Istoria României România frumoasă Today's Memory

13 Decembrie în istoria românilor

Foto: A fost votată Legea secularizării averilor mânăstirești


1524 – Radu de la Afumați a fost confirmat domn al Țării Românești, la Istanbul

Radu al V-lea „de la Afumați” (ante 1500 – 2 ianuarie 1529, Râmnicu Vâlcea), fiul lui Radu cel Mare și al doamnei Cătălina, a fost domnitor al Țării Românești între anii 1522–1529 (cu intermitențe). A luat domnia într-o perioadă de grave tulburări politice, când Imperiul Otoman dorea transformarea țării în pașalâc. Prin luptele sale susținute împotriva turcilor conduși de Mehmed-Beg, care dorea domnia țării Românești pentru el, Radu de la Afumați a reușit să împiedice planurile sultanului Soliman Magnificul și să îl determine să se răzgândească

1693 – A încetat din viață Dosoftei (Dimitrie Barilă; 26 octombrie 1624, Suceava – 13 decembrie 1693, Żółkiew, Polonia/Jovkva, Ucraina)

Mitropolit al Moldovei (1671–1674 și 1675–1686); primul poet român cult; a tradus și prelucrat din slavonă Psaltirea pre versuri tocmită, prima psaltire în versuri în tot Răsăritul ortodox și prima operă în versuri tipărită în românește; a contribuit la introducerea limbii române în biserică; canonizat de Biserica Ortodoxă Română (2005) și prăznuit în ziua morții sale

1812 – S-a declanșat Ciuma lui Caragea

Epidemia dintre anii 1812–1813 a izbucnit în a doua zi de domnie a lui Ioan Vodă Caragea și a decimat, în următoarele luni, jumătate din locuitorii Bucureștiului. Sosirea acestui domn în București a fost semnalul unor mari calamități în țară. Chiar în noaptea instalării sale, Palatul Domnesc de la Mihai Vodă, din Dealul Spirii, a ars până la temelii și Curtea domnească a devenit Curtea arsă. […] Nici nu se stinsese bine focul din Dealul Spirii, că unul dintre oamenii lui de încredere, venit de la Constantinopol, cade la pat, bolnav de ciumă” (George Potra – Din Bucureștii de ieri). Boala a provocat un adevărat haos în Capitală, iar în acele zile s-au petrecut multe jafuri și violuri. Au murit până la 300 de oameni pe zi și se crede că numărul morților în toată țara a fost mai mare de 90.000

1833 – S-a născut Petre S. Aurelian

13 decembrie 1833, Slatina – 24 ianuarie 1909, București

Economist, inginer agronom, publicist, om politic liberal, prim-ministru, membru titular (din 1871) și președinte (1901–1904) al Academiei Române. A studiat la Colegiul Sfântul Sava, apoi în Franța la Școala Superioară de Agronomie din Grignon (1856–1860). S-a întors în România, unde a fost angajat inginer la Ministerul Lucrărilor Publice și profesor la Școala de Agricultură din Pantelimon. Este autorul teoriei complexului economiei naționale. A fost și redactor la publicațiile Monitorul și Agronomia. A fost ales deputat, senator, numit ministru al Lucrărilor Publice și ministru al Educației, prim-ministru al României în perioada 2 decembrie 1896–12 aprilie 1897

1843 – S-a născut George Stephanescu

13 decembrie 1843, București – 25 aprilie 1925, București

Compozitor, pedagog și dirijor; organizator al vieții muzicale românești, creator al școlii românești de canto. A studiat la Conservatorul din București cu Eduard Wachmann și la Conservatorul din Paris cu H. Reber, E. Auber și A. Thomas. A fost profesor de canto la Conservatorul din București și dirijor al Teatrului Național din București. A fost inițiatorul reprezentațiilor de operă în limba română și fondatorul a trei societăți lirice premergătoare Operei Rmâne. A compus o dramă lirică, feeria muzicală Sânziana și Pepelea, prima simfonie românească, Simfonia în la major, Uvertura națională, două sonate pentru pian și, respectiv, pentru violoncel și pian, un octet pentru coarde și suflători, un cvartet pentru coarde și unul pentru coarde, flaut și pian, lieduri, etc.

George Stephanescu – Simfonia în la major • Filarmonica de Stat din Arad, Dirijor Eliodor Rău

1848 – Orașul Cluj a fost ocupat de trupele insurgente maghiare conduse de generalul Iosif Bem

În timpul Revoluției de la 1848, Jozef Bem s-a alăturat insurgenților din Viena. O perioadă, a comandat trupele revoluționare austriece. După înfrângerea lor, s-a refugiat în Ungaria. Lajos Kossuth l-a numit general al armatei formate din regimentele de grăniceri secui, alcătuite din circa 10.000 de oameni, care au luptat împotriva trupelor austriece și împotriva armatei revoluționare a românilor ardeleni, loiali Casei de Austria. În timp ce trupele generalului imperial Windisgratz recucereau, în decembrie, Slovacia și nordul Ungariei, ocupând în ianuarie Pesta și obligând guvernul Kossuth să se retragă la Debrețin, armata „revoluționară” a lui Iosif Bem, în loc să treacă la contraofensivă, a invadat Transilvania. La 13 decembrie 1848 a fost ocupat Clujul, moment care l-a determinat pe noul împărat Franz Joseph să recunoască CNR de la Sibiu drept guvern legal al Transilvaniei, care căpăta astfel legitimarea existenței sale statale (16 decembrie)

1863 – A fost votată Legea secularizării averilor mânăstirești

Deziderat al Revoluției de la 1848 și a Adunărilor ad-hoc, proiectul legii a fost prezentat, de către Guvernul condus de Mihail Kogălniceanu, în urma unor pregătiri susținute, Camerei Deputaților la 13/25 decembrie, fiind adoptat, apoi promulgat și publicat câteva zile mai târziu, la 17/29 decembrie. Legea secularizării averilor mănăstirești a fost, alături de reforma agrară, una dintre reformele fundamentale adoptate de Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea României, prin care proprietățile bisericilor și mănăstirilor închinate din țară au fost trecute în proprietatea statului: „Toate averile mănăstirești închinate și neînchinate precum și alte legate publice sau daruri făcute de diferiți testatori și donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai precum și la mitropolii, episcopii și la metoacele lor de aici din țară și la alte mănăstiri și biserici din orașe sau la așezăminte de binefacere și de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor așezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului”. Măsura era fundamentală pentru formarea noului stat român, întrucât un sfert din suprafața arabilă a țării aparținea mănăstirilor românești aflate sub influență preponderent greacă. Aceste proprietăți generau anual venituri de circa 7 milioane de franci, bani care luau calea străinătății și pe care călugării greci instalați în mănăstiri îi cheltuiau fără să dea socoteală autorităților și fără să aducă un folos real românilor

1865 – S-a născut David Praporgescu

13 decembrie 1866, Turnu-Măgurele – 30 septembrie/13 octombrie 1916, Munții Coți

General al Armatei României, erou al Primului Război Mondial. A fost bursier al Școlii Normale pentru Învățătura Poporului Român, din București. După terminarea școlii, a activat ca învățător în satul Lița, din apropierea orașului Turnu-Măgurele. În 1885 s-a înrolat ca soldat voluntar în Regimentul 11 Călărași din Botoșani. În 1888, pe când avea gradul de sergent, i s-a aprobat să meargă direct la examenul de absolvire la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București, pe care l-a absolvit primul din 100 de absolvenți, fiind avansat la gradul de sublocotenent. Între 1889–1890 a urmat Școala Specială de Cavalerie din București, pe care a absolvit-o tot ca șef de promoție. În 1894 a fost trimis la perfecționare la Școala de Echitație de la Samur (Franța), a continuat cu un stagiu de pregătire la Regimentul 5 Dragoni din Compiegne. Întors în țară a absolvit cursurile Școlii Superioare de Război cu gradul de sublocotenent. A ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 4 Roșiori sau comandant al Brigăzii 2 Călărași. A avut și o bogată carieră didactică în instituțiile militare de învățământ. În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 20 Infanterie și comandant al Corpului I Armată, distingându-se în cursul bătăliei de pe Valea Oltului. A murit eroic pe câmpul de luptă în bătălia de pe Valea Oltului, din octombrie 1916

1876 – S-a născut Mihail Lungianu

13 decembrie 1876, Rucăr, Argeș – 21 ianuarie 1966, București

Prozator, jurist. A absolvit Facultatea de drept la Universitatea din București (1906), urmând o carieră de jurist. A debutat în România ilustrată (1905), iar debutul editorial a fost în 1910 cu volumul Icoane din popor. A colaborat la Semănătorul, Neamul românesc, Ramuri, Sburătorul, etc. Din scrierile sale: La Cruci. Icoane de la țară, Din umbra satelor, Postelnicul Cumpănă, Zile senine. Icoane de la țară, Gura iadului, Alte povești, Din Țara lui Alb-Împarat, Comoara lui Prâslea

1886 – S-a născut Leonard

Leonard Nae; 13 decembrie 1886, Galați – 24 decembrie 1928, Câmpulung

Tenor, supranumit Prințul operetei. A debutat în 1893, la serbarea școlară după clasa I, această primă apariție, pe scena de la Moldavia din Buzău fiind primul său succes în teatru. În 1900 s-a mutat la București și a devenit intern la Institutul Ottescu, una dintre școlile bucureștene bune de artă dramatică și muzică. A debutat la 16 ani în Trupa lui Poenaru, apoi a cântat cu Compania de operetă Grigoriu, în rolurile principale din Contele de Luxemburg, Mascota, etc. În 1909 a mers la studii la Paris, după care și-a continuat cariera în țară, cântând în Povestirile lui Hoffman, Contesa Marița, Sylvia, Baiadera. În 1916 a fost distribuit într-un rol în opera Werther, cu care a avut mare succes pe scena Teatrului Liric din București. În 1920, Leonard se afla la conducerea Teatrului Liric, iar sala Teatrului Liric a fost luată din ordinul Primăriei, iar compania condusă de Maximilian și Leonard s-a stabilit, la Timișoara. În 1924, au apărut primele semne ale tuberculozei, dar Leonard primise două propuneri de angajament din Franța și a plecat la Paris, în 1925 a avut debutul la Lyon, în opereta Baiadera, cu un mare succes. În țară nu a reușit să relanseze opereta în București. A fost rechemat în Franța, unde a început un turneu în Marsilia. Boala deja se agravase, însă Leonard juca de parcă nu ar fi avut nimic, repurtând un succes fulminant. A urmat o serie de 40 de spectacole de mare succes susținute cu săli arhipline. Întors la București, a jucat la Alhambra în opereta Fritz, 50 de spectacole la rând. Din cauza sănătății tot mai șubrede, făcea față cu greu spectacolelor, accesele de tuse se întețeau, iar la ultimul spectacol a căzut pe scenă, acesta fiind suspendat…

Leonard – Creola

1893 – S-a născut Gheorghe Atanasiu

13 decembrie 1893, Iași – 4 aprilie 1972, București

Fizician și geofizician, membru titular (din 1963) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Științe din București, după care s-a specializat în Franța, unde a lucrat timp de patru ani după terminarea studiilor. A obținut doctoratul la Sorbona în anul 1924. Întors în țară în 1925, a fost asistent la Institutul Electrotehnic, apoi conferențiar la Universitatea din Cluj. În 1937 a fost numit profesor la Universitatea din Cernăuți, iar în 1940 la cea din București. A fost inițiatorul cercetărilor geofizice din România, înființând în 1953 Catedra de Geofizică, unde a predat până în 1963. A activat ulterior la Institutul de Fizică Atomică, Institutul de Fizică și la Centrul de Cercetări Geofizice al Academiei Române din București. A fost un deschizător de drum în multe domenii ale fizicii românești. A efectuat cercetări în domenii ca: geomagnetism, optică, radioactivitate. A publicat peste 70 lucrări de specialitate. A fost membru al Comitetului Român pentru Geodezie și Fizică. În anul 1964 a fost distins cu Ordinul Muncii cl. I

1898 – A încetat din viață Ion Georgescu (18 martie 1856, București – 13 decembrie 1898, București)

Sculptor, pictor și acuarelist; profesor la Școala de arte frumoase din București

1900 – S-a născut Ionel Perlea

13 decembrie 1900, Ograda, Ialomița – 29 iulie 1970, New York City

Dirijor și compozitor. A studiat compoziția și dirijatul în Leipzig (1918–1923). La 17 octombrie 1919 a dat primul concert la Ateneul Român din București, în dublă ipostază de interpret și compozitor, iar în 1926 a obținut Premiul de compoziție „George Enescu” pentru Quartetul de coarde op.10. A fost dirijor al Operei Române din Cluj, dirijor și, pentru o perioadă, director muzical al Operei Naționale din București, dirijor al Operei din Roma. A primit un angajament permanent la Teatro alla Scala din Milano, care a însemnat consacrarea sa definitivă pe plan internațional. În 1949 a debutat la Metropolitan Opera din New York, cu opera Tristan și Isolda de Wagner. A dirijat pe scene de prestigiu: San Francisco Opera Company, Orchestra Simfonică NBC, a fost director muzical al Grand Opera Festival din San Antonio, Texas. La recomandarea lui Arturo Toscanini, a dirijat Connecticut Symphony Orchestra între 1955–1965, a fost profesor de artă dirijorală la Manhattan School of Music din New York. În 1969, a dat ultimele sale concerte în București, în Sala Palatului și la Ateneul Român. Printre compozițiile sale se numără un concert pentru vioară și orchestră, piese de muzică de cameră, muzică simfonică. A lăsat numeroase înregistrări pe discuri din repertoriul simfonic sau de operă

Beethoven – Concertul pentru pian Nr. 5 (Imperialul) • Pian Guiomar Novaes, Dirijor Ionel Perlea

1912 – A încetat din viață Grigore Mithridate Buiucliu (15 decembrie 1840, Iași – 13 decembrie 1912, București)

Jurist și politician, deputat, senator, traducător

1917 – S-a născut Miron Constantinescu

13 decembrie 1917, Chișinău – 18 iulie 1974, București

Sociolog marxist, istoric, om politic comunist, membru titular (din 1974) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Filosofie din București și a obținut doctoratul în Științe sociale cu teza: Unitățile sociale și marxismul. Din punct de vedere politic a fost activ încă din 1935, în rândurile UTC. În anul următor, a devenit membru al PCR. În timpul regimului Antonescu, a fost arestat de către Siguranța Statului pentru activitate comunistă și condamnat la 10 ani de muncă forțată. După căderea guvernării Ion Antonescu a fost eliberat, alături de ceilalți comuniști și în august 1944 a fost numit redactor-șef al Scânteii, fiind „primul boss roșu al Scânteii legale (de după 23 august 1944)”. A fost apoi membru în Biroul Politic, membru în CC al PCR, și secretar al acestuia, președinte al Comisiei de Stat a Planificării, etc.

 

Ziua tipografului

1918 – Manifestația muncitorească din București

La 6 decembrie, muncitorii tipografi de la atelierele grafice Sfetea și Minerva au declarat grevă pentru a obține condiții mai bune de muncă și viață (salarii mărite, ziua de muncă de 8 ore, etc.). Revendicările lor nefiind satisfăcute, toți tipografii din capitală au anunțat o nouă grevă, stabilită la interval de o săptămână, la 13/26 decembrie 1918. Marea manifestație socialistă a muncitorilor din București, avea ca principali organizatori pe Cristian Racovski, tipografii Iancu Luchwig și Sami Steinberg, cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C. Frimu, Gheorghe Cristescu, D. Pop și alții. Cei aproape 600 de muncitori tipografi din capitală au încetat lucrul și s-au îndreptat spre Ministerul Industriei și Comerțului, însoțind delegația pe care au desemnat-o să prezinte revendicările lor. S-au solidarizat și muncitorii de la alte fabrici și uzine din București. Manifestația trebuia să aibă loc în fața Teatrului Național. În momentul în care coloanele de muncitori au ajuns în Piața Teatrului Național, au fost întâmpinate de forțele de ordine, formate din Regimentul 9 Vânători de munte, Poliție și Jandarmerie, comandate de prefectul de poliție generalul Ștefănescu și de șeful garnizoanei București, generalul Mărgineanu, care au intervenit cu focuri de armă, provocănd 16 morți și zeci de răniți din rândurile muncitorilor. Ulterior, după preluarea puterii, propaganda comunistă a susținut că au fost 102 morți și sute de răniți, dar care nu au fost înregistrați de istoriografia oficială. Au urmat arestări și anchete, fiind arestați sute de muncitori, membri ai mișcării sindicale și ai Partidului Socialist, care au fost schingiuiți. În urma tratamentului aplicat în detenție, unul din cei mai importanți oameni ai mișcării I.C. Frimu, a murit. Personalități marcante ale vieții culturale, artistice și politice ca Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction, au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului

 

1918 – S-a născut Liviu Comes

13 decembrie 1918, Șerel, Hunedoara – 28 septembrie 2004

Compozitor, muzicolog și profesor universitar. A studiat între 1927–1937 la Conservatorul municipal din Târgu Mureș, apoi la Conservatorul din Cluj, unde i-a avut ca profesori pe, printre alții, Sigismund Toduță, Iuliu Mureșianu, Antonin Ciolan, Ana Voileanu-Nicoară. Între 1937–1943 a studiat medicina la Universitatea din Cluj, iar în paralel a urmat și cursurile de filosofie ale lui D.D. Roșca și de filosofie a culturii ale lui Lucian Blaga. A predat la Conservatorul din Cluj Armonie, Contrapunct, Forme muzicale, și a fost prorector (din 1963) și rector (1965–1970). A fost apoi profesor de Contrapunct și Fugă la Conservatorul din București, unde a fost și prorector (1971–1981). A fost secretar la secția de creație didactică și pentru copii la Uniunea Compozitorilor din România. A compus muzică de cameră, vocal-simfonică, simfonică: Mică serenadă pentru orchestră de coarde, corală: Liturghia a II-a „Brevis”, piese instrumentale. A fost distins cu Premiul Academiei Române (1974), Premiul Uniunii Compozitorilor (1972, 1976, 1981, 1985, 1987, 1991, 1998), Ordinul Muncii clasa a III-a (1965), Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1969)

Liviu Comes – Sarmis Suită coregrafică (1956)

1921 – Demisia Guvernului Alexandru Averescu (2)

Consiliu de miniștri de uniune prezidat de generalul Alexandru Averescu, care a guvernat în perioada 13 martie 1920–16 decembrie 1921. Deși a reușit să înfăptuiască reforma financiară, unificarea monetară și desăvârșirea reformei agrare, așteptările populației erau mult mai mari; cei mai dezamăgiți erau țăranii, care nu numai că nu au primit cele 5 hectare promise, dar reforma s-a înfăptuit cu foarte mare greutate. În mandatul acestui guvern au avut loc atentatul cu bombă de la Senat și prima grevă generală din istorie (octombrie 1920); s-a adoptat Legea privind sindicatele profesionale; s-au încheiat Convenția de alianță defensivă cu Polonia, Tratatul de la Trianon, constituirea Micii Înțelegeri. În vara anului 1921 Brătianu a declanșat campania de înlăturare a guvernului. Fruntașul liberal l-a convins pe rege că Averescu nu mai face față situației, iar la sugestia șefului statului, ministrul de externe Take Ionescu și-a depus demisia pe 11 decembrie. Criza politică declanșată l-a determinat pe Averescu să depună mandatul guvernului

1923 – S-a născut Nicolae Purcărea

13 decembrie 1923, Brașov – 25 septembrie 2015, Brașov

Sculptor în lemn, deținut politic în închisorile comuniste (peste 20 de ani), memorialist. La Brașov, unde a urmat liceul, s-a înscris în Frățiile de Cruce, atras de ideile promovate de această organizație. Prima arestare avea să vină în 1942, pentru convingerile sale ideologice, primind o condamnare de 15 ani. A fost eliberat în aprilie 1944, după ce a trecut prin închisorile din Brașov, Văcărești, Pitești și Alba Iulia. În 1945 a reușit să dea admiterea la Academia Comercială din Brașov, cu toate că în decursul acelui an a mai fost închis două săptămâni la Brașov și câteva luni în lagărul de la Caracal. În timpul studiilor a fost permanent urmărit de Siguranță, fiind din nou reținut pentru 10 zile în decembrie 1947. Înțelegând pericolul unei noi arestări (urmată de o posibilă condamnare), a fugit în Munții Argeșului unde s-a alăturat grupului de partizani condus de Dumitru Apostol. În 1949 a fost prins și trimis la închisoarea din Craiova, ulterior devenind victimă a „experimentului Pitești”. A intrat în procesul de reeducare pe 6 decembrie 1949, fiind bătut de un „comitet” condus de Alexandru Mărtinuș. A fost torturat o lungă perioadă, rezistanța sa de a nu renunța la credința creștină și de a nu declara informații suplimentare înfuriindu-l pe Eugen Țurcanu. Acesta din urmă l-a bătut pe Nicolae Purcărea până când i-a rupt 3 coaste și i-a spart timpanul, cauzându-i o pierdere temporală a auzului. Gravele torturi l-au adus pe Purcărea într-o stare de inconștiență permanentă. În vara lui 1951 a fost transferat la Canal, revenind la Pitești în 1952, fără a ști că procesul de „reeducare” fusese oprit, apoi la Gherla, unde l-a avertizat pe Ion Sadovan de pericolul studenților reeducați, fapt pentru care a fost trimis câteva luni la izolare, apoi la Codlea și din nou la Gherla. Eliberat în 1956, a primit domiciliu obligatoriu doi ani în Lătești, Bărăgan. S-a căsătorit un an mai tîrziu, dar a fost rearestat în 1958 și închis în diferite colonii de muncă, precum și în temnița Aiudului. Eliberat în 1964, a trăit în Brașov, în casa părintescă, dedicându-se sculpturii în lemn, deprinsă în detenție. A devenit unul dintre cei mai apreciați sculptori de inspirație populară din România, și și-a scris memoriile din lungii ani de detenție politică la 90 de ani: Urlă haita…Pitești, Canal, Gherla, Jilava, Aiud (2012)

1925 – S-a născut Ovidiu Maitec

13 decembrie 1925, Arad – 18 martie 2007, Paris

Sculptor, profesor universitar, membru titular (din 1999) al Academiei Române. A absolvit în 1950 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. A avut expoziții personale la Cercle Gallery, Alwin Gallery din Londra, Kettle’s Yard Gallery Cambridge, Richard Demarco Gallery Edinburgh; Bleucoat Gallery Liverpool; Galeria Orizont, Institutul Cultural Italian, Sala Dalles, Galeria Catacomba, Muzeul Național de Artă al României și Casa Academiei Române din București. A fost asistent la Catedra de Anatomie artistică a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București (1950–1956), vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici (1968–1973). Biografie ilustrată

1931 – La Radiodifuziunea Română, au fost inițiate primele concursuri de scenarii radiofonice

Erau dotate cu trei premii și mențiuni, pentru încurajarea dramaturgiei radiofonice

1941 – S-a născut Iulian Neacșu

13 decembrie 1941, Podgoria, Buzău

Prozator și traducător. Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română din București (1964), a fost profesor, inspector la Comitetul de Cultură și Educație Socialistă, șeful Secției de cultură a publicațiilor pentru străinătate România, redactor la Viața studențească, Amfiteatru, Gazeta literară, Albina, Flacara. A debutat în Gazeta literară (1964) și editorial cu volumul de proze scurte Iarna când e soare (1966), urmat de Insul și cartea de reportaje Un bucureștean în trecere prin București. A tadus din Günter de Bruyn, Iulian Neacșu, Semenovici Leskov, V. Lihonosov, M. Radev, Vladimir Voinovici

1943 – S-a născut Mihai Caranica

13 decembrie 1943, Deva

Sculptor. A studiat la Școala Populară de Artă București cu Gabriela Manole-Adoc și Ion Vlasiu (1968–1970). A participat la expoziții de grup în România, Elveția, Germania și a avut expoziții personale la Casa de cultură Fr. Schiller și Institutul de Arhitectură din București, Galeria Mică a Fondului Plastic din Cluj-Napoca, Galeria Raphael Frankfurt-am-Main. A fost distins cu Premiul special al juriului la Expoziția Artiștilor Amatori București și Premiul „Gheorghe Anghel” pentru sculptură. Din 1982 s-a stabilit în Germania, apoi în SUA. Biografie ilustrată

1945 – S-a născut Bogdan Pietriș

13 decembrie 1945, București – 6 august 2006, București

Pictor, membru al Uniunii Artisticilor Plastici din 1976. În 1973 a absolvit cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” la clasa profesorului Alexandru Ciucurencu. În 1975 a primit bursa „Teodor Aman” și un an mai târziu bursa Uniunii Artiștilor Plastici. În anul 2002 s-a clasat al III-lea la Concursul Național de Acuarelă de la Tulcea. A fost membru fondator al Societății de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale, VISARTA. A avut expoziții personale atât în țară, cât și în străinătate, la Slobozia, Galeriile Municipiului București, Galeriile Simeza, „Jean Louis Calderon”, Casa Vernescu, Orizont din București, Galeria Frezia din Dej; în Polonia, Bulgaria, Franța, Serbia, China, Norvegia, etc. Picturile sale se regăsesc în colecții particulare din România și străinătate. Biografie ilustrată

1948 – S-a născut Emil Ciocoiu

13 decembrie 1948, Șasa, Gorj

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, stabilit în Germania din 1980. A studiat la Academia de Arte „Nicolae Grigorescu” din București (1968–1974) cu profesorul Gheorghe Șaru. În 1972 a primit premiul Musée 2000 în Luxemburg, și în 1975, municipalitatea București i-a acordat bursa „Theodor Aman”. În 1980 a părăsit țara pentru a avea mai multă libertate de creație. S-a stabilit în Aix-la-Chapelle, Germania, unde lucrează în propriul său atelier. A devenit membru al Uniunii Artiștilor Germani din 1983. Biografie ilustrată

1948 – A încetat din viață Zaharia Bârsan (11 ianuarie 1878, Sânpetru, Brașov – 13 decembrie 1948)

Scriitor, poet, dramaturg; fondatorul Teatrului Național din Cluj și primul său director

1950 – A încetat din viață Abraham Wald (31 octombrie 1902, Cluj – 13 decembrie 1950, Travancore, India)

Matematician american, originar din Transilvania; a avut rezultate în teoria deciziilor, geometrie și econometrie, teoria jocurilor; a fost fondatorul analizei secvențiale în statistică matematică

1955 – A încetat din viață Alexandru Proca (16 octombrie 1897, București – 13 decembrie 1955, Paris)

Om de știință, fizician; considerat o notorietate mondială în domeniul particulelor numite „mezoni”, a căror existență a demonstrat-o teoretic; membru de onoare al Academiei Române

1962 – S-a născut Vlady Cnejevici

13 decembrie 1962, Timișoara

Compozitor și instrumentist. A fost membru a nenumărate trupe de vârf din România: Progresiv TM, Compact, Blue Workers, Laura Stoica Band, Weinberger Blues Machine, Pasărea Colibri, etc. Numele său apare pe coperta a peste 30 de albume, alături de numeroși artiști aparținând unor genuri muzicale variate

Mircea Baniciu, Teo Boar & Vlady CnejeviciFestivalul Flori pentru suflet (2018)

1974 – Acordul între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul SUA privind cooperarea și schimburile în domeniile culturii, învățământului, științei și tehnologiei a fost semnat la București, la 13 decembrie 1974

1983 – A încetat din viață Nichita Stănescu (31 martie 1933, Ploiești – 13 decembrie 1983, București)

Poet, eseist; membru post-mortem al Academiei Române; laureat al Premiului Herder, iar în 1980 nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură

1987 – A încetat din viață George Acsinteanu (13 iulie 1905, satul Panduri, Frumușica-Acsintele/Axintele, Ialomița – 13 decembrie 1987, Sibiu)

Scriitor; secretar de redacție la Ilustrațiunea română; secretar literar la Radiodifuziunea Română

1987 – A încetat din viață Marcel Mihalaș (15 august 1937, Tighina – 13 decembrie 1987, București)

Inginer, poet, eseist, critic literar, publicist

1990 – A fost înființat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, CSAT

Constituit prin Legea nr. 39/13 decembrie 1990 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, cu scopul declarat: „organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța statului în timp de pace, cât și de război”. Președintele României îndeplinește funcția de președinte, primul-ministru al Guvernului îndeplinește funcția de vicepreședinte; membri ai CSAT fiind: ministrul apărării naționale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiției, ministrul industriei și resurselor, ministrul finanțelor publice, directorul Serviciului Român de Informații, directorul Serviciului de Informații Externe, șeful Statului Major General și consilierul prezidențial pentru securitate națională

2002 – A încetat din viață Costin C. Kirițescu (25 mai 1908, București – 13 decembrie 2002)

Economist, profesor universitar la Facultatea de Drept și la Catedra de Finanțe a Academiei de Studii Economice, membru titular (din 1992) al Academiei Române

2005 – Ceremonia inaugurării noului sediu al Bibliotecii Academiei Române

Construit lângă vechea clădire din Calea Victoriei, între 1993–2001, noua clădire, construită după proiectul arhitecților Romeo Belea și Gheorghe Roșu, are o suprafață de circa 16.000 metri pătrați, fiind alcătuită din mai multe corpuri, unul de zece etaje, celelalte de patru etaje, în care sunt găzduite aproape 11 milioane de piese din patrimoniul cultural, aproape toate cărțile românești care au fost tipărite din 1508 până în 2000; toate documentele care definesc identitatea noastră istorică și culturală. Aici funcționează săli de lectură, o sală de expoziții, un muzeu, o sală de conferințe cu un sistem performant de digitizare și sonorizare, serviciile de informatizare, de schimb internațional, de bibliografie națională, cataloagele de carte și de periodice, etc. Inaugurarea a avut loc în prezența președintelui României și a numeroase personalități ale culturii, iar în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii a fost lansat volumul Relațiile româno-chineze. 1880–1974. Documente, coordonat de Romulus Ioan Budura

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „13 Decembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: