Al Treilea Asalt Asupra Redutei Turcești Plevna

Foto: A treia bătălie de la Plevna


1265 – Prima mențiune documentară a localității Hunedoara

În urma cercetărilor arheologice întreprinse aici au fost descoperite, atât în vatra orașului cât și în satele din împrejurimi, urme de locuire datând din epoca pietrei. 1265 Prima Mențiune Documentară A HunedoareiDe asemenea, pe Dealul Sânpetrului au fost găsite urme materiale datând din epoca bronzului și cea a fierului. Dezvoltarea localității a fost favorizată de-a lungul timpului de dezvoltarea siderurgiei, în zona suburbană aflându-se minereu de fier. Prima menționare documentară a așezării datează din 30 august 1265 – sub numele Hungnod – conform registrului de dijme papale. Documentele plasează Hunedoara printre cele mai vechi orașe din Transilvania1265b Hunedoara Acum, Văzută De Pe Dealul Sânpetrului

1535 – S-a încheiat înălțarea Bisericii Sf. Dumitru din Suceava

Biserică ortodoxă construită în plan triconc, fiind ctitoria a lui Petru Rareș, domn al Moldovei.

1535 Tablou Votiv Al Domnitorului Petru Rareș și Al Familiei Sale
Tablou votiv al Domnitorului Petru Rareș și al familiei sale

Pisania aflată deasupra ușii de intrare de pe zidul de sud al bisericii conține următorul text în limba slavonă: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Ștefan Voievod cel bătrân, să zidească biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului slăvitului, marelui mucenic și purtător de biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir. Și a început a zidi în anul 7042 [1534] august 10 și s-a isprăvit în anul 7043 [1535] august 30 și s-a sfințit cu mâna Preasfințitului Mitropolit Teofan1535 Biserica Sfântul Dumitru Din Suceava

1698 – Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea de Dimitrie Cantemir

S-a tipărit prima lucrare a lui Dimitrie CantemirDivanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul. A apărut la Iași, în limbile greacă și română, fiind prima lucrare românească originală de gândire religioasă, prima scriere filosofică românească, dar și prima antologie din literatura română, prin numeroasele texte române și străine existente în lucrare. 1698 Divanul Sau Gâlceava înțeleptului Cu Lumea Sau Giudețul Sufletului Cu TrupulÎntâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință. Una dintre lucrările fundamentale ale lui Dimitrie Cantemir, sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică. „Iară cu osârdiia și epitropiia Cinstitului și blagorodincului Boiar dumnealui Lupul Bogdan Hatmanul s-au tipărit în orașul scaunului domnii. În Iași. V leat de la Adam 7206. Iară de la mântuința lumii 1698. Avgust 30. Și s-au tipărit prin osteniala smeriților și mai micilor Athanasie Ieromonahul și Dionisie Monahul Moldoveanii”. Tipărituri românești

1846 – S-a născut Alexandru Podoleanu

30 august 1846, Podoleni, Neamț – 1907, București

Compozitor și profesor, care s-a remarcat prin crearea în spirit național a unor cântece bisericești, o puternică personalitate a muzicii religioase corale, aflându-se printre primii compozitori ai acestui gen de muzică. După ce a absolvit Școala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Neamț, a fost adus la București de către muzicianul Ion Cartu, la Conservatorul de Muzică, unde a studiat armonia cu Ion Cartu, compoziția și contrapunctul cu Eduard Wachmann. A absolvit și Facultatea de Litere și Filosofie. 1846-1907 Alexandru Podoleanu. Pictură De Gheorghe PintilieA fost profesor de muzică vocală la Liceul Sfântul Sava din București, fiind primul organizator și dirijor al corului de la Biserica Domnița Bălașa. A experimentat alături de Constantin Corduneanu, la Seminarul Pedagogic București, un sistem de predare numit „scripo-fonic”. Ideile sale, alături de cele ale lui D.G. Chiriac, au stat la baza circularei emise tuturor școlilor românești în 28 martie 1902 de către Spiru Haret, prin care educația muzicală în învățământ a fost așezată pe bazele folclorului românesc și ale valorilor occidentale. Stilul său a avut la origine cântările psaltice, acesta prelucrând cântările bisericești în spirit național. O bună parte a melodiilor pe care le-a compus, scrise pentru cor mixt sau cor bărbătesc, au intrat în repertoriul tradițional și oficial al Bisericii Ortodoxe Române: Doamne miluiește, Crucii tale, Hristos a Înviat!, cântările de la cununie, Imnul arhieresc, catismele de la înmormântare, irmoasele: Veșnica pomenire, chinonicele. Printre cântecele cărora el le-a compus muzica, se află colindele Bună dimineața la Moș Ajun, Florile dalbe, precum și Mulți ani trăiască!. A compus și un concert intitulat Pe a binelui cărare

Bună dimineața la Moș Ajun – Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” • Aranjamentul muzical: Ion Costescu și Alexandru Podoleanu

1848 – S-a născut Gheorghe Bengescu

30 august/13 septembrie 1848, Craiova – 23 august 1921, Paris

Diplomat, istoric și publicist de limbă română și franceză, membru titular (din 1921) al Academiei Române. 1848-1922 Gheorghe BengescuDin 1872 a desfășurat o intensă activitate diplomatică, funcționând la mai multe legații ale României în străinătate, printre care cele din Belgia, Olanda și Franța (numit prim secretar al Legației din Paris, odată cu venirea lui Vasile Alecsandri ca ministru plenipotențiar al României în Franța, în 1885). A fost delegat (ministru plenipotențiar) al României pe lângă Comisia Europeană a Dunării. Este cunoscut în lumea literară francofonă ca un specialist în Voltaire (studii, bibliografii, ediții), a publicat studii sau cărți pe diverse teme istorice sau politice, Bibliographie franco-roumaine du XIXe siècle, Essai d’une notice bibliographique sur la question d’Orient. Orient européen (1821-1897), Une famille de Boyards lettrés roumains au XIXe siècle. Les Golesco

1877 – A început A treia bătălie de la Plevna. Cucerirea Redutei Grivița 1

Bătălia de la Plevna a fost o confruntare decisivă, între armatele româno-ruse și cele turcești, în cadrul Războiului de Independență, între 30 august/11 septembrie–28 noiembrie/10 decembrie 1877. Fortificațiile Garnizoanei otomane de la Plevna ocupau o poziție strategică deosebită, aici încrucișându-se căile de comunicație care făceau legătura între Nicopole, Rusciuk, Sofia, Târnovo și Filipopol, iar terenul din jur era în mare parte accidentat, dealuri în amfiteatru, numeroase văi. Inițial atacată de două ori de trupele ruse, cetatea Plevna a rezistat, producând mari pierderi atacatorilor. În aceste condiții, comandantul trupelor ruse, arhiducele Nicolae, a solicitat sprijinul armatei române, care a trecut Dunărea și s-a angajat în operațiunea de cucerire a Plevnei cu majoritatea trupelor: 43.414 soldați, 7.170 de cai și 110 tunuri (circa 30–40% din totalul efectivelor aliate). Rușii aveau și ei la Plevna 52.000 de soldați și 316 guri de foc. Forțele otomane au fost evaluate la 35.000–40.000 de oameni, după unele surse, iar după altele la 50.000 oameni cu peste 100 de tunuri. Conducerea operațiunilor ruso-române pentru a treia bătălie pentru Plevna a fost încredințată domnitorului Carol I, șef al Statului Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov. Au participat și prahovenii din Regimentul 7 Dorobanți, Brigada 4 Călărași, Regimentul 4 Călărași și Batalionul 2 Vânători (Infanterie de elită).

1877 Asaltul Cavaleriei La Plevna
Asaltul cavaleriei la Plevna

A început cu un bombardament executat de artileria ruso-română în zorii zilei, urmat de un al doilea bombardament la ora 14.30, apoi un al treilea la ora 15.15, care a coincis cu pornirea la atac a coloanelor de infanterie română. Efectele la țintă ale artileriei nu au putut fi observate din cauza ceții dense. Asalturile Armatei de vest s-au desfășurat în condiții extrem de grele: în afara terenului accidentat, a fortificațiilor foarte puternice, serviciile de contrainformații nu obținuseră toate datele necesare despre plasarea în teren a redutelor otomane. La sfârșitul primei zile a celui de-al treilea asalt al Plevnei singurul câștig a fost ocuparea redutei Grivița 1 de către români, căzând în luptă maiorul Gheorghe Șonțu, căpitanul Valter Mărăcineanu și aproape 800 de soldați.

1877 Cucerirea Redutei Grivița
Cucerirea redutei Grivița

Nereușindu-se ocuparea cetății Plevna, s-a hotărât prelungirea asediului ei. Două detașamente din armata română și armata rusă au luptat pentru ocuparea cetății Rahova, în zilele de 7/19–9/21 noiembrie 1877, întrerupându-se legăturile cu cetățile Plevna și Vidin. Detașamentul format din ostași ruși și români era comandat de generalul rus Meyndorf, iar detașamentul format din ostași români a fost comandat de colonelul Slăniceanu. Dintre ofițerii căzuți în lupte trebuie evidențiați maiorii Constantin Ene și Dimitrie Giurăscu. În ziua de 28 noiembrie/10 decembrie 1877 trupele române au cucerit puternicele redute de la Opanez, obligându-l pe generalul Osman-pașa să capituleze, împreună cu cei 45.000 de ostași pe care i-a condus în luptele de la Plevna. Cucerirea acestui avanpost fortificat s-a înscris ca o primă victorie a Armatei române, cucerindu-se o poziție întărită în fața redutei. În aceeași zi, călărașii români, împreună cu dragonii ruși, executând câteva recunoașteri pe stânga Vidului, au respins un atac turcesc la Gorni-Etropol. Pentru succesul repurtat, drapelul de luptă al Regimentului 13 dorobanți a fost distins cu Ordinul Steaua României. De asemenea, s-a acordat unor ofițeri și soldați din subunitățile participante la atac Ordinul Steaua României, precum și medalia Virtutea militară

1879 – S-a născut Aurel Popp

30 august 1879, Căuaș, Satu Mare – 8 august 1960, Satu Mare

Pictor, sculptor și grafician aparținând celei de a doua generații a Școlii de pictură din Baia Mare, profesor. A urmat liceul în Carei, unde s-a împrietenit cu poetul Ady Endre. Din această perioadă datează primele saleîncercări artistice. În 1889 s-a înscris la Școala superioară de desen și caligrafie din Budapesta, din 1903 (în anul IV) fiind trimis în Italia cu o bursă de studiu. A vizitat Roma, Siena, Perugia, Assisi și Orvieto. După obținerea diplomei de profesor de desen s-a întors la Satu Mare. 1879-1960 Aurel PoppA fost de-a lungul timpului, profesor suplinitor la Huedin, desenator tehnic, profesor de desen la Liceul Regal Maghiar din Satu Mare (actualul Liceu „Mihai Eminescu”). În 1908 a organizat la Satu Mare un curs de artă plastică pentru copiii talentați. Cu o o bursă de studii la Paris, din partea Ministerului Cultelor a studiat pictura la Academia Julian (1911–1913). A câștigat în câteva rânduri premiul I pentru pictură și desen. A călătorit la Meissen (unde a studiat ceramica), la Londra și Berlin, a făcut călătorii de studii la Madrid, Bruxelles, Düsseldorf, Köln, München, Amsterdam și Londra. A participat la Primul Război Mondial, la Revoluția din Ungaria, la refacerea de după război a României Mari. A prins și Al Doilea Război Mondial, a fost martorul instalării comunismului. Viața i-a fost potrivnică în toate perioadele, sub unguri a fost acuzat că este un român naționalist, sub români a fost acuzat că s-a dat cu ungurii. S-a dovedit unul dintre cei mai mari susținători ai artei și culturii în județul Satu Mare. Recunoscut încă din timpul vieții ca un mare artist, prieten cu mari personalități, de la Octavian Goga la Ady Endre și Nicolae Tonitza, pictorul și sculptorul Aurel Popp a avut neșansa de a fi una dintre primele victime ale regimului comunist. Aurel Popp la Muzeul de Artă Baia Mare

1891 – A încetat din viață Emanoil Bacaloglu (11 mai 1830, București – 30 august 1891, București)

Fizician, chimist și matematician; profesor la Universitatea București; participant la Revoluția de la 1848; membru titular al Academiei Române

1897 – S-a născut Aurel Petrescu

30 august 1897, București – 30 aprilie 1948, București

Regizor și operator de film, unul din pionierii filmelor românești de animație. În perioada interbelică a lucrat ca operator de film. A realizat filmul de animație Păcală în lună, care a fost prezentat în aprilie 1920, la Cinematograful Militar din București. Filmul a fost prezentat de către autor ca fiind o comedie bufă cu desene animate. Succesul acestui film l-a determinat să continue, realizând noi filme despre Păcală: Păcală amorezat (1925), Păcală și Tândală la București (1926).

1897-1948 Aurel Petrescu. Povestea Lui Harap Alb, Banda Desenata
Aurel Petrescu. Povestea lui Harap Alb, bandă desenată

Apoi între anii 1923–1927, a realizat un ciclu de desene animate umoristice grupate sub denumirea de D’ale zilei, apoi a continuat cu realizarea de figuri zoomorfe: Motanul în lună, și apoi cu caricaturi animate: Capete, Proverbe ilustrate, Bărbatul de la Adam până azi, Femeia de la Eva până în zilele noastre, etc. Din păcate, absolut toate desenele sale sunt considerate pierdute astăzi, fiind distruse datorită ignoranței și a trecerii timpului. S-au stabilit un număr de circa 70 de pelicule de animație care-i aparțin. Unele sunt independente, altele au reprezentat reclame pentru diferite companii. A avut curajul să continue producția și în epoca sonorului

1901 – S-a născut Dimitrie Știubei

30 august 1901, Bacău – 17 februarie 1986, Mettmann, RFG

Pictor, unul dintre cei mai reprezentativi pictori de marine, portretist, ilustrator de carte, machetator de mărci poștale, creator de afișe și calendare, decorator de interioare de nave, creator de intarsii și comandor român al Marinei Militare Regale Române sub regii Ferdinand I al României și Carol al II-lea. A urmat cursurile Școlii de Artilerie, Geniu și Marină din București, primul pe țară la examenul de admitere (1919–1921), apoi cursurile Școlii de aplicații a Marinei, absolvită în 1924. 1901-1986 Dimitrie Ştiubei. AutoportretÎn domeniul artistic, a lucrat în atelierului lui Jean Alexandru Steriadi, îndrumător și mentor de la care și-a însușit tehnica picturii, apoi fost elevul al lui Eugeniu Voinescu, iar la München a studiat pictura cu Ernst Liebermann și Peter Trumm la Knirr-Schule, timp de un an și jumătate. În perioada 1939–1940 a făcut o călătorie de studii Paris–Londra–Bruxelles–Copenhaga–Berlin–Praga–Viena–Budapesta. A lucrat la Serviciul Hidrografic al Diviziei de Mare, fiind repartizat pe canoniera Lt. Remus Lepri, timp în care, în atelierul improvizat pe canonieră, Știubei a realizat picturi cu tematică istorică, marine, vapoare pe valuri, apusuri și răsărituri de soare, similar impresioniștilor care-și fixau șevaletele în mijlocul peisajelor pe care le imortalizau pe pânze. Atașamentul familiei regale pentru activitățile marinărești l-au adus rapid pe Dimitrie Știubei în anturajul principilor, a Reginei Maria și a Principesei Ileana. În anul 1932 a fost avansat la gradul de căpitan și numit aghiotant regal în Casa Militară a Curții Regale a României, înaintat la gradul de locotenent-comandor în anul 1938. În această perioadă a realizat câteva portrete ale regelui Carol al II-lea și alte lucrări care i-au fost comandate. A mai lucrat la Depozitele Maritime din Constanța, la Ministerul Aerului și Marinei, organizând Pavilionul armatei de la Șosea, cu arhitectul Tiberiu Ricci. Trecut în disponibilitate, ca persoană apropiată de regele Carol al II-lea, a fost reprimit în armată, ca șef al Biroului Pictori, pe lângă Marele Stat Major al Armatei în 1944, ulterior fiind numit directorul Muzeului Militar din București, pe care l-a reorganizat. Încheindu-și cariera militară la vârsta de 45 de ani, s-a ocupat numai de pictură. El a pictat peisajul marin în atelierul său de pe strada Cobălcescu din București și mai apoi în cel din Germania, unde s-a stabilit din anul 1975. A lăsat picturi a numeroase nave românești: Bricul Mircea, Pasagerul Dacia, Yachtul regal Luceafărul, Motonava București la Londra, Cargoul Galați, Motonava Carpați la Budapesta, Escadra în marș, Velier în larg, Monitoare pe Dunăre, Distrugătoare în marș, etc. și lucrări de artă monumentală la Banca Națională a României, Gara Mogoșoaia, Gara de Nord, Gara Regală din Sinaia și compoziții pentru Palatul Regal, Muzeul Marinei Române din Constanța și Muzeul Militar Național din București. Cu ocazia Expoziției Internaționale Paris 1937a fost decorat cu Legiunea de onoare în grad de cavaler. Biografie ilustrată

1910 – S-a născut Augustin Z.N. Pop

30 august 1910, București – 1 aprilie 1988, București

Folclorist și istoric literar. În 1931 a absolvit cu scucces Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București. 1910-1988 Augustin Z.n. PopA profesat până în 1953 în sistemul preuniversitar, iar din 1955 a devenit cercetător principal la Biblioteca Academiei Române, apoi decan al Facultății de Filologie și ulterior rector la Institutul Pedagogic din Pitești. A debutat în 1929 în revista Sepia. A colaborat de-a lungul anilor la Convorbiri literare, Viața românească, Luceafărul, România literară, Tomis, Transilvania, Ramuri etc. Din opera sa: Contribuții eminesciene (vol. I-II), Glosări la opera mitropolitului Dosoftei, Contribuții la biografia lui Bălcescu, Mărturii. Eminescu–Veronica Micle, Liviu Rebreanu, Pe urmele lui Mihai Eminescu…, Pe urmele lui Mihail Kogălniceanu…, Mărturia documentelor de la vechile tiparnițe românești la Nicolae Labiș, etc.

1913 – S-a născut Vlad Voiculescu

30 august 1913, Târgu Jiu – 22 februarie 2001, București

Medic neurolog, profesor universitar, membru titular (din 1991) al Academiei Române. Licențiat al Facultății de Medicină din București, a urcat toate treptele didactice, devenind în 1967 profesor la Clinica de Neurologie a Institutului de Medicină și Farmacie din București. 1913-2001 Vlad VoiculescuA desfășurat o bogată activitate de cercetare la Institutul de Neurologie al Academiei Române, abordând teme interdisciplinare în domeniul epilepsiei, bolilor vasculare cerebrale, în studiul etiopatogeniei și diagnosticului hemoragiilor cerebrale, în bolile neuromusculare, precum și în problemele de bază ale neurofiziologiei. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în peste 170 de lucrări, studii și articole, apărute în țară și străinătate. A fost ales membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România, membru în Royal Society of Medicine (Londra), Société Française de Neurologie. În afara unei vaste culturi în domeniul neuroștiinței, Vlad Voiculescu avea cunoștințe enciclopedice uluitoare, începând cu cele mai moderne aspecte ale biologiei moleculare, până la istorie, filozofie și astrofizică, de talia marilor umaniști renascentiști. Iar pasiunea sa pentru artă, în special pentru muzică, reieșea ascultându-l interpretând la pian Appassionata

1916 – Turcia a declarat război României

După ce, la 14/27 august 1916 România a declarat război Imperiului Austro-Ungar, iar Germania a declarat război României la 15/28 august, și Turcia a declarat război României la 17/30 august

1920 – Reînființarea Episcopiei Ortodoxe Române de la Oradea

Eparhia Oradiei nu a mai avut episcop propriu timp de mai bine de două veacuri, ajungând sub oblăduirea episcopilor sîrbi, iar mai târziu români, ai Aradului. Practic, Episcopia Oradiei nu s-a desființat prin vreun rescript imperial și nici nu a fost anexată ca teritoriu la Eparhia Aradului; ea a rămas pe mai departe ca episcopie cu scaun vacant a cărui locotenență era asigurată de către episcopii de la Arad și care era condusă din punct de vedere administrativ de un Consistoriu eparhial. 1920 Reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române De La OradeaLa 23 iulie, respectiv 26 august 1920, în Senat și în Camera deputaților a fost votată legea pentru restatornicirea Episcopiei Oradiei, fiind apoi promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 3655/30 august 1920. Unicul articol al acestei Legi avea următorul conținut: „Vechea Episcopie Ortodoxă din Oradea Mare, în ținutul Bihorului, se restatornicește în drepturile sale de odinioară” A fost numit episcop Roman Ciorogariu (13/26 martie 1921–21 ianuarie 1936 – decedat)

1924 – S-a născut Gabriel Chaborschi

30 august 1924, Târgu Cărbunești, Gorj – 24 mai 1990, Râmnicu Vâlcea

Muzician român de origine poloneză, dirijor, compozitor, folclorist și profesor. În perioada când a urmat școala primară și liceul (Craiova, 1938–1944), a făcut parte din societatea corală și orchestra simfonică Cântarea Olteniei, dirijată de George Petrescu, George Pascu și Constantin Nina. În anul 1946, a înființat fanfara și orchestra de teatru a Fabricii de postav Buhuși și corul tineretului din Piatra Neamț. 1924-1990 Gabriel ChaborschiA revenit în Craiova în 1948, fiind profesor de muzică la Liceul „Frații Buzești”, la Școala Normală, la Școala de Arte din Craiova, implicându-se ca îndrumător muzical în Craiova, Bechet și Novaci, apoi directorul Casei Creației Populare din Craiova. La Râmnicu Vâlcea a înființat orchestra simfonică la Casa de Cultură, a condus corul Căminului Cultural din comuna Păușești-Măglași, a înființat fanfara Clubului Elevilor din Râmnicu Vâlcea, fanfara elevilor de la Liceul pedagogic, a fost dirijor la Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare Vâlcea, profesor de muzică la Colegiul „Alexandru Lahovari”, etc. A fost un pasionat culegător de folclor muzical, de cântec popular, a fost și compozitor, realizând lucrări corale mixte, prelucrări folclorice, coruri bărbătești și orchestrații. A fost membru în Asociația folcloriștilor vâlceni. I s-a decernat Medalia Muncii clasa a II-a, Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a

1924 – S-a născut Aurora Năforniță

1924-2006 Aurora Năforniţă. Autoportret30 august 1924, Mușata, Vaslui – 2006, Iași

Pictoriță. Cu doar cu un an de liceu la Oltea Doamna, Iași, din cauza regimului comunist care a persecutat-o politic pentru originea socială (se trăgea dintr-un neam de boieri–cărturari), abia la 60 de ani, în 1986, s-a dedicat artei, a debutat la 18 septembrie 1988 printr-o expoziție personală de pictură naivă, prima de acest gen la Iași

1927 – S-a născut Victor Sahini

Victor Emanuel Sahini; 30 august 1927, Galați – 14 iulie 2017, București

Chimist, membru titular (din 1990) al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România. A urmat cursurile Facultății de Chimie a Universității din București, pe care le-a absolvit ca student eminent în 1950. A efectuat mai multe stagii de perfecționare în străinătate, specializându-se în domeniul spectroscopiei la Școala Tehnică Superioară din Dresda și în domeniul chimiei cuantice la Institutul de Chimie Generală și Anorganică din Moscova, la Institutul de Chimie Macromoleculară din Sankt Petersburg și la Departamentul de Chimie Teoretică de la Universitatea din Cambridge. 1927-2017 Victor SahiniA obținut titlul de Doctor în Științe Chimice în 1962, cu teza Contribuții la teoria legăturii coordinative și titlul de Doctor Docent în 1970. Și-a început cariera didactică și științifică ca preparator în recent înființata Catedră de Chimie Fizică, sub conducerea Acad.Prof.Dr. Ilie G. Murgulescu. A urmat o carieră de aproape șase decenii în aceeași catedră, parcurgând pe rând toate treptele ierarhiei didactice, asistent, șef de lucrări, conferențiar, profesor (1968). A fost prorector al Universității din București și, ulterior director adjunct al Centrului de Chimie Fizică din București. Activitatea sa științifică s-a dezvoltat cu deosebire în domeniul chimiei fizice, spectroscopiei moleculare, chimiei fizice biologice, chimiei cuantice. Este autorul unor importante studii privind structura electronică a unor radicali liberi. A fost director onorific al Institutului de Chimie Fizică „I.G. Murgulescu” al Academiei Române

1929 – A încetat din viață Emanoil Riegler (5 noiembrie 1854, Grozești–Oituz, Bacău – 30 august 1929, Iași)

Medic, farmacolog; profesor universitar la Facultatea de Medicină din Iași; creatorul metodei biuretului, o metodă biochimică de dozare a proteinelor; membru corespondent al Academiei Române

1936 – S-a născut Dumitru Matală

30 august 1936, Tumu Severin

Prozator și publicist. A studiat la Facultatea de Filologie a Universității din București (1955–1960). A fost profesor de Limba și literatura română în Munteni (Galați), Director al Bibliotecii raionale Tecuci, corespondent județean, redactor-șef, șef de secție, redactor-șef adjunct și publicist comentator la Scînteia tineretului, instructor la Direcția literaturii și publicațiilor în Consiliului Culturii și Educației Socialiste (în comitetul de cenzură), directorui Casei de filme 3. A debutat ca poet în culegerea Oltenia literară, cu poezia Prinos (1955), iar ca prozator, în culegerea Pagini dunărene, cu schița Începutul (1963). Ulterior, a abandonat poezia, consacrindu-se prozei. A debutat editorial cu volumul de nuvele Locul (1973), urmat de Cele patru puncte cardinale, Rostogolirea, Efecte secundare, Trei călătorii, Legea căderii frunzelor, etc.

1938 – S-a născut Adrian Neculau

30 august 1938, Ungureni, Botoșani – 20 decembrie 2012, Iași

Psiholog, profesor universitar, inițiator de școală în psihologia socială. Din 1956 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași, obținând licența în 1962 și Doctoratul în 1974 cu teza Liderii în dinamica grupurilor. A fost profesor în învățământul mediu și psiholog la Laboratorul de psihologie al Întreprinderii Regionale de Transporturi Auto (IRTA). 1938-2012 Adrian NeculauCariera universitară a început-o în 1969, fiind asistent al Universității ieșene, apoi lector, conferențiar și profesor în 1990. A condus Catedra de Psihologie între anii 1990–1997 și, ulterior, după 2007. A fost interesat de psihologia socială, memoria socială și dinamica grupului. A fondat Laboratorul Psihologia câmpului social la Universitatea din Iași și a făcut parte din echipe de cercetare europene studiind reprezentarea socială a sărăciei, puterii sau minorităților. A fost membru în colectivele de redacție ale unor reviste științifice: Buletinul Cabinetului Pedagogic și Analele științifice (Universitatea „Al.I. Cuza” Iași), Revista de psihologie a Editurii Academiei; membru în comitetul de redacție la: Revista de pedagogie, Revista de pedagogie și psihologie (Chișinău), Revista de cercetări sociale, Psihologia, Cahiers internationnaux de psychologie sociale (Liège, Belgia), Psychologie et société, etc. A publicat: Liderii în dinamica grupurilor, Memoria pierdută, Educația adulților, Viața cotidiană în comunism, Dinamica grupului și a echipei, Un psiholog în Agora, Psihologia servituții voluntare, etc.

1940 – Consiliul de Coroană a dat publicității decizia privind arbitrajul germano–italian

Ținut în noaptea de 29/30 august, Consiliul de Coroană a hotărât acceptatea arbitrajului puterilor Axei asupra tratativelor româno-maghiare privind teritoriile din Ardealul de Nord. În dimineața zilei de 30 august, Comunicatul Consiliului de Coroană, prin care se explica populației motivele care au dus la pierderile teritoriale a fost oferit presei și radioului și releva că în urma comunicărilor „cu caracter ultimativ făcute de guvernele german și italian”, România se vedea nevoită să accepte „arbitrajul” puterilor Axei. Comunicatul a stârnit iritare în rândul diplomaților de la Berlin și Roma. Deși au existat presiuni pentru ștergerea mesajului, regele Carol al II-lea a refuzat

1940 – Dictatul de la Viena

Dictatul de la Viena (cunoscut și ca Al doilea arbitraj de la Viena) a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940 în Hotelul Belvedere din Viena. Acest act a fost impus de Germania Nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sub titlul de arbitraj, prin care România trebuia să cedeze Transilvania de Nord-Vest în favoarea Ungariei.

1940 Harta Arbitrajului - Semnată De Ciano și Ribbentrop
Harta arbitrajului semnată de Ciano și Ribbentrop

Teritoriul, cunoscut istoriografic sub numele de Transilvania de Nord (43.492 km pătrați și 2.667.000 de locuitori, majoritatea români), a fost încorporat Ungariei horthyste. „În felul acesta, mișelește, prin fraudă și surprindere, ca de tâlhari în miez de codru – avea să consemneze diplomatul de carieră Raoul Bossy – a fost vremelnic ucisă România Mare, mai întâi de Stalin, apoi de Hitler și Mussolini prin uneltele lor, Ribbentrop și Ciano

Textul Dictatului de la Viena

  1. Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat pe harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la fața locului.
  2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării și ale ocupării, precum și modalitățile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca evacuarea și ocuparea să se desfășoare în ordine completă.
  3. Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități naționalitatea ungară. Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea naționalității române într’un termen de șase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într’un termen adițional de un an și vor fi primiți de România. Ei vor putea să ia, fără nicio împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într’un mod larg și acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanților.
  4. Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în 1919 de către Ungaria României și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naționalitatea ungară, într’un termen de șase luni. Principiile enunțate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.
  5. Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de altă parte, guvernul român ia același angajament solemn în ceea ce privește pe supușii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.
  6. Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenție directă între guvernele român și ungar.
  7. În cazul în care dificultăți sau îndoieli s’ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă. Dacă într’o chestiune sau alta înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă

1941 – A intrat în vigoare Acordul de la Tighina

Tratat semnat între Germania nazistă și România privind problemele de administrare, economice și de securitate ale Transnistriei, care a intrat în vigoare la 30 august 1941. A fost semnat în orașul Tighina, în timpul Celui de Al Doilea Război Mondial, în timp ce avea loc invazia Axei în Uniunea Sovietică. Acordul avea 9 articole și a fost semnat de generalul german Arthur Hauffe și de generalul român Nicolae Tătăranu. Înainte de acord, regiunea a fost sub ocupație militară germană. Puțin mai înainte, la 19 august a intrat în vigoare Acordul de la Tiraspol, prin care România a primit regiunea. S-a convenit ca, până la încheierea operațiunilor militare, România să nu-și poată evacua evreii la est de Bugul de Sud (râul marca granița de est a Transnistriei), urmând a fi plasați până atunci în lagăre de muncă. De asemenea, acordul a permis armatei germane să stabilească baze navale și aeriene în Transnistria și să intre periodic în regiune pentru a „îndeplini slujbe speciale”, mai exact acțiuni împotriva populației evreiești. Transnistria a devenit ulterior destinația multor evrei din recent recuperatele Bucovina de Nord și Basarabia. Ion Antonescu, conducătorul României, plănuia să colonizeze Transnistria cu coloniști români odată ce invazia Uniunii Sovietice și exterminarea populației evreiești și rome din regiune a fost finalizată, pentru a o anexa formal

1941 – S-a născut George Crăsnaru

George Emil Crăsnaru; 30 august 1941, București

Bas bariton, profesor universitar, stabilit în Germania din 1980. Părinții săi, cu studii la Conservator, au fost membri fondatori ai Corului Radio, el însuși debutând ca membru al Corului de Copii Radio, dirijat de Ion Vanica. A studiat la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din București (1968–1972), fiind solicitat în concerte la Ateneu sau la Radio, chiar înainte de a-și termina studiile. 1941 George CrăsnaruA cucerit câteva premii internaționale de mare renume: Premiul I la Concursul „George Enescu” 1970, premiul al II-lea la s’Hertogenbosch Olanda, 1972, premiul al II-lea la concursul J.S. Bach Leipzig 1972 și Marele Premiu la Concursul de la Montreal 1973. A debutat la Opera bucureșteană în rolul Jupân Dumitrache din O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu, în 1972. Considerând că un artist nu se poate realiza în condiții libere în România lui Ceaușescu, a părăsit definitiv țara, în anul 1980. Afirmat la La Scala din Milano, a abordat un repertoriu vast, cu numeroase roluri în premiere sau premiere absolute ale operelor și oratoriilor contemporane. A interpretat 140 de roluri de operă și câteva sute de oratorii, pe marile scene ale lumii

Radu Paladi, Mihai Eminescu – Să fie sara’n asfințit • Bariton-bas George-Emil Crăsnaru, Pian Viniciu Moroianu

1942 – S-a născut Alexandru Protopopescu

30 august 1942, Fălticeni – 17 octombrie 1994, București

Poet și critic literar. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din Iași (1960–1965), după absolvire facultății devenind asistent la Institutul Pedagogic din Constanța, apoi redactor la revista Tomis, unde a scris cronica literară între anii 1968–1972 și a publicat „dialoguri” critice cu Cornel Regman, incluse ulterior în volumul Colocvial al lui Regman. A obținut titlul de Doctor în Filologie cu teza Romanul psihologic românesc, publicată în 1978. În 1974 a fost îndepărtat de autoritățile locale din redacția revistei Tomis, lucrând ca bibliotecar la Biblioteca Județeană Constanța, sau profesor de liceu. A scris poezii încă din perioada studenției, debutând în 1963 în revista Iașul literar. Primul volum de versuri, Exil imaginar, a apărut în 1968. A publicat volume de critică literară: Volumul și esența, Romanul psihologic românesc și de poezie: Un mileniu de copilărie

1944 – România a rupt relațiile diplomatice cu Ungaria, Croația, Slovacia și Italia

După lovitura de stat de la 23 august, România a făcut cunoscut că nu mai recunoștea niciunul dintre aliații marionetă ai Reichului. La 30 august 1944, noul guvern condus de Generalul Sănătescu a trimis o telegramă delegației române de la Berna, prin care s-au rupt relațiile oficiale cu Ungaria. În aceeași zi, guvernul român anunța că nu recunoaște pe niciunul dintre aliații naziștilor, Croația, Slovacia și Italia, pentru ca în luna octombrie să rupă relațiile și cu Japonia

1944 – Unități de avangardă ale Armatei Sovietice și ale Diviziei „Tudor Vladimirescu” au intrat în București

Asemeni trupelor armatei sovietice, Divizia „Tudor Vladimirescu” și-a făcut apariția după încheierea luptelor, când orice amenințare a trupelor germane fusese deja îndepărtată de Armata Română

1947 – A fost publicat la București textul oficial al Tratatului de pace dintre Națiunile Unite și România

Încheiat la Paris, în limbile rusă, engleză, franceză și română, Tratatul și anexele, „dimpreună cu legea s’a votat de Adunarea Deputaților în se [sesiunea extraordinară] 23 August anul 1947 și s’a aprobat cu unanimitate de două sute douăzeci și patru voturi”. A stabilit frontierele, clauzele politice, militare, navale și aeriene, reparațiuni și restituiri. A fost publicat în Monitorul Oficial nr. 199/30 august 1947

1948 – A fost creată Direcția Generală a Securității Poporului

Prin Decretul nr. 221/30 august 1948 pentru înființarea și organizarea Direcției Generale a Securității Poporului DGSP, al Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR, a fost, oficial, înființată Securitatea, supranumită „brațul înarmat al partidului”. Fostul serviciu secret, Direcția Generală a Poliției de Siguranță, a fost „epurat” și completat cu „elemente” care, de cele mai multe ori aveau o instrucție precară, dar se remarcau prin fidelitatea față de partid. A început să acționeze după lovitura de stat din 23 august 1944, când Ministerul Afacerilor Interne a fost infiltrat masiv de comuniști. S-a aflat în cea mai mare parte a existenței sale în subordinea administrativă a Ministerului Afacerilor Interne. În calitate de instrument al PCR, ale cărui directive le ducea la împlinire, Securitatea a jucat un rol principal în menținerea unui climat al terorii, făcându-se vinovată de nenumărate crime și încălcări ale drepturilor omului. Până la mijlocul anilor 1960, Securitatea a contribuit la sovietizarea României, iar apoi la menținerea regimului comunist la putere. A dezvoltat un sistem formidabil de supraveghere și represiune, din instrumentarul Securității au făcut parte, în special în perioada stalinistă, arestările în miezul nopții, bătaia, tortura și violul fetelor și femeilor deținute. Primul director al Securității a fost gen-lt. Gheorghe Pintilie (nume real: Panteleimon Bodnarenko), poreclit Pantiușa. Șeful Securității avea rang de ministru în cadrul Consiliului de Miniștri, fiind secondat de 2 directori adjuncți cu rangul de secretari de stat, gen-mr. Alexandru Nicolski și gen-mr. Vladimir Mazuru (nume real: Wladimir Mazurow). Toți cei 3 erau ofițeri sovietici ai MGB, succesoarea NKVD ,

1949 – S-a născut Peter Maffay

1949 Peter MaffayPeter Alexander Makkay; 30 august 1949, Brașov

Unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți, autori, compozitori din Germania contemporană. Este de origine săsească, stabilit în Germania în 1963. În același an a înființat trupa The Dukes, prima piesă înregistrată, Du (Tu), a fost cel mai mare hit în Germania în 1970. Cu albumul Steppenwolf din 1979, a devenit un star muzical al Germaniei

Halleluja

1950 – A încetat din viață Alexandru Lapedatu (14 septembrie 1876, Săcele, Austro-Ungaria – 30 august 1950, închisoarea Sighet)

Istoric și om politic liberal; specialist în istoria Evului Mediu; împreună cu Ioan Lupaș a fondat Institutul de Istorie Națională din Cluj la conducerea căruia s-a aflat timp de 13 ani; ministru în mai multe rânduri; membru titular, vicepreședinte (1934–1935; 1938–1939) și președinte (1935–1938) al Academiei Române; deținut al regimului comunist, și-a aflat sfârșitul în închisoare

1955 – Reducerea efectivelor forțelor armate române

A apărut Comunicatul Consiliului de miniștri privind reducerea, începând cu 1 decembrie 1955, a efectivelor forțelor armate române cu 40.000 de oameni. Cererea de reducere a efectivelor militare ale armatelor din țările de democrație populară înaintată de Hrușciov în contextul politicii de destindere promovate de Moscova (12 august 1955) a prilejuit conducerii comuniste a armatei române reducerea efectivelor printr-o atentă verificare a calității corpului de cadre. Între anii 1955 și 1960 s-a procedat la trei reduceri consecutive ale efectivelor, urmate de desființarea unor unități și formațiuni, ceea ce a însemnat o scădere cu peste 120.000 de militari

1952 – S-a născut Daniel Dăianu

30 august 1952, București

Economist, ministru al finanțelor, profesor universitar, membru titular (din 2013) al Academiei Române, președinte al Societății Române de Economie (SOREC), membru al American Economic Association, membru în Societatea Academică Română.

1959 – S-a născut Ralu Filip

30 august 1959 – 22 mai 2007, București

Jurist și jurnalist. A absolvit Facultatea de Drept din București în anul 1984 și a profesat ca avocat în Baroul Urziceni (1984–1990) și în Baroul București (1990–1991). 1959-2007 Ralu FilipDin cauza opiniilor sale critice la adresa regimului comunist a intrat în vizorul Securității și i s-a întocmit dosar de urmărire. În anul 1991, a părăsit Baroul din cauza incompatibilității dintre profesia de avocat și cea de jurnalist. A lucrat ca jurnalist la Curierul Național (1991–2001), mai întâi ca șef de secție, redactor șef adjunct, ajungând până la funcția de senior editor al publicației. Din 1998, a fost membru fondator și director la Casa NATO în România (organizație non-guvernamentală), iar între 2000–2002 a realizat emisiunea TV Scurt pe doi. A îndeplinit funcția de Președinte al Consiliului Național al Audiovizualului (2002–2007). A publicat lucrarea Deceniu mare, politicieni mici. România 1990–1998

1964 – S-a născut AG Weinberger

Attila Weinberger; 30 august 1965, Oradea

1965 Ag WeinbergerMuzician, promotor al blues-ului american în România, compozitor, chitarist, cântăreț, producător și realizator de emisiuni radio. A făcut la mijlocul anilor ’80 trecerea de la chitarist rock la chitarist de blues, și-a început cariera înființând împreună cu Harry Tavitian (pian), Corneliu Stroe (baterie) și Cătălin Rotaru (chitară bas) prima formație de blues din România, Transylvanian Blues Community

AG Weinberger – Have You Ever Loved a Woman

Ignorând cenzura regimului comunist, cei patru au reușit să efectueze turnee în România, unde datorită faptului că nu făceau parte din cultura promovată de stat, au umplut sălile de concerte. Dup[ 1990 a fost invitat în turnee în Germania, Elveția, Israel, Turcia, Ungaria, și-a înființat propria formație de blues, Weinberger Blues Machine (1991). A lansat primul album de blues din România, Good Morning, Mr. Blues (1996), urmat în 1997 de Standard Weinberger. Muzicianul a produs și prezentat două emisiuni radio săptămânale, la posturile Radio România Tineret și Radio Contact. În 1998 a înființat fundația BlueSylvania și a concertat în cadrul festivalului Bluestock din Memphis, Tennessee. La finalul anului 1999 a lansat albumul, Transylvania Avenue

AG Weinberger Band – Mother Blues

1964 – A încetat din viață Scarlat Lambrino (16 august 1891, București – 30 august 1964, Lisabona)

Istoric al Antichității, epigrafist; membru corespondent al Academiei Române, exilat în Portugalia

1966 – S-a născut Gelu Vlașin

30 august 1966, Telciu, Bistrița Năsăud

Poet și scriitor, considerat a fi principalul reprezentant al deprimismului în poezia românească. A debutat literar în revista România literară, cu o prezentare de Nicolae Manolescu. 1966 Gelu VlașinDebutul editorial a fost în 1999 cu volumul de versuri Tratat la Psihiatrie, cu o prefață semnată de Nicolae Manolescu și o postfață de Paul Cernat; volumul a fost premiat de Asociația Scriitorilor din București la secțiunea Debut 1999 și a fost nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor din România. A publicat grupaje de poezie, eseu și critică literară în majoritatea revistelor literare din România precum și în reviste din USA, Canada, Spania, Germania, Franța, Italia, Rusia, Maroc, Argentina, Mexic, Australia, Ungaria și Israel. Este creatorul platformei online Rețeaua literară. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, categoria A – Literatură. Din scrierile sale: Atac de panică, Poemul Turn, Ultima suflare, Don Quijote Rătăcitorul, Omul decor, Ayla, Douăzecișișapte, etc.

1974 – A fost inaugurat la București Centrul demografic ONU România

Între 19–30 august a avut loc la București Conferința Mondială a Populației, la lucrări fiind prezent și secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Kurt Waldheim. La finalul Conferinței s-a inaugurat Centrul demografic ONU din România

1982 – S-a născut Alina Alexandra Dumitru

30 august 1982, Ploiești

Judoka, prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc la Beijing 2008, multiplă campioană europeană și medaliată cu bronz la campionatele mondiale. 1982 Alina Alexandra DumitruÎn 9 august 2008, devenea prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc, învingând-o în semifinală pe dubla campioană olimpică en-titre Ryoko Tani (Japonia) și, în finală, pe Yanet Bermoy (Cuba) prin waza-ari și ippon, în doar 80 de secunde. A câștigat medalii de aur la Campionatele Europene din București 2004, Rotterdam 2005, Tampere 2006, Belgrad 2007, Lisabona 2008, Viena 2010, Istanbul 2011

1988 – Poeta Ana Blandiana a pierdut dreptul de publicare

În urma apariției unei cărți pentru copii în care îl parodia pe Nicolae Ceaușescu, 1988 Ana BlandianaAna Blandiana a fost interzisă până la revoluția din 1989. „Poezia „O vedetă pe strada mea“ relata povestea motanului Arbagic, un pisoi care, „îmbătat“ de faptul că devenise vedetă, uitase de unde plecase. Descriind gesturile motanului a făcut analogie cu comportamentul lui Nicolae Ceaușescu, ironie remarcată imediat de redactorii revistei „Săptămâna“, care s-au dus cu „pâra“ la Tovarăși”. Deși au existat în cariera ei trei perioade în care i s-a interzis să publice (1959–1964, 1985, 1988–1989), palmaresul literar al Anei Blandiana cuprinde peste 20 de volume de poezii, mai multe cărți de eseuri și de proză și numeroase traduceri.

Mai mult: Autopsia unei interdicții

1989 – A încetat din viață Costin Murgescu (27 octombrie 1919, Râmnicu Sărat – 30 august 1989, București)

Economist, diplomat, geopolitician, specialist în globalizare;, directorul institutului de Economie Mondială din București; membru corespondent al Academiei Române

1992 – A încetat din viață Mihai Berindei (24 ianuarie 1907, București – 30 august 1992, Werneck, Germania)

Trompetist, saxofonist, aranjor, conducător de formații de jazz și critic muzical

1992 – A încetat din viață Gheorghe Horvat (6 ianuarie 1934, Oradea – 30 august 1992, București)

Regizor de film documentar

2012 – A încetat din viață Cornel Todea (18 noiembrie 1935, Cluj – 30 august 2012, București)

Regizor de teatru și realizator de emisiuni de televiziune; director al Teatrului „Ion Creangă” din București

2014 – A încetat din viață Ion Oroveanu (16 aprilie 1927, Deva – 30 august 2014, Paris)

Scenograf de teatru și film și creator de costume, stabilit în Franța din 1971

2015 – A încetat din viață Dan Iordăchescu (2 iunie 1930, Vânju Mare, Mehedinți – 30 august 2015)

Bariton, solist, prim-solist la Teatrul de Operă și Balet din București, a susținut aproximativ 1.100 spectacole de operă pe tot globul

2016 – A încetat din viață Gheorghe Gomoiu (22 iulie 1939, Topoloveni, Argeș – 30 august 2016, Pitești)

Profesor, dirijor și compozitor; vicepreședinte al Asociației Naționale Corale din România; fondator și dirijor, timp de 46 de ani, al Corului de Cameră Ars Nova din Pitești

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „30 August în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: