Istoria României România frumoasă Today's Memory

Amintirea de azi – Traian Grozăvescu – Today’s Memory

Traian Grozăvescu

21 noiembrie 1895, Lugoj, Austro-Ungaria – 15 februarie 1927, Viena, Republica Austriacă


 

Traian Grozăvescu a fost tenor de operă, faimos în Europa pentru cariera sa excepțională. Și-a petrecut copilăria, primii ani de școală și liceul în Lugoj, unde i-a fost apreciat talentul deosebit, de la o vârstă fragedă. Tatăl său, nelipsit din corurile lugojene, obișnuia să-l aducă pe Traian la repetiții iar maestrul Ion Vidu, l-a introdus în corul său faimos, „corul lui Vidu”, acesta reprezentând începutul modest al progresului exceptional al lui Traian Grozăvescu.

Din 1914 a urmat Facultatea de Drept la Budapesta și totodată, pentru a-și asculta chemarea, a urmat cursurile Academiei de Muzică, unde îl avea profesor pe marele Schick.

Bizet – Carmen The Flower Song

Odată cu venirea războiului, Traian a fost nevoit să plece pe front, ca ofițer de artilerie în armata austro-ungară, lăsând la o parte cariera muzicală. Pasiunea pentru muzică nu a încetat însă nici în acele vremuri tulburi, de unde a rămas faimoasa poveste când acesta, „într-un moment de liniște a tunurilor, a început să cânte Ave Maria”, acolo pe front. I-a înduioșat atât de mult pe cei din jur, încât camarazii l-au răsplătit cu ropote de aplauze, iar dinspre inamici a răsunat puternic „Vivat austriaci!”. Un moment de glorie pentru Grozăvescu și un pas important în debutul carierei sale muzicale.

Giacomo Puccini – Madame Butterfly Addio fiorito asil

A debutat la Cluj în 1919, primul său rol fiind Pinkerton din opera Madame Butterfly. A obținut succes după succes, devenind tenorul preferatal Operei din Cluj. Un eveniment important din viața lui la Cluj a fost întâlnirea cu Aca de Barbu.

A plecat la Viena în martie 1923, a studiat cu Frans Steiner, a luat lecții de canto și de pian, și-a perfecționat stilul iar la doar o lună de la sosirea în Viena, a fost angajat la Opera Populară (Volksopera). A debutat aici în 10 iulie 1923, cu opera Paiațe de Leoncavalo.

Leoncavallo – Pagliacci Vesti la giubba • Recording from 1925, at Volksoper

Cu vocea sa excepțională, a fost angajat pe rând de Operele din Viena, Budapesta, Berlin. A câștigat stima unor muzicieni celebri precum Richard Strauss, Arturo Toscanini, Pietro Mascagni, Franz Schalk.

Pe 14 februarie 1927 tenorul a cântat pentru ultima dată pe scena operei din Viena, în Rigoletto. Peste numai 5 zile, pe 19 februarie, într-un acces de gelozie, a fost ucis cu un glonte de revolver de către soția sa, Nelly

Traian Grozăvescu – Vasco da Gama in L’Africana

Mai mult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_Groz%C4%83vescu

 

Wolfgang Amadeus Mozart – Die Zauberflöte Bildnisarie

 

***** [In English] *****

Traian Grozăvescu

21 November 1895, Lugoj – 19 February 1927, Vienna

 

Traian Grozavescu was a tenor from Lugoj, famous in Europe for his exceptional career. During 1922-1927, the Romanian tenor plays for the Romanian Opera in Cluj, continuing afterwards to Volksoper and the State Opera in Vienna. Meanwhile he plays for opera theaters in Ungaria, Germany and Italy. Earn respect of musicians such as Richard Strauss, Arturo Toscanini, Pietro Mascagni, Franz Schalk.

Puccini – Tosca Recondita Armonia

His career reached the top when he was asked to concert at Metropolitan Opera in New York in 1927, engagement that he fails to honor because of a dramatic death in the same year. On 15 February 1927, in Vienna, Traian Grozavescu is fatally shot by his wife Nelly, after a crisis of jealousy…

Traian Grozăvescu – Cavaradossi in Tosca

Source: http://www.romguide.net/Visit/Traian-Grozavescu-Memorial-House_vt6cb

*****

 

Giuseppe Verdi – Rigoletto La donna è mobile

 

#todaysmemory #romanifrumosi #istoriaRomaniei #TraianGrozăvescu

0 comentarii la „Amintirea de azi – Traian Grozăvescu – Today’s Memory

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: