Istoria României România frumoasă Today's Memory

1 Ianuarie în istoria românilor

Foto: Opera de Stat din Iași


Sfântul Vasile cel Mare

329 sau 330, Kayseri, Turcia – 1 ianuarie 379, Kayseri, Turcia

Teolog, filosof, scriitor, arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei arhiepiscopi de seamă, răsăriteni, ai Bisericii Ortodoxe, alături de Grigore de Nazianz Teologul și Ioan Gură de Aur. A studiat la Cezarea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică. A înființat o mănăstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale din acea perioadă au pus bazele vieții monahale sistematice și de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

Este serbat pe data de 1 ianuarie și de asemenea pe 30 ianuarie împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur (Chrysostom) și Sf. Grigore (Nazianzus) (Sfinții Trei Ierarhi – sărbătoare hotărâtă în 1081 de către Ioan Patriarhul Constantinopolului în memoria acestor trei mari sfinți și teologi ortodocși)

 

1432 – A încetat din viață Alexandru cel Bun (sec. XIV – 1 ianuarie 1432, Suceava, Moldova)

Domn al Moldovei între anii 1400–1432, fiul lui Roman I Mușat și al Anastasiei. A întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, a obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. Lunga sa domnie, de 32 de ani, a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia

1558 – A încetat din viață Macarie (sfârșitul sec. XV – 1 ianuarie 1558)

Episcop și cronicar moldovean, cărturar. A fost egumen al Mănăstirii Neamț și al Mănăstirii Bistrița, episcop de Roman (1531–1548; 1551–1558). Foarte bun cunoscător al limbilor greacă și slavonă, a tradus din greacă în slavonă Sintagma lui Matei Vlastaris și este autorul unei cronici a Moldovei de la moartea lui Ștefan cel Mare și până la domnia lui Petru Rareș

1595 – Asediul Cetății Hârșova

Din porunca lui Mihai Viteazul, oști muntene conduse de frații Buzești, alături de corpul de tunari ai lui Kiraly, au trecut Dunărea pe gheață să atace Hârșova „cetate întărită … aflată cale de o zi de la Brăila” după cum afirma în cronica sa Baltasar Walther: „aici s-a încins o luptă aprigă, chiar pe ghiața fluviului cei mai mulți [dintre turci] fiind uciși, ceilalți alungați, iar bogatul oraș prădat. Totuși, cetățuia fiind apărată cu dârzenie de garnizoana turcească, ei i-au dat foc […]”. Letopisețul Cantacuzinesc consemnează: „[…] și fură biruiți turcii; gonindu-i pe ghiață îi tăiară foarte rău. Și aprinseră și Hârșova”. În acea vreme, Hârșova era un oraș mare, de graniță, cu important rol administrativ-militar.

Cetatea Hârșova. Litografie de A. von Saar, 1826

Pe lângă puternica garnizoană cantonată în cetate, exista și un număr mare de negustori, fapt ce explica bogăția prăzilor luate de români: „[…] prada făcută în acest oraș fu așa de mare, încât românii trebuiră să treacă Dunărea [înapoi] spre a-și duce avuțiile ce îi împovăra în țară”, afirma Nicolae Bălcescu

1766 – Grigore al III-lea Ghica, domnul Moldovei a adoptat un nou așezămînt agrar

La 1 ianuarie 1766 Grigore al III-lea Ghica, printr-un așezămînt, a limitat abuzurile marilor boieri prin stabilirea numărului de zile de clacă la 12 (înainte erau 24), dar a introdus nartul (norma zilnică de lucru). Contrar dorinței boierilor, la 1 aprilie 1777 întărea printr-un nou hrisov așezămîntul din 1766

1787 – S-a născut Neofit al II-lea

Neofit Gianoglu; 1 ianuarie 1787, București – 14 ianuarie 1850, București

Mitropolit al Țării Românești, remarcat mai ales prin participarea sa la Revoluția de la 1848. A fost ierodiacon, ieromonah și arhimandrit, apoi episcop al Râmnicului, locțiitor de mitropolit. A devenit membru al conducerii provizorii a Mitropoliei (1834–1840), apoi Mitropolit al Țării Românești (1840–1849). Ca mitropolit, a înființat patru seminarii teologice în Țara Românească, și a sprijinit trimiterea de tineri cu burse în Grecia și Rusia. În timpul Revoluției de la 1848, a fost desemnat șef al guvernului provizoriu. După înăbușirea Revoluției a solicitat (ca mitropolit), restabilirea ordinii și a contribuit la prinderea clericilor care se implicaseră în acțiuni revoluționare, ceea ce l-a făcut să fie considerat o personalitate controversată. La 27 iulie 1849 s-a retras din scaunul de mitropolit, cu puțin inainte de decesul său

1808 – S-a născut Andrei Șaguna

20 decembrie 1808/1 ianuarie 1909, Miskolc, Ungaria – 28 iunie 1873, Sibiu

Mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, membru de onoare (din 1871) al Academiei Române, cel care, prin întreaga sa activitate, a întărit spiritualitatea ortodoxă a românilor din Ardeal. În 1826 a terminat gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta și între 1826–1829, a urmat filozofia și dreptul la Univesitatea din Pesta. În 1829 a urmat teologia la Vârșeț, în 1833 s-a călugărit luând numele Andrei, intrând în Ordinul Sfantul Vasile. La 15/27 iunie 1846 a fost numit vicar general la Sibiu. A deschis la Sibiu o tipografie eparhială din banii săi, unde s-au tipărit abecedare, cărți și istorioare biblice, a întemeiat Telegraful Român, a reorganizat învățământul teologic din Sibiu sub forma unui institut de teologie și pedagogie care, astăzi, îi poartă numele, Seminarul Andreian. Începând cu 1854, a organizat peste 800 de școli primare confesionale; sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Brașov și Brad. Gimnaziul de la Brașov, inaugurat în 1850, este una dintre cele mai vechi școli superioare românești, astăzi purtând numele mitropolitului, Colegiul Național „Andrei Șaguna”. În 1861, mitropoliții Andrei Șaguna (ortodox) și Alexandru Sterca-Șuluțiu (greco-catolic), la Conferința națională de la Sibiu, au declarat națiunea română liberă și i-au afurisit pe cei care vor mai îndrăzni să strice legătura dintre frații de același sânge. A sprijinit ideea lui Ioan Pușcariu de a înființa Astra, fiind ales primul ei președinte. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 29 octombrie 2011, cu zi de prăznuire la 30 noiembrie

1830 – S-a născut Vasile Boerescu

1 ianuarie 1830, București – 18 noiembrie 1883, Paris

Ziarist, jurist și om politic liberal, susținător al ideilor liberale moderate. În perioada Revoluției de la 1848 era elev la Colegiul Sfântul Sava din București și colabora la ziarul Pruncul român. A terminat colegiul, iar după o perioadă de pregătire la Școala de Drept din București, a plecat la Paris, unde a obținut licența în anul 1855 și doctoratul în Științe Juridice în 1857. În Franța, a militat pentru drepturile politice ale Țărilor Române și pentru unirea acestora sub un principe străin. După întoarcerea în țară, a fost profesor de drept comercial la Colegiul Sfântul Sava, profesor la Facultatea de Drept din București, rector al Universității din București, decan al Facultății de Drept (1873). A fondat ziarul Naționalul, în ale cărui pagini sunt promovate ideile unioniste ale vremii. În 1859 a fost ales deputat în Adunarea Electivă din Muntenia. După unire a fost director al Eforiei Școalelor, ministru al justiției, ministru al afacerilor străine, ministru al cultelor și instrucțiunii, membru în Consiliul superior al Instrucțiunii și vicepreședinte al Consiliului de Stat. A făcut parte din delegația care a reprezentat România la Conferința de la Paris în 1866, a fost ales în Adunarea Constituantă care a dezbătut și a adoptat Constituția din 1866, în același an fiind ales în Parlamentul României. S-a distins ca un foarte bun traducător, avocat și orator, fiind unul dintre principalii artizani ai Convenției comerciale româno-austro-ungare din 1875. S-a înscris în Partidul Național Liberal în 1879, dar în 1880 a constituit gruparea dizidentă Partidul Liberalilor Sinceri, împreună cu George D. Vernescu

1832 – A fost adoptat Regulamentul Organic în Moldova

Prin Tratatul de pace de la Adrianopol (care a încheiat războiul ruso-otoman din 1828–1829), Rusia a devenit putere protectoare a Principatelor Române, fiind limitată suzeranitatea otomană, manifestată prin plata tributului și confirmarea domnitorilor și s-a propus adoptarea unor reglementări interne (legi fundamentale) pentru cele două țări. Între anii 1828–1834, Principatele Române s-au aflat sub ocupație militară rusă. Țarul Nicolae a însărcinat să transpună în practică în Țările Române prevederile tratatului de la Adrianopol pe Contele Pavel Kiseleff, care a preluat această funcție în noiembrie 1829, la București. Cea mai importantă realizare a sa a fost, prin coordonarea celor două comisii boierești, elaborarea, pentru Țara Românească și Moldova, a primelor legi fundamentale cu rol de Constituție, Regulamentele Organice. Acestea au fost rezultatul srânsei colaborări dintre autoritățile rusești și boierii români. În Țara Românească, programul este redactat de doi mari boieri, Grigore Brâncoveanu și Alexandru Villara. Cu toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat faptul că el a consacrat pentru prima oară principiul separației puterilor și a favorizat dezvoltarea noilor relații economice. Regulamentul organic a fost adoptat în două versiuni similare (diferențele erau legate doar de buget și restricțiile privind forțele militare) la 1/13 iulie 1831 în Țara Românească și 1/13 ianuarie 1832 în Moldova

1832 – S-au înființat, la Iași, Arhivele Statului din Moldova

Dezvoltarea instituțiilor care aveau să contribuie la înscrierea Principatelor Române și apoi a României pe căile civilizației moderne a determinat înființarea, la 1 mai 1831, în Țara Românească, și la 1 ianuarie 1832, în Moldova, în baza Regulamentului Organic și sub oblăduirea Departamentului Trebilor din Lăuntru, a Arhivelor Statului

1838 – A apărut la Brașov revista Foaie literară

Foaie pentru minte, inimă și literatură a fost o revistă românească cu caracter cultural, supliment al primului ziar politic și informativ al românilor din Transilvania, Gazeta de Transilvania, întemeiat de George Barițiu, apărută la Brașov, cu unele întreruperi, între 2 iulie 1835–24 februarie 1865. La 1 ianuarie 1838 a apărut sub denumirea Foaie literară (1 ianuarie–25 iunie 1838), pentru ca la 2 iulie să revină la denumirea completă. Între 2 iulie 1838 și 24 februarie 1865, a apărut sub numele Foaie pentru minte, inimă și literatură – supliment cultural de sâmbătă și duminică

1848 – Convenția dintre Moldova și Muntenia privind desființarea vămii dintre cele două țări

În 1846, convenția vamală dintre Principate din 1835 a fost înlocuită cu una nouă care, sancționată la București în decembrie 1846 și la Iași în ianuarie 1847, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1848. Convenția desființa taxele vamale dintre cele două țări. În afară de sare, toate celelalte produse circulau liber dintr-o țară într-alta. Mărfurile indigene în tranzit plăteau vama la granița țării din care ieșeau. Mărfurile străine plăteau o singură dată vama, la granița țării în care intrau. Moldova și Țara Românească formau o singură piață, apărată de un cordon vamal unic. Vămile unificate erau arendate aceleiași persoane, iar produsul net era împărțit în trei, din care două părți erau atribuite Țării Românești, iar una Moldovei. În felul acesta s-a făcut un pas hotărâtor spre realizarea unității naționale

1855 – A apărut România Literară

Revistă culturală și literară, a apărut la Iași, săptămânal, între 1 ianuarie–3 decembrie 1855, sub îngrijirea lui V. Alecsandri. În paginile revistei, Alecu Russo a publicat (în versiune proprie) poemul Cîntarea României. Tipărituri românești

1860 – S-a înființat la Paris Biroul central de corespondență și redacție

La 1/13 ianuarie 1860 au fost înființate birouri de corespondență cu străinătatea pe lângă Ministerele de Externe de la București și Iași. Totodată, a luat ființă la Paris Biroul central de corespondență și redacție, al cărui titular a fost A. Ubicini, vechi prieten al poporului român. Avea menirea de a publica articole favorabile cauzei române

1860 – A apărut Revista Carpaților

A apărut, la București, în perioada 1 ianuarie 1860–15 decembrie 1861. Alături de Gheorghe Sion, autorul celor mai multe articole, printre cei care au publicat în această revistă s-au numărat: Nicola Filimon, Alexandru Odobescu, Alexandru Doinici, Teodor Amann. În primul număr al revistei, în articolul intitulat Introducere, Gheorghe Sion contura direcția editorială pe care o va aborda revista: „tot românul simte nevoia de a se cultiva; a se lumina, și a se întări spre a fi mândru și de sine, și spre a pregăti o viață mai frumoasă și mai durabilă posterității sale, o viață intelectuală, demnă de spiritul în care trăim

1861 – A început Conferința națională românească de la Sibiu

Conferința s-a derulat între 1–4 ianuarie și în cadrul acesteia s-a cerut recunoașterea politică a națiunii române, independența sa și oficializarea limbii române

1865 – A intrat în vigoare Legea pentru adoptarea Sistemului Metric de măsuri și greutăți în România

Același sistem a fost adoptat, zece ani mai târziu și în Transilvania

1865 – A avut loc la Cernăuți prima adunare a Societății pentru cultura și literatura română din Bucovina

În 1865, Reuniunea pentru Leptură, înființată la Cernăuți la 1 mai 1862, și-a schimbat denumirea în Societatea pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina. La 25 mai 1863, Alexandru Hurmuzachi a propus ca Societatea să se numească Societatea Bucovineană pentru Literatura și Cultura Poporului Român, dar s-a aprobat de către autoritățile habsburgice numele de Societatea pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina. Noul statut și noua denumire au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865. Tot atunci s-a ales, vicepreședinte, apoi președinte, Gheorghe Hurmuzachi, care a condus strălucit Societatea până în 1882. Limba „oficială” a Reuniunii, folosită atât între membrii ei, cât și în corespondența cu autoritățile statului, a fost întotdeauna numai cea română, folosită de timpuriu cu grafie latină.

1867 – A apărut, la Blaj, revista Archivu pentru filologia și istoria

Revistă pentru studiul limbii romîne, editată de Timotei Cipariu, a fost prima revistă românească de filologie. A apărut la Blaj, de zece ori pe an între 1 ianuarie 1867–20 octombrie 1870 și în 25 octombrie 1872. A fost o continuare a publicației Organul luminării

1868 – A apărut revista Transilvania

Înființată ca organ al Asociațiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA), revista, purtând numele Transilvani’a. Foi’a Asociatiunei transilvane pentru literatur’a roman’a si cultur’a poporului romanu, a apărut începând cu data de 1 ianuarie 1868 la Brașov, de două ori pe lună; Comitetul central a hotărât ca revista să fie editată și tipărită la Brașov, unde locuia George Barițiu, cel de numele căruia se leagă editarea revistei până în anul 1889 (cu o întrerupere în perioada 1879–1880, începând cu 1881 sediul revistei mutându-se la Sibiu).

După un episod în care George Barițiu și-a dat demisia (adunarea generală de la Făgăraș, 1871), recomandând ca revista să fie editată la Sibiu sub îngrijirea Comitetului central, apariția revistei a fost sistată în urma deciziei Comitetului central luată în ședința sa din 28 iulie 1878, fiind înlocuită de Analele Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român, începând cu anul 1879. În anul 1880, adunarea generală de la Turda a decis reluarea apariției revistei Transilvania, în locul Analelor, începând cu 1 ianuarie 1881, tot în 24 de numere pe an, de această dată la Sibiu, până în 1945

1868 – S-a născut Ioan Alexandru Brătescu-Voinești

1 ianuarie 1868, Târgoviște – 14 decembrie 1946, București

Scriitor, membru titular (din 1918) și vicepreședinte al Academiei Române. Descendent al unei familii de boieri, a urmat Liceul și Universitatea la București. A fost judecător în București, Ploiești, Pitești, Craiova și Târgoviște, unde s-a stabilit definitiv în anul 1896. A intrat în viața politică și a fost prezent până în 1940 în toate legislaturile parlamentare; a fost secretar general al Camerei Deputaților. În literatură a debutat sub îndrumarea lui Titu Maiorescu, care i-a fost profesor. Primul său volum, culegerea Nuvele și schițe a apărut în 1903. Au urmat: În lumea dreptății, Întuneric și lumină. În anii primului război mondial a scris, în colaborare cu A. de Herz, o piesă de teatru, Sorana. Este cunoscut în special pentru scrierile sale pentru copii: Puiul, Privighetoarea, Bietul Tric, Niculăiță Minciună. În anul 1945 a câștigat Premiul Național Pentru Proză. După 1937 a avut atitudini profasciste, teoretizate în lucrări programatice

1868 – S-a născut George Murnu

Ioryi al Murnu; 1 ianuarie 1868, Veria, Grecia – 17 noiembrie 1957, București

Scriitor, traducător și istoric, membru titular (din 1923) al Academiei Române. A fost frate mai mare al artistului plastic Ary Murnu (1881 – 1971). A studiat la Veria, Bitolia, Budapesta, București, München. A fost un excepțional traducător al literaturii române și de asemenea un prestigios scriitor aromân modern, genial traducător al lui Homer, apoi și al altor mari scriitori elini vechi precum Pindar, Sofocle, Euripide. Iliada și Odiseea în interpretarea Murnu sunt niște capodopere. A scris lucrări istorice: Vlahia Mare (aromânii în Evul Mediu), Monumente antice din Roma, Arheologie clasică, Atena și ruinele ei, Aromânii în primejdie, Pentru românii din Peninsula Balcanică; poezie în română: Gânduri și vise, Altare, Ritmuri pentru tine, Tropare și în aromână: Ritmuri macedonene, Salbă de cântec aromânesc, Chita și Bură, etc.

1873 – Prima expoziție de pictură și sculptură organizată de Societatea amicilor bele-artelor

Societatea Amicilor Bellelor-Arte a fost o organizație cultural-artistică înființată în iunie 1872 de câțiva pictori – Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Cezar Bolliac, Alexandru Odobescu, Dimitrie I. Berindei, Nicolae Grigorescu și Constantin I. Stăncescu, grupați în jurul unui nucleu de intelectuali fondatori ai Societății Filarmonica, ai Societății pentru Învățământul popular sau Ateneul Român, pentru promovarea artelor în România. Societatea a organizat trei expoziții în anii 1873, 1874 și 1876, cea mai importantă fiind cea din anul 1873, care prin amploarea ei a depășit prin numărul expozanților și cel al lucrărilor de artă plastică, toate expozițiile oficiale organizate vreo dată în România. Se puteau vedea astfel, lângă operele artiștilor străini ca Emil Volkers sau Amedeo Preziosi, lucrările lui Theodor Aman, Constantin I. Stăncescu, Nicolae Grigorescu, Alexandru Fotino, Mihail Ștefănescu, Emil Crețulescu, Carol Popp de Szathmari, Gheorghe Tattarescu, Constantin Lecca, precum și o mulțime de opere atribuite marilor maeștri ca Van Dyck, Breugel, Salvator Rosa, Albrecht Dürer și mulți alții.

Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul. Pictură de Constantin Lecca

A avut loc în perioada 1 ianuarie – 22 februarie 1873, la Hotelul Herdan, edificat în anul 1871 după proiectul arhitectului Alexandru Orăscu la intersecția Podului Mogoșoaiei cu Bulevardul Elisabeta, care a pus la dispoziția manifestării zece săli în loc de trei așa cum au dorit inițial organizatorii

1874 – S-a înființat la București Banca Marmorosch Blank

La 1 ianuarie 1874 este înființată Banca Marmorosch, Blank & Co., de către Mauriciu Blank și Jacob Marmorosch, cu un capital de 172.000 lei, care avea exclusiv activități de instituție de credit. De-a lungul timpului, sediul central al băncii s-a mutat din zona Lipscani pe Strada Doamnei, într-un imobil construit de celebrul Anghel Saligny

1875 – A fost înființată Societatea Studenților în Medicină

Înființată la șase ani după întemeierea Facultății de Medicină din București, din necesitatea și dorința studenților de a se sprijini reciproc, de a se manifesta științific într-un cadru organizat, dar mai ales din necesitatea documentării științifice într-o vreme în care literatura medicală românescă se afla la începuturile sale, iar bibliotecile de stat și cea a Facultății de Medicină nu posedau cărțile și revistele medicale necesare viitorilor medici. Compusă la 1/13 ianuarie 1875, inițial din zece membri fondatori: Nicolae Manolescu, Constantin Istrati, Sterie Argeșeanu, Alexandru Boicescu, Constantin Steuceanu, George Pastia și Vasile Vasiliu Bejan, plus alți nouă membri înscriși ulterior, a ținut prima ședință publică la 16 februarie, sub președinția provizorie a lui Alexandru Boicescu

1876 – Ion Creangă a publicat Punguța cu doi bani în Convorbiri literare

Ion Creangă – Punguța cu 2 bani

1878 – A apărut ziarul Observatorul

A apărut la Sibiu, sub conducerea lui George Barițiu, Observatorul, ziar social și literar, bisăptămânal, la care au scris: Maria Flechtenmacher (directoare), P. Scorțeanu, secretar de redacție, V. Alecsandri, C. Bacalbașa, Al. Macedonski, Barbu Delavrancea, Ronetti-Roman, Ion Vulcan, etc. A fost editat până la 12 aprilie 1881

1889 – S-a născut Basil Stoica

Vasile Stoica; 1 ianuarie 1889, Avrig – 27 iulie 1959, închisoarea Jilava

Diplomat, publicist, om politic, analist politic. A studiat la Facultatea de Litere de la Budapesta (1909–1913), cu specializări la Paris și București. Interesul său pentru politică s-a manifestat de timpuriu, devenind membru al Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria încă din 1909, iar în 1913 era președinte al organizației culturale „Petru Maior” a studenților români din Budapesta. A fost profesor la Școala de fete a Astrei din Sibiu, redactor la cotidianul Românul (Arad) și, o dată cu începerea Primului Război Mondial a fost mobilizat în armata austro-ungară gradul de sublocotenent, de unde, datorită orientării sale pro-antantiste, a plecat în România. Cunoscător de 14 limbi străine, a luptat pentru fondarea, recunoașterea internațională și consacrarea României Mari. A redactat Proclamațiile către Țară și Armată lansate de regele Ferdinand I cu prilejul intrării României în Primul Război Mondial. A participat ca voluntar în război, fiind rănit de două ori și fiind decorat cu Virtutea Militară. În 1917 fost trimis, împreună cu președintele Ligii Culturale, Vasile Lucaciu și preotul Ioan Moța în SUA, pentru prezentarea motivelor pentru care România a intrat în războiul mondial, pentru înrolarea voluntarilor transilvăneni într-o legiune sub drapel american (peste 15.000 de oameni), pentru frontul din Franța. A fost colaborator al cotidienelor americane The New York Times, The Washington Post, The New York Herald Tribune, The New Republic, The Literary Digest și a cooperat cu membrii emigrației române din SUA pentru cauza națională. A fost primit de șeful Departamentului de Stat al SUA, Robert Lansing și de titularul Apărării, N. Baker, pentru ca la sfârșitul anului 1917, cu prilejul unor conferințe, să-l întâlnească pe Theodore Roosevelt. A urmat o activitate diplomatică importantă începând din anul 1918, a stabilit raporturi strânse cu viitori liderii ai Cehoslovaciei, Poloniei sau Serbiei: Thomas G. Masaryk, Ignacy Jan Paderewski, H. Hinkovici, cu care a participat la întâlnirea de nivel înalt de la Casa Albă din 20 septembrie 1918, cu Woodrow Wilson, autorul celor paisprezece puncte ale proiectului pentru restabilirea păcii în Europa după încheierea Primului Război Mondial. A fost cofondator al Ligii Naționale a Românilor din America, fiind ales președinte. Liga a fuzionat cu Comitetul Național Român din Transilvania și Bucovina fondat în aprilie 1918, la Paris, sub președinția lui Traian Vuia. În februarie 1919 a participat, ca ofițer de legătură între delegațiile engleză și americană, la Conferința de Pace de la Paris, la propunerea lui Ion I.C. Brătianu. Din 1921 a lucrat în Ministerul Afacerilor Străine din București, fiind ministru plenipotențiar la Tirana și Sofia, ambasador în Țările Baltice, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe. În 1946, dr. Petru Groza l-a trimis la Conferința de Pace de la Paris pentru a susține cauza României ca țară cobeligerantă. O dată cu instaurarea comunismului în România, a refuzat să se înscrie în Partidul Muncitoresc Român, a fost timp deținut șapte ani de detenție (1948–1954), arestat din nou în 1957 și condamnat la 10 ani de închisoare la închisoarea Jilava, unde și-a aflat sfârșitul

1893 – A apărut Revista critică-literară

Publicație lunară apărută, la Iași, între 1 ianuarie 1893–1 iunie 1897, sub conducerea lui Aron Densușianu. Revista, expresie a unui cerc restrîns de colaboratori, a tipărit studii de istorie literară, filologie, istorie, texte de folclor și literatură. Printre colaboratori s-au numărat N. Densușianu, M. Străjan, O. Densușianu, etc.

1897 – S-a născut Vasile Băncilă

1 ianuarie 1897, Brăila – 10 iunie 1979

Filosof, eseist, publicist, profesor. A studiat la Liceul „Nicolae-Bălcescu” din Brăila, luând bacalaureatul în 1916. A participat ca voluntar la război, alegându-se cu răni grave și o invaliditate pe viață; pentru meritele sale, a devenit sublocotenent în rezervă și i s-au conferit înalte medalii. Cu un an înainte de a-și lua licența cu Magna cum laude în Filosofie la Universitatea din București (1922), își începuse deja activitatea didactică, la Liceul Evanghelic din București; din 1923, profesor titular la Școala Normală de Băieți din Brăila, pentru disciplinele Filosofie și Logică. S-a specializat la Paris, ca membru al Școlii Române de la Fontenay-aux-Roses (1925–1927 și 1929–1930), cu îndrumările și susținerea materială a lui Nae Ionescu. A fost revizor școlar pentru județele Brăila, Covurlui, Tecuci și Bacău, profesor la Liceul „Mihai Viteazul” din București, unde a ținut orele de Filosofie și la Clasa Palatină a regelui Mihai I, a profesat apoi în Brăila. În Al Doilea Război Mondial a fost mobilizat abuziv la Tecuci, iar în 1945, după ce a cunoscut rigorile detenției, a fost îndepărtat de la catedră de autoritățile comuniste, care l-au și interzis, pentru că, pe timpul guvernării legionare a fost director al învățământului secundar, dar a contat mult mai mult inflexibilitatea sa față de orânduirea bolșevică și sloganurile sale. A publicat în Ideea europeană, Gândirea, Gând românesc, Revista de filosofie, Revista Generală a Învățământului, revista Arhiva, Rânduiala, Fântâna Darurilor, Universul literar, Satul și școala, Cultura Românească, etc. Din operele sale: Duhul sărbătorii, Filosofia vârstelor, Lucian Blaga energie românească, Aforisme și Paraoforisme, Spațiul Bărăganului

1897 – S-a născut Ana Aslan

1 ianuarie 1897, Brăila – 20 mai 1988, București

Medic specialist în gerontologie, membru titular (din 1974) al Academiei Române. În 1915, a absolvit Școala Centrală din București; la 16 ani, visaă să ajungă pilot și chiar a zburat cu un mic aparat, tip Bristol–Coandă. S-a înscris la Facultatea de Medicină. În timpul Primului Război Mondial, a îngrijit soldații în spitalele militare din spatele frontului de la Iași. Din 1919, a lucrat alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu, absolvind Facultatea de Medicină în 1922. A fost numită preparator la Clinica II din București, condusă de profesorul Daniel Danielopolu, care a îndrumat-o și în alcătuirea tezei de doctorat. A urmat o activitate didactică și spitalicească la Spitalul Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină din București, Clinica Medicală din Timișoara, Spitalul CFR. Din 1949, a devenite șefa Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București, punctul de plecare al carierei ei de gerontolog. A experimentat procaina în afecțiunile reumatice, în cazul unui student țintuit la pat din cauza unei crize de artroză, a continuat cercetările într-un azil de bătrâni și a evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, obținând rezultate remarcabile, pe care le-a comunicat Academiei Române. A aplicat pe scară largă rezultatele cercetărilor sale în clinica de geriatrie Otopeni. În anul 1952 a preparat vitamina H3, Gerovital, produs geriatric brevetat în peste 30 de țări, iar în 1980 a inventat, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, Aslavital, un nou produs geriatric. A fost membră a Academiei de Științe din New York, a Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică și Igienă Socială, membră de onoare a Centrului European de Cercetări Medicale Aplicative, membră în Consiliul de Conducere al Asociației Internaționale de Gerontologie, a Societății Naționale de Gerontologie din Chile, președintă a Societății Române de Gerontologie. A fost distinsă cu Premiul internațional și medalia „Leon Bernard”, prestigioasă distincție acordată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei (1952), Ordinul Meritul Științific Cl. I (1967), Ordinul Meritul Sanitar clasa I (1970), titlul de Erou al Muncii Socialiste (1971), medalia de aur Secera și ciocanul (1971), Merito della Republica (Italia), Cavaler al Ordinului Palmes académiques (Franța), etc.

1907 – A apărut Țara Noastră. Revista poporală a Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român

Editată la Sibiu, redactor al noii reviste fiind Octavian Goga, mentorul de necontestat al redacției

1913 – A început cel de-al patrulea recensământ în România

Prima înregistrare a populației în care se regăsesc elemente ale unui „recensământ modern” a avut loc în anul 1838, în timpul Regulamentului organic. După această dată, au fost consemnate recensăminte în vechiul Regat român în: decembrie 1859–martie 1860; decembrie 1899; 19 decembrie 1912/1 ianuarie 1913; 29 decembrie 1930 (singurul care a avut loc în România Mare). În continuare: 6 aprilie 1941; 25 ianuarie 1948; 21 februarie 1956; 15 martie 1966; 5 ianuarie 1977; 7–14 ianuarie 1992, 18–27 martie 2002 și 20–31 octombrie 2011. Recensământul din 19 decembrie 1912/1 ianuarie 1913 s-a soldat cu înregistrarea a 7.248.061 de locuitori

1914 – A apărut la Chișinău primul număr al ziarului Cuvânt moldovenesc

Proprietarul revistei și al ziarului a fost Vasile Stroiescu. Primul redactor-șef a fost Nicolae Alexandri, înlocuit la 2 aprilie 1917 de către Pantelimon Halippa. Printre colaboratorii ziarului au fost: Nicolae Alexandri, Pantelimon Halippa, Simion Murafa, Alexei Mateevici, Daniel Ciugureanu, Gheorghe Stârcea, Ion Pelivan, Onisifor Ghibu etc. A devenit o piesă centrală în mișcarea pentru trezirea conștiinței naționale a moldovenilor. A apărut între 1 ianuarie 1914–7 ianuarie 1919. Din aprilie 1917, ziarul a devenit oficiosul Partidului Național Moldovenesc

1918 – Celebrul actor român Eduard de Max a fost numit societar al Comediei Franceze

 

Renumit actor francez de origine română, considerat unul dintre cei mai de seamă tragedieni ai timpului, Eduard de Max a primit înalta onoare la 1 ianuarie 1918, fiind, în ordine, din 1680, al 355-lea Societar al Comediei Franceze.

1920 – S-a născut Francisc Păcurariu

1 ianuarie 1920, Teaca, Bistrița-Năsăud – 13 martie 1997, București

Prozator, eseist, traducător și poet. A publicat primele poezii în 1938, în Luceafărul, o revistă a liceului „George Barițiu” din Cluj. În perioada studiilor universitare la Facultatea de Medicină de la Târgu Mureș (1940–1944), a fost redactor la Tribuna Ardealului, redactor responsabil al gazetei Înfrățirea, redactor la pagina pentru Ardeal a ziarului România Liberă, la Lupta Ardealului din Cluj. A obținut absolutoriul dar nu a dat examenul de liberă practică, neavând intenția de a practica medicina. Debutul propriu-zis, a fost în pagina culturală a ziarului Tribuna Ardealului (1940), iar debutul editorial în antologia lui Gh. Dăncuș, Versuri din Transilvania Nordică (1941). În poezie, Psalmilor neliniștii (1942) le urmează Lauda singurătății (tirajul acestui volum a fost distrus în timpula manifestațiilor fasciste de la Cluj din martie 1944). A fost consilier la Legația Română din Budapesta, director adjunct, apoi director al Direcției Presei din Ministerul Afacerilor Externe, conferențiar la Catedra de Literatură română si universală la Institutul de Relații Internaționale, consilier la Ambasada României din Belgrad și la cea din Roma, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României în Argentina și Uruguay, în această ultimă calitate, fiind membru al delagației române la sesiunea jubilară ONU din 1960. A fost apoi director al Direcției Presei din Ministerul Afacerilor Externe, ambasador al României la Atena și Nicosia, apoi director al Direcției pentru Cultură și Presă din Ministerul Afacerilor Externe, secretar al Comisiei Naționale Române pentru UNESCO. A mai publicat: Priveliștile lumii, Ochean simplu, Răzvrătirea desenatorului de cercuri, Solstițiu de iarnă. O retrospectivă a întregii sale creații poetice este volumul Omul bântuit de cuvinte (1980).

1923 – S-a născut Ion Gavrilă Ogoranu

1 ianuarie 1923, Gura Văii–Recea, Brașov – 1 mai 2006, Galțiu–Sântimbru, Alba

Celebru luptător în munți, împotriva comunismului, care a acționat pe versantul nordic al Munților Făgăraș. A urmat cursurile Facultății de Agronomie din Cluj și a făcut parte din Mișcarea Legionară, Frăția de Cruce „Negoiul”, fiind un militant al acestei organizații. A fost luptător anticomunist încă din facultate, la Cluj, acondus timp de șapte ani Grupul Carpatin Făgărășan. Pentru lupta sa a fost condamnat, în contumacie, la moarte. Timp de 29 de ani, organele securității nu au putut să-l captureze. Prins în 1976, a fost salvat de la execuție cu ajutorul soției sale Ana Gavrilă Ogoranu, care a cerut în scris intervenția directă a președintelui american, Nixon. Din scrierile sale: Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. I-VII, Întâmplări din lumea lui Dumnezeu, Amintiri din copilărie, Iuda

Ion Gavrilă Ogoranu – Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș Tactică și strategie

1928 S-a născut Costică Toma

1 ianuarie 1928, Brăila – 13 mai 2008, București

Fotbalist, care a jucat pe postul de portar și antrenor. A început fotbalul în 1940, când a jucat pentru FC Suter pe postul de atacant. A jucat la echipa de tineret Capșa București, numai un sezon la CS Armata și, după două luni la CA Câmpulung Moldovenesc, a semnat cu Steaua București, unde a jucat doisprezece ani. A avut o rivalitate faimoasă și de fair-play cu Ion Voinescu; se spune că Toma și Voinescu au format cel mai bun cuplu de portari pe care i-a avut un club de fotbal românesc. Toma a avut 16 selecții la echipa națională de fotbal a României și a fost inclus în echipa de aur a clubului de fotbal Steaua București

1928 – A încetat din viață Sabin Popp (2 ianuarie 1896, București – 1 ianuarie 1928, Viena)

Unul dintre cei mai proeminenți pictori români ai perioadei interbelice, a murit tânăr și a lăsat un număr mic de lucrări

1929 – S-a născut Nicolae Linca

1 ianuarie 1929, Cergău Mare, Alba – 27 iunie 2008, Feisa, Alba

Singurul pugilist campion olimpic din România. Rezultate olimpice: la Helsinki 1952 s-a clasat al nouălea; la Melbourne 1956 a luat unica medalie de aur pentru România până astăzi, la 67 kg. În finală a boxat cu mâna fisurată

1930 – S-a născut Tudor Pană

1 ianuarie 1930, Glodeanu-Siliștea, Buzău – 11 noiembrie 2005, București

Dirijor și violonist virtuoz. Născut într-o familie de lăutari, în 1935 s-a mutat cu întreaga familie în București. În perioada 1937–1945 a studiat în paralel vioara, acordeonul și pianul; din 1946 a cântat numai la vioară, de care a fost foarte atras. În 1949, la doar 19 ani, a fost angajat prin concurs la Ansamblul „Barbu Lăutaru” al Institutului de Etnografie și Folclor, iar în 1951, la Ansamblul „Ciocârlia” al Ministerului de Interne. Talentul său a fost descoperit și evaluat just de mari dirijori ai vremii ca: Nicu Stănescu, Victor Predescu sau Ionel Budișteanu. Cu Ansamblul „Ciocârlia” a efectuat zeci de turnee în țară și în străinătate: America, Mexic, Canada, Cuba, Marea Britanie, Austria, Germania, Franța, Italia, Olanda, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Rusia, Grecia, Turcia, Cipru, Ungaria, Polonia, Cehia, Belgia, China, Coreea, Vietnam, Mongolia, Israel, etc. Din 1953 devine membru al Ansamblului Tineretului cu care a cucerit medalii de aur la Festivalul de Folclor București, Welt Folklorefestival din Viena și la Festivalul Internațional din Helsinki, în calitate de violonist, solist și dirijor. A cântat la Hotel Bulevard cu pianistul și bunul său prieten Gică Rădulescu, la restaurantul Diplomat în cadrul hotelului Athenee Palace, la restaurantul Pescăruș, alături de Petrică Pană, Mandy Pană (fiii săi) și, mai târziu, alături de Georgiana Pană, Theodor Pană, Petrișor Stanciu, Bebe Stanciu și Georgian Stanciu (nepoții săi). Tudor Pană nu iubea „play”-ul, el dorea să cânte „live”, în direct, ca să poată exprima în plentitudinea forței și sensibilității cu care era înzestrat. Aceste calități i-au fost remarcate și de mari personalități ca: Leopold Stokovski, Ivry Gitlis, Ion Voicu, Iosif Conta, George Palade. Mari realizatori TVR (Traian Buhlea, Tudor Vornicu, Marioara Murărescu, Florentina Satmari, Virgil Comșa sau Eugen Gal) l-au remarcat și l-au promovat în emisiuni de înaltă ținută

Tudor Pană – Cântec la masa mare

1931 – S-a aplicat prima curbă de sacrificiu

Legea salariaților publici din decembrie 1930 prevedea reducerea lefurilor salariaților publici cu o valoare de circa 10%, începînd cu 1 ianuarie 1931, intrând în istorie ca „prima curbă de sacrificiu”. Următoarele se succed în septembrie 1932 și februarie 1933 cu tăieri succesive de salariu, între 10 și 30 la sută, dar și creșteri ale taxelor și impozitelor

1934 – S-a născut Gheorghe Dinică

25 decembrie 1933/oficial 1 ianuarie 1934, București – 10 noiembrie 2009, București

Actor de teatru și film, unul dintre cei mai importanți actori români; a jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăiele l-a supranumit: „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”. Și-a manifestat interesul pentru actorie de tânăr, făcând parte din diferite trupe de teatru de amatori încă de la vârsta de 17 ani. În 1957 a intrat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică București la clasa prof. Dina Cocea. A absolvit în 1961, fiind deja apreciat încă de la prima sa urcare pe scenă, chiar din același an, în rolul inspectorului Goole în piesa Inspectorul de poliție (An Inspector Calls). De atunci, a jucat la cele mai importante teatre din România: Teatrul de Comedie (1961–1967), Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1968–1969) și din 1972 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”,toate din București. Debutul cinematografic l-a cunoscut în 1963, cu un rol în filmul Străinul, adaptare cinematografică a romanului omonim, scris de Titus Popovici. A fost un actor foarte popular, distribuit mai ales în roluri negative, fie de gangsteri autohtoni (seria de filme cu comisarul Moldovan), fie roluri de parveniți (Pirgu din Craii de Curtea veche sau Stănică Rațiu în Felix și Otilia), motiv pentru care nu a trebuit să recite poezii patriotice și ode „Conducătorului iubit” în super-montările cu iz propagandistic. A colaborat atât în film, cât și pe scenă cu câțiva mari regizori ca Andrei Blaier, Mircea Danieliuc, Constantin Vaeni, Dan Pița, Lucian Pintilie, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Șerban Marinescu, Nae Caranfil, Andrei Serban, David Esrig, etc. A făcut roluri memorabile ca: Savu în Zidul, Paraipan în Un comisar acuză și Revanșa, Lăscărică în Cu mâinile curate, Diplomatul în Prin cenușa imperiului, Pepe în Filantropica, Cadîr în Tache, Ianke și Cadîr, unul dintre cele mai apreciate roluri în teatru ale maestrului, care a jucat alături de Marin Moraru și Radu Beligan. A înregistrat mai multe CD-uri cu muzică de petrecere și romanțe – cânta uneori în câteva localuri din București, cel mai celebru fiind Șarpele roșu, unde își petrecea timpul alături de prietenii săi, regretatul actor Ștefan Iordache și cântărețul Nelu Ploieșteanu, alături de care a jucat în filmul Ticăloșii.

Gheorghe Dinică – Sunt vagabondul vieții mele

A fost distins cu numeroase premii, printre care: Premiul ACIN pentru Explozia, Felix și Otilia, Bariera, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte și Marele premiu la Paris pentru Troilus și Cresida de William Shakespeare (1972), Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul (Prin cenușa imperiului, 1976), Premiul ACIN pentru Ilustrate cu flori de câmp (1975), Premiul UCIN și Premiul Troia (Portugalia) pentru Patul conjugal (1992), Premiul de excelență UNITER (1999), Actor de onoare al filmului românesc (2002), Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul TIF (2006), etc.

Prin cenușa imperiului (1976)

1939 – Relațiile diplomatice dintre Grecia și România au fost ridicate la rang de ambasadă

Întrerupte în contextul celui de-al doilea război mondial, au fost restabilite în 1956

1939 – A apărut revista Jurnalul Literar

La 1 ianuarie 1939 G. Călinescu a scos la Iași săptămânalul Jurnalul literar, publicație pe care a și condus-o până la încetarea apariției sale, pe 31 decembrie același an. Călinescu a inițiat în noul jurnal, un veritabil program de educație estetică națională, în sinergie cu activitatea de la catedra de Estetică și critică literară pe care o deținea din 1937 la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Iași

1941 – A încetat din viață Vasile C. Buțureanu (25 decembrie 1858, Dorohoi – 1 ianuarie 1941, Iași)

Geolog și pedagog; unul din întemeietorii școlii de mineralogie și petrografie românească; membru de onoare al Academiei de Științe din România

1942 – S-a născut Ovidiu Iuliu Moldovan

1 ianuarie 1942, Vișinelu–Sărmașu, Mureș – 12 martie 2008, București

Actor de film, radio, teatru, teatru radiofonic și televiziune. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (promoția 1964), la clasa prof. Marțian Pop și Octavian Cotescu. A debutat în teatru în 1965, cu rolul Mio, din piesa Pogoară iarna de Maxwell Anderson, pe scena Teatrului Național din Timișoara, unde a mai apărut și în: Dactilografii de Schisgall, Pădurea împietrită de Sherwood, Romulus cel Mare de F. Durrenmatt, A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare. A jucat apoi la Teatrul Național București, având interpretări memorabile în: Thieste și Medeea de Seneca, Furtuna, A douăsprezecea noapte, de W. Shakespeare, Caligula de Albert Camus, Jocul ielelor de Camil Petrescu, Livada de vișini și Platonov de A.P. Cehov, Azilul de noapte de M. Gorki, etc. A jucat în zeci de filme pentru marele și micul ecran: Despre o anume fericire, Actorul și sălbaticii, Hyperion, Profetul, aurul și ardelenii, Între oglinzi paralele, Un om în loden, Semnul șarpelui, Dreptate în lanțuri, Horea, Cuibul de viespi, Somnul insulei, Craii de Curtea Veche, etc. A avut, la TVR, peste 80 de emisiuni de poezie–recitaluri „Eminescu”, peste 60 de roluri în piese de teatru radiofonic și a scris Revelion la Terzo Mondo, piesă de teatru, premieră 2003 a TNB, în regia lui Mihai Manolescu. A fost distins cu medalia Meritul Cultural cl. I (1967), Premiul Uniter pentru întreaga carieră (2004), Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor (2004) și Ordinul național Steaua României, în grad de cavaler (conferit post mortem, 15 martie 2008)

Profetul, aurul și ardelenii (1978)

1956 – Înființarea Operei de Stat din Iași

La 1 ianuarie 1956 s-a înființat Opera de Stat din Iași, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2.998/30 decembrie 1955. Primul director al Operei a fost muzicianul și profesorul Ioan Goia, care a condus-o în perioada 1956–1965. Prima stagiune a debutat în 3 noiembrie, cu spectacolul Tosca de Puccini, sub bagheta dirijorului Radu Botez

1962 – S-a născut Maria Balea

1 ianuarie 1962, Feleacu, Cluj

Graficiană, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Arad (din 1999). A absolvit Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, promoția 1994, secția grafică, sub îndrumarea profesorului Ioachim Nica. A participat la numeroase expoziții de grup, iar personale a avut la Galeria de Artă Contemporană Zrenjanin și Galeria Centrului Cultural Novi-Sad (Serbia, 2005); Registrele cromatice ale memoriei la Galeria Națională Delta Arad, la Biblioteca comunală, Rouffignac de Sigoules (Franța) și Axa Art Gallery Timișoara (2006); Galeria Helios Timișoara, 20×20 pictură de mici dimensiuni la Axa Art Gallery Timișoara (2007); Consonanțe interioare la Muzeul de Artă, Cluj-Napoca (2008); Art Chamber Gallery Goa (India, 2010); Galeria Helios Timișoara (2012); Galeria Artă Craiova (2013). Galerie, aici

1972 – Muzeul de Literatură al Moldovei din Iași

În luna august 1968, a fost înființată o Secție de literatură pe lângă Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeistic Județean Iași. Începând cu data de 1 ianuarie 1972, Complexul Muzeistic Județean Iași s-a reorganizat în Complexul Muzeistic Iași, iar Secția de literatură a devenit Muzeul de Literatură al Moldovei. A devenit instituție de sine-stătătoare la 1 octombrie 1990, cu 10 obiective în subordine, sub numele Muzeul Literaturii Române Iași. În data de 21 octombrie 2015, Muzeul Literaturii Române Iași (în urma unei Hotărâri de Guvern) a obținut rangul de muzeu de importanță națională, devenind Muzeul Național al Literaturii Române Iași

1991 – A încetat din viață Tatiana Baillayre (13 decembrie 1916, Petrograd, Imperiul Rus – 1 ianuarie 1991, București)

Graficiană, membră a Grupului Grafic și a grupului de artiști de la Bocșa Montană

1999 – S-a înființat Fundația pentru Știință și Artă

For științific și cultural care își desfășoară activitatea sub egida Academiei Române. Avea ca președinte de onoare pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade, președinte pe academicianul Eugen Simion (președinte al Academiei Române). Membrii de onoare sînt: Ilya Prigogine, Christian de Duve, Aleksandr Prohorov. Fundația cuprinde 82 de membri, dintre care 51 sînt academicieni români, iar 31 personalități străine

2001 – România a preluat președinția OSCE pentru un mandat de un an de zile

În perioada 1 ianuarie–31 decembrie 2001, ministrul român al Afacerilor externe, Mircea Geoană, a deținut mandatul de Președinte în exercițiu al OSCE, coordonând și orientând toate activitățile sale curente.

2003 – A încetat din viață Dumitru Tinu (21 octombrie 1940, Coteana, Olt – 1 ianuarie 2003, DN1, Prahova)

Ziarist; director la cotidianul Adevărul și al Clubului Român de Presă

2007 – România și Bulgaria au devenit membre ale Uniunii Europene

La 1 ianuarie 2007, România și Bulgaria au devenit state membrue al Uniunii Europene. Calitatea de stat membru implică atât drepturi, cât și obligații, care derivă din tratatele și legislația adoptate de Uniunea Europeană de la înființare până în prezent, la fel ca în cazul oricărui alt stat membru al Uniunii Europene. Cu aderarea României și Bulgariei s-a încheiat cel de al cincilea val de extindere a UE, care a început în mai 2004. Numărul statelor membre a ajuns la 27, iar populația Uniunii, la 492,8 milioane de locuitori

2007 – Timp de un an de zile, Sibiu a împărțit cu Luxemburg titlul de capitală europeană a culturii

Sibiul a fost desemnat, în urma votului final al Consiliului de Miniștri ai Culturii din Uniunea Europeană, în mai 2004, ca să fie, alături de Luxembourg, Capitală Culturală Europeană pentru anul 2007. Sibiu a fost prima capitală culturală europeană din România. Tema aleasă de Sibiu/Hermannstadt pentru programul Sibiu 2007 a fost prezentarea specificului multicultural al acestui oraș, vechi de opt secole. Deviza programului a fost „City of Culture – City of Cultures

2008 – A încetat din viață Alexandru Boiangiu (10 august 1932, București – 1 ianuarie 2008, București)

Regizor de film documentar, scenarist

2011 – A încetat din viață Constantin Marin (27 februarie 1925, Urleta–Bănești, Prahova – 1 ianuarie 2011, București)

Muzician, compozitor și dirijor de ansamblu coral; fondator, dirijor și director pe viață al Corului Național de Cameră Madrigal; specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională românească

2014 – A încetat din viață Traian T. Coșovei (28 noiembrie 1954, Polovragi, Gorj – 1 ianuarie 2014, București)

Poet aparținând generației literare ’80, membru al Uniunii Scriitorilor din România

2016 – A încetat din viață George Alexandru (21 noiembrie 1957, București – 1 ianuarie 2016, București)

Actor de teatru, film și televiziune

2019 – România a preluat președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene de la Austria

Președinția română a Consiliului Uniunii Europene în 2019 este prima președinție a Consiliului Uniunii Europene asigurată de România.

Ceremonia oficială de lansare a președinției române a Consiliului UE

În perioada mandatului României s-au desfășurat alegeri pentru Parlamentul European. Motto-ul Președinției României a fost „Coeziunea, o valoare comună europeană

2019 – A încetat din viață Tudorel Dima (5 noiembrie 1939, Brăila, Regatul României – 1 ianuarie 2019, Iași)

Filosof și logician, membru titular al Academiei Române

2020 – A încetat din viață Patricia Grigoriu (25 aprilie 1962, Argeșelu, Mărăcineni, Argeș – 1 ianuarie 2020, București)

Actriță de teatru și film; fiica renumitului compozitor George Grigoriu

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

3 comentarii la „1 Ianuarie în istoria românilor

  1. Pingback: 1 ianuarie în istoria românilor | RoEvanghelica

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: