Istoria RomânieiRomânia frumoasăToday's Memory

22 Decembrie în istoria românilor

Foto: Fuga cuplului Ceaușescu


1646 – A încetat din viață Petru Movilă (21 decembrie 1596, Suceava – 22 decembrie 1646/1 ianuarie 1647 Kiev)

Teolog, om de cultură, mitropolit al Kievului, sprijinitor al tiparului în spațiul românesc și fondator a mai multe tipografii

1846 – S-a inaugurat Teatrul de la Copou din Iași

Clădire istorică din Iași, astăzi dispărută, în care a funcționat timp de 42 de ani Teatrul Național din Iași. A fost închiriată de la domnitorul Mihail Sturdza casa lui Teodor Balș, pe care acesta o moștenise și care slujise drept palat domnesc lui Ioniță Sandu Sturdza. Clădirea, situată cam la jumătatea distanței între Râpa Galbenă și Parcul Copou, a fost amenajată de Alexandru Costinescu, care a realizat „un parter amfiteatral, congiurat cu trei rânduri de lojă și cununat cu o galerie și o scenă întinsă”, pentru a găzdui reprezentații teatrale. Primul spectacol a avut loc pe 22 decembrie 1846/3 ianuarie 1847 și s-au jucat Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg, tablou vivant de Gheorghe Asachi și Vicontele de Letorier, vodevil de Bayard și Dumanoir. Clădirea a fost mistuită de foc în noaptea dintre 17–18 februarie 1888

1869 – S-a născut Nicolae Ghica–Budești

22 decembrie 1869, Iași – 16 decembrie 1943, București

Arhitect, membru al Comisiei monumentelor istorice, membru de onoare (din 1930) al Academiei Române. A urmat cursurile Școlii de Poduri și Șosele din București, obținând titlul de inginer, apoi a plecat la Paris, unde a frecventat, în perioada 1893–1901, Ecole des Beaux-Arts. A fost un promotor al renașterii vechii arhitecturi românești și al afirmării specificului național, al stilului neoromânesc în arhitectură. După planurile sale s-au construit: Muzeul Țăranului Român, Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă, Biserica Schimbarea la Față Cuțitul de Argint, Casa Radu Rosetti din București, Biserica Copou din Iași, Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea

1875 – A luat ființă Societatea Arboroasa

Societatea, căreia i s-a dat un nume care provenea din traducerea cuvântului nemțesc Buchenland (Țara Fagilor), cum au numit austriecii partea de nord a Moldovei, a fost înființată la 10/22 decembrie 1875, din inițiativa unui grup de studenți români de la nou creata Universitate din Cernăuți. În același timp, organizații similare au fost înființate de către studenții germani, polonezi și ruteni ca grupuri pan-naționale. Inițiatorul Arboroasei, Teodor V. Ștefanelli, a fost membru al societății România Jună și a folosit statutul acelui grup ca un model pentru noua organizație. Scopul său declarat a fost de a îmbunătăți simțirea patriotică, literară și culturală a membrilor, de a dezvolta un spirit social și de a-i ajuta pe membrii mai săraci, inclusiv cu asistență medicală gratuită în caz de boală. Membri activi ai Societății pentru anul universitar 1875–1877 au fost 62 de studenți de la facultățile de teologie, filosofie și drept. Pentru anii 1875–1876 a fost ales un comitet format din Gherasim Buliga (președinte), Leon Cerneavschi (secretar interne), Constantin Morariu (secretar externe) și doi membri. Ioan Iliuț și Ștefan Cocinschi. Deviza Societății era: „Uniți să fim în cuget,/ Uniți în Dumnezeu”. Pentru anul universitar 1876–1877 a fost ales un nou comitet: Ciprian Porumbescu (președinte), Zaharie Voronca (vicepreședinte), Constantin Morariu (secretar externe), Leon Cerneaschi (secretar interne), Orest Popescu

1889 – S-a născut Nichifor Crainic

Ion Dobre; 22 decembrie 1889, Bulbucata, Giurgiu – 20 august 1972, Mogoșoaia

Teolog, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof, ideolog de extremă dreaptă, membru titular (din 1940) al Academiei Române, exclus în 1945 și reconfirmat post-mortem în 1994. A studiat teologia la Seminarul Central și apoi la Facultatea de Teologie (1912–1916) din București. În perioada facultății a fost cântăreț la Biserica Zlătari. După intrarea României în război a cerut să fie trimis voluntar pe front, fiind refuzat. Cu puțin timp înaintea ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale a fost înrolat și încadrat în Compania a II-a sanitară, apoi la Spitalul Militar din Iași. În această perioadă a scris gratuit în revista lui Nicolae Iorga, Neamul românesc. A urmat Facultatea de Filosofie la Viena din 1920; a obținut aici titlul de Doctor în Filosofie. A fost profesor universitar la Seminarul Teologic de la București și la Facultatea de Teologie de la Chișinău, fiind creatorul curentului gândirist axat pe autohtonism, neo-ortodoxism, naționalism. A debutat 1906, pe când era elev la seminar, cu poezia La horă, publicată în revista școlară Spre lumină, A condus revista Flamura și, după strămutarea revistei, Gândirea, una dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică, devenind directorul și mentorul ei. Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă a spectrului politic și a fost adeptul tendințelor tradiționaliste religioase, susținând că România trebuie să rămână credincioasă moștenirii spirituale creștin-ortodoxe. A fost carlist, apoi anti-carlist, colaborator cu Ion Antonescu și unul dintre principalii ideologi fasciști și antisemiți din România. A fost secretar general la Ministerul Cultelor în timpul guvernării legionare și ministru al propagandei în perioada dictaturii lui Ion Antonescu. Din primăvara anului 1945 au început persecuțiile împotriva sa. În cadrul procesului lotului ziariștilor fasciști (alături de Radu Gyr, Pamfil Șeicaru și alții), Tribunalul Poporului l-a condamnat în contumacie, la detenție grea pe viață și degradare civică pe timp de 10 ani, „pentru crima de dezastrul țării, prin crime de război”. S-a predat pe 24 mai 1947, a fost adus în București, la Ministerul de Interne, a fost transferat succesiv la închisorile Văcărești și Jilava, apoi la Aiud unde a fost ținut închis 15 ani. Din scrierile sale: Zâmbete în lacrimi, Țara de peste veac, Nostalgia Paradisului, Ortodoxie și etnocrație, Șoim peste prăpastie, Anale în haos

1894 – S-a născut Mihail Andricu

22 decembrie 1894, București – 4 martie 1974, București

Compozitor, profesor universitar, membru corespondent (din 1948) al Academiei Române. A urmat studii muzicale la Conservatorul din București (1906–1913) cu D.G. Kiriac, Alfonso Castaldi, Dimitrie Dinicu. A urmat apoi Facultatea de Drept din București, obținînd licența în 1919. A urmat ca auditor cursurile lui Gabriel Faure și Vincent d’Indy la Paris, fiind înscris în paralel la doctoratul în Drept. A debutat ca pianist la Ateneul Român (1918), într-un recital de sonate cu violonistul Alexandru Theodorescu, desfășurînd apoi o susținută activitate de pianist acompaniator și de muzică de cameră. În 1923 a debutat ca muzicolog și critic muzical la Adevărul, continuînd să semneze studii, cronici, articole, recenzii în Muzica, Muzică și Poezie, Revue de muzicologie (Paris), Studii și cercetări de istoria artei, Probleme de muzică, Rampa, Contemporanul,L’Independence Roumaine și L’Orient (București), Tribuna (Cluj), România Literară, Secolul 20, Universul, Dimineața, România Liberă, Adevărul, Cahiers du Sud (Marsilia), Viața Românească (Iași) etc. A fost profesor de muzică de cameră și de compoziție la Conservatorul București, a susținut conferințe, comunicări științifice, concerte-lecții, emisiuni radiofonice, emisiuni de televiziune, etc. A fost membru în Société française de muzicologie din Paris, vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din RPR. Apreciat ca unul dintre creatorii muzicii simfonice și de cameră de inspirație folclorică în România, a compus 10 simfonii, baletele Taină și Luceafărul, muzică de cameră, vocal-simfonică, de teatru, corală, de fanfară, instrumentală, etc.

Mihail Andricu – Sinfonietta No. 1, Op. 36, 1945

A fost distins cu Premiul II (1923) și Premiul I (1924) de compoziție „George Enescu”, Premiul „Robert Cremer” (1931), Premiul „Anhauch” (1932), Marele Premiu Național (1947), Ordinul Muncii clasa a II-a (1948), Premiul de compoziție al Academiei Române (1949), Premiul de Stat (1954), Ordinul Meritul Cultural cls. I (1969) și titlul de Maestru emerit al artei. A fost victima unei înscenări a Securității (1959) și s-a interzis orice referire publică la persoana sau opera lui

1896 – S-a născut Sandu Tudor

Alexandru Teodorescu; 22 decembrie 1896, București – 17 noiembrie 1962, închisoarea Aiud

Gazetar, poet, monah din perioda interbelică, cunoscut și sub numele monahale de Monahul Agaton de la Mănăstirea Antim și Daniil de la Rarău. În 1916 s-a înrolat în armată, a plecat pe front; a devenit sublocotenent în 1921. A studiat pictura la Academia de Arte din București, dar a abandonat din lipsă de bani, după 3 ani. A fost, timp de trei ani, ofițer asistent de marină la Constanța, profesor suplinitor la liceul Pogoanele, Buzău. Iubitor al cărților, cu o cultură teologică și filosofică bogată, a fost remarcat de Gala Galaction care, în calitatea sa de decan al Facultății de Teologie din Chișinău, l-a numit subdirectorul Internatului Teologic din Chișinău. Pentru o scurtă vreme a fost liderul Asociației Studenților Creștini. A fost un membru de seamă al Asociației Criterion. Este unul dintre extrem de puținii scriitori moderni a căror creație și-a găsit loc în corpul liturgic ortodox, unele scrieri ale lui primind statutul de sacralitate în Biserica Ortodoxă Română, unul dintre cele mai independente spirite pe care le-a dat națiunea română în secolul al XX-lea și inițiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim. Studiul textelor patristice, percepute a fi „material dușmănos” ca și critica membrilor grupului la adresa credinței quasireligioase a stângii extreme (tocmai aduse la putere în România de finele conflagrației mondiale) în cunoașterea strict rațională, au dus la reacția promptă și atât de tipică regimurilor comuniste, poetul fiind o dată în plus arestat și condamnat la închisoare, unde în mod recurent va fi retrimis, până când își va sfârși acolo zilele

1904 – S-a format Guvernul Gheorghe Gr. Cantacuzino (2)

Consiliu de miniștri conservator, prezidat de Gheorghe Gr. Cantacuzino (Nababul), care a guvernat în perioada 22 decembrie 1904–12 martie 1907. În timpil mandatului său, a fost organizată Expoziția jubiliară pentru sărbătorirea a 40 de ani de domnie a regelui Carol; s-a adoptat Legea generală a vămilor; s-a înființat Casa de credit viticol

1908 – S-a născut Medi Dinu

Margareta Wechsler; 4/17 ianuarie 1909, Brezoi, Vâlcea – 18 iulie 2016, București

Pictoriță română de origine evreiască, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A absolvit Institutul de domnișoare „Choisy-Mangâru” din București; încurajată de profesorul de artă, pictorul Costin Petrescu, și-a continuat studiile la Academia de Belle-Arte, avându-i profesori pe Jean Alexandru Steriadi și Ipolit Strâmbu. În același timp, a studiat la Facultatea de Matematică cu Dan Barbilian și la Facultatea de Filosofie, sub conducerea lui Dimitrie Gusti și Nae Ionescu. A debutat în 1932, la Salonul Oficial de Alb și Negru din București cu un autoportret. A pictat la Balcic (1934–1939), unde a intrat în contact cu mari nume ale picturii românești: Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Lucian Grigorescu, Victor Brauner, Gellu Naum, Sașa Pană, Geo Bogza; l-a cunoscut aici pe ziaristul și poetul avangardist Gheorghe Dinu, care i-a devenite soț. După Al Doilea Război Mondial, regimul comunist i-a interzs să-și publice lucrările; a lucrat ca profesoară la o școală evreiască din București. A călătorit și lucrat în diferite orașe din România, Bulgaria și Franța (1940–1986). Operele ei au rămas, în mare parte, necunoscute până în 2003, când a revenit la viața artistică și a participat la expoziția Seniori ai picturii românești contemporane, unde a primite aprecierea criticilor de artă. La 107 ani (2016) a participat la vernisarea expoziției sale, Vârstele Tinereții la Centrul Cultural Casa Artelor din București și a primit placheta de onoare din partea Primăriei Sectorului 3, în semn de recunoștință pentru contribuția remarcabilă pe care a avut-o la dezvoltarea artei și culturii naționale, precum și a patrimoniului artistic universal. Numeroase lucrări sunt în muzee și colecții: Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul de Artă din Tulcea, Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, colecția Bibliotecii Metropolitane „Mihail Sadoveanu” din București, colecția Memorialului Eminescu din Ipotești, colecții particulare din România, Bulgaria, Franța, Israel, SUA. A fost decorată cu Premiul de Excelență la Salonul Arte în București (2012). Galerie picturi, aici

1914 – A încetat din viață Ion Bălăceanu (25 ianuarie 1828, București – 22 decembrie 1914, Nice, Franța)

Memorialist și om politic liberal; primul diplomat român căruia i-a fost recunoscut statutul de ambasador de către Austro-Ungaria

1916 – Bătălia de la Râmnicu Sărat

Bătălia de la Râmnicu Sărat a făcut parte din participarea României la Primul Război Mondial, s-a desfășurat între 9/22 decembrie–14/27 decembrie 1916 și a avut ca rezultat înfrângerea forțelor ruso-române de către trupele Puterilor Centrale. Luptele s-au desfășurat după încercarea de rezistență pe aliniamentul Cricov–Ialomița, încheiată cu victoria forțelor centrale. După înfrângerea încercării de rezistență pe acest aliniament, forțele române și ruse au fost nevoite să continue mișcarea generală de retragere către sudul Moldovei

1916 – Lupta de la Cașin

Lupta de la Cașin, parte din participarea României la Primul Război Mondial, a fost o acțiune militară de nivel tactic, desfășurată pe Frontul Român, în timpul campaniei din anul 1916 a participării României la Primul Război Mondial, în perioada 9/22 decembrie–18/31 decembrie 1916. A avut ca rezultat stoparea înaintării forțelor Puterilor Centrale, în ea fiind angajate forțe aliate din Divizia 15 Infanterie, Brigada 7 Mixtă și Divizia 14 Infanterie rusă și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 49 Rezervă germană, Divizia 187 Infanterie germană și Divizia 71 Infanterie austro-ungară. A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în stabilizarea frontului pe Siret

1917 – Guvernul României a decis curățarea teritoriului Moldovei de trupele ruse bolșevizate

La Socola, lângă Iași, era cartierul general al trupelor ruse conduse de generalul Scerbaceev, care pierduse controlul asupra majorității unităților rusești, iar la cererea sa de sprijin adresată guvernului român, Ion I.C. Brătianu i-a răspuns: „Nu pot mobiliza nici un soldat român pentru a vă apăra contra propriilor dvs. trupe fără a mă vedea amestecat în luptele din Rusia și fără a provoca un conflict cu noii conducători”. Dar în scurt timp România a trebuit să se amestece, pentru a-și salva ființa de stat. „Armatele ruse au devenit bande fără conducători, otrăvite violent de anarhie, incapabile de a ține frontul și incapabile de a organiza demobilizarea pentru retragere, care fără aprovizionare constituie ea însăși o operă devastatoare” (Ion I.C. Brătianu). În noaptea de 21/22 decembrie s-a ținut un consiliu de guvern care a decis atacarea taberei de la Socola, care devenise un focar bolșevic care amenința România cu distrugerea, iar asta înainte ca restul trupelor bolșevice să ajungă acolo. Bolșevicii instalaseră deja tunurile pe dealul Aroneanu țintind capitala României neocupate, dar românii, prevăzători, aduseseră trupe suplimentare în Iași. În zorii zilei de 22 decembrie, soldații români au atacat tabăra la baionetă. După o luptă scurtă, bolșevicii au fost dezarmați, încărcați în trenuri și expediați sub pază dincolo de Prut. După eliminarea focarului bolșevic de la Socola și alungarea trenurilor cu ajutoare de la Odessa, a urmat eliberarea zonei Pechea, lângă Galați (12–16 ianuarie 1918)

1921 – S-a născut Ștefan Andronic

22 decembrie 1921, Movilița, Vrancea – 9 aprilie 2008, București

Compozitor, dirijor și profesor. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul București (1944–1950), cu Marțian Negrea, Zeno Vancea, Theodor Rogalski, Sabin Drăgoi, etc. A fost dirijor la diverse formații de amatori din București, secretar muzical și dirijor adjunct la Ansamblul Perinița din București, profesor de muzică la diverse licee din București, profesor de teorie-solfegiu la Liceul de Muzică din București. Este autorul a circa 30 de culegeri de muzică pentru copii și adolescenți: Dimineața copiilor, Vino, mirare, Să cântați ca niște frați, Lăsați copiii să vină la mine, Cu noi esteDumnezeu, Colinde, Steaua sus răsare, etc. A susținut conferințe, concerte-lecții, emisiuni radiofonice, a compus muzică corală și cântece pentru copii, a scris lucrări didactice

Ștefan Andronic – Cred, Doamne • Corala Bărbătească Ortodoxă Te Deum Laudamus, dirijată de Dan Mihai Goia

1923 – S-a născut Teodor Costin

22 decembrie 1923, Petrești, Republica Moldova – 9 august 2011, Craiova

Muzician, dirijor și director al Filarmonicii Oltenia, dirijor și director al Teatrului Liric din Craiova. A fost elevul Școlii Militare de Muzică din București, iar studiile universitare le-a absolvit la Conservatorul din capitală. A urmat un stagiu de documentare artistică pe lângă Orchestrele simfonice din Londra, New York, Boston, Philadelphia, San Francisco, New Orleans, Baltimore, Washington. Debutul l-a avut pe scena Teatrului Național din Iași, în 1952, la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii Moldova. A fost, de-a lungul timpului, violonist în Orchestra Teatrului Armatei din București, dirijor secund la Ansamblul Doina al Armatei și la Casa Centrală a Armatei din București, dirijor și director (1962–1986) la Filarmonica Oltenia din Craiova, profesor de vioară la Liceul de Muzică din Bănie, dirijor și director (1972–1985) la Teatrul Liric din Craiova. A realizat înregistrări valoroase cu Orchestra Filarmonicii Oltenia, pentru Radiodifuziunea Română și pentru Casa de discuri Electrecord (prime audiții de muzică românească). A fost distins cu cu Ordinul Muncii, clasa a III-a (1959), Ordinul Steaua Republicii, clasa a V-a (1964), Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Premiul Omnia pentru întreaga activitate, din partea revistei de cultură Mozaicul

1925 – Asociația Prietenii Radiofoniei a obținut personalitate juridică

Asociația s-a constituit la 26 martie 1925, din inițiativa Societății Române de Fizică, fiind condusă de prof. dr. Dragomir Hurmuzescu, care a devenit și președintele asociației. Asociația își propunea printre altele: organizarea de cursuri de radioamatori, editarea unei reviste de specialitate și instalarea unui post național de emisie de la care să se audă în toate colțurile țării „muzica, cugetul și cuvântul românesc

1927 – S–a înființat Societatea de Difuziune Radiofonică din România

La sfârșitul anului 1927, s-au pus bazele legale ale constituirii primei societăți naționale de radio din România, cu capital majoritar de stat, Consiliul de Miniștri declarând constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România (art. 2 din Jurnalul nr. 2915/22 decembrie 1927 al Consiliului de Miniștri). Prima Adunare generală a Societății de Difuziune Radiotelefonică a avut loc la 17 ianuarie 1928, iar societatea va fi înregistrată oficial la tribunal în martie 1928. În prezent poartă numele de Societatea Română de Radiodifuziune

1930 – S-a născut Radu Petrescu-Aneste

22 decembrie 1930, Slobozia, Ialomița – 24 februarie 2012, București

Scenarist și actor de film. A fost absolvent al Facultății de Filosofie-Ziaristică din cadrul Universității București (promoția 1958). A fost profesor universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și la Universitatea Hyperion. A jucat în filme: Am fost șaisprezece, Iancu Jianu, Restul e tăcere, a scris scenarii de filme documentare, de animație și artistice: Țapinarii, Amurgul fântânilor, Moara lui Călifar, O vară cu Mara, Dracula TheImpaler/Vlad Nemuritorul, Eva – Povestea unui secol, Brâncuși… din eternitate

Am fost șaisprezece (1979)

1930 – A încetat din viață Vintilă I.C. Brătianu (16 septembrie 1867, București – 22 decembrie 1930, București)

Politician; inginer și economist; secretar general în Ministerul Finanțelor; primar al Capitalei; ministru de război în timpul Primului Război Mondial; ministru de finanțe și prim-ministru al României; membru de onoare al Academiei Române

1937 – Incendiu la Teatrul Cărăbuș din București

Pe 22 decembrie 1937, în plină reprezentanție, la Sala Vox din București, teatrul s-a aprins, cu Constantin Tănase, Alexandru Giugaru, Stroe și Vasilache pe scenă. În sală se aflau 1500 de spectatori, veniți să-l aplaude pe marele actor. Incendiul a izbucnit sub scenă și, din cauza decorurilor, s-a transformat într-un adevărat rug, fapt ce a dus la prăbușirea tavanului. Flăcările s-au extins la Teatrul Vesel, unde au murit două garderobiere, și la un cinematograf din apropiere. Pompierii de serviciu i-au evacuat pe spectatori, iar spre mijlocul zilei următoare, militarii au reușit să stingă complet incendiul. Dispunerea construcției arse, într-un șir compact de clădiri, putea reedita un alt 23 martie 1847

1937 – S-a născut Corneliu Cezar

22 decembrie 1937, București –13 februarie 1997, București

Compozitor și profesor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Studiile muzicale le-a început la Liceul de muzică nr. 1 din București, cu Cella Delavrancea, Viorel Cosma, etc., continuându-le la Conservatorul București (1957–1962) având profesori pe Marțian Negrea, Mihail Jora, Alfred Mendelsohn, Anatol Vieru, etc. Reprezentant important al postmodernismului muzical românesc, a fost secretar muzical al Operei Române din București, profesor de pian la Liceul de Artă din București și, în ultimii săi ani de viață, profesor la Academia de Teatru și Film București. A susținut conferințe, concerte-lecții, emisiuni radiofonice, a publicat articole în reviste de specialitate și publicații ale vremii: Muzica, Scînteia, etc. A devenit Doctor în Muzicologie din anul 1996, publicându-i-se post-mortem lucrarea doctorală Tratat de Sonologie – Spre o Hermeneutica a Muzicii. A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor (1984). A compus muzică de scenă, operă: Galileo Galilei (după Bertlot Brecht), Tinerețe fără bătrânețe, Pinocchio, Marionetafără sfori, muzică corală: Cantata I: Bariton, cor și orchestră, Cantata a II-a: Bariton, cor și orchestră, Circuite: Bariton,cor și orchestră, Flăcări și roți: Suită corală, muzică orchestrală: Cronika, Rota, muzică de film: Anotimpuri, Pâineanoastră, Prea mic pentru un război atât de mare

1938 – Ridicarea legației române de la Vatican la nivel de ambasadă

Primele relații diplomatice între cele două state datează din anul 1920, când Dimitrie C. Penescu a fost primul trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă Sfântul Scaun. La 22 decembrie 1938, Legația României a fost ridicată la rangul de ambasadă, revenindu-se, în 1940, la statutul de Legație. Relațiile s-au deteriorat din 1946, fiind întrerupte până în 1989

1939 – Premiera operei Kir Ianulea de Sabin Drăgoi

Kir Ianulea este o operă comico-fantastică în șase tablouri compusă de Sabin Drăgoi, pe un libret de Radu Urlățeanu, după nuvela omonimă a lui I.L. Caragiale. Premiera a avut loc la Opera Română din Cluj

1939 – S-a născut Ștefan Andronic

22 decembrie 1939, Slobozia–Godinești, plasa Herța, județul Dorohoi, România/Godinești, Herța, Cernăuți, Ucraina

Maestru de cor și profesor. La vârsta de 17 ani și-a început studiile la Școala Normală cu profil muzical din Cernăuți, a urmat Conservatorul „Gavriil Musicescu” din Chișinău, la Catedra de dirijat coral (1964–1970). După absolvire a fost profesor de muzică și dirijor de cor la Școala medie 10 din Cernăuți, dirijor de cor și profesor la Școala Normală din Călărași, apoi director adjunct, dirijor de cor, profesor la Școala de Muzică 3 din Chișinău, șef Secție Educație Estetică la Ministerul Științei și Învățământului, profesor la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”, lector superior, conferențiar universitar la Institutul de Arte, iar între anii 1995–1997 activează în cadrul Departamentului Știință, Educație, Tineret și Sport Chișinău. Din 2002 este profesor de canto coral academic și solfegiu, dirijor al Coralei Vocile Primăverii. Numele său se contopește cu poezia lui Grigore Vieru. Este membru al Uniunii Muzicienilor, membru al Consiliului de conducere și membru al Consiliului Asociației dirijorilor de cor din cadrul Uniunii Muzicienilor. „Ștefan Andronic a fost cel care a distrus, treptat, prin părțile noastre, imperiul marșurilor pionierești, înlocuind sunetul gălăgios și deșert al trompetelor cu sunetul divin al colindelor strămoșești, al cântecelor patriotice clasice și, mai ales, al muzicii clasice universale: Mozart, Beethoven, Ceaikovski, Schumann, Brahms, Strauss, George Enescu și Ciprian Porumbescu” (Grigore Vieru)

Corala Vocile Primaverii dirijată de Ștefan Andronic

1940 – S-a născut Cristina Deleanu

22 decembrie 1940, Ploiești

Actriță de teatru și film. Atrasă în copilărie de pictură și desen, în timpul liceului, influențată și de cercul de colegi și prieteni, s-a hotărât să devină actriță. După absolvirea liceului a urmat studii teatrale la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa actorului George Carabin, avându-i ca asistenți pe actorul Mihai Berechet și regizorul Cornel Todea; a absolvit în 1962. A fost repartizată la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași (1962–1967), s-a transferat la Teatrul Regional „Barbu Delavrancea”, devenit ulterior Teatrul de Revistă „Ion Vasilescu” (1967–1981). Din 1981 a jucat la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” până la ieșirea la pensie, în 2001. A fost profesoară de actorie la Academia de artă Luceafărul (1992–2000). În decursul unei cariere de peste 40 de ani a interpretat numeroase roluri de teatru, teatru radiofonic, teatru de televiziune și film. Dintre filmele sale: Destine romantice, Orgolii, Eroii nu au vîrstă, Declarație de dragoste, Moartea unui artist, Tu ne marcheras jamais seul, Vrei să fii mamamea? A publicat o carte, Despre maeștri și extraordinarele lor vieți. Este căsătorită cu actorul Eugen Cristea

Extemporal la dirigenție (1987)

1940 – S-a născut Mihai Buculei

22 decembrie 1940, Mihoveni, Suceava

Sculptor, profesor universitar. A urmat cursurile unei școli profesionale, calificându-se ca mecanic utilaje forestiere grup electrogen, fiind remarcat de un director de-acolo care, impresionat de talentele copilului, l-a sfătuit să plece de acolo și să dea examen la Iași. A urmat cursurile liceelor de artă din Iași și București și a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, specialitatea Sculptură în 1970. Lucrări ale sale se găsesc în muzee de artă din București, Botoșani, Suceava, Sofia, dar și în colecții particulare din Germania, sau în spații publice din Ungaria, Germania, Canada sau Atena. A fost nominalizat, în anul 2000, la Premiul pentru Excelență în Cultura Română. A fost profesor la Universitatea Națională de Arte București. Opere: Statuia lui Șerban Cantacuzino, Bustul lui Corneliu Coposu, ciclurile de lucrări cu Ferestre, Drumuri și Cupole de la Roșia Montană membru de onoare al Asociației Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie. Biografie ilustrată, aici

1944 – S-a născut Dan Mutașcu

22 decembrie 1944, Slatina, Olt

Poet, prozator și dramaturg. A frecventat Facultatea de Filologie din cadrul Institutului Pedagogic din București (1963–1966), absolvită în 1973, și, fără a finaliza studiile, Facultatea de Filosofie (1966–1968). A absolvit în 1975 Facultatea de Filologie a Universității bucureștene, secția română-franceză. A fost redactor și șef de secție la Săptămâna. A debutat cu versuri la Ramuri, în 1966, iar prima carte, Poems, îi apare în 1969. Dintre operele sale: Ochiul luiZamolxe, Scrisori bizantine, Lunea cea mare, Ipoteca și alte povestiri, Mirii cei triști, Fastele oglinzilor

1950 – România a aderat la Convenția cu privire la prevenirea și reprimarea crimei de genocid

Convenția a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU din 9 decembrie 1948 și a intrat în vigoare la 12 ianuarie 1951. România a ratificat Convenția prin Decretul nr. 236/1950 privind aderarea la Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid, aprobată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 9 decembrie 1948, publicat în Buletinul Oficial nr. 110/2 decembrie 1950, dată la care a intrat în vigoare

1952 – S-a născut Mircea Grabovski

22 decembrie 1952, Sighișoara, Mureș – 2002

Fost handbalist, jucător al echipei Dinamo București, membru al lotului național, cu care a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial de Handbal Masculin din RDG (1974) și medalia de argint la Jocurile olimpice de vară din Montreal (1976). În 2009 a fost decorat cu ordinul Meritul Sportiv Clasa a II-a. Grabovski a fost și vicecampion național la bridge

1953 – S-a născut Dan Alexandru Bălan

22 decembrie 1952, București

Compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A urmat Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, secția compoziție clasa Myriam Marbe și Tiberiu Olah. Din 1996 este Doctor în Teatru la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „l.L. Caragiale” din București. A fost profesor la Școala Populară de Artă din București și șef al secției muzicale a Centrului de îndrumare a creației populare și a mișcării artistice în masă din București, urmând toate gradele universitare până la profesor universitar la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „l.L. Caragiale” din București, Departamentul Canto-Vorbire-Mișcare. A compus muzică de teatru: Războiul de Independență, muzică vocal-simfonică: Stare de veghe, muzică simfonică: Mișcare simfonică, muzică de film, muzică de cameră, muzică corală, muzică vocală, muzică ușoară. Lucrări teoretice: Studii de contrapunct. Contrapunctul palestrinian

1955 – S-a născut Aurel (Leluț) Vasilescu

22 decembrie 1955, Câmpia Turzii

 

Toboșar, membru al formației pop Compact.

Compact – Cântec pentru prieteni

1956 – A încetat din viață Nicolae Labiș (2 decembrie 1935, Poiana Mărului–Mălini, Baia/Suceava – 22 decembrie 1956, București)

Poet-simbol al anilor 50

1963 – Prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul București

Cargoul Bucureşti pictat de Valentin Donici

Cargoul București, cu 37 de marinari la bord, sub comanda căpitanului de cursă lungă Liviu Neguț, a intrat în istoria marinei cu o cursă de 134 de zile (11 august–22 decembrie 1963), considerată primul voiaj în jurul Pământului efectuat de o navă românească. Cargoul a fost construit în anul 1962, în Iugoslavia, nava parcurgând, în timpul voiajului, 27.600 de mile, cu o viteză cuprinsă între 16-18 noduri pe oră. A fost încărcat cu tractoare și cu instalațiile necesare pentru ridicarea unei fabrici de ciment la Santiago de Cuba și, în dimineața zilei de 11 august 1963, a ridicat ancora. Traseul: Gibraltar (acolo unde au primit și hărțile de navigație, pe care nu le aveau la bord, necesare pentru a străbate oceanele Atlantic și Pacific)– Santiago de Cuba–Havana–Boquerón (în golful Guantanamo)–Canalul Panama–Arhipelagul Hawaii-Honolu–China–Constanța

1964 – Teatrul pentru Tineret și Copii din București a devenit Teatrul Mic

 

Teatrul a intrat astfel în familia teatrelor mici din Europa, cu premiera spectacolului Oricât ar părea de ciudat de Dorel Dorian, în regia lui Radu Penciulescu și scenografia Adrianei Leonescu

1966 – A încetat din viață Ion Iancovescu (20 decembrie 1889, București – 22 decembrie 1966)

Actor de teatru și film, regizor; animator al scenei teatrale românești; ctitorul a șapte edificii teatrale în București

1967 – S-a născut Dan Petrescu

22 decembrie 1967, București

Fost fotbalist, în prezent antrenor. A evoluat pe postul de fundaș dreapta, debutând la Steaua București, cu care a jucat și o finală a Cupei Campionilor Europeni. S-a consacrat pe plan internațional la Chelsea Londra, la care a jucat timp de cinci sezoane. A jucat 95 de meciuri la naționala României, marcând 12 goluri, a antrenat Sportul Studențesc, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, CFR Cluj. A fost desemnat „antrenorul anului” la Gala Fotbalului Românesc (2008 și 2010) și de cotidianele Gazeta Sporturilor (2008, 2009 și 2010), Pro Sport (2009) și Fanatik (2009). În anul 2008 a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a

1967 – S-a născut Valeriu Andriuță

22 decembrie 1967, Lazovsk

Actor, regizor, producător și scenarist de film. A studiat Actoria la Shota Rustaveli Theatre and Film University Tbilisi, la clasa profesorului Nugzar Lordkipanidze și Regia de teatru la Academia de Teatru și Film din București. În anii de studenție de la București, a jucat în toate filmele de școală ale lui Cristian Mungiu. A ucrat cu regizori importanți precum Cristian Mungiu, Pavel Lungin, Florin Șerban, Ercan Kesal. A jucat în filme ca: Occident, Milionari de weekend, DupăDealuri, Bacalaureat, Breaking News, Donbass, Un om la locul lui, etc. În 2017, a debutat în regia de film cu scurtmetrajul Chers Amis, urmat de Just one more, Salix Caprea, Eu sunt Dorin

1970 – A fost inaugurat oficial noul pod rutier peste Dunăre, la Giurgeni-Vadul Oii

 

A fost realizat în perioada august 1966–decembrie 1970. Podul are lungimea totală de 1.456 m și o lățime de 17 m. Distanța maximă intre stâlpii de susținere este de 160 m. Are patru benzi de circulație și face legătura cu litoralul românesc al Mării Negre

1981 – A încetat din viață Dragoș Vicol (6 iulie 1920, Cacica, Suceava – 22 decembrie 1981, București)

Poet, prozator, dramaturg și ziarist

1982 – A încetat din viață Traian Gheorghiu (16 martie 1906, Iași – 22 decembrie 1982)

Publicist și dramaturg; a publicat lucrări în numeroase domenii: logopedie, psihologie, pedagogie, filosofie, beletristică, dramaturgie

1984 – S-a inaugurat traseul M1 Semănătoarea–Crângași al metroului bucureștean

Pe o distanță de 0,97 km, o singură stație, face legătura între cartierul Giulești–centrul Bucureștiului–Platforma industrială 23 August–Platforma industriala Militari (Industriilor)

 

Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății

Marcată, anual, la data de 22 decembrie, această zi a fost instituită prin Legea nr. 258/2002 privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății

1989 – Revoluția anticomunistă și anticeaușistă din România – Ziua a șaptea

Vestea înăbușirii în sânge a demonstrațiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt timp la toată populația Bucureștiului. Mulți dintre supraviețuitorii măcelului din zona centrală a orașului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele întâmplate. Regimul plănuia organizarea de adunări ale muncitorilor la locurile de muncă, la care să fie condamnate „actele huliganice” și de destabilizare. Conform relatărilor ulterioare, muncitorii au refuzat, și din contră, s-a început organizarea de proteste și mai ample împotriva regimului. Pe la ora 7:00 dimineața, Elena Ceaușescu a fost informată că un mare număr de muncitori, de la mai multe platforme industriale, înaintau spre centrul Bucureștiului. Baricadele miliției care trebuiau să blocheze accesul spre Piața Universității și Piața Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piața Universității era plină de oameni. La presiunea masei imense de demonstranți, forțele armate (unități ale armatei, miliției și securității) au început să fraternizeze cu demonstranții.

La ora 9.45 a început ședința de urgență a Comitetului Politic Executiv al partidului, la care nu s-a reușit să se ajungă la o decizie unanimă de a se trage în demonstranți. Până la urmă s-a hotărât decretarea stării de necesitate pe teritoriul întregii țări. Decretul a fost citit și repetat de mai multe ori la radio (ora 10.11), apoi și la Televiziune (10.50). Imediat după citirea decretului, din ordinul lui Ceaușescu, a fost anunțată știrea că Milea a fost găsit vinovat de trădare, și s-a sinucis pentru a scăpa de consecințe. Cea mai populară teorie era aceea că Milea ar fi fost asasinat ca răspuns la refuzul său de a respecta ordinele lui Ceaușescu. O anchetă ulterioară realizată prin exhumarea cadavrului a concluzionat, în noiembrie 2005, că acesta s-a sinucis într-adevăr cu pistolul unui ofițer de transmisioniști. S-a emis și ipoteza că intenția sa nu a fost sinuciderea, ci provocarea unei stări de incapacitate, însă glonțul i-ar fi secționat o arteră, provocându-i în scurt timp moartea. Această ipoteză este contrazisă de faptul că ministrul apărării nu și-a tras glonțul în membre sau alte părți nevitale ale corpului, ci spre inimă. Aflând că Milea s-a sinucis, Ceaușescu l-a numit verbal ministru al apărării pe Victor Stănculescu. Generalii și ceilalți ofițeri din comandamentul aflat în clădirea CC au luat la cunoștință numirea lui Stănculescu și au respectat ordinele date de el. Stănculescu – după mărturiile sale ulterioare – a acceptat, dar a început să joace un joc dublu: pe de o parte se arăta loial cuplului dictatorial, iar pe de altă parte a început acțiuni care pot fi caracterizate drept lovitură de stat. La ora 10:07 a ordonat trupelor să se retragă în cazărmi și să „parlamenteze” cu demonstranții.

După ora 10, venind din străzile laterale, mulțimea a început să ocupe piața din fața sediului CC. Astfel, la ora 11 erau circa 50.000 de oameni în piață, și în orele care au urmat numărul lor s-a mărit la peste 100.000. În jurul orei 11:30, Ceaușescu a luat un portavoce și a încercat să se adreseze mulțumii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare și furie. Elicoptere împărțeau manifeste (care nu ajungeau la mulțime din cauza vântului nefavorabil) în care se cerea oamenilor să nu cadă victime ale recentelor „tentative de diversiune”, să meargă acasă, și să se bucure de sărbătoarea de Crăciun.

Văzând că soții Ceaușescu nu pot părăsi clădirea nici prin piață, cu TAB-ul, nici prin tunelurile subterane (care erau nefuncționale), generalul Marin Neagoe, comandantul Direcției a V-a Securității (care asigura paza sediului CC), a cerut elicoptere pentru evacuarea Ceaușeștilor. Generalul Stănculescu a vorbit cu generalul Iosif Rus, comandantul Aviației, care a trimis două elicoptere, însă numai unul a reușit să aterizeze pe terasa-acoperiș a clădirii CC. Pe lângă soții Ceaușescu și paza lor de corp, a urcat în elicopterul pilotat de Vasile Maluțan doi demnitari comuniști: Emil Bobu și Manea Mănescu. Ceaușescu a vrut să fugă cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comandă militară secrete din țară (probabil la buncărul din zona Pitești), dar avea deja de partea lui sprijinul generalului Rus, comandantul forțelor aeriene, care după scurt timp a dispus închiderea spațiul aerian al României.

Fuga lui Ceaușescu din 22 decembrie 1989

Spațiul aerian al țării a fost închis inițial din cauza că pe ecranele radar au început să apare zeci, sute, apoi mii de ținte aeriene care păreau să vină din direcția țărilor vecine. Aceste ținte s-au dovedit a fi false; făceau parte dintr-un război electronic.

În jurul orei 12:30 Televiziunea a fost ocupată de revoluționari. La 12:51 Ion Caramitru și poetul Mircea Dinescu, în mijlocul mai multor revoluționari, s-au adresat telespectatorilor, anunțând fuga dictatorului, și formând cu degetele litera V (semnul victoriei) au rostit celebra propoziție „Am învins!

Intrarea TVRL în emisie 22 decembrie 1989

După fuga lui Ceaușescu din clădirea Comitetului Central, în București s-a instalat haosul, precedat de o stare de euforie generală. Mulțimile descătușate au invadat Comitetul Central iar birourile oficialilor comuniști au fost vandalizate. Țintele preferate erau portretele dictatorului și lucrările acestuia și ale soției lui, aruncate pe fereastră în semn de izbândă și dispreț. Haosul din București a cuprins întreaga țară. La vestea fugii cuplului dictatorial în majoritatea localităților din România au avut loc manifestații spontane de protest față de regimul ceaușist și de solidarizare cu revoluția. La unele manifestații de acest fel populația a atacat sedii de partid și de stat, și posturi de miliție. Câțiva lucrători de miliție au fost linșați. Petre Roman a citit de pe balconul CC al PCR Declarația în trei puncte a Frontului Unității Poporului, care a fost citită în jurul orei 15:00 și la Televiziune. În cursul după-amiezii s-au conturat trei centre de putere: la Televiziune, unde se aflau Mircea Dinescu, Ion Caramitru, și personajul cel mai important, sosit după ora 14:00, Ion Iliescu; la sediul CC al PCR, unde erau pe de o parte revoluționarii pătrunși, și pe de altă parte grupul lui Ilie Verdeț, care a încercat să formeze un nou guvern, dar după numai 20 de minute a căzut, fiind huiduit de mulțime: „Fără comunism!”); în Ministerul Apărării, unde se afla gen. Victor Stănculescu. În cele din urmă, grupul lui Iliescu s-a deplasat la sediul CC al PCR, au fost rostite cuvântări, apoi s-au întors la Televiziune, au luat legătura cu gen. Stănculescu, și în jurul orei 23:00 a fost anunțată constituirea Consiliului Frontului Salvării Naționale, ca noul organ al puterii.

În noaptea de 22 pe 23, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost călcat de șenilele unui tanc în Piața Palatului, la București

București, 22 decembrie 1989

După amiază, cuplul Ceaușescu a fost arestat la Târgoviște. S-a instalat puterea provizorie, Frontul Salvării Naționale (FSN), iar Consiliul Frontului (CFSN) a adresat, în cursul serii, un comunicat către țară prin care anunța dizolvarea tuturor structurilor de putere ale regimului comunist și a prezentat un program vizând democratizarea vieții politice și sociale în România. În cursul nopții de 22 spre 23 decembrie, au avut loc confruntări armate la Televiziune, în Piața Palatului, la Radiodifuziune și în diferite alte zone ale capitalei, soldate cu victime (răniți și morți). Tot atunci a fost distrusă Biblioteca Centrală Universitară din București

1989 – Și-a reluat activitatea legală Partidul Național Țărănesc (PNȚ)

În după-amiaza zilei de 22 decembrie, la scurt timp după înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu de la putere, un grup de zece foști deținuți politici, membri ai Partidului Național Țărănesc, desființat în 1947, s-a întrunit acasă la Corneliu Coposu, considerat noul lider al partidului, încă din 1985, de emigrația română și de un grup intern – Ion Diaconescu, Ion Puiu, Ion Bărbuș, Sergiu Macarie, Nicolae Ionescu-Galbeni, Șerban “Bani” Ghika, Ioan Lup, toți foști deținuți politici). Ulterior,din inițiativa lui Corneliu Coposu, partidul a adăugat la nume particula „creștin-democrat”.

1989 – Au apărut ziarele Libertatea și Tineretul liber

Libertatea, primul ziar liber al României, a apărut pe 22 decembrie 1989. Prima pagină avea două materiale mari, cu titlurile glorioase ale momentului. „Victorie!”, se citea mare, în deschiderea ziarului. ”Cetățeni! Frați români, am învins! Tiranul a fost învins! Puterea e acum în mâinile poporului!”. În aceeași zi au apărut Tineretul liber și Scînteia poporului

1992 – A încetat din viață Aura Buzescu (Aura Almăjan; 26 august 1894, Caransebeș – 22 decembrie 1992, București)

Actriță de teatru și regizoare; profesoară la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București

1999 – Guvernul Radu Vasile și-a încheiat mandatul. Guvernul Mugur Isărescu și-a început mandatul

Guvernul Radu Vasile a fost un Consiliu de miniștri format de CDR, USD și UDMR, prezidat de țărănistul Radu Vasile, aflat în funcție în perioada 17 aprilie 1998–22 decembrie 1999. În perioada mandatului, s-a confruntat cu o deteriorare a nivelului de trai, șomajul depășind 10%; cu mineriada din ianuarie 1999; România a fost implicată în Războiul din Kosovo; a organizat vizita Papei Ioan Paul al II-lea; România a fost invitată la negocieri pentru aderarea la UE. Primul ministru a fost revocat din funcție de președintele Constantinescu

Guvernul Mugur Isărescu a fost un Consiliu de miniștri format de CDR, PD, PSDR, UDMR, prezidat de Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu și a fost în funcție în peripoada 22 decembrie 1999–28 decembrie 2000. A înregistrat prima creștere economică după trei ani (2,4%); a adoptat un pachet de măsuri de relaxare fiscală (reducerea impozitului pe profit, aplicarea unei cote unice de TVA de 19%, introducerea impozitului pe venitul global, etc.); a luat măsuri fiscale de sprijinire a exporturilor; a lucrat la reglementarea sistemului public de asigurări sociale; a fost marcat de Afacerea FNI

2008 – Guvernul Tăriceanu (2) și-a încheiat mandatul. S-a instalat Guvernul Emil Boc (1)

Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu (2), succesorul Guvernului Tăriceanu (1), pe care l-a înlocuit în 2007, a fost un cabinet PNL–UDMR și a deținut puterea executivă în România în perioada 5 aprilie 2007–22 decembrie 2008. Guvernul a trecut de moțiunea de cenzură votată de Parlament la 3 octombrie 2007, inițiată de către Partidul Social Democrat.

Guvernul Emil Boc (1) a fost format din PD-L și alianța PSD+PC, având un acord de guvernare intitulat „Parteneriatpentru România” și a guvernat în perioada 22 decembrie 2008–13 octombrie 2009. Funcționarea guvernului a fost defectuoasă de la început, disensiunile dintre membrii guvernului accentuându-se odată cu apropierea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009. La 1 octombrie 2009, miniștrii PSD+PC au demisionat din guvern, PD-L asumându-și susținerea unui guvern minioritar. În această formulă, guvernul era format dintr-un număr redus de miniștri – 10, din care 8 gestionau câte două portofolii ministeriale. A funcționat în această componență redusă până la 13 octombrie 2009 când a fost demis în parlament prin moțiune de cenzură. În perioada 13 octombrie–23 decembrie a funcționat ca guvern interimar, pe întreaga perioadă electorală, până la 23 decembrie 2009

2012 – A încetat din viață Gheorghe Dumitru (31 august 1956, Călărași – 22 decembrie 2012, Craiova)

Handbalist, care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, fiind medaliat cu aur în anul 1980 la Campionatul Mondial Universitar de Handbal

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „22 Decembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: