Istoria RomânieiRomânia frumoasăToday's Memory

20 Decembrie în istoria românilor

Foto: Prima atestare documentară a cetății Sibiu


1191 – Prima atestare documentară a cetății Sibiu

Primele așezări în zona Sibiului au fost castrul roman Cedonia din zona Gușterița și o așezare de origine slavă. Orașul a fost înființat după mijlocul secolului al XII-lea de coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune documentară referitoare la ținuturile sibiene datează din 20 decembrie 1191, într-un document ecleziastic emis de Papa Celestin al III-lea, sub numele Cibinium, care a recunoscut la rugămintea regelui Béla al III-lea existența Praepositura Cibiniensis (Prepozitura Sibiului), scoasă de sub jurisdicția Episcopiei Transilvaniei

1740 – S-a născut József Benkő

20 decembrie 1740, Brăduț, Covasna – 28 decembrie 1814, Aita Medie–Aita Mare, Covasna

Pastor reformat, istoric, filolog, botanist, geograf și scriitor secui. Cu vederi iluministe, a făcut studii privind istoria medievală a Transilvaniei, fiind un un susținător al latinității limbii române. Una din preocupările sale istorice a fost legată de Episcopia de Milcov. Lucrarea sa, intitulată Milkovia, sive antiqui Episcopatus Milkoviensis per terram Transsilvanicam, maxima dioeceseos suae parte olim exporrecti, explanatio, scrisă în anul 1771, a fost publicată la Viena în anul 1781.

1768 – S-a născut Veniamin Costache

20 decembrie 1768, Roșiești, Vaslui – 18 decembrie 1846, Mănăstirea Slatina, Suceava

Cărturar, traducător și poet, mitropolit al Moldovei (1803–1806, 1812–1842). A învățat mai întâi la Academia Vasiliană din Iași, apoi la Mănăstirea Neamț și s-a călugărit la 15 ani, la dorința tatălui său, care era bolnav. A fost ales episcop de Huși la vârsta de 24 de ani și s-a ocupat de îmbunătățirea școlilor și bisericilor, dar a făcut și alte fapte generoase, care i-au atras iubirea tuturor celor care-l cunoșteau și l-au făcut cunoscut și simpatizat în toată Moldova, ceea ce a făcut ca, în 1803, la moartea lui Iacob Stamate, să se ridice pe scaunul Mitropoliei. În această înaltă demnitate, Veniamin a dus o activitate neobosită și s-a arătat totdeauna însuflețit de cea mai mare dragoste pentru țară. A sprijinit și îndrumat activitatea de tipărire de carte bisericească în limba națională, a înființat și organizat învățământul românesc de toate gradele în Moldova. Datorită condițiilor istorice, mitropolitul Veniamin a fost de două ori caimacam (locțiitor de domn). A inițiat construcția monumentalei Catedrale mitropolitane de la Iași, numeroase mănăstiri și schituri din Moldova, între care Neamț, Agapia, Miclăușeni, Durău, Sihăstria sau Slatina, îl consideră mare ctitor. Din opera sa: Tâlcuirea celor șapte taine, Istoria Vechiului și a Noului Testament, Iubitorul de înțelepciune, Oglinda omului celui dinlauntru, Îndeletnicire despre buna murire

1808 – S-a născut Ioan Popazu

20 decembrie 1808, Brașov – 18 februarie 1889, Timișoara

Cărturar, episcop ortodox al Episcopiei Caransebeșului, colaborator al mitropolitului Andrei Șaguna. Între 1833–1836 a studiat teologia la Universitatea din Viena, ca bursier al Colegiului Sfânta Barbara. La terminarea cursurilor (1836) fost numit secretar episcopesc, un an mai târziu fiind hirotonit de episcopul Vasile Moga. fiindt numit preot celibe la Biserica Sf. Nicolae din Șchei. A fost protopop și paroh timp de 14 ani la Biserica din Brașovul Vechi, protopop primar actual în districtul Bârsei. A lucrat la renovarea a numeroase biserici, a mers cu delegația condusă de Andrei Șaguna la Viena, care urma să prezinte împăratului o petiție de 16 puncte prin care românii își cereau drepturile. A participat la revoluția de la 1848. În 1863 a devenit protosingel în Biserica Schimbării la Față din Sibiu și apoi Arhimandrit la Biserica Sfânta Treime din Brașov, apoi președinte al Consistoriului, regalist în Dieta transilvăneană, care îl alege deputat în senatul de la Viena, unde a luptat, alături de Șaguna, pentru drepturile neamului și ale bisericii sale. În 1865 Șaguna a înființat episcopia de la Caransebeș în fruntea căreia a fost numit mitropolit Popazu, recunoscut de împărat și hirotonit de Andrei Șaguna în 15 august la Biserica din Rășinari

1837 – A apărut România – Gazeta politică, industrială, comercială și literală

Primul cotidian românesc, cu profil preponderent informativ, politic și social, sub redacția lui Aaron Florian și Gheorghe Hill, a apărut la la București, la 20 decembrie 1837/1 ianuarie 1838. Prezenta știri din viața românilor de pe ambele versante ale Carpaților, precum și evenimente din întreaga lume. Apăreau și „tot felul de înștiințări de lucruri ce sunt de vânzare și se caută spre a se cumpara”, care erau publicate pentru „30 parale pe rând

1837 – S-a născut Constantin Ene

20 decembrie 1837, Bacău – 7 noiembrie 1877, Rahova

Maior, erou al Războiului de Independență, a condus primul eșalon de atac pentru cucerirea cetății Rahova. A căzut în luptele de la Rahova

1842 – Gheorghe Bibescu a fost ales Domn al Țării Românești

După ce a condus opoziția față de domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica, Gheorghe Bibescu a fost ales domn al Țării Românești, la 20 decembrie, de Obșteasca Adunare Extraordinară, cu circa 69% dintre voturi. Alegerea s-a făcut pentru că Bibescu era favoritul consulului Rusiei la București și nu s-a ținut cont că el nu îndeplinea două condiții impuse de Regulamentul Organic: nu avea patruzeci de ani împliniți și nu putea să facă dovada că familia sa deținea rangul de boier de trei generații, deși era descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu A domnit în Țara Românească în perioada 1 ianuarie 1843–13/25 iunie 1848. A adus în țară primele patru tunuri (dăruite de sultan) cu care a înființat prima baterie de artilerie din istoria modernă a României. A mărit armata Munteniei din punct de vedere numeric, a reorganizat poliția unor orașe, a modernizat regimul temnițelor, a pus ordine în finanțele țării, a eliberat din robie țiganii care aparțineau Bisericii și așezămintelor publice, a înlăturat un număr de abuzuri din administrație, din domeniul relațiilor agrare și din justiție

1846 – Inaugurarea localului Bibliotecii Române din Paris

Societatea studenților români, înființată la 2 decembrie 1845 la Paris, în frunte cu Ion Ghica (președinte), C.A. Rosetti și Scarlat Vârnav (secretari), a organizat în 8/20 decembrie 1846 o Bibliotecă română, fondată de Scarlat Vârnav în propria locuință de la Paris. A devenit și sediul Societății studenților români

1852 – S-a născut Ion Mincu

20 decembrie 1852, Focșani – 6 decembrie 1912, București

Arhitect, inginer, profesor și deputat. A urmat Școala Națională de poduri și șosele din București, pe care a absolvit-o în 1875 cu diplomă de inginer. Între 1877–1884 a studiat la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, obținând diploma de arhitect. Întors în țară, are activitate didactică și își aduce aportul la înființarea Școlii de arhitectură, a Societății Arhitecților Români al cărei membru fondator și președinte a fost. A fost profesor la atelierul de proiecte al Școlii Naționale de Arhitectură, iar apoi la Școala Superioară de Arhitectură din București, fiind întemeietorul școlii naționale românești de arhitectură. A fost deputat în Parlamentul României. Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută și ca arhitectură neo-românească, Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiționale din România. Exemple în acest sens sunt Bufetul din Șoseaua Kiseleff și vila Robescu din Sinaia. Dintre lucrările sale: Casa Lahovary, Școala Centrală de Fete, Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța, Palatul Administrativ din Galați

1879 – S-a născut I.Gh. Duca

Ion Gheorghe; 20 decembrie 1879, București – 29 decembrie 1933, Sinaia

Jurist și om politic liberal. A fost inițiat în francmasonerie, când se afla la studii în Franța. A intrat în Camera Deputaților ca reprezentant al Partidului Național Liberal în 1908 și a servit ca ministru din 1914. A deținut funcțiile de ministru al educației (1914–1918), ministru al agriculturii (1919–1920), ministru al afacerilor externe (1922–1926), ministru al afacerilor interne (1927–1928), și prim-ministru al României între 14 noiembrie–30 decembrie 1933, la această ultimă dată fiind asasinat la Sinaia de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a stăvili Mișcarea Legionară. Și-a scris memoriile despre experiența sa ca ministru în timpul Primului Război Mondial, publicate în trei volume

1880 – Lascăr Catargiu a fost desemnat președinte al Partidului Conservator

Partidul Conservator a fost între 1880–1918 una dintre cele două forțe politice principalele din România (cealaltă fiind Partidul Național Liberal), fiind la guvernare timp de 14 ani, mai mult de o treime din existența sa. În urma morții, survenite la 7 septembrie 1880, a lui Manolache Costache Epureanu, primul președinte al PC, pe 20 decembrie, clubul central din București și delegații din provincie alegeau in fruntea partidului pe Lascar Catargiu, care a conturat și un nou statut al partidului. Potrivit acestuia, Adunarea generală și Comitetul dirigent erau organele centrale ale Partidului Conservator. Adunarea generala se compunea din delegații comitetelor județene și din parlamentarii conservatori în funcție la momentul respectiv. Aceștia din urmă făceau parte și din Comitetul dirigent, care mai reunea un președinte și zece membri. Lascăr Catargiu a rămas, la rândul lui, în această poziție până la moarte

1889 – S-a născut Ion Iancovescu

20 decembrie 1889, București – 1966

Actor de teatru și film, regizor și animator al scenei teatrale românești. A fost, mai ales, ctitorul a șapte edificii teatrale în București, printre care Teatrul Excelsior (azi, sediul Teatrului de Comedie), Teatrul Mic, Fantasio și Teatrul Modern (Teatrul Casei Centrale a Armatei). Elogiat de-a lungul carierei de personalități precum Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Tudor Vianu și Liviu Rebreanu, descoperitor și mentor al unor actori ca Grigore Vasiliu-Birlic și Radu Beligan, Ion Iancovescu a fost dat afară din Teatrul Național după instalarea regimului comunist, de directorul de atunci al instituției, Zaharia Stancu. A fost urmărit și arestat de autorități, dar a avut ocazia de a apărea, în ultimii ani de viață, în câteva producții importante ale cinematografiei românești. Înlăturarea sa din teatru a avut motive politice; securitatea l-a arestat și anchetat pe Iancovescu în două rânduri pentru vorbele sale de spirit, lansate liber într-o lume ocupată, încruntată și foarte atentă la tot ce mișca. Iată un exemplu: Prin 1950, Ion Iancovescu, Șerban Cioculescu, Ion Barbu și Radu Beligan se aflau la o masă în braseria de la Athénée Palace. Ușa s-a deschis brusc și un june gazetar de la Scînteia a venit spre ei debordând de entuziasm: „Ați auzit ? În curând, în Uniunea Sovietică pâinea va fi gratis!” „Da, dar cu ce preț…”, a replicat trist Iancovescu. Până să fie înlăturat din teatru, Ion Iancovescu a apărut pe scenă de mai mult de 18.000 de ori, și în filme: Culesul viilor, Țigăncușa de la iatac, Afacerea Protar, Două lozuri, Faust XX. A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa II (1953)

Afacerea Protar (1955)

1892 – S-a înființat Institutul Medico-Legal din București

Întemeiat din inițiativa profesorului Mina Minovici, Institutul a fost inaugurat la data de 20 decembrie 1892 de către medicul legist Mina Minovici, în prezența primarului Bucureștiului, Pache Protopopescu, și a ministrului de justiție Alexandru Marghiloman. Denumirea inițială, Morga orașului, a fost schimbată șase ani mai târziu (1898), clădirea devenind Institutul medico-legal, primul de acest fel din lume. Schimbarea denumirii a fost hotărâtă de către medicul Minovici, în dorința de a iniția o rețea națională de institute specializate în sectorul medicinei legale. Se căuta izolarea serviciilor și a personalului legist de sistemul de sănătate publică și de cel psihiatric. Istitutul Medico-Legal era destinat spre a servi învățămîntului medicinii legale, expertizelor cerute de instanțele judiciare și nevoilor orașului. A funcționat într-un imobil ridicat în 1892 în București, pe strada Cӑuzași, și demolat în septembrie 1985. Cuprindea o sală de autopsie cu 8 mese, o bibliotecă, un amfiteatru, săli de lucrări practice, laboratoare de anatomie patologică, criminalistică, fotografie judiciară și un muzeu alcătuit de profesorul Minovici. Din 1924 poartă numele întemeietorului său

1904 – A demisionat Guvernul Dimitrie A. Sturdza (3)

Consiliu de miniștri liberal, prezidat de Dimitrie A. Sturdza, care a guvernat în perioada 14 februarie 1901–20 decembrie 1904. Deși în timpul mandatului său a adoptat măsuri economice care au dat rezultate foarte bune, a fost subminat de „Ocultă”, o grupare din interiorul PNL care susținea ascensiunea lui Ionel Brătianu în fruntea partidului. La presiunile acesteia, primul ministru a fost forțat să demisioneze

1904 – S-a născut Aurelian Sacerdoțeanu

20 decembrie 1904, Costești, Vâlcea – 7 iunie 1976, București

Istoric, specialist în istoria medievală a românilor, în practica și teoria arhivistică. A urmat cursurile Facultății de Filosofie și Litere (1923–1927) și ale Școlii Superioare de Arhivistică din București; a beneficiat de o bursă și un stagiu de specializare la École Roumaine din Franța, iar în 1930 a obținut titlul de Doctor în Istorie. A fost unul dintre inițiatorii colecției naționale Documente privind istoria României. A fost director general al Arhivelor Statului, director al revistei Hrisovul, timp de aproape două decenii, profesor la Școala Superioară de Arhivistică, apoi la Institutul de Arhivistică. După desființarea acestuia a trecut la Catedra de Arhivistică din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București (1950) unde a lucrat până la pensionarea sa în 1970. A îndeplinit timp de 15 ani, funcția de director general al Arhivelor Statului (1938–1953). Contribuțiile sale științifice sunt axate pe istoria evului mediu, științele auxiliare ale istoriei, cu deosebire arhivistica, cronologia și sigilografia. A fost distins cu Premiul de Stat „Gheorghe Asachi” și Meritul cultural în grad de cavaler, clasa a II-a. Din lucrările sale: Marea invazie tătară și sud-estul european, Considerații asupra istoriei României în Evul Mediu. Dovezile continuității și drepturile românilor asupra teritoriiloractuale, Unirea Românilor, Introducere în conologie, Îndrumări în cercetările istorice, etc.

1909 – A fost votată Legea privind sindicatele funcționarilor statului

Elaborată de ministrul Industriei și Comerțului, Mihai Orleanu, sub al cărui nume a ramas cunoscută, legea a fost votată de către Camera Deputaților în 20 decembrie 1909 și adoptată la 2 ianuarie 1910, pe fondul opoziției crescânde dintre mișcarea sindicală care se formase și puterea politică, atât liberalii cât și conservatorii fiind combatanți ai sindicatelor, pe care le considerau un atentat la ordinea socială. Muncitorii au numit-o Legea scelerată. Era explicit îndreptată împotriva „sindicatelor, asociațiunilor profesionale, a funcționarului statului, județelor, comunelor și stabilimentelor publice”. Acestora le era interzis dreptul de a se asocia sau de face grevă, precum și contractul colectiv de muncă. Aceasta lege însă, lăsa să se înțeleagă că nu interzice salariaților particulari să se asocieze. În expunerea de motive se arata chiar că este îngăduită asocierea acestora, inclusiv să declare grevă

1921 – S-a născut Israil Bercovici

20 decembrie1921, Botoșani – 15 februarie 1988, București

Dramaturg, regizor, biograf, și memorialist, poet.

S-a născut într-o familie săracă din clasa muncitoare și a primit o educație tradițională evreiască. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a făcut muncă silnică până la sosirea armatei sovietice în România. După război și-a început cariera în limba idiș, în ziare, radio, în special săptămânalul IKUF-Bleter (1946–1953), unde a publicat prima sa poezie în limba idiș și Revista Cultului Mozaic din RPR (Jurnalul Culturii Evreiești, cunoscut și sub numele de Tsaytshrift). Jurnalul a fost lansat în 1956 și a avut secțiuni în limba română, idiș și ebraică. Bercovici a editat secțiunea idiș (1970–1972). A servit Teatrul Evreiesc de Stat din România, ca secretat literar, între anii 1955–1982.

1922 – S-a născut Elena-Steluța Curelaru

20 decembrie 1922, Dorohoi – 31 iulie 2003, Dorohoi

Poetă, prozatoare, pictoriță. A urmat Școala Normală din Drobeta Turnu-Severin (1937–1944). A fost învățătoare la Darabani, referent principal la Secția Financiară din Dorohoi, salariată la Arhivele Statului, educatoare la Școala Generală nr. 1 Crișan, com. Hilișeu-Horia. A fost membră a cenaclurilor literare Septentrion (Dorohoi) și G.Călinescu (Iași) și a cenaclului de arte plastice Artur Verona. A colaborat cu versuri la ziarul Clopotul (Botoșani) și la revista Cuvânt și suflet (Iași). A fost prezentă în viața artistică în expoziții personale la Botoșani, Dorohoi, Bacău, Iași, Tulcea, Măcin, Isaccea, Olanda – unde a fost și premiată, participând și la numeroase expoziții colective; a obținut numeroase și valoroase premii și diplome. Volume publicate: Troița de lumină, Arborele memoriei

1925 – Noua reglementare a Curții de Casație și Justiție

Prima lege organică a Curții de Casație a fost promulgată, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza în ianuarie 1861. Înalta Curte de Casație și Justiție și-a început activitatea la București în martie 1862, suferind ulterior mai multe modificări (în 1864, 1870, 1877, 1905, 1906, 1910). În urma adoptării noii Constituții din 1923, a fost adoptată și Legea nr. 144/19 decembrie 1925 pentru Curtea de Casație și Justiție, votată de Camerele Parlamentului la 19 decembrie și publicată în Monitorul Oficial nr. 282/20 decembrie 1925, urmând a intra în vigoare la 1 ianuarie 1926

1927 – S-a născut Constantin Bărbulescu

20 decembrie 1927, Turnu Severin – 15 februarie 2010

Economist și inginer, profesor universitar, membru corespondent (din 1993) al Academiei Române, un ilustru francmason. A deținut pe rând funcțiile de șef de catedră, decan și prorector, fiind primul rector ales liber al Academiei de Studii Economice București, după evenimentele din 1989, funcție pe care a deținut-o până în 1996, dar și diferite funcții de conducere ale unor organisme științifice de prestigiu interne și internaționale. A făcut parte din Comisia numită de Guvernul României pentru elaborarea strategiei privind trecerea la economia de piață. A avut o amplă activitate pedagogică, a gândit restructurarea învățământului superior economic românesc potrivit noilor condiții ale economiei de piață. A fost și senator în legislatura 1990–1992, pentru FSN

1929 – S-a născut Alexandru Căprariu

20 decembrie 1929, Cluj – 4 februarie 1988, Cluj Napoca

Poet. A absolvit în 1952 Facultatea de Filozofie a Universității din Cluj; elev al Școlii de Literatură „Mihai Eminescu” (1951–1952), a fost exmatriculat pentru lecturi interzise din Tudor Arghezi și Lucian Blaga. A debutat cu poezie în Almanah literar în 1949 și a colaborat la Steaua, Tribuna, Contemporanul, România literară, Luceafărul, etc. A fost redactor la Tribuna, director al Editurii Dacia. A debutat editorial cu volumul de versuri Orizonturi, urmat de Cercurile dragostei. Alte volume: Mica autobiografie, În timp ce pământul se-nvârte, Marea autobiografie, Asfințiturile zilnice, Reîntoarcerea menestrelului

1934 – S-a născut George Apostu

20 decembrie 1934, Stănișești, Tecuci – 13 octombrie 1986, Paris

Sculptor. A absolvit în 1959 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a studiat sculptura cu Ion Lucian Murnu și Constantin Baraschi. Începând cu 1964 și până când s-a stins din viață, George Apostu a avut numeroase expoziții personale în România și în străinătate (Franța, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, India etc.). În 1983 i s-a atribuit un atelier de creație de către primăria orașului Paris. Apelul la izvoarele artei populare a fost făcut de pe pozițiile unei concepții originale, rezultat al culturii plastice și al temperamentului său, care avea forța să individualizeze forme de largă circulație, să supună întregul material imaginativ al operei la o matrice stilistică personală. În anul 2001, în Parcul Kiseleff din București a fost organizată Zona Apostu, care reprezintă un ansamblu sculptural de opt lucrări, unele dintre ele transpuse în bronz după originalele în lemn și piatră artificială. Biografie ilustrată

1935 – S-a inaugurat Monetăria Națională

Administrație publică comerciala cu personalitate juridică proprie și gestiune autonomă, înființată prin Legea nr. 391/22 februarie 1935, promulgată prin Decretul regal nr. 392, într-un local din strada Fabrica de Chibrituri nr. 30, construit în acest scop, unde funcționeză și astăzi

1935 – S-a născut Valeriu Lazarov

Valeriu Lazarov Lesner; 20 decembrie 1935, Bârlad – 11 august 2009, Madrid

Producător român de televiziune, stabilit în Spania. Între 1953–1957 a studiat regia la Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică din București. (IATC). Totuși, principala lui profesie a fost nu de actor, ci de om de televiziune. Astfel, în 1966 a participat la Festivalul de televiziune de la Monte Carlo, cu filmul Omul și camera. În 1968 a înregistrat emisiuni la TVE, postul public de televiziune din Spania, la invitația directorului general al postului, Juan Jose Roson. Tot în 1968, Lazarov a avut primul succes la TVE, cu spectacolul muzical El irreal Madrid, cu care a obținut premiul Nimfa de Aur, la festivalul de la Monte Carlo. Ulterior, s-a stabilit în Spania, fugind de regimul comunist român. A muncit peste 10 ani în domeniul televiziunii din Spania, iar din 1979 a început colaborarea la televiziunea națională italiană, RAI, pentru a realiza o serie de programe, Tilt, a început să lucreze pentru Silvio Berlusconi, la Canale 5, unde a ajuns director de producție, președintele Consiliului de administrație și director al centrului de producție Videotime. În 1989 a revenit în Spania, unde a condus postul Tele 5, până în 1994. A înființat compania de producție Prime Time Communications, fiind cunoscut ca omul care a revoluționat divertismentul românesc de televiziune, după anii ’90. Din creațiile sale: Genialii, serialul Chiquititas, cea mai longevivă emisiune, Surprize, surprize (difuzată timp de nouă ani la TVR), Din Dragoste, Iartă-mă, Sub alt chip, Imprevizibilii, Ploaia de stele, Babilonia, etc., lansând vedete ca Andreea Marin, Mircea Radu sau Raluca Moianu

1935 – S-a născut Daniel Drăgan

20 decembrie 1935, Glodeni, Dâmbovița – 25 martie 2016, Brașov

Prozator, dramaturg, memorialist, nuvelist, poet și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor, președinte al Societății Patronilor de Edituri din România, pentru două legislaturi. A urmat Școala de Literatură „Mihai Eminescu” (1953–1955) și Facultatea de Ziaristică din București (1977–1982). A debutat cu poezie în 1953. Opera sa cuprinde 25 de romane, volume de povestiri, teatru, eseuri, memorialistică. A inițiat și a condus revistele ASTRA, Brașovul literar și artistic, Coresi. A înființat și a condus Editura Arania și Fundația Culturală Arania. Opere: Doi ori doi, Podul, Tare ca piatra, Părintele Thom, Diavolul, aproapele nostru, Subreta

1937 – Alegeri parlamentare în România

Au fost ultimele alegeri ale României înainte ca Regele Carol al II-lea să dizolve Parlamentul și și ultimele alegeri cu vot universal pentru bărbați. Practic, au fost ultimele alegeri libere de până la Revoluția din 1989. Până la următoarele alegeri conform constituției democratice din 1923, România a trecut peste trei dictaturi.

Primul tur al alegerilor a fost pentru Adunarea Deputaților, în 20 decembrie, celălalt pentru Senat, în 22 decembrie. În timpul primei runde, au avut loc ciocniri la Orhei și Târgu Mureș, soldate cu moartea a patru persoane și cu 300 de arestări. Partidul Național Liberal a câștigat alegerile cu 1.103.352 de voturi, pe al doilea loc fiind Partidul Național-Țărănesc cu 626.612 de voturi, iar pe al treilea loc Partidul Totul pentru Țară cu 478.368 de voturi. Alarmat, regele Carol al II-lea a demis guvernul liberal și a numit premier pe Octavian Goga.

1940 – S-a născut Maria Mănucă

20 decembrie 1940, București

Medic, pictoriță, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A studiat la Școala Populară de Artă din Iași și București, profesori Ghiță Leonard (Iași), Nicolae Pascu (București) și în 1963 a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, A deschis expoziții personale între 1977 (debut) și 2012, la Iași, București, Cluj-Napoca, Suceava, iar peste hotare la Ierusalim, New York, Veneția și peste patruzeci de participări la expoziții de grup. Galerie de tablouri

1943 – S-a născut Ruxandra Sireteanu

20 decembrie 1943, Craiova – 18 februarie 2014, București

Importantă actriță de teatru și film. A debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Național din București, cu rolul Maia din Platon Krecet, în regia lui Alexandru Finți. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, lector Sanda Manu. În 1965, la examenul de absolvire, a jucat rolurile Tofana din Patima Roșie de Mihail Sorbul și Fata, Iubita, Nevasta din Omul care s-atransformat în câine de O. Dragun, regia Andrei Șerban. A jucat la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul de Stat din Oradea, Teatrul „Nottara” din București. A susținut multe recitaluri de poezie atât în România cât și în Suedia și Grecia. A jucat în filme: O lumină la etajul zece, Divorț… din dragoste, Păcală se întoarce

Discurs intr-un ciorap de Pușa Roth, dupa Nina Cassian

1943 – S-a născut Magda Ursache

20 decembrie 1943, București

Scriitoare și critic literar. A urmat Colegiul „B.P. Hasdeu” din Buzău și în 1967 a absolvit Facultatea de filologie a Universitătii „Al.I. Cuza” din Iași, cu Diplomă de merit. A fost redactor la Sectia Poezie în redacția revistei Cronica și ca asistent la Catedra de limbă română la Universitatea „Al.I. Cuza”. A debutat în revista Cronica în anul 1968, cu o recenzie la volumul Rod de Cezar Ivănescu. Debut editorial a fost cu A patra dimensiune (eseuri despre poezia contemporană) în 1973. A primit Premiul Festivalului literar „Mihai Eminescu” pentru Luceafărul, editie critică (2002), Medalia omagială „Nichita Stănescu” (2006), Premiul pentru proză al revistei Convorbiri literare (2006), Premiul pentru publicistică al revistei Acolada (2009), Premiul revistei Contemporanul. Ideea europeană (2009). A publicat romane: Universitatea care ucide, Astă vară n-a fost vară…, Strigă acum…, Conversatie pe Titanic, Rău deRomânia, Bursa de iluzii; ediții critice: Mircea Eliade, Mesterul Manole, studii de etnologie si mitologie, Mihai Eminescu,Doina, Mihai Eminescu, Luceafărul; antologii: Duh si slovă, antologie de poezie crestină, Mircea Eliade, Arta de a muri; publicistică: Bolile spiritului critic. Eseuri atipice, Pe muchie de hîrtie, Să cititi bine! eseuri lirice, epice si dramatice

1944 – A încetat din viață Nicolae Cartojan (4 decembrie 1883, Călugăreni, Vlașca/Giurgiu – 20 decembrie 1944, București)

Scriitor, biograf, cercetător literar, istoric literar, pedagog și publicist; specialist în literatura română veche; profesor la Universitatea din București; membru titular al Academiei Române

1946 – Etatizarea Băncii Naționale a României

Regimul comunist a impus etatizarea BNR și apoi reorganizarea sa, potrivit noilor imperative politice, prin Legea pentru etatizarea și organizarea Băncii Naționale a României publicată în Monitorul Oficial nr. 298/28 decembrie 1946. Etatizarea, realizată pentru ca această instituție „să-și armonizeze țelurile cu politica economică a statului”, a fost primul pas în preluarea controlului comunist asupra pârghiilor economice

1946 – S-a născut Andrei Codrescu

Andrei Perlmutter; 20 decembrie 1946, Sibiu

Eseist, pedagog, poet, romancier, scenarist evreu american de origine română. A emigrat în Statele unite în 1966, iar din 1981 a devenit cetățean american. A debutat ca poet de limbă română, iar după emigrarea în SUA s-a afirmat ca scriitor în limba engleză, publicând poezii, lucrări cu caracter memorialistic și eseuri. A fost colaborator la National Public Radio, editor al revistei literare Esquisite Corpse. În 1989 s-a întors în țara natală ca să transmită Revoluția Română în direct pentru programul de știri ABC’s Nightline. Articolele sale au fost reluate în revista Dilema. A descris această experiență în cartea Gaura din steag (The Hole in the Flag) desemnată de suplimentul literar al ziarului New York Times drept Notable Book of the Year

1950 – S-a născut Ioan Flora

20 decembrie 1950, Satul Nou, Pancevo, Banatul Sârbesc/Serbia – 3 februarie 2005, București

Om de cultură, filolog, poet și traducător român originar din Serbia, membru și secretar al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din Serbia. A studiat la București, absolvind Facultatea de Litere a Universității din București în 1973. A predat Limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea și la revista Lumina, apoi redactor șef la Ediția Libertatea la Pancevo/Novi Sad. A debutat cu poemul Des în pagina culturală a ziarului Libertatea, singurul ziar de limbă română din Serbia, care apărea la Pancevo/Novi Sad. Cartea sa de debut în poezie, intitulată Valsuri, a fost publicată în 1970. În 1993 s-a stabilit cu familia la București. Dintre volumele sale de poezie: Iedera, Starea de fapt, O bufniță tânără pe patul morții, Tălpile violete, Discurs asuprastruțocămilei, Iepurele suedez, Trădarea metaforei

1957 – S-a născut Marian Râlea

20 decembrie 1957, Turda

Actor de teatru, televiziune și film. A absolvit Academia de Teatru și Film, București, promoția 1982. A fost realizatorul emisiunilor Abracadabra la TVR 1 și SuperAbracadabra la PRO TV. În 1990, la Festivalul de Teatru„I.L.Caragiale” a fost desemnat cel mai bun actor de comedie pentru rolul Lysander din piesa Visul unei nopți devară. A jucat în peste 50 de roluri pe scenele teatrelor Studioul Casandra, Teatrul Mic, Teatrul Municipal, Ploiești, Teatrul de Comedie, București, Teatrul Odeon, Teatrum Mundi, Teatrul „Bulandra”, etc. și în filme: Buletin deBucurești, O vară cu Mara, Șobolanii roșii, Razboiul Sexelor, Iubire și Onoare, Îngeri pierduți, # Selfie 69

#Selfie 69

1958 – A încetat din viață Constantin Brăiloiu (13 august 1893, București – 20 decembrie 1958, Geneva)

Compozitor, critic muzical, etnomuzicolog, folclorist și profesor; considerat teoreticianul etnomuzicologiei moderne, cu un rol însemnat în dezvoltarea școlii românești de compoziție și pedagogie muzicală

1963 – A încetat din viață Paul Constantinescu (30 iunie 1909, Ploiești – 20 decembrie 1963, București)

Compozitor clasic; profesor la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din București; membru corespondent al Academiei Române

1966 – A încetat din viață Mihail Sorbul (Mihail Smolski; 16/28 octombrie 1885, Botoșani – 20 decembrie 1966, București)

Autor dramatic și romancier interbelic, primul laureat al Premiului național pentru literatură dramatică (1937)

1973 – Inaugurarea noului edificiu al Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București

Proiectul inițial (1964–1973) a fost semnat de arhitecții Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu și structura de rezistență de inginerul Alexandru Cișmigiu. Clădirea Teatrului Național, care a fost construită cu trei săli de spectacol, respectiv: Sala Mare, în corpul A și Sala Mica și Sala Atelier în Corpul C, a fost inaugurată succesiv între 20 decembrie 1973 și 1976. Clădirea a rămas neterminată la exterior, deoarece Nicolae Ceaușescu nu a agreat niciuna dintre variantele de frescă prezentate pentru a fi executate pe pereții rămași în zidărie aparentă, se pare că din cauză că nu apărea și el reprezentat. Ulterior, cărămida aparentă din zona rezervată frescelor a fost îmbrăcată cu un placaj din marmură de Rușchița

1976 – S-a născut Lucian Viziru

20 decembrie 1976, București

Actor și cântăreț. A fost solist în trupa Gaz pe foc, a înființat trupa DarkTown pentru care semnează muzica și versurile, fiind și solistul trupei. A jucat în seriale de televiziune

Număr stelele

1989 – Revoluția anticomunistă și anticeaușistă din România – Ziua a cincea

La Timișoara, ziua de 20 decembrie a însemnat ieșirea întregului oraș în stradă. Toate marile intreprinderi s-au unit, iar mulțimea s-a revărsat pe străzi. Centrul orașului a fost ocupat de coloane impresionante de muncitori. În Piața Operei o sută de mii de manifestanți striga împotriva regimului: „Jos cu Ceaușescu!”, „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Libertate!”, „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!” Au fost înlăturate lozincile ceaușiste și comuniste. Oamenii s-au îndreptat spre Comitetul Județean pentru a dialoga cu autoritățile. Zeci și zeci de mii de oameni se îndreptau spre centru. Armata, cei de la M.I. și trupele de Securitate nu aveau ce face. Nu puteau provoca cel mai mare masacru din Europa secolului XX. Forțele de ordine au primit ordine să se retragă în cazărmi pentru a întâmpina confruntările cu manifestanții, dar și pentru a pregăti planul de a elimina Revoluția. Din rândurile mulțimii, s-a organizat un comitet care a intrat în sediu pentru a prezenta cererile timișorenilor: „demisia lui Ceaușescu, demisia guvernului, alegeri libere, înființarea unui centru de anchetă pentru lămurirea opresiunii de la Timișoara, tragerea la răspundere penală a celor care au dat ordin să se tragă în oameni, punerea în libertate a deținuților politici, morții să fie dați familiilor pentru a fi îngropați creștinește, reforma învățământului, libertatea presei, a radioului și a televiziunii”. Autoritățile comuniste au pregătit o manifestație pro-Ceaușescu, iar pentru asta, în balconul Operei erau deja montare microfoane și stații de amplificare; în momentul în care cei care și-au asumat să fie liderii revoluției au ajuns acolo. Lorin Fortuna a fost unul din personajele centrale ale Revoluției din decembrie 1989, de la Timișoara. A înființat în ilegalitate, în balconul Operei, pe 20 decembrie, alături de Claudiu Iordache, Frontul Democratic Român (dizolvat în februarie 1990). El s-a adresat mulțimii: „Cetățeni ai Timișorii, cei pe care ne vedeți aici ne-am constituit într-un comitet de acțiune al Frontului Democratic Român. Drepturile și libertatea se câștigă în mod organizat. Fără violență! Vă rugăm foarte mult, nu mai spargeți vitrine, nu provocați încăierări, nu atacați armata! Armata colaborează, ați văzut. Așteptăm să vină reprezentanții autorităților să discutăm în mod organizat cu ei. Cetățeni ai Timișorii! Prima condiție pe care o punem guvernului român este jos familia Ceaușescu! Dar pentru aceasta vom lupta pașnic, pașnic, nu uitați, pașnic. A doua condiție cerem: eliberarea imediată a arestaților! A treia condiție este identificarea morților. Vă rog, în acest moment, un minut de reculegere pentru victimele de la Timișoara! În genunchi, toată lumea! Armata, să stea pe loc! Armata să stea pe loc!” Lorin Fortuna, a luat locul prim-secretarului Radu Bălan, la conducerea județului și devenit personajul numărul unu în Timiș până pe 21 ianuarie 1990. În fața a peste 100.000 de oameni, s-a proclamă Timișoara primul oraș liber al României.

Timișoara, 20 decembrie 1989

În balconul Operei a urcat și primarul, căruia i s-a înmânat lista cu revendicările mulțimii. Primul ministru, Constantin Dăscălescu, a făcut câteva promisiuni vagi în unele chestiuni minore, dar a declarat că revendicările majore, ca demisia lui Ceaușescu și a guvernului, vor trebui să aștepte întoarcerea din Iran a președintelui. În acest timp, întors în țară din Iran, Nicolae Ceaușescu a emis un decret prezidențial pentru constituirea stării de necesitate pe teritoriul județului Timiș, ca urmare a „gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism și de distrugere a unor bunuri obștești”. Într-o intervenție televizată și radiodifuzată, Nicolae Ceaușescu s-a adresat populației declarând că evenimentele de la Timișoara sunt opera unor „huligani”, „grupuri fasciste și antinaționale”. În cadrul aceluiași discurs, a anunțat că, întrucât manifestanții au atacat unitățile militare, acestea au fost obligate să se apere, folosind armamentul din dotare.

Discursul lui Ceaușescu despre “huliganii” din Timișoara

Timișoara era singură! Radio Europa Liberă anunța evenimenele de la Timișoara, presa occidentală a relatat despre ceea ce se întâmplă în România. Timișorenii așteptau să se ridice și restul țării. „Azi în Timișoara, mâine în toatățara!” era una din lozincile preferate ale manifestanților.

În noaptea de 20/21 decembrie, muncitori din Craiova, Calafat, Băilești și Caracal au fost îmbrăcați în uniforme de gărzi patriotice, înarmați cu bâte și trimiși cu trenuri speciale spre Timișoara spre a înăbuși revolta. Ajunși acolo și înțelegând despre ce este vorba, aceștia au fraternizat cu timișorenii

1989 – A încetat din viață Ioan Moraru (8 septembrie 1927, Dârlos, Târnava Mare – 20 decembrie 1989, București)

Medic, cercetător; membru post-mortem al Academiei Române; copreședinte, alături de Mihail Kuzin (Uniunea Sovietică) și Bernard Lown (Statele Unite), al organizației Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear, căreia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace în anul 1985

1999 – A încetat din viață Valeriu Munteanu (4 octombrie 1921 – 20 decembrie 1999, București)

Filolog, lexicograf și traducător; profesor de Limba suedeză și Limba daneză la Universitatea București

2001 – Monedele Istoria aurului – Tezaurul de la Pietroasa

Banca Națională a României a pus în circulație, în scop numismatic, patru monede din aur cu valoarea nominală de 500 de lei, denumite Istoria aurului – Tezaurul de la Pietroasa

2015 – A încetat din viață Sorin Medeleni (18 mai 1952– d. 20 decembrie 2015, București)

Actor de teatru și film; și-a dedicat 37 de ani din carieră scenei Teatrului Mic din București

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „20 Decembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: