Istoria României România frumoasă Today's Memory

7 Septembrie în istoria românilor

Foto: Primul tren care a circulat în România


1485 – Prima atestare documentară a localității Mioveni

Principalele repere istorice ale orașului Mioveni coboară spre începuturile dezvoltării social-umane, fapt atestat de uneltele din piatră șlefuită descoperite în zonele adiacente, precum și de ceramica din epoca bronzului. Prima atestare documentară a fost, așa cum ne arată izvoarele istorice, în 7 septembrie 1485, iar denumirea sa vine de la cneazul local, Mihu (Mihov în slavonă), Mihoveni (Mioveni), făcând referire directă la locuitorii acestei formațiuni sociale

1619 – A încetat din viață Ștefan Pongrácz (cca. 1583, Vințu de Jos, Principatul Transilvaniei – 7 septembrie 1619, Cașovia)

Iezuit transilvănean ucis la Cașovia în contextul disputelor confesionale din secolul al XVII-lea, canonizat în 2 iulie 1995 de papa Ioan Paul al II-lea

1811 – S-a născut Prințul Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen

7 septembrie 1811, Krauchenwies – 2 iunie 1885, Sigmaringen

Șef al casei de Hohenzollern-Sigmaringen, prim-ministru al Prusiei (1858–1862) și tatăl primului rege al României, Carol I. A studiat dreptul la Geneva, Universitatea din Tubingen și Berlin. A jucat un rol covârșitor în întreaga carieră politică a viitorului rege Carol I al României. El i-a fost îndrumător fiului său chiar de la începutul domniei. L-a sfătuit pe Carol cum să gestioneze interesele marilor puteri ca Germania, Rusia, Imperiul otoman, Anglia. Parlamentul României l-a onorat pe Karl Anton cu titlul de cetățean onorific al României în ianuarie 1867

1816 – S-a născut Lascăr Rosetti

7 septembrie 1816 – 28 aprilie 1884

Om politic din Moldova, ministru. Revoluționar pașoptist moldovean, a participat la Marea Adunare Națională de la Blaj din 3 mai 1848. În anul 1859 a participat activ la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în funcția de domnitor al Moldovei. A fost ulterior ministru în guvernul lui Vasile Sturdza de la Iași

1831 – A încetat din viață Petrus Sigerus (3 iulie 1759, Brașov – 7 septembrie 1831, Sibiu)

Farmacist și botanist sas, considerat a fi întemeietorul botanicii farmaceutice din Transilvania

1844 – S-a născut André Lecomte du Noüy

7 septembrie 1844 – 11 noiembrie 1914, Curtea de Argeș

Arhitect și restaurator francez, membru corespondent străin al Academiei Române. Discipol al lui Eugène Viollet-le-Duc, el a fost chemat de Regele Carol I al României să restaureze o serie de monumente din România. A alcătuit planurile de restaurare a unor monumente românești: bisericile Trei Ierarhi, Sf. Nicolae Domnesc din Iași, biserica Sf. Dumitru din Craiova și cea mai importantă, Mănăstirea Curtea de Argeș

1850 – S-a născut Constantin I. Istrati

7 septembrie 1850, Roman – 17 ianuarie 1918, Paris

Chimist și medic, profesor universitar, membru titular (din 1899) și președinte (1913–1916) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Medicină a Universității din București și a devenit doctor în medicină la București în 1877, fiind colaborator al lui Carol Davila, pe care îl suplinea uneori la cursul de chimie medicală. În 1885 a obținut și doctoratul în chimie, la Paris, după 3 ani de cercetări îndrumate de profesorii Adolphe Würtz și Charles Friedel. În 1883 a fost numit profesor de fizică la Școala de Poduri și Șosele din București, apoi a fost numit comisarul general al organizării parcului Carol I, inaugurat în 1906. A întemeiat școala de chimie organică de la Universitatea din București, a făcut cercetări asupra bogățiilor naturale ale României (sare, petrol, chihlimbar, ozocherită, etc.)

1867 – A încetat din viață Alexandru Șterca-Șuluțiu (15 februarie 1794, Abrud – 7 septembrie 1867, Blaj)

Arhiepiscop, primul mitropolit greco-catolic (unit) din Transilvania

1869 – Regele Carol I a inaugurat primul tren care avea să circule în România

În ziua de 7 septembrie 1869, cu o lună și jumătate înainte de inaugurarea oficială (19 octombrie 1869), din Gara Filaret a plecat primul tren spre Giurgiu, având ca pasager pe Principele Suveran. Trenul, considerat a opta minune a lumii și tras de locomotiva Mihai Bravul a fost condus de către constructorul liniei, John Trevor Barkley

1870 – A fost inaugurată gara din Cluj

La începutul anilor 1860 a început, aproape simultan, construirea a două linii care să ajungă în Transilvania: Arad–Alba Iulia, concesionată de Erste Siebenbürgische Eisenbahn (în română, Prima cale ferată din Transilvania) și Oradea–Cluj, concesionată de Ungarische Ostbahn (Calea Ferată Maghiară de Est). Calea ferată a fost construită între 1867–1873, la 7 ianuarie 1869 s-a pus piatra de temelie a gării, toate lucrările fiind puse în funcțiune la 7 septembrie 1870. De la inaugurarea din 1870 și până astăzi clădirea a suferit mai multe modificări și restaurări, mai ales după bombardamentele masive la care a fost supusă în primăvara anului 1944 de către aviația americană

1880 – A încetat din viață Manolache Costache Epureanu (22 august 1820, Iași – 7 septembrie 1880, Wiesbaden, Germania)

Politician, participant la Revoluția din 1848, implicat în luptele pentru Unire, în calitate de membru al Divanului Ad-hoc din Moldova și al Adunării Elective a Principatului, prim-ministru al României din partea partidului Conservator

1897 – S-a născut Alexandru Rally

7 septembrie 1897, Brăila – 6 martie 1986

Poet și traducător (din poezia franceză). Dupa doi ani pe front, in primul razboi mondial, a urmat studii universitare la Bucure;ti, obținând licență în Istorie și Limba franceză (1921). În 1922 s-a specializat în Literatura franceză medievală, ca bursier al Școlii române de la Fontenay-aux-Roses, la Paris. Aici a făcut studii bibliografice și a elaborat o importantă bibliografie franco-română: I – Les oeuvres français des auteurs roumains; II – Les oeuvres français relatives à la Roumanie, operă neterminată, scrisă în colaborare cu soția sa, Getta Elena Rally. S-a întors în țară în 1930, devenind secretar al Fundațiilor Culturale Regale, apoi director al Editurii Cultura românească. A debutat cu o poezie tradusa din Tennyson în Acțiunea (1915). Debut editorial a fost în 1921 cu volumul de poezii Studente. Luminițe. Flori presate. S-a dedicat apoi unei ample opere de traduce a poeziei franceze, din care editează 2 volume de Antologie lirică: I Ronsard; II Pleiada. Într-un alt context, a publicat și tradus versiunea lui J. Bedier după Tristan și Isolda

1897 – A încetat din viață Nicolae Popovici (2 decembrie 1857, Caransebeș – 7 septembrie 1897, Sibiu)

Compozitor de muzică bisericească, profesor și dirijor de cor

1902 – S-a născut Șerban Cioculescu

7 septembrie 1902, București – 25 iunie 1988, București

Critic și istoric literar, membru al Academiei Române. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie (1920–1923) și Facultatea de Drept a Universității din București (neterminată). S-a specializat în Filologie romanică la Sorbona și la Ecole Pratique des Hautes Etudes. A fost profesor secundar la Găești și București; a urmat o carieră universitară la Facultatea de Litere a Universității din Iași și la Institutul Pedagogic din Pitești, apoi a fost profesor, șef de catedră la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, redactor-șef la Viața Românească, director general al Biblioteca Academiei. A colaborat la Vremea, Vitrina literară, Sepia, România literară (a lui Rebreanu), Revista Fundațiilor Regale, Lumea, Viața Românească, Gazeta literară, Romania literară, Cahiers roumains d etudes litteraires, Manuscriptum, Flacăra. A editat revistele Viața universitară și Kalende, alaturi de VIadimir Streinu, P. Constantinescu și Tudor Șoimaru. A debutat în Facla literară (1923), unde N.D. Cocea i-a încredințat cronica literară

1904 – S-a născut Dumitru Dumitrescu

7 septembrie 1904, Buftea – 20 septembrie 1984, București

Inginer, întemeietorul școlii românești moderne de hidraulică, membru titular (din 1963) al Academiei Române. A urmat în paralel Facultatea de Fizico-Matematici a Școlii Politehnice și Facultatea de Drept și Filozofie de la Universitatea din București. A obținut diplomă de inginer și licențe în matematici, drept, litere și filozofie. S-a specializat în Franța (1930–1935), la Școala Superioară de Electricitate și la Școala de Aeronautică. A luat doctoratul la Universitatea din Göttingen cu teza Curgerea unei bule de aer intr-un tub vertical (1942), lucrare devenită clasică și citată în tratatele și manualele de prestigiu din diferite țări. A fost asistent la Universitatea din Göttingen, inginer la Fabrica de Avioane din Brașov, profesor la Facultatea de Construcții din București, unde a predat cursul de Hidraulică plană, șeful Catedrei de Hidraulică și mașini hidraulice la Institutul Politehnic din București. În paralel, a predat cursuri de Hidraulică și la Universitatea București – Facultatea de Matematică, la Academia Tehnică Militară, la Institutul de Mine. Activitatea științifică a desfașurat-o în Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei Romane, unde a condus un colectiv de cercetare fundamentală și aplicativă, cu care a realizat cercetări și studii în diferite ramuri ale hidraulicii, ca pionier al acestei științe în țara noastră. A fost membru al Asociației Internaționale de Cercetări Hidraulice, fiind distins cu Ordinul Steaua RPR clasa a III-a (1964), Ordinul Tudor Vladimirescu clasa a III-a (1971)

1910 – S-a născut Bucur Țincu

7 septembrie 1910, Rășinari, Sibiu – 1987

Eseist și istoric literar. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj, secția Filosofie, a urmat, ca bursier, Institutul Francez de Înalte Studii din București (1934–1935). A fost profesor de Filosofie și Drept la licee din Tulcea, Cluj și Buzău, secretar cultural în Ministerul Propagandei și Ministerul de Externe, apoi pe lângă legația României din Berlin, documentarist, cercetător în Institutul de Cercetari Economice al Academiei și apoi la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”. A debutat publicistic în pagina culturală a ziarului Drum bun din Cluj (1931). A colaborat la Țara noastră, Pagini literare (Turda), Gândirea, Gând românesc (Cluj), Revista Fundațiilor Regale, iar după 1960 la Astra, Luceafărul, Orizont, Revista de istorie și teorie literară, Steaua, Transilvania, Viața Românească. A debutat editorial în 1938, cu volumul Apărarea civilizației. În cadrul preocupărilor sale de istorie literară a scris, printre altele, o documentată Monografie a revistei Transilvania (1868–1918). A primit Premiul Scriitorilor Tineri, acordat de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri al Fundației pentru Literatură și Artă (1938). Alte lucrări: Transilvania, Reviste literare românești din ultimele decenii ale secolului al XlX-lea, Reviste literare românești din primele decenii ale secolului XX (în colaborare)

1911 – S-a născut Alexandru Bistrițianu

7 septembrie 1911, Tecuci, Galați – 3 iulie 1976, București

Istoric literar și folclorist. A urmat studii universitare de Literatură și Filozofie la București (1929–1933), apoi Seminarul pedagogic universitar „Titu Maiorescu” din București, absolvit în 1937. A fost asistent onorific la catedra de Literatură română și estetică literară, apoi asistent la catedra de Literatură română veche la Universitatea București, cercetător științific la IILF București, secretar de redacție la revista Limbă și literatură, lector, conferențiar și șef de catedră la ICPPD București, profesor titular și prorector (1963–1966) la Institutul Pedagogic din București, redactor-șef la revista Limbă și literatură pentru elevi. A înființat și a redactat, împreună cu profesorul Aurel E. Peteanu, Primăvara Banatului, revistă a elevilor Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. A colaborat la Cercetări folclorice, Contemporanul, Cristalul, Datina, Litere, Limbă și literatură, Semenicul, Semnalul, Studii și cercetări de istorie literară și folclor, etc. A evidențiat în studiile sale contribuția unor importanți scriitori români la valorificarea folclorului

1912 – S-a născut Mariana Drăgescu

Marie-Ana-Aurelia Drăgescu; 7 septembrie 1912, Craiova – 24 martie 2013, București

Pilot, participantă la cel de-al Doilea Război Mondial, comandor. Brevetată în 1935 la Școala de Aviație „Mircea Cantacuzino”, în aceeași serie cu Marina Știrbey și Ionel Fernic, a început să lucreze la Aeroclubul României. În 1938 s-a regăsit printre cele cinci aviatoare care au participat, în premieră pentru armata română, la manevre militare, executând misiuni de transport și legătură. În 1944 a urmat cursurile Școlii de zbor fără vizibilitate, iar anul următor pe cele de instructor de zbor. În revista România Aeriană scria: „toate aparatele de școală și turism, existente până atunci în aviația noastră civilă figurau în carnetul ei de zbor”. În iunie 1940 a debutat în escadrila sanitară, Escadrila Albă, calitate în care a evacuat pe calea aerului răniți de pe Frontul de Răsărit în perioada 1941–1943. La bordul avionului său, Mariana Drăgescu a contribuit la salvarea vieții a peste 1.500 de militari. A fost prima româncă ce a trecut granițele Vienei recent cucerită de sovietici. A fost decorată cu Medalia și Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Crucea de Aur, Ordinul Crucea Regina Maria cu spade, clasa a III-a, Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, cu prima baretă, clasa Crucea de Aur, etc.Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler

1922 – Expoziția Internațională a Centenarului Independenței la Rio de Janeiro

Expoziția Internațională a Centenarului Independenței a avut loc la Rio de Janeiro în perioada 7 septembrie 1922–23 martie 1923 pentru a sărbători 100 de ani de la independența Braziliei. Un total de 14 țări de pe 3 continente au participat la expoziție, printre care și România – a fost prima expunere de produse românești în America de Sud

1927 – S-a născut Ion Pacea

7 septembrie 1924, Choropani, Grecia – 13 august 1999, București

Pictor, membru de onoare (din 1993) al Academiei Române. A studiat în același timp la Academia de Belle-Arte și la Academia Liberă Guguianu, unde i-a avut profesori pe Camil Ressu, Jean Alexandru Steriadi și Alexandru Ciucurencu. A debutat la Salonul Oficial din București, în 1947.

Ion Pacea. Portret de fiul său, Dinu Pacea

Este considerat unul dintre cei mai mari coloriști ai picturii române moderne, cunoscut printr-o serie dedicată genului clasic al picturii: peisaje, naturi moarte, marine, interioare. Lucrările sale au fost prezentate în expoziții personale (1956, 1957, 1969, 1973, 1975, 1980), la saloanele oficiale precum și în cadrul unor selecții de artă românească la Ankara, Le Havre, Berlin, Praga, Dresda, Moscova, Munchen, Sofia etc. A primit premii importante naționale și internaționale, „Ion Andreescu” al Academiei Române (1963), Premiul pentru pictură (1965) și Marele Premiu al UAP (1967). Ocazional, a interpretat roluri în filme românești, două roluri principale, în Trei ori Bucuresti, Bietul IoanideBiografie ilustrată

1929 – S-a născut Emanuel Vasiliu

7 septembrie 1929, Chișinău – 19 august 2001, București

Lingvist, membru titular (din 1992) al Academiei Române. A studiat la Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1956 devenind Doctor în Filologie cu teza Accentul în limba română; în 1969 a obținut titlul de Doctor Docent. A desfășurat o susținută activitate didactică: lector și conferențiar, apoi profesor la Facultatea de Filologie din București, cercetător la Institutul de Lingvistică, la Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale al Academiei Române, la Institutul de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti”, pe care l-a condus în calitate de director (1990–2001). A ținut cursuri de Fonetică descriptivă și istorică și de Dialectologie la Universitatea din Chicago și de Gramatică română la Boston College, de Lingvistică generală și română la universități din Austria, Germania, Italia, SUA. S-a preocupat de teoria limbii și filozofia limbajului și a făcut cercetări asupra mai multor aspecte ale limbii române: stabilirea inventarului de foneme ale limbii române, fonologia istorică a dialectelor dacoromâne, aplicarea regulilor de transformare la sintaxa limbii române, fixarea etapelor din istoria limbii române etc.

1930 – S-a născut Gheorghe Mihăilă

7 septembrie 1930, Dăișoara, Brașov – 14 mai 2011, București

Filolog, lingvist și istoric literar, slavist, membru titular (din 2004) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1953, devenind Doctor în Filologie în 1960 și Doctor Docent în 1971. A fost profesor universitar la București. A debutat în 1960, fiind bibliolog, paleograf, istoric al culturii scrise. Pe parcursul a cinci decenii a publicat, la edituri de prestigiu și în importante reviste de specialitate din țară și străinătate, peste 400 de lucrări – de la cărți, ediții îngrijite, prefațate și adnotate, studii și articole, până la recenzii, cronici, traduceri – majoritatea în limba română, dar și în limbile rusă, franceză, bulgară, sârbo-croată, polonă. A fost autor de ediții critice și a condus Editura Academiei Române. Membru corespondent al Asociației Slaviștilor din România și al Comitetului Internațional al slaviștilor. A fost distins cu Premiul Academiei Române

1931 – Nicolae Titulescu a fost reales președinte al celei de-a XII-a sesiuni a Adunării Societății Națiunilor

Începând din anul 1921, marele diplomat Nicolae Titulescu a fost delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind reales, la 7 septembrie 1931, Președintele organizației. A fost un caz unic în istoria Ligii Națiunilor, când un fost președinte al Ligii a fost reales pentru o nouă sesiune, pe care a dorit să-l sublinieze în discursul său: „Onoarea foarte mare pe care ați făcut-o țării ele și mie însumi, chemându-mă să prezidez din nou lucrările acestei înalte Adunări, îndepărtându-vă, în mod cu totul excepțional, de la tradiția non-reeligibilității președintelui, îmi inspiră o profundă gratitudine, care nu se poate traduce în cuvinte”. În această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii

1940 – Tratatul de la Craiova

Tratat de frontieră dintre România și Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1940 de către trimișii Majestății Sale Regelui României (Alexandru Cretzianu și Henri-Georges Meitani), respectiv trimișii Majestății Sale Regelui Bulgarilor (Svetoslav Pomenov și Teokhar Papazoff). Prin acest tratat, România a retrocedat Bulgariei partea sudică a Dobrogei (Cadrilaterul, județele Durostor și Caliacra), teritoriu cedat anterior de către Bulgaria României, în urma Păcii de la București (1913). Cele două state au convenit realizarea unor schimburi de populație. Se estimează că din întreaga Bulgarie s-au stabilit atunci în România circa 110.000 de români, iar din România au plecat 77.000 de bulgari.

Refugiați din Cadrilater

Documentul a fost ratificat, de partea română, prin semnătura generalului Ion Antonescu, conducător al statului, la 10 septembrie 1940

1944 – Șeful Marelui Stat Major, generalul Gheorghe Mihail, și-a înaintat demisia

Generalul Gheorghe Mihail a protestat față de modul în care era tratată armata română și față de intrarea acesteia sub ordinele înaltului Comandament Sovietic, la 6/7 septembrie 1944, ora 0:00. Cererea i-a fost respinsă, trebuind să accepte colaborarea cu Armata Roșie. La 12 septembrie 1944, a demisionat pentru a doua oară, exprimându-și refuzul de a accepta „ciuntirea și destrămarea oștirii”. Generalul de armată Gheorghe Mihail avea să îndure ulterior persecuțiile comuniste, alături de mulți alți generali români

1944 – S-a născut Paul Fister

7 septembrie 1944, Brașov – 30 mai 2017

Actor, cascador, pugilist și consilier de lupte, supranumit „Ultimul haiduc”. Din filmele în care a apărut ca actor: Mihai Viteazul, Un comisar acuză, Pintea, Mircea, Coroana de foc; iar în calitate de cascador: Munții în flăcări, 7 Seconds / 7 Secunde, Warrior Queen Boudica, The Last Drop. În 2016 a primit Premiul Special în cadrul celei de-a zecea Gale a Premiilor Gopo

Profetul, aurul și ardelenii (1978)

1950 – Noua împărțire administrativă a României

Marea Adunare Națională a adoptat Legea nr. 5/7 septembrie 1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române. Legea copia modelul sovietic, având ca scop depersonalizarea vechilor centre administrative din teritoriu. Au fost desființate cele 58 de județe, ca și cele 424 plăși și 6.276 de comune rurale și urbane, fiind înlocuite cu 28 de regiuni, compuse din 177 de raioane, 148 de orașe și 4.052 de comune

1959 – Acordul de la Geneva privind dezarmarea

S-a încheiat la 7 septembrie 1959 un acord între SUA, URSS, Marea Britanie și Franța privind instituirea unui Comitet pentru examinarea problemelor dezarmării în componența căruia intrau zece state: Marea Britanie, Canada, Franța, Italia, SUA, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România și URSS

1960 – S-a născut Nae Caranfil

7 septembrie 1960, București

Regizor de film, scenarist și actor, fiul criticului și istoricului de film Tudor Caranfil. A absolvit în 1984 cursurile Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică, pentru a debuta regizoral în 1993 cu E pericoloso sporgersi (Selectat la Festivalul de Film de la Cannes 1993, secțiunea Regizori; Marele premiu la Festivalul de Film Forum, Bratislava, 1993; Premiul Criticii la Festivalul de Film de la Montpellier, 1993; Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film La Baule, 1994). A jucat în filmele: Salutări de la Agigea, În fiecare zi mi-e dor de tine, Filantropica, Restul e tăcere; a scris scenariul și a regizat: E pericoloso sporgersi, Asfalt Tango, Dolce far niente (Premiul pentru Cel mai bun scenariu la Festivalul de Film Namur, 1998; Marele Premiu pentru Cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Paris, 1995; Premiul Internațional Hartley–Merill pentru Scenografie, Hollywood, 1999), Filantropica, Restul e tăcere, Closer to the Moon / Alice în țara tovarășilor, 6,9 pe Scara Richter

Filantropica (2001)

1964 – Inaugurarea începerii execuției Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I

Pe 27 iulie 1964, primii 20 de angajați au venit de la Argeș cu trei camioane încărcate cu corturi și cazarmament. Acestora aveau să li se alăture, rând pe rând muncitori de la barajele Bicaz și Bistrița. Așa a început ridicarea coloniilor muncitorești. La 7 septembrie 1964, la Gura Văii, România și, respectiv, Šip, fosta Iugoslavie au avut loc festivitățile de inaugurare a lucrărilor Sistemului hidroenergetic și de navigație de la Porțile de Fier I

1965 – S-a născut Angela Gheorghiu

7 septembrie 1965, Adjud, Vrancea

Soprană, una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume. A absolvit Conservatorul din București în 1990, având primul mare contract internațional imediat după absolvire când a plecat la Londra pentru o audiție. A debutat în 1992 la Royal Opera House din Londra cu rolul Zerlina, în Don Giovanni, urmată de Mimì din La bohème de Giacomo Puccini, apoi în Adina de Gioachino Rossini la Opera de Stat din Viena și la Opera din Hamburg. În 1993 a debutat la Metropolitan Opera în La bohème. Este o prezență constantă în săli de operă și de concert din lumea întreagă: Viena, Paris, Milano, Londra, New York, Salzburg, Berlin, Tokyo, Roma, Seul, Veneția, Atena, Monte Carlo, Chicago, Philadelphia, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Balbeck, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Madrid, Barcelona, Praga, Montreal, Toronto, Moscova, Taipei, San Juan, Ljubljana, Shanghai, Oman, Frankfurt, Verona, etc.

Gaetano Donizetti – L’elisir d’amore ”Esulti pur la barbara” • Angela Gheorghiu & Placido Domingo (1994)

1972 – S-a născut Dan Mircea Cipariu

7 septembrie 1972, București

Scriitor și jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Școala Superioară de Jurnalistică din București și este licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. A debutat în presa literară în 1988 în SLAST, iar debutul editorial s-a petrecut în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara. A fost redactor, reporter special, șef de secție și redactor-șef la publicațiile Tineretul liber, Salut, Curentul, Ziua; a semnat rubrici permanente în Adevărul, Cotidianul și Ziua. A prezentat și realizat emisiuni la Uniplus Radio, Radio Tinerama, Radio Român©a Tineret, Radio Român©a Cultural, TV SOTI și TVR1. În prezent, este președintele secției de poezie a Asociației Scriitorilor București. Dintre cărțile sale: Mahalaua de azi pe mâine (Poeme trăite de Dan Mircea Cipariu & Traian T. Coșovei), Virusul romantic. Acum cu 20% mai multă poezie, Sunt pur din ce în ce mai pur (33 de povestiri și tot atâtea pictopoeme ilustrate de Mihai Zgondoiu), sunt eu maria petrarca rilke. adevărata biografie a mariei dante spinoza, Poarta Schei nr.4, etc. În 2007, volumul său de poeme Tsunami a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București

1973 – A încetat din viață Nicolae Argintescu-Amza (22 septembrie 1904, Galați – 7 septembrie 1973, București)

Critic literar și de artă, eseist și traducător al lui William Shakespeare în limba română

1982 – A început Campionatul european de atletism de la Atena

A 13-a ediție a Campionatului European de Atletism s-a desfășurat între 6 august–12 septembrie 1982 pe Stadionul Olimpic din Atena. Au participat 756 de sportivi, veniți din 29 de țări. Echipa României a câștigat o medalie de aur (Vali Ionescu – săritura în lungime) și două de argint (Anișoara Cușmir – săritura în lungime și Maricica Puică – 3000 m)

Vali Ionescu

1990 – Prima Întrunire a Rezistenței Române

A avut loc, la Brașov, între 7–9 septembrie 1990, din inițiativa Mișcării 15 noiembrie 1987, Prima Întrunire a Rezistenței Române. Au participat Societatea Timișoara, GDS, AFDP, CADA, Asociația 21 Decembrie. Întrunirea a avut două dimensiuni majore: recunoașterea meritelor celor care au avut curajul să se opună totalitarismului din România înainte de 1989 și coagularea unei noi rezistențe față de restaurația neo-comunistă care se instalase la putere printr-o minciună criminală

1993 – A încetat din viață Eugen Barbu (20 februarie 1924, București – 7 septembrie 1993, București)

Director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist și om politic român, laureat al premiului ”Herder”, membru corespondent al Academiei Române

2001 – Filmul După-amiaza unui torționar a fost prezentat la Festivalul de Film de la Veneția

Filmul lui Lucian Pintilie, realizat după romanul Drumul Damascului de Doina Jelea, s-a bucurat de atenția constantă a criticilor de film italieni, care l-au situat printre primele trei opere de valoare prezentate la Mostra venețiană. A impresionat în mod special caracterul auster al subiectului ales, cît și jocul excelent al interpreților Gheorghe Dinică și Radu Beligan

După-amiaza unui torționar (2001; Fragment)

2001 – A încetat din viață Pompiliu Teodor (19 iulie 1930, Ilia, Hunedoara – 7 septembrie 2001)

Istoric, specialist în istoria central-europeană, în istoria istoriografiei și în istoria bisericii și a vieții religioase din secolul al XVIII-lea; membru corespondent al Academiei Române

2002 – A încetat din viață Eugeniu Coșeriu (27 iulie 1921, Mihăileni, Bălți, România/Republica Moldova – 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania)

Lingvist român din exil, fondatorul primei școli lingvistice din America de Sud și al Școlii lingvistice de la Tübingen membru de onoare al Academiei Române (din 1991)

2008 – A încetat din viață Ilarion Ciobanu (28 octombrie 1931, Ciucur, Tighina, România/Ciucur–Mingir, Moldova – 7 septembrie 2008, București)

Actor și regizor de film celebru, în anii ’50 a avut și o carieră de rugbist; a fost singurul actor român care s-a dedicat în totalitate filmului

2008 – A încetat din viață Vintilă Ivănceanu (26 decembrie 1940, București – 7 septembrie 2008, Essaouira, Maroc)

Scriitor, poet, eseist, dramaturg, regizor de teatru și editor de carte originar din România; a emigrat în Austria, la începutul anilor ’70

2013 – A încetat din viață Petru Poantă (7 aprilie 1947, Cerișor–Lelese, Hunedoara – 7 septembrie 2013, Cluj-Napoca)

Critic literar și eseist; unul dintre principalii fondatori ai revistei Echinox

2016 – A încetat din viață Ilorian Păunoiu (14 decembrie 1965, Meieni–Popești, Vâlcea – 7 septembrie 2016)

Poet, eseist și publicist, care s-a luptat de copil cu o bolă incurabilă, distrofie musculară progresivă

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi #Mioveni #LascărRosetti #AndréLecomteduNoüy #ConstantinIIstrati #CarolIainauguratprimultren #GaraCluj #AlexandruRally #ȘerbanCioculescu #DumitruDumitrescu #BucurȚincu #AlexandruBistrițianu #MarianaDrăgescu #IonPacea #EmanuelVasiliu #GheorgheMihăilă #TratatuldelaCraiova #PaulFister #NouaîmpărțireadministrativăaRomâniei #NaeCaranfil #SHENPorțiledeFierI #AngelaGheorghiu #DanMirceaCipariu #PrimaÎntrunireaRezistențeiRomâne #Dupăamiazaunuitorționar

0 comentarii la „7 Septembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: