Victor Brauner (1903-1966)

~ Amintirea zilei – Today’s Memory ~

 

Victor Brauner Self-portrait, 1930Victor Brauner

15 iunie 1903, Piatra Neamț – 12 martie 1966, Paris


 

Victor Brauner a fost pictor și sculptor suprarealist, stabilit din 1938 în Franța. A frecventat Școala de Arte Frumoase din București (1919–1921) și Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu. A vizitat orașele Fălticeni și Balcic, începând să picteze peisaje cezanniene. Apoi, după propria-i mărturisire, a trecut prin toate fazele: dadaism, abstracționism, expresionism. În 1924 a avut loc prima sa expoziție personală, la București, la Galeriile Mozart. În această perioadă l-a cunoscut pe poetul Ilarie Voronca, cu care a înființat revista 75 HP, în care Victor Brauner a publicat manifestul Pictopoezia și un articol Supra-raționalismul. A pictat și expus Cristos la Cabaret, Fata din fabrică, a participat la expoziția Contimporanul (1924). În primul său voiaj la Paris (1925–1927), a colaborat la revista Unu, revistă de avangardă, cu concepții dadaiste și suprarealiste, în care a publicat reproduceri după majoritatea tablourilor și desenelor sale. În 1930 s-a instalat la Paris, unde l-a întâlnit pe Brâncuși, care l-a inițiat în arta fotografică, s-a împrietenit cu poetul Benjamin Fondane și cu Yves Tanguy, care l-a introdus mai târziu în cercul suprarealiștilor. A lcuit pe strada Moulin Vert, în același imobil cu Giacometti și Tanguy. A pictat Autoportretul cu ochiul scos, temă premonitorie. În 1935 a revenit la București, s-a înscris în Partidul Comunist din România, pentru scurtă vreme și fără o înregimentare expresă. În 1938 s-a întors în Franța. La 28 august, și-a pierdut ochiul stâng într-o dispută violentă, între Dominquez și Esteban Frances

Mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Brauner

Sursă fotografii: http://it-is-snowing-in-nakonxipan.blogspot.ro/2010/07/victor-brauner-romanian-jewish1903-1966.htmlhttp://artindex.ro/2012/05/16/brauner-victor/

 

Adam și Eva / Adam and Eve
Muncitoare / Worker Woman
Peisaj dobrogean / Dobrudjan Landscape
Hypergenesse Recurrence
Peisaj mediteraneean / Mediterranean Landscape
Conspirație / Conspiration
Hitler, 1934
Luxury Air
Andre Breton
Femeia completă / The Complete Woman
Antiteză / Antithesis
Orașul de vis / The Dreaming City

***** [In English] *****

Victor Brauner AutoportretVictor Brauner

15 June 1903, Piatra Neamț – 12 March 1966, Paris

 

Victor Brauner was a French Romanian painter and sculptor of surrealistic images.

He was born in Piatra Neamț, Romania, the son of a Jewish timber manufacturer who subsequently settled in Vienna with his family for a few years, attended the National School of Fine Arts in Bucharest (1916–1918) and Horia Igiroșanu private school of painting. He visited Fălticeni and Balcic, and started painting landscapes in the manner of Paul Cézanne. Then, as he testified himself, he went through all the stages: Dadaist, Abstractionist, Expressionist.

On 26 September 1924, the Mozart Galleries in Bucharest hosted his first personal exhibition. In 1930, Brauner settled in Paris, where he met Constantin Brancusi, who instructed him in methods of art photography. In that same period he became a friend of the Romanian poet Benjamin Fondane and met Yves Tanguy, who would later introduce him to the circle of the Surrealists. He lived on Moulin Vert Street, in the same building as Alberto Giacometti and Tanguy. He painted the Self-portrait with enucleated eye, a premonitory theme. In 1934 André Breton wrote an introduction to the catalogue for Brauner’s first Parisian solo exhibition at the Pierre Gallery. The theme of the eye was omnipresent: Mr. K’s power of concentration and The strange case of Mr. K are paintings that Breton compared with Alfred Jarry’s play Ubu Roi, „a huge, caricature-like satire of the bourgeoisie„.

In 1966, he was chosen to represent France at the biannual exhibition in Venice, where an entire hall was dedicated to him.

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Victor_Brauner

*****

Plants and Animals. 1929
Plants and Animals. 1929
The Fiancée of the Night, 1937
The Fiancée of the Night, 1937
Birth of Matter, 1940
Birth of Matter, 1940
The Philosopher's Stone, 1940
The Philosopher’s Stone, 1940
Chimera, 1941
Chimera, 1941
Signe (le Vent), 1942
Signe (le Vent), 1942
Demonocratic Soul, 1943
Demonocratic Soul, 1943
L'archechat, 1948
L’archechat, 1948
Deédoulblement Végétal, 1955
Deédoulblement Végétal, 1955

 

#todaysmemory #romanifrumosi #istoriaRomaniei #romanianvisualart #VictorBrauner

 

 

0 comentarii la „Victor Brauner

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: