Istoria României România frumoasă Today's Memory

10 Noiembrie în istoria românilor

Foto: Proclamația regelui Ferdinand I către armată


1444 – Bătălia de la Varna

Parte a cruciadei antiotomane, promovată de Papa Eugen al IV-lea și condusă de Vladislav al III-lea, rege al Ungariei și al Poloniei, și de Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei.

Władysław al III-lea al Poloniei conducând șarja de cavalerie. Tablou de Jan Matejko

Armata Imperiului Otoman, condusă de Sultanul Murad al II-lea a învins armatele Poloniei și Ungariei, iar regele Ungariei a fost ucis, consolidându-și în acest fel controlul asupra Constantinopolului și marcând pierderea speranței obținerii independenței de către popoarele balcanice, dar și ascensiunea otomană fără precedent

1508 – A fost tipărit Liturghierul lui Macarie

Tipărit în limba slavonă, din inițiativa domnitorului Radu cel Mare, de călugărul sârb Macarie, Liturghierul lui Macarie nu este doar prima tipăritură imprimată vreodată în Țările Române, ci și primul liturghier ortodox tipărit. Traducerea slavonă a acestei cărți, se pare că ar fi fost realizată de către patriarhul Nifon, cât timp a stat în Țara Românească. De altfel, primul Liturghier în limba greacă avea să se tipărească abia în 1526, când avea să apară concomitent, la Veneția și la Roma. Din epilogul Liturghierului aflăm că „S-au început această sfîntă carte, numită Liturghier, după porunca domnitorului Io Radu voievod, să-i fie lui veșnică pomenire, și s-au săvîrșit această carte din porunca întru Hristos Dumnezeu binecredinciosului și de Dumnezeu păzitului și prealuminatului domnitor Io Mihnea, marele voievod a toată țara Ungrovlahiei și a părților de la Dunăre, fiul marelui Io voievod Vlad, în anul întîi al domniei sale, ostenindu-se și smeritul monah și preot Macarie. În anul 7016 [1508] luna noiembrie 10 zile”. Tipărituri românești

1688 – A apărut Biblia de la București sau Biblia lui Șerban Cantacuzino

La 10/20 noiembrie s-a terminat tipărirea Bibliei în limba română. Textul cărții a fost definitivat din inițiativa lui Șerban Cantacuzino de un grup de învățați, între care frații Șerban și Radu Greceanu, fiind tipărită la București prin grija și cu cheltuiala domnitorului Șerban Cantacuzino și a urmașului său, Constantin Brâncoveanu. Este prima traducere integrală a Bibliei în limba română, un monument al limbii române vechi, dar și al culturii umaniste europene, jucând un rol major în dezvoltarea limbii literare. „Biblia românească (1688) reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani” (George Călinescu)

1714 – S-a încheiat periplul regelui Suediei, Carol al XII-lea, în Țara Românească și Transilvania

17 octombrie–10 noiembrie

După peregrinări și izbânzi prin Europa, regele Suediei, Carol al XII-lea – cel care visa să ajungă un nou Alexandru cel Mare – și-a năruit planurile orgolioase după înfrângerea de la Poltava (1709). Refugiat la Varnița, lângă Bender (Tighina), și-a petrecut acolo aproape patru ani, până când turcii, spre a-i potoli uneltirile, l-au dus la Demotica, în apropierea Adrianopolului, unde a mai stat până la începutul toamnei lui 1714, când i s-a permis să plece spre țară pe un itinerar străbătând Valahia și apoi Transilvania. Sultanul Ahmed al III-lea poruncise lui Mustafa aga ca, alături de trupe turcești, să-l însoțească pe suedez până la granița Ardealului; pe de altă parte, domnul Țării Românești, Ștefan Cantacuzino, fusese anunțat pentru a pregăti drumul lui Carol al XII-lea prin Țara Românească până va trece în Transilvania.

Carol al XII-lea al Suediei. Pictură de Michael Dahl, 1714

Printre boierii care au fost rânduiți de Ștefan Cantacuzino pentru a-l însoți pe scandinav s-a aflat și cronicarul muntean Radu Popescu. Carol al XII-lea a părăsit Demotica la 1 octombrie, la 17 octombrie a traversat Dunărea pe la Rusciuc și a străbătut Valahia și Transilvania, călătorind incognito cu o mică suită. Două zile mai târziu, la 19 octombrie 1714, a sosit la Pitești, dar nu a rămas aici, ci în apropiere, la Budeasa, unde s-a instalat într-un conac care există și astăzi, Casa Budiștenilor. La Budeasa aștepta să-i sosească trupele rămase la Varnița (Bender), și nădăjduia, prin curierul trimis, un răspuns de la Viena pentru suma de bani (50.000 de galbeni) solicitată sub formă de împrumut împăratului Carol al VI-lea. Spera, de asemenea, ca de la curtea imperială să-i parvină salvconductul ce i-ar fi asigurat drumul mai departe. E de presupus că regele suedez nu a stat în inactivitate la Budeasa, ci a tatonat drumul pe care urma să-l apuce spre a trece Carpații, după cum există posibilitatea să se fi folosit chiar de o hartă, căci avea pe lângă el un consilier cartograf. Amănuntul dat de Radu Popescu cum că regele „au perit dintre oști și s-au dus tiptil” este de natură a atrage atenția că la Budeasa s-a petrecut ceva neprevăzut. Relatarea cronicarului nu trebuie pusă la îndoială, de vreme ce el fusese un martor ocular al celor întâmplate. Îndreptându-se spre casă, regele a trecut și prin Zalău, evenimentul fiind descris de un istoric din secolul al XIX -lea, Ferencz Szilagyi: „Carol XII – regele Suediei – în drumul lui prin Ardeal, a ajuns în orașul Zalău în a doua săptămână a lunii noiembrie a anului 1714, într-o stare precară de sănătate”. Despre popasul în sine, Ferencz Szilagyi spune că regele s-a oprit la casa particulară a lui Zovanyi Gyorgy, protopopul Zalăului, după ce acesta a făcut toate demersurile necesare ca să fie el privilegiatul care să îl primească pe rege. „Ajuns la această locuință, regele și generalul care îl însoțea, pe nume Liewel, a fost întâmpinat de gazdă cu mâncăruri alese și vinuri scumpe din struguri stafidiți. Primirea călduroasă l-a făcut pe rege să rămână în casa zălăuanului până a doua zi dimineața, deși ar fi avut în plan să pornească la drum în aceeași seară”, relatează Ferencz Szilagyi. Mai mult, se pare că deși a ajuns în Zalău cu sănătatea șubredă și foarte obosit, după ce s-a odihnit în casa protopopului, a doua zi regele s-a simțit mult mai bine și a fost gata să pornească la drum. spre casă

 

Ziua Artileriei

1843 – S-a înființat prima baterie de artilerie a Țării Românești

În anul 1835, Adunarea Națională din Țara Românească a propus introducerea artileriei în organizarea armatei naționale. Motivând necesitatea reînființării acestei arme, membrii adunării făceau referiri la tradiția ei, arătând că este necesară „cumpărarea de tunuri pentru desăvârșirea și împodobirea organizației regulatei oștiri ce avem, cum și spre cuviința sărbătorilor naționale, pentru un stat ca acesta, care și mai înainte nu era lipsit de această podoabă”. În anul 1841 a fost întocmit un proiect de lege pentru constituirea primei baterii de artilerie, numai că lipseau tunurile. În 1843, Domnul Țării Românești, Gheorghe Bibescu, a întreprins o călătorie la Constantinopol și la înapoiere sultanul i-a dăruit patru tunuri cu țeava din bronz (calibru 80 mm) ca „să slujească întru paza bunei rânduieli și liniștei obștești.” Prin Porunca Domnească nr. 198/10 noiembrie 1843, s-a legiferat înființarea primei baterii de artilerie a țării Românești și încadrarea acesteia cu ofițerii, subofițerii și militarii necesari. Comandantul primei baterii de artilerie a fost căpitanul Pavel Lenz, iar locotenenții Scarlat Ciocârlan și Nicolae Haralambie, primii săi subalterni

 

1887 – S-a născut Elisa Leonida Zamfirescu

10 noiembrie 1887, Galați – 25 noiembrie 1973, București

Ingineră și inventatoare din România. A provenit dintr-o familie de intelectuali. După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București, dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. În 1909, a plecat la Berlin și s-a înscris la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități, deși a fost acceptată cu greu. Cu răbdare, cu dârzenie și cu silință, a transformat prejudecățile, ostilitatea și privirile batjocoritoare în admirația generală. Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, reușind, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București. În timpul Primului Război Mondial, cu riscul vieții, a mers pe front, desfășurând o intensă activitate în cadrul organizației Crucea Roșie. I s-a încredințat conducerea unor spitale de campanie în apropiere de Mărășești. Pentru activitatea sanitară, a fost decorată cu ordine și medalii românești și străine. Tot pe front l-a întâlnit pe viitorul său soț, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, inginerul Constantin Zamfirescu, cu care s-a căsătorit, pe front, la Ghidigeni, în 1918, la nuntă a participat și Regina Maria. După război, și-a reluat activitatea la Institutul Geologic, fiind șefă a laboratoarelor, membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume. S-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcție și de prepararea minereurilor, semnând 85 000 buletine de analize, ale căror rezultate au fost publicate în seria Studii economice, editată de Institutul Geologic

Români care au schimbat lumea: Elisa Leonida Zamfirescu

1892 – S-a născut Ion Clopoțel

10 noiembrie 1892, Poiana Mărului, Brașov – 23 August 1986, București

Publicist, sociograf și memorialist, animator al presei românești în perioada interbelică. A urmat studii superioare la universitățile din Cluj, Budapesta și Viena. A fost licențiat în Litere, specializarea Flologie romanică și Filosofie, cu titlul de profesor. Din 1917 a fost profesor la Caransebeș, profesor de Limba română și franceză la Școala Superioară de Comerț din Cluj, inspector general pentru învățământul muncitoresc, director general al IOVR și rector al Universității Libere din Brașov, director al Bibliotecii Centrale Universitare din București. A fost arestat și deținut de autoritățile ungare în închisoarea de la Seghedin în anul 1918 pentru agitație unionistă. A debutat publicistic în anul 1911 în revista Românul din Arad. A desfășurat o intensă activitate publicistică, a fost promotorul anchetelor sociale ca gen publicistic în România. A fost redactor-șef la publicațiile Gazeta Transilvaniei (Brașov), Patria (Cluj), Șoimul, Românul și redactor la ziarele bucureștene: Adevărul, Dimineața, Libertatea și la revistele: Lumea nouă, Pagini literare. A editat la Cluj revista săptămânală Societatea de mâine, una dintre cele mai însemnate publicații românești transilvănene din perioada interbelică, care a apărut până în (1923–1945), a tipărit suplimentul Tribuna democrației, a colaborat la Luceafărul. A înființat Biblioteca ziaristică și Almanahul presei române. A întreprins cercetări sociologice alături de Dimitrie Gusti în Munții Apuseni și Banat, finalizate prin materialele publicate în anul 1926: Sociografie românească, Satele răzlețe ale României, Cum trăiesc 40.000 de moți. A fost membru și președinte (1920–1936) al Sindicatului Presei române din Ardeal și Banat. A fost distins cu Premiul Astra pentru volumul Revoluția din 1918 și unirea Ardealului cu România, premiul Scotus Viator, premiul Uniunii Scriitorilor (1975), Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1982). Din scrierile sale: Însemnări pe răboj, Antologia scriitorilor români de la 1821 încoace (vol. I-IV), Lupta pentru democrație în România, Figuri reprezentative la noi: Vasile Goldiș, Urmările conviețuirii multiseculare cu sașii din Transilvania, Dinastia română a Corvinilor, Amintiri și portrete, etc.

1895 – A încetat din viață Alexandru Odobescu (23 iunie 1834, București – 10 noiembrie 1895, București)

Scriitor, arheolog și om politic; membru titular și secretar general al Academiei Române; membru corespondent al Institutului arheologic din Roma

1898 – Biblioteca Academiei Române a devenit publică pentru cercetători

S-a deschis prima sală de lectură a Bibliotecii, cu 32 de locuri și o sală de studiu a manuscriselor

1899 – S-a născut Alexandru Colfescu

10 noiembrie 1899, Alexandria – 1976, București

Magistrat, publicist, critic muzical, solist vocal, violonist și interpret de romanțe, primar al orașului Alexandria de două ori (1934–1937 și 1939–1940), prefect al județului Teleorman (1942–1944). Licențiat în drept, a fost inițial avocat și magistrat la Alexandria. A fost o personalitate complexă: era un strălucit avocat, cânta la violoncel, cânta în corul orașului ca solist vocal, era dirijor de orchestră și, în plus, cânta romanțe. A fost și un apreciat critic muzical. Nu a avut niciodată o casă a lui, proprietate particulară, a stat mereu cu chirie, era modest, nu a căutat să se îmbogățească. A fost primul primar care a construit trotuare în oraș. Tot el le-a adus alexăndrenilor și apa în oraș

1907 – S-a născut Mihail Fărcășanu

10 noiembrie 1907, București – 14 iulie 1987, Washington, DC, SUA

Jurist, politician și scriitor. A studiat la Facultatea de Drept a Universității din București, trecându-și examenul de licență în 1931. A completat studiile cu cursuri de științe politice la London School of Economics cu profesorul Harold Laski, care avea vederi socialiste și a devenit ulterior președintele Partidului Laburist englez, apoi cursuri juridice la Universitatea Friedrich Wilhelm (Universitatea Humboldt) din Berlin. Și-a elaborat teza de doctorat Über die geistesgeschichtliche Entwicklung des Begriffes der Monarchie (Despre evoluția istorică a conceptului de monarhie), sub conducerea celebrului profesor de drept și om de știință german Carl Schmitt. Teza a fost tipărită în România în 1940 sub titlul Monarhia socială. A fost președintele organizației Tineretului Național Liberal (1940–1946). Urmărit de autorități pentru acțiunile sale anti-comuniste, a reușit să fugă din țară în 1946, fiind ulterior condamnat la moarte în contumacie. A fost membru în Comitetul Național Român și în Liga Românilor Liberi, fiind ales președinte al acesteia în 1953 și primul director al secției române a postului de radio Europa Liberă. Principala sa operă literară este romanul Frunzele nu mai sunt aceleași, publicat în 1946 sub pseudonimul Mihail Villara, roman care a fost distins cu premiul editurii Cultura Națională

1911 – S-a născut Emil Turdeanu

10 noiembrie 1911, Șibot, Alba – 14 ianuarie 2001, Fresnes, Franța

Filolog și istoric literar din exil, profesor universitar, membru de onoare (din 1994) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, specializându-se apoi la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, la École des Langues Orientales Vivantes din Paris și la Belgrad. În 1943 și-a susținut teza de doctorat la Facultatea de Filosofie și Litere din București, o lucrare deschizătoare de drumuri la acea dată: Manuscrise slave din timpul lui Ștefan cel Mare. A primit diploma Școlii de Înalte Studii, École Pratique des Hautes Études, E.P.H.E. din Paris, unde a susținut, în 1947, cel de-al doilea doctorat cu teza La littérature bulgare du XIVe siècle et sa diffusion dans les pays roumains. A fost cercetător la Centrul Național de Cercetări Științifice din Paris, a predat limba și literatura română la Catedra de limba română de la Sorbona, a editat două prestigioase reviste ale exilului românesc: Revue des etudes roumaine și Ființa românească

1916 – A doua bătălie de la Oituz

S-a desfășurat în perioada 28 octombrie/10 noiembrie–2/15 noiembrie 1916 între forțele române (Grupul Oituz, comandant general de brigadă Eremia Grigorescu – format din Divizia 15 Infanterie, întărită cu forțe din Divizia 2 Cavalerie și Divizia 8 Infanterie) și forțele germano–austro-ungare (Grupul von Gerok, comandat de generalul Friedrich von Gerok – format din Divizia 71 Infanterie austro-ungară, Divizia 1 Cavalerie austro-ungară și Divizia 8 bavareză). Bătălia a avut ca rezultat zădărnicirea încercării forțelor centrale de forțare a Munților Carpați și pătrundere în valea Siretului, cu scopul de a tăia în două dispozitivul strategic al forțelor române

Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial de pe Dealul Coșna, Pasul Oituz

1918 – România a declarat din nou război Puterilor Centrale, decretând cea de-a doua mobilizare

Iași, 28 octombrie/10 noiembrie

Regele Ferdinand nu a ratificat, în ciuda presiunilor exercitate asupra sa, pacea de la București din 24 aprilie/7 mai 1918, deși Parlamentul făcuse acest lucru. În urma ultimatumului adresat de Guvernul României Puterilor Centrale, Regele Ferdinand a decretat mobilizarea Armatei Române și a adresat o proclamație către ostași, prin care îi îndemna să ia din nou armele. Mobilizarea generală a armatei a reușit adunarea unui efectiv de 90.000 omeni. În aceeași zi, Armata de Dunăre a aliaților, comandată de generalul Berthelot, ajunge la Dunăre și a început forțarea fluviului; conduse de generalul Franchet d’Esperey a înaintat spre București. Soldații români au trecut simultan granița în Transilvania, Muntenia și Dobrogea. Armata germană s-a retras spre Transilvania

Proclamația Regelui Ferdinand către ostași:

Ostași,

Ora mult așteptată de către toată suflarea românească, și îndeosebi de voi, vitejii mei ostași, a sunat în sfârșit după lunga și dureroasa așteptare. Trecerea trupelor aliate peste Dunare ne impune ca o sfântă și patriotică datorie să luăm iarăși arma în mână ca să izgonim, împreuna cu ele pe vrăjmașul cotropitor din țară și să aducem liniștea populației asuprite.

Regele vostru vă cheamă din nou la luptă ca să înfăptuiți visul nostru de atâatea veacuri: Unirea tuturor Românilor, pentru care în anii 1916-1917 ați luptat cu atâta vitejie.

Sufletele celor căzuți pe câmpul de onoare vă binecuvântează pentru această ultimă sforțare: privirile credincioșilor noștri aliați sunt îndreptate cu dragoste și încredere spre țara noastră și fiii ei. Camarazii voștri de arme… cari vin în ajutorul nostru, cunosc vitejia voastră de la Oituz, Mărășești și Mărăști, arătați-le că timpul de așteptare n-a putut să slăbească bratul ostașului român. Frații noștri din Bucovina și din Ardeal vă cheamă pentru ultima această luptă, ca prin avântul vostru să le aduceți eliberarea de jugul strain.

Biruința e a noastră și viitorul va asigura întregului neam românesc viață pașnică și fericită.

Înainte deci cu vitejia strămoșească!

Dumnezeu este cu noi!

Ferdinand

1918 – Nota diplomatică a Consiliului Național Român Central a fost transmisă guvernului maghiar

Nota solicita guvernului maghiar să-i transmită consiliului autoritatea politică, administrativă și militară a celor 23 de comitate din Transilvania și a părților românești din comitatele Bichiș, Cenad și Ugocea, termenul de îndeplinire fiind fixat la 30 octombrie/12 noiembrie 1918, la ora 18. Guvernul maghiar a răspuns solicitând o amânare de 12 ore, iar apoi a trimis o delegație condusă de Oszkár Jászi, ministru al naționalităților, pentru tratative

1920 – S-a născut Val Săndulescu

10 noiembrie 1920 – 3 iulie 1987, București

Actor de teatru și film, poet și scriitor. Absolvent Institutul de Teatru București, promoția anului 1949. A fost actor la Teatrul „C. Nottara”. A creat libretul operei Bălcescu, muzica Cornel Trăilescu (în 3 acte, 11 tablouri), a cărei premieră a avut loc la Opera Română, în august 1974. A jucat în filme ca: Pe răspunderea mea, Răscoala, Războiul domnițelor, Celebrul 702, Din prea multă dragoste, etc. și a regizat Metamorfoze (1972). În anul 1996, a apărut postum, volumul Jurnalul unui actor, scris de Val Săndulescu

Din prea multă dragoste (1986)

1927 – S-a născut Nicolae Florei

10 noiembrie 1927, Vasiova/Bocșa, România – 25 noiembrie 2000, București

Solist de operă, bas, unul dintre soliștii de marcă ai Operei Naționale Române. A început studiile la Școala normală de învățători din Timișoara, apoi la Conservatorul municipal și la Institutul de Artă, avându-i profesori pe Sabin Drăgoi, Nicolae Ursu, Vadim Sumski. În 1950, s-a înscris la Conservatorul din București, clasa canto, cu Petre Ștefănescu Goangă. A obținut diploma de licență în canto și muzicologie-compoziție și a debutat ca profesor de muzică la Vasiova și dirijor la Timișoara. A debutat în 1950, la Teatrul Excelsior din București și în 1955 la Opera Română, cu Rigoletto de Verdi. Avea să interpreteze pe prima scenă lirică a țării, până în 1984, roluri în opere celebre din repertoriul universal: Bărbierul din Sevilla, Lucia di Lammermoor, Traviata, Aida, Faust, Carmen, Tosca, Boema, Peleas și Melisande și în opere ale compozitorilor români: Ion Vodă de Gheorghe Dumitrescu, Fata de la Cozia de Emil Monția, Năpasta de Sabin Drăgoi, Horia de Nicolae Bretan. În afară de operă, s-a remarcat și ca un neîntrecut interpret de romanțe, cântece populare, mai ales din folclorul bănățean

Nicolae Florei – Pe lângă plopii fără soț

1927 – S-a nascut József Birtalan

10 noiembrie 1927, Boghiș, Sălaj – 20 septembrie 2017, Tiszaújváros, Ungaria

Compozitor, dirijor și profesor. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din Cluj (1949–1956) cu Nagy Istvan, Major Ferenc, Jodal Gabor, Eisikovits Max, Wilhelm Demian, Lakatos Istvan, Jagamas Ianos și Ioan Jurca. A fost contrabasist la Opera Maghiară și la Filarmonica din Cluj, conferențiar la Institutul Pedagogic din Tg. Mureș, dirijor al Ansamblului de Pioneri și al Ansamblului artistic Mureșul din Târgu Mureș, distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor (1977). A compus muzică de cameră: Vitrina cu păpuși, muzică vocal-simfonică: Ének a Hazáról, muzică corală: Béke óda, muzică vocală: Bate vântul din poiană, lucrări didactice: Coruri pentru voci egale

1928 – S-a format Guvernul Iuliu Maniu (1)

Primul consiliu de miniștri național-țărănesc, condus de Iuliu Maniu, a guvernat între 10 noiembrie 1928–6 iunie 1930. Presiunile opoziției și situația grea economică prin care trecea țara au slăbit poziția lui Vintilă Brătianu la conducerea Cabinetului, arătându-se dispus să își depună mandatul, cu condiția formării unui cabinet de uniune națională, care să asigure o politică guvernamentală de continuitate; și-a prezentat demisia în ziua de 3 noiembrie. Oficiosul Dreptatea titra: „Masele vor un guvern Iuliu Maniu ca o antiteză a guvernelor liberalo-averescane. Masele nu vor continuitate, ci rupere cu trecutul. Vor un program nou, metode noi, oameni noi”. Pe 7 noiembrie, Regența l-a desemnat pe Nicolae Titulescu să alcătuiască un cabinet de concentrare, însă tentativa a eșuat; pe 8 noiembrie, Iuliu Maniu a fost desemnat președinte al Consiliului de Miniștri. Comentând acest moment, Dreptatea nota: „Vremea în care libertățile și drepturile poporului românesc înscrise în legile țării nu mai sunt literă moartă a sosit”. La alegerile parlamentare din 12 decembrie, PNȚ a obținut cel mai mare succes electoral înregistrat vreodată de un partid politic din România în perioada interbelică, de 77,76%. Activitatea cabinetului a fost din start marcată de criza economică globală (scăderea nivelului de trai, creșteri de taxe și impozite, producția industrială scăzută cu 37%)

1928 – A apărut la București Kalende. Revistă lunară, literară și științifică

Revista a apărut până în martie 1929, sub conducerea Comitetului de direcție format din Tudor Șoimaru, Vladimir Streinu, Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu. Revista avea o cronică socială și alta a ideilor. Au apărut cinci numere (unul dublu, pe ianuarie–februarie 1929)

1931 – A fost înființată Federația Română de Baschet și Volei

Această federație comună consfințea o realitate inevitabilă, întrucât cele două sporturi apăruseră și se dezvoltaseră pe aceleași căi și în același timp. Apariția acestui organ de conducere avea să învioreze activitatea competițională baschetbalistică. Primula președinte a fost I.C. Marinescu

1932 – S-a născut Ștefan Cazimir

10 noiembrie 1932, Iași

Critic și istoric literar, profesor universitar. A devenit Doctor în Filologie română în 1976 cu teza Aspecte ale comicului la Caragiale. A debutat cu versuri în 1943 în Ziarul copiilor. A fost profesor al Facultății de Litere a Universității din București, membru al Uniunii Scriitorilor din România, om politic, întemeietor al Partidului Liber Schimbist, deputat în Parlamentul României în trei legislaturi succesive. A fost unul dintre caragialeologii de frunte. Dintre scrierile sale: Pionierii romanului românesc, Caragiale–universul comic, Tensiunea lirică, Nu numai Caragiale, Râsete în Parlament, Potcoave de purici

1933 – S-a născut Teodor Bogoi

10 noiembrie 1933, Tufești, Brăila

Pictor și grafician. Și-a făcut studiile la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, clasa Alexandru Ciucurencu, absolvind în 1959. După absolvire a fost angajat tehnoredactor la Editura pentru literatură și artă, unde a debutat ilustrând Basme populare gruzine, executând apoi numeroase coperte, cea mai interesantă fiind a romanului Enigma Otiliei de G. Călinescu. A mai colaborat cu editurile ELU, Albatros, Junimea, Scrisul românesc. A primit o bursă de specializare în grafică de carte la Leipzig și Dresda, apoi a fost angajat la Centrala Editurilor. În 1965 a fost distins la Concursul internațional de grafică de carte de la Edinburgh pentru ilustrația volumului Cultura românească în epoca lui Ștefan cel Mare, iar peste un an, aceeași carte îi aduce un premiu la Salonul de carte de la Frankfurt. Din 1963 a participat la majoritatea expozițiilor anuale de pictură și grafică naționale, a avut expoziții personale la București și Cluj-Napoca, cât și la New York, în Austria (Graz, Viena, Krems, Salzburg, Loeben, Innsbrück, Linz), Paris. Biografie ilustrată

1934 – S-a născut Ovidiu Genaru

Ovidiu Bibire; 10 noiembrie 1934, Bacău

Poet, dramaturg, prozator, om politic, fost deputat. A urmat Institutul de Cultură Fizică din București (1953–1957). După absolvirea institutului, a fost profesor de gimnastică la Școala Sportivă din Bacău, redactor la revista Ateneu, profesor la Institutul pedagogic, muzeograf la Casa memorială „George Bacovia” din Bacău. A debutat în revista Luceafărul, în 1964, iar în 1966, i-a apărut primul volumul de versuri, Un șir de zile Alte opere: Week-end în oraș, Elegii, Madona cu lacrimi, Diverse cereri în căsătorie, Proces-verbal al unei crime

1937 – S-a născut Ioana Bantaș

Elena Mustață; 10 noiembrie 1937, Clocociov, Olt – 7 decembrie 1987, București

Poetă din generația scriitorilor șaizeciști, soția poetului Cezar Baltag. A urmat Facultatea de Filologie a Universității din București (1955–1960). A fost învățătoare și profesoară de Limba română în provincie, apoi în București. A debutat cu versuri în 1957 în revista Tânărul scriitor. În 1966 a debutat editorial cu volumul de versuri Memorie de iulie, cu o prefață de Alexandru Piru. Alte volume: Poarta spre vid, Scrisori către Orfeu, Dimineața primigeniei

1939 – S-a născut Ioan Neacșu

10 noiembrie 1939, Băcești, Roman/Vaslui

Eseist și critic literar. A absolvit în 1964 Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași. După absolvire s-a stabilit în Bacău, redactor la centrul de radioficare, însă nu a putut lucra în publicistică, deoarece nu era membru de partid. În 1967, pentru că a refuzat să se înscrie în PCR, a fost obligat să părăsească ziaristica și a intrat în învățământ, profesor de școală generală la Bacău, A debutat în 1962 în revista Iașul literar. A publicat recenzii, studii și articole în revistele Ateneu, România literară, Cronica, Luceafărul, Limba și literatura română, Steagul roșu și la Radio România. A fost redactor-șef al revistei Catedra, prima revistă nedepartamentală de învățământ, pe lângă revista Orizonturi noi (pe care a fondat-o în 1993); a înființat o editură cu același nume. A fost membru fondator al Asociației Ziariștilor Români

1940 – România a fost afectată de un cutremur catastrofal

A fost primul mare cutremur din România contemporană, cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, produs la ora 3:39 dimineața, cu epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de circa 133 km, având o durată de 45 de secunde. S-a resimțit pe mai mult de 2 milioane km². Mișcarea terenului s-a simțit spre est la Odessa, Cracovia, Poltava, Kiev și până la Moscova, unde a și provocat unele distrugeri (intensitate estimată V–VI). Spre nord, aria macroseismică s-a întins până la Leningrad; spre vest până peste fluviul Tisa, iar spre sud-vest și sud, în Iugoslavia, în toată Bulgaria și mai departe până la Istanbul. Efectele lui au fost devastatoare în centrul și sudul Moldovei, dar și în Muntenia. Numărul victimelor a fost estimat la 1.000 de morți și 4.000 de răniți, majoritatea în Moldova

Cutremurul din Romania – 1940

1940 – S-a născut Tudor Mărăscu

10 noiembrie 1940, București – 22 ianuarie 2012, Viena

Regizor de teatru, film și televiziune, profesor universitar. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1970. A semnat regia a zeci de spectacole, la Teatrul Odeon, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, Teatrul de Comedie, Teatrul Național din București, precum și la teatre din țară. Printre piesele pe care le-a montat se numără Doi pe o bancă de Al. Ghelman, Nimic despre Hamlet de R.F. Alexandru, Visul unei nopți de vară de W. Shakespeare, Pădurea de A.N. Ostrovski, Dulcea pasăre a tinereții de Tennessee Williams. De asemenea, a semnat regia multor spectacole de televiziune și filme TV, precum Bună seara, Irina, Învingătorul, Singur de cart, Încrederea, Miracolul, Hitler al XVII-lea de A. Dohotaru, Adio, Europa după romanul lui I.D. Sârbu (serial de televiziune). A fost profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A fost onorat cu distincții ca: Premiul UNITER pentru întreaga activitate în regie (2011), decorația Meritul pentru învățământ în grad de Comandor (2004), premiul APTR pentru serialul Adio, Europa, premiul APTR pentru divertisment – emisiunea Surprize, surprize, Diploma de Onoare acordată de Uniunea Scriitorilor din România pentru sprijinirea și promovarea dramaturgiei originale la Teatrul de Televiziune. La acestea se adaugă o serie de premii primite în străinătate pentru dramaturgie și filmele sale

Singur de cart (1983) Scenariul și regia Tudor Mărăscu

1940 – A încetat din viață Ilie Pintilie (1903, Iași – 10 noiembrie 1940, Doftana)

Muncitor feroviar, lider comunist; a participat la organizarea marilor acțiuni greviste din februarie 1933, coordonând sindicatele de la Atelierele CFR din Iași, Cernăuți și Pașcani și ținând legătura cu comuniștii de la Atelierele CFR Grivița; mort în urma cutremurului din anul 1940

1942 – S-a născut Dan Cristea

10 noiembrie 1942, București

Critic și teoretician literar. A urmat Facultatea de Filologie între 1960–1965, a debutat în 1964 cu o recenzie în revista Contemporanul. În 1984 s-a expatriat, stabilindu-se întâi în Grecia și, din 1985, în Statele Unite. A studiat și lucrat la prestigioasa University of Iowa-City, specializându-se în literatura americană și franceză. Dar nu a uitat o clipă de literatura română, a cărei evoluție a urmărit-o de la distanță. Întorcându-se în România după căderea comunismului, și-a reluat firesc activitatea de critic literar, a fost director al revistei Luceafărul, ulterior Luceafărul de dimineață. A scris critică și istorie literară

1945 – S-a născut George Țărnea

10 noiembrie 1945, Șirineasa, Vâlcea – 2 mai 2003, București

Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1972. A urmat cursurile Facultății de filosofie din București. A debutat în 1964 în publicația argeșeană Secera și ciocanul, cu poezia Drumeție, dar adevăratul său debut în literatură a avut loc în 1967 când i-a fost publicat un grupaj de poezii în Viața românească. A colaborat la numeroase reviste de literatură: România literară, Contemporanul, Luceafărul, Convorbiri literare, Astra, Tribuna, Steaua, Ateneu, Orizont, Tomis, Orizont literar, Timpul, Ramuri etc. Din volumele sale de versuri: Păsările miresei, Drumul domnului de rouă, Baladă pentru vinul tînăr, Cartea Clara, Poeme supărate rău, Cartea Iluminării – Rugăciuni și viziuni, Exerciții de iubire

1953 – S-a născut Laurențiu (Lorenzo) Mihăileanu

10 noiembrie 1953, Potlogi, Dâmbovița

Poet și prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj din 2000. A urmat Facultatea de Chimie a Universității din Iași (1972–1977). A debutat în1978, în Convorbiri literare cu proză scurtă și editorial în 1998, cu volumul de poezie Pantofi de poet. Alte scrieri: Hăituiri de suflet, Ioan al nimănui, Dreptul la iarbă, Ce dacă?

1981 – A încetat din viață Sergiu Al-George (13 septembrie 1922, Târgu Mureș – 10 noiembrie 1981, București)

Medic, filolog, orientalist, eseist și traducător; a luptat voluntar în Marele Război al Reîntregiri Neamului, fiind grav rănit și decorat; membru fondator al Asociației de Studii Orientale din România; acuzat de „uneltire împotriva ordinii sociale” a fost deținut politic al regimului comunist (1958–1964)

1987 – Economiile Epocii de Aur

Consiliului de Stat a emis Decretul nr. 272/10 noiembrie 1987 privind unele măsuri pentru raționalizarea consumului de gaze naturale și energie electrică. Măsurile erau însoțite de tarife punitive pentru depășirea consumurilor, insuficiente, stabilite pentru populație

1988 – A încetat din viață Alexandru Jar (Solomon A. Jacob/Alexandru Avram; 21 septembrie 1911, Iași – 10 noiembrie 1988, București)

Poet și prozator; comunist din ilegalitate; inițial un apologet al proletcultismului, ulterior a criticat această atitudine

1994 – A încetat din viață Iozefini (Aurel Iozif; 1916 – 10 noiembrie 1994)

Iluzionist, artist de circ; a jucat în filme și a scris scenarii; considerat primul și cel mai mare iluzionist din România; a condus Circul de Stat de la înființare până în 1989

1995 – A încetat din viață Vasile Mârza (30 decembrie 1902, Șipote, Iași – 10 noiembrie 1995, Iași)

Medic, histolog și biolog; profesor la Facultatea de Medicină din Iași; membru titular al Academiei Române

1998 – S-a semnat la București Acordul de colaborare în domeniul învățământului, științei și culturii dintre Guvernul român și Guvernul bulgar

1999 – A încetat din viață Romulus Vulcănescu (23 februarie 1912, București – 10 noiembrie 1999, București)

Scriitor și etnolog, membru de onoare al Academiei Române

2006 – S-a înființat la Roma partidul românilor din Italia, Partidul Identitatea Românească

Actul de constituire a fost semnat de 15 membri fondatori, atât români, cât și italieni. Potrivit Statutului, partidul va putea participa la toate alegerile administrative, politice și europene care vor avea loc în Italia. Militează pentru simplificarea procedurii de emitere a permiselor de ședere, îmbunătățirea procesului de reîntregire a familiei, recunoașterea simplificată și echivalarea titlurilor de studii. Limba română va fi propusă ca limbă de studiu in școli și gradinițe, pentru a răspunde realității și necesităților comunității românești, cea mai numeroasă din Italia. Este condus de avocatul italian Giancarlo Germani, secretarul general al partidului este avocatul român Geta Lupu

2009 – A încetat din viață Gheorghe Dinică (25 decembrie 1933/1 ianuarie 1934, în actele oficiale, București – 10 noiembrie 2009, București)

Actor de teatru și film, unul dintre cei mai importanți actori români; a jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăiele l-a supranumit: „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești

2019 – Primul tur al alegerilor prezidențiale în România

27 de persoane și-au anunțat intenția de a candida la alegerile din 2019. Dintre acestea, 17 și-au depus dosarul la Biroul Electoral Central, fiind admise în final 14 candidaturi, un număr similar cu cel de la scrutinul precedent

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „10 Noiembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: