Istoria României România frumoasă Today's Memory

1 Noiembrie în istoria românilor

Foto: Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai ViteazulPictură de Constantin Lecca


 

Sărbătoarea Tuturor Sfinților (Luminația)

(Biserica Romano-Catolică, Biserica Anglicană, Biserici protestante) – sărbătoare creștină în care sunt sărbătoriți toți sfinții, cunoscuți și necunoscuți

 

1599 – Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia

La 21 octombrie/1 noiembrie 1599, Transilvania a intrat sub stăpânirea domnului muntean, el primind cheile fortăreței de la episcopul Demetrius Napragy. Chiar dacă a fost recunoscut de Dietă doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al Transilvaniei, înfăptuindu-se, astfel, prima unire politică a provinciilor românești. „Apropiindu-se de Alba, locuitorii orașului și ai județului îl întâmpină cale de o leghe înainte cu multă cinste și cu daruri. Convoiul domnesc, compus din Mihai, care mergea înainte pe un cal roib, purtând o tunică albă, iar pe deasupra o mantie tot albă și pe cap având o căciulă cu pene de cocor prinse într-o agrafă de aur. Opt slujitori, îmbrăcați frumos, purtau opt cai cu frâiele și șeile bogat ornamentate, urmați de trâmbițași și lăutari. Urmau apoi boierii călări și șirurile de soldați. De o parte și de alta a domnului erau steagurile cucerite la Șelimbăr, plecate spre pământ ca simbol al cuceririi Transilvaniei” [Nicolae Bălcescu].

Altorelief, Palatul Tinerimea Română

Domnitorul a organizat Cancelaria, care a început să emită pentru prima dată în Transilvania acte oficiale în limba română, alături de cele în latină și slavă. A pus, la Alba Iulia, bazele uneia dintre cele mai importante instituții culturale românești din Transilvania, Mitropolia Bălgradului. Într-un timp record, el a reușit să construiască o nouă catedrală și clădirile aferente pentru mitropolie, care au fost apoi demolate de austrieci în 1715. La 6/16 mai 1600 Mihai Viteazul îl va alunga pe Ieremia Movilă și va ocupa Moldova, realizând, astfel, prima unire politică a celor trei țări române și intitulându-se „Domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată țara Moldovei”. Pentru scurt timp Alba Iulia a fost capitala statului unificat

1639 – Vasile Lupu a intrat în Țara Românească și s-a auto-intitulat domn al Moldovei și Țării Românești

Vasile Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan. Astfel că a intrat, pentru a doua oară în Muntenia, cu ajutor tătăresc, dar s-a ales numai cu titlul de Domn al Moldovei și Țării Românești, deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Totuși, s-a păstrat de la Vasile Lupu un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care, ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859

1770 – S-a născut Constantin Diaconovici Loga

1 noiembrie 1770, Caransebeș, Imperiul Austriei/Caraș Severin – 12 noiembrie 1850, Caransebeș, Imperiul Austriei

Educator, pedagog și scriitor, cărturar de orientare latinistă, implicat în mișcarea națională. A urmat studiile gimnaziale în orașul Lugoj, pentru ca apoi să studieze Dreptul la Universitatea din Pesta. Întors de la studii, a predat ca profesor la Arad, iar din 1831 până când s-a stins din viață a fost director de școală. A fost numit în funcția de director al școlilor românești și sârbești de pe teritoriul regimentelor de graniță bănățene (1830) și a dus o neobosită activitate pentru a organiza învățământul în limba română din Banat. Gramatica sa, una dintre primele gramatici românești, depășește prin semnificație cadrul unui simplu instrument de studiu, fiind o pledoarie pentru limba națională. A tipărit cărți care au circulat în Ardeal, în Țara Românească și în Moldova, pe care le-a plătit cu prețul propriei case. A ajuns atât de sărac, încât a cerut să i se primească fetele la orfelinat, dar a spus: „sunt răsplătit atunci când văd că am putut și eu cu ceva folosi neamului meu”. Din operele sale: Caractere caligrafice pentru școalele poporale, Grammatica romanească pentru îndreptarea tinerilor, Abecedar sau Bucvar sârbesc, Tâlcuirea Evangeliilor în Duminicele învierii și ale serbătorilor, Epistolariu Românesc

1823 – S-a născut Lascăr Catargiu

1 noiembrie 1823, Iași – 11 aprilie 1899, București

Om politic, prim-ministru al Principatelor Unite și al Regatului României, pentru patru mandate. A aderat la petiția-proclamație adresată domnitorului Mihail Sturza la 28 martie 1848, ceea ce a dus la surghiunirea sa pe una din moșiile familiei sale din ținutul Neamț. A fost prefect al poliției (agă) din Iași, a făcut parte din divanul ad-hoc al Moldovei, a fost desemnat candidatul conservatorilor la tron în 1859, în Moldova, însă a refuzat, din dorința de a ajuta să apară „o singură patrie română mai puternică și mai mare”. În timpul lui Alexandru Ioan Cuza, a ajuns unul din liderii opoziției, fiind unul dintre cei trei membri ai Locotenenței Domnești care a condus statul român de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și până la înscăunarea lui Carol I. A devenit președintele consiliului de miniștri (1866), după încă opt funcții ministeriale, a format, pentru prima dată în istoria română, un cabinet conservator (1871–1876). A rămas apoi în opoziție până în 1889, când a format un nou cabinet, fiind ministru al internelor, dar acest cabinet a căzut după doar șapte luni, iar din noiembrie 1891 va deveni din nou președinte al așa-numitului mare guvern conservator, care reprezenta un partid conservator unificat, păstrându-și funcția până în 1896. În această perioadă a fost responsabil pentru câteva reforme utile, mai ales financiare și comerciale

1834 – A fost înființat Institutul pentru educația fetelor din Moldova

Primul institut de educație a fetelor din țara noastră, fondat la Iași, din inițiativa lui Gheorghe Asachi, de domnitorul Mihail Sturdza. A funcționat în actuala casă parohială a Mănăstirii Bărboi și oferea un curs de trei ani cuprinzând gestiune primară și economie domestică, supervizate de o călugăriță. Școala avea 81 de eleve

1835 – A apărut la București Gazeta Teatrului Național

La 1/13 noiembrie a apărut prima revistă de specialitate care sprijinea teatrul și literatura dramatică în limba română, condusă de Ion Heliade Rădulescu. Din păcate, au apărut numai câteva numere, prevestind prin dispariția ei și destrămarea Societății Filarmonica, inițiatoarea și organizatoarea primei școli de artă teatrală și dramatică în țara românească

1836 – S-a născut Ion G. Sbiera

1 noiembrie 1836, Horodnic de Jos, Suceava – 22 octombrie 1916, Cernăuți

Folclorist, memorialist și istoric literar, membru fondator (1866) al Academiei Române. A studiat la Facultatea de Drept a Universității din Viena și a audiat cursuri la Facultatea de Filosofie (1857–1861). A fost custode al Bibliotecii Bucovinei, profesor Limba și literatura română la Universitatea din Cernăuți, una din personalitățile proeminente ale culturii românești din Bucovina. A fost profesorul lui Mihai Eminescu. A colaborat la Gazeta de Transilvania, Almanachul Bucovinei, Arhiva, Candela, Familia, Vatra, etc. A fost fondator și conducător al Foii Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina. A publicat cronici, articole, studii de istorie și istorie literară, lingvistică, folclor: Despre însemnătatea refrenului „O lere Doamne”, din colindele române, despre timpul ivirii și însemnătatea lor, Grigore Ureche. Contribuiri pentru o biografie a lui, Codicele Voronețean, Povești și poezii poporale românești, Colinde, cântece de stea și urări la nunți, Aron Pumnul. Voci asupra vieței și însemnătății lui, Mișcări literare la românii din Bucovina, Mișcări culturale și literale la românii din stânga Dunării în răstimpul de la 1504–1714, O pagină din istoria Bucovinei din 1848–1850, dimpreună cu niște notițe despre familia Hurmuzaki; și basme pe care le-a cules

1845 – S-a născut Teleki Sámuel

Contele Sámuel Teleki von Szék; 1 noiembrie 1845, Ernei, Transilvania, Regatul Ungar – 10 martie 1916, Budapesta

Explorator maghiar din Transilvania. Timp de 40 de ani, contele Teleki, „un aristocrat maghiar jovial de o bogăție imensă”, și-a gestionat proprietățile și bunurile și a început o carieră politică devenind membru al Camerei superioare a Parlamentului în 1881. Un pasionat vânător, a fost fascinat de exploratorii din Africa de Sud. A fost primul explorator care a urcat pe Muntele Kilimanjaro (5.300 m) și a condus prima expediție în Kenya de Nord, primul care a pus piciorul pe Muntele Kenya (4.300 m), primul european care a văzut și numit Lacul Rudolf (Lacul Turkana), deși existența lacului era cunoscută în Europa cu mult înainte. Teleki și colegul său, Höhnel, au făcut multe observații cu privire la clima, flora și fauna din teritoriile vizitate. Una dintre plantele gigantice de Lobelia găsite în centura afro-alpină a Muntelui Kenya este numită Lobelia telekii, după contele Samuel Teleki. De asemenea, au adunat peste 400 de obiecte etnografice, cele mai multe dintre triburile Maasai și Kikuyu și au adus acasă o colecție valoroasă de plante și animale. A scris: Jurnalele din Africa de Est.

1848 – Cele trei zile tragice ale Reghinului

30 octombrie–1 noiembrie

Unul din cele mai triste momente din trecutul Reghinului a fost cel al Revoluției de la 1848. Dieta nobililor maghiari de la Cluj a votat, la 18/30 mai 1848 uniunea Principatului Transilvaniei cu Ungaria, act politic sancționat apoi de împăratul habsburgic Ferdinand I. Din momentul votului, autoritățile maghiare au considerat Transilvania ca parte integrantă a Ungariei. Până în martie 1849, armata maghiară, condusă de generalul polonez Bem, a reușit să ocupe cea mai mare parte a Transilvaniei. În sprijinul administrației maghiare s-au organizat gărzi militare secuiești. Acestea au prădat și incendiat orașul Reghin; pe 2 noiembrie, orasul a fost ars in întregime. În aceleași zile au fost atacate cu sălbăticie populația românească din zona Mureșului superior și din văile adiacente, ca de pildă Valea Gurghiului, unde au căzut victime zeci de oameni nevinovați, schingiuiți și uciși prin cruzime înfiorătoare. Pierderile materiale au fost imense, a ars primăria cu tot cu arhiva existentă în ea. Locuitorii au fugit înspre Batoș, luând cu ei bunurile cele mai de preț. Au fost distruse 397 de case, au murit peste 80 de suflete, valoarea pagubelor a fost de 1.582.858 de florini

1856 – S-a deschis traficului de călători Calea ferată Baziaș–Oravița

În Banat primele planuri de construcție au apărut în 1846 sau 1847 și tot în acel an s-a început lucrul la linia Baziaș–Biserica Albă–Iasenova–Iam–Răcășdia–Oravița, prima de pe actualul teritoriu al României. Construită sub conducerea inginerului Bach și folosind, cu începere din 1851, șină laminată la Reșița, linia Baziaș–Oravița a fost finalizată în 1854, având o lungime de 62,5 km. La 20 august 1854 a început circulația trenurilor de marfă, iar la 1 noiembrie 1856 cea a trenurilor de călători. Astăzi este funcțională doar de la Oravița la Iam, după care traversează teritoriul Serbiei

1871 – Darea în folosință a Uzinei de gaz aerian de la Filaret, din București

Lucrările au început la 15 iunie 1870 pe terenul de la Filaret cedat de primărie și destinat construcției uzinei, pe baza proiectului arhitectului Alfred Otto, sub conducerea lui A. Gottereau, cel care a construit și Biblioteca Centrală Universitară, Palatul CEC. Iarna foarte aspră 1870–1871, războiul franco-german și naufragiul vaporului Anna Smith cu material pentru instalațiile din București, au întârziat foarte mult lucrările. „La 1 noiembrie 1871 pentru întâia oară gazul aerian produs la Filaret a fost trimis în conductele din oraș. A urmat o impunătoare inaugurare [12 noiembrie], iar a doua zi o dezagreabilă constatare pentru concesionară: canalizarea avea pierderi formidabile de 55% gaz” [Dimitrie Leonida – Din istoricul instalațiunilor tehnice ale Municipiului București]. La începutul existenței sale uzina distribuia gazul pentru felinarele care iluminau Bucureștiul. Începand cu 1905 primăria a lărgit obiectul de activitate a vechii Uzine de Gaz, astfel a apărut, în 1907, Uzina de Gaz și Electricitate Filaret

1876 – Ciprian Porumbescu a fost ales în fruntea Societății Arboroasa

Arboroasa a fost o societate a studenților români de la Universitatea din Cernăuți, capitala Ducatului Bucovinei din Austro-Ungaria. Ea a funcționat între anii 1875–1877 și a atras mai multe zeci de participanți în activitățile sale, care au fost de natură atât culturală, cât și patriotică. Porumbescu a înființat și dirijat corul Arboroasei, a creat compoziții pentru cor, care cânta la întrunirile societății.

Comitetul Societății Arboroasa, cu Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu a fost cel de al doilea președinte al Societății Academice Arboroasa de pe lângă K.K. Universität din Cernăuți și ultimul, cu o întrerupere de trei luni, când a prezidat Iancu Cocinschi de la Facultatea de drept. Scurta întrerupere a fost provocată de amenințările decanului și ale Consistoriului arhiepiscopal greco-oriental al Bucovinei, care nu vedea cu ochi buni amestecul dintre teologi și „civiliștii” de la celelate facultăți, dar în cele din urmă, tinerii și-au impus punctul de vedere, alegându-l pe acel ce le întrupa mai bine aspirațiile

1884 – Instalarea primei linii telefonice de stat din România

În București prima linie telefonică privată a fost realizată în anul 1883, între magazinul și tipografia Socec, iar în 1884 a fost instalată prima linie publică între Ministerul de Interne și Poșta Centrală

1886 – S-a născut Valentin Coposu

1 noiembrie 1886, Deleni, Sălaj – 28 iulie 1941, Coșlariu

Protopop unit (greco-catolic), delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. S-a înscris la Facultatea de Teologie de la Budapesta, de unde a fost dat afară din cauza crezului său politic, național-românesc. A terminat studiile la Facultatea de teologie de la Gherla (1909), specialitatea Limba aramaică. S-a căsătorit cu Aurelia Ancean, cu care a avut șase copii, printre care și Corneliu Coposu. A fost hirotonit preot cooperator, alături de Gavril Vaida, la biserica din Bobota (Sălaj).În Primul Război Mondial este trimis pe frontul din Galiția, ca preot-militar, după ce refuzase să citească în biserică proclamația guvernului maghiar de intrare în război. În 1918 a fost ales președinte al Sfatului Național din comună, a fost delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. A înființat o bibliotecă poporală în Bobota, o asociație de întrajutorare pentru văduvele și orfanii preoților. După Dictatul de la Viena, s-a refugiat cu familia la Coșlariu (Alba), unde și-a aflat sfâșitul la doar 54 de ani

1900 – S-a născut Mihai Andrei Ionescu

1 noiembrie 1900, București – 5 februarie 1988, București

Entomolog, profesor universitar; membru corespondent (din 1935) al Academiei de Științe din România; membru corespondent (din 1955) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Științe la București și s-a specializat la Muzeul de Istorie Naturală din Viena și la Institutul de Biooceanografie din Split. A fost profesor de Entomologie la Facultatea de Biologie a Universității din București (1949–1968). A format o școală de entomologie românească, cu contribuții în cunoașterea faunei și a ecologiei insectelor din România; printre elevii săi s-au numărat: Matilda Lăcătușu, Constanța Tudor, Nicolea Toniuc, Irina Teodorescu, cu care a colaborat în laborator. Sub președenția lui, în 1967 s-a ținut, la București, prima Consfătuire națională de entomologie organizată în cadrul Societății de Științe Naturale și Geografie. A fost membru al Societății de Zoologie din Franța, al Societății de Entomologie din Copenhaga. Dintre lucrările sale: Contribuții la studiul faunei frunzarului de fag; Diplura, Collemboia, Cynopidae, Protura și Izoptera; Biologia galelor, monografie cecidologică; a coordonat: manualul Entomologia, Tratatul de zoologie agricolă, Fauna din Defileul Dunării, Porțile de Fier, etc.

1902 – S-a născut Vladimir Dumitrescu

19 octombrie/1 noiembrie 1902, București – 11 aprilie 1991, București

Arheolog specialist în istoria societății primitive, pedagog. A absolvit Facultatea de Filozofie și Litere, Secția de istorie-gegrafie din București, pe care a absolvit-o Magna cum laude în 1925. A devenit doctor în istorie, cu teza L’Etát del ferro nel Piceno. Din 1930, a devenit Docent în specialitatea Arheologie preistorică a sud-estului Europei la Facultatea de Litere din București, unde a fost conferențiar. A fost apoi conservator la Muzeul Național de antichități, directorul muzeului (1935–1945) și șef de secție la același muzeu, devenit apoi Institut de Arheologie. Patriarh necontestat al arheologiei românești, a participat la săpăturile arheologice de la Sultana (1923) și cele de la Gumelnița (1925). A colaborat la Dacia, Ephemeris dacoromana, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Ichrbucs für prähistorische und ethnographische Kunst, Istros, Curentul. Deținut politic al regimului comunist, a fost arestat de Securitate chiar în timp ce făcea săpături pe un șantier arheologic, într-un sit al Culturii Cucuteni. Lucrări publicate: Necropola de incinerație din epoca bronzului de la Cârna, L’art néolitique en Roumanie

1903 – S-a născut Aurel Moga

1 noiembrie 1903, Veștem, Sibiu – 19 august 1977, București

Medic cardiolog, profesor universitar, politician comunist și membru titular (din 1955) al Academiei Române. A urmat cursurile Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj (1921–1926), obținând titlul de Doctor în Științe Medicale cu teza Lobita tuberculoasă (1927). A fost angajat apoi în învățământul superior, fiind asistent, șef de lucrări și conferențiar la Clinica a II-a medicală din Cluj. În aceeași perioadă, a efectuat stagii de specializare la Viena și Paris. A fost profesor de cardiologie la Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj, deținând funcțiile de decan și apoi de rector al acestui prestigios institut medical, apoi profesor la IMF București. Între 1966–1969 a deținut funcția de ministru al sănătății. S-a preocupat de problema diagnosticului și evoluției cardiopatiilor, insistând asupra importanței fazei incipiente a bolilor, susceptibilă de tratamente eficace curative și de protecție. A obținut titlul de Om de știință emerit (1963) și a fost ales membru al numeroase organizații profesionale: Societatea internațională de cardiologie, Societatea unională de terapeutică din Moscova, Societatea medicală J.E. Purkině din Praga, Comitetul consultativ pentru cercetarea științifică medicală de pe lângă Organizația Mondială a Sănătății. Din lucrările sale: Profilaxia și tratamentul medical al reumatismului, Ateroscleroza, Hipertensiunea arterială și ateroscleroza, Cardiopatiile cronice majore

1913 – Au fost inaugurate cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale

A luat ființă în baza unei legi care a fost promulgată de Carol I prin Decretul Regal nr. 2.978/6 aprilie 1913, publicat în Monitorul Oficial al României din 13 aprilie 1913, primul rector a fost prof. dr. Anton Davidoglu, iar cursurile au fost inaugurate la 1 noiembrie, în Amfiteatrul clădirii din Calea Victoriei. În decursul celor peste 100 de ani de funcționare, instituția a fost marcată de numeroase evenimente politice, sociale și economice, înregistrând modificări nu numai în ceea ce privește subordonarea Academiei, ci și în privința denumirii și mai ales a structurii sale

1914 – S-a născut Sofia Cosma

1 noiembrie 1914, Smorgon, Letonia – 12 februarie 2011, Oxnard, California

Muziciană și profesoară universitară de origine evreiască. A început să studieze pianul de la o vârstă fragedă. La 18 ani s-a mutat la Viena, iar în 1933 a participat la Concursul Internațional de Pian de la Viena. A încercat să se refugieze în Letonia pentru a scăpa de naziști, însă a fost arestată de sovietici și dusă într-un lagăr de concentrare. După eliberarea din lagărul sovietic unde și-a cunoscut și soțul de origine română, cu care are o fiică, Sofia a fost trimisă în Austria, în timp ce soțul său a fost trimis în România. În 1950 familia s-a reunit la București, iar puțin timp mai târziu s-a născut cel de-al doilea copil, Mihail. Din 1958 pianista a devenit solistă a Filarmonicii Române. A concertat pentru prima dată la Iași (1958), interpretând Concertul Nr. 2 de Liszt, sub bagheta compozitorului dirijor Achim Stoia. Până la 14 septembrie 1979, data ultimei apariții pe podiumul ieșean, cu Concertul No. 1 de Ceaikovski, Sofia Cosma și-a bucurat auditoriul cu interpretări notabile ale concertelor de Saint-Saens, Beethoven, Chopin, Rachmaninov și, în primă audiție, cel de-al doilea concert de pian al lui Pascal Bentoiu (1964). În anii ’70 a devenit conferențiar universitar la Conservatorul din Iași. După decesul soțului său (1974), Sofia a călătorit de mai multe ori în SUA, reușind să obțină azil politic în 1981

Franz Liszt – Vals uitat nr. 1

1915 – S-a născut Valentina Bardu

1 noiembrie 1915, Chișinău – ?

Grafician și scenograf din Moldova, stabilită la București. A urmat studii la Academia de Arte Frumoase din București (1939) în atelierul lui Oscar Han, a fost bursieră la Școala Română din Paris (1939-1943), a urmat cursuri de specializare în Italia și Ungaria. S-a remarcat prin ilustrații de carte și decoruri de teatru. A debutat în 1945 la Salonul de Toamnă cu ilustrații la poezia Omul profilat pe cer de Ion Caraion. A participat la manifestări artistice și expoziții românești organizate în 1968 la Paris și 1970 la Roma, iar în 1971 la Expoziția Internațională de Grafică de Carte Figura de la Leipzig. În 1968 i s-a conferit ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a. Din opera sa: Copaci, Ciclul Martie, În livadă, Ciclul Concert

1918 – A încetat din viață Ionel Nicolae Romanescu (14/27 aprilie 1895, Liège – 1 noiembrie 1918, Sissonne, Franța)

Aviator, a realizat primul zbor planat din România cu un om la bord într-un aparat mai greu decât aerul și fără motor, a primit titlul de cel mai tânăr zburător din lume din partea Federației aeronautice din Paris

1922 – S-a inaugurat Școala Română din Roma

Accademia di Romania și-a început activitatea în data de 1 noiembrie 1922 într-un sediu provizoriu în Via Emilio de’ Cavalieri 11, cu două secții: Istorie (incluzând și arheologia, filologia și istoria artelor) și Artistică (arte plastice și arhitectură). Școala asigura studenților merituoși din România, un stagiu de perfecționare de doi ani. Sediul actual, inaugurat în ianuarie 1933, a fost ridicat sub conducerea arhitectului Petre Antonescu, costurile lucrării fiind susținute de Banca Națională a României

1923 – S-a născut Titus Mocanu

1 noiembrie 1923, Brăila – 26 aprilie 2004, Köln, Germania

Estetician, profesor universitar, critic de artă, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A studiat filosofia la Universitatea din Cluj (și pe când era în refugiu la Sibiu), unde a fost membru al cercului literar organizat de studenții lui Lucian Blaga. După luarea licenței în 1947 a fost asistent la Facultatea de Filosofie și Drept, dar a fost înlăturat din învățământul superior când a avut loc reforma învățământului din 1948. După aceea a lucrat ca cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie al Academiei (filiala Cluj), secretar al secției de critică al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A colaborat la Viața românească, Steaua, Revista de filosofie, Contemporanul, Arta, Forum, etc. În 1979 a emigrat în RFG, unde a lucrat ca cercetător șiințific la Academia de Artă din Düsseldorf și a colaborat la The Southwestern Journal of Philosophy și la emisiuni ale postului de radio Europa Liberă

1924 – S-a născut Raluca Zamfirescu

1 noiembrie 1924, București – 21 decembrie 2008, București

Actriță de teatru și film. A fost fiica scriitorului George Mihail Zamfirescu și soția profesorului Ion Cojar. A urmat mai întâi cursurile Facultății de Litere și Filozofie, specializarea Estetică și Psihologie, din cadrul Universității București, apoi s-a înscris la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, pe care a absolvit-o în 1945, la clasa profesorului Ion Manolescu. În perioada studiilor de teatru a fost angajată de Victor Ion Popa, pe atunci director la Teatrul Muncă și Lumină din capitală. După absolvire a jucat pe scena Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, până în 1947, când s-a întors în capitală. A jucat timp de 60 de ani la Teatrul Național din București în numeroase spectacole, multe în regia soțului său, Ion Cojar, printre care: Trei surori, O batistă în Dunăre, Gaițele, Domnișoara Nastasia, Idolul și Ion Anapoda și în filme: Cu mâinile curate, Când trăiești mai adevărat, Vis de ianuarie, Stop cadru la masă, Cuibul de viespi, Moromeții, Hacker

Stop cadru la masă (1982)

1924 – S-a născut Ovidiu Bojor

1 noiembrie 1924, Reghin

Inventator, fitoterapeut, membru al Academiei de Științe Medicale. A urmat Institutul de Medicină și Farmacie, fiind Doctor în Științe Naturale. La douăzeci de ani, a elaborat o metodă originală de cercetare a florei medicinale spontane, parcurgând, în Transilvania sa natală, peste 40 000 km pe jos. Ulterior avea să devină expert al ONU, ales pe baza datelor și experienței sale de o selectie computerizată, și să participe la impresionante expediții în Africa: Rwanda, Zimbabwe, Burundi, Zair, Tanzania, Bostwana, Uganda, participând la mari proiecte africane legate de valorificare și protecție. Poate că cea mai spectaculoasă latură a activității sale a fost legată de tainica și misterioasa Himalaya. Interesat de viața vegetală la mari altitudini (pe care o investigase deja în Pirinei, Pamir, Kilimandjaro) a escaladat vârful Gurjahimal din Nepal. A fost fondatorul fitoterapiei moderne din România. Cărți publicate: Sănătate prin semințe, legume și fructe. Pledoarie pentru viață lungă, Plante și miresme biblice, Compendiu de terapie naturală: nutriție, fitoterapie, cosmetică, Fitoterapie tradițională și modernă, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z

Ovidiu Bojor – Să învățăm să mâncăm

1925 – Înscăunarea episcopului Miron Cristea, ca prim patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit și înscăunat la 1 noiembrie, devenit astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc.

1925 – S-a născut Nicolae Stroescu-Stînișoară

1 noiembrie 1925, Târgu Jiu – 27 iunie 2014, München

Jurnalist și scriitor, fost director al Departamentului în limba română al postului Radio Europa Liberă între anii 1988–1994. A urmat cursuri de drept și filosofie la Universitatea din București, dar nu a reușit susținerea examenului de stat fiind urmărit de Securitate. După cel de-al Doilea Război Mondial s-a implicat în activitatea unei organizații studențești anticomuniste, sub numele conspirativ Hans, între anii 1952–1964 trăind în clandestinitate, fiind în permanență căutat de Securitate. În 1969 a emigrat în Republica Federală Germania, fiind căsătorit cu Inge, germană din Bucovina, care plecase în RFG în anul 1963. S-a stabilit la München, și-a reluat studiile în filosofie și a devenit colaborator la Radio Europa Liberă (din 1972). În acea perioadă și-a luat numele redacțional Stroescu-Stînișoară. Din 1978 a fost angajat redactor și a realizat emisiunea Lumea creștină, în 1982 a devenit director asistent al Departamentului Românesc, apoi director definitiv (1988–1994), până când postul de radio a fost mutat la Praga. În anul 1983 a obținut titlul de Doctor în Filosofie la Universitatea din München, după anul 1990 începândt să scrie și să publice volume de publicistică și de memorialistică.

 

Ziua Radioului Național

1928 – Inaugurarea postului Radio România

La 1 noiembrie 1928, ora 17:00 românii au putut auzi pentru prima dată pe post cuvintele: „Alo, Alo, aici Radio București!”, prima emisiune a Societății de Difuziune Radiotelefonică, așa cum era denumit serviciul public de radiodifuziune în actul oficial de constituire.

Primul sediu

Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de președinte al Consiliului de Administrație. A urmat un program muzical, știri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic, știri sportive. În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00–19.00 și 20.30–24.00, programul îmbogățindu-se cu noi rubrici

 

1929 – S-a născut Vasile Nicolescu

1 noiembrie 1929, Podenii Vechi, Prahova – 31 mai 1990, București

Poet, eseist și traducător. A urmat Facultatea de Filosofie a Universității din București (absolvită în 1953). A obținut licența abia în 1961. A obținut ulterior o bursă de specializare editorială la Paris (1966–1967) și s-a specializat la Universitatea din Poitiers și la Institutul de studii franceze din La Rochelle. A fost lector la Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor, redactor responsabil al secției de poezie, critică, istorie literară și teatru la Editura pentru Literatură, director al Editurii pentru Literatură Universală, redactor la Cahiers roumains d’études littéraires, director al Direcției literaturii și publicațiilor literare din Consiliul Culturii și Educației Socialiste, funcții care i-au oferit puterea de a cenzura publicarea cărților care nu se încadrau în ideologia culturală comunistă. A debutat în anul 1946, publicând versuri în ziarul Națiunea, apoi în revistele Contemporanul, România literară, Luceafărul, Secolul 20, etc. Dintre volumele sale: Liturghii negre, Enescu. Suită lirică, Clopotul nins, Lumea diafană, Salonul olandez, O grădină pentru Orfeu, Magnolii și fum, etc. A obținut Premiul Uniunii Scriitorilor (1970, 1971), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1978) și Premiul Academiei Române (1985)

1930 – S-a născut Ion Toboșaru

1 noiembrie 1930, Constanța – 16 decembrie 2016, București

Critic de film, estetician, teatrolog, profesor universitar. A absolvit, în 1954, Facultatea de Filologie, secția Limba și Literatura Română, a Universității din București și din acel an a funcționat în învățământul superior, domeniile sale fiind Estetica, Estetica și Teoria teatrului și Teatrologie–Spectacologie. Doctoratul l-a obținut, în 1963, în filosofie, specialitatea Estetică. A fost profesor titular și șef de catedră de Estetică și Teatrologie, decan, apoi prorector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor, al UNITER, al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, în colegiile de redacție ale revistelor Studii și cercetări de Istoria Artei și Revue d’Histoire de l’Art ale Academiei Române. A fost distins cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Ofițer

1942 – S-a născut Silvia Voinea

1 noiembrie 1942, Bacău

Soprană de coloratură, una din marile vedete ale liricii românești, profesor universitar. A absolvit cursurile Conservatorului de muzică „Ciprian Porumbescu” din București la clasa Magda Ianculescu, iar în 1968 a beneficiat de o perfecționare în repertoriul mozartian la Weimar, sub îndrumarea profesorului Walter Ludwig. A debutat pe scena Operei Naționale din București în 1968, devenind la scurt timp Prim Solistă a acestuia. În istoria liricii românești, Silvia Voinea a rămas singura soprană de coloratură care a susținut, timp de 20 de ani, în aceeași stagiune, cele trei mari roluri destinate acestui tip de voce: Lakme, Lucia di Lammermoor și Regina Nopții. Publicul nu o poate uita însă și în celelalte 35 de opere interpretate, în 1800 de seri, printre care: Rigoletto, Traviata, Don Pasquale, Bărbierul din Sevilla, Romeo și Julieta, Pelleas și Melisande, Paiațe, Boema, Ariadna la Naxos, Cavalerul rozelor, Căsătoria secretă, Liliacul. Vocea sa cristalină cu o precizie intonațională de instrument, tehnica de cânt și dezinvoltura jocului actoricesc au făcut ca, timp de 15 ani, să fie oaspete permanent la Opera Comică și la Opera de Stat din Berlin, la Semperoper din Dresda, la Teatrul Regal din Liege și la Opera din Klagenfurt. A participat la 13 festivaluri internaționale în mai multe ediții în recital sau spectacole de operă: Pamplona, Besancon, Berlin, Madrid, Sofia, Salonic, Leipzig, Aix les Bains, Copenhaga, București, Scopje, Ramatuelle și Almeria. Din 1990, este profesoară de canto la Universitatea Națională de Muzică din București

Ciocârlia Aranjament muzical special pentru vocea sopranei, de Victor Dumanescu și Dinicu Bobescu

1943 – A încetat din viață Ilie Moscovici (28 noiembrie 1885, Băiceni, Iași – 1 noiembrie 1943)

Om politic, membru al conducerii Partidului Socialist din România și al conducerii Partidului Social-Democrat din România

1945 – S-a născut Pavel Bucur

1 noiembrie 1945, Bistrița – 29 septembrie 2016

Sculptor. A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București, secția Sculptură, clasa prof. Ion Lucian Murnu (1965–1971). A aprofundat studiile cu bursa „Ion Andreescu”, bursa Uniunii Artiștilor Plastici și bursa „Dimitrie Paciurea”. A participat la expoziții de grup: Artă și energie (București, 1974), Sculptură Mică Varșovia, 1975), Portretul (București, 1975), Sculptură de interior (Galeria Nouă, București, 1975), Sculptură monumentală (Muzeul de Artă Modernă Castellanza, Italia, 1981, 1982), Bienala La Spezia (Italia, 1983), Materia și spațiul (Centrul Internațional de Artă Modernă Udine, Italia, 1983). A avut numeroase expoziții personale la Bucureșt, la Roma, Milano, Alba și Modena (Italia), la Warendorf, Bielefelo, Wunzburg, Düsseldorf și Aachen (Germania), la Paris (Franța), la Geneva (Elveția), etc. Este cunoscut mai ales pentru lucrările sale de mari dimensiuni, din lemn de brad, marmură de Rușchița și de Carrara, piatră de Istria, calcar, oțel inoxidabil, aluminiu) și amplasate în locuri publice din România, Italia, Germania, Polonia. În 1986 a primit Premiul special al Uniunii Artiștilor Plastici. Biografie ilustrată

1950 – S-a născut Ionel Voineag

1 noiembrie 1950, Brăila

Tenor și profesor universitar. În adolescență, la Brăila, a cântat în corul Liceului „Nicolae Bălcescu” și a studiat la Școala Populară de Artă pianul, violoncelul și chitara clasică. Tot în această perioadă a luat și primele lecții de canto, cu profesoara Dorina Șerbănescu. Între 1969–1972, a fost student la secția Profesori de Muzică a Conservatorului „George Enescu” din Iași, apoi la secția Canto clasic, unde a studiat la clasa Maestrului Visarion Huțu. În 1970 a devenit membru al Corului de camera Animosi, creat și dirijat de Maestrul Sabin Păutza, iar în 1974, a susținut primul său recital vocal, la Sala de Concerte a Conservatorului „George Enescu”, fiind acompaniat la pian de maestrul Ioan Welt. Debutul, ca solist în repertoriul vocal-simfonic, a fost în 1975, cu rolul Lukas în oratoriul Anotimpurile de Joseph Haydn, pe scena Filarmonicii Moldova din Iași. A fost prim-solist al Operei Române din Iași și al Operei Naționale din București, colaborator permanent al unor importante teatre lirice din țară și străinătate, interpretând numeroase roluri titulare în mari spectacole de operă. Între 1992–2016, a activat ca profesor universitar doctor de canto la Universitatea Națională de Muzică București,Departamentul Canto și Artele spectacolului musical

Giacomo Puccini – Tosca E lucevan le stelle

1951 – S-a născut Stelian Morcov

1 noiembrie 1951, Azuga, Prahova

 

Luptător, laureat cu bronz la lupte libere la Montreal 1976. S-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial din 1975 și a cucerit o medalie de bronz la Campionatul European din 1976

1954 – S–a născut Cristea Mircioane

1 noiembrie 1954, Jamu Mare, Timiș

Pictor. A început să picteze târziu, după ce a absolvit o facultate tehnică (Facultatea de subingineri, Reșița), fascinat de culorile vii ale impresioniștilor. Pictează peisaje, portrete și nuduri feminine

1955 – S-a născut Gabriel Cotabiță

1 noiembrie 1955, Craiova

Cântăreț de muzică ușoară și pop-rock, prezentator, producător muzical și de televiziune. A absolvit Institutul de Electrotehnică din Craiova, fiind inginer. În perioada 1967–1969 a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Craiova. A debutat în muzica rock în anul 1975, alături de grupul Redivivus, devenind o vedetă a genului, iar la Festivalul Artei Studențești de la Galați a primit premiu pentru cel mai bun solist vocal. A colaborat cu trupa Basorelief, și-a înființat o nouă trupă, Fapt Divers, a fost component al cunoscutului grup rock Holograf și în anii ’80, solistul vocal al formației VH2

Gabriel Cotabiță – Noapte albastră

1956 – S-a născut Mariana Codruț

Mariana Găină; 1 noiembrie 1956, Prisăcani, Iași

Poetă, prozatoare și traducătoare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, A fost corector, profesor și secretar literar. În prezent, este redactor la Editura Universității „Al.I. Cuza”. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1990 și a Asociației Scriitorilor din Sibiu din 2009. A primit premiul Asociației Scriitorilor din Iași pe anul 1997, pentru romanul Casa cu storuri galbene. A publicat poezie: Măceșul din magazia de lemne, Tabieturile nopții de vară, Existență acută, Ultima patrie, Areal, proză: Casa cu storuri galbene, Nudul Dianei, publicistică: Românul imparțial

1960 – A încetat din viață George Matei Cantacuzino (23 mai 1899, Viena – 1 noiembrie 1960, Iași)

Arhitect, profesor, pictor și scriitor; reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România; deputat

1961 – A încetat din viață Aron Cotruș (2 ianuarie 1891, Hașag, lângă Sibiu – 1 noiembrie 1961, La Mirada, California)

Diplomat; în timpul Primului Război Mondial a lucrat la Legația României din Roma; scriitor, ziarist la Arad, membru al Societății Scriitorilor Români și director la biblioteca Sămănatorul

1963 – A apărut, la București, primul număr al revistei săptămânale de politică externă Lumea

A apărut printr-o hotărâre a conducerii supreme, restrânse, a Partidului Muncitoresc Român

1963 – S-a născut Nicu Vlad

1 noiembrie 1963, Piscu, Galați

Halterofil, multiplu campion mondial, european și național. A participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice și a câștigat mai multe medalii: de aur în 1984 la Los Angeles, argint în 1988 la Seul și bronz în 1996 la Atlanta. Cariera sa de excepție este descrisă și de cele 43 de medalii obținute la Campionatele Mondiale, dintre acestea 14 fiind de aur, 25 de medalii olimpice și europene; de menționat este și faptul că a doborât două recorduri mondiale

1969 – A încetat din viață Ion Bărbulescu B’Arg (16 decembrie 1887, Odobești – 1 noiembrie 1969, București)

Pictor și grafician

1970 – A încetat din viață Dimitrie Marmeliuc (20 octombrie 1886, Liteni, Suceava – 1 noiembrie 1970, București)

Istoric literar și folclorist, profesor universitar la Universitățile din Cernăuți și București; cu un rol proeminent în unirea Bucovinei cu România; senator, deputat, primar al Cernăuțiului

1986 – A încetat din viață Sorana Țopa (14 februarie 1898, Podul Turcului-Tecuci – 1986, București)

Actriță și autoare dramatică, o prezență fascinantă a generației ’30, a inspirat iubiri pasionale lui Eliade, Cioran, Lovinescu, Vinea, Ion Barbu. A murit uitată de toți…

1987 – A încetat din viață Vasile Drăguț (9 ianuarie 1928, Craiova – 1 noiembrie 1987, București)

Critic și istoric de artă, profesor și rector al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București; director al Institutului de Istoria Artei „George Oprescu”; autorul unor importante lucrări științifice de artă medievală românească

1989 – A încetat din viață, asasinată, Mihaela Runceanu (4 mai 1955, Buzău – 1 noiembrie 1989, București)

Solistă de muzică ușoară și profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București

1999 – S-a înființat, la Huși, Ansamblul Folcloric Trandafir de la Moldova

Inițiativa aparține actualului dirijor, Valerică Petraru și a coregrafului ansamblului, Virginel Solomon.

Trandafir de la Moldova • Festivalul international de folclor „Hora din strabuni” Vaslui

2007 – A fost inaugurat oficial Teatrul Metropolis din București

Teatrul Tineretului Metropolis, înființat la 1 ianuarie 2007, a fost conceput ca singurul teatru de proiecte din București. Deschiderea oficială a avut loc pe 1 noiembrie, în același an, Radu Beligan și George Ivașcu au tăiat panglica

Gala Teatrul Metropolis – 10 ani

2016 – A încetat din viață George Țoropoc (4 iunie 1953, București – 1 noiembrie 2016, București)

Actor de teatru; a jucat la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, Teatrul Masca din București, Teatrul de Stat din Sfântu Gheorghe, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „1 Noiembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: