Muzeul Țăranului Român

Foto: Muzeul Țăranului Român


1447 – A încetat din viață Ștefan al II-lea (1410 – 22 iulie 1447)

Fiul domnului Moldovei, Alexandru cel Bun cu o soție nelegitimă, Stanca (Stana) a fost domn al Moldovei între septembrie 1434–august 1435, împreună cu Iliaș I (Ilie) din august 1435–mai 1443, și singur între 1443–mai 1444, iar în asociere cu fratele său Petru al III-lea, din mai 1444–1445, și iar singur, până în iulie 1447

1544 – Filip Moldoveanul a tipărit, la Sibiu, Catehismul luteran

Catehismul luteran (sau Catehismul românesc) este considerată a fi prima carte de cult din România și prima tipăritură în limba română, cu caractere slavone. 1544 Catehismul RomânescA fost tipărită de către scriitorul de limbă română al orașului, Filip Moldoveanul. Din această lucrare nu s-a păstrat niciun exemplar, atestarea a fost făcută pe baza unei scrisori particulare din anul 1546, precum și pe baza unor înscrisuri din administrația orașului Sibiu (chitanță datată la 13 iulie)

1774 – Moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov au fost depuse în Catedrala Mitropolitană din București

În anul 1774, în timpul mitropolitului Grigorie al II-lea (1760–1787), pe când Țara Românească se afla sub ocupație rusească, generalul rus Petru Saltâcov a dăruit boierului macedoromân Hagi Dimitrie moaștele sfântului (satul Basarabovo din Bulgaria a fost complet distrus în urma războiului ruso-turc din 1769–1774, iar moaștele nu puteau să mai ramână în biserica pustiită de acolo). Moaștele au fost așezate cu mare cinste în Catedrala Mitropolitană din București, actuala Catedrală patriarhală. 1774 Moaştele Sfântului Dimitrie BasarabovÎn anul 1792 Sfântul Dimitrie a fost proclamat „Ocrotitorul Bucureștilor”, după procesiuni cu moaștele sale, considerate minuni: în 1815 a oprit epidemia de ciumă din București, în 1827 a pus capăt secetei, iar în 1831 a înlăturat holera care se abătuse peste localnici.

1848 – Revoluția de la 1848 în Țara Românească – Prima intervenție otomană

La 13/25 iulie a sosit, la Rusciuc (Ruse, Bulgaria), trimisul sultanului, Suleiman-pașa, un iscusit diplomat, însoțit de o armată de 20.000 de ostași sub comanda lui Omer-pașa, gata să intervină în Țara Românească pentru instituirea ordinii regulamentare. După șase zile, turcii vor trece Dunărea pe la Giurgiu, cu scopul de a restabili „ordinea legală” și de a proteja „vechile drepturi și instituțiuni ale țării”. 1848 Tricolorul RevoluțieiÎn Decretul guvernamental nr. 252/13 iulie 1848, „văzând cu nu s-a înțeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naționale“, guvernul revoluționar a precizat: „stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind

1866 – A căzut Guvernul Lascăr Catargiu (1)1866 Lascăr Catargiu

Consiliu de miniștri de uniune națională, prezidat de Lascăr Catargiu, care a guvernat în perioada 11 mai 1866–13 iulie 1866.

După ce s-au adoptat Constituția și Legea electorală din 1866, cabinetul nu și-a putut încheia mandatul din cauza discrepanței ideologice dintre membrii săi

1878 – S–a încheiat Congresul de pace de la Berlin

Congresul de la Berlin (1/13 iunie –1/13 iulie 1878) a pus capăt Războiului Ruso-Turc din anii 1877–1878. Tratatul de pace de la Berlin avea menirea de a revizui prevederile Păcii de la San Stefano și a reduce astfel influența obținută prin aceasta de Imperiul Rus în Balcani. Prin acest tratat s-a recunoscut de jure independența României, Serbiei și Muntenegrului. Cele 7 puteri europene participante au fost: Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franța, Imperiul Otoman, Italia și Rusia. 1878 Congresul De Pace De La BerlinPuterile europene au redesenat harta Balcanilor: Serbia, Muntenegru și România au devenit state suverane, egale în drepturi cu celelalte state independente. Tratatul a luat în considerare aportul României pe plan militar, la câștigarea Războiului din 1877–1878, consfințind independența României și drepturile ei asupra Dobrogei de Nord, inclusiv Delta Dunării și Insula Șerpilor. Se prevedea, însă, ca teritoriul organizat de România sub forma județelor Cahul, Bolgrad și Ismail, care fuseseră restituit Moldovei în anul 1856, să fie încorporat din nou Imperiului Țarist. Din Principatul autonom Bulgaria s-a constituit Provincia autonomă Rumelia Orientală, condusă de un guvernator creștin, numit de Sublima Poartă; Austro-Ungaria a primit spre administrare Bosnia și Herțegovina; Regatul Unit a luat Insula Cipru, în urma unei înțelegeri cu Imperiul Otoman

1878 – Nota circulară a Ministerului român al Afacerilor Străine

Ministrul român al Afacerilor Străine, Mihail Kogălniceanu 1878 Mihail Kogălniceanua trimis o Notă circulară la 1/13 iulie 1878 către agențiile diplomatice ale României de la Paris, Roma, Viena, Berlin, Belgrad și Sankt-Petersburg, prin care diplomații români erau chemați să solicite guvernelor respective transformarea agențiilor diplomatice și a consulatelor generale din București în legații și ridicarea la același grad a agențiilor diplomatice românești din capitalele menționate

1885 – S-a născut Constantin Baciu

13 iulie 1885, Vaslui – 8 octombrie 1959, București

Compozitor, profesor și dirijor. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din Iași (1909–1912), cu Sofia Teodoreanu, Athanasie Theodorini, Alexandru Zirra, perfecționându-se apoi la Schola Cantorum din Paris cu Paul de Flem. 1885-1959 Constantin BaciuA fost profesor suplinitor la catedra de Armonie și profesor de Teorie-solfegiu, Armonie complementară și Ansamblu coral la Conservatorul din Iași, profesor de muzică la licee din Pomârla, Dorohoi, Vaslui, la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, dirijor al Societății Corale Doina din Vaslui, al Corului Reuniunii Femeilor, profesor de teorie-solfegiu la Școala Populară de Artă din Craiova și la Ansamblul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) din București. A înființat un Conservator particular în Iași și, împreună cu Mihai Bârcă, Cercul Artelor din Craiova, susținând prelegeri, cursuri și conferințe. A compus muzică vocal-simfonică: Nașterea lui Crist; muzică corală: Liturghia în La bemol major pentru cor mixt. Lucrări didactice: Solfegii metodice, exemple, exerciții, definițiuni sumare și notițe explicative, Solfegii armonice

Constantin Baciu – Dorul • Corul Academic Radio, dirijor Dan Mihai Goia, solistă Eugenia Neagu

1886 – S-a născut Maria Ventura

13 iulie 1886 sau 1888 – 3 decembrie 1954, Paris

Actriță română de renume european. A jucat în limbile franceză și română. Cunoscută în România și sub numele de Mărioara Ventura, iar în Franța ca Marie Ventura. A studiat la Conservatorul din Paris cu Eugène Silvain și Paul Mounet. A jucat împreună cu Sarah Bernhardt și cu Eduard de Max, care au avut o mare influență asupra sa. 1886-1954 Maria VenturaDupă 1919 a jucat la Comedia Franceză. Personalitate de excepție a teatrului sfârșitului de secol XIX, a devenit societară a Comediei Franceze, unde a triumfat în roluri clasice sau în piese moderne. A intrepretat rolurile eroinelor lui Racine, Molière, Cehov, Shaw, Pirandello, Lenormand, Mauriac etc. Între 1929–1936 a dat anual spectacole la București și în România, cu ansamblul teatrului Maria Ventura pe care îl conducea. A jucat în piese de Alexandru Kirițescu, Mircea Ștefănescu etc., dând un mare imbold dramaturgiei românești. Artistă de mare sensibilitate, cu un simț ascuțit al tragicului, dotată cu o voce impresionantă și folosind o gestică elegantă, Ventura s-a înscris în șirul marilor actori români de reputație europeană. A fost prima femeie care a pus în scenă o piesă la Comedia Franceză, anume Ifigenia de Racine în 1938. A jucat și în filme: Le Roman d’un jeune homme riche (1909), Hérodiade, Le Fils de Charles Quint, Zaza, Les Misérables (1913), Molière, sa vie, son oeuvre, Gibier de potence (1951)

Maria Ventura în Fedra de Jean Racine, înregistrare din perioada 1929–1932

1901 – S-a născut Nicolae Secăreanu

13 iulie 1901, Nanov, Teleorman – 29 septembrie 1992, București

Cântăreț de operă, bas și actor. A urmat Facultatea de Drept. In această perioadă frecventa corurile bisericești, făcea figurație la teatru, devenind membru la Societatățile Corale Cântul nostru, Cântarea Romaniei. 1901-1992 Nicolae SecăreanuA încercat să intre la Conservator dar a fost respins, așa că s-a înscris la cursurile particulare ale lui Alberto della Pergola, pe care le-a absolvit cu rolul Basilio din Bărbierul din Sevilla de Rossini. S-a dedicat scenei lirice mai bine de 30 de ani, de la debutul în rolul Pimen din Boris Godunov (31 ianuarie 1931), până la retragerea la pensie (1965). A apărut în Rusalka de Dargomîjski, Don Giovanni și Flautul fermecat de Mozart, Boema de Puccini, Faust de GounodErnani și Aida de Verdi, Lakme de Delibes, Olandezul zburător și Tristan și Isolda de WagnerFidelio de Beethoven, Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Don Pasquale de Donizetti, Năpasta de Paul ConstantinescuOedipe de George Enescu și altele. Un capitol important în viața sa sunt numeroasele filme artistice și de televiziune realizate între anii 1946 și 1988: Pădurea spânzuraților, Răscoala, Șapte băieți și o ștrengăriță, Mihai Viteazul, Acțiunea „Autobuzul, Vacanța cea mare, etc.

Colind uitat Muzica Nicolae Brânzeu, Versurile Vasile Voiculescu • Solist Nicolae Secăreanu

1905 – S-a născut George Acsinteanu

13 iulie 1905, Axintele, Ialomița – 13 decembrie 1987, Sibiu

Scriitor. A urmat Facultatea de Litere și Drept la București și Cernăuți. A debutat în revista Ritmul vremii. A colaborat la revistele Universul literar, Gândirea, Vremea, Convorbiri literare, Clipa, Universul, Dimineața, Țara noastră, Orizonturi. A condus revista Pan și a fost corector la Chemarea și Facla și secretar de redacție la Ilustrațiunea română. A debutat editorial cu romanul Piatra neagră în 1930, prefațat de Liviu Rebreanu. Din opera sa: Povestiri pentru îngerii pământului, Convoiul flămânzilor, Prințul Bărăganului, Copilul norilor, Escadrila albă

1906 – S-a înființat Muzeul de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială

În baza Decretului Regal nr. 2777/13 iulie 1906, Mihail Vlădescu, ministru al cultelor din acea vreme, l-a numit pe Alexandru Tzigara-Samurcaș director al Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială. Până în anul 1912, când s-a pus piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Șosea, actualul Muzeu al Țăranului Român, a funcționat pe locul fostei Monetării a Statului.

1906 Primul Sediu Al Muzeului - Monetaria

S-a mai numit Muzeul de Etnografie și Artă Națională din 1912, Muzeul de Artă Națională, Muzeul de Artă Națională Carol I din 1915, iar, mai apoi, Muzeul de Artă Populară al Republicii Populare Romîne, respectiv, Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România. Clădirea unde se află actualul muzeu a fost construită în perioada 1912–1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budești. În 1953, clădrea adăpostea Muzeul Lenin-Stalin, apoi, Muzeul Partidului, iar de la 5 februarie 1990, în clădire a fost reinstalat Muzeul, redenumit Muzeul Țăranului Român

1916 – S-a născut Bucur Stănescu

13 iulie 1916, Roșiori de Vede, Teleorman – ?

Scriitor. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București cu Nae Ionescu, Mircea Eliade, P.P. Negulescu, Constantin Rădulescu-Motru, Tudor Vianu, Dimitrie Gusti, Mircea Vulcănescu. După rebeliunea legionară din ianuarie 1941 s-a refugiat în Germania, trecând prin Bulgaria. A lucrat la uzinele Heinkel din Rostock, unde avea domiciliul obligatoriu, impus de regimul național-socialist. Din 1942 a fost internat în lagărul de la Buchenwald. S-a stabilit în Austria din 1944, apoi la Freising, lângă München. S-a înscris la doctorat, dar a revenit în țară. A fost arestat și închis la Aiud (1948–1955), apoi a trăit cu domiciliu obligatoriu până în 1964. A tradus în 1983 Opera și drama lui Richard Wagner. A fost primit în Uniunea Scriitorilor după 1989. Ne-a lăsat cartea Spicuiri dintr-o viață chinuită. Meditații asupra închisorilor comuniste

1921 – S-a născut L.M. Arcade

Leonid Mămăligă; 13 iulie 1921, Vaslui – 4 decembrie 2001, Paris

Prozator, poet, eseist și dramaturg. A urmat Facultatea de Drept a Universității din București (licențiat în 1944). A debutat încă din liceu, cu poezii, în revista Iconar, dar adevărata afirmare publicistică o considera a fi eseul Cele două Europe, publicat în 1943 în paginile revistei Vremea. A colaborat de asemenea, în primii ani după război, cu articole politice la Dreptatea. 1921-2001 L.m. ArcadeÎn 1946 a obținut din partea guvernului francez o bursă de studii la Paris, unde s-a stabilit definitiv, întreprinzând cercetări paralele de economie politică în vederea trecerii unui doctorat, a cărui temă, Maximalismul, a determinat și câteva eseuri publicate încă din 1951 în revista exilului românesc anticomunist de la Paris, România viitoare. A făcut parte din grupul studenților refugiați, național-țărăniști, sprijiniți de Comitetul Național, sub aripa lui Constantin Vișoianu și Alexandru Cretzeanu. A fost director literar adjunct al Editurii Pavois, director comercial și apoi director al unei societăți pe acțiuni. A publicat, la mari intervale de timp și cu destulă reținere, în câteva dintre cele mai importante reviste culturale ale exilului, precum Destin, România, Ființa românească și Prodromos. S-a numărat printre membrii fondatori ai cenaclului Anotimpuri și ai revistei cu același titlu, inițiată în 1955 de N.A. Gheorghiu. Încercările literare ale lui Arcade au abordat o paletă extrem de largă, de la poeme, eseuri și povestiri, până la pagini de critică literară, recenzii de cărți. Din scrierile sale: Poveste cu țigani, Revoluția culturală, Teatru

1924 – S-a născut Octav Enigărescu

13 iulie 1924, București – 27 iunie 1993

Unul dintre cei mai valoroși baritoni români. După absolvirea Conservatorului (1946), a debutat la Opera din Cluj unde, în primii ani ai carierei sale muzicale, și-a creat un repertoriu de bază, căruia i-a adaugat mereu noi roluri. Remarcat și apreciat de publicul românesc, s-a afirmat prin premiile obținute la concursuri internaționale (București 1953, Praga 1954). Angajat de prima scenă lirică a țării, Opera Română din București, s-a înscris printre interpreții români de frunte. 1924-1993 Octav EnigărescuA fost distins cu titlurile de Artist emerit și laureat al Premiului de Stat. A desfășurat o intensă activitate didactică la catedra de canto a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București. A primit aprecieri și elogii nu numai în România, ci și în numeroase țări europene în care a cântat (Franța, URSS, Belgia, Cehoslovacia, Bulgaria, Italia, RD Germana, Ungaria, Anglia, Irlanda, RF Germania, Iugoslavia, Grecia, Turcia). Repertoriul său cuprinde numeroase roluri principale din operele italiene, germane, franceze, ruse și românești, părți solistice din diverse lucrări vocal-simfonice românești și universale, precum și un număr considerabil de lieduri și arii. A fost director al Operei Române, a realizat numeroase înregistrări și emisiuni radio și TV, a efectuat turnee artistice în mai multe țări europene, a jucat în filme artistice: Buzduganul cu trei peceți, Toate pânzele sus, a fost profesor de canto la Ruse (Bulgaria) și la Novi Sad (fosta Iugoslavie)

Giuseppe Verdi – Macbeth Cu Octav Enigărescu, Paris, ORTF (1970)

1925 – S-a născut Radu Crișan

13 iulie 1925, Poduri, Bacău – 1975, Bacău

Poet constănțean. A absolvit Academia de Studii Comerciale din București. A fost economist la Trustul de Construcții Locale Dobrogea, apoi șef al serviciului financiar la același trust. A debutat, încă elev fiind, în revista liceului din Bacău, în anul 1942. La Constanța a frecventat Cenaclurile literare „Filimon Sîrbu” și „Ovidius”. A colaborat la Tomis, Flacăra, Dobrogea nouă, Luceafărul, Săptămâna, Contructorul. 1925-1975 Radu CrișanÎn 1958 a primit Premiul II la concursului literar inițiat de Sfatul Popular Regional și Casa Regională a Creației Populare, pentru nuvela Păpușa de porțelan, „oglindind spiritul de răspundere și înalta conștiință ce și-o însușește noua generație de intelectuali, crescută și educată de regimul nostru” [ziarul Dobrogea nouă (anul XI, nr. 2993, 9 martie 1958)]. Când se părea că Radu Crișan (membru al PCR din 1969) este un viitor scriitor aservit regimului comunist, acesta, împreună cu alți prieteni, a înființat un fel de cenaclu exclusivist, având la bază „libertatea totală în exprimare”. La începutul anului 1968, au fost inaugurate întâlnirile celor patru prieteni: Valeriu Cușner, Radu Crișan, Horia Agarici (celebrul aviator), cărora li se vor alătura și Paul Andreescu, disident cu preocupări literare, și poetul Irinarth Vartic. Autorul a fost arestat în septembrie 1971 (după ce fusese exclus din partid), iar în decembrie a fost condamnat la 12 ani de închisoare, din care a executat doar 4 luni, fiind eliberat la intervenția expresă a lui Nicolae Ceaușescu. I s-au publicat două plachete de versuri: Mușcate la fereasta inimii, Aproape o lebădă. Trei volume de versuri, Iubirile mele (1953–1968); Sensuri multiple (1967–1968) și Eu și umbra mea (1967–1970), au rămas nepublicate, aflându-se, probabil, în arhiva Securității

1928 – S-a născut Ștefan Berciu

13 iulie 1928, București – 13 ianuarie 2000, București

Economist, prozator și dramaturg. În anul 1951 și-a luat licența la Facultatea de Finanțe și Credit a Academiei de Științe Economice. Timp de două decenii (1947–1967) a activat în Miliția Judiciară. În proză, a debutat cu o culegere de nuvele, Cutia cu scrisori (1959). S-a specializat în romanul polițist: Moartea unui singuratic, Jos masca, domnule Dib, Insula spionilor, Întâlnire în Valea Morții, Prețul tăcerii, Colivia de aur, Pseudonimul, Invidia, Martor ocular, Fără martori, Contrabandă cu martor, Capcană pentru dublură, Hipnoza. A scris pentru micii cititori: Armata de pitici, pentru adolescenți: Fantastica aventură 2101, sau s-a inspirat din lumea sportului: Ultima repriză. A scris, de asemenea, scenarii radiofonice și pentru televiziune, Prescripția (1969) fiind primul serial polițist românesc

Între ocnă și ospiciu Teatru radiofonic

1929 – A încetat din viață Eusebie Mandicevschi (Eusebius Mandyczewski; 18 august 1857, Bahrinești, Bucovina/Ucraina – 13 iulie 1929, Viena, Austria)

Compozitor, dirijor de cor și muzicolog român din Austria, originar din Bucovina

1930 – Primul Campionat Mondial de Fotbal (FIFA World Cup)

S-a desfășurat în Uruguay, între 13–30 iulie, cu participarea a treisprezece echipe, șapte din America de Sud, patru din Europa și două din America de Nord. Reprezentativa Romaniei a fost printre participanți. 1930 Echipa Națională De Fotbal La CmSecretarul Federației Române de Fotbal, Octav Luchide a fost cel care a înscris România la campionat, Carol al II-lea s-a ocupat personal de constituirea lotului și de a face posibilă expediția fotbaliștilor români, Rudy Wetzer a fost căpitanul echipei și cel care a ținut un Jurnal de Călătorie, antrenor a fost Costică Rădulescu iar Nicolae Covaci era la prima din cele trei participări ale sale la Cupa Mondială. Ai noștri au bătut Peru în primul meci cu 3-1 și au pierdut cu Uruguay cu 0-4. Adalbert Deșu a marcat primul gol al României la un Campionat Mondial. La întoarcere, Gara de Nord din București era plină de oameni veniți pentru a-i aclama pe tricolori. Uruguayul a a învins in finala în fața a 93.000 de spectatori cu scorul de 4-2 echipa Argentinei și a devenit astfel prima campioană mondială

România la Cupa Mondială din 1930

1934 – S-a născut Aurel Bulgariu

13 iulie 1934, Sighișoara – 25 martie 1995

Handbalist, dublu campion mondial, care a jucat pe postul de inter, a activat la echipele Flamura Roșie, Locomotiva Sighișoara și CCA Steaua București, echipă cu care a câștigat cel puțin un campionat național. După retragerea din activitatea de jucător, a fost antrenor al echipelor naționale ale Egiptului, Tunisiei și Marocului. A fost recompensat cu titlul de Maestru Emerit al Sportului în 1961

1941 – Luptele Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică

Brigăzile de munte au avut ciocniri cu ariergărzile sovietice și spre seară au atins Nistrul în zona satului Romancăuți. Corpul de Cavalerie a trecut în subordinea Armatei a 3-a și a preluat Brigada 8 Cavalerie de la Corpul de Munte, începând pregătirile pentru operațiunea de forțare a Nistrului care urma să aibă loc pe 17 iulie. 1941 Eliberarea BasarabieiÎnaintarea rapidă din zona nordică a frontului românesc și atingerea Nistrului s-au datorat replierii Armatei a 12-a în urma ordinului primit de Frontul de Sud-Vest de a se retrage pe vechea frontieră. De asemenea gen.col. Tiulenev, comandantul Frontului de Sud, a subestimat forța Grupului de Armate Antonescu și a cerut și el retragerea pe Linia Stalin, aflată pe malul stâng al Nistrului. Armata a 18-a sovietică, adusă în grabă pe front din Districtul Militar Moscova, se afla peste Nistru în zona fortificată Moghilău, Armata a 9-a ocupa încă centrul și sudul Basarabiei, ducând lupte grele cu Armată a 4-a română. Divizia 15 Infanterie a forțat Prutul, reușind să treacă până seara Regimentul 25 Infanterie pe aripa stângă și Regimentul 10 Vânători pe aripă dreaptă la Obileni și Sărăteni. A continuat ofensiva pe frontul central, trupele sovietice din fața Corpului 3 retrăgându-se spre Chișinău

1944 – S-a nascut Al. Monciu-Șudinski

Alexandru Monciu; 13 iulie 1944, Turnu Măgurele

Scriitor. „Legenda spune că, la începutul anilor ’70, studenții care dădeau examen la sfîrșitul anului I, cu Ion Ianoși, erau sfătuiți de un student mai puriu să îi pomenească „moșului“ neapărat de filozoful chinez antic și pierdut Mon Ciu. Pentru că cică Ianoși făcuse o pasiune pentru el. Binevoitor, studentul experimentat le dădea și vreo zece citate din Mon Ciu. „Cu astea mergeți la sigur.“ OK, bobocii intrau și, după ce extrăgeau subiectul, după ce mormăiau ceva în temă, brusc, privindu-l în ochi pe profesor, dădeau drumul la papagal. „După cum spune și marele filozof chinez antic Mon Ciu…“ Ianoși belea ochii, se enerva, se înroșea și îi dădea pe toți afară. Nu are rost să spun că autorul farsei e o legendă vie-moartă a literaturii române, Alexandru Monciu-Sudinski” (Florin Iaru, Cațavencii). 1944 Alexandru Monciu-ȘudinskiDin 1962 a fost pedagog la Dragalina, apoi student al Facultății de Limbi Slave din București, numai un an, din nou pedagog, la Piatra-Albă. În 1965 a început să studieze la Facultatea de Filosofie din București, absolvind în 1972, după ce a repetat anii II și III de studiu. A fost licențiat în 1974, cu teza Lupta pentru cultură în publicistica militantă a lui G.Călinescu. A debutat în presă în 1964, între 1973–1974 a fost redactor la revista Argeș, la rubrica Corespondențe, la secțiunea de proză. A mai publicat în revistele Luceafărul, Flacăra și România literară, a colaborat (co-scenarist) la scurt-metrajul de animație Dan Năzdrăvan, în regia lui Ion Truică. A debutat editorial cu volumul de schițe și povestiri Rebarbor în 1971, retras imediat de pe piață. În semn de solidaritate cu un fost coleg de facultate arestat pentru anticomunism, a intrat în greva foamei (1978). Cazul său fiind dezbătut la Europa Liberă, a fost obligat să plece din țară și s-a stabilit în Suedia și, de atunci, nimeni nu mai știe nimic de el… Alte opere: Caractere, Biografii comune

1944 – A încetat din viață Lidia Kotzebue (9 decembrie 1885, Saratov, Imperiul Rus – 13 iulie 1944, Moara Domnească, Ilfov)

Sculptoriță română de origine rusă; cunoscută pentru realizarea Monumentului Eroilor Aerului din București

1946 – S-a nascut Emil Dreptate

13 iulie 1946, Miceștii de Câmpie, Bistrița-Năsăud – 24 august 2018, Bistrița

Poet, jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Târgu-Mureș (din 1994) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. A urmat cursurile Universității „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca. 1946-2018 Emil DreptateA debutat literar în revista Tribuna din Cluj, cu poezii, în 1964. A publicat versuri în revistele: Steaua, Tribuna, Vatra, Viața studențească, Familia, România literară, Litera Nordului, Transilvania, Luceafărul, Ramuri, Convorbiri literare, Ateneu, etc. A fost corespondent pentru Radio România Actualități în Bistrița-Năsăud și director al cotidianului Mesagerul de BN. A publicat volumele: Vicleana vânătoare, Cenușa unui zeu, Mâine cântecul acesta, Vestirile despre tine, Netălmăcit. Așteptările, Păzitorul de cântece, Există un loc

1948 – S-a născut Dumitru Spătaru

13 iulie 1948, Brașov – 8 august 2016

Scriitor. A debutat publicistic în 1985, în cotidianul Drumul Socialismului, Deva și editorial în 1993, la Editura Cronica, Iasi, cu volumul de versuri Colocvii. Alte cărți publicate: Colocvii, Calul troian, Rugă pentru anotimpurile din noi, Cel ce ridică piatra, ltimul paradis, Cămătarii de semne, El, Clondirul cu mastică, Buna Vestire, Caii ninsorilor

1950 – S-a născut Ion Anghel Mănăstire

Ion Anghel; 13 iulie 1950, Mânăstirea, Călărași

Fost polițist, scriitor și ziarist contemporan, autor de literatură de non-ficțiune, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990). A urmat Facultatea de Drept din București, cursuri postuniversitare de criminalistică și, implicit, o carieră de ofițer de Miliție/Poliție. 1950 Ion Anghel MănăstirePrimele semne ale aplecării spre literatură au apărut în perioada 1981–1985, când, împreună cu ziaristul Aurel David, criticul de artă Pavel Șușara și poetul Marin Lupșanu, a creat la Călărași revista literară Albatros și cenaclul cu același nume, al cărui președinte de onoare a devenit scriitorul Mircea Sântimbreanu. A debutat în 1983 cu romanul Talanii, cu un succes imediat, fiind recompensat cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. A fost autorul unor romane de o poezie aparte dedicate unei lumii aparent pierdute, lumea satului românesc din câmpia joasă a Dunării: Noaptea nu se împușcă, Bizante, adunate în trilogia În Flevia, cu Dumnezeu prins de picior, desemnată Cartea Anului 2000, premiu acordat de Uniunea Scriitorilor și Ministerul Culturii. Între 2000–2001 a adus o contribuție esențială la realizarea și inaugurarea Muzeului Național al Poliției Române din Târgoviște

1951 – S-a nascut Petre Bucinschi

13 iulie 1951, Nehoiu, Buzău – 29 ianuarie 2014, Brașov

Poet, prozator, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (din 1999). A absolvit Institutul de Arte Plastice București și Facultatea de Jurnalism a Universității Româno-Americane. Este membru al Mișcării Paradoxiste din New Mexico, SUA, coordonată de Florentin Smarandache. 1951 Petre BucinschiA colaborat la publicațiile Lumină Lină (New York), Poesis, Convorbiri literare, Sinteze literare, Astra, Gazeta de Transilvania, Karpaten Rundsdhau, Brassői Lapok și la volume colective: Poezia pădurii, Brașovul în o sută de poezii. Lucrări ale sale au fost traduse în limbile maghiară, germană, engleză, franceză și italiană. A debutat editorial cu volumul Cu și fără retină (1997, Premiul pentru debut „Darie Magheru” al Filialei Brașov a USR). Alte volume: Căutări sub pleoapa întunericului, Transmisiune în direct, Fascinația realității, Între cer și pământ (volum bilingv român–englez), Viața și sufletul unei vitrine, Clipe decupate, Aripi de porumbei, Prin nisipul clepsidrei, Cocoșatul din muzeu, Șarpele de cauciuc, Depozitul de umbre, etc.

1953 – S-a născut Violeta Dinescu

13 iulie 1953, București

Pianistă, compozitoare și profesoară, membră a Uniunii Compozitorilor (din 1980). A absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București în 1977, cu trei diplome: Compoziție, Pian și Pedagogie. A fost profesoară de Muzicologie, Estetică, Contrapunct, Armonie și Pian la Școala de Muzică „George Enescu” din București. 1953 Violeta DinescuÎn 1980 a avut primele concerte publice, înregistrări la Radiodifuziune și premii pentru compoziție. Din 1982, cînd a emigrat în Germania, a fost profesoară și docentă la mai multe universități din SUA, docentă la Școala Superioară de Muzică Bisericească din Heidelberg, la Școala Superioară de Muzică din Frankfurt pe Main, la Academia de Specialitate pentru Muzică Bisericească din Bayreuth, iar din 1996, profesoară de compoziție la Universitatea din Oldenburg, Germania. Organizează anual un festival internațional de muzică românească in Germania, dedicat, pe rând, personalităților școlii componistice românești

Violeta Dinescu – Echos I pentru pian

1957 – A încetat din viață Constantin Balmuș (25 mai 1898, Murgeni, Vaslui – 13 iulie 1957, București)

Filolog, specialist în limbile clasice; profesor la Universitatea din Iași și la cea din București; membru titular al Academiei Române

1967 – S-a născut Adrian Vîlcu

13 iulie 1967

Actor de teatru și film. A debutat la nici cinci ani, când a obținut primul său rol, în filmul Veronica, la 10 ani a interpretat personajul Ionuț (băiatul Comisarului Moldovan/Sergiu Nicolaescu)1967 Adrian Vîlcu în Revanșa și apoi pe cel al elevului Radu din seria Liceenii. La vârsta când a obținut buletinul era deja consacrat, iar la 26 de ani era deja imigrant de succes și apărea în hainele Regelui Mihai I în filmul lui Sergiu Nicolaescu, Oglinda – Începutul adevărului. A jucat în peste 40 de filme sau seriale TV, printre care: Saltimbancii, Fram, Un saltimbanc la Polul Nord, Racheta albă (Serial TV), Zâmbet de soare, Subspecies, Punctul zero, Vreau să trăiesc!

Începutul adevărului / Oglinda (1994)

1969 – S-a născut Oleg Serebrian

13 iulie 1969, Hădărăuți, Ocnița, R. Moldova

Politolog, eseist și politician din R.Moldova. A studiat istoria și dreptul la Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău și relațiile internaționale la Institutul European din Nisa, după care a urmat studii de specializare la Universitatea din Edinburgh, Școala Națională de Administrație din Paris și Centrul de studii în domeniul securității și diplomației al Universității din Birmingham. În 1998 a susținut doctoratul în Științe politice la Academia de Științe a Moldovei. 1969 Oleg SerebrianVorbește limbile română (maternă), rusă, franceză, engleză, germană și italiană. A fost secretar II, apoi I în Direcția Europa și America de Nord a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova și concomitent, lector la catedra de istorie antică și medievală a Universității „Ion Creangă” din Chișinău, a fost șeful secției România în Direcția Europa și America de Nord a MAE al Republicii Moldova. După susținerea tezei de doctorat a ocupat concomitent funcțiile de șef al Direcției Analiză Politică și purtător de cuvânt al ministrului. A fost prorector al Universității Libere din Moldova (ULIM), deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al Biroului Permanent al Parlamentului, Ambasadorul Republicii Moldova în Franța și delegat permanent al Republicii Moldova la UNESCO. În 2010 a fost ales, pentru un mandat de doi ani, Președinte al Congresului Uniunii Latine, apoi a fost numit Ambasador al Republicii Moldova în Germania. Este autorul mai multor studii de geopolitică și geografie politică (tratează cu precădere subiecte legate de zona Caucazului și Mării Negre) apărute în România, Rusia, Franța, Germania, Marea Britanie, Polonia, Ucraina ș.a. A fost distins cu ordinul Steaua României în grad de ofițer, Ordinul Național de Merit al Franței, Ordinul Gloria Muncii al Moldovei (2020).

1973 – A încetat din viață Marțian Negrea (29 ianuarie 1893, Vorumloc/Valea Viilor, Sibiu – 13 iulie 1973, București)

Compozitor și muzicolog; profesor la Conservatorul din Cluj, și la Conservatorul din București; creația sa muzicală, deși nu prea numeroasă, cuprinde toate genurile

1983 – A încetat din viață Liviu Bratoloveanu (8 august 1912, Turnu Severin – 13 iulie 1983, București)

Poet și prozator

1990 – A avut loc Marșul Alb

După reprimarea brutală, în 13–15 iunie 1990, a manifestației din Piața Universității, peste 1.000 de oameni au fost reținuți. Ulterior, au fost eliberați în mare parte, dar lideri ai studenților sau ai opoziției politice au rămas încarcerați, sub acuzația de tentativă de lovitură de stat. 1990 Marșul AlbLa 13 iulie, Liga Studenților din Institutul Politehnic București, Asociația studenților arhitecți, Asociația 21 Decembrie și Grupul Independent pentru Democrație au organizat un marș de solidaritate cu Marian Munteanu și cu ceilalți arestați. Participarea a fost peste orice așteptări, între 200.000–250.000 de oameni, conform organizatorilor. Principalele bulevarde din centrul Capitalei au fost acoperite de oameni îmbrăcați în alb și cu flori în mână sau în păr. Au cerut eliberarea celor arestați și le-au scandat numele. Demonstrații similare au avut loc și în alte orașe ale României, dar și în centre universitare din străinătate

1995 – Moldova a devenit membru al Consiliului Europei

Republica Moldova a semnat la Strasbourg documentele de aderare la Consiliul Europei și Comisia politică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a aprobat admiterea Republicii Moldova ca membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. A devenit oficial, cel de–al 35–lea membru al organizației

1997 – A încetat din viață Eugen Luca (Jean Leibovici, 21 iunie, 1923, Iași – 13 iulie 1997, Haifa, Israel)

Scriitor, critic și istoric literar, eseist și jurnalist

2009 – A încetat din viață Ioana Nicola Știrbei (Ioana Nicola; 25 aprilie 1920, Spineni, Olt – 13 iulie 2009, București)

Soprană, solistă, la mijlocul secolului trecut, a Operei bucureștene; căsătorită cu tenorul Mihail Știrbei

2011 – A încetat din viață Cornel Fugaru (2 decembrie 1940, București – 13 iulie 2011, București)

Compozitor de muzică ușoară, solist vocal și instrumentist; lider al formației Sincron

2018 – A încetat din viață Corneliu Gârbea (5 septembrie 1928, Gheorghieni, Feleacu, Cluj – 13 iulie 2018, București)

Actor de film, radio, scenă, televiziune și voce; a jucat la Teatrul Mic din București

2018 – A încetat din viață Ciprian Chirvasiu (25 ianuarie 1964, Schitu Golești, Argeș – 13 iulie 2018, București)

Scriitor, poet și ziarist

2019 – Simona Halep a câștigat turneul de tenis de la Wimbledon

Simona Halep a învins-o pe Serena Williams (6-2, 6-2) în finala de la Wimbledon. A fost al doilea titlu de Grand Slam câștigat de Simona Halep, care este prima jucătoare din România care a câștigat trofeul de la Wimbledon2019 Simona Halep A Câștigat Turneul De La Wimbledon

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „13 Iulie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: