Istoria României România frumoasă Today's Memory

18 Octombrie în istoria românilor

Foto: Mihai Viteazul și capul lui Bathory Pictură de Theodor Aman


 

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca cu scene din viața sa. De Pictor Iconar Claudiu Victor Gheorghiu

Sfântul Luca s-a născut în Antiohia siriană și era medic. Este autorul Evangheliei după Luca, însoțitorul Sfântului Apostol Pavel și este numărat printre Cei Șaptezeci de Apostoli, considerat a fi fondatorul iconografiei, el fiind cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului, purtând în brațe pe Hristos și prima icoană a Sfinților Apostoli Petru și Pavel

1409 – Sigismund de Luxemburg l-a înnobilat pe Voicu, fiul lui Șerb, din familia Huniazilor

A fost cel mai timpuriu document care certifică prezența familiei Huniazilor pe scena istoriei. La acea vreme, familia Huniazilor făcea parte din mica nobilime din Transilvania, iar actul de danie a domeniului regal ce cuprindea castelul și 40 de sate era o răsplată pentru faptele de arme prin care s-a remarcat familia lui Voicu. „Primele date despre această familie le găsim într-un document din 1409, prin care regele Sigismund donează cetatea Hunedoarei lui Voicu, fiul lui Șerb, fraților săi și fiului său Ioan, fiind întâia informație indirectă despre cetatea din Hunedoara, care intra în anul 1409 în proprietatea Huniazilor” (istoricul Virgil Vătășianu).

Blazonul Familiei Huniazilor

Huniazii au intrat astfel în rândul nobilor, având drept blazon un corb cu aripile ușor desfăcute și purtând în plisc un inel. Familia Huniade mai este cunoscută și sub numele de Corvin, Corvinus sau Corvinești. Din anul 1430, potrivit istoricilor, Iancu de Hunedoara a intrat în slujba directă a lui Sigismund de Luxembourg, împărat al Sfântului Imperiu Roman și rege al Ungariei și Croației, iar după 1437, la încoronarea regelui Albert, Iancu de Hunedoara și fratele său Ioan cel Tânăr au fost numiți bani ai Severinului. Un an mai târziu, la 10 februarie 1410, regele a confirmat această donație, după cum cerea cutuma medievală

1495 – A fost sfințită Biserica Domnească din Dorohoi

A fost ctitorită în anul 1495, de către Șfefan cel Mare, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae și sfințită la data de 18 octombrie 1495. Edificiul a fost restaurat de câteva ori în perioada 1896–1921 și își păstrează în întregime formele originale și zidurile inițiale, înfățișându-se ca un monument bogat decorat. Se încadrează în stilul arhitectonic tradițional moldovenesc

1541 – Dieta de la Debrețin a recunoscut suzeranitatea Porții Otomane asupra Transilvaniei

La 29 august 1541, turcii au ocupat capitala Ungariei, care a fost împărțită în trei părți: partea de vest și de nord, cu Slovacia, Slovenia și Croația, au rămas sub stăpânirea habsburgică; centrul, transformat în pașalâc, a fost stăpânit de turci aproape 150 de ani; Transilvania, împreună cu Partium (regiunea vestică și Banatul) a devenit principat autonom, sub suzeranitatea turcească, pentru tot atâta vreme. Sultanul Soliman a recunoscut ca principe al Transilvaniei pe copilul Ioan Sigismund, sub regența mamei sale Isabella, precum și cârmuirea reală a episcopului-vistier Gheorghe Martinuzzi.

Transilvania – Hartă medievală

Dieta – întrunită din porunca acestuia, la Debrețin (18 octombrie 1541), la care au luat parte și reprezentanții nobilimii din Transilvania – a recunoscut suzeranitatea Porții

1599 – Bătălia de la Șelimbăr

S-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul, aliată cu un corp de secui, și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory, la 18/28 octombrie 1599. Bătălia a început la ora nouă, cu un schimb intens de focuri de artilerie. Cele 18 tunuri ale lui Mihai, deși amplasate dominant, au avut inițial un tir greșit. Artileria cardinalului, superioară numeric (circa 40-50 de tunuri) a ripostat foarte puternic. În finalul pregătirii artileriei, un nobil de origine română, Daniel Zalaschi, a trecut de partea armatei lui Mihai, făcându-i cunoscută poziția dispozitivului inamic. Atacul l-a dat Mihai Viteazul pe flancul stâng, grupul de oaste al lui Baba Novac încercând să scindeze oastea cardinalului. În ciocnire a căzut Ștefan Lazăr, comandantul flancului cardinalului. Gáspár Kornis, comandantul locotenent al oștii cardinalului a reușit să-l respingă pe Baba Novac. Mihai a reluat atacul cu partea centrală a oștirii sale, formată din mercenari unguri și secui de sub comanda lui Gheorghe Makó. Aceștia au pătruns în dispozitivul inamic, lărgind flancurile spărturii și acționând atât în sprijinul lui Baba Novac, cât și împotriva lui Moise Székely, reușind să respingă dreapta și centrul oștirii transilvănene. Profitând de succes, voievodul român și-a întărit trupele din centru cu escadroane de sârbi, cazaci și moldoveni și l-a angajat în bătălie și pe aga Lecca. Linia întâi a lui Gáspár Komis a fost străpunsă, soarta bătăliei înclinându-se de partea lui Mihai Viteazul. În jurul orei 15, armata principelui cardinal Andrei Báthory, rămasă fără comandant și atacată din flanc, s-a dezorganizat și a intrat în derută. Dezastrul a fost aproape total. Apărătorii sași ai cetății Sibiu urmărind cu atenție, de pe creneluri, desfășurarea bătăliei, au salvat 350 de ostași sași care făceau parte din oastea cardinalului, trăgându-i cu funiile, peste ziduri, în interiorul cetății. Au căzut peste 3.000 de oameni din rândurile oștirii transilvănene, alții 1.000 fiind răniți și prizonieri. Pierderile armatei lui Mihai Viteazul au fost de asemenea mari, trupurile celor căzuți, din ambele tabere, fiind adunate de locuitorii Sibiului și depuse într-o groapă comună. Locul înhumării se cheamă și astăzi Movila lui Mihai. Seara, Mihai Viteazul a ordonat urmărirea pâlcurilor de soldați, pentru a-i împiedica să se regrupeze și să creeze probleme. Cardinalul Báthory a fugit spre Moldova, însă pe drum, în munți, a fost capturat de secui, care l-au decapitat la 31 octombrie. Capul cardinalului i-a fost dus lui Mihai Viteazul. Mihai Viteazul și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească. Prin toate localitățile sibiene, prin care a trecut domnitorul român în drumul său spre Alba Iulia, populația l-a primit cu entuziasm

1802 – S-a născut Damaschin Bojincă

18 octombrie 1802, Gârliște, Caraș-Severin – 18 august 1869, Dumbrăveni, Suceava

Jurist, istoric, publicist, profesor de drept, ministru al justiției. Între 1824–1826 a fost student la Academia de drept din Oradea. Apoi a mers la Pesta, unde s-a întâlnit cu intelectualitatea românească, împreună cu care a pus bazele unui curent național românesc, desfășurând o bogată activitate publicistică și culturală în capitala Ungariei (1827–1833). În 1829 a obținut diploma de avocat. Activitatea sa majoră s-a desfășurat în Moldova, ca al doilea jurisconsult al statului, alături de Cristian Flechtenmacher. A participat la pregătirea ediției românești din 1833 a Codului Calimachi, în care a introdus principii din codul austriac, participând în 1847 la comisia care a revizuit același cod. A fost ridicat la rang de căminar, apoi a devenit ban. A fost profesor de drept civil și, de două ori, rector al Seminarului teologic „Veniamin Costache” și profesor la Academia Mihăileană, unde a ținut cursurile de Regulament Organic, Condica Civilă, Condica criminală, Dreptul roman. A participat la pregătirea ediției românești din 1833 a Codului Calimach și a fost ministru de justiție sub Alexandru Ioan Cuza. Continuator al mișcării culturale promovate de Școala Ardeleană, a susținut tezele școlii latiniste despre originea și dezvoltarea poporului român, l-au preocupat problemele educației și răspândirea cărților. A editat și tradus manuale pentru folosul învățământului ieșean. Dintre scrierile sale: Istoria românilor și monografiile de domnitori: Dimitrie Cantemir, Radu Șerban, Mihai Viteazul, etc.

1839 – S-a născut Nicolae Teclu

18 octombrie 1839, Brașov – 13/26 iulie 1916, Viena, Austria

Savant, chimist de renume internațional, membru titular (din 1879) al Academiei Române. Inițial a studiat ingineria, a terminat Institutul Politehnic din Viena, secția Chimie, și Academia de Arte Frumoase din München, secția Arhitectură. A devenit profesor de chimie la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, și-a continuat cariera fiind profesor de chimie generală și chimie analitică la Viena. A avut o contribuție substanțială la dezvoltarea chimiei mondiale. Unul dintre subiectele cercetate de el a fost flacăra, realizând un arzător (bec) performant, ce a păstrat numele de Bec (arzător) Teclu. În 1890 a obținut brevet pentru realizarea invenției sale, „arzătorul cu mecanism de reglare a raportului dintre aer și gaz”. Becul său produce o flacără mai fierbinte decât Becul Bunsen; folosirea acestui tip de arzător a fost răspândită în România, dar și în întreaga lume. A studiat rezistența hârtiei și a fibrelor lemnoase, pigmenții minerali, uleiurile utilizate în pictură și combustia gazelor. A fost totodată susținător al ideii de eliberare națională a românilor din Transilvania. A fost distins cu titlul Cavaler al Ordinului Franz Joseph, a primit Medalia Bene Merenti.

1878 – Rusia a luat în stapânire totală Basarabia

La conferința de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia să recunoască României independența, să cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța, și mica Insulă a Serpilor. În schimb, Rusia prelua județele din sudul Basarabiei (Bugeacul: Cahul, Ismail, Bolgrad), care reintraseră în componența Moldovei după Războiul Crimeii prin prevederile Tratatului de la Paris din 1856. Principele Carol I a fost profund nemulțumit de turnura nefavorabilă a negocierilor. Sud-vestul Basarabiei a fost reîncorporat Rusiei.

Harta ținuturilor Guberniei Basarabia, 1883

S-a suprimat legătura românilor cu țara, s-a interzis alfabetul latin și apelativul de român, Episcopia Dunării de Jos a fost retrasă la Galați, slujbele bisericești au fost admise doar în rusește, în învățămînt au fost închise iarăși toate școlile românești, adică liceul clasic complet de la Bolgrad, o școală normală, un gimnaziu cu seminar, două gimnazii de fete, 7 școli primare urbane, 124 școli primare rurale. Până la prăbușirea Imperiului țarist, în 1917, nici o oră de curs nu s-a mai ținut, de altfel ca în toată Basarabia, în limba română

1881 – Inaugurarea liniei ferate Buzău–Mărășești

A fost prima linie de cale ferată construită de inginerii români. Primele măsurători topografice au fost începute la 13 mai 1879, iar munca efectivă în noiembrie 1879. La 13 iunie 1881 au trecut primele trenuri de călători și la 1 septembrie 1881 primele trenuri de marfă. Inaugurarea oficială a liniei Buzău-Mărășești s-a făcut la 18 octombrie 1881, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta, a primului-ministru Ion Brătianu, a membrilor guvernului, a conducătorilor Direcției Generale CFR și a unui numeros public

1897 – A fost inaugurat Viaductul Caracău

Viaduct de cale ferată pe tronsonul Miercurea Ciuc–Ghimeș, dat în folosință la 18 octombrie 1897, conform convenției de interconectare a rețelelor feroviare române cu cele austro-ungare. Are o lungime de 264 m, fiind aflat la 64 metri înălțime față de valea străbătută, fiind cea mai mare construcție de cale ferată executată din beton armat din România

1902 – A încetat din viață Elena Bibescu (1855, Bârlad, Moldova – 18 octombrie 1902, Iași)

Pianistă, a studiat cu Anton Rubinstein; saloanele ei muzicale la București sau Paris erau frecventate de cei mai importanți artiști ai timpului, dar și de aristocrația europeană

1903 – S-a născut Sandu Tzigara-Samurcaș

18 octombrie 1903, București – 23 aprilie 1987, București

Poet, publicist și traducător, membru al Societății Scriitorilor Români din 1944. Fiul Mariei (născută Cantacuzino, văduva prințului Grigore Gr. Sturdza) și al lui Alexandru Tzigara-Samurcaș, pionier al muzeografiei românești, s-a format într-o ambianță culturală și artistică, în care colecțiile numismatice, cărțile rare, tablourile marilor pictori moderni, arta țărănească și muzica se întâlneau în chip insolit. Surorile, Maria (Berindei) și Ana (Beza), vor deveni prima violonistă, cea de-a doua pictoriță, poetul fiind el însuși și un talentat pianist. A debutat cu versuri și critică literară în studenție, la revista Paris-Bucarest, în 1924. Proaspăt licențiat în Drept la București, în 1925 a întreprins cea dintâi călătorie la Paris, cu ecouri în volumul Preambules. În 1932 a devenit Doctor în Drept la Universitatea din Cernăuți. A fost judecător supleant la Tribunalul Ilfov, avocat și consilier juridic al Fundației Universitare „Carol I”. A debutat editorial în 1941 cu Recital de pian, trezind curiozitatea criticii și interesul unor poeți ca Ion Barbu și Anna de Noailles. A colaborat cu poezie, cronici de carte, articole pe teme de artă, etc. la Convorbiri literare, Gândirea, Siluete creștine, Decalogul, Curentul literar, Vremea, Ramuri, Pământul românesc. În limba franceză a semnat eseuri și articole la publicațiile Paris-Bucarest, Le Moment, Phalange (fiind și delegat general al acesteia din urmă) și încă un volum, Invocations. Alte volume de versuri: Culesul de apoi, Măștile gândului, Oglindiri, Recital de pian, Răsunete

1907 – S-a născut Mihail Sebastian

Iosif Hechter; 18 octombrie1907, Brăila – 29 mai 1945, București

Om de litere, a scris roman, dramaturgie și critică literară, a fost publicist, ținând printre altele și cronică muzicală și memorialist. A urmat studii universitare de Drept și Filosofie la București. A avut o tentativă de a-și da doctoratul în drept la Paris, soldată cu un eșec. A fost apoi secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind și avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde l-a cunoscut pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni. A debutat în literatură cu un volum foarte scurt, Fragmente dintr-un carnet găsit (1932), urmat de un volum de nuvele, Femei, a publicat mai multe romane: Orașul cu salcâmi, Accidentul, influențate de Proust, Flaubert și alți romancieri francezi. În anul 1934 a publicat un alt roman, De două mii de ani, despre ce înseamnă să fii evreu în România. S-a impus în literatura română ca dramaturg cu piesele de teatru Steaua fără nume, Jocul de-a vacanța, Ultima oră; piesa Insula a rămas neîncheiată. Prin legislația antisemită de la începutul anilor ’40, i s-a interzis să lucreeze ca jurnalist și i s-a retras și licența de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din aceeași cauză. Jocul de-a vacanța a fost interzisă, pentru a putea reprezenta Steaua fără nume a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu. Piesa Ultima oră s-a jucat după moartea sa, la Teatrul Național București, sub direcția lui Zaharia Stancu. Jurnalul său intim, ținut în anii unei sălbatice resurecții a antisemitismului (1935–1944), a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim. În prezent originalul se găsește la Universitatea din Ierusalim, frații săi aflându-se în posesia unor copii fotografice

Steaua fără nume (1966)

1909 – A fost realizat filmul Bleriot zburând la București

Film-reportaj realizat de Casa Pathe în București, în perioada 18–31 octombrie 1909, pe hipodromul Băneasa, unde celebrul aviator francez, Louis Blériot (1872–1936), a prezentat zboruri demonstrative, „în fața Familiei Regale, a Primului Ministru Ion C. Bratianu și a peste 10.000 de bucureșteni și din provincie”. A fost regizat de Hugues d’Eywo, fiind cea mai veche actualitate pe peliculă cu subiect românesc. A fost prima peliculă românească cu subiect sportiv, din care s-au păstrat câteva fragmente, încadrate ulterior în documentarul Scene din viața și domnia Regelui Carol I realizat de Tudor Posmantir în 1933

1909 – S-a născut Otto Ackermann

18 octombrie 1909, București – 9 martie 1960, Wabern bei Bern, Elveția

Dirijor elvețian de origine română. A studiat la Hochschule din Berlin. A dirijat Opera Regală Română în turneu la vârsta de doar 15 ani, apoi a ocupat numeroase posturi importante ca dirijor de operă, începând cu Opera din Düsseldorf, 1928-1932 (la 18–23 de ani), apoi la Brno, Berna și Viena, cu multe turnee și concerte în toată Europa, și înregistrări realizate cu Filarmonica din Viena, Filarmonica Olandeză și Orchestra Zurich Tonhalle. A fost prieten apropiat al lui Franz Lehár, realizând înregistrări ale operetelor sale la Columbia Records, care se disting prin ritmul și frazarea tipic vieneze, în ciuda faptului că au fost făcute cu o orchestră engleză (Orchestra Philharmonia). A dirijat prima înregistrare a Ultimelor Patru Cântece ale lui Richard Strauss, cu Elisabeth Schwarzkopf

Richard Strauss – 4 letzte Lieder • Soprano Elisabeth Schwarzkopf, Philharmonia Orchestra, Conductor Otto Ackermann

1918 – Declarația de independență a Transilvaniei a fost prezentată în Parlamentul de la Budapesta

Reprezentantul Partidului Național Român în Parlamentul de la Budapesta, deputatul Alexandru Vaida-Voevod, a citit la 5/18 octombrie în plenul adunării Declarația de autodeterminare a românilor din Imperiul habsburgic, în conformitate cu principiul autodeterminării și cu cel al egalității în drepturi pentru toate națiunile, adoptată de Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania în ședința din 29 septembrie/12 octombrie de la Oradea. Declarația a fost publicată în America, ziar românesc care apărea în SUA

1918 – A luat ființă Societatea Simfonică „George Enescu” din Iași

Între 1917–1918 a avut loc o stagiune simfonică a Societății Filarmonice Române din Iași cu o orchestră alcătuită din instrumentiști bucureșteni și ieșeni, inițiată și condusă de George Enescu. La 18/31 octombrie, marele compozitor George Enescu a dăruit numele său Societății Simfonice, care a funcționat până în 1923, apoi între 1930–1932

1923 – S-a născut Mirel Ilieșiu

18 octombrie 1923, București – 23 martie 1985, Târgu Mureș

Regizor și scenarist de film documentar. Din 1951 a fost redactor și apoi regizor la Studioul „Alexandru Sahia”. A realizat peste 1.000 de filme de mediu și scurtmetraj la care a semnat, de regulă, și scenariul. A creat, ca regizor și scenarist: Viscolul (1954), Lumina și piatra, Trei strigăte pe Bistrița, Cântece românești de altădată, Dunărea – o legendă în formă de fluviu, Jocul cu lutul, cu apa și cu focul, Glasul roților de tren, Sfârșit de veac în sunet și imagini. A jucat în filmul artistic Aventuri la Marea Neagră. Bogata sa activitate a fost recompensată cu mai multe premii: Karlovy Vary (1954 – Viscolul), Mamaia (1964 – Tăbăcarii), Bilbao (1968 – Tensiune înaltă la Bechet), Marele Premiu Palme d’Or, Cannes (1969 – Cântecele renașterii), ACIN (1977, 1979, 1981, 1982, 1984)

Cântecele renașterii (1969)

1926 – A încetat din viață Ioan Ciorănescu (27 mai 1905, Moroeni, Dâmbovița – 18 octombrie 1926, Sibiu)

Poet și traducător; a lăsat o operă relativ bogată în ciuda morții sale timpurii

1933 – S-a născut Coman Șova

18 octombrie 1933, București

Poet și dramaturg. Licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București (1960), a fost secretar literar al Teatrului „Barbu Delavrancea” din capitală, secretar general de redacție la revista Amfiteatru, secretar general de redacție la România liberă și redactor-șef adjunct la revista Magazin, comentator publicist la România liberă. A colaborat la România literară, Contemporanul, Luceafărul, Cronica, Tomis, etc. A debutat cu un grupaj de poezii în Gazeta literară (1958), în dramaturgie în revista Teatrul, cu piesa Iubesc pe al 7-lea (1964) și editorial cu volumul de versuri Astrul nimănui (1970). S-a impus ca poet. Din volumele de versuri: Marival, Cuvinte de reazem, Unul cu altul, Căderea fructului

1936 – S-a născut Ion Aramă

18 octombrie 1936, București – 26 septembrie 2004, București

Scriitor, prozator, publicist și ofițer de marină, unul dintre cei mai prolifici scriitori militari de la sfârșitul secolului trecut, membru al Uniunii scriitorilor (1972). În anii de liceu a trimis reportaje și poezii la Flota patriei, gazeta Marinei Militare editată pe atunci la Constanța, fiind remarcat de Constantin Lambă, care l-a cooptat în echipa redacțională. de la Flota patriei, unde a fost redactor (1955–1968). A debutat în 1956 cu volumul de versuri Marinar de Frunte. A urmat cursurile Facultății de Limba și literatura română de la Universitatea București; a absolvit în 1964 și a susținut examenul de licență în 1969. S-a mutat la București și a fost redactor la redacția de literatură beletristică a Editurii Militare a Ministerului Apărării Naționale. A fost redactor la peste 150 de cărți – a lucrat cu Nichita Stănescu la volumul Un pămînt numit România, cu D.R. Popescu la Prea mic pentru un război atît de mare, cu Virgil Carianopol, Laurențiu Fulga, Gheorghe Tomozei, Marin Preda, Ion Grecea și alții. A făcut eforturi pentru promovarea literaturii militare participând la numeroase cenacluri literare, întâlniri cu cititorii și simpozioane. A fost decorat cu medalia Meritul militar clasa a II-a (1973). Din scrierile sale: Marinar de frunte, Ne-așteaptă marea, Cu Bricul Mircea în jurul Europei, Rapsodie albastră, Furtuna albă, Luntrașii lui Vlad Vodă, Tărm fără catarge, Ultima redută, Câmpia de foc, Stânca speranței, Am fost cu toții soldați, Detașamentul Călina, Singur împotriva lui Ceaușescu, Mareșalul și soldatul român, Soldații ultimei șanse

1938 – S-a născut C. Stănescu

Constantin Stănescu; 18 octombrie 1938, Bărcănești, Ialomița

Critic literar. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1957–1962), iar în 1971 a obținut titlul de doctor în filologie la Universitatea din București cu teza Dezvoltarea sonetului în Renașterea italiană. A fost șef de secție și redactor-șef adjunct la ziarul Scînteia tineretului, apoi redactor și șeful secției culturale la ziarul Scînteia și șeful departamentului cultural al ziarului Adevărul. În anul 1990 a fondat, împreună cu Mihai Caranfil și Victor Vântu, suplimentul Adevărul literar și artistic, pe care l-a condus până în 2005, când s-a transferat la ziarul Gândul. A debutat în anul 1961 cu critică literară în ziarul Scînteia tineretului, unde a susținut din 1963 cronica literară. Cronicile sale literare au fost incluse în mai multe volume. Volumul său de debut, Cronici literare (1971, Premiul Asociației Scriitorilor din București), a fost urmat de Poeți și critici, Jurnal de lectură: studii critice, Interviuri din tranziție, Accente. Jurnal indirect, etc.

1939 – S-au stabilit relații diplomatice între România și China

Primele contacte oficiale româno-chineze au avut loc la Paris, în anul 1880, între Mihail Kogălniceanu și reprezentantul Chinei în capitala Franței. Relațiile diplomatice la nivel de legație au fost stabilite la data de 18 octombrie 1939, între România și Republica China. Au fost întrerupte în 1941, ca urmare a recunoașterii de către guvernul român a guvernului de la Nanjing, format din elemente pro-japoneze. România a fost a treia țară care a recunoscut RP Chineză în octombrie 1949, ulterior, relațiile diplomatice fiind ridicate la rang de ambasadă (1949)

1940 – S-a născut Sergiu Chiriacescu

18 octombrie 1940, Unirea, Călărași – 19 ianuarie 2010, Brașov

Inginer, membru corespondent (din 1999) al Academiei Române. A absolvit, ca șef de promoție, Institutul Politehnic Brașov, Facultatea de Tehnologie a Construcțiilor de Mașini în 1965. Din 1966 a devenit cadru didactic la Universitatea Transilvania din Brașov și Doctor în Știinte inginerești, specialitatea Mecanică Tehnică în 1971. A fost rector al Universității Transilvania Brașov (1990–2004), președinte al Consiliului Național al Rectorilor (1996–2004), senator. A primit în 1987 Premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române și distincția Serviciu credincios cu grad de Comandor (2001). A fost membru de onoare al European Academy for Cultural and Scientific Developments

1941 – S-a declanșat operațiunea militară antisovietica germano-română, pentru cucerirea Peninsulei Crimeea

Bătalia pentru Crimeea a început pe 24 septembrie 1941 cu atacul în zona îngustă a istmului, cu victoria trupelor germano-române. A doua fază a cuceririi Crimeii a fost reprezentată de atacul spre Perekop, din 18 octombrie, operațiune desfășurată de-a lungul a 10 zile de lupte grele. Șase divizii germane luptau acum împotriva a opt divizii de infanterie și a patru divizii de cavalerie sovietică, unele aduse pe calea apelor din Odessa. Trebuie subliniat faptul că o divizie sovietică, chiar cu efectivul complet, număra doar jumătate din efectivul unei divizii germane, iar unele dintre unitățile sovietice avuseseră pierderi importante în timpul luptelor de la Odessa. Datorită terenului, von Manstein a trebuit să atace frontal pozițiile sovietice întărite, în condițiile superiorității aeriene, în soldați și în blindate ale apărătorilor. Cu toate aceste, pe 28 octombrie, defensiva sovietică a cedat, iar Crimeea a fost cucerită aproape în întregime. Până pe 16 noiembrie, întreaga Crimee, cu excepția Sevastopolului, era în mâinile germanilor

1946 – S-a născut Horia Andreeescu

18 octombrie 1946, Brașov

Dirijor. A absolvit Conservatorul din București, urmând apoi cursuri la Academia de Muzică din Viena sub îndrumarea lui Hans Swarowsky și a lui Karl Österreicher și la Trier și Munchen, cu dirijorul Sergiu Celibidache. Între 1974–1987 a fost dirijor la Orchestra Filarmonicii din Ploiești, iar din 1987 până în prezent este dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu”. A colaborat și dirijat mari orchestre din Europa, printre care London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philarmonic Orchestra, BBC Scottish, orchestrele simfonice din Ierusalim și multe altele. A fost distins cu premiul Criticii la Bienala Muzicii Contemporane în 1981 la Berlin. În 1997, Uniunea Criticilor Muzicali l-a numit Dirijorul anului. A primit Ordinul Național Pentru Merit în grad de Mare Cruce (2006). A fost laureat al Premiului Comitetului Național UNESCO Pentru Dezvoltare Culturală (2002)

Tchaikovsky / Rachmaninov – Piano Concertos • Orchestra Filarmonicii „George Enescu” Dirijor Horia Andreescu

1955 – A fost arestat Gavril Vatamaniuc, conducătorul grupului de rezistență anticomunistă din Munții Bucovinei

Grupul de partizani Gavril Vatamaniuc a fost o grupare de partizani anticomuniști români din Bucovina care a acționat în perioada 1949–1955. În anul 1948, sergentul major de jandarmerie Gavril Vatamaniuc din Constanța, fratele partizanului Ion Vatamaniuc (1903–1992), a intrat în conflict cu locțiitorul politic și a fost dat afară din armată și pus sub urmărirea Securității; s-a refugiat la 25 noiembrie 1949 în pădurile din zona Suceviței. În vara anului 1950, i s-au alăturat doi consăteni, frații Ion și Gheorghe Chiraș, urmăriți și ei de Securitate, aducând cu ei arme. Activitatea grupului s-a limitat doar la acțiuni de apărare, tipărind și distribuind manifeste anticomuniste, distrugând manifestele comuniste și încercând să-i convingă pe muncitorii forestieri să lupte împotriva comuniștilor. Deși Securitatea a reușit să-și infiltreze informatori printre pădurari, majoritatea acestora i-au ajutat pe partizani. În 1954 s-a alăturat grupului partizanul Vasile Motrescu, venit din Munții Făgăraș. La 18 iulie 1955, Securitatea a aflat ascunzătoarea fraților Chiraș. În lupta de la Ursoaia Mare, cei doi frați au fost împușcați. Vasile Marciuc, gazda celor doi frați, a fost capturat la 17 octombrie 1955 și constrâns să dezvăluie ascunzătoarea lui Gavril Vatamaniuc. Astfel, a doua zi a fost prins și Vatamaniuc în satul Voievodeasa

1958 – Iolanda Balaș a stabilit al șaptelea record mondial

La București, Iolanda Balaș a sărit în înălțime la 1,83 de metri

1962 – S-a născut Ovidiu Bădilă

18 octombrie 1962, Constanța – 21 martie 2001, Trieste, Italia

Contrabasist de renume internațional, profesor universitar. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” București, iar în 1987 a emigrat în Europa de Vest, unde a studiat cu Sergiu Celibidache, Enzo Ferrari, Franco Petracchi și Jean Marc Rollez. Din 1992 a devenit profesor la Universitatea din Trossingen și din 1997, la Academia de Muzică din Basel

Bottesini – Grand Duo (1998) • Double-bass Ovidiu Bădilă, Violin Keng-Yuen Tseng, Piano George Vatchnadze

1964 – A încetat din viață Maria Antonescu (3 noiembrie 1892, Calafat, Dolj – 18 octombrie 1964, București)

A doua soție a mareșalului Ion Antonescu; președintă a Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale; deținut politic

1967 – S-a născut Ștefan Bănică jr.

18 octombrie 1967, București

Actor, compozitor, interpret, regizor, producător și moderator TV, cu o carieră de peste 30 de ani. A lansat 15 albume de autor, zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru, mii de concerte

Ștefan Bănică jr. – Să zbor

1968 – S-a născut Cristian Iacob

18 octombrie 1968, Galați

Actor de teatru și film. A fost prezentator TV al emisiunilor Riști și câștigi, Cartea TVRecordurilor. A jucat în seriale TV: Cu un pas înainte, Martor fără voie, Băieți buni. Pe scenă a jucat în: Pescărușul, Peer Gynt, Cum vă place, Școala femeilor, Neguțătorul din Veneția, Colonia îngerilor, și în film: Șobolanii roșii, Pepe & Fifi, Eu sunt Adam, Entre chiens et loups, Le domaine perdu, Nunta mută

Cristi Iacob citește din Noaptea de foc de Eric-Emmanuel Schmitt

1969 – Stabilirea de relații diplomatice la nivel de ambasadă între România și Bolivia

Relațiile diplomatice au fost stabilite la 18 octombrie 1969, la nivel de ambasadă. România a închis Ambasada din La Paz, cu caracter temporar, la 1 aprilie 2000. După 4 ani de funcționare, Bolivia a închis Ambasada de la București, la 21 iulie 2000

1980 – A încetat din viață Teodor Mazilu (11 august 1930, București – 18 octombrie 1980, București)

Dramaturg, autor de piese de teatru și scheciuri pentru televiziune, cel mai original comediograf al teatrului românesc postbelic

2002 – A încetat din viață Iancu Fischer (4 decembrie 1923, Iași – 18 octombrie 2002, București)

Specialist în filologie clasică, profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București

2003 – Referendumul național de modificare a Constituției postcomuniste a României

Între 18–19 octombrie a avut loc referendumul național de modificare a Constituției României, publicată în Monitorul Oficial nr. 233/21 noiembrie 1991. Întrebarea a fost „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?

2006 – Alpinistul Ticu Lăcătușu a escaladat cel mai înalt vârf din masivul himalayan Tsartse

Lăcătușu și doi colegi germani au urcat în premieră absolută cel mai înalt vârf (6.403 metri) din masivul himalayan Tsartse, pe care l-au botezat Peak Europa, deoarece acesta nu avea nume pe hărți

2008 – A încetat din viață Gheorghe Pavelescu (18/31 martie 1915, Pianu, Alba – 18 octombrie 2008, Sibiu)

Etnolog și folclorist, autor a peste 200 de studii despre arta tradițională, folclor, magie populară și etnomedicină, a fost profesor universitar la Cluj și la Sibiu și Doctor Honoris Causa al universităților din Cluj, Sibiu și Alba Iulia

2009 – A încetat din viață Ion Cojar (9 ianuarie 1931, Recaș, Timiș – 18 octombrie 2009, București)

Profesor de actorie, cercetător, regizor de teatru și, ocazional, actor de film, fondatorul unei metode unice ce a revoluționat școala românească de actorie

2011 – A încetat din viață Paul Everac (Petre Constantinescu; 23 august 1924, București – 18 octombrie 2011, București)

Dramaturg, director general al Televiziunii Române, director al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistă „Nicolae Iorga” de la Veneția; a scris peste 140 de piese de teatru

2017 – A încetat din viață Olga Tudorache (11 octombrie 1929, Oituz, Bacău – 18 octombrie 2017, București)

Actriță de teatru, radio, film și televiziune și profesor universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „18 Octombrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: