Istoria României România frumoasă

23 Aprilie în istoria românilor

Catedrala Mitropolitană Iași

Foto: Catedrala Mitropolitană Iași


Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință

Sărbătorit de biserica ortodoxă, greco-catolică și romano-catolică

Sf. Gheorghe. Tasso Pappas
Sf. Gheorghe omorând balaurul, Tasso Pappas

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (cca. 275/280 – 23 aprilie 303) a fost general roman de origine greacă și ofițer în Garda împăratului roman Dioclețian, condamnat la moarte pentru că nu a renunțat la credința creștină. În calitate de martir creștin, el a devenit mai târziu unul dintre cei mai venerați sfinți ai creștinismului și a fost în mod special venerat de cruciați. Sfântul Gheorghe este un sfânt pomenit de aproape toate Bisericile tradiționale, de obicei pe data de 23 aprilie. Este considerat patron al multor țări și regiuni: Anglia, Aragon, Catalonia, Etiopia, Georgia, Grecia, Lituania, Malta, Moldova (Republica Moldova; regiunea Moldova din România; Regiunile Cernăuți, Bugeac, Ismail din Ucraina – adică Moldova a lui Ștefan cel Mare), Muntenegru, Palestina, Portugalia, Rusia, Serbia și foarte multe orașe

 

Ziua forțelor terestre

Marcată în ziua patronului spiritual al acestora, Sfântu Gheorghe

Ziua Forțelor Terestre

Ziua Bibliotecarului din România

Marchează Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor (Copyright) instituită de UNESCO în 1995Ziua Bibliotecarului din România

 

1400 – A început domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova

Alexandru cel Bun (1400)Alexandru cel Bun (sec. XIV – 1 ianuarie 1432), fiul lui Roman I, s-a proclamat Domn al Moldovei la 23 aprilie 1400 și a domnit efectiv între 29 iunie 1400–1 ianuarie 1432, succedându-l la tron lui Iuga Ologul. A fost una dintre cele mai lungi domnii din istorie. A venit la domnia Țării Moldovei susținut militar de Mircea cel Bătrîn (domn al Munteniei), care își dorea un aliat în scaunul de la Suceava. Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a fost un domn pașnic, de unde și porecla „cel Bun”, un bun gospodar, a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. Domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova (1400-1432)A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia

1740 – A încetat din viață Daniel Croner (22 martie 1656, Brașov – 23 aprilie 1740, Hălchiu, Brașov)

Teolog, organist și compozitor transilvănean

1859 – S-a născut Lazăr Șăineanu

Eliezer Schein; 23 aprilie 1859, Ploiești – 11 mai 1934, Paris

Lingvist și folclorist, român de origine evreiască. Elev remarcabil al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, a preluat de la acesta, în primul rând, ideea bazei comparatiste a oricărei cercetări filologice. A fost asistent la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, care avea o mare pasiune pentru cunoașterea sanscritei și a cercetat relațiile dintre literatura veche indiană, filologia și folclorul românesc. Împreună cu Moses Gaster a continuat cercetarea lui Hasdeu în domeniul folclorului comparat. Lazăr Șăineanu (1859-1934)Este autorul unor valoroase lucrări despre limba și folclorul român. În scrierea sa, Basmele românilor, premiată la concursul Academiei Române în 1894, a deosebit trei mari tipuri de basme: basme pur fantastice, basme eticofantastice și basme religioase. Este autorul unui important dicționar enciclopedic, Dicționar universal al limbii române (1896) și al unor studii de lingvistică franceză: L’argot ancien și La langue de Rabelais. A inițiat cercetările de stilistică privind studierea argoului românesc, pornind de la studii ale argoului limbii franceze. S-a stabilit în Franța în anul 1901. A fost căsătorit cu Cecilia (Samitca) Șăineanu, având o fiică, Elisabeta Șăineanu, care a devenit actriță, cu numele de scenă Elizabeth Nizan. Din scrierile sale: Elemente turcești în limba română. Influența orientală, Basmele române (studiu comparativ), Influența orientală asupra limbii și culturii române (vol. I-III)

1862 – S-a născut Alexandru Șonțu

23 aprilie 1862 – 1941

Poet, publicist, profesor și avocat, membru al Înaltei Curți de Casație. A fost licențiat în Litere, Drept și Filosofie la Universitatea din București. A fost unul dintre fondatorii societăților Tinerimea Română și Santinela Românismului. A debutat cu poezie în Femeia română (1879). A colaborat la Poporul, Doina, Universul, etc. Din scrierile sale: Procesul epocei în versuri, Poeme și maxime, George Crețeanu, Grigore H. Grandea

1872 – S-a născut Nuși Tulliu

23 aprilie 1872, Avdela, Macedonia/Turcia – 8 aprilie 1941, București

Poet și prozator aromân; director al ziarului Ecoul Macedoniei din București. A învățat la școala românească din Clisura și la liceul românesc din Bitolia. A absolvit Facultatea de Litere (1894–1899) în România, a studiat în paralel doi ani la Drept, continuând între 1905–1908 în Leipzig. A debutat în publicistică, în 1894 cu un articol în revista Peninsula Balcanică. A scos, pe propria cheltuială, revista Pindul și a colaborat cu poezii în aromână și română la numeroase publicații: Lumea nouă literară și științifică, Epoca, Ecoul Macedoniei (unde a fost director, între 1903–1906), Noua revistă română, Revista poporului, Lumina (Bitolia), Grai bun, Foaia literară (Ploiești), Moldova de la Nistru, Graiul, Apărarea, etc. Primul volum, Poezii lirice-eroice (peste 150 de titluri), i-a apărut în 1907. A scris și proză: Murminț fără cruțe, Tragedia unei idile, Calvarul neamului (Exodul aromânilor), etc.

1874 – S-a născut Alfonso Castaldi

23 aprilie, 1874, Maddaloni, Italia – 6 august 1942, București

Compozitor, dirijor și profesor de muzică român de origine italiană, stabilit în România la vârsta de 20 de ani. A studiat la Conservatorul din Napoli.  Alfonso Castaldi (1874-1942)A fost profesor particular de mandolină, chitară, vioară și teorie muzicală la Galați, continuând ca profesor de orchestră, de armonie, contrapunct, compoziție și orchestrație la Conservatorul din București. A fost inspector al muzicii în Ministerul Artelor. În 1914 a fondat orchestra Tinerimea simfonică din București. În afară de prelucrări după autori preclasici, a compus două simfonii: schița simfonică Tarantella, poeme simfonice: Talatta, Marsyas, muzică de cameră. Are realizări și în domeniul muzicii vocale (coruri, cântece etc.). În creația sa muzicală, caracterizată prin pragmatism și meșteșug artistic, se resimte influența impresionismului. Deosebit de importantă a fost activitatea sa pedagogică în domeniul predării armoniei și contrapunctului. A fost și un talentat artist plastic, pictând portrete și peisaje. A făcut parte din cercul de artiști plastici de seamă ai vremii sale

Marsyas Poem simfonic (1907)

1875 – S-a născut Gheorghe Ciuhandu

23 aprilie 1875, Roșia, Bihor – 29 aprilie 1947, Vața de Jos, Hunedoara

Preot, asesor, teolog, publicist, membru de onoare (din 1946) al Academiei Române. A absolvit Institutul Teologic din Arad în 1898. În 1905 a primit titlul de Doctor în Științe Teologice la Universitatea din Cernăuți. A fost profesor de istoria bisericii la Arad și referent școlar la Episcopia Aradului. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, delegat de drept al Consistoriului Ortodox din Arad. A fost autorul a peste 60 de cărți, a numeroase studii și articole. După 1918 a fost consilier cultural la Episcopia Aradului și președinte al asociației „Andrei Șaguna”, iar ulterior senator. Din scrierile sale: Școala noastră poporală și darea culturală, Împreunarea Bisericilor Ortodoxe Române din România Mare și Raportul Bisericii cu Statul, Dezbinarea religioasă a românilor ardeleni. Falsificarea credinței și a istoriei, Românii din Câmpia Aradului de acum două veacuri cu un excurs istoric până la 1752 și însemnări istorice politice ulterioare, Memorii (1907–1925). Din viața mea. Făcute și pățite, spuse ca să învețe și alții

 

Ziua feroviarilor

1880 – S-a înființat Direcțiunea Princiară a Căilor Ferate Române

Prin legea pentru răscumpărarea de către statul român a liniilor aparținând consorțiului Strousberg și apoi Noii Societăți a Acționarilor CFR, publicată în 29 ianuarie 1880, statul trebuia să preia, până la 1 mai, administrarea și exploatarea „drumului de fier”, în acest scop fiind creată Direcțiunea Princiară a Căilor Ferate Române, însărcinată cu construcția și exploatarea căilor ferate în România de atunci. Pe baza acestei legi, la 11/23 aprilie 1880, a fost promulgat Decretul Princiar nr. 1248, prin care se înființa respectiva direcțiune, constituită de inginerii Kalinderu, Eugeniu Stătescu și Șt.I. Fălcoianu. Avea sediul în București și a preluat linia existentă, inclusiv Gara Târgoviștei. Direcțiunea generală CFR (1880)A fost prima formă de administrație feroviară de stat sub emblema CFR. Ulterior aceasta și-a schimbat denumirea în Direcțiunea Regală CFR, Direcția Generală CFR și, mai aproape de zilele noastre, CFR. Încă din primii ani de la înființare inițialelor li s-a adăugat emblema specifică: „roata înaripată”. Sigla CFR, roata înaripatăPrimul conducător al Direcțiunii Princiare a fost General inginer Ștefan Fălcoianu, care a activat în această funcție până la data de 15 aprilie 1883

 

1881 – A fost înființată prima grădiniță de copii din România

Înființată de către Societatea română pentru grădini de copii, în clădirea Școlii Normale de la Sf. Ecaterina, în apropiere de Podul Șerban Vodă. Grădinița avea 80 de copii, era condusă de o bunicică (adică femeie bună), Frederica S. Prager, împreună cu unul, două ajutoare. În septembrie 1892 s-a mutat în localul din strada Ostașilor nr. 2 unde funcționează și astăzi sub denumirea de Grădinița nr. 78 din sectorul 1, București

1887 – Sfințirea Catedralei Mitropolitane de la Iași

Biserica, ctitorită de domnitorul Mihail Sturdza (finanțator prinicipal) și mitropolitul Veniamin Costache a fost ridicată între anii 1833–1839, dar în 1857 bolta centrală s-a prăbușit, biserica rămânând într-o stare precară pentru următoarele două decenii. În anul 1880, mitropolitul Iosif Naniescu a pus a doua piatră de temelie și, cu sprijinul autorităților statului, cu proiectul arhitectului Alexandru Orăscu, pe atunci rector al Universității București, lucrările s-au încheiat în anul 1887. Catedrala Mitropolitană Iași - interior (1887)Sfințirea Catedralei a fost un eveniment național, fiind săvârșită de către Mitropolitul de atunci al Moldovei, Iosif Naniescu și de alți 11 ierarhi, la ceremonie luând parte regele Carol I și regina Elisabeta. Pisania aflată în partea dreaptă a pridvorului catedralei, pe o placă de marmură care se află la intrare, conține următorul text: „Terminatu-s-a întreaga lucrare în anul mântuirii 1886, al domniei noastre al douăzeci-și-șaselea, al regatului meu al șaselea, împodobindu-se și înzestrându-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare și veșminte prețioase, precum și cu cele 10 ferestre cu măiestrie împodobite și închinate de noi ca un prinos al râvnei noastre pentru înălțarea sfintei Biserici Ortodoxe, întru pomenirea mea, a iubitei mele soții Elisabeta și a urmașilor noștri…

1894 – S-a născut Gib Mihăescu

23 aprilie 1894, Drăgășani, Vâlcea – 19 octombrie 1935, București

Prozator, romancier și dramaturg interbelic. În 1917 a absolvit școala de ofițeri de infanterie de la Iași, fiind repartizat la Regimentul 42–66 Infanterie. A participat la Primul Război Mondial ca elev-ofițer, fiind combatant în 1917 în luptele de la Mărășești–Mărăști–Oituz, decorat pentru acte de bravură. Gib Mihăescu (1894-1935)A fost avocat la Chișinău și în orașul său natal, Drăgășani. A colaborat la revistele Sburătorul, Gândirea, Viața Românească. A fost autorul volumelor de nuvele Grandiflora (1928) și Vedenia, al unor romane de analiză psihologică a apariției unor stări obsesive, îndeosebi erotice, Rusoaica, Brațul Andromedei, Femeia de ciocolată, Zilele și nopțile unui student întârziat, Donna Alba. A scris și piese de teatru, adunate în volumul Pavilionul cu umbre și a purtat o interesantă corespondență cu Cezar Petrescu, Corneliu Moldovanu, Apriliana Medianu și Susanne Dovalova din Bratislava

1901 – S-a născut Grigore Sălceanu

23 aprilie 1901, Galați – 19 iulie 1980, Constanța

Poet și dramaturg, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România. Din 1922 a urmat Facultatea de Litere și Filozofie la Universitatea din București. În acest timp a frecventat și cenaclul literar condus de criticul Mihail Dragomirescu. A continuat studiile la Sorbona. A fost profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța, devenind titularul catedrei de limba franceză. Ca profesor, a început să colaboreze la revistele: Analele Dobrogei, Convorbiri literare, Ritmul vremii, Salonul literar, Făt-Frumos și Universul literar. În 1936 a întemeiat la Constanța un cenaclu literar, pe care l-a condus timp de 20 de ani, îndrumând tinerele talente dobrogene. S-a ocupat și de traduceri, traducând din limba franceză în română din Charles Baudelaire, Victor Hugo și Paul Verlaine și din română în franceză poemul Luceafărul de Mihai Eminescu și poeziile populare Miorița și Meșterul Manole. A publicat volume de versuri: Flori de mare, Basmul Smeilor, Nopți pontice, Poemul creațiunii, dramaturgie: Ovidius (tragedie în cinci acte), Tropaeum Traiani (dramă în versuri), Turnul de rubin (piesă în proză), etc.

1903 – S-a născut George Buznea

23 aprilie 1903, Vetrișoaia, Vaslui – 14 septembrie 1976, București

Poet și traducător. A început să studieze la Facultatea de Litere și Filosofie din București, întreruptă din cauza lipsurilor materiale. A frecventat cenaclul lui Mihail Dragomirescu și a debutat cu versuri la Falanga și Universul literar. A lucrat la Biblioteca Comunală din Brăila, a fost redactor la Expresul, Luceafărul, Luceafărul literar și artistic, Curierul, Relief dunărean, Gazeta Brăilei, colaborând totodată și la alte periodice. A publicat versuri, proză și articole literare și diverse, a fost angajat tehnician traducător scenarist la întreprinderi cinematografice din București și Craiova, stabilindu-se apoi în București, undea fost traducător. Din opera sa literară: Omagiu Eladei, Romanul unei femei, Brăila râde, Brăila plânge, Aripi de azur, Flăcări, Epopeea pământului românesc, Povestea lui…, etc.

1904 – S-a născut Giorgio Ostrogovich

Giorgio Ugo Augosto Ostrogovich; 23 aprilie/6 mai 1904, București – 13 iunie 1984, Roma

Chimist și profesor, membru (din 1974) corespondent al Academiei Române. În paralel cu activitatea didactică la Universitatea Cluj și Universitatea Timișoara, a făcut numeroase studii teoretice și experimentale în diverse domenii ale chimiei organice

1908 – Prima Serbare Federală de Gimnastică în România

Serbarea a avut loc la Arenele Romane din Capitală între 23 aprilie/6 mai –24 aprilie/7 mai, în program figurând demonstrații de gimnastică (bară, cal, paralele). Au participat 486 de gimnaști din 15 societăți sportive

1910 – Congresul de constituire a Partidului Naționalist–Democrat

Fondat și condus de Nicolae Iorga și A.C. Cuza. A.C. Cuza și Nicolae Iorga (1910)Acționând într-o societate aflată într-o continuă schimbare, partidul s-a făcut cunoscut opiniei publice prin susținerea unor principii precum: pluralismul politic, combaterea politicianismului, introducerea moralității în viața politică, eliberarea românilor care trăiau sub dominație străină și realizarea unității naționale. Naționaliștii–democrați au militat, de asemenea, pentru culturalizarea maselor populare, combaterea analfabetismului, impunerea legalității și condamnarea mișcărilor extremiste

1920 – S-a înființat Compania Franco-Română de Navigație Aeriană, CFRNA

A fost prima companie aeriană din România, prima companie Aristide Blanck (1920)aeriană multinațională și prima companie aeriană transcontinentală, de transport aerian transcontinental de pasageri, mărfuri și poștă. Inițiativa le-a aparținut contelui Pierre Claret de Fleurieu și prietenului său, bancherul român Aristide Blank. Legea care a permis înființarea societății a fost Decretul 3.742/12 noiembrie 1920. Investiția inițială, în valoare de 3 milioane de franci, a fost suportată de bancherul român Aristide Blanck codeținător al Băncii Marmorosch Blanck. Statul francez a contribuit la capitalul societății cu avioane și personal. Compania Franco-Română de Navigație Aeriană (1920)Compania a angajat ași ai Primului Război Mondial, avioanele utilizate fiind fabricate de compania franceză Potez

1920 – S-a născut Edmond Deda

23 aprilie 1920, București – 29 septembrie 2006, București

Compozitor de muzică ușoară, operetă, muzică pentru spectacole de teatru, muzicolog, publicist, pianist, dirijor, membru al Uniunii Compozitorilor. A studiat pianul la Conservatorul Alberto della Pergola din București și la The Billy Mayerl School for Modern Syncopation din Londra (1938–1939). A fost profesor de jazz la Conservatorul Lira din Brăila, iar în 1941–1948 a înființat și condus Conservatorul de jazz. A fost profesor de muzică ușoară la Școala populară de artă din Brașov, dirijor la teatrul „Constantin Tănase”. A primit 5 premii la Festivalul Cerbul de Aur, două premii la Festivalul Mamaia și mențiuni la Festivalurile de la Split și Sopot. Scrieri: Întâlnire cu jazzul, Euterpe în vacanță, Reflecții despre reflectări, Remember jazz

Mă mai gândesc la dumneata

1921 – S-a semnat la București Convenția de alianță defensivă dintre România și Cehoslovacia

Mica Înțelegere sau Mica Antantă a fost o organizație politică defensivă, alianță între Cehoslovacia, Regatul Iugoslaviei și Regatul României. Formată în 1920, Mica Înțelegere a avut ca scop menținerea integrității teritoriale a celor trei state, în fața pretențiilor revizioniste ale Ungariei și a tendințelor restauratoare ale Habsburgilor. Construită pe principii democratice, a fost efectiv a cincea putere europeană și a avut un pronunțat caracter federal. Formată în trei pași: semnarea la 14 august 1920 a Convenției de alianță cehoslovaco-iugoslavă; semnarea la 23 aprilie 1921 a Convenției de alianță defensivă româno-cehoslovacă (a intrat în vigoare la 27 mai 1921); semnarea la 7 iunie 1921 a Convenției de alianță româno-iugoslavă, care a consfințit înființarea Micii Înțelegeri ca organizație politică.

Convenţia de alianţă defensivă dintre România şi Cehoslovacia (1921)Convenția de alianță defensivă între Regatul României și Republica Cehoslovacă: „Bine hotărâți a păstra pacea dobândită cu prețul atâtor sacrificii și prevăzută prin pactul Societății Națiunilor precum și ordinea stabilită prin Tratatul încheiat la Trianon, la 4 iunie 1920 de Puterile Aliate și Asociate, de o parte, și Ungaria, de alta, președintele Republicii Cehoslovace și Maiestatea Sa regele României s-au pus de acord pentru a încheia o convenție defensivă și au desemnat în acest scop pe plenipotențiarii lor, cari după schimbul deplinelor lor puteri găsite în bună și cuvenită formă, s-au înțeles în privința următoarelor stipulațiuni: […] În cazul unui atac, neprovocat, din partea Ungariei contra uneia din Înaltele părți contractante, cealaltă parte se obligă a veni în ajutorul părții atacate […] Autoritățile tehnice competente ale Republicii Cehoslovace și Regatul României, vor stabili, de comun acord, măsurile necesare pentru îndeplinirea prezentei convenții printr-o convenție militară ce se va încheia mai târziu […]”

1922 – S-a născut Pavel Chihaia

23 aprilie 1922, Corabia, Romanați/Olt – 18 iunie 2019, München, Germania

Eseist, romancier și istoric de artă contemporan. După absolvirea Facultății de Litere în București, a lucrat ca impiegat la Direcția Generală a Teatrelor. Prima sa piesă de teatru, La farmecul nopții (1945), a primit Premiul Scriitorilor Tineri ai Fundațiilor Regale. A urmat primul roman, Blocada, retras din librării la câteva luni, de autoritățile timpului. Pavel Chihaia (1922-2019)După acest debut promițător, persecuția stalinistă l-a obligat să-și renege vocația, muncind ca zidar sau figurant. A făcut parte din organizația anticomunistă „Mihai Eminescu”, împreună cu Vladimir Streinu, Constant Tonegaru, Iordan Chimet și Marie-Alype Barral. În 1958 a lucrat la Institutul de Istoria Artei, secția Artă medievală, unde a realizat șaptezeci de studii despre istoria culturii și artei, de curând culese în cinci volume cu titlul Artă medievală. A luat doctoratul la Sorbona în 1973 cu teza Immortalité et décomposition dans l’art du Moyen Age. În 1978 a cerut azil politic în Germania, împreună cu familia. Stabilit la München, a fost consilier de educație la liceul francez „Jean Renoir”, a colaborat la Radio Europa Liberă și a publicat Tradiții răsăritene și influențe occidentale în Țara românească. În același timp, a reînceput activitatea literară, scriind două romane cu nuanțe autobiografice. Primul, Hotarul de nisip, început în anii cinzeci și ascuns în sertar jumătate de secol, descrie epoca stalinismului din punctul de vedere al unor tineri intelectuali care caută să fugă din România. Al doilea, Cearta sufletului cu trupul, analizează experiența exilului cu referințe la realitatea occidentală și sensibilitatea religioasă a ortodoxiei. A publicat numeroase studii și cărți de istorie a literaturii și artei

1935 – S-a născut Zeno Simon

Zeno Virgil Gheorghe Simon; 23 aprilie 1935, Timișoara – 21 noiembrie 2015, Timișoara

Chimist, profesor universitar, membru (din 1994) al Academiei de Științe Medicale din România, membru corespondent (din 1997) al Academiei Române. A urmat cursurile Universității București, fiind remarcat de profesorul Ilie Murgulescu, sub conducerea căruia și-a elaborat și teza de doctorat. Zeno Simon (1935-2015)După o scurtă perioadă în cadrul Centrului de Chimie Fizică al Academiei Române București, a revenit la Timișoara, unde a activat succesiv la Centrul de Chimie, Baza din Timișoara a Academiei Române, Universitatea de Vest, Institutul de Medicină și Institutul de Chimie Timișoara. A făcut cercetări în domeniul chimiei cuantice. Contribuția sa majoră la dezvoltarea cercetării chimice românești a constat în crearea școlii timișorene de chimie computațională. Valoarea științifică a activității depuse a fost atestată de faptul că multe din publicațiile sale sunt citate în numeroase lucrări prestigioase din întreaga lume. A fost membru în societăți și organizații prestigioase: Grupul European de Studii în Proliferarea Celulară, Comisia Imunologică – Filiala Timișoara, Societatea de Biofizică a USSM, Societatea de Biologie Celulară, International QSAR & Modeling Society, Societatea de Chimie din România

1936 – S-a născut Michael Redl

Michael Redl (1936-2013)23 aprilie 1936, Lugoj – 20 august 2013, Germania

Handbalist, dublu campion mondial, a jucat pe postul de portar. Cu echipa Dinamo București a câștigat 9 campionate naționale la handbal în 7, un campionat național la handbal în 11 și Cupa Campionilor Europeni (1965). La Campionatele Mondiale din 1959 și 1961 a fost numit Cel Mai Bun Portar. După ce s-a retras din activitatea de jucător, a fost antrenor la Dinamo, la echipa de tineret (timp de 8 ani) sau ca secund la cea de seniori (timp de 3 ani)

1939 – S-a născut Călin Ghibu

23 aprilie 1939, București – 27 noiembrie 2018, București

Operator și director de imagine de film. A absolvit în 1972 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, Călin Ghibu (1939-2018)secția Operatorie. A debutat ca operator de imagine în 1973 și a colaborat timp de șapte ani cu un singur regizor, Mircea Veroiu, timp în care au realizat împreună șase filme. A semnat imaginea pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum Dincolo de pod, Artista, dolarii și ardelenii, Ștefan Luchian, Glissando, Întunecare, Noiembrie, ultimul bal și Rochia albă de dantelă, colaborând cu regizorii Mircea Veroiu, Mircea Daneliuc, Dan Pița, Lucian Pintilie, Alexandru Tatos și Șerban Marinescu. A fost distins cu numeroase premii

Întunecare (1985)

1950 – S-a născut Geo Costiniu

23 aprilie 1950, București – 12 noiembrie 2013

Actor de teatru și film. Încă de la 8 ani a început să joace în televiziune unde era considerat unul dintre copiii minune, iar la 14–15 ani evolua pe lângă studenții de la Teatru în roluri de licean, la Casa Studenților din București. Geo Costiniu (1950-2013)După absolvirea facultății, după ce debutase pe scena Teatrului „Bulandra”, pe când era student în anul IV, sub îndrumarea regizorului Liviu Ciulei, a fost repartizat la Teatrul Național Iași, unde sub bagheta regizoarei Cătălina Buzoianu a jucat în Poveste de iarnă de Shakespeare și în Istoria Hieroglifică. Din 1974 a fost actor la Teatrul Giulești (azi Odeon) pe care-l considera teatrul său de suflet și pe scena căruia a interpretat numeroase roluri în piese celebre: Pălăria Florentină de Labiche, Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu, Patima roșie de M. Sorbu, Marchizul de Sade de Doug Wright. În film a debutat în 1972 cu un rol secundar în filmul Parașutiștii al regizorului Dinu Cocea. A dat lovitura în 1978 cu filmul regizat de Timotei Ursu Septembrie, o dramă și o poveste de dragoste absolut superbă, unde o are partenera pe Anda Onesa. Alte filme: Ora zero, Niște băieți grozavi, Patul conjugal, Neînvinsă-i dragostea, Aștept provincia. A murit sărac și singur…

Septembrie

1958 – S-a născut Radu Mihăileanu

23 aprilie 1958, București

Regizor și scenarist român stabilit în Franța. S-a născut într-o familie de evrei-români din București. Tatăl său, Mordechai Buchman, și-a schimbat numele în Ion Mihăileanu după evadarea dintr-un lagăr de concentrare nazist din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Mama lui a fost româncă. Radu a fugit din România în 1980 și s-a stabilit mai întâi în Israel, apoi în Franța, unde a absolvit Institutul de Cinematografie din Paris. În 1989, a realizat, împreună cu Marco Ferreri, adaptarea dialogului platonic Banchetul în telefilmul cu același nume. A regizat: Trahir, Va, vis et deviens, Le Concert, La Source des femmes, etc. Filmul său Va, vis et deviens a fost distins în 2006 cu Premiul César pentru cel mai bun scenariu original (cu Alain-Michel Blanc)

Nocturne – Radu Mihăileanu

1962 – Încheierea cooperativizării agriculturii

Gheorghe Gheorghiu-Dej a sărbătorit încheierea procesului de colectivizare a agriculturii prin organizarea unei plenare speciale a CC al PMR la 23–25 aprilie și a unei sesiuni speciale a Marii Adunări Naționale în București, la 27–30 aprilie, la care au participat 11.000 de țărani, numărul țăranilor invitați fiind o aluzie la numărul victimelor Răscoalei din 1907. Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ștefan Voitec acordă medalii cu ocazia terminării colectivizării (1962)Procesul de colectivizare a început în martie 1949 și, teoretic, trebuia să se realizeze pe baza liberului consimțământ al țăranilor, dar s-a caracterizat prin abuzuri și violențe. Încă de la început, colectivizarea a fost întâmpinată cu rezistență de țărani, care s-au răsculat în numeroase rânduri, încă din 1949, în nordul Moldovei și în Transilvania. Trupele de Securitate, Miliție și Grăniceri au răspuns trăgând în țăranii răsculați. Pe lângă cei care au murit atunci, alții au fost arestați și unii chiar executați sumar. Sute de persoane au fost anchetate penal și condamnate la pedepse grele, iar familiile lor deportate în Dobrogea. Anul următor a adus asemenea răscoale și în sudul țării, mai ales în județul Vlașca, unde în unele cazuri chiar liderii comunităților locale, membri ai PMR s-au alăturat protestelor. Represiunea a continuat și spre sfârșitul anilor 1950, cele mai mari răscoale având loc în actualul județ Vrancea. Mii de țărani au fost condamnați la închisoare și averile lor au fost confiscate. Peste 40.000 de persoane, mai ales țărani înstăriți, au fost deportate din Banat și din Dobrogea în Bărăgan, în două rânduri: o dată în 1949 și apoi din nou în 1951. Deportații au fost așezați într-o zonă geografică dificilă, fiind în continuare persecutați politic. Localitățile în care au fost aceștia mutați au fost denumite de Securitate „comune speciale”, și erau în număr de 18. Cei deportați au fost lăsați să se întoarcă în localitățile lor în 1955 și 1956, găsindu-și casele confiscate. Încheierea cooperativizării agriculturii (1962)Ca urmare a colectivizării, relațiile economice existente anterior în agricultura românească au fost distruse.

Medalie acordată în 1962 cu ocazia încheierii colectivizării (1962)
Medalie acordată în 1962 cu ocazia încheierii colectivizării

Mult lăudata agricultură socialistă a arătat semne evidente de slăbiciune, intrând adesea în criză. În anii 1980, efectivele de animale crescute în micile gospodării țărănești, pe 15% din suprafața agricolă totală rămasă în afara CAP-urilor reprezenta aproximativ 50% din efectivele totale. Criza economică din acea perioadă a dus sistemul la colaps, țăranii colectivizați ajungând să sufere de foame

1968 – Premiera filmului Răzbunarea haiducilor

Film regizat de Dinu Cocea după un scenariu scris de Eugen Barbu, Mihai Opriș și Dinu Cocea. A fost cel de-al treilea film din seria Haiducii. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Emanoil Petruț, Marga Barbu, George Constantin, Toma Caragiu, Olga Tudorache, Colea Răutu și Jean Constantin

Răzbunarea haiducilor (1968)

1975 – A încetat din viață Iuliu (Jules) Nițulescu (6 august 1895, Piatra Neamț – 23 aprilie 1975, Iași)

Medic, profesor universitar, cercetător; membru titular al Academiei Române

1987 – A încetat din viață Sandu Tzigara-Samurcaș (18 octombrie 1903, București – 23 aprilie 1987, București)

Poet, publicist și traducător; fiul lui Alexandru Tzigara-Samurcaș

2008 – A încetat din viață Marcel Chirnoagă (17 august 1930, Bușteni, Prahova – 23 aprilie 2008)

Artist plastic complet; autorul celei mai importante opere românești de la sfârșitul secolului al XX-lea, ciclul de gravuri Apocalipsa

2011 – A încetat din viață Ioana Nemeș (1979, București – 23 aprilie 2011, New York)

Fostă jucătoare de handbal; artist fotograf, unul dintre cei mai cunoscuți artiști români din generația ei

2014 – A încetat din viață Romeo Vanica (27 octombrie 1945 – 24 aprilie 2014, București)

Compozitor și instrumentist; membru fondator al formației pop-rock Mondial; redactor al postului Radio România Actualităţi

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „23 Aprilie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: