Istoria RomânieiRomânia frumoasăToday's Memory

26 Ianuarie în istoria românilor

Foto: Premiera filmului Moara cu noroc


1611 – Gabriel Bathory, Principele Transilvaniei, a ocupat Târgoviște

Gabriel Bathory, ultimul principe al Transilvaniei din dinastia Bathory, a rămas în istorie drept unul dintre cei mai detestați domnitori medievali. Cronicarii turci l-au numit „craiul cel nebun”, iar românii au relatat despre ororile comise de soldații acestuia care au invadat Muntenia. Căutând să își extindă stăpânirile teritoriale, Gabriel Bathory a încălcat tratatul încheiat cu Radu Șerban, a năvălit prin surprindere în Țara Românească, înaintând spre Târgoviște, jefuind și arzând satele. Domnitorul a luat calea refugiului în Moldova.

Jafurile și atrocitățile comise de oastea lui Gabriel Bathory au fost descrise de mitropolitul Matei ai Mirenilor, care se afla în Mănăstirea Bistrița, jefuită de armata adusă din Ardeal: „Iar ușuratecul acesta de Bathory Gabor, căci așa-l chema, a venit pe neprevestite asupra noastră, cum s-a zis. Deci s-a luat de către dânsul Valachia fără luptă. Și câte ticăloșii și vărsări de sânge și profanări de biserici și jafuri de mănăstiri s-au făcut nu se pot spune cu de-amănuntul, multe fiind și mai presus de orice măsură. […] Prădau, ardeau, chinuiau, puneau cărbuni pe pântecele oamenilor și-i înădușeau în fum și de oțeturi foarte acre. Scoteau ochii, tăiau mâinile, jupuiau pieile de pe genunchi, până la oase și spânzurau oamenii de mușchi. Iar capetele altora legându-le cu funia și căsnindu-i le scoteau ochii. Și unora le făceau aceste chinuri pe rând, iar asupra altora grămădindu-le pe toate deodată, le luau viața” (Matei al Mirenilor, citat de istoricul Nicolae Iorga în Analele Academiei Române, 1900).

Ajuns în Târgoviște la 26 ianuarie 1611, Gabriel Bathory și-a luat titlul de Principe, din mila lui Dumnezeu, al Transilvaniei și Valahiei Transalpine, s-a așezat stăpânitor al țării, pe care a prădat-o timp de trei luni. A trimis o solie la Istambul, cerând domnia Munteniei și explicând expediția sa prin aceea că Radu Șerban, Domnul Țării Românești ar fi vrut să-l răstoarne, împreună cu aliații din Polonia, însă Poarta Otomană a refuzat să-l recunoască domnitor și l-a numit din nou pe Radu Mihnea

1699 – Tratatul de Pace de la Karlowitz

Semnat în localitatea Karlowitz din Voivodina (Serbia) între habsburgi și otomani, la sfârșitul războiului austriaco-otoman (1683–1697), în care otomanii au fost învinși. Negociatorul principal al păcii de la Karlowitz a fost marele-dragoman al Porții, Alexandru Mavrocordat. Acesta a reușit să-i convingă pe imperiali că turcii vor pace iar pe turci că imperialii vor pace. După două luni de negocieri între Imperiul Otoman pe de o parte și, pe de altă parte, Liga Sfântă, o coaliție formată din mai multe puteri europene incluzând Casa de Habsburg, Uniunea Polono-Lituaniană, Republica Venețiană și Imperiul Rus, Otomanii au cedat Austriei cea mai mare parte a teritoriului Ungariei (transformată în pașalâc în urma bătăliei de la Mohacs din 29 august 1526) și Slavonia, iar Podolia a revenit Poloniei. Simultan au renunțat la vasalitatea Transilvaniei, transferată Habsburgilor și la vasalitatea republicii Raguzane, transferată Veneției. Au cedat de asemenea către Veneția teritorii Dalmațiene și peninsula Peloponez. Tratatul de la Karlowitz a marcat începutul declinului Imperiului Otoman în Europa de Est și a stabilit monarhia habsburgică ca putere dominantă în Europa centrală

1865 – Demisia Guvernului Mihail Kogălniceanu. Instalarea Guvernului Constantin Bosianu

Guvernul Mihail Kogălniceanu a fost un consiliu de miniștri cuzist”, prezidat de Mihail Kogălniceanu, care a guvernat în perioada 11/23 octombrie 1863–26 ianuarie/7 februarie 1865 și a început perioada marilor reforme din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza: adoptarea legislației pentru secularizarea averilor mănăstirești; lovitura de stat din 2 mai 1864 și confirmarea prin plebiscit a Statutului dezvoltător al Convenției de la Paris; adoptarea Legii electorale din 1864; adoptarea reformei agrare din 1864; înființarea Universității din București; adoptarea Legii instrucțiunii publice; a Legii pentru comunele urbane și rurale; a Legii de organizare a Armatei din 1864. Pe fondul tensiunilor politice generate de opoziția marilor moșieri la legea rurală și a neîncrederii instalate între domn și prim-ministru, Mihail Kogălniceanu și-a depus mandatul de prim-ministru.

Guvernul Constantin Bosianu fost un consiliu de miniștri „cuzist”, prezidat de Constantin Bosianu, care a guvernat în perioada 26 ianuarie/7 februarie 1865–14/26 iunie 1865. În această perioadă, s-a adoptat Legea pentru organizarea judecătorească din 1865 (au fost înființate judecătoriile de plasă, tribunalele județene, curțile de apel, curțile de jurați și Curtea de Casație, care era totodată și instanța de recurs); au fost promulgate Codul civil și Codul de procedură civilă, Codul Penal, Codul comercial

1884 – S-a născut Gheorghe Avramescu

26 ianuarie 1884, Botoșani – 3 martie 1945, Jászberény, Ungaria

General de armată, comandant al Armatei 4 române în al doilea război mondial. A participat la luptele celui de-al doilea război balcanic, după terminarea căruia a urmat cursurile Școlii Superioare de Război. La intrarea României în Primul Război Mondial, căpitanul Gheorghe Avramescu a luat parte la luptele din Dobrogea de la Parachioi–Calaici, Mulciova, Perveli și Muratan. S-a distins în luptele pentru apărarea Bucureștiului (16 noiembrie–20 noiembrie 1916), și în timpul retragerii în Moldova în luptele de la Urziceni, Glodeanu Sărat și Pogoanele, fiind decorat în anul 1917 cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler cu panglică de Virtute Militară. Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial l-a găsit la comanda Corpului Vânătorilor de munte, cu care a participat alături de trupele naziste la eliberarea Bucovinei (iunie 1941). Pentru realizările sale din această perioadă a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul și Ordinul german Crucea de Fier. La sfârșitul anului 1943, generalul Avramescu a fost transferat la comanda unui corp de armată în Transnistria, în fruntea căruia a participat la luptele din Moldova din 1944. La 1 august 1944, în ajunul declanșării Operațiunii Iași-Chișinău a preluat comanda efectivă a Armatei a 4-a, în lipsa comandantului de drept, generalul Ioan Mihail Racoviță. Pe 20 august 1944, generalul Avramescu, care dorea retragerea trupelor de sub comanda sa pe linia fortificată Adjud–Focșani–Nămoloasa–Galați, a intrat în conflict cu mareșalul Ion Antonescu. Ca urmare, a fost înlocuit la 23 august 1944 cu generalul Ilie Șteflea, un apropiat al mareșalului. A fost arestat în 1945 de autoritățile militare sovietice și există suspiciunea că a fost executat de NKVD

1897 – A încetat din viață Ștefan Stâncă (13 noiembrie 1865, Iași – 26 ianuarie 1897, Iași)

Medic considerat pionier al medicinii preventive; lui îi aparțin primele încercări din România privind tratarea sistematică a problemelor de sănătate publică; membru post-mortem al Academiei Române

1902 – A încetat din viață Iosif Naniescu (Ioan Mihalache; 15/27 iulie 1818, Răzălăi, Bălți – 26 ianuarie 1902, Iași)

Mitropolit al Moldovei; cărturar; membru de onoare al Academiei Române; a fost proslăvit ca sfânt de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu numele Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei. Hotărârea de canonizare a fost luată în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 octombrie 2017

1918 – Chemate de Sfatul Țării din Basarabia, trupele Armatei Române au intrat în Chișinău

Intervenția Armatei României în Basarabia a reprezentat o acțiune militară în spațiul geografic al Basarabiei, în intervalul decembrie 1917–martie 1918. Acțiunea s-a derulat în baza unei înțelegeri între aliații Antantei și a unor cereri de ajutor militar din partea Guvernului Republicii Democratice Moldovenești, având de asemenea acordul Puterilor Centrale. În Basarabia existau la începutul anului 1918, pe lângă unități ruse, trupe constituite pe criterii etnice: moldovene, ucrainene, germane, bulgare, evreiești etc. Trupele ruse erau în general bolșevizate, ideologia bolșevică fiind influentă și în unele unități moldovenești. În contextul intrării trupelor române în Basarabia, unitățile militare moldovenești aveau toate șansele să fie antrenate de bolșevici contra militarilor români. Un detașament militar românesc a intrat în Chișinău în seara zilei de 13/26 ianuarie; orașul a fost ocupat fără luptă, abandonat de trupele loiale bolșevicilor, care s-au retras spre Tighina/Bender. Comandantul unităților bolșevice din Chișinău, a expediat în aceeași zi o telegramă Sovietului soldaților și marinarilor din Odesa, în care a propus „lichidarea Sfatului Țării

1918 – Guvernul Rusiei Sovietice a întrerupt relațiile diplomatice cu România

Guvernul bolșevic considera statul român ostil noului regim instaurat la Sankt Petersburg. La Petrograd, ministrul român de externe, Diamandy a fost arestat împreună cu personalul diplomatic și întreaga misiune militară. Diplomatul sârb Spoilaikovici și-a înștiințat ministerul de externe că „planul bolșevicilor este revoluția în România și intrarea sa, împreună cu Basarabia, ca republică română în componența Republicii Federative Ruse”. După un ultimatum (dat in 3 ianuarie), Consiliul Comisarilor Poporului al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (guvernul bolșevic rus condus de Vladimir Ilici Lenin), a rupt relațiile diplomatice cu România, între cele două țări intervenind practic starea de război.

Hotǎrârea Sovietului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Federative Ruse din 13/26 ianuarie menționa: „1. Toate relațiile diplomatice cu România înceteazǎ. Legația românǎ și, în general, toți reprezentanții autoritǎților române se expulzeazǎ pe cea mai scurtǎ cale dincolo de frontierǎ […] 2. Tezaurul României, aflat în pǎstrare la Moscova, se declarǎ intangibil pentru oligarhia românǎ. Puterea sovieticǎ își asumǎ rǎspunderea de a pǎstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român” … convenabil, nu?!?

Relațiile diplomatice cu URSS se vor restabili în 1934, pentru a se întrerupe din nou în 1941

1918 – Demisia Guvernului Ion I.C. Brătianu (4)

A fost un consiliu de miniștri PNL-PCD, prezidat de Ion I.C. Brătianu, cu Take Ionescu vicepremier, supranumit Guvernul Ionel Brătianu–Take Ionescu, care a fost la putere între 11 decembrie 1916–26 ianuarie 1918. Practic, a fost guvernul în exill la Iași. În mandatul său, s-a trecut la reorganizarea și înzestrarea Armatei cu echipament modern; tezaurul României a fost transportat la Moscova; proiectul de revizuire a Constituției a consacrat adoptarea reformei agrare și introducerea votului universal; au avut loc Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz; a izbucnit Criza Diamandi. În fața presiunilor Austro-Ungariei de a semna armistițiul, considerând inacceptabilă încheierea unei păci separate, după Primul Război Mondial, Brătianu a depus mandatul. În locul său a fost format un cabinet de uniune națională, condus de generalul Alexandru Averescu. După demisia guvernului, Take Ionescu a preferat să rămână la Paris,de unde a reușit să aducă însemnate servicii cauzei naționale a românilor, din poziția de președinte al Consiliului Național pentru Unitatea Românilor, pe timpul lucrărilor Conferinței de Pace. Deși nu a făcut parte din delegația română, prin manevrele de culise a jucat un rol important. Ionescu a făcut lobby-uri agresive pe lângă marile cancelarii occidentale pentru a obține o situație mai favorabilă pentru România

1918 – S-a născut Nicolae Ceaușescu

26 ianuarie 1918, Scornicești, Olt – 25 decembrie 1989, Târgoviște

Președintele României în perioada 1965–1989. Timp de 24 de ani, dictatura instituită de conducătorul român s-a bazat pe cultul personalității, nepotism și opresiune. În ciuda tot mai gravelor încălcări ale drepturilor omului, a reușit totuși să-și atragă sprijinul țărilor occidentale, datorită cursului ideologic urmat, de relativă independență față de Uniunea Sovietică. Răsturnarea regimului său, petrecută în decembrie 1989, a însemnat sfîrșitul ultimului dictator de factură stalinistă din Europa de Est. „Ne îndopa doar cu soia, bolnavul de paranoia. […] Pingelică era agramat, grandoman și monoman. Dar era șmecher, viclean și extrem de ranchiunos. Trădat de camarilă, cu mintea rătăcită, a fost executat pe 25 decembrie 1989. Nu singur, ci împreună cu tovarașa sa de viață, de blestemății și de moarte…” (Vladimir Tismăneanu)

1920 – S-a născut Marcel Aderca

26 ianuarie 1920, Craiova –21 martie 2008, București

Traducător și publicist, a tradus din limba franceză cărți de istoria artei și de literatură. A dat admitere la Facultatea de Arhitectură și a urmat apoi doi ani de studii la Facultatea de Textile, până când a fost exmatriculat potrivit legilor rasiale. A urmat apoi Colegiul pentru studenții evrei (1941–1944) și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde a obținut licența în 1945. Ulterior a urmat cursuri la Institutul de Studii Politice și Administrative din București (1948–1949). A lucrat ca redactor la Editura Cartea Rusă, șef al serviciului publicații la Direcția Presei din Ministerul Afacerilor Externe, asistent universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și redactor la Editura pentru Literatură Universală. Debutul său editorial a avut loc în 1966 cu traducerea romanului Husarul de pe acoperiș de Jean Giono. A colaborat la revistele România literară, Viața Românească, Manuscriptum, Steaua. Era fiul scriitorului Felix Aderca, moștenind toată arhiva literară a tatălui său; a inventariat cele 22 de mape cu manuscrise și fotografii și le-a donat Academiei Române (1987). A îngrijit edițiile postume ale scrierilor tatălui său. Contribuția sa ca editor și biograf include o colecție de gânduri ale tatălui său pe tema antisemitismului intitulată F. Aderca și problema evreiască

1921 – S-a născut Emil Lerescu

26 ianuarie 1921, Pitești – 1 august 2004, București

Compozitor, dirijor, profesor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicienilor din România. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din București (1941–1946) cu Ioan D. Chirescu, Mihail Jora, Constantin Brăiloiu, Maria Fotino. A fost profesor de muzică la Liceul Teoretic de Băieți din Pitești, la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Craiova, profesor și director la Școala Populară de Artă din Craiova și la Școala Populară de Artă din București. A dirijat diverse formații corale și simfonice din țară. A compus muzică de teatru: Peneș Curcanul, muzică simfonică: Timprecompus, muzică vocal-simfonică: Cantată camerală, muzică de cameră: Caleidoscop, muzică vocală: Cornullunii. A colaborat la revistele Muzica, Actualitatea Muzicală, Scânteia Tineretului, etc.

1925 – S-a născut Nicolae Balotă

26 ianuarie 1925, Cluj – 20 august 2014, Nice, Franța

Eseist, critic și istoric literar, teoretician literar, memorialist și traducător. A fost licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1947), a devenit Doctor în literatură universală și comparată la Universitatea clujeană, sub conducerea lui Liviu Rusu. A fost asistent universitar la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946–1949), apoi cercetător la Filiala din Cluj a Academiei Române (1950–1954). A fost arestat, prima dată în 1948, judecat și condamnat pentru deținere și răspândire de material subversiv, care consta din cărțile de literatură, istorie, filosofie și politică din biblioteca proprie. Eliberat din închisoare în 1949, a fost demis din funcția didactică de la universitate, ca fost deținut politic. După 5 ani de șomaj, cu angajări temporare, a fost din nou arestat în 1956 din cauza unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertăților democratice și religioase de către regimul comunist, elaborat împreună cu frații Matei, Ioan și Elena Boilă, nepoții lui Iuliu Maniu. Deși patru exemplare ale memoriului au fost distruse, o copie a ajuns la Securitate, în urma trădării și denunțării autorilor de către un apropiat. Au urmat 7 ani de detenție la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești, Dej, precum și doi de domiciliu obligatoriu la Lățești; fiind eliberat în 1963 în schimbul unui acord de colaborare ca agent informator al Securității. Timp de 24 de ani, pânǎ la plecarea din țarǎ ca refugiat politic, a colaborat în mod asiduu cu Securitatea semnând, sub numele conspirativ de Someșan, rapoarte în care își denunța camarazii de la cercul Cibinium. Stabilit în Franța din 1981

1926 – A încetat din viață Bucura Dumbravă (Fany Seculici; 28 decembrie 1868, Bratislava – 26 ianuarie 1926, Port Said, Egipt)

Prozatoare; prima femeie care a ajuns pe Vârful Omul; a înființat societatea Chindia, care își propunea să cultive gustul pentru jocurile naționale și portul popular

1930 – A apărut la București Buletinul Federației

Singura publicație a Federației corpului didactic din România

1935 – S-a născut Corneliu Sturzu

26 ianuarie 1935, Pașcani, Iași – 27 iunie 1992, Iași

Poet, prozator și eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Iași în 1957. A fost reporter la Studioul de Radio Iași, lector de estetică și teorie literară la Facultatea de Filologie a Universității din Iasi, redactor șef adjunct al revistei Cronica, director al Teatrului Național „V. Alecsandri”, redactor șef al Editurii Junimea și, în ultimii ani ai vieții, redactor șef al revistei Convorbiri literare. A debutat în ziarul Flacara lașului (1953) și editorial cu volumul Arcade peste anotimp (1964). A publicat 10 volume de poezii: Autoportret pe nisip, Restituirea jocului, Cantilene, Duhul pietrelor, Camera de recuzită, Anotimpul încrederii, Vântul din oglinzi, Zigurat, Arhipelagul altor umbre, Necontenita veghe, romane: Vatra legendelor, lanus, eseuri: Artă și sensibilitate și numeroase studii și articole

1941 – S-a născut Adi Cusin

Adolf Aristotel Cusin; 26 ianuarie 1941, Gleiwitz, Germania – 21 aprilie 2008, București

Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A început să scrie din timpul școlii; în 1957 revista Iașul literar i-a publicat poemul Foc, apariție pe care poetul a înregistrat-o ca debut absolut. A urmat cursurile Facultății de filologie (secția română-franceză) a Universității „Al.I. Cuza” din Iași (1962–1967). În studenție, a publicat poeme în revistele Luceafărul, Amfiteatru, Convorbiri literare, Cronica, Ateneu. A devenit repede poetul ales și rebel care scria poezii neconforme, pe care prietenii i le recitau pe aleile Copoului. Prețuit de colegi ca cel mai spectaculos poet al generației sale, numit deseori „noul Labiș„, Adi Cusin a fost invitat la aproape toate întrunirile literare din Iași și din Moldova. A debutat editorial cu volumul de poeme A fi (1968). A fost secretar literar la Teatrul pentru copii și tineret din Iași, a înființat Grupul de poezie Lunar 11. S-a mutat la București, unde a ocupat un post de inspector la Direcția Teatrelor, apoi la Suceava, unde a lucrat ca secretar literar-muzical la Ansamblul folcloric „Ciprian Porumbescu”, s-a întors la București, unde a ocupat, până în 1980, un post de redactor principal la revista Flacăra, a devenit comentator publicist la Redacția Publicațiilor pentru Străinătate. A urmat un deceniu întunecat în România, dominat de imbecilitățile dictaturii ceaușiste. De o moralitate exemplară, nefâcând loc niciunui compromis (în jur colcăiau autorașii de poezie patriotardă), Adi Cusin se află între cei care scriu, dar nu publică. Din operele sale: Umbra punților, Țara somnului, La spartul tîrgului

1941 – S-a născut Cătălina Murgea

26 ianuarie 1941, București – 26 aprilie 2009, București

Actriță de film, radio, scenă, televiziune și voce. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1961, la clasa prof. George Dem Loghin, fiind colegă cu Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Virgil Ogasanu, Adriana Pitesteanu, Traian Stanescu, etc. Cariera ei artistică s-a întins peste aproximativ 47 de ani, lucrând de-a lungul timpului cu trupele de teatru din Piatra Neamț, Bacău și Giurgiu. A jucat cu plăcere atât în comediile lui Ion Luca Caragiale, cât și în dramele lui William Shakespeare, multe roluri fiind și premiate la diverse festivaluri. A jucat și în 15 filme și a colaborat cu Televiziunea Română și Radioul public. Dintre filmele în care a apărut: Tranzit, Angela merge mai departe, Concurs, Faleze de nisip, Hotel de lux, Tuvalu, Legături bolnăvicioase, Medalia de onoare. A fost recompensată cu Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol secundar, la prima ceremonie a Premiilor Gopo din 2015, pentru rolul Doamna Beneș din filmul Legături bolnăvicioase, regia Tudor Giurgiu

Concurs (1982)

1942 – S-a născut Ion Cristinoiu

26 ianuarie 1942, București – 21 noiembrie 2001, București

Compozitor, orchestrator, dirijor și instrumentist, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din 1969. A făcut parte din orchestra Radioteleviziunii Române și din formația Perpetuum Mobile. Debutul în televiziune a avut loc în 1964 cu melodia Vreau să știu. A scris melodii de muzică ușoară și muzică de film. A participat în calitate de dirijor la Festivalul internațional de la Atena (1969) și la Festivalul cântecului, unde și-a prezentat piesa proprie Mediterana. A compus peste 700 piese de muzică ușoară, a orchestrat peste 3000 de piese

Ion Cristinoiu – Te așteaptă un om • Dan Spătaru

1943 – S-a născut Constantin Rezachevici

26 ianuarie 1943, Iași – 10 ianuarie 2021

Istoric specializat în istorie medievală. A urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității din București, absolvite în 1965. A obținut titlul de Doctor în Științe istorice cu teza Radu Șerban și epoca sa (1978), distinsă cu Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române. După absolvirea facultății a lucrat neîntrerupt, timp de 41 de ani, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, parcurgând toate treptele, de la cercetător stagiar la cercetător principal (1997–2006), până la pensionare. A continuat activitatea în calitate de cercetător științific I la Centrul pentru Patrimoniul Românesc din cadrul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române. Lucrări publicate: Istoria popoarelor vecine și neamul românesc în Evul Mediu, Rolul românilor în apărarea Europei de expansiunea otomană. Secolele XIV-XV. Evoluția unui concept în contextul vremii, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324-1881, vol. I-II

1943 – S-a născut Ștefan Pristavu

26 ianuarie 1943, Tătăruși, lași

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1986. A absolvit Liceul de artă plastică „Octav Băncilă” din lași, în 1962, Institutul pedagogic lași, Facultatea de Arte Plastice, clasa prof. A. Podoleanu, promoția 1967 și Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” din București, Facultatea de Arte Plastice, Secția muzeologie, promoția 1982. A avut expoziții personale la Galeriile Muzeului de Artă Bacău (1977, 1987), Muzeul de artă Roman (1986, 1996), Galeriile de Artă Bacău (1986, 1987, 2003), Galeriile UAP, lași (1987), Muzeul de istorie Râmnicu Sărat (1998), Palatul Mogoșoaia (1999–2000), Galeriile „Tonitza” Bârlad (2002), Galeriile APOLLO București (2003), Biblioteca Județeană Bacău (2006), Galeriile „Frunzetti” Bacău (2013), numeroase expoziții de grup în țară și străinătate. Biografie ilustrată

1944 – Înaltul Comandament german a început elaborarea planului de ocupare a României, Margarethe II

La 26 ianuarie 1944, Hitler a ordonat elaborarea planului Margarethe II – invazia germană nazistă planificată asupra României de către forțele germane, coroborate cu cele ale Ungariei, în cazul în care guvernul român ar fi decis să se predea Uniunii Sovietice și să schimbe părțile. După întrevederile Hitler–Antonescu (26–27 februarie 1944), Berlinul a decis contramandarea tuturor preparativelor de exacutare a operațiunii Margarethe II. România s-a predat Uniunii Sovietice mai târziu, în 23 august 1944.

1944 – S-a născut Gheorghe Benga

26 ianuarie 1944, Timișoara

Medic, profesor universitar, membru corespondent (din 2015) al Academiei Române. A absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de medicină generală a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (1961–1967) și Facultatea de chimie a Universității „Babeș-Bolyai” (1968–1972) din Cluj-Napoca. A obținut titlul de doctor în medicină, specialitatea chimie biologică, în 1973. A fost medic specialist de laborator clinic, medic primar de genetică medicală, șef al Catedrei de Biologie Celulară și Moleculară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, șef al Laboratorului de Genetică Umană din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj Napoca. A adus contribuții științifice originale prioritare pe plan internațional în: caracterizarea compoziției moleculare și a particularităților structurale și funcționale ale membranelor subcelulare hepatice umane, a mecanismelor moleculare ale transportului apei prin membranele biologice și aplicații medicale (epilepsie, distrofii musculare), cercetări în bolile genetice. Cea mai de seamă contribuție originală din opera sa științifică a fost descoperirea primei proteine canal pentru apă, denumită ulterior aquaporina 1 în membrana hematiei umane, în 1985. Pentru această descoperire s-a acordat Premiul Nobel pentru chimie în 2003; prioritatea sa, precum și omiterea lui au fost recunoscute de mii de oameni de știință din întreaga lume și sute de foruri științifice. Are peste 350 articole publicate în prestigioase reviste științifice din întreaga lume, este editor-șef și fondator al revistei Bulletin of Molecular Medicine

1944 – S-a născut Constantin Parascan

26 ianuarie 1944, Măgirești, Bacău

Scriitor și critic literar, muzeograf, profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. În perioada 1967–1972 a fost student al Facultății de Filologie, Secția Română-Italiană, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, terminând șef de promoție. A debutat literar, cu proză, în revista Alma Mater a Universității „Al.I.Cuza” în 1970 și în volum, prin concurs, în 1981 la Editura Junimea. A colaborat la Opinia studențească, Cronica, Convorbiriliterare, Revista muzeelor, Almanahul Convorbirilor literare, Almanahul Ateneu, ziare și reviste din Iași, București, Chișinău, Focșani, Vaslui, Bacău, Bârlad, Cluj, Suceava, Mureș ș.a. A obținut Doctoratul în literatură română cu teza Ion Creangă – Măștile Inocenței, în 2000. Este muzeograf la Bojdeuca lui Ion Creangă și coordonatorul instituției (din 1990 până astăzi). A lucrat la Muzeul Literaturii Române Iași, Casa Memorială „Vasile Pogor”, Șef de Secție a M.L.R. A realizat tematici științifice și muzeale: Viața și opera lui Creangă, Bojdeuca din Țicău, Viața și opera luiEminescu, Muzeul „Mihai Eminescu” din parcul Copou, Viața și opera lui G.Topârceanu, etc.

1944 – A încetat din viață Maica Smara (Smaranda Gheorghiu; 5 octombrie 1857, Târgoviște – 26 ianuarie 1944, București)

Scriitoare, publicistă; militantă activă în mișcarea feministă a epocii; considerată educatoare a poporului

1948 – S-a născut Iuliu Merca

26 ianuarie 1948, Huedin – 27 iulie 1999, Costinești

Compozitor, chiarist, basist și vocalist de blues și rock. Prima formație în care a cântat, în Cluj, s-a numit Index 66, a trecut apoi la Chromatic, unde a fost solist vocal și chitarist bass. Peste niște ani a ajuns la București, chitaristul grupului Mondial, după care a revenit la Cluj, unde a înființat Semnal M, la 9 mai 1977. A fost formația lui de suflet, alături de care a rămas până la sfârșit. A compus piese legendare, cum ar fi O roată de foc, Bal la Apahida, Nobody Ask Me

Semnal M – Balul de la Apahida

1952 – Reforma monetară

Impusă prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 147/26 ianuarie 1952 cu privire la efectuarea reformei bănești și la reducerile de prețuri, reforma a reprezentat o nouă confiscare a masei monetare în circulație (după stabilizarea din 1947), prin cursuri de schimb diferențiate de: (a) 1 leu nou pentru 20 lei vechi; (b) 1 la 100; (c) 1 la 400. Cum majoritatea sumelor preschimbate se situau în grupa (b) și (c) de mai sus, operațiunea echivala cu o nouă confiscare. Vezi și: Reforma bănească și „reducerile de prețuri” din 1952

1954 – S-a născut Dumitru Țeicu

26 ianuarie 1954, Ilidia, Caraș-Severin – 11 martie 2018

Istoric, profesor universitar. A absolvit cursurile Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, devenind apoi Doctor în Istorie al aceleiași instituții. Cunoscut pentru numeroasele studii și cercetări de arheologie și istorie medievală a Banatului, din anul 1990, a fost director al Muzeului Banatului Montan din Reșița, promovând în țară și peste hotare activitatea acestuia. Și-a legat numele de istoria medievală a Banatului, în special de arheologia locurilor sacre, conducând săpături în cele mai importante situri ale Banatului de munte. S-a implicat activ în viața științifică, fiind cunoscut pentru numeroasele studii și cercetări de arheologie și istorie medievală a Banatului. Profesor la universitățile din Oradea, Timișoara și Reșița, a oferit îndrumare științifică în cadrul cursurilor de Istorie medievală precum și în cadrul programelor de doctorat

1957 – Premiera filmului Moara cu noroc

Filmul La Moara cu noroc este o ecranizare de tip dramă psihologică după nuvela omonimă a lui Ioan Slavici, realizat în anul 1955 de regizorul Victor Iliu, la Studioul Cinematografic București. Din distribuție au făcut parte Geo Barton, Constantin Codrescu, Ioana Bulcă, Colea Răutu, Marietta Rareș, etc. Premiera a avut loc la 26 ianuarie 1957, la Cinema Patria din București. Filmul a fost al doilea lungmetraj românesc nominalizat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pentru marele premiu Palme d’Or în anul 1957, după Afacerea Protar (1956) și rămâne unul dintre reperele cinematografiei autohtone

La Moara cu noroc (1956)

1965 – A încetat din viață George Enacovici (22 aprilie 1891, Focșani – 26 ianuarie 1965 în București)

Compozitor și violonist; profesor de vioară la Conservatorul din București; primul șef al Orchestrei Radio

1973 – A încetat din viață Edward G. Robinson (Emanuel Goldenberg; 12 decembrie1893, București – 26 ianuarie1973, Hollywood, SUA)

Actor american de origine română, clasat printre cei mai mari actori ai secolului al XX-lea de Institutul American de Film

1976 – România a devenit membră a Grupului celor 77

Grupul celor 77, G77, a fost înființat în 1964 de cele 77 țări în curs de dezvoltare care au semnat Declarația unitară a celor 77 țări. România a fost admisă în G77 la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila (Filipine, 1976), în baza definirii României ca țară în curs de dezvoltare. După aderarea la Uniunea Europeană România a ieșit din Grupul celor 77

1978 – S-a născut Corina Morariu

26 ianuarie 1978, Detroit, Michigan

Jucătoare de tenis americană de origine română. A devenit jucătoare profesionistă în 1994. Cunoscută în mod special ca jucătoare de dublu, a câștigat la femei dublu la Wimbledon în 1999 împreună cu Lindsay Davenport. La fel, a câștigat la dublu mixt în 2001 la Australian Open împreună cu Ellis Ferreira. A ajuns în 2005 în semifinala femei dublu la Australian Open cu Davenport în 2005. A fost clasată pe locul 1 la categoria jucătoare de dublu. În 2001 s-a îmbolnăvit de leucemie, dar prin chimioterapie s-a însănătoșit și a revenit în circuitul internațional profesionist de tenis WTA. S-a retras din tenis în 2007. Este International Sports Ambassador pentru The Leukemia and Lymphoma Society

1985 – S-a născut Florin Mergea

26 ianuarie 1985, Craiova

Jucător de tenis. La vârsta de 14 ani s-a clasat pe locul I la dublu, împreună cu Horia Tecău, la europenele pentru juniori de la San Remo. În 2002 a fost campion la dublu, alături de Horia Tecău, la Wimbledon juniori, finalist la dublu la Australian Open împreună cu Horia Tecău și câștigător al Orange Bowl la dublu. În 2003, campion la simplu și la dublu la Wimbledon juniori, finalist la simplu și dublu juniori la Australian Open. Este component al lotului național de Cupa Davis

1988 – S-a redeschis Biblioteca Română din Paris

Biblioteca Română din Paris a fost constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, dar a fost desființată în 1945. În 1988, la reînființarea sub auspiciile Ambasadei României în Franța, biblioteca a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou înființatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris, fiind deținătoarea unui fond de carte de circa 12.800 de volume, în limbile română și franceză. Primul director a fost diplomatul Nicolae Mareș

1990 – A fost înregistrată oficial Uniunea Democrată Maghiară din România, UDMR

Constituită la data de 25 decembrie 1989, UDMR este o organizație politică din România, fondată pentru a reprezenta interese ale comunității maghiare. Primul președinte al UDMR a fost ales scriitorul Dómokos Géza

1994 – Aderarea României la Parteneriatul pentru pace, propus de NATO

Documentul-cadru privind participarea României la Parteneriatul pentru pace, a fost semnat la Cartierul General al NATO din Bruxelles de ministrul român de externe. România a devenit astfel primul stat din Europa Centrală și de Est care a aderat la Parteneriatul pentru Pace. Documentul a permis participarea în comun la operațiuni de menținere a păcii și de rezolvare a situațiilor de criză, ca și la aplicații militare comune, să-și perfecționeze, prin cooperare pregatirea de luptă, să primească asistență pentru restructurarea organismelor militare

1994 – Guvernul britanic a solicitat înapoierea Ordinului Bath al Majestății sale Regina Marii Britanii și Irlandei de Nord, decernat în 1978 lui Nicolae Ceaușescu

1996 – A încetat din viață Nicolae Țațomir (2 februarie 1914, Hârlău, Iași – 26 ianuarie 1996, Iași)

Poet, prozator și publicist; magistrat; profesor universitar, șef de catedră și decan al Facultății de Drept din Iași; membru corespondent al Academiei de Științe Sociale și Politice

2004 – A încetat din viață Eva Behring (28 iunie 1936, Stettin/Szczecin, Polonia – 26 ianuarie 2004, Berlin)

Profesoară universitară; istoric literar și specialistă germană în domeniul literaturii române

2014 – A încetat din viață Cicerone Ionițoiu (8 mai 1924, Craiova – 26 ianuarie 2014, Paris)

Scriitor, activist civic și memorialist; deținut politic în închisorile comuniste

2015 – A încetat din viață Traian Zorzoliu (15 decembrie1936, Stoicănești, Olt – 26 ianuarie 2015)

Economist, muzeograf, profesor, pictor și sculptor, promotor al muzeografiei

2016 – A încetat din viață Elena Negreanu (13 februarie 1918, Iași – 26 ianuarie 2016, București)

Regizoare, actriță și profesoară de actorie care a modelat carierele marilor actori ai teatrului și filmului românesc; regizor artistic în redacția Teatru a Radiodifuziunii Române (1956–1980)

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

1 comentariu la „26 Ianuarie în istoria românilor

  1. Pingback: 26 ianuarie în istoria românilor | RoEvanghelica

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: