Istoria României România frumoasă Today's Memory

7 Noiembrie în istoria românilor

Foto: A început Bătălia de la Rahova


1480 – Prima mențiune documentară a sulgerului în Țara Românească

Este denumirea dată dregătorului din Țara Românească și Moldova în secolul al XV-lea, care avea ca sarcină aprovizionarea curții domnești și a armatei cu carne, lumânări și alte provizii

1784 – Răscoala țărănească condusă de Horea, Cloșca și Crișan:

Al doilea atac al țăranilor răsculați, conduși de Horea, Cloșca și Crișan, asupra orașului Deva, unde se adăpostise un număr de nobili maghiari. Deși au atacat cetatea de mai multe ori, timp de mai multe zile (5–7 noiembrie), țăranii răsculați au fost înfrânți de către nobili. Au murit în luptă sau în timp ce încercau să se salveze de pe câmpul de luptă câteva sute de țărani, iar 44 dintre ei au fost capturați. Aceștia din urmă au fost executați de nobilii maghiari, după câteva zile, fără judecată și într-un mod groaznic, stârnind furia oastei țărănești răsculate, la auzul acestei vești. O altă ceată de țărani a distrus curtea din Săvârșin, în timp ce alta a înaintat pe valea Mureșului și în comitatul Sibiului

1829 – Generalul rus Pavel Kiseleff a fost numit președinte plenipotențiar al celor două divanuri

Portret de Franz Krüger

7/19 noiembrie1829–20 martie/1 aprilie 1834

Pavel Kiseleff a fost numit președinte plenipotențiar al divanurilor Moldovei și Țării Românești, în calitate de comandant al armatei rusești din Principatele Române în timpul Războiului ruso-turc și în temeiul Tratatului de la Adrianopol, care instituia Rusia drept putere protectoare a Principatelor. Pavel Kiseleff a contribuit la reorganizarea administrativă a celor două principate și la întocmirea Regulamentelor Organice

1863 – Împăratul Franz Joseph I al Austriei a promulgat Legea privind egala îndreptățire a națiunii române

Votată de Dieta Transilvaniei la la 30 mai 1864 și promulgată la 26 octombrie/7 noiembrie, stabilea că românii și cele două biserici ale lor (cea unită și cea ortodoxă) se regăseau pe picior de egalitate cu ungurii, secuii și sașii, precum și cu cele patru confesiuni recepte (catolică, luterană, calvină și unitariană). Totodată, a impus limba română ca limbă oficială în viața publică

1867 – S-a născut Mihail Manicatide

7 noiembrie 1867, Giurgiu – 17 februarie 1954, București

Medic pediatru, profesor universitar. A urmat cursurile Facultății de Medicină din București unde a obținut, în 1893, titlul de Doctor în Medicină cu teza Studiul anatomo-patologic al ficatului. A plecat la Paris, ca bursier, pentru a se specializa în pediatrie, a studiat la Berlin, la Institutul de anatomie patologică condus de către Rudolf Virchow și în Clinica infantilă a profesorilor Otto Heubner și Adalbert Czerny (1897–1899), perioadă în care a fost și președintele Societății românilor din Berlin, societate înființată în 1896. În 1900 a fost numit profesor de Pediatrie la Facultatea de Medicină din Iași, până în 1920 când a fost transferat la București. Este considerat fondatorul școlii științifice românești de pediatrie. A fost autorul a două tratate de medicină infantilă, a făcut cercetări în domeniul meningitei cerebrospinale la copii, a seroterapiei tusei convulsive, etc.

1869 – S-a născut Teodor Bălășel

7 noiembrie 1869, Bogdănești, Vâlcea – 30 ianuarie 1941, Ștefănești, Vâlcea

Preot și folclorist, considerat „ctitorul folclorului oltenesc”. După ce a urmat cursurile Seminarului de la Râmnicu Vâlcea (1885–1889), a fost învățător, diacon și preot paroh în comuna vâlceană Ștefănești. A pus bazele Tovărășiei folcloriștilor olteni, care a editat, timp de un an, revista Suflet oltenesc. Având șansa de a locui într-o bogată zonă folclorică, în apropiere de Valea Mamului (lângă Drăgășani), loc vestit pentru lăutarii mămuleni, care au existat până către sfârșitul secolului al XIX-lea, în fostele județe Vâlcea, Olt și Romanați, Bălășel a cules de la unul dintre acești lăutari „cele mai autentice balade, doine și cântece haiducești”. De o extraordinară tenacitate și folosind diferite genuri de surse (lăutari, bătrâni rapsozi și deținători de folclor, elevi), el tindea la epuizarea repertoriului celor chestionați. Toată viața a strâns balade, doine, cântece haiducești, legende, tradiții, datini, obiceiuri, etc., oferite spre publicare Academiei Române încă din 1892. În timpul vieții a publicat doar o parte neînsemnată din materialul cules, restul apărând postum

1872 – S-a născut Ion-Aurel Candrea

Iancu Hecht; 7 noiembrie 1872, București – 1950, Paris

Lingvist, filolog și etnofolclorist, profesor universitar. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie (1892–1896), unde l-a avut profesor pe B.P. Hasdeu. În vremea studiilor, a publicat mai multe lucrări în domeniu: Poreclele la români, Influența țiganilor asupra literaturii poporane românești, etc. Și-a continuat specializarea în romanistică, lexicografie și geografie lingvistică, între 1897–1902, la Sorbona și la École Pratique des Hautes Études din Paris. Și-a susținut în 1902 teza de doctorat, Les éléments latins de la langue roumaine. Le consonantisme (Elementele latine ale limbii române.Consonantismul). A predat Limba română la Școala Specială de Limbi Orientale vorbite din Paris. Din 1903 a fost profesor de Limba franceză la liceul „Frații Buzești” din Craiova și la liceul „Mihai Viteazul” din București, iar din 1913 a devenit conferențiar la catedra de Filologie romanică a Universității București. În 1922 a devenit Docent și, din 1927, profesor universitar la catedra de Dialectologie și Folclor românesc. Alături de Ovid Densusianu, a participat la fondarea Societății Filologice Române, precum și la publicarea Buletinului acesteia. A avut preocupări în diverse domenii ale lingvisticii (lexicologie, lexicografie, dialectologie, toponimie, antroponimie), filologiei (critică textuală) și ale folclorului. În 1948, în perioada consolidării regimului comunist în România, a emigrat în Franța. Din scrierile sale: Graiul din Țara Oașului (prima monografie dialectală românească, 1907), Folclorul medical român comparat. Privire generală. Medicina magică, Dicționar de proverbe și zicători, Straturi de cultură și straturi de limbă la popoarele romanice, Lumea basmelor. Studii și culegeri de folclor românesc, Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine (în colaborare cu Ovid Densusianu), Dicționarul enciclopedic ilustrat Cartea Românească (în colaborare cu Gheorghe Adamescu), etc.

1877 – A început Bătălia de la Rahova

A fost una dintre principalele bătălii ale Războiului pentru Independența României (7/19–9/21 noiembrie). În lupte au fost implicate detașamente româno-ruse, în vederea cuceririi garnizoanei otomane de la Rahova. Din partea Armatei Române au participat Regimentul 8 călărași, Regimentul 2 călărași, artileria din Bechet, 1 detașament de 500 de dorobanți, 22 tunuri (toate românești), Detașamentul mixt româno-rus: 7 escadroane roșiori, 1 batalion dorobanți, o baterie artilerie călăreață (românești), 4 escadroane ulani, o baterie artilerie călăreață (rusești), sub comanda Colonelului Gheorghe Slăniceanu și a Generalului rus Bogdan Theophil von Meyendorff. Eforturile de război aliate pentru cucerirea Plevnei, primejduite de prezența unei puternice concentrări de forțe turcești la Rahova, care ar fi putut să sprijine logistic rezistența lui Osman pașa la Plevna, i-a determinat pe marele duce Nicolae, comandantul frontului rus, și pe domnitorul Carol I să hotărască ocuparea Rahovei. Informațiile obținute în urma unor misiuni de recunoaștere indicau că cetatea dispunea de trei redute, circa 3.000 de soldați și patru piese de artilerie Krupp. Vidin, reduta care apăra Rahova dinspre miazăzi, era cucerită din 17/29 octombrie de un corp de oaste român sub comanda maiorului Constantin Ene. Comandantul, maior Dimitrie Giurescu a deschis atacul asupra uneia dintre redutele secundare, în fruntea Batalionului Muscel, Regimentul 4 dorobanți Argeș, sprijinit de canonada tunurilor de sub comanda colonelului Slăniceanu. După mai bine de o oră, sublocotenentul Spiroiu arbora steagul românesc pe parapetul redutei. Acțiunea s-a repetat, Batalionului Muscel revenindu-i onoarea de a suna atacul asupra redutei principale. În confruntare, maiorul Dimitrie Giurescu și-a pierdut viața, dar efortul ofițerilor români nu a fost zadarnic. Bilanțul primei zile – complexul sistem de redute al cetății Rahova fusese iremediabil avariat, iar trupele române exercitau un control de la distanță asupra redutei principale. A doua zi, s-a trecut la misiuni de recunoaștere în teatrul de operațiuni și la evaluarea condiției oștilor adverse. Comandantul otoman din dispozitiv a decis, în noaptea de 8/20–9/21 noiembrie 1877, părăsirea pozițiilor din interiorul redutelor, sub acoperirea unor salve de artilerie, circa 2.000 de ostași otomani urmând să se îndrepte către Ogosta. Convoiul otoman în retragere a fost atacat prin surprindere de batalionul 1 Mehedinți, sub comanda căpitanului Constantin Merișescu și obligat să reia lupta. Intervenția generalului maior Meyendorff și abilitățile logistice ale colonelului Crețulescu au contribuit la demontarea planurilor otomane de retragere, astfel încât, în dimineața zilei de 9/21 noiembrie, lupta pentru ocuparea Rahovei s-a sfârșit cu victoria trupelor române

1877 – A căzut în luptele de la Rahova Constantin Ene (20 decembrie 1837, Bacău – 7 noiembrie 1877, Rahova)

Maior, erou al Războiului de Independență; a condus primul eșalon de atac pentru cucerirea cetatii Rahova, însă, în timpul luptelor un glonț i-a strapuns pieptul, rănindu-l mortal

Statuia eroului Constantin Ene, Bacău

1881 – S-a născut Peter Neagoe

7 noiembrie 1881, Odorhei, Austro-Ungaria – 28 octombrie 1960, Kingston sau Woodstock, New York

Scriitor, publicist și pictor american, originar din Transilvania. A urmat Școala de Belle-Arte din București, fiind coleg cu Brâncuși, dar a frecvetat, în paralel, și cursurile de Filosofie și Drept la Universitate. În 1901 sau 1903, a părăsit țara fără învoirea părinților, și după o perioadă în Germania, a emigrat în America, la New York, unde a ocupat diferite slujbe și a continuat studiile artistice. După Primul Război Mondial a revenit în Europa, stabilindu-se la Paris. I-a cunoscut personal pe James Joyce, Ezra Pound, Gertrude Stein, a intrat în contact cu grupările dadaiste și suprarealiste. L-a reîntâlnit pe Brâncuși, căruia i-a dedicat volumul Sfântul din Montparnesse. În 1933 s-a reîntors în Statele Unite, publicând în următorii trei ani două romane și un volum de povestiri cu subiecte din realitatea românească transilvăneană. Dintre scrierile sale: Storm (Vifor), Easter Sun (Soare de Paști), There is My Heart (Drumuri cu popas), A Time to Keep (Timp de neuitat), No Time for Tears (Lacrimi inutile)

1881 – S-a născut Adolphe A. Chevallier

7 noiembrie 1881, Branar, județul antebelic Neamț/Suceava – 23 aprilie 1963, Baden

Fotograf. Tatăl său, Adolf Chevallier, a venit din Elveția, chemat de către regele Carol I, ca specialist în exploatații forestiere. Mama, Smaranda Vasiliu, era româncă. După studii primare la școala din Broșteni, a studiat la Fălticeni, unde i-a cunoscut pe Mihail Sadoveanu și G.T. Kirileanu, care i-au devenit prieteni apropiați. La 16 ani a plecat, trimis de tatăl său, la Lausanne, unde a învățat arta fotografică. Revenit în țară, a obținut în 1921 brevetul de „furnizor” (fotograf) al Curții Regale, iar anul următor și-a deschis un atelier fotografic în Piatra Neamț, apoi încă unul. S-a căsătorit la Cluj, în 1925, cu Ilze Krausz. Fiind de origine elvețiană, a devenit cetățean român abia în 1940, printr-un decret al regelui Carol al II-lea. A fost autorul unor portrete ale Reginei Maria, realizate în vizitele acesteia la Bicaz, unde se afla reședința Domeniului Coroanei. Tot pentru Casa regală, a mai fotografiat pe regele Ferdinand, pe generalul Berthelot în mijlocul ofițerilor, sau pe George Enescu. A fost cunoscut și ca Artistul fotograf al Văii Bistriței, multe din fotografiile sale având ca subiect ocupațiile tradiționale alte timpului, precum plutăritul, portul popular, datinile și obiceiurile, țărani, țigani, evrei, precum și imagini din Piatra Neamț și a altor localități din împrejurimi, având un caracter documentar deosebit pentru zona Neamțului. După cel de-al doilea război mondial s-a mutat în București, iar în anul 1950 a emigrat în Elveția locuind la Lausanne, la Prilly și la Baden

1897 – S-a născut Dumitru Ciurezu

7 noiembrie 1897, Plenița, Dolj – 5 ianuarie 1978, Sibiu

Poet și gazetar, membru al Uniunii Scriitorilor. Și-a terminat studiile cu întârziere din cauza participării la Primului Război Mondial, la luptele de la Oituz (1917). A debutat cu versuri în revista Viața studențească (1921), pe când urma cursurile Facultății de Litere din București. Tot atunci a mai publicat, în alte periodice, poezii și articole, precum și traducerea romanului Iama de Al. Kuprin (1924). Descoperit și apreciat de Octavian Goga, a devenit colaboratorul acestuia la Țara noastră, unde i-au apărut, din 1924, versuri și unde a desfășurat o intensă activitate publicistică, semnând aproape zilnic articole inserate la rubricile Probleme culturale, Comentarii critice, Cronica teatrului. A mai colaborat, în special cu poeme, la Viața românească, Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, etc., iar după 1933 a fost redactor al foii săptămânale pentru popor, Albina. În această calitate a inițiat colecția Biblioteca Albinei, în cadrul căreia a îngrijit și a prefațat câteva cărți de larg interes. În 1944 s-a stabilit la Sibiu, unde a fost o vreme cercetător la secția locală a Filialei Cluj a Academiei Române, elaborând lucrări de istorie literară

1908 – S-a născut Ion Filotti Cantacuzino

7 noiembrie 1908, București – 27 august 1975, București

Cineast, critic literar și medic, fiul prințului Ioan Cantacuzino și al actriței Maria Filotti. A urmat studii de medicină și filozofie, a devenit Doctor în Medicină și Chirurgie în 1935, cu teza Reperajul ventricular în epilepsie. Un an mai târziu, Universitatea din Paris i-a acordat diploma de medic legist psihiatru. A realizat adevărate performanțe greu de atins în domeniul medicinei și literelor. A fost, în 1936, asistent universitar străin al clinicii de psihiatrie din capitala Franței. Ceva mai târziu a absolvit al Conservatorul de muzică și artă dramatică din București, specialitatea Regie scenică. A fost ales membru a numeroase societăți științifice din țară și străinătate, printre care: Societatea medico-psihologică din Paris, Societatea română de psihiatrie, neurologie și endocrinologie, Societatea română de istoria medicinii, Societatea internațională de psihopatologia expresiei, Societatea franceză de istoria medicinei. A desfășurat o remarcabilă activitate ca asistent universitar la Clinica psihiatrică a Facultății de medicină din București și ca asistent al profesorului Henri Claude din Paris. A fost medic psihiatru la Spitalul Central de Boli mintale și nervoase din București, iar mai târziu, la Spitalul Brâncovenesc, până în anul 1976 când s-a întors la pasiunea sa din copilărie: istoria cinematografiei. Ca neuropshiatru a publicat și comunicat aproape 100 de lucrări, dintre care unele în colaborări prestigioase: H. Claude, P. Sivadon, P. Rubenovitch. Întinderea vastă a preocupărilor sale a cuprins probleme de psihopatologie, terapie, istoria medicinii, patologia expresiei sau patografii ale unor artiști. Pasionat de film, a scris cronici de film și a creat la Radio România Cronica cinematografică, o emisiune de analiză cinematografică. A scris scenarii, a regizat filme documentare, a scris cărți și studii dedicate universului cinematografiei: Uzina de basme, Întâlniri cu cinematograful, Note pentru azi, De amore, Momente din istoria filmului românesc, Jean Mihail, Filmul românesc de altădată. În 1941 a fost numit director al Centrului Național al Cinematografiei participând la realizarea unor filme precum Odessa în flăcări, O noapte furtunoasă. După cel de-al Doilea Război Mondial, a fost arestat pentru un timp și i s-a interzis să mai lucreze în cinematografie, revenind la psihiatrie. A tradus remarcabil din Shaw, Brecht, Giraudoux, Shakespeare. A obținut Premiul pentru critică cinematografică al Asociației Cineaștilor din România ACIN pe anul 1974 (in memoriam), pentru contribuția excepțională la fundamentarea și dezvoltarea istoriografiei cinematografice naționale

1911 – S-a născut Maria Lătărețu

7 noiembrie 1911, Bălcești, Gorj – 27 septembrie 1972, Românești, Botoșani

Cântăreață de muzică tradițională și muzică populară, una dintre cele mai îndrăgite interprete din domeniu, fiind numită Privighetoarea Gorjului, Crăiasa cântecului românesc. Încă din copilărie, a cântat la hore, nunți, petreceri boierești, etc. La 13 ani fratele artistei, Ioniță Borcan, i-a cumpărat o chitară și a învățat-o să se acompanieze. În 1937 a fost descoperită în Gorj de o echipă de folcloriști alcătuită din Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru și Mihai Pop. Încântați de vocea, stilul și repertoriul său tradițional, au invitat-o la București pentru a o înregistra. A cântat prima oară la Radio București pe 29 august 1937. În cariera sa a susținut un număr mare de concerte, a realizat numeroase înregistrări discografice și a participat la un număr mare de emisiuni de radio și TV, a întreprins numeroase turnee atât în țară, cât și în străinătate: Polonia, Cehoslovacia, URSS, Egipt, Siria, Elveția, Turcia, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, Iordania. De-a lungul carierei sale a cântat cu mari șefi de orchestră și dirijori: Gelu Barabancea, Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, Victor Predescu, Radu Voinescu, George Vancu, Ion Luca-Bănățeanu, Florea Cioacă, Constantin Mirea, Nicu Novac

Maria Lătărețu – Mai treci, neică, și tu dealul

1914 – S-a născut Ion Bănuță

7 noiembrie 1914, Siliștea, județul Argeș – 30 decembrie 1986, București

Poet. A participat la grevele din 1933, iar în 1941 a fost arestat pentru activitate în cadrul PCR. După 1944, a devenit primul președinte al Sindicatului Ziariștilor din Banat. A urmat liceul în particular și a studiat ziaristica la Facultatea de Filosofie a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1959. A debutat editorial în 1946, la Lugoj, cu placheta de versuri Cetatea tăcerii, și a publicat, în anii ’40, în revista Presa liberă, pe care el însuși a înființat-o, articole și reportaje care servesc ideologia comunistă. Din 1960 a fost director al Editurii pentru Literatură, unde s-a distins printr-o preocupare eficientă pentru literatura clasică, din care a inițiat ediții de opere, ca și pentru literatura contemporană. A fost demis în 1968 pentru că tipărise, în colecția Biblioteca pentru toți, antologia Poezia română modernă. De la G. Bacovia la Emil Botta (I-II), alcătuită de Nicolae Manolescu, în care figurau poeți indezirabili regimului comunist: Aron Cotruș, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ștefan Baciu etc. A fost trimis redactor-șef la Albina, a colaborat la Viața românească, România literară, Tomis, Cronica, Familia, Astra, etc. Din scrierile sale: La hotarul dintre lumi, Am rechemat iubirea, ciclul Olimpul Diavolului

1915 – S-a născut Amelia Pavel

7 noiembrie 1915, București – 21 decembrie 2003, București

Critic și istoric al artelor, eseistă, memorialistă, membră a Asociației Criticilor de Artă din 1960. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, unde i-a avut printre profesori pe Tudor Vianu, P.P. Negulescu, Dimitrie Gusti și Traian Herseni. A fost cercetător științific la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, secretar științific de redacție la Studii și cercetări de istoria artei și Revue roumaine de l’histoire de l’art și cercetător științific la Muzeul Național de Artă – Galeria Națională. Din 1994 a predat cursuri de Istoria artei moderne și Arta secolului XX la Facultatea de Istoria Artei, Academia Națională de Artă. A scris cărți, articole, texte de catalog, fișe de dicționar despre artiștii din sec. XX, publicând în Studii și cercetări de istoria artei, România literară, Viața românească, Arta, etc. Între lucrările sale se numără: Ion Theodorescu Sion, Idei estetice în Europa și artă românească la răscruce de veac, Expresionismul și premisele sale, Rembrandt: gravurile, Peisaj natural, peisaj uman, Pictura românească interbelică, volumul de memorii Un martor în plus, etc. A participat la elaborarea de lucrări colective: Micul dicționar enciclopedic român, Dicționar de termeni de artă, Lexiconul de artiști Vollmer, Allgemeines Künstler Lexicon Saur; a tradus din limba germană. A primit în anii ’90 titlul de Femeia europeană a anului din partea Consiliului Europei

1916 – S-a născut Mihai Șora

7 noiembrie 1916, Ianova, Comitatul Timiș, Austro-Ungaria/Ianova–Remetea Mare, Timiș

Filosof și eseist, membru de onoare (din 2012) al Academiei Române. A studiat filosofia la Universitatea din București (1934–1938), având profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar asistent pe Mircea Eliade. A obținut o bursă din partea Institutului Francez din București în 1938 (concomitent cu Eugène Ionesco). A părăsit Parisul aflat sub ocupație germană în 1940 și a ajuns în Grenoble, unde, sub îndrumarea lui Jacques Chevalier, a realizat o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. A rămas, împreună cu soția, la Grenoble, până după eliberarea Franței în 1944, fiind martori la ororile dictaturii hitleriste. Mânat de un antifascism militant, s-a înscris în Partidul Comunist Francez. Între 1945–1948 a fost cercetător la Centre national de la recherche scientifique din Paris. A debutat la Gallimard cu Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique în anul 1947. A refuzat cetățenia franceză, care i-a fost propusă imediat după apariția cărții la Gallimard. În 1948 a venit în România pentru a-și vedea părinții, dar autoritățile nu i-au permis să se întoarcă în Franța, unde îl așteptau soția și cei doi copii. Ulterior, aceștia au fost nevoiți să îl urmeze. Forțat să stea în România după 1948, și-a manifestat dezacordul față de comuniștii aflați la putere, precum și față de ideologia promovată de aceștia și timp de 20 de ani nu a publicat nimic. A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe, apoi ca șef de secție la Editura pentru Limbi Străine și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, unde are meritul editorial de a fi fost fondatorul noii serii BPT (Biblioteca Pentru Toți). În urma publicării Antologiei poeziei interbelice, în care erau prezenți și poeți ca Nichifor Crainic sau Radu Gyr, foști deținuți politici, iar, din emigrație, Aron Cotruș, Ștefan Baciu, Horia Stamatu, a fost imediat înlăturat și trimis ca simplu redactor la Editura Enciclopedică. După 1989, a fost ministru al învățământului în primul guvern democratic provizoriu, condus de Petre Roman, dar și-a dat demisia din guvern în semn de protest față de mineriadele din 13–15 iunie 1990, fiind singurul ministru din guvern care a făcut acest gest; a refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai. A fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și al Alianței Civice, al Solidarității universitare și al Asociației România viitoare. A fost unul dintre oponenții vocali ai modificărilor la legile justiției, care au declanșat protestele din 2017–2018, alăturându-se deseori demonstranților, în ciuda vârstei înaintate și sănătății precare. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Sarea pământului (1978) și pentru Firul ierbii (1998), Decorația regală Nihil Sine Deo (2011), Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (2016), Premiul Cetățeanului European (2018). Volume: Despre dialogul interior, A fi, a face, a avea, Firul ierbii, Clipa și timpul

Mic dejun cu un campion: Mihai Șora

1918 – Înființarea gărzilor naționale și a gărzilor civile sătești în Transilvania

O primă măsură a Consiliului Național Român Central, căruia i s-a mai spus și Sfatul Național Român, a fost înființarea la 25 octombrie/7 noiembrie, a gărzilor naționale și a celor sătești civile pe întregul teritoriu locuit de români în Transilvania și Ungaria, pentru „păstrarea liniștii și averii fiecăruia”. A urmat constituirea la 29 octombrie/11 noiembrie a statului major al gărzilor naționale

1918 – A încetat din viață Mihai Burada (1 martie 1841, Iași – 7 noiembrie 1918, Roman, Neamț)

Compozitor și pianist concertist și de muzică de cameră, membru-fondator și președinte al Societății culturale „Miron Costin” din Roman, medic

1919 – Ziua de 1 Decembrie, a proclamării unirii Transilvaniei cu România, a fost decretată sărbătoare națională

Aniversarea unui an de la istoricul eveniment a determinat Prefectura județului Timiș-Torontal să emită Ordonanța nr. 4.919/23 noiembrie 1919, semnată de prefectul dr. Aurel Cosma în care se sublinia: „Ziua de 1 decembrie 1918 rămâne veșnic sfântă și memorabilă în istoria neamului românesc pentru că fiii Daciei Traiane în ziua aceasta au rupt pentru totdeauna lanțurile sclaviei milenare, decretând la Alba Iulia unirea lor cu frații de pretutindeni, ea realizând visul de veacuri al unui popor asuprit de soarta vitregă de până acum să făurească România Mare, fortăreață inexpugnabilă a ființei naționale și santinelă veșnică a latinității în Orient. Drept aceea delegații neamului românesc întruniți la Alba Iulia au decretat ziua aceasta de „Ziua Libertății”, care sfântă are să fie pentru totdeauna și pentru toată suflarea românească

1923 – S-a născut Paul Georgescu

7 noiembrie 1923, Țăndărei, Ialomița – 15 octombrie 1989, București

Critic literar, eseist, jurnalist, romancier și scriitor. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie (absolvită în 1945). A participat la activitatea comunistă ilegală, fiind, se pare, chiar condamnat la moarte în timpul regimului antonescian. A fost redactor la România liberă, Revista literară, Radiodifuziune, Viața Românească, redactor-șef, redactor-șef adjunct al „vechiiGazete literare (numele dintre 1954–1968 al revistei România literară), calitate în care a practicat critica literară de încurajare, spre exemplu susținând debutul literar al lui Nichita Stănescu. În paralel, a avut activitate didactică la Catedra de Literatură română a Universității din București. A debutat publicistic în România liberă (1944). A fost cronicar literar la Radio (săptămânal, între 1945–1948), a colaborat la Viața Românească, Contemporanul, România literară, Luceafărul etc. A debutat editorial în 1957 cu Încercări critice. Din scrierile sale: Păreri literare, Vârstele tinereții, Printre cărți, Înainte de tăcere, Doctorul Poenaru, Vara baroc, Mai mult ca perfectul, Geamlîc, Între timp

1927 – S-a născut Mihai Berechet

7 noiembrie 1927, Brăila – 16 decembrie 1991, Vayance, Franța

Actor, regizor de teatru și film. A urmat în paralel Conservatorul Regal de Artă Dramatică din București, clasa Marioara Voiculescu și Facultatea de Drept (1946–1949), apoi Facultatea de Regie de la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” (1949–1953). A fost actor (din 1947) și regizor (din 1967) al Teatrului Național din București (până la încetarea din viață), unde a interpretat mai mult de 80 de roluri importante în: Comedia de modă veche de Al. Arbuzov, Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare, Marele Soldat de Dan Tărchilă, Căruța cu paiațe de Mircea Ștefănescu, etc., a avut peste 90 de piese puse în scenă: Momente Caragiale – Tren de placere, Comedie de modă veche. A jucat în filme: Ciulinii Bărăganului, Golgota, Aventurile lui Tom Sawyer, Răzbunarea haiducilor, Insula comorilor, Trandafirul galben, etc.

Pirații din Pacific

1936 – S-a născut Marius Guran

7 noiembrie 1936, Bârca, Dolj – 24 aprilie 2019

Inginer, specialist în calculatoare, unul din pionierii informaticii românești, membru de onoare (din 2011) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Electronică și Telecomunicații a Institutului Politehnic București pe care a absolvit-o în anul 1960. În anul 1965 a obținut doctoratul în Calculatoare electronice la Institutul Politehnic din Leningrad. Imediat după absolvire, a activat în domeniul didactic, urcând treptele carierei de la preparator, șef de laborator, asistent, șef de lucrări, conferențiar și profesor universitar (1988). S-a numărat printre membrii fondatori ai Catedrei de calculatoare din Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Politehnica București. A fost profesor și la Facultatea de Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice și Director general al Centrului de cercetare și consultanță pentru Pregătirea privind Managementul și Ingineria Întreprinderilor Industriale Virtuale. În paralel cu activitatea didactică, a lucrat în domeniul cercetării, la înființarea Institutului Central de Informatică București (1970) fiind numit director al acestuia. Începând cu 1971 a dezvoltat aici prima echipă de cercetare în domeniul rețelelor de calculatoare. În perioada 1979–1985 a fost consultant UNESCO pentru informatică și rețele de calculatoare, având contribuții deosebite în domeniul informaticii nu numai în plan multilateral (UNESCO, CAER, UE), ci și bilateral (Franța, URSS, SUA, China etc). După 1989 a obținut domeniul internet.ro pentru România. A avut o intensă activitate publicistică: peste 70 de articole în reviste cu referenți, peste 120 de comunicări la reuniuni științifice, peste 40 de proiecte contractate de cercetare – dezvoltare cu rapoarte tehnice asociate

1938 – S-a născut Eliza Botezatu

7 noiembrie 1938, Briceni, Soroca, R. Moldova

Scriitoare și critic literar din Republica Moldova. A vrut să devină actriță, dar nu a reușit să intre la facultatea de specialitate, așa că și-a depus actele la literatură, urmând studii filologice la Universitatea de Stat din Moldova, cât și diverse cursuri de pedagogie, stilistică și știință literară. A fost profesoară la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. A publicat peste 400 de articole în ziare, reviste și periodice de specialitate, printre care Poezia meditativă moldovenească, Teoria și metodica compunerii, Literatura moldovenească pentru copii: Manual pentru școala superioară, Cheile creației

1940 – S-a născut Dorina Lazăr

7 noiembrie 1940, Hunedoara

Actriță de teatru, film, televiziune, radio și voice-over. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, secția Actorie la clasa profesorului Ion Finteșteanu, asistenți Sanda Manu și Dem Rădulescu. A debutat în 1961 la Teatrul Regional București, iar din 1969 a fost actriță la Teatrul Odeon. Pe marele ecran a debutat în 1974 în filmul Păcală al regizorului Geo Saizescu. Printre cele mai importante filme în care a jucat se numără Angela merge mai departe, Liceenii, Balanța, Amen. A fost director al Teatrului Odeon din București. În anul 1979 a primit premiul Leul de bronz la Festivalul Internațional de Teatru de la Arezzo pentru spectacolul Năpasta. În anul 1982 a primit premiul Cea mai bună actriță de film din partea Asociației Cineaștilor din România, ACIN pentru rolul Angela (1981)

Năpasta

1942 – S-a născut Mariana Mihuț

7 noiembrie 1942, Chișinău

Actriță de film, radio, teatru, televiziune și voce. A urmat Institutul de Teatru și Film „I.L. Caragiale” București (1964). Are o remarcabilă activitate teatrală la Teatrul Giulești, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” și colaborări cu Teatrul „C.I. Nottara”, Teatrul Odeon, Teatrul Național, jucând numeroase roluri în piese de teatru pe scenă: Cum vă place?, Pălăria florentină, Visul unei nopți de iarnă, A douăsprezecea noapte, Pygmalion, Pescărușul, Luna dezmoșteniților, O batistă în Dunăre, Levantul, Căsătoria, în teatru TV: Idioata, Cadavrul viu, Ciuta, O scrisoare pierdută, Îngerii triști, și film: Pădurea spânzuraților, Regizorul, Cadavrul viu, De ce trag clopotele, Mitică?, Moartea unui artist, Balanța, Cel mai iubit dintre pământeni, Nunta mută. Este membră a UNITER

Ciuta

1945 – A încetat din viață Mircea Djuvara (18/30 mai 1886, București – 7 noiembrie 1945, București)

Filisof și jurist, membru corespondent al Academiei Române, autor a peste 144 de titluri

1950 – A fost inaugurat Teatrul de Stat de Operetă din București

S-a jucat la inaugurare premiera Vânt de libertate de Isaak Dunaevski, spectacol la realizarea căruia au contribuit artiști precum Silly Popescu, Maria Wauvrina, Nae Roman, Migry Avram Nicolau, Toni Buiacici, Tiberiu Simionescu, N. Ionescu Dodo și mulți alții. Primul sediu, situat pe Splaiul Unirii, a fost demolat în 1986 de regimul Ceaușescu, Teatrul de Operetă funcționând în clădirea Teatrului Național București „I.L. Caragiale”, până în anul 2005 când, din cauza incendiului care a afectat grav clădirea Naționalului bucureștean, spectacolele s-au desfășurat în sala Ministerului Afacerilor Interne timp de doi ani, ulterior revenind în actuala Sală Studio (fosta Sală Mică) a Teatrului Național. În anul 2011, când clădirea teatrului a intrat în reparații capitale Teatrul de Operetă a desfășurat un amplu turneu național. Noua sală de spectacole a fost inaugurată în luna ianuarie 2018. În prezent se numește Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

1951 – Premiera operetei Ana Lugojana de Filaret Barbu

Realizată în colaborare cu Nica Iancu Iancovici, Ion Dacian și Vasile Timuș. După terminarea operetei, autorul a trimis partitura la minister pentru aprobare, dar se pare că a fost rătăcită pe undeva… Noul director al muzicii numit la minister a găsit dosarul cu Ana Lugojana și s-a grăbit să ceară montarea ei, având premiera la București, la 7 noiembrie 1951

Ana Lugojana • Orchestra, Corul, Baletul și Soliștii Operei naționale Române din Cluj-Napoca, Dirijor Adrian Morar (Sibiu, 2016)

1962 – S-a născut Vasile Chira

7 noiembrie 1962, Breb, Maramureș

Filosof, teolog, dramaturg, eseist, poet și prozator. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, continuându-și apoi studiile teologice la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu (1986–1990). A urmat concomitent cursurile Facultății de Istorie și Filosofie, specialitatea Filosofie și ale Facultății de Litere, secția Filologie clasică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Între 1998–2000 a frecventat cursurile Facultății de Litere, secția Română-Etnologie din cadrul aceleiași universități clujene. După susținerea licenței în Filosofie (1996), a făcut studii de doctorat; în 2002 a primit o bursă la Institutul Ecumenic Bossey și Universitatea din Geneva (Graduate School) și în 2004, a devenit Doctor în Filosofie al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este lector universitar la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, de asemenea președintele Institutului de Studii Pluri-, Inter- și Transdisciplinare / Institute of Pluri-, Inter- and Transdisciplinary Studies (IPITS) și solistul grupului folcloric Dacii liberi din Maramureș. Din scrierile sale: Scrisoarea unui bolnav de SIDA către Cer. Perspective medicale și teologice ale infecției HIV/SIDA, Jocul eonilor, O noapte cu Dumnezeu, Fragmentarium, Orologiul, Liber miscellaneus, Maramureșul voievodal – spațiul ontologic originar al României

1977 – A încetat din viață Alexandru Dimitriu-Păușești (24 februarie 1909, Iași – 7 noiembrie 1977, București)

Poet, publicist și traducător.

1983 – A încetat din viață Ion Jalea (19 mai 1887, Casimcea, Tulcea – 7 noiembrie 1983, București)

Sculptor; membru și președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, membru titular al Academiei Române; i-a fost conferit Marele Premiu al Expozițiilor Internaționale de la Paris și de la Barcelona

1990 – A luat ființă Alianța Civică

Organizație neguvernamentală din România, cu sediul la București, creată din inițiativa mai multor organizații: Asociația 15 Noiembrie – Brașov, Solidaritatea Universitară, Societatea Timișoara, GDS, Societatea Agora – Iași, Grupul Independent pentru Democrație, Asociația Pro Democrația și ca urmare a adeziunii publice a 216 personalități ale lumii culturale, artistice, științifice și tehnice din România, multe dintre acestea cunoscuți opozanți ai regimului lui Ceaușescu. A fost înființată prin sentința civilă nr. 2.274/7 noiembrie 1990 a judecătoriei sectorului 1. Primul președinte ales a fost Marian Munteanu, președintele Ligii Studenților din Universitatea București, aflat în greva foamei după eliberarea din detenția la Jilava. Alianța Civică a dat publicității o Declarație de principii, devenind în scurt timp reprezentativă pentru societatea civilă. Creată în scopul consolidării societății civile și a statului de drept și condusă mult timp de scriitoarea Ana Blandiana, Alianța a jucat un rol important în democratizarea societății românești, prin organizarea a numeroase acțiuni civice (seminarii, demonstrații etc.)

2003 – A încetat din viață Iosif Naghiu (11 martie 1932, București – 7 noiembrie 2003)

Dramaturg și poet

2011 – A început să emită Radio România Junior

Singurul post public de radio on-line destinat copiilor și părinților, este cel mai tânăr proiect lansat de Radio România, singurul de acest gen din Europa adresat copiilor. Proiectul propune o platformă educațională de comunicare (emisie radio cu streaming video, site, pagină de Facebook, Twitter), pe baza conceptului original integrat Universul Junior. Cei mici și cei mari se pot juca și pot învăța într-o lume virtuală sigură, actuală, creativă și distractivă

2014 – Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj a inaugurat Institutul de Armenologie din România

Este primul institut de studii armene din România și singurul din Europa Centrală. Conferința inaugurală a avut loc în aula Regele Ferdinand I, avându-i invitați pe Hamlet Gasparian, ambasadorul Republicii Armenia în România, ÎPS Gyorgy Jakubinyi, arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia și administrator apostolic al Ordinariatului Armenilor Catolici din România, PS Datev Hagopian, episcop și Întâistătătorul Bisericii Apostolice Armene din România, personalități ale mediului academic, diplomatic și eclesiastic, studenți, masteramzi, doctoranzi și postdoctoranzi ai Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, care au dezbătut evoluția comunităților armene încă de la formarea lor, în urmă cu mai multe secole

2015 – A încetat din viață Aurel Storin (12 ianuarie 1937, București – 7 noiembrie 2015, București)

Textier pentru muzică ușoară și revistă, poet și scriitor

2016 – A încetat din viață Valentin Hossu-Longin (21 iulie 1939, București, România – 7 noiembrie 2016, București)

Jurnalist și scriitor

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

1 comentariu la „7 Noiembrie în istoria românilor

    Lasă un răspuns

    %d blogeri au apreciat: