Istoria României România frumoasă Today's Memory

14 Aprilie în istoria românilor

Ștefan cel Mare–Domnitorul Moldovei

Foto: Ștefan cel Mare, Domnitorul Moldovei


1205 – Bătălia de la Adrianopole

Purtată între oastea bulgară, condusă de țarul Ioniță Vlahul și cavalerii Crucii ai lui Balduin I de Constantinopol. Ioniță Caloian Vlahul, conducătorul Țaratului Valaho-Bulgar (1197–1207), era cel de al treilea frate al țarilor Petru și Asan.

Ioniţă Caloian Vlahul. Monument în Varna (1205)
Ioniţă Caloian Vlahul. Monument în Varna

În contextul Cruciadei a patra și al constituirii în 1204 a Imperiului Latin la Constantinopol de către cruciați, noul conducător de la Constantinopol, împăratul Balduin I intenționa să-și impună dominația asupra tuturor teritoriilor care au făcut vreodată parte din Imperiul Bizantin. A început să asedieze Adrianopolul când, potrivit descrierii cronicarului cruciat Villehardouin, „Ioniță, rege al Bulgariei, a sosit pentru a sprijini Adrianopolul cu foarte mare armată, pentru că el aducea cu sine valahi și bulgari și 14.000 de cumani care nu fuseseră niciodată botezați”. Trupele de valahi și cumani ale lui Ioniță au provocat cruciaților o înfrângere categorică. Balduin I a fost capturat, iar unul dintre liderii cruciați, Ludovic I de Blois a căzut în luptă

1266 – A încetat din viață Rogerius (1201/1205, Torremaggiore, Italia – 14 aprilie 1266, Split, Regatul Ungariei/Croația)

Călugăr de origine italiană; canonic de Oradea, apoi arhiepiscop de Split; autor al cărții Carmen miserabile (titlu complet: „Carmen miserabile super destructione regni Hungariae temporibus Belae IV regis per Tartaros facta”, scrisă în anul 1243, la Sopron), în care descrie marea invazie mongolă din 1241

1411 – Prima atestare documentară a localității Câmpulung Moldovenesc        

Ținut de legende și meleag pitoresc, înconjurat de codrii de brad și molid, Câmpulung Moldovenesc are o istorie îndelungată, care începe cel puțin odată cu întemeierea Moldovei. Câmpulung Moldovenesc (1411)Așezarea a fost rând pe rând centrul unei uniuni de obști sătești libere, capitală a unei formațiuni politice prefeudale, pe unde, potrivit tradiției, au trecut, venind din Maramureș, și Dragoș descălecătorul și Bogdan I (1359–1365), întemeietorul Moldovei. Prima mențiune scrisă despre Câmpulung Moldovenesc și cunoscută până acum datează din vremea lui Alexandru cel Bun (1400–1432), prin care Mănăstirea Moldovița primea satul Vama, „mai jos de Câmpulung

1457 – Bătălia de la Orbic

La 14 aprilie 1457, la Orbic, în ținutul Neamțului, astăzi Buhuși, Bacău, a avut loc lupta dintre Ștefan, în fruntea unei armate de circa șase mii de oameni și Petru Aron, încă Domn al Moldovei. Fiind înfrânt, Petru Aron s-a retras la poloni, cedându-le acestora cetatea Hotinului

1457 – S-a încheiat a treia domnie pe tronul Moldovei a voievodului Petru Aron

Petru Aron (1419 – 1469), fiul natural al domnului Moldovei Alexandru cel Bun, a fost domn al Moldovei de trei ori: Petru Aron (1457)prima dată, s-a luptat cu Bogdan al II-lea, pe care l-a ucis mișelește la Reuseni (17 octombrie 1451–24 februarie 1452); apoi s-a luptat cu Alexăndrel (a doua domnie: 25 august 1454–8 februarie 1455), care a urcat și el pe tron între 8 februarie–25 martie 1455 și l-a învins la Movile în martie 1455, silindu-l să se retragă la Cetatea Albă, unde și-a pierdut viața (a treia domnie: 25 martie 1455–14 aprilie 1457). În 1455, Petru Aron a reînnoit omagiul de fidelitate regelui Poloniei, în iunie 1456 a reconfirmat privilegiul comercial dat în 1408 de tatăl său, Alexandru cel Bun, pentru negustorii polonezi. În urma presiunilor făcute de sultanul Mahomed al II-lea, în 1456 a acceptat să plătească otomanilor un tribut de 2.000 de galbeni. A fost răsturnat de la putere de Ștefan, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457. Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, de unde a provocat ostilitățile dintre Ștefan cel Mare și Matei Corvin. După lupta de la Baia din 1467, când Ștefan cel Mare l-a învins pe Matia Corvin, Petru Aron a fost prins și ucis de Ștefan cel Mare

1457 – Ștefan cel Mare a cucerit tronul Moldovei

La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos, pentru a lupta împotriva domnului Moldovei, Petru Aron, pe care l-a învins pe 12 aprilie în Bătălia de la Doljești și la 14 aprilie în Bătălia de la Orbic, silindu-l să ia calea exilului. Ștefan cel Mare, Domnitorul Moldovei (1457)După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan a organizat o mare ceremonie publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului (locul purta numele de Direptate deoarece aici se obișnuiau a se ține toate judecățile cele mari, toți oamenii putând veni să asiste sau să facă vreo plângere). „Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu? Ei cu toții au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii” (Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei).

În timpul domniei lui (care a durat 47 de ani, până în ziua morții sale – 2 iulie 1504), a reorganizat administrația, a impulsionat comerțul, a refăcut sistemul de apărare a țării. Din acea epocă datează primele cronici, ca și mănăstirile pictate în celebrul stil moldovenesc. Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, Sf. Voievod Ștefan cel Mare fiind prăznuit în data de 2 iulie

1523 – Vladislav al III-lea a fost înscăunat voievod al Munteniei de către turci, în prima sa domnie

Vladislav al III-lea (? – 1525?), nepotul lui Vladislav al II-lea al Țării Românești, a fost Domnitor în Țara Românească de trei ori (cca. 14 aprilie–cca. 19 octombrie 1523; cca. 20 martie–cca. 18 septembrie 1524; cca. 19 aprilie–cca. 18 august 1525). A ocupat tronul cu ajutorul otomanilor care i-au pus la dispoziție o oaste cu care a reușeit să-l alunge de la domnie pe Radu de la Afumați. Numit „voievod de vară”, care a tot încurcat domnia lui Radu de la Afumați

1600 – A început expediția lui Mihai Viteazul de cucerire a Moldovei

La 14/24 aprilie Mihai Viteazul a plecat din Alba Iulia, lăsând în Mihai Viteazul (1600)locul său pe banul Mihalcea, acesta și Farkas Korniș fiind delegați să trateze cu comisarii imperiali. El s-a îndreptat spre Miercurea Sibiului, după care a trecut pe lângă Făgăraș (17/27–20/30 aprilie), Codlea (21 aprilie/1 mai), Brașov (22 aprilie/2 mai) și a ajuns la Prejmer (23 aprilie/3 mai), unde și-a așezat tabăra, făcând cunoscut ostașilor săi că vor trece Carpații pentru a-l alunga pe Ieremia Movilă de pe tronul Moldovei

1685 – Convenția de la Cârțișoara

Acord secret semnat între Imperiul habsburgic și Principatul Transilvaniei, prin care se angaja sprijinul transilvănean pentru acțiunea de preluare a controlului habsburgic asupra Transilvaniei. S-a semnat prin intermediari: din partea habsburgilor a fost trimis în Transilvania iezuitul Antidie Dunod, iar din partea principelui Mihail Apafi a fost trimis ca reprezentant cancelarul Mihail Teleky. Principele se angaja să sprijine acțiunile imperialilor în Transilvania și să recunoască suzeranitatea lui Leopold I. În schimb Transilvania își păstra autonomia teritorială și politică

1828 – A început Războiul Ruso-Turc

14/26 aprilie 1828–2/14 septembrie 1829

Conflict militar dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, pentru supremația în sud-estul Europei. A izbucnit ca urmare a suspendării Convenției de la Akkerman și închiderea strâmtorilor Bosfor și Dardanele de către Poarta Otomană, după distrugerea flotei sale în Bătălia de la Navarino.

Războiul Ruso-Turc. Bătălia de la Akhaltsikhe (1828-1829)
Războiul Ruso-Turc. Bătălia de la Akhaltsikhe

Trupele Rusiei țariste au trecut Prutul și, în câteva zile, au ocupat Moldova și Țara Românească. În locul domnilor celor două principate (Ioniță Sandu Sturdza, Domn al Moldovei și Grigore al IV-lea Ghica, Domn al Țării Românești), obligați să se retragă, s-a instituit o administrație militară rusă, în frunte cu contele Pahlen, numit președinte deplin împuternicit al adunărilor (divanurilor Moldovei și Valahiei). La operațiunile purtate pe teritoriul Țării Româneaști și de-a lungul Dunării au participat și unități de panduri români. Războiul a fost câștigat de ruși și s-a finalizat cu Tratatul de pace de la Adrianopol, în care Imperiul Otoman dădea Rusiei acces la gurile Dunării și fortărețele Akhaltsikhe și Akhalkalaki din Georgia

1839 – A apărut periodicul Foaie sătească a Principatului Moldovei

Prima publicație românească adresată cititorilor de la sate. A apărut la Iași, sub conducerea lui Gheorghe Asachi, între 1839–1851. Redactori au fost Gh. Asachi, M. Kogălniceanu și C. Rolla. Periodicul conținea suplimentul consacrat agriculturii, industriei și negoțului, cu numele Foaie de învățături folositoare. A apărut pînă la 6 iulie 1851

1864 – S-a născut Arthur Văitoianu

14 aprilie 1864, Ismail – 17 iunie 1956, București

Unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial, om politic. Pe timpul războiului a îndeplinit funcții de Arthur Văitoianu (1864-1956)comandant de divizie, de corp de armată în campaniile anilor 1916, 1917, și 1918, remarcându-se prin modul cum a condus acțiunile. A fost Comandantul Corpului II Armată, pe timpul Bătăliei de la Mărăști. După război a intrat în politică, fiind desemnat prim-ministru al României în anul 1919, în cursul mandatului său având loc primele alegeri din România Mare. A mai ocupat diverse poziții ministeriale în guvernele Partidului Național Liberal. În timpul regimului autoritar instituit de regele Carol al II-lea a fost numit consilier regal. După cel de-Al Doilea Război Mondial a fost arestat de autoritățile comuniste și întemnițat timp de șapte ani în Penitenciarul Sighet

1868 – S-a născut Oscar Obedeanu

14 aprilie 1868, București – 11 ianuarie 1915, București

Artist plastic. Începând cu 1886 a urmat cursurile Școlii de Belle Arte din București, condusă de pictorul Theodor Aman, primind medalia de argint pentru compoziție. S-a format sub influența Oscar Obedeanu. Autoportret (1868-1915)pictorilor Theodor Aman și Nicolae Grigorescu, dar și a povestirilor tatălui său, colonel în timpul Războiului de Independență din 1877–1878 și a albumelor existente în biblioteca familiei. A evocat momentul istoric 1877–1878, într-o serie de desene în tuș sepia cu peniță sau creion, pregătitoare pentru compozițiile pictate, cum sunt Atacul redutei Grivița și căderea eroică a căpitanului Valter Mărăcineanu, Osman Pașa rănit și ofițeri ai Marelui Stat Major Român, iar la expoziția din 1889, organizată de C.I. Stăncescu în cinstea sărbătoririi a 25 de ani de la înființarea Societății Ateneul Român, a prezentat picturile intitulate Dorobanț, Sentinelă, Dorobanț în viscol, Despărțirea de ostași, Vedete de călărași, Curcanii în redută. Biografie ilustrată

1874 – S-a născut Sever Zotta

Sever Ritter von Zotta; 14 aprilie 1874, Chisălău, Cozmeni, Bucovina/Ucraina – 10 octombrie 1943, Orsk, Rusia

Arhivar, genealogist, istoric și publicist, membru corespondent (din 1919) al Academiei Române. A făcut studii superioare (Dreptul și Științele sociale) la Universitatea din Viena, a luat licența în Drept, în București, în 1904, cu teza: Contractul de locațiune în dreptul roman și român. În anul 1909, a publicat la București piesa istorică în versuri Vasile Lupu. Sever Zotta (1874-1943)Din 1911, s-a stabilit la Iași unde s-a dedicat studiilor de genealogie; a fondat revista Arhiva genealogică (1912), care urma să fie străină luptelor politice și departe de orice tendință snobistă de diferențiere socială. A fost numit director al Arhivelor Statului din Iași, funcție pe care a menținut-o până în 1934; în această perioadă a convins particularii să depună la arhive documentele pe care le păstrau. În 1921, împreună cu istoricul Gheorghe Ghibănescu a înființat Societatea de Istorie și Arheologie din Iași, desfășurând o bogată activitate publicistică bazată în primul rând pe tezaurul documentar al țării, adunat în depozitele Arhivelor Statului. Astfel sub egida Societății de Istorie și Arheologie a apărut la Iași revista Ioan Neculce în care a tipărit studii și documente, colaborând la diferite publicații cu caracter istoric: Arhiva, Revista istorică, Revista arhivelor, Convorbiri literare, Arhiva românească, precum și la unele ziare: Evenimentul, Opinia, Neamul românesc. A întemeiat cea dintâi publicație de specialitate Arhiva genealogică (apărută la Iași în 1912–1913). A fost decorat cu Ordinul național Steaua României în rang de cavaler. Pe 13 iunie 1941 a fost arestat de comisarii NKVD care nu i-au dat răgaz decât zece minute pentru a-și face bagajul, fiind deportat de sovietici în Ural. A încetat din viață în prizonierat

1879 – Agenția diplomatică a României la Belgrad a fost ridicată la rangul de legație

România și Serbia au stabilit relații diplomatice la nivel de legație la 14/26 aprilie 1879, la 1 ianuarie 1939, legațiile fiind ridicate la rang de ambasadă

1884 – A apărut la Sibiu publicația politică și culturală Tribuna

Fondată în 14/26 aprilie de către Ioan Slavici, a avut un important rol în viața politică și culturală a Transilvaniei și a militat pentru unitatea politică a românilor prin cultură. A combătut exagerările latiniste și a promovat realismul popular, publicând numeroase texte folclorice și literatură inspirată din viața țăranilor. Primul număr Tribuna (1884)Alături de Ion Slavici, principalul condei al ziarului, au mai publicat: Septimiu Albini, Cornel Pop Păcurar, Pompiliu Picos, Alexandru Dordea, Cornel Scurtu-Bechinetz, George Coșbuc. Timp îndelungat a fost cel mai citit ziar din Ardeal. A apărut până la 29 aprilie 1903

1885 – Nicolae Grigorescu a terminat tabloul Atacul de la Smârdan

Pictură de mari dimensiuni, realizată în perioada 1878–1885. Lucrarea a fost comandată de Primăria București în anul 1878. Nicolae Grigorescu a luat parte, ca reporter, la Războiul de Independență, observând și înregistrând în sute de desene, adevărate stenograme, desfășurarea luptelor și a vieții zilnice de pe front. Pentru executarea comenzii de la primărie, artistul a folosit documentarea realizată pe front, făcând numeroase crochiuri și schițe în creion, cărbune, laviu sau ulei. Pe 14 aprilie 1885, Atacul de la Smârdan a fost gata și cetățenii Capitalei au fost invitați să-l vadă în salonul Casei Covezdi, din hotelul cu același nume aflat la intersecția străzii Academiei cu strada Regală. Atacul de la Smârdan (1885)Impactul asupra populației Bucureștiului a fost unul major. Expunerea operei a stârnit o mare curiozitate. După două săptămâni de la deschiderea salonului, Primăria Capitalei a recepționat tabloul și Nicolae Grigorescu a fost declarat cetățean de onoare al Capitalei

1885 – S-a născut Iuliu Hațieganu

14 aprilie 1885, Dârja, Cluj – 4 septembrie 1959, Cluj

Medic internist, reprezentant de seamă al medicinii românești, membru titular (din 1955) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Medicină ale Universității din Cluj. În 1910 și-a încheiat studiile cu un strălucit doctorat și a devenit asistent al profesorului Zsigmond Purjesz. S-a făcut cunoscut încă din 1914 în literatura de specialitate printr-un studiu asupra galactozuriei alimentare, publicat în Jurnalul Medical din Budapesta. A fost unul din delegații tineretului universitar la Adunarea Națională de la Alba Iulia și a susținut în fața Consiliul Dirigent al Transilvaniei înființarea Universității din Cluj. Ulterior a prezidat și primul Congres al Medicilor. La 34 de ani a ținut prima prelegere universitară în limba română din Ardeal, Problema icterului cataral prin care a pus bazele învățământului superior medical clujean. A fost un mare susținător al creării de parcuri sportive și locuri dedicate recreației, conform principiului o minte sănătoasă într-un corp sănătos. De altfel, când a fost numit ministru al sănătății în guvernul Iorga, și-a dat demisia după ce i-a fost respinsă propunerea de înființare a unui portofoliu al Educației Fizice. Odată cu instaurarea comunismului, noua situație politică l-a afectat atât pe Hațieganu, cât și colaboratorii săi, mulți fiind concediați sub pretextul unor așa-zise judecăți populare

1895 – S-a născut Ionel Nicolae Romanescu

14/27 aprilie 1895, Liège – 1 noiembrie 1918 Sissonne

Aviator. A zburat cu un planor în 1908, la Craiova; acesta fiind primul zbor planat din România cu un om la bord într-un aparat mai greu decât aerul și fără motor. A primit titlul de cel mai tânăr zburător din lume din partea Federației aeronautice din Paris. În 1911 a realizat un planor demontabil cu care a făcut mai multe încercări de zbor în stațiunea Eforie Sud. A înființat la Iași, în 1912, alături de câțiva colaboratori, prima școală particulară de planoriști amatori. Ionel Nicolae Romanescu (1895-1918)S-a înrolat voluntar ca pilot în primul război mondial. În 1917 a izbucnit revoluția bolșevică iar la începutul anului următor, pe când se afla la Odessa, Romanescu a fost arestat de către sângeroșii revoluționari. După eliberare și-a exprimat intenția de a lupta de partea Franței contra forțelor ostile țării noastre, dată fiind situația dificilă în care ajunsese România după abandonul luptei de către Rusia cuprinsă de revoluție. S-a angajat în faimoasa Legiune Străină, doar 18 zile fiindu-i necesare pentru obținerea brevetului de pilot de vânătoare. A participat la Ofensiva din Argone; la bordul avionul său, a reușit, alături de pilotul unui alt avion de vânătoare, să iasă victorios dintr-o confruntare de 15 minute cu opt avioane germane, desfășurată la 4000 de metri înălțime. Avionul său fusese atât de avariat încât n-a mai putut fi refolosit. Pe când participa la confruntările din Ardeni, aparatul său de zbor a primit, în plin, o lovitură de obuz, la înălțimea de 2000 de metri. Avionul a fost spulberat, sfârșitul temerarului aviator român fiind fulgerător. Avea doar 23 de ani. A primit post-mortem medalia Ordinul Virtutea Militară și Crucea de Război

1909 – S-a înființat Societatea comunală pentru construcția și exploatarea tramvaielor în orașul București, STB

La inițiativa primarului Capitalei, Vintilă Brătianu, s-a adoptat Legea pentru înființarea Societății Comunale pentru construcțiunea și exploatarea tramvaielor în București, respectiv STB. STBSocietatea trebuia să beneficieze de capital eminamente românesc și își propunea ca, în următorii 10 ani să aibă monopol asupra transportului bucureștean. Legea a fost dezbătută și aprobată în Parlament la 14 aprilie, urmând ca statutele de funcționare ale Societății să fie aprobate de Consiliul Comunal, conform noii legi, fapt ce s-a petrecut la data de 15 mai. În ședința din 23 mai 1909, Consiliul de Miniștri aproba, la rândul său, aceste statute de funcționare

1910 – Legea asupra repausului duminical și în sărbătorile legale

Aplicabilă în unitățile comerciale și industriale din România, excepție făcând instituțiile statului și ale administrației publice. Pe 6 martie 1897 a fost adoptată Legea repausului în zilele de duminică și sărbători, conform căreia, repausul era acordat o jumătate de zi, duminică dimineață, și 14 sărbători pe an. În 14 aprilie 1910, legea a fost modificată: se prevedea repausul duminical și în sărbătorile legale în unitățile comerciale și industriale, cu excepția instituțiilor statului și a administrației publice. Excepție făceau brutăriile, care lucrau în toate zilele săptămânii pentru a vinde oamenilor pâine proaspătă

1917 – S-a născut Viorel Doboș

14 aprilie 1917, Iași – 6 aprilie 1985, București

Compozitor și dirijor. A manifestat înclinații muzicale de mic, luând lecții de pian de la 4 ani. La 15 ani a compus un vodevil după Scara Mâții, de Vasile Alecsandri, pe care l-a armonizat și orchestrat. A urmat în paralel Academia de Muzică și Artă Dramatică din București și Facultatea de Drept, al cărei licențiat a devenit la 20 ani. Încă din anii studenției a scris Mica suită românească pentru orchestră simfonică, un ciclu de cântece pentru voce și pian. Viorel Doboș (1917-1985)A participat la Al Doilea Război Mondial, fiind trimis pe frontul de Est, în Caucaz și Crimeea. A fost decorat cu ordinul Coroana României, clasa a IV-a, cu spade, în grad de cavaler. A fost pianist corepetitor și dirijor secund la Teatrul de operetă Palladium din București, dirijor secund și compozitor la Teatrul Armatei, prim-dirijor și director la Ansamblul Ciocârlia, prim-dirijor și director la Teatrul Muzical din Galați, prim-dirijor și director la Ansamblul Perinița, director al Studioului de Operă la Conservatorul din București. A întreprins turnee artistice ca dirijor în Ungaria, Bulgaria, Polonia, China, Mongolia, RPD Coreeană, URSS, Vietnam, Iugoslavia, Elveția și Franța. A cules și a prelucrat folclor românesc și străin, a susținut conferințe, prelegeri, emisiuni radiofonice și de televiziune. A realizat sute de înregistrări la Radio și Casa de Discuri Electrecord din muzica corală și ușoară românească. A fost ofițer în armată, urcând toate treptele ierarhice de la sublocotenent până la colonel. A realizat numeroase orchestrații și prelucrări ale partiturilor de balet, muzică ușoară și corală românească. I s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Socialistă România

Viorel Doboș – Suita I din baletul Păcală • Dirijor Viorel Doboș

1919 – Calendarul gregorian a intrat în vigoare în România

Data de 1 aprilie pe stil vechi a devenit data de 14 aprilie pe stil nou. În consecință, anul 1919 a avut doar 352 de zile. Aplicarea calendarului gregorian (1919)Biserica Ortodoxă Română a trecut, oficial, la noul calendar abia în octombrie 1924

1922 – S-a născut Victor Toma

14 aprilie 1922, Leova, Cahul/R. Moldova – 26 noiembrie 2008, București

Inginer. Născut în Basarabia, s-a refugiat în România la începutul anilor ’40, s-a înscris la Universitatea Tehnică, Secția de Radio-comunicații, pe care a absolvit-o în 1945. A lucrat ca asistent (1946–1948), apoi timp de doi ani pentru concernul Tesla din Praga, unde a creat prima sa invenție: releu electronic discriminator de tensiune, reținută de Ministerul Apărării pentru un proiect militar secret. Victor Toma (1922-2008)Din 1950, a activat la Institutul de Fizică Atomică (IFA) București-Măgurele. Aici a inventat instalația de laborator pentru măsurători de radio-activitate (folosit la productia de contori Geiger-Müller); dispozitivul de pornire-oprire pentru cronometre electronice; CIFA-1, primul calculator electronic numeric din țările socialiste, mai putin URSS. A continuat cu CIFA-2 și CIFA-3, ultima lucrare intrând în dotarea Centrului de Calcul al Universității din București. Următoarea invenție: dispozitivul de generare controlată a impulsurilor (1961), folosit în aplicații în calculatoare și sisteme electronice numerice. A completat seria computerelor cu: CIFA-4, CET-500 (calculator numeric cu tranzistori de memorie din ferite), CET-501 (1967). A format la IFA generații de ingineri, matematicieni și programatori. În 1968 a fost transferat la Institutul de Tehnică de Calcul (ITC) unde a fost de la șef de laborator, șef de secție, director adjunct științific. În 1995, la 70 de ani, a inventat echipamentul pentru vot electronic, folosit de Parlamentul României

1922 – S-a născut Mihail Cosma

Cosma Moise; 14 aprilie 1922, Ploiești – 28 ianuarie 1978, București

Poet, prozator, jurnalist și traducător. A urmat studii de Filosofie și Drept la Universitatea din București, absolvite în 1945. A debutat cu versuri în 1937, în Porunca vremii, colaborând apoi și la Universul literar, Vremea, Dacia rediviva. A debutat editorial în 1944, cu volumul Geode. Semnând cu Mihail Cosma, a dat naștere la confuzii între el și poetul de limbă franceză Claude Sernet (1902–1968), care folosise același pseudonim. A fost redactor la Scânteia, Tinerețea, Vestea nouă, România literară, la Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia” și a fost angajat pentru scurtă vreme la Editura Cartea Rusă. Alături de Ioan Cutova, Ion Frunzetti, Victor Toroynopol și Margareta Dorian, a fost laureat al Premiului Editurii Forum, cu volumul Pâinea pădurii (1945). În primii ani de după război a colaborat la Scânteia tineretului, Tinerețea, Lumea, Națiunea, Vrerea, mai târziu la Flacăra, România literară, etc. Din cărțile sale: Pâinea pădurii, Inefabila Arcadie, Joc de fluturi, Circul feeric, Panerul cu licurici, Trandafirul și infinitul

1924 – S-a înființat, la București, Asociația Românească pentru Liga Națiunilor

România a fost unul dintre membrii fondatori ai Societății Națiunilor. În 1918 a luat ființă la Paris Asociația română pentru Societatea Națiunilor, condusă de un Comitet executiv, președinte fiind C. Dissescu, profesor de Drept la Universitatea din București, iar membri erau Ermil Pangrati, matematician, inginer, profesor la Universitatea din București, juristul Demetru Negulescu și scriitoarea Elena Văcărescu. Comitetul a acționat prin biroul presei române, prezentându-și opiniile în cadrul Conferințelor Asociațiilor Liber Aliate pentru Societatea Națiunilor desfășurate în ianuarie și martie 1919 la Paris și Londra

1924 – S-a născut George Munteanu

14 aprilie 1924, Bravicea, Orhei/Călărași – 8 noiembrie 2001, București

Profesor universitar, scriitor, critic și istoric literar. După absolvirea studiilor superioare la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității „Victor Babeș” din Cluj, a urmat o carieră universitară la aceeași facultate, fiind asistent și lector, apoi s-a transferat la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București unde a fost lector și apoi conferențiar. George Munteanu (1924-2001)A lucrat în paralel ca redactor la revistele Steaua din Cluj, respectiv Contemporanul din București. A fost detașat în străinătate ca lector de limba română la Universitatea din Montpellier și la Universitatea din Beijing. În ultimii ani ai vieții a fost profesor la Universitatea Hyperion. A colaborat cu articole și studii la revistele România literară, Luceafărul, Tribuna, Contemporanul, precum și la ziarul Scînteia. A debutat editorial cu o monografie dedicată lui B.P. Hasdeu (1963), apoi a publicat un studiu dedicat operei lui Ion Creangă, două studii dedicate lui Mihai Eminescu, două volume de articole: Atitudini, Sub semnul lui Aristarc, și cursul universitar Istoria literaturii române. Epoca marilor clasici. Volumul Hyperion, I. Viața lui Eminescu (1973), având originea în teza sa de doctorat, a fost distins cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române

1929 – Prima transmisiune de la Opera Română în direct la radio

A fost transmis spectacolul Aida de Giuseppe Verdi

Giuseppe Verdi – Aida Marșul triumfal

1929 – S-a născut Octav Pancu-Iași

14 aprilie 1929, Iași – 16/17 aprilie 1975

Scriitor, publicist și scenarist, un important autor de literatură pentru copii. În anii 1950–1960 a publicat volume de schițe și povestiri umoristice, între care: Are tata doi băieți, Schițe în pantaloni scurți, Scrisori pe adresa băieților mei, Făt–Frumos cînd era mic, etc. A fost și autorul a două romane pentru copii: Marea bătălie dela Iazul Mic, Cartea cu ochi albaștri. Octav Pancu-Iași (1929-1975)A coordonat redacția pentru copii și tineret a Radiodifuziunii, începând din 1947. În 1949 l-a cunoscut pe umoristul Octavian Sava – cei doi au intrat într-o brigadă artistică, obținând premiul întâi pe țară. La redacție, Pancu-Iași a dovedit multă abilitate în a păstra conținuturile dedicate celor mici nealterate de atacurile politice aduse frecvent redacției sale. Totuși, o dată cu schimbarea membrilor sectorului de partid răspunzător pentru Radiodifuziune, Pancu-Iași a fost amenințat să-și piardă funcția în mai multe rânduri, până la demiterea sa în 1958. A lucrat în lumea filmului, ca redactor și scenarist. Succesul său în cinematografie a culminat cu scenariul pentru pelicula Tată de duminică (1974), regizată de Mihai Constantinescu. Cu toate acestea, succesul a sosit după ce a fost din nou scos din funcție, de astă dată din pricina unui scheci incomod pentru conducerea politică a vremii. În ultima parte a vieții, s-a angajat ca redactor la revista Cutezătorii și a scris foiletoane gazetărești

Tată de duminică (1974)

1932 – Legea pentru organizarea bibliotecilor si museelor publice comunale

Adoptată la 12 aprilie 1932 și intrată în vigoare la 14 aprilie, prin publicarea în Monitorul Oficial, prevedea înființarea acestora în fiecare municipiu, comună urbană și rurală

1932 – S-a născut Gelu Barbu

14 aprilie 1932, Lugoj – 17 februarie 2016, Las Palmas

Balerin și coregraf, fiul compozitorului Filaret Barbu, prim balerin al Operei Naționale București, stabilit în Spania. În copilărie, a urmat cursuri de dans expresionist german, continuându-și studiile la București cu Floria Capsali, Andrei Romanovski, Trixy Checais și Danovski. A urmat apoi studiile la Institutul Coregrafic de Stat din Leningrad/Sankt Petersburg, având-o ca profesoară pe Agrippina Vaganova. Gelu Barbu (1932-2016)A dansat cinci ani pe scena Teatrului Kirov, s-a întors în țară, unde a fost prim balerin al Operei Naționale București. Șantajat de Securitate să devină spion, a plecat într-un turneu în Germania de Est, reușind să treacă Zidul Berlinului spre vest. A făcut parte din corpul de balet a unei televiziuni bavareze, a realizat o serie de emisiuni de televiziune în Italia și s-a stabilit în Las Palmas, un oraș din Insulele Canare, Spania. Aici a fondat propria companie de balet, declarând că a făcut „o mică revoluție”, întrucât țara nu avea în acel moment o școală de dans contemporan. S-a întors în România după revoluție, fiind invitat la Festivalul „George Enescu”. A fost distins cu titlul de Cavaler al Ordinului național Steaua României (2002), Ordinul Constituției din partea lui Olav al V-lea al Norvegiei, distincțiile de cetățean de onoare al Lugojului și al localității Las Palmas, cea din urmă venind din partea regelui Juan Carlos I al Spaniei

Nocturne cu Gelu Barbu (TVR1, 2004)

1933 – S-a adoptat legea de creare a Fundațiilor Culturale Regale ale României

Fundația Universitară regele Carol I, Fundația Principele Carol din București, Fundația Ferdinand din Iași și Institutul de cercetări experimentale Regele Carol al II-lea din Cluj au format o uniune cu numele Fundațiile Culturale Regale ale României, al cărei secretar a fost generalul Nicolae Condiescu. A început să apară Revista Fundațiilor Regale. Revista Fundațiilor Regale (1933)Fundațiile Culturale Regale și Așezămintele înființate de ele pentru împlinirea menirei lor statutare au devenit persoane juridice, fiind scutite de taxele de timbru și înregistrare, de taxele poștale, precum și de orice impozite către stat, județ sau comună

1934 – S-a născut Cornelia Velcescu

14 aprilie 1934, București – 21 ianuarie 2019

Sculptor, pictor de icoane, etnolog și lingvist, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România (1970–1982) stabilită în străinătate din 1982. A absolvit în 1959 Facultatea de Filologie a Universității București și în 1968, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București. Cornelia Velcescu (1934-2019)Singura sa expoziție personală din România a fost deschisă în 1969. Mai apoi, a participat la numeroase expoziții colective din țară și de peste granițe, remarcându-se prin lucrări de inspirație arhaică, cu sugestii antropomorfe, dar și prin portrete. A realizat, de asemenea, câteva ansambluri monumentale în mozaic și piatră, destinate spațiului public. Unul dintre subiectele preferate ale Corneliei Velcescu a fost geneza, pe care a interpretat-o plastic și în lucrări de atelier și în sculptura de mari dimensiuni. Ansamblurile megalitice și sanctuarele sunt una dintre principalele surse de inspirație ale artistei. Operele sale se află parcuri, muzee și colecții particulare din România dar și în Franța, Germania, Belgia, Luxemburg, Italia, Israel, Portugalia, Costa Rica

1941 – S-a născut Pálfi Géza

14 aprilie 1941, Satu Mare, Harghita – 12 martie 1984, Târgu Mureș

Preot romano-catolic, secui din Transilvania, deținut politic, victimă a regimului Nicolae Ceaușescu. A fost hirotonit preot în aprilie 1964 de către episcopul Áron Márton în Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia. Pálfi Géza (1941-1984)În ziua de Crăciun a anului 1983, care a fost o zi de duminică, și-a terminat predica la Odorheiu Secuiesc cu întrebarea: „Va veni vreodată timpul în care ziua Crăciunului să fie nelucrătoare?”. A fost reținut și anchetat de Securitate. A decedat în urma bătăilor brutale primite în timpul anchetei de la Securitate. Cazul său a făcut obiectul unui raport întocmit de Amnesty International cu privire la încălcările libertății de exprimare în România lui Nicolae Ceaușescu. În cadrul slujbei duminicale din data de 24 noiembrie 1985 papa Ioan Paul al II-lea l-a evocat pe preotul Géza Pálfi alături de alți preoți care „au fost nimiciți de brutalitatea orânduirii comuniste” și care au devenit în acest fel martirii națiunilor

1943 – S-a născut Florin Faifer

14 aprilie 1943, Iași – 6 iulie 2020

Critic și istoric literar, teatrolog și lexicograf. A absolvit în 1966 Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, fiind angajat la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române (Iași), în sectorul de Istorie literară. Florin Faifer (1943-2020)A fost avansat cercetător științific principal și a colaborat la Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 (coordonat de acad. Eugen Simion, 1919) și la Dicționarul Gramaticii Limbii Române. În 1989 a obținut titlul de Doctor în Filologie, cu teza Memorialistica de călătorie (până la 1900) între real și imaginar, apărută ulterior în formă monografică. A fost secretar literar al Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, editând revista Stagiunea, secretar de redacție al Anuarului de lingvistică și istorie literară și al Revistei române. După 2000 a devenit profesor asociat la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Ca publicist, a colaborat la Convorbiri literare, Anuarul de lingvistică, istorie literara și folclor, Ateneu, Contemporanul, Cronica, Dialog, Revista de istorie și teorie literară, Viața Românească etc.

1947 – A încetat din viață Ioan (Iancu) Botez (20 martie 1872, Iași – 14 aprilie 1947, București)

Istoric literar și comparatist; membru fondator al revistei Viața românească; profesor și decan al Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din Iași

1949 – A încetat din viață Ion Atanasiu (26 octombrie 1892, Iași – 14 aprilie 1949, București)

Geolog; profesor de geologie la universitățile din Iași și București; unul dintre primii seismologi români; membru corespondent al Academiei Române; membru titular al Academiei de Științe din România

1950 – S-a născut Viorel Varga

14 aprilie 1950, Prodănești–Creaca, Sălaj – 18 septembrie 2020

Jurnalist și poet, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A urmat cursurile Facultății de Filologie din Cluj-Napoca (1971–1972), ale Facultății de Litere din București (1972–1974) și ale Institutului Politehnic din București, secția Mecanica fluidelor (1974–1977). Viorel Varga (1950-2020)A debutat în presa scrisă în anul 1969, în ziarul sălăjean Năzuința, fiind, apoi, colaborator la: Tribuna, Steaua, Luceafărul, România literară, Viața românească, Cronica, Convorbiri literare, Familia, Ramuri, Graiul Sălajului, etc. A avut o prodigioasă activitate jurnalistică, fiind membru al Asociației Jurnaliștilor Sălăjeni. A fost redactor la ziarul Graiul Sălajului și un apreciat poet sălăjean, a frecventat cenaclurile literare Silvania (Zalău), Echinox (Cluj-Napoca), Junimea, Clepsidra și Luceafărul (toate din București). A scris cinci volume de poezie: Trecerea, Niciodată departe, Fericit cel care, Aproape destin, O vârstă a florilor și a fost inclus în volumul lui Iuliu Suciu, Poeți sălăjeni ai Cenaclului Silvania

1950 – S-a născut Daniela Crăsnaru

14 aprilie 1950, Craiova

Poetă și traducătoare, politician. A debutat literar în 1972 când a Daniela Crăsnaru (n. 1950)publicat poezii omagiale precum Noi toți într-o singură inimă. Scrie versuri, nuvele și cărți pentru copii. A tradus în limba engleza și a fost laureată a unor premii importante, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate (1991) și Premiul pentru literatură al Fundației „Rockefeller” (1994). A fost director adjunct al Accademia di Romania din Roma, a condus Editura „Ion Creangă”. Dintre scrierile sale: Letters from Darkness, Pluta Răsturnată, Leii din Babilon, Sea-Level Zero

1952 – Arestarea membrilor familiilor de demnitari, Lotul familiilor demnitarilor

În noaptea de 14/15 aprilie 1952, în Săptămâna Mare, au fost arestate peste 50 de persoane a căror singură „vină” era aceea de a fi rude ale demnitarilor României interbelice. Toate aceste persoane arestate au fost „încadrate în unități de muncă”, pe baza deciziilor 533/1952 și 560/1952.

Muzeul Sighet, Sala 52 – Femei în închisoare (1952)
Muzeul Sighet, Sala 52 – Femei în închisoare

Membrii lotului „familiilor de foști demnitari” au fost internați în unitățile de muncă pe timp de 24 luni și, în lipsa unui motiv plauzibil pentru arestarea lor, la rubrica „motivul arestării”, din fișele matricole penale, apare, în majoritatea cazurilor, sintagma „element dubios”. Mai mult, aici

1952 – S-a născut Gheorghe Tofan

14 aprilie 1952, Gârceni, Vaslui

Artist plastic, profesor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. A absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Desen (1974), apoi Academia de Arte „George Enescu”, Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design, Iași (1994). Gheorghe Tofan (n. 1952)Din 1990, este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Activitatea sa este una prodigioasă, cu numeroase expoziții în țară și străinătate: La Roumanie magique – Galerie Arthis, La Maison Culturelle Belgo-Roumaine, Belgia (2010); Galerie der Gangolf-Kirche, Hettstadt, Germania (2008); Galerie Gala, Magdeburg, Germania; Galeriile de artă Top Business Chicago (2004); Muzeul de Artă Halle, Germania (2003); Centrul Cultural Român din Budapesta, Viena, Veneția, Centre d’Exposition „Constantin Brâncuși”, Montreal, Art Découvert, Poitiers, Franța, etc. Lucrări semnate Constantin Tofan se regăsesc în colecții particulare Franța, Germania, Israel, Grecia, Canada, SUA, Siria, Belgia, Mexic, Spania, Italia, Scoția, Noua Zeelandă. Gravură pe aluminiu, Galerie

 

1954 – Pronunțarea sentinței pentru lotul Pătrășcanu

După un proces pregătit timp de șase ani, care s-a derulat între 6–13 aprilie, la 14 aprilie a avut loc pronunțarea sentinței. Lucrețiu Pătrășcanu și Remus Koffler au fost condamnați la moarte și averile le-au fost confiscate, iar pentru ceilalți inculpați au fost stabilite pedepse cu închisoarea de la 8 la 15 ani. Sentința a fost publicată în ziarul Scânteia, nr. 2950, din 18 aprilie 1954. Sentința de condamnare la pedeapsa capitală a lui Pătrășcanu și Koffler a fost executată prin împușcare în 17 aprilie 1954 la închisoarea Jilava. „A murit împușcat pe la spate chiar de anchetatorul său, Iosif Moldoveanu. Au avut de câștigat de pe urma morții sale Dej, Gh. Apostol, Al. Drăghici, N. Ceaușescu” (V. Frunză –Istoria stalinismului în România, Ed. Humanitas)

1960 – Relațiile diplomatice dintre România și Indonezia au fost ridicate la rang de ambasadă

Guvernul Romaniei a recunoscut Republica Indonezia ca stat independent în 1950, iar 5 iulie 1958, guvernele celor două țări au convenit să deschida misiuni diplomatice la rang de legatie. La 14 aprilie 1960, nivelul reprezentăriilor diplomatice a fost ridicat la rang de ambasadă. Misiunea diplomatica a Romaniei in Indonezia a fost deschisa in 1959, iar in 1961, primul ambasador indonezian în Romania a prezentat scrisorile de acreditare

1962 – România și Algeria au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă

România a fost printre primele țări care au recunoscut independența Algeriei în 1962, cele două țări stabilind relații diplomatice, la nivel de ambasadă, la 14 aprilie 1962. Ambasada noastră la Alger a fost deschisă în 1963, primul ambasador român rezident în această țară fiind acreditat la 5 mai 1963

1962 – A încetat din viață Constantin Ionescu-Mihăești (12 septembrie 1883, București – 14 aprilie 1962, București)

Medic, microbiolog și imunolog; membru titular al Academiei Române

1964 – S-a născut Marius Vasileanu

14 aprilie 1964, Gura Humorului, Suceava

Filosof, scriitor, editor, jurnalist; cercetător în antropologia religiilor. Are o licență în Filosofie la Universitatea București și un master în Antropologia spațiului sacru la Marius Vasileanu (n. 1964)Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”. A fost director al Editurii Muzicale, profesor de istorie a religiilor în învățământul preuniversitar, a susținut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri, producător și realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele televiziuni centrale. A fost editorialist și editor coordonator la Adevărul și redactor-șef la Adevărul literar și artistic. Este senior editor la agenția de presă Newsin, semnează o rubrică în suplimentul Aldine al ziarului România liberă și este realizatorul emisiunii Revista presei creștine la TVR

1975 – S-a născut Gabriel Trifu

14 aprilie 1975, București

Fost jucător de tenis, câștigător al turneului Open România în 1998, în competiția de dublu, alături de Andrei Pavel. Este căpitan-nejucător al echipei de Cupa Davis a României. De la 17 ani s-a stabilit în Statele Unite.

1980 – Au început lucrările de construcție a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă

Anterior, începând cu ianuarie 1979, s-a realizat un model experimental al clădirii reactorului din beton la o scară redusă, pentru a fi stabilite unele date specifice amplasamentului privind reacția sol–structură în caz de cutremure, finalizate în aprilie 1979. Primele lucrări de amenajare a terenului pe șantierul primei centrale au început la 14 aprilie 1979. În septembrie 1980 s-a turnat prima lamelă a subradierului clădirii reactorului I, iar în 1982, trurnarea primului beton la cladirea reactorului Unității 1. Unitatea 1 a fost terminată în 1996, are o putere electrică instalată de 706 MW și produce anual circa 5 TWh. Începerea lucrărilor de construcție a CNE de la Cernavodă (1980)Unitatea II a fost pornită pe 6 mai 2007, conectată la sistemul energetic național pe 7 august și funcționează la parametri normali din luna septembrie 2007

1981 – A încetat din viață Oscar Sager (22 decembrie 1894, Focșani – 14 aprilie 1981)

Medic neurolog; profesor la Universitatea din București; membru titular al Academiei Române

1997 – A încetat din viață Petru Creția (21 ianuarie 1927, Cluj – 14 aprilie 1997, București)

Filosof, eseist, autor, și traducător, eminescolog, profesor de limba greacă

2002 – A încetat din viață Rodica Mănăilă (25 ianuarie 1935, București – 14 aprilie 2002, București)

Fizician, cercetător științific; membru corespondent al Academiei Române

2004 – Diploma de Societar de Onoare al Teatrului Național din București

Două actrițe, Tamara Buciuceanu-Botez și Maia Morgenstern au primit Diploma de Societar de Onoare al Teatrului Național din București

2014 – A încetat din viață A.I. Zăinescu (Aurel Ion; 22 octombrie 1939, Dara–Pietroasele, Buzău – 14 aprilie 2014)

Poet, eseist și ziarist, consilier prezidențial

2017– A încetat din viață George Cornea (Mircea George Cornea; 26 martie 1931, București – 14 aprilie 2017, București)

Director de imagine, scenarist și regizor

2018 – A încetat din viață Mihai Stănescu (29 iulie 1939, Grădiștea, Ilfov – 14 aprilie 2018)

Caricaturist, unul dintre cei mai apreciați din România; a devenit celebru și datorită faptului că a criticat în mod deschis regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu

2019 – A încetat din viață Silviu Băiaș (18 decembrie 1931, Mănăștur, Cluj – 14 aprilie 2019)

Pictor, grafician și ilustrator de carte

2020 – A încetat din viață Ligia Dumitrescu (29 august 1936, București – 14 aprilie 2020)

Actriță de teatru, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău și de film; Societar de Onoare al Teatrului Municipal Bacovia

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „14 Aprilie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: