcționat ca profesor timp de zece ani. Bănuit de activitate naționalistă, s-a refugiat în Bulgaria, la Varna, devenind colaboratorul ziarului armenesc Iravunk (Dreptatea), acesta fiind începutul carierei sale de gazetar. Împreună cu marele publicist și scriitor armean Ervant Sărmakeșhanlian, a pus bazele ziarului Șarjum (Mișcarea), având postul de redactor politic. În paralel cu activitatea publicistică, desfășoară o vie activitate politică naționalistă, în rândurile Ligii Revoluționarilor Armeni (Dașnakțutiun). A revenit la București în 1899; a fost corector, apoi reporter la Universul, i s-a încredințat postul de corespondent special. În această calitate a vizitat țări și orașe, de atunci datând vestitele memoriale O călătorie la Ierusalim și București-Sahara, primele reportaje de călătorie din publicistica românească, pe care le va aduna mai târziu într-un volum. În presă a colaborat la: Masis, Nor Arșalnis, Universul literar, ș.a. A fost secretar general al Uniunii Armenilor din România. Din scrierile sale: Getta, Istoria armenilor (vol. I-II). A tradus din Husik Zahrabian

1870 – Poemul eminescian Epigonii a fost publicat în Convorbiri Literare

Se consideră că reprezintă manifestul literar al poetului, prin care-și exprimă crezul artistic

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,

Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine

Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri,

Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,

Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,

Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări.

Iară noi? noi, epigonii?… Simțiri reci, harfe zdrobite,

Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,

Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;

Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;

În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;

Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

 

Și de-aceea spusa voastră era sântă și frumoasă,

Căci de minți era gândită, căci din inimă era scoasă,

Inimi mari, tinere încă, deși voi sunteți bătrâni.

S-a întors mașina lumii, cu voi viitorul trece;

Noi sântem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece;

Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

 

Voi, pierduți în gânduri sânte, convorbeați cu idealuri;

Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,

Căci al nostru-i sur și rece – marea noastră-i de îngheț.

Voi urmați cu răpejune cugetările regine,

Când, plutind pe aripi sânte, printre stelele senine,

Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeți.

Integral, aici

1877 – S-a născut Francisc Șirato

15 august 1877, Craiova – 4 august 1953, București

Pictor, desenator și grafician, una din personalitățile de seamă ale artei românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. A fost descendentul unei familii de țărani francezi care au fost colonizați la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Banat. Și-a însușit, după școla primară, tehnicile grafice și, începând din anul 1897 a început să execute afișe în culori, primele de acest gen din România. Prima lucrare importantă, a fost afișul pentru romanul Cum iubim de Traian Demetrescu și Constantin Mille i-a adus elogii într-un articol din presa craioveană. A urmat Școala Națională de Arte Frumoase din București, iar pentru a-și câștiga existența a lucrat afișe, a desenat și litografiat icoane în culori. A expus pentru prima dată la Salonul Oficial în 1907, iar desenele sale au apărut cu regularitate în paginile revistei Furnica. Între 1908–1914, a expus la Tinerimea Artistică, numărându-se printre primii membri ai acestei asociații. A făcut parte din Grupul celor patru, alături de Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Oscar Han. În 1917 a devenit custode la Muzeul Național de Artă populară, iar în anul 1932, a fost numit profesor la Academia de Belle-Arte din București, fiind un bun pedagog. A avut și o bogată activitate publicistică, a scris numeroase articole și cronici de artă în Sburătorul și Cugetul românesc și o monografie consacrată lui Nicolae Grigorescu. A fost distins cu Premiul Național pentru Pictură (1946). Galerie

1881 – A încetat din viață Alexandru G. Golescu (Negru) (1819, București – 15 august 1881, Rusănești, Olt)

Om politic liberal, participant activ la revoluția din 1848, prim-ministru, co-fondator al Societății pentru Învățătura Poporului Român și al Societății Frăția

1883 – S-a născut Corneliu Moldovanu

Corneliu Vasiliu; 15 august 1883, Bârlad – 2 septembrie 1952, București

Poet, romancier, critic de teatru, gazetar, fondator de reviste literare. A absolvit Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din București (1902), avându-i profesori pe Titu Maiorescu, Ion Bianu, C. Radulescu-Motru, Mihail Dragomirescu ș.a. A fost, pe rând: funcționar la Creditul Agricol, pedagog la liceul particular Lyautey, secretar și profesor de Literatură dramatică al Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică, susținând conferințe de Istorie a literaturii dramatice și a costumelor. Din 1901 a activată în presă: corector, apoi reporter la Cronica; a colaborat la diferite periodice, printre care: Paloda (Bârlad) – unde a debutat, în prima clasă de liceu, Paloda literară (membru fondator), Făt-Frumos, Epoca literară, Floare-albastră, Pagini alese, Literatura și arta română, Semănătorul, Convorbiri literare, Flacăra, Tribuna, Luceafărul, Cosânzeana, România nouă, Mișcarea; a fost critic dramatic la ziarele Universul și Viitorul. A debutat cu poezii în revista Făt-Frumos (Bârlad), adunate mai apoi în primul său volum, Flăcări, tipărit în 1907. La izbucnirea primului război mondial, scrie în presă în sprijinul aliaților în care își punea speranța izbândirii cauzei naționale a românilor, publicând articole în Epoca, Acțiunea și Naționalul. Refugiat la Iași (ca și Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, etc.) a fondat ziarul România în care a înfierat imperialismul german și a dus o campanie neobosită pentru expropierea moșiilor și acordarea votului obștesc. În 1918 a revenit la București, continuând activitatea ziaristică, apărând cauza României la Conferința păcii, atacând politicianismul și corupția clientelei partidelor politice. A fost director al Teatrului Național din București și Director General al Teatrelor, membru fondator și președinte al Societății Scriitorilor Români. A avut o activitate culturală diversă, a fost un luptător pentru drepturile scriitorilor români, slab conturate la acea vreme și a contribuit la dezvoltarea culturii în România. Din operele sale: Cântarea Cântărilor, Poezii, Cetatea Soarelui și alte poeme, O privire asupra evoluției artei dramatice, Venus și Gioconda, Neguțătorul de arome, Pe-aicea nu se trece (în colaborare cu Mircea Dem. Rădulescu), Majestatea morții, Sărbătoarea minei, Autori și actori, Povestiri, Povestea vistierului Statori, Căderea Rinului, Purgatoriul (vol. I-II), etc.

1888 – A apărut la București cotidianul Adevĕrul

Adevărul a fost un cotidian central, înființat de Alexandru Beldiman, care a apărut inițial la Iași (15 decembrie 1871–15 aprilie 1872), apoi la București (15 august 1888–21 noiembrie 1916) și, după Primul Război Mondial (3 ianuarie 1919–30 decembrie 1937). Prima serie, cu titlul Adevĕrulu a fost un săptămânal care a apărut la Iași, cu o istorie scurtă și zbuciumată, deoarece fondatorul ei, Alexandru Beldiman, a fost dat în judecată pentru conținutul antidinastic al gazetei; a fost un eșec editorial și financiar, care s-a lăsat cu procese și amenzi, astfel că numărul 13 a fost ultimul al acestei serii. Cu sprijinul financiar al fiului lui Alexandru Ioan Cuza, pe 15 august 1888 Alexandru Beldiman a scos din nou publicația, de această dată sub formă de cotidian, cu titlul Adevĕrul. Acel ĕ, provenit de la latinescul veritas, a fost păstrat de toți proprietarii ulteriori ai ziarului, chiar și după introducerea noilor reguli ortografice. A fost cel mai longeviv din istoria presei românești, după Universul

1894 – S-a născut Ion Chinezu

15 august 1894, Sântana de Mureș – 10 decembrie 1966, București

Critic literar și traducător, o personalitate culturală transilvăneană a timpului său. A urmat Facultatea de Teologie din Blaj și Facultatea de Litere a universităților din Budapesta și din București, obținând în 1920, după Unirea Transilvaniei cu România, licența în Filologie română și romanică la București. Aflat în 1918 ca student la Budapesta, a revenit la Târgu Mureș și, împreună cu fostul coleg D. Antal, i-a mobilizat pe țăranii din satele mureșene să trimită delegați la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A obținut în 1930 titlul de doctor în litere la Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj, cu teza Aspecte din literatura maghiară ardeleană. 1919–1929, apoi a fost timp de doi ani (1930–1932) bursier la Universitatea Sorbona din Paris. A fost profesor de Limba română la Liceul „Al. Papiu-Ilarian” din Târgu Mureș, la Liceul „George Barițiu” din Cluj, asistent onorific la Catedra de Istoria culturii românești a Universității din Cluj. A fost prieten o lungă perioadă cu poetul Lucian Blaga. În paralel, a desfășurat o intensă activitate publicistică, colaborând la revistele Mureșul, Dacoromania, Erdély Helikon, Societatea de mâine, Boabe de grâu, Revista Fundațiilor Regale, etc. A colaborat la elaborarea unor lucrări editate de Muzeul Limbii Române din Cluj, printre care Dicționarul limbii române, Atlasul lingvistic al României sau bibliografiile Dacoromaniei. A fondat publicația Mureșul, împreună cu Victor Papilian a editat revista Darul vremii, a condus prestigioasa revistă transilvăneană interbelică Gând românesc. A realizat numeroase traduceri din literatura maghiară și germană. În perioada interbelică a fost influențat de mișcarea de extremă dreapta, influențat de creșterea agresivității mișcărilor revizioniste și a mișcărilor politice de stânga. În toamna anului 1940 s-a mutat la București; a intrat în serviciul diplomatic, detașat temporar în Ministerul de Externe, consul general la Cluj, apoi la Ambasada României de la Budapesta. După 23 august 1944, a fost arestat, iar în noiembrie, când trupele Germaniei Naziste au ocupat Ungaria în cadrul Operațiunii Margarethe, a fost deportat de Gestapo în Germania în calitate de diplomat al unui stat cu care Germania se afla în război, fiind internat un an în lagărele Oberschreiberhau (Silezia) și Hochbruck (Bavaria). A revenit în România în octombrie 1945 cu primul tren de repatriați din Germania și a continuat să lucreze în Ministerul de Externe până în 1947 ca membru al comisiei de elaborare a materialelor pentru încheierea Tratatelor de Pace de la Paris. Regimul comunist l-a marginalizat din cauza orientării sale de dreapta, nu i-a permis să fie angajat nicăieri și pensia i-a fost sistată pe motiv că a deținut funcția de consul general, în timpul regimului antonescian

1896 – S-a născut Sică Alexandrescu

15 august 1896, București – 6 august 1973, Cannes, Franța

Regizor de teatru format la școala realistă a lui Paul Gusty. A fost vreme îndelungată prim-regizor al Teatrului Național din București, pe scena căruia a montat comediile lui I.L. Caragiale, Gogol și Goldoni și lucrări dramatice românești: O chestiune personală de Alexandru Stein, Anii negri de Aurel Baranga și N. Moraru. A fost de două ori laureat al Premiului de Stat. În anii ’40 a reușit să întrunească toate teatrele importante din București, realizând – fie ca regizor, fie ca director de teatru – spectacole cu distribuții extraordinare, în care chiar și rolurile mici erau ținute de mari actori. Între ele: Azilul de noapte (Gorki), cu: Tony Bulandra, Geoge Vraca, G. Storin, Romald Bulfinski, Beate Fredanov, Jules Cazaban, Dina și Tanti Cocea, etc.; Tâlharii (Schiller), cu: George Vraca, Mihai Popescu, Dina Cocea, Cristofor Etterle, Ion Iancovescu, George Ciprian; O noapte furtunoasă (Caragiale), cu: Alex. Giugaru, Florica Demion, Leny Caler, Ion Iancovescu, G. Timica, Silvia Dumitrescu-Timică. Din opera sa literară: Caragiale în timpul nostru, Un comediant și o fată de familie, Povestiri. Marea și mica bătălie teatrală, Un drum în teatru

O noapte furtunoasă Teatru radiofonic

1903 – S-a născut Ștefan-Marius Milcu

15 august 1903, Craiova – 1 decembrie 1997, București

Medic endocrinolog, biolog, antropolog, politician, membru titular (din 1948) al Academiei Române. Este considerat, alături de Constantin I. Parhon, creatorul școlii românești de endocrinologie. A fost membru al Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române și fondator al publicației periodice a acestui comitet, NOESIS. A fost autorul unor monografii de răsunet pe plan mondial, mai ales legate de timus sau epifiză, organizatorul primului program de protecție pentru ceea ce a fost numit gușă endemică. A fost decorat în 1970 cu Ordinul Meritul Sanitar clasa I „pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din țara noastră”. A fost membru al Partidului Comunist Român și ales în Marea Adunare Națională, dar marginalizat după 1982, cînd a fost implicat în Meditația Transcedentală

1908 – S-a născut Constantin Miu-Lerca

15 august 1908, Cacova/Grădinari, Caraș-Severin – 1985, Pitești

Poet, publicist și profesor. După ce a terminat liceul la Lugoj, s-a consacrat gazetăriei. A fost redactor la Vestul și Dacia din Timișoara. A urmat doi ani de studii politehnice, apoi Institutul de Perfecționare a Cadrelor Didactice (IPCD). A fost apoi profesor de Matematică și Fizică la Pitești. A debutat în ziarul Vestul (1932) și editorial cu volumul de versuri Biblice (1932), urmat la aproape un deceniu de volumul Colinde (1940). Îi aparține textul oratoriului Omul, a cărui muzică a fost compusă de Filaret Barbu (1942). Din operele sale: Omul, Sus stele, jos stele: Poezii 1930-1970, Unde concentrice, Pajura cu două capete, Efemerele anotimpuri

1909 – S-a născut Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu

15 august 1909, București – 23 ianuarie 2000, București

Personalitate eminentă a chimiei românești, membră titulară (din 1974) a Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Fizică și Chimie a Universității din București (1928-1931). Și-a susținut teza de doctorat în chimie (1937) cu titlul Sinteze cu clorură de aluminiu în seria hidrocarburilor alifatice și aliciclice, sub coordonarea profesorului Costin Nenițescu, căruia îi va deveni colaboratoare și, mai apoi, soție. A debutat în învățământul universitar ca asistent, fiind prima femeie asistent la Catedra de chimie organică a Politehnicii bucureștene. Ulterior a devenit șef de lucrări la Catedra de chimie organică a Politehnicii, profesor de chimie organică la Institutul de Petrol și Gaze din București, profesor la Catedra de chimie organică a Facultății de Chimie Industrială a Institutului Politehnic București. Este autoarea primului curs de sinteza medicamentelor la o universitate românească și autoarea primului tratat românesc de Medicamente de sinteză. A ocupat funcția de director al Centrului de Chimie Organică al Academiei Române

1910 – S-a născut Zoe Băicoianu

15 august 1910, Predeal, Brașov – 8 martie 1987, București

Sculptoriță și ceramistă, profesor universitar. Era fiica unei doamne de onoare de la Curtea Regală. A urmat studii de artă în Franța, la Școala de Arte Frumoase din Paris, și a fost ospitantă (găzduită) și apoi bursieră a Școlii române din Roma. A avut preocupări multilaterale de abordare ca manieră și materiale (metal, sticlă șa.) și a realizat artă monumentală și decorativă. La Paris a studiat în 1937 cu André Lhote. A fost profesoară la Institutul de arte plastice „N. Grigorescu” din București. A realizat, în colaborare cu Boris Caragea, unul dintre reliefurile monumentale de pe fațada Operei Române din București. A fost distinsă cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne, „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”. Galerie

1912 – S-a născut Grigore Gheba

15 august 1912, Poienița, Râmnicu-Sărat – 6 septembrie 2004

General de armată și matematician, autor a peste 40 de culegeri de probleme de matematică pentru elevi, dar și al romanului Între viață și moarte. A urmat școala de ofițeri la Bacău, obținând gradul de sublocotenent. La începutul războiului a luptat pe front la artilerie împotriva rușilor, în Transnistria. În 1942 a căzut prizonier și a trecut prin 3 lagăre de prizonieri din Siberia. S-a înscris apoi în Divizia Tudor Vladimirescu și a luptat împotriva nemților. A fost rănit de două ori și a primit 8 decorații. După război, a urmat Facultatea de Matematică de la Universitatea București. Prima sa culegere de matematică a apărut în 1958, iar ultima în 2004, când împlinise deja 91 de ani. Considerat cel mai important autor de culegeri de matematică din România, Gheba a fost un om al cărui destin a fost presărat cu numeroase dezamăgiri. În 1975 i s-a interzis să-și mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i țară, lucru care i-a deranjat pe șefii partidului comunist

 

Ziua Artileriei Antiaeriene și a Rachetiștilor din România

1916 – S-a înființat Corpul Apărării Antiaeriene

Prima entitate românească specializată în lupta contra aeronavelor

 

1923 – S-a născut Eugen Caraghiaur

15 august, 1923, Comrat, Tighina, România/R. Moldova

Poet, stabilit în Canada din 1950. A urmat studiile la Politehnica din Timișoara, Facultatea de Mine-Metalurgie, finalizate cu diplomă de inginer petrolist, Universitatea de la Roma, Universitatea din Nancy, Școala Națională Superioară de Geologie Aplicată și de Prospecții Miniere, cu diplomă de Inginer Geolog Minier; cursuri de doctorat la Sorbona. S-a refugiat politic în Canada în 19 aprilie 1951. Este membru în Uniunea Scriitorilor din România (din 1995), Uniunea Scriitorilor din Moldova (din 2000), Asociația scriitorilor de limbă română din Québec; co-fondator al Asociației Canadiene a Scriitorilor de Limbă Română. De asemenea, este membru de onoare al Societății Pro Basarabia și Bucovina, fondator și animator al programului de televiziune Tele-Roumanie din Montreal, Quebec

1929 – S-a născut Marius Petre Visarion

15 august 1929, Ploiești – 19 mai 2006

Inginer geofizician, membru corespondent (din 1991) al Academiei Române. A urmat studii universitare la Institutul de Mine, Facultatea de Geologie Tehnică la București. Și-a desfățurat activitatea în cadrul Întreprinderii de Prospecțiuni Geologice și Geofizice și Institutului de Geologie și Geofizică. Activitatea sa științifică a fost consemnată în peste 100 de lucrări, manuale, studii și 120 de hărți geofizico-geologice. A fost membru al Asociației Oamenilor de Știință din România, al Societății Române de Geofizică, al Societății Geologilor din România. A fost distins cu Premiul „Gh. Munteanu-Murgoci” al Academiei Române

1931 – A apărut primul număr al ziarului Scânteia

Un miner citind Scânteia în 1944

Ziarul Scânteia (după ortografia vremii, devenit Scînteia în urma reformei ortografice din 1953), organul de presă al Partidului Comunist Român, a apărut ilegal între 15 august 1931–octombrie 1940 în condițiile regimului burghezo-moșieresc, pe modelul ziarului bolșevic Iskra, redactor-șef fiind Gheorghi Crosnev, de etnie bulgară. Apariția ziarului era considerată esențială pentru evoluția partidului, reprezentanții muncitorimii (cu precădere) fiind îndemnați să susțină material ființarea publicației. Începând din 21 septembrie 1944 activitatea acestui tip de presă a fost acceptată, prin Scânteia înțelegându-se acel „factor mobilizator în lupta oamenilor muncii pentru înfăptuirea hotărîrilor guvernului, pentru victoria socialismului în patria noastră

1932 – A încetat din viață Traian Moșoiu (2 iulie 1868, Tohanul Nou, Brașov – 15 august 1932, București)

General în Armata Română, în perioada 1918–1919, care a participat la eliberarea Transilvaniei, ministru de Război

1936 – S-a născut Marian Traian Gomoiu

15 august 1936, Bazargic, Caliacra, România/Bulgaria

Biolog și oceanograf, membru titular (din 2015) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Științe Naturale din Cluj (1958), devenind Doctor în Științe biologice în 1973, cu specializare în Științe marine. A fost guvernator al Rezervației Biosfera Delta Dunării, Profesor la Universitatea „Ovidius” din Constanța. A efectuat cercetări privind evoluția ecosistemelor în Marea Neagră și Delta Dunării. A primit Premiul Academiei Române (1987). Din lucr5ările sale: Ecologie marină, Ghid pentru cunoașterea florei și faunei marine de la litoralul românesc al Mării Negre, Specii invazive în Marea Neagră

1944 – A încetat din viață Ștefania Mărăcineanu (18/30 iunie 1882, București – 15 august 1944, București)

Chimistă și fiziciană de renume internațional, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială și procedeul de declanșare artificială a ploii

1947 – Reforma monetară

După o pregătire de aproape o jumătate de an, în 15 august 1947 s-a facut o nouă reformă monetară – s-a introdus o monedă nouă, tot leul, dar cu un alt conținut în aur.

Reforma monetară. „Caricatură” din presa comunistă

În sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor, schimbarea banilor s-a facut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Familiile de țărani puteau schimba cel mult 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane. Urmau apoi salariații, pensionarii și cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei. Restul a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Sumele neschimbate s-au blocat în conturi

1951 – Lotul fruntașilor PNȚ a fost transferat la Sighet

Pe baza unei Decizii MAI, fruntașii PNȚ condamnați în procesul „Tămădău” – Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Victor Rădulescu-Pogoneanu, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino ș.a – încarcerați la Galați, au fost transferați la Sighet

1952 – Arestări în masă ale regimului comunist

În urma Ordinului 490/1952 al MAI, semnat de ministrul de Interne, Pavel Ștefan, în colaborare cu șeful Securității, Alexandru Drăghici, în noaptea de 14/15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, sute de preoți și familiile lor au fost arestați pentru „uneltire impotriva ordinii sociale”, reținuți, anchetați și trimiși în lagărul de muncă de la Canal Dunăre–Marea Neagră. În aceeași noapte, au fost reținuți „administrativ” și trimiși în colonii de muncă sute de liberali, țărăniști și monarhiști

1956 – A încetat din viață Victor Papilian (17 iunie 1888, Galați – 15 august 1956, Cluj)

Medic anatomist, prozator, dramaturg, memorialist, eseist, ziarist și violonist și profesor universitar

1957 – A încetat din viață Gheorghe Banu (23 martie 1889, Secuieni, Bacău – 15 august 1957, București)

Medic igenist, ministru al sănătății și ocrotirii sociale, fondator și director al Revistei de igienă socială

1992 – Constantin Brâncoveanu, fiii săi și sfetnicul Ianache au fost declarati sfinți

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a trecut în rândul Sfinților din calendar, având zi de prăznuire data de 16 august a fiecărui an. Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariției Bibliei în limba română, Biblia de la București (1688). Și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia, dar și din Transilvania. A dat Bucureștiului o nouă Academie Domnească, transformând Școala de la Sf. Sava în „colegiu public pentru pământeni și străini”, cu o programă asemănătoare instituțiilor de grad superior. Pentru că a refuzat să se lepede de la credința creștină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeași pedeapsă au suferit-o și cei patru fii ai săi, împreuna cu sfetnicul Ianache

1992 – A încetat din viață Anda Călugăreanu (24 octombrie 1946, București – 15 august 1992, București)

Actriță de film și televiziune și interpretă de muzică ușoară și folk

2009 – A încetat din viață Florin Bogardo (16 august 1942, București – 15 august 2009, București)

Compozitor și interpret de muzică ușoară și de film

2017 – A încetat din viață Viorel Cosma (30 martie 1923, Timișoara – 15 august 2017)

Muzicolog, lexicograf și critic muzical

2017 – A încetat din viață Mircea Plângău (1955 – 15 august 2017)

Regizor și actor de film

2017 – A încetat din viață Septimiu Sever (30 aprilie 1926, Turda – 15 august 2017, Montréal, Canada)

Actor de teatru și film, stabilit din 1972 în Canada și a jucat în filme ale televiziunii canadiene francofone

 

#todaysmemory #Romaniafrumoasa #istoriaRomaniei #CasatoriaBogdancelChiorRuxandra #MănăstireaArgeș #BisericaMănăstiriiHumor #ConstantinBrâncoveanu #MartiriulBrâncovenilor #VictorVartanMestugean #Epigonii #FranciscȘirato #CorneliuMoldovanu #Adevĕrul #IonChinezu #SicăAlexandrescu #ȘtefanMariusMilcu #ConstantinMiuLerca #EcaterinaCiorănescuNenițescu #ZoeBăicoianu #GrigoreGheba #EugenCaraghiaur #MariusPetreVisarion #Scânteia #MarianTraianGomoiu #Reformamonetară #Arestăriînmasăaleregimuluicomunist

2 comentarii la „15 August în istoria românilor

    Lasă un răspuns

    %d blogeri au apreciat: