Istoria României România frumoasă Today's Memory

25 Decembrie în istoria Românilor

Foto: S-a inaugurat Teatrul Comoedia, azi Teatrul Odeon


Nașterea Domnului – Crăciunul

Iisus Hristos (25 decembrie ca. 4 îHr., Betleemul Iudeei, Nazareth – ca. 30 e.n., Ierusalim), a fost fondatorul și figura centrală a creștinismului, și unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, majoritatea bisericilor creștine considerându-l drept Fiul lui Dumnezeu, drept Mesia cel vestit de Vechiul Testament iudaic și drept al doilea personaj al Trinității creștine

Foto: Hristos Mântuitorul (Pantocrator) Ilustrat într-o icoană din Mănăstirea Sfânta Ecaterina, Muntele Sinai

1689 – Armata imperială habsburgică, condusă de generalul Heissler, a intrat în București

După preluarea domniei, Constantin Brâncoveanu a confirmat față de Curtea din Viena acordul, înscris într-o diplomă: „Țara Românească renunța la toate legăturile cu Poarta și reînnoda atârnarea față de Ungaria, moștenitor ai cărei regi era împăratul Austriei”, dar solicitând garanții suplimentare; i-a iritat pe Habsburgi, care aveau nevoie de resursele Țării Românești pentru a-și întreține trupele din regiune. În consecință, imperialii au decis să își ia cu forța lucrurile de care aveau nevoie: ducele de Baden a invadat Țara Românească dinspre Cerneți, la începutul lui noiembrie 1689, acțiune coordonată cu invazia generalului Donat Heissler dinspre nord, prin pasul Bran, ajungând la București, pe care l-au ocupat. Constantin Brâncoveanu a solicitat ajutor otoman și tătar, în vederea restabilirii sale în scaunul de la București. Apelului său au răspuns Cerchez Ahmed pașa și Gazi Ghirai, fiul hanului tătar. Posibilitatea unui încleștări de forțe habsburgo-tătaro-otomane l-a îngrijorat pe Donat Heissler, care și-a retras trupele spre Transilvania

1716 – Începutul domniilor fanariote în Țara Românească

Nemaiavând încredere în domnitorii români (mai ales după trecerea lui Dimitrie Cantemir de partea rușilor în 1711), turcii au așezat la cârma celor două țări domni numiți din rândul funcționarilor imperiului, în cea mai mare parte greci care locuiau în cartierul constantinopolitan Fanar. Schimbați frecvent, aceștia vor domni în Moldova și Țara Românească peste o sută de ani, marcând o epocă de fiscalitate apăsătoare și de aservire totală față de politica Porții otomane. Regimul fanariot fost inaugurat Țara Românească de a treia domnie (prima din Muntenia) a lui Nicolae Mavrocordat (25 decembrie/5 ianuarie 1716–14/25 noiembrie 1716), dar, după ce, în Moldova, regimul fanariot a fost instaurat tot de Nicolae Mavrocordat, prin a doua sa domnie (8/19 noiembrie 1709–24 noiembrie/4 decembrie 1710). Deși toate sursele sunt de acord că anul 1711 este momentul oficial în care eroziunea graduală a instituțiilor tradiționale a atins stadiul final, caracteristici care sunt proprii perioadei fanariote s-au făcut simțite cu mult timp înainte. Sultanii otomani au făcut presiuni pentru alegerea domnilor de-a lungul mai multor secole, chiar din secolul al XV-lea, iar nobilii greci sau levantini au concurat cu boierii români locali încă de la începutul secolului al XVI-lea. Domniile fanariote au durat în ambele țări până la 1821, reprezentând o prelungire a controlului exercitat de Poartă asupra Țărilor Române, dar cu autonomie internă sporită

1747 – Așezământul pentru școli al lui Grigore al II-lea Ghica, Domnitorul Moldovei

Domnul Moldovei, Grigore al II-lea Ghica, membrii divanului, Mitropolitul Moldovei Nichifor și episcopii Iacob al Rădăuților, Ioanichie al Romanului și Ierotei al Hușilor au hotărât înființarea a trei școli pentru copii în centrele episcopale din Roman, Rădăuți și Huși, „fiindcă școalele sânt ca o fântână din care se adapă obștescul norod cu îndestularea învățăturii și a înțelepciunii, care învățătură îl face pe tot omul a cunoaște Dumnedzeirea, a pricepe legea cea pravoslavnică, a procopsi pe oameni cu dascăli învățați, de la care curge mult folos, atât bisericesc cât și politicesc”. Episcopilor le revenea îndatorirea de a găsi dascăli și de a face „necontenită cercetare școlilor, adesea luându-se seama cum învață copiii și la ce sporesc, ca și dascălii să se silească, și copiii să se procopsească cu învățătura lor”. „Și s-au scris hrisovul acesta aicea, în orașul Iașilor, în a treia domnie a domniei mele, de Gheorghie Vrabie logofăt de taină, veleat 7256 [1747] dechembrie 25”. La Rădăuți, școala a funcționat chiar în sediul episcopal

1839 – A încetat din viață Samuil Vulcan (1 august 1758, Blaj, Marele Principat al Transilvaniei – 25 decembrie1839, Oradea)

Preot greco-catolic, consilier imperial, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea Mare (1806–1839), membru și sușținător al Școlii Ardelene

1841 – S-a născut Vladimir Cavaler de Repta

25 decembrie 1841/6 ianuarie 1842, Bănila pe Ceremuș, Bucovina/Ucraina – 24 aprilie 1926, Cernăuți

Mitropolit, militant pentru unirea Bucovinei cu România, membru de onoare (din 1919) al Academiei Române. Absolvent al Gimnaziului și Institutului Teologic din capitala Bucovinei, a urmat studii de specializare la Viena, Bonn, Munchen și Zurich. În 1896 a obținut titlul de Doctor Honoris Cauza al Facultății din Cernăuți. A activat în învățământul teologic, reușind să ajungă decan al Facultății de Teologie, apoi rector al Universității din Cernăuți. S-a călugărit în 1885, la Sucevița, sub numele de Vladimir. A urcat treptele ierarhiei bisericești, ajungând în 1902, Mitropolit al Bucovinei. A luptat pentru păstrarea caracterului românesc al eparhiei, împotriva numeroaselor încercări de slavizare. A fost deputat în Dieta Bucovinei și în Camera Imperială din Viena, precum și senator de drept (reprezentant al Mitropoliei Bucovinei) în primul parlament al României Mari (noiembrie 1919–1920). A fost membru sprijinitor al Societății Academice Junimea și al Societății Meseriașilor Români din Cernăuți. Din scrierile sale: Datinele ceremoniile și deprinderile religioase în însemnătatea lor pentru dezvoltarea culturei, Așezământuri călugărești.

1858 – S-a născut Vasile C. Buțureanu

25 decembrie 1858, Dorohoi – 1 ianuarie 1941, Iași

Geolog și pedagog, membru de onoare al Academiei de Științe din România. Studiile universitare le-a urmat la Iași și Paris, obținând licență în Științele Fizice. În 1889 a devenit Doctor în Științe cu teza Studiul cristalografic și geochimic al sărurilor de seleniu. Între 1892–1936 a fost profesor titular la catedra de mineralogie din cadrul Universității din Iași, fiind unul din întemeietorii școlii de mineralogie și petrografie românească. A fost descoperitorul unui mineral nou, ponit (carbonat de mangan și fier), numit în memoria lui Petru Poni, pe care l-a introdus în literatura mondială de specialitate. A cercetat și stabilit compoziția chimică și mineralogică a silicaților și sulfosărurilor, de asemenea a efectuat studii petrografice asupra rocilor cristaline și filoniene din Munții Bistriței (Carpații Orientali) și a cercetat constituția petrografică a Munților Călimani

1868 – Adunarea Deputaților a adoptat Legea privind poliția rurală

Legea pentru poliția locală din 25 decembrie 1868/6 ianuarie 1869, fixa atribuțiile și modul de organizare al poliției rurale. Legea înființa guarziii câmpenești care aveau ca atribuții doar paza holdelor, livezilor și sădirilor și erau controlați de primarii satelor

1869 – S-a născut Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul

25 decembrie 1869, Paris, Franța – 9 octombrie 1937, București

Moșier, general și politician de extremă dreaptă, președintele oficial al partidului fascist-legionar Totul pentru Țară, o continuare a partidului Garda de Fier dizolvat în 1933, și membru al Senatului legionar. La începutul Primului Război Mondial a fost comandant al Regimentului I de grăniceri de la Predeal (de unde și porecla de „Grănicerul”), cu care a ocupat orașul Brașov, una din primele victorii de la începutul războiului. În timpul retragerii trupelor române în fața ofensivei trupelor Puterilor Centrale a participat la luptele de pe Valea Prahovei, din trecătoarea Rucăr-Bran și apoi pe frontul din Munții Argeșului până la Olt. Rănit de un obuz, Cantacuzino a revenit la comanda regimentului după refacere. A fost înaintat la gradul de colonel și, ulterior, la cel de general și decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III. În decembrie 1918, după semnarea Păcii de la București, a demisionat din armată considerând că tratatul este incompatibil cu onoarea de soldat. În 1915 și-a vândut una din moșiile din Vâlcea pentru a cumpăra 15 mitraliere moderne cu care a înzestrat regimentul. Generalul francez Berthelot îl caracteriza pe Gheorghe Cantacuzino: „Este un om pe care trebuie să-l închizi în timp de pace și să-l eliberezi în timp de război

1873 – S-a născut Vladimir Ghika

25 decembrie 1873, Istanbul/Constantinopol, Imperiul Otoman – 16 mai 1954, închisoarea Jilava)

Prinț, diplomat, scriitor, om de caritate, preot catolic român (biritual: latin și bizantin), membru post-mortem al Academiei Române. A fost nepotul lui Grigore Ghica, domnitorul Moldovei. A urmat la Paris Facultatea de Științe Politice (1895–1896), frecventând în paralel cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept. A fost botezat și miruit ortodox, dar după un misterios discernământ, pentru a fi „și mai ortodox” a făcut profesiunea de credință catolică. Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires… devenind astfel unul din pionierii apostolatului laical. În glumă, papa Papa Pius al XI-lea l-a numit „marele vagabond apostolic”. Întors în țară, a deschis primul dispensar gratuit la București, a pus bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România. În 1923 a fost sfințit preot la Paris, și-a desfășurat ministerul sacerdotal în Franța până în 1939. Sfântul Scaun i-a acordat la scurt timp după hirotonire dreptul de a celebra și în ritul bizantin, devenind astfel primul preot român biritual din Vechiul Regat. S-a întors în România, unde l-a surprins cel de-al Doilea Război Mondial. A refuzat să părăsească Bucureștiul, pentru a fi alături de săraci și bolnavi, să-i poată ajuta și încuraja, rămânând chiar când au început bombardamentele aliate. După venirea la putere a comuniștilor, a refuzat, de asemenea, să plece cu trenul regal, pentru aceleași motive. A fost arestat în 1952 sub acuzația de înaltă trădare și întemnițat la Jilava unde a fost amenințat, bătut, torturat. Un an mai târziu a avut loc procesul, iar în 1954 a trecut la cele veșnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus. Monseniorul Vladimir Ghika a fost beatificat pe data de 31 august 2013, la București, în cadrul unei slujbe religioase solemne

1877 – S-a născut Ioan Ciordaș

25 decembrie 1877, Betfia, Bihor – 4 aprilie 1919, Ștei

Avocat, delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, membru al Marelui Sfat Național. A urmat cursurile liceului din Oradea, unde i s-a schimbat numele din Ciurdariu în Ciordaș. S-a înscris la Academia de Drept de la Oradea, însă pentru atitudinea sa pro-românească a fost exmatriculat. A luat doctoratul la Universitatea din Cluj, în anul 1900. A lucrat alături de dr. Aurel Lazăr în biroul acestuia de avocatură, mai târziu alături de Ioan Suciu la Arad, într-un final și-a deschis propriul birou în Beiuș, unde s-a stabilit. S-a implicat foarte mult în susținerea vieții culturale românești din zonă. În 1905 a fost ales președinte al Reuniunii de cântări Lyra din cadrul Astrei, pe care o reînființase împreună cu profesorul Ioan Bușiția. A susținut cele două instituții de bază ale românilor, biserica și școala, iar atunci când ele se aflau în dificultate financiară, riscând să fie închise, a găsit soluții pentru a le ține deschise, prin donații pentru plata salarilor profesorilor români și pentru ridicarea de școli. A fost președintele Partidului Național din Beiuș și Vașcău, a organizat lupta națională din părțile din sud ale Bihorului, fiind ales președintele Consiliului Național Român din Bihor. În 1915 a organizat comitetele naționale. A luat parte la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia în calitate de reprezentant al cercului Beiuș–Vașcău, fiind membru ales în Marele Sfat, unde a votat Marea Unire. La întoarcea de la Marea Adunare Națională a Românilor, s-a confruntat cu populația maghiară care s-a împotrivit voinței românilor. A decis să nu plece din localtitate, lucru care s-a dovedit fatal, un grup de secui bolșevizați l-au ridicat pe el împreună cu dr. Nicolae Bolcaș în noaptea de 3/4 aprilie. Trupurile lor au fost găsite lângă orașul Ștei, prezentând urme de tortură

1902 – A încetat din viață Alexandru M. Vitzu (23 noiembrie 1852, Săvinești, Neamț – 25 decembrie 1902, București)

Zoolog; membru corespondent al Academiei Române

1908 – A apărut la Vălenii de Munte gazeta Neamul Românesc literar

Supliment al ziarului Neamul românesc, a apărut lunar între: 25 decembrie 1908–25 noiembrie 1912; 29 noiembrie 1925–18 aprilie 1926. Director: Nicolae Iorga; secretar de redacție: Ion Sân-Giorgiu; Colaboratori: George Topîrceanu, N. Vulovici, A. Cotruș, I.U. Șoricu, T. Mureșanu, H. Frollo, Volbură Poiană, Ecaterina Pitiș, Virgil Tempeanu, I. Buzdugan, Elena Farago, V. Bogrea, Dem. Gîlman, G. Voevidca, Al. Iacobescu, Radu Boureanu, Ioan Ciorănescu, Agatha Grigorescu, Alice Soare, Romulus Cioflec, I.E. Torouțiu, Eugen Boureanul, N. Pora, G.D. Dumitrescu, ș.a.

1911 – S-a inaugurat Teatrul Comoedia, clădirea în care funcționează astăzi Teatrul Odeon din București

Teatrul Comoedia, cum se numea la inaugurarea sa din 12/25 decembrie 1911, a fost construit de arhitectul Grigore Cerchez, și avea încă de atunci două săli de spectacol și tavanul glisant, care mai funcționează și astăzi. Clădirea, care din 1974 găzduiește Teatrul Odeon, declarată monument istoric, a fost de-a lungul timpului scena pe care au evoluat mai multe trupe particulare celebre, Compania „Bulandra”, Teatrul „Maria Ventura”, Teatrul Nostru, chiar și Teatrul Național în două perioade diferite (1916–1918 și 1947 – 1974) și au slujit-o cu dăruire oameni de teatru precum Tony Bulandra, Lucia Sturdza Bulandra, Marioara Voiculescu, Ion Manolescu, Dina Cocea, Sică Alexandrescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Radu Beligan, etc.

1916 – Trupele germano-austro-ungare au ocupat orașul Focșani

Ocuparea Focșaniului de nemți a fost a fost pregătită psihologic printr-un asalt aerian, pentru intimidarea autorităților și înfricoșarea populației. Astfel, la 13 decembrie, un german a aruncat o bombă care a provocat pagube casei Montano, bisericii Sf. Nicolae Stroe și Inspectoratului agricol. La 14 decembrie, un aeroplan german a lovit o coloană rusă aflată în marș, ucigand soldați. La 15 decembrie a fost bombardat aviatic centrul orașului, Banca Milcovul și uzina electrică, fiind ucise 28 de persoane și devastate grav clădirile din jur. În zilele de 22–25 decembrie, pe o vreme cumplită, armatele germane, conduse de generalul von Morgen, au depășit orașul Râmnicul Sărat, ocupând în ziua de 25 decembrie orașul Focșani. O altă armată austro-ungară, condusă de generalul von Kraftt a ocupat Odobeștiul și a înfrânt ultimele rezistențe ale românilor de pe Măgura Odobești, unde a căzut eroic maiorul C. Bălan, trupele invadatoare s-au oprit pe dreapta Putnei. La 25 decembrie, trupele germane au trecut podul de peste Milcov. Comandatorul militar al Etapei 225 germane s-a instalat aici

1919 – S-a născut Horia Deleanu

25 decembrie 1919, Iași – 1998

Dramaturg, teatrolog și traducător. După doi ani la Medicină în orașul natal, și-a continuat studiile în București, la Facultatea de Litere și Filosofie, pe care a absolvit-o în 1946. A dat doctoratul în 1971, cu o teza Teatrul absurdului. Din 1950 a fost titular al Catedrei de istoria teatrului universal contemporan la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. A debuat editorial cu volumul Impresii literare sovietice, în 1948. A fost redactor la revistele Veac nou, Teatrul (1956-1958). A publicat numeroase articole în țară și în străinătate, a participat la colocvii și simpozioane internaționale. A tradus singur sau în colaborare dramaturgie sovietică sau occidentală. A fost autorul unei piese de teatru, Dialog despre dragoste, publicată în 1970. Alte scrieri: Problemele realismului critic în literatură, Triumful lui Goldoni, Istoria teatrului universal contemporan, Dileme și pseudodileme teatrale, Nemurirea teatrului, Elogiu scenei, etc.

1925 – S-a lansat săptămânalul Cetatea literară

Gazetă înființată, condusă și, adesea, scrisă aproape în întregime de Camil Petrescu, tipărită în 12 numere, format tabloid, a apărut la București, săptămânal, în perioada 25 decembrie 1925–23 decembrie 1926. Printre colaboratori, au fost Tudor Arghezi, Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu, etc.

1927 – S-a născut Mihai Stoian

25 decembrie 1927, Galați – 13 septembrie 2005, București

Prozator, traducător și gazetar. A absolvit Facultatea de Psihologie și Pedagogie a Universității bucureștene (1951). A fost redactor, încă din perioada studenției la revistele pentru copii Licurici, Pionierul, Pogonici și autor de literatură pentru copii, a fost angajat apoi la Gazeta literară și Luceafărul, ulterior a devenit liber profesionist. A mai colaborat la România literară și Tribuna. A debutat în 1946 în ziarul Victoria, condus de N.D. Cocea, cu Scenariu pentru un film care nu va fi turnat niciodată, satiră politică la adresa lui Iuliu Maniu, în contextul alegerilor din acel an. Primul volum, Eu, Tică și alții…, incluzând povestiri pentru copii, i-ai apărut în 1954. După 1966, a abordat genul literaturii-document, în care este considerat un deschizător de drum în proza română. Dintre numeroasele sale volume publicate: Găinușa de aur, Mică e vacanța mare, Cum a plesnit bostanul de prea mult râs, Povești de la fereastra mea, Nimeni nu se naște erou, Reporter în anchetă, Vacanța sentimentelor, Dreptul la bătaie?, Reabilitarea unui haiduc: Pantelimon, 5 romane trăite, Dosarul unei crime politice: N. Iorga, Moartea unui savant: N. Iorga, Meseria mea e viața, Nici cuceritori, nici cuceriți, I-III, O zi pentru nemurire, Drumeț în calea lupilor (în colaborare cu Nicolae Dragoș ), Îngerul morții – exterminatorul dr. Mengele, Oameni uitați, destine fracturate (1944–1989), etc.

1927 – S-a născut Matei Alexandru

25 decembrie 1927, Goioasa, Bacău – 1 iulie 2014, București

Actor de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” secția actorie în 1951, deși începuse facultatea la Iași, în 1948. Fost deținut politic, închis, împreună cu tatăl său, Matei Dumitru și fratele, Matei Octavian, a fost dat afară din facultate. A revenit la București, unde a continuat facultatea. Tatăl – Matei Dumitru, fost fruntaș liberal, avea funcția de primar al comunei Goioasa; primar fiind, nu și-a luat niciodată indemnizația, lăsând-o în beneficiul obștii. Părinții au fost deportați, toate bunurile confiscate, iar tânărul student a fost nevoit să muncească pentru a se întreține. Noaptea descărca vagoane de marfă în Gara Obor, iar ziua mergea la facultate și… figurație la Teatrul Național, la Radio și unde i se mai oferea posibilitatea. A interpretat roluri în film, radio și televiziune, dar a fost prezent și pe scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. De asemenea, a semnat regia unor spectacole de teatru TV. Pe scenă a jucat în piese de Jaroslav Hašek, Molière, Eugene O’Neill, Friedrich Dürrenmatt, Carlo Goldoni, Ion Luca Caragiale, Anton Cehov și Mihail Sebastian, iar printre filmele în care a jucat se numără Ultimul cartuș, Elixirul tinereții, Grăbește-te încet, Mușchetarii în vacanță, Corul Pompierilor, Niki Ardelean, colonel în rezervă, Weekend cu mama, etc. Printre premiile și distincțiile obținute se numără Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) și în grad de Ofițer (2004), Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER 2012

Weekend cu mama

1932 – Radiodifuziunea Română a realizat prima transmisie de la Patriarhie

A fost difuzată pastorala patriarhului Miron Cristea

1932 – S-a născut Cristian Popișteanu

25 decembrie 1932, București – 26 februarie 1999

Istoric, redactor la Magazin Istoric. A absolvit în 1959 Institutul de Relații Internaționale din București. În 1968 și-a susținut doctoratul cu tema România și Antanta Balcanică. A lucrat la Radio România, în redacția revistei Lumea și ca redactor la revista Magazin istoric, al cărei redactor șef a fost (1971–1999). A fost membru al Asociației Române de Drept Internațional și Relații Internaționale, al International Association for European Contemporary History (Strasbourg), al Comitetului Național Român pentru Studii Sud-Est Europene, al American Historical Association, al International Press Institute (Viena), al Consiliului Euro-Atlantic Român, președinte fondator al Fundației Culturale Magazin Istoric și cofondator al European Association of Historians (Roma). A participat la Congresele Mondiale ale istoricilor de la București (1980), Stuttgart (1985), Madrid (1990), Montreal (1995). A fost corespondent de presă la Paris, în timpul evenimentelor din mai 1968, și la Praga, în august 1968. După Revoluția din 1989 a fost consilier al prim-miniștrilor Petre Roman și Theodor Stolojan

1938 – S-a născut Emil Brumaru

25 decembrie 1938, Bahmutea/Mihailovca, Cimișlia, Basarabia – 5 ianuarie 2019, Iași

Scriitor și poet contemporan. A urmat Facultatea de Medicină din Iași, absolvită în 1963. A devenit medic la Dolhasca (1963–1975), după care a renunțat la medicină pentru a se dedica exclusiv scrisului. Apreciat în egală măsură atât de critica literară, cât și de publicul larg, a reușit să impresioneze și prin personalitatea sa non-conformistă. A avut rubrici în România literară, Ziarul de Iași și în Suplimentul de cultură, a scris în revista Plai cu boi, dă interviuri în revistele mondene, participă la discuții pe Internet. A debutat cu poezii în revista Luceafărul, și editorial cu două volume, ambele publicate în 1970, Versuri și Detectivul Arthur. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franța, Anglia. Alte scrieri: Julien Ospitalierul, Dulapul îndrăgostit, Dintr-o scorbură de morcov, Fluturii din pandișpan, Cerșetorul de cafea, O brumă de paiete și confetti, Basmul Prințesei Repede-Repede. O poveste pentru adulți, Rezervația de îngeri, Amintiri din rai

1941 – S-a născut Ioan Alexandru

Ion Șandor Janos; 25 decembrie 1941, Topa Mică, Cluj – 16 septembrie 2000, Bonn, Germania

Poet, publicist, eseist și traducător, politician. Încă din perioada studiilor liceale, ca elev la Școala Medie „George Barițiu” din Cluj, a fost cunoscut în mediile literare clujene și a citit la cenaclurile literare de aici. A fost perioada în care l-a cunoscut pe Lucian Blaga. În 1960 a debutat cu poezia Floarea mea în revista Tribuna din Cluj. A urmat Facultatea de Filologie a Universității din Cluj, la secția Limba și literatura română. În 1964 s-a transferat la Universitatea din București. A debutat editorial cu volumul Cum să vă spun (1964), în același an a devenit membru al Uniunii Scriitorilor și s-a căsătorit cu Spitz Ulvine-Grete. Din 1966, a făcut parte din Colegiul de redacție al revistei Amfiteatru, de la primul număr, susținând rubrica Am citit în această lună. În decembrie 1966 și-a schimbat numele în Alexandru Ioan. A terminat studiile la Universitatea din București (1968), fiind reținut asistent, la Catedra Eminescu. A fost bursier la Universitatea din Freiburg, unde a audiat cursurile lui Martin Heidegger fiind interesat de filosofie. În 1989, a participat la manifestațiile revoluționare din București. A fost membru fondator și vicepreședinte al PNȚ-CD, deputat și senator. Din opera sa: Viața, deocamdată, Vămile pustiei, Imnele Transilvaniei, Imnele Moldovei, Bat clopotele în Ardeal, Cu Biblia în America, Imnele Sfinților martiri Brâncoveanu

1948 – S-a născut Victor Bucătaru

25 decembrie 1948, Moara de Piatră, raionul Drochia, Republica Moldova – 12 august 2013

Regizor de filme documentare, membru (din 1980) și președinte (1991–1993) al Uniunii Cinematografiștilor din Moldova. Mama sa visa să-l vadă preot, iar tatăl medic. Victor, încă elev, era pasionat de teatru, a devenit membru al Studioului Teatral, a montat piesa Omul cu mîrțoaga de George Ciprian, cu mare succes la public, astfel că a urmat Facultatea de Regie la Institutul de Arte „G. Muzicescu”, pe care a absolvit-o în 1971. După absolvire a fost director al Teatrului de Tineret de la Bălți, iar după doi ani era deja regizor secund la studioul Telefilm-Chișinău. În 1975 absolvIt Cursurile Superioare de Regie de la Moscova și a devenit regizor la Telefilm-Chișinău (1978-1991). A fondat în 1991 Studioul Independent de filme, SINM. A fost autorul reportajelor video din timpul conflictului armat din Transnistria (1992), transmise la posturi de televiziune precum: ВВС, TF-1, Canal TV-Boston, Canal Los Angeles, TVR. Dintre filmele sale documentare: Melodiile lui E. Doga, Cîntecele dragostei, Bună ziua, Nistrule, Efectul Coordonării, Drumul genealogic, Luminîndu-le altora, La izvoare, Ecologia unui neam, artistice: Vîrsta de argint, Meșterul, muzicale: Doine și jocuri, În țara haiducilor, S. Bodiul interpretează din Bach, Miorița, etc.

La izvoare (Film documentar)

1956 – S-a născut Rodica Negrea

25 decembrie 1956, Târgu-Mureș

Actriță de teatru și film. După absolvirea liceului și a Școlii Populare de Artă din Târgu Mureș a plecat la București să dea admiterea la Facultatea de Teatru. Din 300 de candidați a intrat a cincea, și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 1980. În anul întâi a fost distribuită în rolul Tillie din spectacolul jucat pe scena Teatrului Mic din capitală, Efectul razelor gama asupra anemonelor, difuzat și la televiziune. De la absolvire a continuat să joace la acest teatru, până azi. A fost căsătorită cu actorul, regizorul și scriitorul Dinu Manolache. A dat viață unor personaje din Lecția de engleză de Natașa Tanska, Niște țărani de Dinu Săraru, Diavolul și Bunul Dumnezeu de J.P.Sartre, Ca frunza dudului din rai de D.R. Popescu, O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale etc. Debutul în film a avut loc în anul 1977, cu E atât de aproape fericirea. Au urmat: Din nou împreună, Audiență, Urcușul, Cine iubește și lasă, Ion:Blestemul pământului, blestemul iubirii, Ștefan Luchian, Scopul și mijloacele, Emisia continuă, Hacker, etc.

Mult mai de preț e iubirea (1982)

1963 – S-a născut Titi Aur

Constantin Aur; 25 decembrie 1963, Bârlad

Pilot de raliuri. A debutat în Raliul Brașovului, în anul 1986, pe o mașină Dacia 1300. A câștigat 49 de raliuri și a obținut 8 titluri de campion al României (1995, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2006.) A participat și în câteva etape din WRC. Deține școala sa proprie de conducere defensivă și pilotaj, Academia Titi Aur unde și predă

1963 – A încetat din viață Tristan Tzara (Samuel Rosenstock; 16 aprilie 1896, Moinești – 25 decembrie 1963, Paris)

Poet și eseist francez de origine română; unul dintre fondatorii mișcării dadaiste; în timpul celui de-Al Război Mondial a făcut parte din mișcarea de Rezistență antifascistă franceză

1977 – S-a inaugurat Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Muzeul de arheologie are o istorie de peste o sută de ani, însemnate vestigii ceramice, statuare, epigrafice, numismatice etc., toate atestând locul anticului Tomis, fiind adunate la Prefectură și expuse publicului încă din 1878. Incendiul din 1882, care a distrus Palatul Prefecturii, a cauzat și dezorganizarea muzeului creat de Remus Opreanu. Monumentele salvate din incendiu au fost adăpostite în pavilionul din grădina publică. A fost redeschis în 1911, sub conducerea lui Vasile Pârvan. Dificultăți financiare, cele două războaie mondiale au împiedicat funcționarea muzeului, care a fost refăcut între 1957–1977. Pe 25 decembrie 1977 s-a inaugurat Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în clădirea fostei Primării a municipiului. Atributul de național acordat unei instituții provinciale este expresia pe deplin justificată de poziția științifică și de propagandă a instituției. Spațiul expozițional ocupă trei nivele: parter, etajul I și etajul II. La parter sunt amenajate două săli de Tezaur; etajul I cuprinde, cronologic, istoria veche și medievală a Dobrogei; la etajul II continuă istoria modernă și, de asemenea, sunt amenajate câteva expoziții tematice. Inaugurarea a fost dedicată aniversării centenarului independenței de stat a României

1978 – S-a născut Paula Seling

25 decembrie 1978, Baia Mare

Cântăreață și compozitoare, personalitate TV. A absolvit Școala Superioară de Jurnalistică din București. A studiat canto și pian. A lansat mai mult de treisprezece albume (inclusiv trei albume de Crăciun) și peste douăzeci de single-uri, a fost câștigătoarea trofeului Festivalului internațional de muzică ușoară Cerbul de Aur 2002, alături de Ovi a obținut locul 3 în finala Eurovision 2010 de la Oslo

Paula Seling – Concert de colinde 2020

1981 – A încetat din viață Gheorghe Mihoc (7 iulie 1906, Brăila – 25 decembrie 1981, București)

Matematician, considerat creatorul școlii românești de teoria probabilităților și statistică matematică; membru titular al Academiei Române

1988 – A încetat din viață Nicolae Sălăgeanu (12 decembrie 1907, Idicel, Mureș – 25 decembrie 1988, București)

Botanist; a efectuat cercetări în domeniul fotosintezei, nutriției și respirației plantelor; membru titular al Academiei Române

1989 – Revoluția anticomunistă și anticeaușistă din România – Ziua a opta

Pe 25 decembrie 1989, după căderea regimului comunist din România, Televiziunea Română a transmis în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Patriarhia Română.

Deși sărbătoare, respectată de toții românii, în ziua de Crăciun aveau să fie executați și soții Ceaușescu. În urma unui proces sumar și nu tocmai legal, Tribunalul Militar Extraordinar Român a condamnat la moarte cuplul dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu. În aceeași zi au fost executați în Târgoviște, prin impușcare

Procesul și execuția soților Ceaușescu

1989 – A apărut primul număr al cotidianului Adevărul (serie nouă)

Adevěrul interzis de regimul comunist a renăscut din ruinele oficiosului PCR, Scînteia, în ajunul Crăciunului 1989. În noaptea de 21/22 decembrie 1989, pe când în Piața Universității din București mureau oameni împușcați de Armată, câțiva kilometri mai la nord, în Casa Scînteii, ieșea de sub tipar ultimul număr al ziarului Scînteia. Discursul lui Nicolae Ceaușescu, rostit în 21 decembrie 1989 de la balconul Comitetului Central, acoperea prima pagină. Era redactat cuvânt cu cuvânt. Nu cuprindea și sincopa pricinuită de explozia din piață… Timp de două zile s-a numit Scînteia poporului, un număr de echilibristică din partea ziariștilor care nu știau ce turnură aveau să ia evenimentele, apoi a devenit Adevărul

1989 – S-a constituit Uniunea Democrată Maghiară din România, UDMR

A fost înregistrată oficial la 28 ianuarie 1990; primul președinte al formațiunii a fost Domokos Géza

1989 – A încetat din viață Nicolae Ceaușescu (26 ianuarie 1918, Scornicești, Olt – 25 decembrie 1989, Târgoviște)

Președintele României în perioada 1965–1989; timp de 24 de ani, dictatura instituită de conducătorul român s-a bazat pe cultul personalității, nepotism și opresiune; răsturnarea regimului său a însemnat sfîrșitul ultimului dictator de factură stalinistă din Europa de Est. Soții Nicolae și Elena Ceaușescu, arestați și predați noilor autorități, au fost judecați de Tribunalul Militar Excepțional, în cadrul unui proces sumar, condamnați la moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței

1989 – A încetat din viață Elena Ceaușescu (Lenuța Petrescu; 7 ianuarie 1916, Petrești, Dâmbovița – 25 decembrie 1989, Târgoviște)

Politiciană comunistă, soția președintelui RSR, Nicolae Ceaușescu; a deținut funcțiile de membră a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR și prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniștri, având un rol politic tot mai important în Epoca Nicolae Ceaușescu; în calitate de soție, a devenit subiect al cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu; a fost înfățișată drept o importantă cercetătoare chimistă, deși în realitate publicațiile apărute sub numele ei nu îi aparțineau; printre numeroasele onoruri conferite, a fost și acela de membru titular al Academiei Române. A fost prezentă la mitingul din 22 decembrie 1989, însoțindu-l pe Nicolae Ceaușescu în fuga spre Târgoviște

1990 – Prima întoarcere a regelui Mihai în România

Regele Mihai a părăsit România la puține zile de la abdicarea forțată din 30 decembrie 1947. După victoria Revoluției române, familia regală, aflată la Versoix, în Elveția, a căutat de îndată soluții pentru a veni în țară. Prima care a ajuns în București a fost principesa Margareta. La începutul lui 1990, Regele a anunțat că vrea să fie în țară de Paști, dar autoritățile au respins vehement ideea. „Un om nu poate fi un oaspete al propriei case, chiar dacă a lipsit multă vreme din ea. Un român scos din casa lui cu forța nu încetează, numai prin aceasta, să fie român”, a declarat regele și a reînnoit solicitarea. De mai multe ori, fără succes, însă!

În cele din urmă, regele Mihai a hotărât că nu mai este cazul să aștepte. Un decret al guvernului comunist din 1948 le retrăsese cetățenia română regelui Mihai și familiei sale. Dar, cum regele nu a recunoscut niciodată legitimitatea regimului comunist, iar Revoluția răsturnase, în decembrie 1989, dictatura comunistă, familia regală a sperat că își poate petrece în România Crăciunul. Regele Mihai I al României, însoțit de mai mulți membri ai familiei regale a aterizat pe Aeroportul Otopeni în după-amiaza zilei de 25 decembrie 1990. Avea un pașaport diplomatic danez, obținând o viză pentru 24 ore pentru a merge la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde voia sa se reculeagă la mormintele antecesorilor săi regali și să asiste la slujba religioasă de Crăciun. Însă, în drum spre Curtea de Argeș, Regele și însoțitorii săi au fost opriți de un baraj al Poliției, conduși din nou la aeroport și obligați să părăsească țara

1991 – Radiodifuziunea Română a lansat Programul Antena Satelor

Recepționat la început în marile câmpii din sudul țării și în Dobrogea, cu o emisie de 5 ore pe zi, de luni până vineri, a devenit, la 1 martie 2006, post cu acoperire națională

1991 – A încetat din viață Constantin Bănică (24 august 1942, Chișinău – 25 decembrie 1991, Sinaia)

Matematician specializat în analiza complexă și geometria algebrică; membru corespondent al Academiei Române

1997 – A încetat din viață Myriam Marbé (9 aprilie 1931, București – 25 decembrie 1997, București)

Compozitoare, pianistă și profesoară; considerată una dintre cele mai valoroase compozitoare internaționale de muzică contemporană

2009 – A încetat din viață Ioan Silaghi Dumitrescu (1 iunie 1950, Botiz, Satu Mare – 25 decembrie 2009)

Chimist, membru corespondent al Academiei Române

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „25 Decembrie în istoria Românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: