Bătălia Din Dealul Spirii

Foto: Bătălia din Dealu Spirii


1602 – Bătăliile de la Ogretin și Teișani

Bătăliile de la Ogretin și Teișani, pe valea râului Teleajen (13/23–14/24 septembrie 1602), au fost inițiate de Radu Șerban, domn al Țării Românești de trei ori (în 1601; între 1602–1610 și în 1611), 1602 Radu Şerbanatunci pretendent la tronul Țării Românești împotriva lui Simion Movilă (1600–1602). Boier muntean cu stare și unul dintre apropiații lui Mihai Viteazul, Radu Șerban a încercat să se impună, după asasinarea acestuia, domn în Țara Românească. A beneficiat de sprijinul foștilor combatanți ai lui Mihai Viteazul, ca și de cel al unor facțiuni politice transilvănene sau imperiale. Prima luptă s-a soldat cu retragerea lui din calea unor grupuri tătare, care fuseseră comasate la granița cu Transilvania de poloni și moldoveni. Cea de-a doua confruntare a presupus mobilizarea unui număr însemnat de militari. Sprijinit financiar de Giorgio Basta, Radu Șerban a alcătuit o oaste formată din 10.000 de mercenari, 3.000 de soldați imperiali și alți 1.000 foști tovarăși de arme; Simion Movilă a cerut sprijin moldo-polon, dar mercenarii poloni nu-și primiseră la timp soldele. Primele ciocniri dintre cele două oști s-au soldat cu înfrângerea polonilor. Simion Movilă s-a retras la Târgu Frumos, reluând ofensiva cu ajutorul tătarilor. Noul domn, Radu Șerban și Giorgio Basta au mobilizat trupele imperiale, transilvănene și moldovene, sub comanda lui Marcu, pretendent la tronul Moldovei. Au ridicat fortificații de forma unei tabere militare înconjurată de șanțuri la Ogretin, evitând o luptă în câmp deschis. Cei mai mulți dintre tătari și-au găsit sfârșitul în fața gloanțelor mercenarilor germani, ca și a hărțuielilor meșteșugite ale fraților Buzești. Hanul a decis retragerea, Simion Movilă a fost escortat de un corp de oaste tătar în Moldova și răscumpărat de fratele său, Ieremia Movilă.

1602 Stroe Buzescu în Lupta De La Teișani. Piatra De Mormânt
Stroe Buzescu în Lupta de la Teișani. Piatra de mormânt

Radu Șerban a relatat importanța bătăliei, în urma căreia a pierit Stroe Buzescu, într-un document emis în 1604: „au venit mulțime de oști de-ale lor asupra noastră a tuturora și au năvălit peste noi și au aruncat ei atât de multe din săgețile lor asupra noastră, încât nu se putea vedea fața soarelui de săgețile lor și de atâta bătălie răsunau codrii și munții de bătălia lor și nu se mai puteau înțelege unul cu altul

 

Ziua Pompierilor

1848a Ziua Pompierilor

Marcată din 1953, în amintirea Bătăliei din Dealul Spirii

1848 – Bătălia din Dealu Spirii

Ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc între structuri militare ale Țării Românești (Batalionul 2 Infanterie din Regimentul 2 Linie Infanterie, Compania a 7-a din Regimentul 1 Linie Infanterie și Compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu) și un corp de armată otoman.

Trupele otomane, care intrau în București pentru a calma situația explozivă provocată de revoluție, au fost întâmpinate de compania de pompieri, cu un efectiv de 166 pompieri, aflată sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Turcii, având un efectiv de aproximativ 5.000 de ostași, conduși de Kerim Pașa, veneau dinspre Cotroceni și coborau către cazarma din dealul Spirii, pentru a campa acolo. În același timp compania de pompieri urca pe lângă Mănăstirea Mihai Vodă. În urma unor divergențe și neînțelegeri între soldații români din cazarmă care trebuiau să deschidă turcilor porțile și turcii obosiți, la care s-a adăugat tensiunea provocată de apariția companiei de pompieri, s-a produs o încăierare care a degenerat într-o bătălie în toată regula cu mulți morți și răniți. 1848b Bătălia Din Dealu SpiriiPavel Zăgănescu, împreună cu cinci ofițeri, 150 de soldați, șase sergenți, doi gorniști și doi toboșari, a ținut piept avangardei coloanei lui Kerim Pașa, această luptă însemnând cea dintâi confruntare armată, purtată de oastea modernă română, după reînființarea ei, în 1830. După o luptă crâncenă ce adurat aproximativ 2 ore și jumătate, de la „4 1/2 ore după-amiază până la 7 ore seara”, trupele române au fost împrăștiate iar militarii turci au pus stăpânire pe București iar Revoluția de la 1848 din Țara Românească a fost înăbușită

1860 – S-a născut Thoma Ionescu

13 septembrie 1860, Ploiești – 28 martie 1926, București

Medic chirurg și anatomist, profesor universitar, inițiator al unor tehnici noi chirurgicale, întemeietorul școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică, membru de onoare (din 1925) al Academiei Române. A studiat Medicina la Paris (1878–1885) și în paralel științele juridice. 1860-1926 Thoma IonescuA lucrat ca extern, apoi ca intern al spitalelor din Paris, iar în 1890 a devenit Doctor în Medicină și Chirurgie cu teza Le côlon pelvien pendant la vie intrautérine (Colonul pelvian în timpul vieții intrauterine), lucrare premiată de Academia de Medicină din Paris. În același an a primit Medalia de argint pentru chirurgie, ca laureat al spitalelor din Paris. Din 1892–1895 a fost profesor-agregat de anatomie la Facultatea de Medicină din Paris. În 1925 a fost numit profesor de Anatomie Topografică și de Clinică Chirurgicală la Facultatea de Medicină din București, post în care va rămâne până la moartea sa. A fost de mai multe ori Decan al Facultății de Medicină și Rector al Universității din București (1912–1915). A fondat, în 1897, Societatea de chirurgie și Revista de Chirurgie, a colaborat la redactarea marelui tratat de anatomie sub redacția lui P.J. Poirier, a dezvoltat și pus la punct numeroase tehnici și instrumente chirurgicale: Acul Ionescu, Depărtătorul Ionescu, Operația Ionescu, Cura Ionescu, etc. Din lucrările sale: Tratamentul chirurgical al cancerului uterin, Rahianestezia generală. Și astăzi, în vestita clinică Mayo din Rochester (SUA), se află bustul chirurgului român Thoma Ionescu

1872 – Inaugurarea Gării Târgoviștei din București

Inaugurarea oficială a avut loc la 13/25 septembrie. A fost denumită inițial Gara Târgoviștei (pentru că artera numită astăzi Calea Griviței se numea pe vremea aceea Calea Târgoviștei) urmând ca în 1888 să ia denumirea Gara de Nord. 1872 Gara Târgoviștei La InaugurareChiar dacă la început această gară nu era concepută pentru a deveni principala gară a Bucureștiului, odată cu trecerea anilor aceasta a devenit principalul nod feroviar al Capitalei dar și al României. A fost construită între anii 1868–1872 pe moșia boierului Dinicu Golescu, fiind concepută în formă de U, formată din două corpuri paralele legate la capătul dinspre ateliere de un alt corp în orientare perpendiculară; de-a lungul timpului i s-au adus numeroase modificări

1872 – A fost inaugurată oficial linia de cale ferată Roman–Galați–București–Pitești

1872 Inaugurarea Căii Ferate Roman–galați–bucurești–piteștiÎn septembrie 1866, Parlamentul României a aprobat construcția unei linii de 915 km, de la Vârciorova până la Roman, care să trecă prin Pitești, București, Buzău, Brăila, Galați, Tecuci, orașe importante la acea vreme. Costul construcției a fost de 270.000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe etape. Primul tronson: Pitești–București–Galați–Roman, a fost deschis la 13 septembrie 1872, iar tronsonul Vârciorova–Pitești pe 9 mai 1878

1874 – S-a născut Eugen Herovanu

13 septembrie 1874, Piatra Neamț – 31 decembrie 1956, București

Jurist, prozator, eseist, memorialist și om politic. A urmat Facultatea de Drept din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, obținând licența în drept, în anul 1900. Ulterior a obținut titlul științific de Doctor în Drept la Bruxelles în 1903. A fost avocat, decan al Baroului Iași (1918–1928), profesor de Procedură civilă la Facultatea de Drept din Iași. S-a transferat apoi, profesor de Procedură civilă la Facultatea de Drept din București, unde a predat până la pensionarea sa (1939). De asemenea, a intrat în politică și a deținut funcțiile de deputat (1912) și primar al Iașului (1922). În domeniul științei dreptului, a publicat mai multe lucrări, dintre care: Condiția juridică a străinilor în evoluția dreptului, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, Principiile procedurei judiciare, Teoria execuției silite, Pagini de practică judiciară și extrajudiciară. Pe lângă activitatea sa didactică și juridică, a publicat câteva volume de poezii și proză: Dragoste și răzbunare, Patria, Răni vechi, Zile de zbucium, Pe marginea epopeei: însemnări din timpul războiului, Încotro ne duce destinul, Călătorul romantic, etc. Cartea sa reprezentativă este Orașul amintirilor (1935), în care prezintă cu nostalgie și iubire personalități, monumente, evenimente din viața socială și culturală a Iașului de odinioară. El este menționat în prezent, în principal ca un „cronicar al Iașului

1875 – Ion Creangă a debutat la Junimea

După ce l-a îndemnat să pună pe hârtie poveștile pe care le povestea,1875 Ion Creangă La Junimea Mihai Eminescu l-a dus, pentru prima dată, pe Ion Creangă la Junimea, unde acesta a citit povestea Soacra cu trei nurori. A fost foarte bine primit: „Cum începea să citească, toți eram captivați de farmecul povestirilor sale, așa încât o seară în care citea Creangă era o adevărată serbare pentru noi” (Iacob Negruzzi). Creangă a publicat în Convorbiri literare povestea Soacra cu trei nurori la 1 octombrie 1875

Ion Creangă – Soacra cu trei nurori Desene Animate

1881 – S-a născut Matila Ghyka

13 septembrie 1881, Iași – 14 iulie 1965, Londra

Ofițer de marină, diplomat, estetician, scriitor, matematician, inginer și istoric, nepotul ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghica. A absolvit Colegiul Maritim din insula Jersey, lucrând în marina franceză, apoi în marina militară română. 1881-1965 Matila GhykaÎn 1904 și-a continuat studiile la Paris, la École supérieure d’électricité Supélec, una din cele mai prestigioase și selective școli ale învățământului tehnic din Franța, obținând diploma de inginer electrician în 1905. După o călătorie în Persia, într-o delegație condusă de principele George-Valentin Bibescu, și cu George Stoicescu, a intrat în diplomație în 1909, ajungând la rangul de ministru plenipotențiar. A demisionat din serviciul diplomatic după numirea generalului Ion Antonescu ca prim-ministru. După război a fost profesor de estetică la universități din Statele Unite ale Americii. Este cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale privitoare la numărul de aur și proporțiile ideale în artă și în natură

1899 – S-a născut Corneliu Zelea Codreanu

Corneliu Zelinski; 13 septembrie 1899, Huși, Vaslui – 30 noiembrie 1938, Tâncăbești–Snagov, Ilfov

Liderul extremei-drepte naționalist creștine al partidului Garda de Fier sau Legiunea Arhanghelul Mihail din România interbelică, cunoscut și sub numele de Mișcarea Legionară. Codreanu a avut controlul absolut al organizației. Legionarii i-au atribuit titlul Căpitanul. La 16 ani a fost combatant voluntar în Primul Război Mondial, fără a fi împlinit vârsta minimă pentru încorporare. Între 1917–1918 a urmat cursurile Școlii Militare de Infanterie de la Botoșani. 1899-1938 Corneliu Zelea CodreanuA aderat la Garda Conștiinței Naționale, atras de caracterul anticomunist al organizației. În 1920 a participat la acțiunile de înăbușire a revoltei comuniste de la Atelierele CFR Nicolina. În 1923, împreună cu A.C. Cuza, a fondat Liga Apărării Naționale Creștine (LANC), pe care a lăsat-o doi ani mai târziu, din cauza diferențelor ideologice. În 1924, în urma unei altercații, a fost implicat într-un proces la care, în sala de judecată, în fața instanței, l-a împușcat pe prefectul de poliție Manciu, care îl agresase anterior, fiind achitat pe motiv că acționase în legitimă apărare. Este primul dintr-o serie de asasinate politice. „Asta este marea învinuire care se aduce legionarilor: au introdus în moravurile politice românești ceva ce nu făcea parte din tradiția noastră” [Neagu Djuvara]. În 1927, împreună cu Ion Moța, Corneliu Georgescu, Ilie Gârneață și Radu Mironovici a înființat propria mișcarea paramilitară Legiunea Arhanghelului Mihail. Codreanu a imprimat, ca trăsătură fundamentală a Legiunii Arhanghelul Mihail, promovarea ortodoxismului naționalist, stabilind o legătură structurală între creștinismul ortodox și românitate. Totul potențat cu violența pe care a admirat-o la fasciști și naziști

1901 – A fost dezvelit Monumentul eroilor pompieri din București

Grup statuar, realizat din bronz de sculptorul Wladimir Hegel (între anii 1899–1901), reprezintă pe Nike, personificarea Victoriei, care anunță cu trompeta biruința, iar cu celălalt braț sprijină un ostaș rănit. 1901 Monumentul Eroilor PompieriA fost dezvelit la 13 septembrie 1901 pe Dealul Spirii, în fața Arsenalului Armatei, fiind închinat eroilor pompieri care au ripostat trupelor otomane venite să înăbușe Revoluția de la 1848. Lucrarea a fost plătită prin subscripție deschisă, gestionată de o comisie, al cărei președinte a fost Eugeniu Carada. La ceremonia de inaugurare au participat și 17 eroi care se mai aflau în viață

1901 – S-a născut Nicolae Nestorescu

13 septembrie 1901, Buzău – 15 decembrie 1969, București

Medic, membru corespondent (din 1963) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Medicină și Institutul Medico-Militar (1920–1926) la București. În 1926 a devenit Doctor în Medicină cu teza Contribuțiuni la studiul și tratamentul malariei. A fost preparator, asistent, șef de laborator, șef de secție, director adjunct științific la Institutul „Dr. I. Cantacuzino”; șef de lucrări, conferențiar și profesor de Microbiologie la Institutul de Specializare și Perfecționare a Medicilor și Farmaciștilor. 1901-1969 Nicolae NestorescuÎn 1942 a înființat primul centru de transfuzie și sânge conservat din România. Și-a orientat activitatea spre două direcții principale: a cercetării științifice propriu-zise și a producției de seruri, vaccinuri și alte preparate biologice. Activitatea sa științifică a cuprins numeroase domenii: particularitățile biologice și imunologice ale bacteriilor anaerobe, stabilind noi aspecte de imunitate specifică, a pus la punct noi metode de preparare a serurilor antigangrenoase, obținând rezultate teoretice și de aplicații în cunoașterea particularităților etiologice și epidemiologice în îmbunătățirea diagnosticului de laborator și a măsurilor de supraveghere și combatere a salmonelizelor, enteritelor infantile și toxiinfecțiilor alimentare. Pe baza cercetărilor asupra imunității specifice a pus la punct, după o metodă originală, un vaccin antitific administrabil pe cale bucală. Ampla cercetare științifică s-a concretizat în aproape 300 de lucrări, studii, comunicări, rapoarte sau memorii: Elemente de bacteriologie medicală aplicată (2 vol., în colaborare), Toxiinfecțiile alimentare (în colaborare), Bacteriologia medicală, Biologia arsurilor (în colaborare), etc. A fost expert european al Organizației Mondiale a Sănătății pentru bolile cu poartă de intrare digestivă

1904 – S-a născut Elvira Bogdan

Maria Moldoveanu; 13 septembrie 1904, București – 3 mai 1987

Scriitoare și traducătoare, profesoară. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, iar după absolvire (1931), cursuri de specializare la Paris, la Sorbona. 1904-1987 Elvira BogdanA debutat în 1928 (când era studentă) în paginile ziarelor Adevărul și Dimineața și în 1931 a publicat prima sa carte, o culegere de povești pentru copii, Talismanul de safir. A fost profesoară de liceu până în 1940, apoi a lucrat la Direcția Presei ca funcționară, bibliotecară la Ministerul Sănătății, translatoare la Comitetul Geologic. A publicat numeroase texte și articole în presă, la inceputul anilor ’30, bucurându-se însă de succes mai ales ca autoare a mai multor cărți pentru copii și adolescenți. A facut parte din mai multe societățti și organizații culturale: Academia Tiberina din Roma, Societatea Oamenilor de Litere din Paris, membră-societară a Asociației Scriitorilor de Limba Franceză din Paris. Din scrierile sale: Vieți minunate, Fii fericită, Doamnă, Domnița Ruxandra, Glorioșii, Castelele Loirei. Viața de glorie și strălucire din trecutul Franței, Prin Italia, patria artei

1911 – S-a născut Aurel Leon

13 septembrie 1911, Cogeasca Veche–Lețcani, Iași – 4 octombrie 1996, Iași

Jurnalist și prozator. A urmat școala primară în satul natal, cinci clase la Liceul Internat Costache Negruzzi din Iași și două clase în particular, susținând examenul de bacalaureat la Liceul Național din Iași în anul 1933. S-a angajat la tipografia ziarului Ziua pe post de corector de noapte și a început să contribuie cu versuri și reportaje. În 1937, a devenit secretar de redacție la Opinia. În 1941 a plecat pe front și a fost rănit în Basarabia. După însănătoșire, a lucrat la Prutul, oficios din Iași al regimului Antonescu – în consecință, între 1945–1965 a avut interdicție de semnătură, apoi a lucrat o lungă perioadă la revista culturală Cronica. A lucrat timp de 60 de ani ca gazetar, a realizat emisiuni la Radio Iași și a scris mai multe romane, volume memorialistice și biografii de artiști. A publicat: Din pridvor, Destinul unui artist: Ștefan Ciubotărașu, Landoul cu blazon, Cărări peste dealuri, Umbre (vol. 1–6), etc. În paralel, a fost cel mai longeviv colaborator al serviciilor secrete. În timpul războiului, a lucrat pentru Biroul Statistic Militar Iași, o structură teritorială conspirată a serviciului de informații și contrainformații al armatei. După instalarea comunismului, a fost șantajat și recrutat de Securitate, rămânând sursă a poliției politice până la căderea regimului. În dosarele multor intelectuali importanți se găsesc note semnate de „Stan Virgil

1912 – S-a născut Kiss Jenö

13 septembrie 1912, Mociu, Cluj – 17 aprilie 1996, Cluj

Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. A absolvit Facultatea de Drept din Cluj în 1941. A debutat în ziarul Haladas din Satu Mare. A publicat volume de versuri: Kormos üvegen (Sticlă și cenușă), Napfordulo (Solstițiu), Kínai csaszar (Imparatul chinez), Úti rapszodia (Rapsodie pe drum), Az elet szerelme (Dragoste de viață), A ko nem mozdul (Piatra rămâne), A repüloter közeleben (În apropierea aeroportului), Ithaka messze van (Ithaca e departe), etc.

1913 – A încetat din viață Aurel Vlaicu (19 noiembrie 1882, Binținți/Aurel Vlaicu, Hunedoara – 31 august/13 septembrie 1913, Bănești, Prahova)

Inginer, pionier al aviației, aviator; în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său, Vlaicu II s-a prăbușit în apropiere de Câmpina, la Bănești, se pare că din cauza unui atac de cord

1916 – A început Bătălia de la Sibiu

Prima mare luptă de pe frontul de nord din Primul Război Mondial (13/29–16 septembrie/2 octombrie), în ea fiind angajate forțele Corpului 1 Armată român și forțele Armatei 9 germane. 1916 Bătălia De La SibiuCa urmare a puternicei ofensive germano-austro-ungare, trupele române s-au retras

1916 – S-a născut Eugen Schileru

Eugen Schiller; 13 septembrie 1916 – 10 august 1968

Critic de artă și literatură, eseist, traducător și profesor. A studiat la Facultatea de Literatură și Filosofie a Universității București (1934–1938), absolvind facultatea cu o diplomă în Estetică. Unul dintre profesorii săi a fost George Oprescu. În 1939, a obținut o diplomă în Drept. 1916-1968 Eugen SchileruA debutat în 1936 în revista marxistă Era nouă. În 1938 a primit o bursă de la Institutul Francez de Studii Avansate din România, tot în acel an absolvind un institut pedagogic. A condus biblioteca Academiei Române (1948–1951), a fost profesor de Estetică la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, apoi președintele departamentului de Istorie a artei. Scrierile sale includ articole publicate în reviste literare și de specialitate, analize critice de artă plastică (cataloage de expoziții, coloane de artă, comentarii estetice, note despre impresionism, pictură clasică și contemporană), recenzii de film, lucrări teoretice despre artă și comentarii critice: Rembrandt, Ion Sima, Ion Irimescu, Impresionism, Scrisoarea de dragoste, Preludii critice. A prefațat traduceri din Antoine de Saint-Exupéry, Thomas Mann, Herman Melville, Alberto Moravia și Cesare Pavese, în timp ce el însuși a tradus, singur sau în colaborare, din operele lui Sinclair Lewis, James Hilton, Horace McCoy, Giovanni Germanetto, André Ribard, Claude Lévi-Strauss, Albert Maltz, Richard Sasuly și Tirso de Molina

1918 – Căsătoria dintre Carol al II-lea și Zizi Lambrino

În timpul primului război mondial, Carol al II-lea, în uniformă de ofițer rus, a părăsit, la 27 august/9 septembrie 1918 unitatea militară de la Târgu Neamț, al cărei comandant era și, patru zile mai târziu, la 31 august/13 septembrie, s-a oficiat la Biserica ortodoxă din Odesa căsătoria sa cu Zizi Lambrino. 1918 Carol Al Ii-lea și Zizi LambrinoCăsătoria a fost înregistrată în aceeași zi la Consulatul român din oraș. Printr-o sentință controversată, din 8 ianuarie 1919, tribunalul Ilfov a anulat căsătoria. Relația lor a continuat, iar la 8 august anul următor li s-a născut fiul, Mircea Grigore Lambrino (nelegitim, fiind născut după anularea căsătoriei), dar recunoscut ulterior de Carol.

1922 – S-a născut Sergiu Al-George

13 septembrie 1922, Târgu Mureș – 10 noiembrie 1981, București

Filolog, orientalist, eseist și traducător. În anul 1947 a fost admis la Facultatea de Medicină printre primii zece din cei două sute de candidați și a întâlnit-o pe Dorina Bucur, viitoarea sa soție. În perioada 1948–1950, încerca să se realizeze pe doua planuri, ca medic și ca indianist; publicase deja primul său studiu, Le mythe de l’atman et la genese de l’absolu dans la pensee indienne, lucrând intens în indianistică, sanskrită, tibetană, filosofie, lingvistică, împreună cu prietenul său, Arion Roșu, publicând articole la Paris și Berlin. 1922-1981 Sergiu Al-georgeÎn 1952 a fost îndepărtat, pe motive politice, din clinica universitară ORL unde era asistent, ceea ce nu l-a împiedicat să continue cercetările. A fost foniatru al Operei, ajungând la două realizari neobișnuite pentru acea epocă: confecționarea primului stroboscop mecanic românesc pentru investigarea laringelui și redactarea primului tratat de foniatrie. A fost arestat în 1958, acuzat de „uneltire împotriva ordinii sociale” pentru lectura și difuzarea unor texte de Mircea Eliade, Constantin Noica și Emil Cioran și implicat în așa-numitul „lot Noica”; a suferit cinci ani și șase luni de închisoare, din care trei ani în lagărele de muncă forțată din Balta Brăilei. Între 1971–1973 a fost lector extern la Facultatea de Limbi Orientale din București, Secția Indologie, ținând un curs de Filosofie și civilizație indiană. A tradus Istoria Indiei și Bushido împreună cu Nicolae Steinhardt. I-a dedicat tatălui său cartea cea mai dragă, Bhagavad-gita. În 1981 a participat la cel mai important eveniment științific al vieții sale: Congresul mondial de indianistică de la Varanasi și a susținut o dizertație la Universitatea din Delhi, avînd ca temă cele două mari pasiuni științifice ale vieții sale: Despre Metaforă și despre Panini. A fost membru fondator al Asociației de Studii Orientale din România. Dintre cărțile sale: Un manuscris tibetan în România, Tratat de Foniatrie, Introducere în cultura indiană, Limbă și gândire în cultura Indiană, Arhaic și universal. India în conștiința culturală românească (Brâncuși, Eliade, Blaga, Eminescu), Mircea Eliade, etc.

1923 – S-a născut Ioanichie Olteanu

13 septembrie 1923, Vaideiu–Ogra, Mureș – 29 martie 1997, București

Poet, traducător, gazetar și editor. S-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie din Sibiu, secția Filosofie, în 1941, dar a întrerupt studiile în 1945. A fost membru activ al Cercului literar de la Sibiu în anii ’40. În Sibiu, a fost pedagog la o Școală tehnică, redactor la ziarul România viitoare, apoi, la Cluj, redactor la ziarele Tribuna nouă, Ardealul nou și Lupta Ardealului, mutat la București, a fost redactor la Contemporanul. 1923-1997 Ioanichie OlteanuA revenit la Cluj, readactor-șef la Tribuna, înapoi la București, secretar al Uniunii Scriitorilor și, concomitent, redactor-șef al revistei Tomis, apoi director al Editurii Eminescu, redactor-șef al revistei Viața Românească, redactor la Secolul XX, etc. A debutat cu versuri în Revista Cercului literar (1945) și editorial în culegerea colectivă 20 poezii (1948). În 1947 urma să apară la Editura Fundațiilor volumul său de debut în versuri Turnul, dar editura s-a desființat; n-a mai publicat niciodată vreun volum de poezie originală, reprofilându-se pe traduceri. A tradus din Bagritki, Baklanov, Brodele, Bikov, Esenin, Guliaski, Horvath Imre, Marsak, Aliser Navo’i, D. Rendis, Veress Zoltan, etc. A realizat, în 1984, Nichita Stănescu: album memorial. A colaborat la Viața Românească, Tribuna, Gazeta literară, Steaua, România literară, Luceafărul, Contemporanul, etc. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor (1970 și 1981)

1925 – A apărut prima publicație despre radiofonie din România, RADIO ROMÂN

Revista își propunea răspândirea telegrafiei și telefoniei fără fir în România, având redactori pe Ion Dragu și Aurel Clococeanu. Sediul era în str. Sărindar nr. 4. Începând cu nr. 10 (15 noiembrie 1925) redactor al acestei publicațtii a fost ing. Nicolae Lupaș. 1925 Prima Publicație Radiofonică, Radio RomÂnInițial, revista a avut o apariție săptămânală și își propunea „[…] a lămuri, a edifica, a sfătui, a îndruma pe amatori, a seconda pe constructori și a înlesni pe vânzători și instalatori […] pentru a oferi tuturor pe care îi interesează îndeaproape într-un chip sau altul, aplicarea utilă și plăcută a celei mai mari descoperiri a veacului, o tribună liberă destinată dezbaterii și clarificării cu obiectivitate și cu cumpănire a chestinilor pe care le ridică zilnic acțiunea de continuă perfecționare și răspândire a radiofoniei, pentru a informa cât mai complet, mai lămurit și mai sigur asupra tot ce se leagă de TFF […]”. În cele 47 de numere apărute (până în aprilie 1928), s-au publicat numeroase articole tehnice și de propagandă pentru sprijinirea amatorilor de emisie. Astfel, în nr. 4, a fost publicat „Vocabularul politeții” cuprinzând prescurtările uzuale de trafic radio, utilizate și azi. S-au publicat de asemenea articole despre: metode de învățare a alfabetului Morse, codul Q, lecții de inițiere în radioamatorism

1929 – Prima transmisie în direct de la Teatrul Național din București

La 13 septembrie 1929 a fost făcută prima transmisiune în direct la radio de pe scena Teatrului Național din București cu piesa Rodia de aur de A. Maniu și Păstorel Teodoreanu

1929 – S-a născut Ecaterina Oproiu

13 septembrie 1929, București

Publicistă, biograf, critic de film, dramaturg, magistrată, realizatoare de filme documentare, scriitoare, autoare și traducătoare. Absolventă a Facultății de Drept a Universității din București în 1952, era la data absolvirii facultății un publicist consacrat, cu zeci de articole publicate în România liberă, dar și în alte periodice ale timpului, în diverse subiecte. 1929 Ecaterina OproiuLa vremea respectivă, era soția economistului Costin Murgescu, demolatorul planului Valev, care dacă ar fi fost aplicat, ar fi transformat România într-o adevărată „colonie agrară” a Uniunii Sovietice. Între 1965–1989 a fost redactor-șef al revistei Cinema. A scris câteva piese de teatru: Nu sunt turnul Eiffel, Cerul înstelat deasupra noastră, Interviu, 3×8 plus infinintul în care a abordat condiția cuplului sau feminismul. A colaborat frecvent cu televiziunea națională, fiind, prin prezentările sale pline de informații reale, sensibilitate, delicatețe și umor inteligent, una dintre prezentatoarele favorite ale filmelor ce rulau la emisiunea de mare succes, Telecinemateca. A făcut parte din Consiliul Național al Audiovizualului. A obținut două premii pentru critică cinematografică ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN): în 1977 și în 1982 și Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971)

Nu sunt Turnul Eiffel Teatru radiofonic

1931 – S-a născut George Dan Oprescu

13 septembrie 1931, București – noiembrie 1998, București

Inginer, cerecetător în domeniul electronicii și fizicii nucleare. S-a înscris la Facultatea de Matematică a Universității din București, dar nu a absolvit-o. 1931-1998 George Dan OprescuÎn anul 1950 a realizat primul magnetofon din România, apoi primele stații de amplificare de mare putere, primele mixere audio, primul televizor de amator din țară și primele recepții TV la mare distanță; a instalat primele copiatoare din țară, primele calculatoare electronice, primele magnetoscoape, a contribuit la realizarea primului magnetofon produs în serie la MTT Clăbucet. A lucrat în secția de prototipuri de la Radio-Progres și în Direcția tehnică a Radiodifuziunii. A publicat numeroase studii și cărți de specialitate: Radiorecepția de la A la Z, Construiți un televizor, etc.

1934 – S-a născut Spiru Vergulescu

13 septembrie 1934, Slatina – 15 aprilie 2007, București

Pictor și desenator citadin, supranumit pictorul Bucureștilor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția Pictură. A urmat liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza”, secția pictură, avându-l ca profesor pe Aurel Vlad. 1934-2007 Spiru VergulescuÎn perioada 1955–1961, a urmat studii de pictură monumentală și apoi cursurile secției de Pictură de șevalet la Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu”, avându-i profesori pe Catul Bogdan, G. Lowendal, I. Popescu Negreni, Paul Miracovici. Debutul său artistic a avut loc în 1961 la expoziția lucrărilor de diplomă a Institutelor de arte plastice de la București și Cluj. A fost profesor la liceele „Dimitrie Cantemir”, „Gheorghe Șincai”, Institutul de științe pedagogice. Prezența lucrărilor sale la numeroase expoziții de rang național și internațional și în colecții muzeale sau particulare românești sau străine, precum și numeroasele expoziții personale i-au atras recunoașterea în lumea artistică românească. Biografie ilustrată

1937 – S-a născut Gheorghe Cantacuzino

13 septembrie 1937, București – 26 iulie 2019, București

Istoric, arheolog specializat în arheologie medievală, muzeolog. A urmat Facultatea de Istorie de la Universitatea din București (1954–1959), specializându-se în istorie antică și arheologie. A obținut doctoratul în Arheologie în 1977, la Universitatea București. A fost muzeograf la Muzeul Raionului Tulcea, la Muzeul de Artă Populară „N. Minovici” și la Muzeul Național de Istorie a României, cercetător la Institutul de Arheologie „Vasile Pârv1937-2019 Gheorghe Cantacuzinoan”, participând la săpături arheologice în peste 40 de șantiere, printre care: ansamblul fostei mănăstiri Mărcuța din București, Schitul Brădet (Argeș), Mănăstirea Moldovița – ruinele vechii biserici, Mănăstirea Humorului – ruinele vechii biserici, iar la Târgoviște a cercetat Curtea domnească – biserica Sf.Vineri, Ansamblul Stelea – zona centrală, Curtea domnească, etc. Din opera sa: Cetăți medievale din Țara Românească în secolele XIII–XIV, Câmpulung. Vechi monumente și biserici, Atlas istoric al orașelor din România, Cetatea Poenari

1939 – Rezervele de aur ale Băncii Naționale a Poloniei au intrat în România, în tranzit

Deși România se declarase neutră în al doilea război mondial izbucnit la 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de către Germania, țara noastră și-a dat acordul pentru trecerea prin teritoriul ei a soldaților britanici și a armamentului destinat ajutorării Poloniei, dar și a tezaurului în tranzit spre Franța, în valoare de 45 milioane de dolari, încărcat din portul Constanța, pe un vas englez. La 10 septembrie, autoritățile de la Varșovia au trimis o notă ambasadorului polonez la București, prin care cereau acordul guvernului român care a acceptat fără condiții și a asigurat chiar partea logistică. Pe 12 septembrie, când trupele germane se apropiau de Liov, acolo erau adunate mașinile în care era transportat tezaurul. În noaptea de 13/14 septembrie a intrat în țară prin Bucovina; la București, tezaurul a fost plasat în beciurile Băncii Naționale, iar directorii Băncii Poloniei au primit birouri în interiorul băncii. 1939 - Rezervele De Aur Ale Poloniei Sunt încărcate, Pentru Tranzit, în Portul Constanţa, Pe Un Vas EnglezÎn câteva zile a fost încărcat într-un tren păzit de armată, transportat în portul Constanța, încărcat de către angajații băncii la bordul micului petrolier înarmat Eocene, care a ajuns la Istanbul și apoi la Beirut. Printr-un act semnat de guvernele român și polonez la 16 septembrie, partea română se angaja să acorde președintelui Poloniei și guvernului polonez ospitalitatea sau dreptul de trecere prin România

1942 – S-a născut Béla Károlyi

13 septembrie 1942, Cluj

Antrenor de gimnastică gimnastică maghiar din România, stabilit în 1981 în Statele Unite ale Americii. 1942 Béla KárolyiA devenit celebru ca antrenor al multiplei campioane olimpice Nadia Comăneci. La Jocurile Olimpice din 1980 a fost antrenorul lotului olimpic de gimnastică al României, cu care a obținut două medalii de aur, trei de argint și 2 de bronz. În anul 1981 a rămas împreună cu Márta Károlyi, soția sa și co-antrenoarea lotului olimpic de gimnastică feminină al României, în Statele Unite ale Americii

1944 – Masacrul de la Luduș

O nouă serie de crime împotriva populației românești din Transilvania ocupată a avut loc în toamna anului 1944, imediat după ce România a încheiat armistițiu cu Aliații, acțiunea fiind extinsă și în câteva localități din partea Transilvaniei care aparținea României, din imediata apropiere a graniței.

Între 5–13 septembrie 1944, localitățile de frontieră Luduș și Sărmașu, situate în Transilvania de Nord, au fost ocupate de unități ale armatei și jandarmeriei ungare. În marginea comunei Luduș (la hotarul cu Bogata) în data de 13 septembrie soldații maghiari au împușcat 15 evrei și 2 români: Polac Mihai, Polac Vilma și fiicele lor, Rozalia și Maria, Gluck Iosif și fiica lui Rozalia, Fred Mauriciu și Fred Ghizela. Maria Kopstein, Izrael Adelca și surorile Haller (Sarolta, Fani și Rozalia), au fost împușcate în pivnița locuinței familiei Haller, după ce au fost violate [Nicolae Balint: Crimă colectivă cu autori cunoscuți, Gazeta de Maramureș]. După eliberarea localității, soldații maghiari care au luat parte la aceste crime nu au putut fi identificați. Cercetările împotriva celor vinovați de masacrele de la Luduș au început în anul 1945 și s-au încheiat în 1946. În 1946, Curtea de Apel Cluj a stabilit vinovăția unor localnici care au fost condamnați (Szabo Bela și Bartha Elisabeta din Luduș)

1948 – S-a născut Emil Ciocoiu

13 septembrie 1948, Dănești, Gorj – 1 august 2020, Aachen, Germania

Pictor stabilit în Germania din 1980, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 1976) și al Asociației Artiștilor din Germania. A absolvit în anul 1974 Academia de Artă „Nicolae Grigorescu” din București, specializarea Pictură. În 1972, a câștigat Premiul Musée 2000 din Luxemburg, iar orașul București i-a acordat bursa „Theodor Aman” în 1975. În 1980 a părăsit România comunistă în căutarea unei mai mari libertăți de creație: „Am părăsit România pentru că îmi lipsea libertatea de mișcare și cercetare. Un artist complex nu poate trăi fără să vadă Capela Sixtină sau Luvrul”. 1948-2020 Emil CiocoiuS-a stabilit la Aachen, Germania, unde a lucrat în propriul studio. Între 1994–2000, lucrările sale au fost expuse la Salon des indépendants din Paris. În 1997, Parlamentul European a organizat o expoziție a picturilor sale, în 2001 a făcut obiectul unui documentar românesc despre exilații din țară în timpul guvernării comuniste, Mémoire de l’exil roumain, în 2002, a expus la Monaco. În 2008, a avut loc în România o expoziție itinerantă a lucrărilor lui Ciocoiu, Pictor printre stele, picturile sale fiind expuse la Craiova, București și la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Unele dintre picturile sale sunt păstrate în prezent la Muzeul de Istorie al județului Ialomița. A fost căsătorit cu Rodica-Daniela Ciocoiu, violonistă la Orchestra Simfonică Aachen

Imagini și poveste: Trei prestigioase expuneri pentru pictura lui Emil Ciocoiu

1952 – S-a născut Augustin Pop

13 septembrie 1952, Panticeu, Cluj – 6 februarie 1998, Cluj

Poet și eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990) și al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) din 1994. 1952-1998 Augustin PopA urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția Română-Italiană, absolvită în 1976, apoi timp de trei ani, cursurile Facultății de Filosofie a Universității București. A făcut parte din gruparea revistei Echinox. A fost profesor de Limba și literatura română la Huedin, iar din 1980 cercetător științific la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj. A participat la revoluția română din decembrie 1989, la Cluj. Debutul absolut cu poezie a fost în revista școlară Zorile (1971) și la maturitate în Echinox (1974). A publicat poeme: Ceea ce fulgerul amână, Apropierea, Telejurnalul de la Cluj

1956 – S-a născut Ilie Balaci

13 septembrie 1956, Bistreț, Dolj – 21 octombrie 2018, Craiova

Fotbalist care a jucat pe postul de mijlocaș coordonator și antrenor. Supranumit și Minunea blondă, Balaci a fost unul dintre cei mai mari jucători români de fotbal. 1956-2018 Ilie BalaciCariera sa de fotbalist se leagă de marile succese obținute de Universitatea Craiova la începutul anilor 1980. A fost de trei ori campion național, a câștigat Cupa României de 4 ori și a fost ales Fotbalistul nr.1 în România, în 1981 și 1982. A avut un final prematur de carieră, din cauza deselor accidentări. Ca antrenor a avut performanțe notabile cu echipe din Africa de nord și zona țărilor arabe. În 2008 a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a, pentru participarea la Campionatul European din 1984 și pentru întreaga activitate

1970 – A încetat din viață Sanda Movilă (Maria Ionescu-Aderca; 7 ianuarie 1900, Cerbu, Arges – 13 septembrie 1970, București)

Poetă și prozatoare; soția lui Felix Aderca

1973 – A fost inaugurat magazinul Cocor din București

Magazinul din centrul Capitalei a fost construit în anii ’70 și a fost dat în funcțiune la data de 13 septembrie 1973. Oficial, spațiul comercial trebuia să ofere oamenilor muncii confort și o gamă largă de produse. 1973 Magazinul CocorNeoficial, închidea frontul bulevardului, mascând străzile Bărăției și Patriei, care faceau parte din Centrul Istoric. La acea vreme, magazinul Cocor era cel mai mare din țară, titulatură păstrată, de altfel, multă vreme, și singurul care avea activitatea de desfacere informatizată – urmărirea activității de comerț se făcea în timp real cu ajutorul unui calculator electronic, dotat cu un sistem de calcul Olivetti, la care erau legate casele de marcat din gestiuni și din depozitele de mărfuri

1991 – România a stabilit relații diplomatice cu Lituania, Letonia, și Estonia

La 21 august 1924, a fost înființată Legația Lituaniei în România, al cărei sediu era stabilit la Praga. La 26 august 1991, România a recunoscut oficial redobândirea independenței de stat a Republicii Lituania, iar la 13 septembrie 1991, au fost reluate relațiile diplomatice dintre România și Republica Lituania.

Letonia a stabilit relații diplomatice cu România din 27 ianuarie 1922. La 2 iunie 1922 s-a înființat Legația Republicii Letonia în România, cu sediul la Varșovia. Din 1924, Letonia a înființat un număr de consulate onorifice în România, la București, Galați și Constanța. Legația României în Letonia a fost înființată în mai 1929. La 21 martie 1924, prin decret regal, Alexandru Florescu era numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României pe lângă guvernul leton. La 26 august 1991, România a recunoscut oficial noul stat independent Republica Letonia, iar la 13 septembrie 1991 s-au restabilit relațiile diplomatice dintre cele două țări. Ambasada Romaniei la Vilnius a fost înființată în 1992.

Relațiile diplomatice dintre România și Republica Estonia au fost stabilite în anul 1921 prin acreditarea ministrului României, Alexandru Florescu de la Varșovia și la Tallinn și întrerupte în 1940. Au fost restabilite la 13 septembrie 1991, când România a recunoscut noul stat suveran

1998 – Terminus Paradis a primit Premiul special al juriului 1998 Afiș Terminus Paradisla Festivalul Internațional de Film de la Veneția

Pentru filmul dramatic Terminus Paradis (1998), regizat de Lucian Pintilie, cu Costel Cașcaval, Dorina Chiriac și Gheorghe Visu, regizorului Lucian Pintilie i-a fost decernat Premiul special al juriului, la Festivalul Internațional de Film de la Veneția (3–13 septembrie)

Terminus paradis (1998) Hopa, ce avem noi aicea!

1998 – A încetat din viață Constantin Foamete (8 decembrie 1932, Crișcăuți, Soroca/Dondușeni, Republica Moldova – 13 septembrie 1998)

Sculptor monumentalist

2005 – A încetat din viață Mihai Stoian (25 decembrie 1927, Galați – 13 septembrie 2005, București)

Prozator, traducător și gazetar

2010 – A încetat din viață Anton Șuteu (17 ianuarie 1947, București – 13 septembrie 2010, București)

Compozitor și profesor universitar; coordonatorul secției de Muzică ușoară și Jazz, a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor; a compus muzică simfonică, de cameră, de teatru, de film, de televiziune, ușoară, pop, jazz

 

Ziua informării preventive

Marcată din 2011, în urma ralierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență la o inițiativă derulată la nivel european. Se sărbătorește anual, la o dată variabilă, când 13 cade într-o zi de marți. Pompierii militari din toată România organizează în această zi acțiuni menite să-i convingă pe cetățeni despre nevoia învățării și punerii în practică a unor măsuri elementare de prevenire a declanșării anumitor situații de urgență

 

2011 – Desfășurarea Sistemului de Apărare Antirachetă în România

România a acceptat la 4 februarie 2010 propunerea președintelui SUA, Barack Obama, de a participa la etapa a doua a dezvoltării de către Washington a abordării adaptive a apărării antirachetă în Europa. Acordul dintre guvernul Statelor Unite ale Americii și guvernul României cu privire la Desfășurarea Sistemului de Apărare Antirachetă în România a fost semnat la Washington, la 13 septembrie 2011, de către ministrul român de externe Teodor Baconschi și secretarul de stat american Hillary Clinton, în contextul vizitei președintelui României, Traian Băsescu la Washington și a intrat în vigoare la 23 decembrie 2011

2016 – A încetat din viață Rodica Sanda Țuțuianu (11 mai 1935, Câmpulung Muscel – 13 septembrie 2016, București)

Actriță de teatru și film; a jucat pe scena Teatrului „Nottara” timp de 30 de ani; timp de peste 20 de ani a prezentat emisiunea matinală de duminică Radio Magazinul Femeilor

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

0 comentarii la „13 Septembrie în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: