Istoria României România frumoasă Today's Memory

17 Decembrie în istoria românilor

Foto: Revoluția anticomunistă și anticeaușistă din România – Ziua a doua, Timișoara


1827 – S-a născut Alexandru Wassilko de Serecki

17 decembrie 1827, Berhomet pe Siret, Bucovina/Ucraina – 20 august 1893, Lăpușna, Bucovina/Ucraina

Politician și patriot român, pe timpul Imperiului Austro-Ungar. A studiat Filosofia și Dreptul la Cernăuți și Lemberg (Liov). A lucrat ca avocat în Cernăuți și a administrat moșiile tatălui său bolnav (din 1859). Mare proprietar și membru al Partidului Conservator Autonomist Român din Bucovina, a început cariera politică în 1862 ca deputat pentru moșierimea mare în Dieta Bucovinei, unde a fost reales periodic de populația locală de români, huțuli și ruteni, până la moartea sa. A fost co-fondator, ulterior membru de onoare și susținător al societății românești Junimea. În 1870 a fost ales pentru prima dată căpitan (mareșal) al Ducatului Bucovinei. Prin legăturile sale cu curtea vieneză a izbutit, ca din 1876, limba română să fie aprobată ca limbă de predare, la Liceul din Suceava, iar câțiva ani mai târziu în clase speciale de la liceul din Cernăuți. A susținut extinderea rețelei de căi ferate, construcția de 57 km lungime între Hliboka și Berhometh, care a fost inaugurată pe 30 Noiembrie 1886. A deținut timp de decenii funcția de președinte al curții de jurați din Cernăuți, până la moartea sa fiind și șeful curatorului de 20 de persoane al Societății Antropologice (Anthropologische Gesellschaft), precum membru al Academiei de Știință al Austriei (Österreichische Akademie der Wissenschaften) la Viena

1851 – Înființarea Conservatorului de muzică din București

O primă inițiativă de organizare a unei instituții de predare muzicală este consemnată în 1833, când s-a înființat la București Societatea filarmonică, grupând personalități precum Ion Câmpineanu, Costache Aristia, Ion Heliade Rădulescu, care îmbina lupta politică pentru reforme și unitate națională cu cea pe teren cultural, sprijinind literatura dramatică și instituțiile muzicale. În 1835 Ioan Andrei Wachmann a inițiat învățământul muzical, iar în 1851 s-a înființat la București Conservatorul de muzică, prin decret semnat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza contrasemnat de primul ministru Mihail Kogălniceanu, din inițiativa lui Ioan Andrei Wachmann, care a fost și directorul instituției, și a lui Ludovic Wiest

1852 – S-a născut Karl Petri

17 decembrie 1852, Sighișoara – 22 noiembrie 1932, Sighișoara

Entomolog din Transilvania. A studiat timp de 5 semestre științele naturii și teologia la Jena, Germania, unde i-a avut pe profesori, printre alții, pe botanistul Eduard Straßburger și pe zoologul Ernst Haeckel. După transferul la Universitatea din Leipzig a obținut titlul de Doctor Philosophie în 1877. După terminarea studiilor, s-a reîntors la Sighișoara unde a fost profesor la diferite școli din localitate, iar din 1894 până la pensionarea din 1916 a fost director al Școlii medii. A fost membru corespondent al Societății Entomologice din Ungaria. Lucrarea sa de căpătâi este Siebenbürgens Käferfauna auf Grund ihrer Erforschung bis zum Jahr 1911 (Fauna gândacilor din Transilvania pe baza cercetărilor efectuate până în anul 1911) în care descris 4.763 de specii de gândaci, cu locul unde au fost găsiți. Nici până în ziua noastră nu a mai fost efectuată o altă clasificare asemănătoare. Colecția sa particulară de gândaci (care cuprinde nu mai puțin de 46.300 de exemplare) a donat-o Societății transilvănene de științe ale naturii din Sibiu în 1932

1863 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea secularizării averilor mânăstirești

Secularizarea averilor mănăstirești a fost, alături de reforma agrară, una dintre reformele fundamentale adoptate de Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea României. Prin această lege, proprietățile bisericilor și mănăstirilor închinate din țară au fost trecute în proprietatea statului. Promulgată la 17/29 decembrie 1863, la 4 ani de la Unirea Principatelor, era fundamentală pentru formarea noului stat român, întrucât un sfert din suprafața arabilă a țării aparținea mănăstirilor românești aflate sub influență preponderent greacă. În total au fost trecute în proprietatea statului 75 de mănăstiri închinate bisericii grecești, dintre care 44 din Valahia și 31 din Moldova, care dețineau la rîndul lor mai multe metocuri și moșii. Numărul moșiilor închinate era de 560 (366 în Valahia și 194 din Moldova). Ele totalizau circa un sfert din teritoriul arabil al țării, plus numeroase păduri. Legea secularizării prevedea o compensație de 82 milioane lei (din care aveau să se scadă 31 milioane datorate statului de așezămintele religioase), o sumă mare pentru bugetul țării, bani pe care călugării greci i-au refuzat nemulțumiți. Conducerea Bisericii Ortodoxe a hotărît să refuze oferta făcută de statul român, în speranța că Puterile garante vor interveni. În final călugărilor nu li s-a mai plătit nimic. Pentru a nu avea aparența unei legi xenofobe, au fost secularizate deopotrivă și averile mănăstirilor românești care nu țineau de greci. Măsura a suscitat protestele vehemente ale Turciei, dar în ciuda acestora Cuza a mers înainte cu aplicarea ei. Moșiile recuperate au format Domeniile Statului. O bună parte dintre ele au fost divizate în loturi și atribuite țăranilor împroprietăriți în reforma agrară care a urmat în 1864. Peste cîțiva ani, în timpul domniei lui Carol I, Parlamentul a declarat definitiv închisă problema mănăstirilor închinate

1869 – A încetat din viață Gavriil Munteanu (februarie 1812, Vingard, Alba – 17/29 decembrie 1869, Brașov)

Cărturar și traducător; membru fondator al Academiei Române

1870 – S-a născut Cristache Ciolac

17 decembrie 1870, București – 26 februarie 1927, București

Violonist lăutar rom, creator de folclor orășenesc. Născut într-o familie de lăutari, fiul naistului Radu Ciolac și fratele violoniștilor Dănică Ciolac (participant la Expoziția Universală de la Paris în orchestra lui Sava Pădureanu), Barbu Ciolac, Alexandru Ciolac și Fotache Ciolac zis Prințul (chitarist de mahala, compozitorul Sârbei avocaților), a început să cânte mai întâi în taraful tatălui său, ca vioară a doua, la nunți bucureștene și în cârciumile din centrul vechi. În 1890 și-a format propriul taraf, cântând la restaurante de cartier, nunți de la marginea Bucureștiului, în scurt timp fiind solicitat de către localurile mai pretențioase din centru. În 1894 a mers în primul său turneu în străinătate, în Belgia iar în 1900 a reprezentat Pavilionul Românesc la Expoziția din Paris, împreună cu Ionescu Iordache (bucătarul și patronul de la Iordache), fiind invitat de președintele Franței, Emile Loubet, să cânte în grădina palatului Elysee, unde a primit 2.000 de franci și a fost decorat Ofițer de Academie. În 1902 l-a cunoscut pe George Enescu, acesta culegând de la el o serie de cântece populare pentru compoziția Suită sătească, fiind deja admirat de scriitorii Alexandru Vlahuță, Octavian Goga și Barbu Delavrancea. În jurul anului 1914, deja deținea supremația tuturor lăutarilor bucureșteni, fiind aproape unanim recunoscut drept cel mai bun lăutar violonist din București – l-au ascultat Sarah Bernardt, Ignaz Paderewski, Robert de Flers etc. În timpul războiului, Enescu a strâns legăturile cu Ciolac, notând o altă serie de melodii populare din repertoriul său mai târziu: Ca la brează, Sârba din căruță și Hora Bâzoiul din care se va inspira pentru Sonata nr. 3 pentru pian și vioară în caracter popular românesc. A compus: Bengaline sârbă pentru pian solo, Hora din Văleni, Sârba junimiștilor, Sârba de la Paris

1870 – S-a născut I.A. Bassarabescu

Ion Alexandru; 17/29 decembrie 1870, Giurgiu – 27 martie 1952, București

Scriitor, membru corespondent (din 1909) al Academiei Române. A urmat cursurile colegiului Sfântu Sava și apoi Facultatea de Litere din București (1891–1897). A fost profesor de geografie în Focșani, apoi în Ploiești, unde a lucrat până la pensie. A scris numai proză scurtă, fiind pus de istoricii literari în rând cu Ion Luca Caragiale sau Alexandru Brătescu Voinești pentru că a cultivat schița și momentul. A publicat volume de schițe: Vulturii, Noi și vechi, Un dor împlinit, Un om în toata firea, Lume de ieri, Amintiri vesele și duioase

1881 – S-a născut I. Valjan

Alexandru Jean Vasilescu; 17 decembrie 1881, Turnu Măgurele – 29 aprilie 1960, închisoarea Văcărești

Comediograf, autor dramatic. La 13 ani, în 1894, la Călărași, și-a asumat rolul de director de teatru și a dat spectacole încununate de succes cu Coana Chirița. S-a înscris la Facultatea de Drept și la Conservatorul de artă dramatică din Iași. La numai 19 ani, i s-a jucat la Teatrul Național din Iași, cu spijinul efectiv al lui Garabet Ibrăileanu, comedia într-un act Un manifest studențesc. Licențiat în drept, s-a mutat la București să practice avocatura. Susținerea doctoratului în Drept la Paris i-a permis urmărirea fenomenului teatral de pe malurile Senei. A mers în paralel cu practicarea avocaturii, ca meserie, și cu scrierea de piese, sub pseudonimul Valjan, găsit de Alexandru Davila. I s-au jucat comediile într-un act Nodul gordian, Lacrima. Numit director general al teatrelor, Valjan a cultivat dramaturgia originală românească și a sprijinit o nouă școală redutabilă de actori (George Calboreanu, Ion Finteșteanu, George Vraca). A scris și i s-au jucat mai multe piese într-un act: Vedenia, O inspecție și în trei acte: Generația de sacrificiu, Norocul, Cuceritorii. A lăsat și o carte de memorii, Oglinda unei epoci. A rămas în istoria justiției române pentru pledoariile sale, iar în teatrul românesc pentru piesele pe care le-a scris. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1950, Jean Valjan a fost arestat și dus la Securitate, anchetat un an pentru spionaj și înaltă trădare, a trecut prin rechizitorii grotești, audieri dese, obligat să-și recunoască „vina”. La peste 70 de ani, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, fiind încarcerat la Jilava, Aiud, Ocnele Mari, Văcărești. I s-a confiscat averea, iar nevasta gonită din casă, cu cei șase copii, lăsată fără venit. Avocatul iubit de o lume întreagă, care a inspirat personaje de roman lui Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, căruia Arghezi îi dedicase un Medalion, s-a stins din viață după 10 ani de pușcărie

I. Valjan – Nodul gordian Teatru radiofonic

1887 – A intrat în vigoare în România Convenția pentru protecția operelor literare și artistice

Adoptată la Berna, în 9 septembrie1886, a fost ratificată în România la 5/17 decembrie

1890 – A fost înființată, la București, Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor

Denumită și Liga Culturală, a fost o organizație înființată în 17/29 decembrie, la inițiativa unor studenți și personalități culturale, întruniți la Universitatea din București sub coordonarea lui Simion C. Mândrescu, începându-și activitatea în mod oficial din 24 ianuarie 1891. A desfășurat o bogată activitate politică, militând pentru egalitate socială, politică și națională dar și pentru limba și cultura națională, pentru întărirea unității naționale a tuturor românilor din România și Transilvania, a întreținut o intensă activitate culturală organizând numeroase manifestații în acest sens și având un teatru propriu. De asemenea, a publicat, până în 1899, revista Liga Română. A emis primul Apel pentru apărarea drepturilor românilor la 24 ianuarie 1891 și s-a pronunțat pentru intrarea României în război împotriva Puterilor Centrale și pentru dezrobirea Ardealului de sub dominația Imperiului Austro-Ungar. Conducerea Ligii era încredințată unui Comitet Central Executiv, iar între personalitățile care au activat în cadrul acesteia s-au numărat: Nicolae Iorga, V.A. Urechia, Nicolae Filipescu și Take Ionescu. Din 1914, a devenit Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor, fiind desființată în 1948 de regimul comunist. A funcționat în clădirea actualului Teatru „L.S. Bulandra”.

1891 – S-a născut Emil Rebreanu

17 decembrie 1891, Maieru, Austro-Ungaria – 14 mai 1917, Ghimeș, Austro-Ungaria

Ofițer român în armata austro-ungară, executat prin spânzurare pentru dezertare și spionaj în Primul Război Mondial, după ce fusese prins în timp ce încerca să treacă la conaționalii români. Pornind de la experiența reală a fratelui său, scriitorul Liviu Rebreanu a scris romanul Pădurea spânzuraților (1922), în care personajul principal, Apostol Bologa, a fost inspirat de Emil Rebreanu. Își dorea să urmeze studii universitare la București, dar, din lipsa banilor, a fost nevoit să muncească încă din școală pentru a-și ajuta familia; a fost îngrijitor la școala din Prislop, funcționar la garda financiară, ajutor de notar. A fost membru al societății de lectură Virtus Romana Rediviva de la Liceul din Năsăud, scriind poezii și nuvele pline de efuziuni lirice și erotice. În 1913 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității Franz Josef din Cluj, nevoit să-și întrerupă studiile din cauza izbucnirii războiului s-a înscris la școala de ofițeri din Târgu Mureș. A fost încorporat în august 1914. În decursul unui an de luptă, a fost avansat la gradul de sublocotenent în armata austro-ungară. A luptat pe frontul din Rusia și din Galiția, suferind răni multiple. S-a remarcat, de asemenea, pe frontul italian și a fost decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie, cea mai înaltă decorație pentru ofițeri. Transferat pe frontul românesc în toamna anului 1916, s-a hotărât să li se alăture românilor, în loc să lupte împotriva lor. Astfel, în noaptea de 10/11 mai 1917, după ce a fugit din infirmeria unde era sechestrat, a încercat să traverseze frontul către partea română, ducând cu el planurile de poziționare a trupelor austro-ungare din zonă. A fost găsit și arestat de o patrulă de ofițeri imperiali. Judecat de curtea marțială pentru acuzațiile de dezertare și spionaj, a fost degradat și condamnat la moarte. Ca o umilință suplimentară, a fost aleasă ca metodă de execuție spânzurarea

1892 – S-a născut George Magheru

17/30 decembrie 1892, Craiova – 17 august 1952, București

Poet modernist și dramaturg, care a cultivat o lirică nonconformistă și un teatru de factură filosofică. Prin tată, era nepotul generalului de la 1848, Gheorghe Magheru. Orfan de tată de la patru ani, a fost crescut la moșia familiei Ghica, de la Ghergani, unde a primite o bogată educație artistică (muzicală, literară). A urmat Facultatea de Medicină din București (1911–1920). Izbucnirea războiului l-a prins în anul VI de facultate; a plecat pe front ca medic sublocotenent, s-a îmbolnăvit de febră recurentă și tifos exantematic, dar a rămas în Moldova până la demobilizare. Doctor în Medicină din 1920, a început activitatea de cercetător la Institutul „Cantacuzino”, unde a funcționat până la moarte, A fost autor, în colaborare cu soția sa Alice, medic microbiolog, a numeroase lucrări de specialitate. În plan literar, deși scria versuri de la 14 ani, a debutat târziu, consacrându-se creației literare dupa 1923, când, bolnav, s-a retras o vreme la Sinaia. A debutat editorial cu drama Tudor Ardeleanu (1926), urmată de O legendă (1927), ambele formând ciclul Latinii la Dunăre. A publicat volume de versuri: Capricii, Poezii antipoetice, Poeme în limba păsărească, Coarde vechi și noi, Poeme balcanice, apoi piesele: Piele de cerb, Domnul Decan, Egoistul, Oglinda fermecată sau Divina re-creațiune. Nu a propus nici unui teatru piesele sale, deși au o viziune modernă în dramaturgie și reale calități moral-filosofice. De altfel, scriitorul a dus o existență retrasă fără a participa la mișcarea literară a epocii interbelice. Izolat între laborator și un cerc de prieteni din elita artistică a vremii (G. Enescu, pictorii Steriadi, Pallady, H. Catargi, Ghiata, Iser s.a.), el a continuat să scrie și după 1944, fără a mai publica însă nimic. Opera lui postumă rămâne încă a fi studiată și editată

1893 – S-a născut Dimitrie Bagdasar

17 decembrie 1893, comuna Roșiești, Vaslui – 16 iulie 1946, București

Medic neurochirurg, profesor universitar, membru post-mortem al Academiei Române. Din 1913 a urmat Facultatea de Medicină din București, cu mari greutăți materiale, fiind nevoit să-și câștige singur existența. La sfârșitul anului III s-a angajat la Institutul Medico-Militar, iar în Primul Război Mondial, a fost mobilizat și trimis pe front ca medic militar. Din 1918, a continuat studiile medicale până în 1922, când a obținut titlul de Doctor în Medicină, cu teza Contribuțiuni la studiul sindromului parkinsonian postencefalitic. S-a pregătit în neurologie la clinica Dr. Gheorghe Marinescu. A devenit medic secundar la Spitalul Militar, unde s-a specializat în neurologie la secția condusă de Dr. Dimitrie Noica, și în chirurgie generală, la secția condusă de Dr. Mihail Butoianu, frecventând și Laboratorul Catedrei de Histologie, sub conducerea Dr. Ștefan Besnea, Anatomie patologică București. În 1927 și-a dat demisia din armată, s-a căsătorit cu Dr. Florica Ciumetti, iar în loc de voiaj de nuntă, cu resurse foarte modeste, au mers împreună la specializare la Boston. Aici, s-a specializat în neurochirurgie la vestita clinică Peter Bent Brigham a Dr. Harvey Cushing (1927–1929). Împreună cu Dr. Percival Bailey, a publicat două lucrări privind Tratamentul gomelor cerebrale și Cordoblastoamele intracraniene. Întorși în țară în 1929, Doctorii Bagdasar au întâmpinat greutăți din partea oficialităților. Primele intervenții neurochirurgicale le-a realizat, în condiții improvizate, precare, în Spitalul din Jimbolia, apoi în Spitalul de Boli Nervoase din Cernăuți. Din 1933 a revenit la București, a continuat să facă intervenții neurochirurgicale la Spitalul de Urgență, ca și la alte spitale, în mod improvizat, aducându-și propria trusă cu instrumente chirurgicale și recrutând de fiecare dată personalul de care avea nevoie în sala de operație. În toată această perioadă de pionierat el a avut în soția lui un sprijin indispensabil: ea a fost aceea care l-a secundat în sala de operație și i-a fost constant alături. În 1935, a obținut, prin concurs, înființarea unui mic serviciu de neurochirurgie, cu zece paturi și o singură sală operatorie, în Spitalul Central de Boli Nervoase și Mintale din București, nucleul viitoarei Clinici de Neurochirurgie a Facultății de Medicină, de unde se va dezvolta școala românească de neurochirurgie; și-a format propria echipă de aur de neurochirurgie, în primii ani din: doctorii Constantin Arseni, Ion Ionescu și Sofia Ogrezeanu-Ionescu. Între 1931–1941 a efectuat 1.800 de operații pe sistemul nervos. A avut o intensă activitate științifică, aducând contribuții originale în domeniul cordotomiilor spinale, tuberculoamelor cerebrale și patologiei tumorale a măduvei spinării. Împreună cu State Drăgănescu și Constantin Arseni, a dezvoltat o metodă originală de tratament al craniostenozelor. A fost Ministru al Sănătății, a creat Institutul de Endocrinologie București, a fost profesor de Neurochirurgie la Facultatea de Medicină din Capitală

1893 S-a născut Petre Sergescu

5/17 decembrie 1893, Turnu-Severin – 21 decembrie 1954, Paris

Matematician și istoric al științelor, membru corespondent (din 1937) al Academiei Române. A studiat la Universitatea din București și la Facultatea de Științe din Paris, toată viața fiind animat de dorința de a ajuta România să devină o țară europeană avansată. A participat la războiul pentru întregirea României, luat ostatic de germani și trecând prin mai multe lagăre. Din 1926 a fost profesor de Geometrie analitică la Universitatea din Cluj, unde a fondat revista Mathematica și a organizat primul congres al matematicienilor români. Implicat în mișcarea politică a lui Nicolae Iorga, a fost ales deputat de Sălaj în 1931. În 1945 a devenit rector al Școlii Politehnice din București, dar în 1946 s-a exilat la Paris împreună cu soția, Marya Kasterska. A fost Secretar Perpetuu al Academiei Internaționale de Istoria Științelor, fondator și secretar general al Uniunii Internaționale a Istoriei Științelor, director al revistei Archives Internationales d’Histoire des Sciences. A susținut conferințe lunare asupra istoriei științei la Palais de la Découverte din Paris, celebre în epocă. Guvernul Francez i-a comandat o monografie pentru Pavilionul Franței la Expoziția Universală de la New York din 1939: Quelques données importantes dans l’évolution des mathématiques française, fiind motorul colaborării internaționale în domeniul istoriei științelor și, în particular, al colaborării franco-române. A lucrat mult pentru unificarea forțelor culturale românești din afara țării. A acceptat propunerea regelui Mihai de a conduce Fundația Regală Universitară Carol I, activitate căreia i s-a dedicat cu mare abnegație. A fost distins cu Ordinul Polonia Restituta în gradul de Cruce a Comandorului, acordat de autoritățile poloneze în semn de recunoaștere a meritelor sale, distincția Chevalier de la Légion d’Honneur acordat de autoritățile franceze

1897 – S-a născut Vasile Lișman

17 decembrie 1897, Hârlău – 23 martie 1996, Hârlău, Iași

Prozator. A studiat la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, la Școala militară de ofițeri din Roman și a urmat cursuri de specializare la Limba română și Științele naturii. A fost învățător, profesor la Liceul din Hârlău, director al Școlii de băieți Hârlău, primar al orașului Hârlău. A fost fondator și președinte al Societății culturale „Petru Rareș” (1925–1940). A publicat articole și studii pe teme de învățământ și cultură în ziare și reviste

1898 – George Enescu a cântat prima dată pe vioara Stradivarius

Enescu a cântat la un concert de binefacere de la Ateneul Român, la care au participat Elena Bibescu, D. Dinicu, E. Loebel, Th. Fuchs; vioara a fost cumpărată la Stuttgart de Ministerul Instrucțiunii Publice, condus atunci, de Spiru Haret, cu bani obținuți în parte prin subscripție publică

George Enescu – Suita orchestrală nr. 1 în Do major • Orchestra Filarmonică București, Dirijor George Enescu

 1912 – A încetat din viață Spiru Haret (15 februarie 1851, Iași – 17 decembrie 1912, București)

Savant, matematician, sociolog și om politic liberal; ministru de mai multe ori; organizatorul învățămîntului românesc de dupa 1864; membru titular și vicepreședinte al Academiei Române

1917 – La Tiraspol s-a desfășurat Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului

A fost o consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20–27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste. La Congresul Moldovenilor din stânga Nistrului (17–18 decembrie), au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea, în calitate de ziarist, a participat și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul. Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume, rămânerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova. Congresul de la Tiraspol s-a rezumat la ideea unirii regiunilor românești din stânga Nistrului cu Basarabia și pe cale de consecință cu România

1925 – S-a născut Horea Popescu

17 decembrie 1925, Putineiul, Ilfov/Giurgiu – 24 ianuarie 2010, București

Regizor, pictor de costume, scenograf de teatru și operă. A urmat, în paralel, studii la Facultatea de Drept și la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, absolvindu-le pe ambele în 1953. S-a specializat apoi în regie de cinema la Institutul de Înalte Studii Cinematografice din Paris. A început să regizeze spectacole la teatrul Giulești, apoi la Teatrul Național. Printre realizările sale se numără: Moștenirea de Titus Popovici, Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller, Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, Rivalii de Richard Sheridan, Tărâmul celălalt de Dusan Kovacevic, Moartea lui Tarelkin de Suhovo Kobilin, Cabala Bigoților de A. Bulgakov, Doamna ministru de Branislav Nușici, Danton de Camil Petrescu, Caligula de Albert Camus, Zbor deasupra unui cuib de cuci dupa Dale Wasserman, Baia și Ploșnița de V. Maiakovski, Richard al III-lea de W. Shakespeare, Becket de J. Anouilh, Titanic vals de Tudor Mușatescu, Coana Chirița după V. Alecsandri, Tache, Ianke și Cadâr de Victor Ion Popa, etc. A regizat filmele Moartea unui artist, Cuibul de viespi, De trei ori București, O dragoste lungă de-o seară, a scris scenariile filmelor De trei ori București, Cuibul de viespi, Moartea unui artist. A apărut ca actor în filmele Maiorul și moartea, Răutăciosul adolescent, Realitatea ilustrată – serial TV, Dimitrie Cantemir, Comedie fantastică, Actorul și sălbaticii, Crucea de piatră

Cuibul de viespi (1986)

1940 – S-a născut Nicolae Lupescu

17 decembrie 1940, București – 6 septembrie 2017, București

Fost fotbalist și antrenor de fotbal, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970, performanță pentru care, în martie 2008, a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a. A fost tatăl fotbalistului, Ionuț Lupescu. A jucat pe postul de fundaș dreapta sau libero la echipe ca: Olimpia București, Rapid București, Admira Wacker Wien și a antrenat Rapid București, Gloria Buzău

1942 – S-a născut Toni Iordache

17 decembrie 1942, Bâldana, Ilfov – februarie 1987, București

Virtuoz instrumentist, interpret rom de muzică populară și lăutărească. I s-a spus și regele țambalului. A început să învețe țambalul de la vârsta de 4 ani, ulterior devenind ucenicul lui Mitică Ciuciu, un cunoscut țambalist al vremii. În 1958 a câștigat medalia de aur la Welt Jugend Feier în Viena, iar în 1960 a fost solicitat și ulterior angajat de Orchestra ansamblului de muzică populară Ciocârlia, cu care a avut concerte în toată țara și turnee la Londra și la Moscova. În 1968 a câștigat medalia de aur la Festivalul Tinerilor Muzicieni la Sofia. În 1969 a participat la un turneu la Paris împreună cu Gheorghe Zamfir și formația sa, apoi a renunțat la contractul cu Ansamblul Ciocârlia, și din 1970 a colaborat numai cu taraful lui Gheorghe Zamfir, cu care a ajuns în Berlin și în Budapesta. A colaborat în 1973 cu Orchestra de muzică simfonică NHK Orchestra din Tokyo și a interpretat, ca invitat, suita Hary Janos pentru țambal a lui Zoltán Kodály. După 1970 a cântat și împreună cu fiul său, Leonard Iordache

Toni Iordache – Cântec de dragoste

1944 – A încetat din viață Ioan Andrieșescu (2 mai 1888, Iași – 17 decembrie 1944, București)

Arheolog; considerat creatorul școlii arheologice românești, împreună cu Vasile Pârvan; membru corespondent al Academiei Române; a pus bazele unei noi specialități în istoriografia română: preistoria

1948 A fost înființată Opera Maghiară de Stat din Cluj

Companie națională de operă. Clădirea s-a construit între anii 1909–1910, în locul unui teatru de vară care data din anul 1874. Primul director a fost Mihály Eisikovits (1948–1949)

Verdi – Traviata Actul I • Opera Maghiară de Stat din Cluj

1949 – S-a născut Sergiu Cipariu

16 decembrie 1949, Pănade–Sâncel, Alba – 6 ianuarie 2020, Orlat, Sibiu

Taragotist de muzică populară, din Mărginimea Sibiului. Mare parte din creația sa a fost inspirată din cântecul popular din Mărginimea Sibiului. De-a lungul vieții a colaborat cu mulți dintre marii artiști ai muzicii populare românești, a fost prieten și apropiat al lui Ioan Bocșa, pe care îl acompania la țambal în concertele sale și cu care a avut numeroase turnee, inclusiv peste Ocean

Sergiu Cipariu – Bate vântul, iarba crește [TVR,Tezaur folcloric]

1949 – S-a născut Ioan Hațegan

17 decembrie 1949, Cenad

Istoric, specializat în istoria Banatului. Este absolvent și doctor în istorie al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este cercetător științific principal I la Institutul de Științe Socio-Umane „Titu Maiorescu” al Academiei Române, filiala Timișoara. A publicat numeroase cărți, studii de specialitate și articole, prinre care: Harta turistică a județului Timiș, Din vremea lui Dracula – fiul morarului din Satchenez, Cultură și civilizație medievală la Mureșul de Jos, Habitat și populație în Banat (secolele XI-XX), Filippo Scolari – Un condotier italian pe meleaguri dunărene.

1962 – A încetat din viață Aurelia Cionca (16 mai 1888, București – 17 decembrie 1962, București)

Pianistă și profesoară de pian; copil-minune; Artist Emerit

1963 – Guvernele român și francez și-au ridicat legațiile la nivel de ambasadă

Relațiile diplomatice între cele două state au fost stabilite din 1880, dar după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial au fost întrerupte (1940). În septembrie 1944, Guvernul român a recunoscut Guvernul provizoriu al generalului Charles de Gaulle și la 1 martie 1945, relațiile la nivel de reprezentanță politică au fost restabilite. Ulterior, reprezentanțele politice au fost transformate în legații, iar de la 17 decembrie 1963, s-au stabilit relații la nivel de ambasadă

1971 – Reglementarea cetățeniei române

Legea nr. 24/17 decembrie 1971, a cetățeniei române, adoptată la 17 decembrie de Marea Adunare Națională și promulgată în aceeași zi, a intrat în vigoare la 16 ianuarie 1972. Prevedea pierderea cetățeniei române de către cei care pleacă din țară în mod clandestin sau fraudulos și de către cei care, aflându-se în străinătate, se fac vinovați de fapte ostile: „cel care, rupându-se de țara, își încalcă îndatorirea de fidelitate față de patrie, trădează interesele poporului, acționează împotriva unității, suveranității și independenței statului sau săvârșește orice alte acte dușmănoase sau de natura a știrbi bunul renume al României

1971 – Reglementarea secretului de stat

Legea nr. 23/17 decembrie 1971, privind apărarea secretului de stat în Republica Socialistă România, adoptată la 17 decembrie de Marea Adunare Națională și promulgată în aceeași zi, a intrat în vigoare la 15 februarie 1972. Prevedea interzicerea legăturilor cu străinii pentru cetățenii care lucrau cu secrete de stat, toți cetățenii fiind obligați să-și declare legăturile și convorbirile cu străinii

1985 – A încetat din viață Liviu Rusu (9 noiembrie 1901, Sărmașu, Austro-Ungaria – 17 decembrie 1985, Cluj-Napoca)

Psiholog, estetician, cercetător și istoric literar; profesor universitar la Universitatea din Cluj; membru post-mortem al Academiei Române

1989 – Revoluția anticomunistă și anticeaușistă din România – Ziua a doua

Timișoara, 17 decembrie 1989

A fost una dintre cele mai sângeroase zile ale Revoluției. Pe parcursul întregii zile au avut loc ciocniri între forțele de ordine și manifestanți. Grupuri de manifestanți au încercat să dialogheze cu autoritățile în cursul zilei, dar au fost întâmpinați de militari, scutieri și tunuri de apă. Militarii au fost huiduiți și loviți cu pietre, protestatarii atacând sediul Consiliului Județean al PCR. În confruntare, demonstranții au ieșit victorioși. Forțele de represiune s-au retras. Apoi, noi trupe de securitate au obligat oamenii să se retragă în alte puncte ale orașului unde au avut loc alte confruntări. La București, Ceaușescu a hotărât, în cadrul unei ședințe a CPEx, folosirea forței la Timișoara. Au fost trimiși Secretarul Comitetului PCR, Ion Coman, membri din conducerea partidului, armatei, securității (generalii Ștefan Gușe, Mihai Chițac și Victor Atanasie Stănculescu), pentru a pune capăt revoltei. Ion Coman a fost numit comandant unic pentru Timișoara. Nicolae Ceaușescu a organizat de urgență o teleconferință cu factorii de decizie de la Timișoara, cu activul de partid și de stat din toate județele țării. În jurul orei 17.30, dictatorul avea să dea ordin să se deschidă foc împotriva civililor. Ordinul a fost dus la îndeplinire și la Timișoara au căzut primele victime în după-amiaza aceleiași zile. Cei care au deschis foc asupra mulțimii au fost atât forțele MApN, cât și cele ale ale MI și ale Securității, care au pus în aplicare ordinul Radu cel Frumos, trupele trăgând în manifestanți în mai multe zone din oraș: Catedrală, Piața Libertății, Piața 700, Podul Decebal, Calea Girocului, Calea Lipovei, Calea Aradului. Mii de persoane au protestat după-amiază pe Calea Girocului. La intersecția Căii Girocului cu strada Lidia, au fost oprite cinci tancuri ale UM 01115 Timișoara. Conducătorii tancurilor au fost molestați de timișoreni. Tancurile ar fi trebuit să ajungă în centrul orașului pentru a-i împrăștia pe demonstranți. Aveau 275 de obuze. Revoluția eliberatoare a fost trăită ca un război de timișorenii din Calea Girocului.

Timișoara – 17 decembrie 1989 Partea I

În această zi s-au înregistrat cele mai multe victime, la Procuratura Militară Timișoara au fost înregistrați 66 de morți și 268 de răniți, dintre care 224 prin împușcare. Alte 44 de persoane au fost rănite în altercațiile cu forțele de ordine, care au reținut 200 de persoane, depuse la Penitenciarul Timișoara, fără nicio formă legală. Tab-urile au blocat intrările în oraș, elicopterele au efectuat zboruri de supraveghere. Timișoara a fost izolată

Timișoara – 17 decembrie 1989 Partea a II-a

1991 – România a semnat la Haga Carta Europeană a Energiei

Act politic care a pus bazele unei cooperări multilaterale în domeniul energetic între statele semnatare

1991 – Legea nr. 77/17 decembrie 1991 pentru aderarea României la Convenția culturală europeană

Instrument juridic al Consiliului Europei, adoptat în 1954 și intrat în vigoare în 1955. Legea de ratificare a intrat în vigoare de la 20 decembrie 1991

1991 – România a stabilit relații diplomatice cu Armenia

România a recunoscut independența Republicii Armenia la 11 octombrie 1991, iar relațiile diplomatice au fost stabilite pe 17 decembrie 1991. Ambasada Armeniei la București a fost deschisă la 24 aprilie 1994

1997 – A început să emită postul privat de televiziune Prima TV

Canal de televiziune privat comercial. De-a lungul anilor acesta a adus în România formate care au înregistrat recorduri de audiență în țările în care au fost difuzate: de la emisiuni-concurs: Vrei să fii milionar?, la reality show-uri: Big Brother, Star Factory, emisiuni de divertisment: Cronica cârcotașilor și muzică: Megastar

1999 – Dezvelirea monumentului Pietà la Timișoara

Ridicat în memoria eroilor Revoluției anticomuniste din decembrie 1989, monumentul este opera lui Peter Jecza, realizat din bronz. Monumentul aduce un omagiu tuturor femeilor care au murit în zilele revoluției. Lucrarea renunță la metafora modernă a soldatului căzut în brațele patriei-mamă, ea redă silueta unei femei sprijinite pe umărul unui bărbat. În acea zonă, în 17 Decembrie, au căzut primele victime, bărbați, femei, copii, iar monumentul reproduce o ipostază reală, aceea a unui bărbat care-și purta pe brațe soția împușcată

2000 – A avut loc re-inaugurarea Coloanei fără sfârșit operă a sculptorului Constantin Brâncuși

Între anii 1998–2000, Coloana fără sfârșit a fost restaurată prin intermediul unei colaborări dintre Guvernul României, Fondul Mondial al Monumentelor, Banca Mondială și alte grupuri românești

 

2007 – A început demolarea fostului Stadion Național

Stadionul Național a fost inaugurat pe 31 iulie 1953 și, până la demolare, a rămas cel mai mare stadion din România, cu o capacitate de 60.000 de locuri. Primele lucrări de modernizare de mare amploare s-au desfășurat după 28 de ani de la înființare, cu ocazia Universiadei, în anul 1981. După meciul România–Albania, ultima partidă a naționalei în cel mai mare complex sportiv din țară, a început demolarea celei mai mari arene sportive din țară. Mai multe scaune de la peluza I au fost demontate și o bucată de beton a fost desprinsă din Stadionul Național, pentru a marca începutul reconstrucției. La finalul partidei a fost organizat un foc de artificii. Stadionul s-a demolat între 18 decembrie 2007–20 februarie 2008, pentru lucrări la noul stadion, Arena Națională

2007 – A încetat din viață George Zaharescu (1927, Brăila – 17 decembrie 2007, București)

Regizor de operă, director artistic al Operei Române din Iași, cel mai longeviv director al Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”

2010 – A încetat din viață Ciupi Rădulescu (Gheorghe Ciupercă; 3 septembrie 1930, Bacău – 17 decembrie 2010, București)

Actor de film, radio, teatru, televiziune, voce și al teatrului de revistă din România; autor, poet, tenor, libretist și cântăreț

2010 – A încetat din viață Dan Ștefănică (8 ianuarie 1944, Câmpina, Prahova – 17 decembrie 2010, București)

Compozitor, instrumentist, orchestrator și dirijor

2016 – A încetat din viață Constantin Stroe (24 martie 1942, Hulubești, Dâmbovița – 17 decembrie 2016, București)

Inginer; fost director general și membru al Consiliului de Administrație al companiei Dacia Automobile S.A.

2018 – A încetat din viață Anca Pop (22 octombrie 1984, Moldova Nouă – 16 decembrie 2018, Svinița)

Cântăreață română-canadiană; a decedat într-un accident auto

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „17 Decembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: